Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2017

bufnita

La ultima întâlnire cu copiii de la Centru le-am vorbit acestora despre Bufnița Alexa, mascota Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar înainte de aceasta le-am explicat ce înseamnă o mascotă și le-am propus să aleagă una pentru școala lor. Iată ce răspunsuri au dat cei mici:

Mascota școlii noastre este un urs ce are un tricou roșu pe care care scrie numărul 10. Pantalonii sunt verzi, iar culoarea blănii este maro. (Ș.G.)

Mascota școlii noastre ar fi o hartă cu o săgeată care pornește din România și ajunge până în Germania, Spania, Italia, Polonia și Grecia. Legătura: școala noastră participă  la un proiect european lung și sunt în școlile din țările enumerate și toate au același nume ca al școlii noastre. (V. S.)

Mascota școlii mele este în formă de coroană de culoare mov, portocaliu și albastru, are ochi maro și o guriță roz și drăguță. (D.-G. C.)

Mascota noastră este formată dintr-o minge drept cap și e îmbrăcată într-o poartă de fotbal și o cheamă Goleta ( de la gol). ( M. Ș. L.)

Mascota imaginată de mine este bazată pe fotbal. Ea arată ca un iepure, are părul albastru, dar în loc de cap are o minge cu doi ochi. Când este un meci de fotbal și dă gol echipa noastră ea sare în sus de bucurie. (F. P.)

Eu cred că mascota școlii mele ar trebui să fie un om îmbrăcat asemănător cu o minge deoarece școala mea participă la multe campionate. ( A. E.)

După ce fiecare copil și-a descris propria mascotă, le-am povestit celor mici despre Bufnița Alexa, îmbrăcată în robă academică albastră, ce a fost creată în 2005, când a fost aleasă ca primă mascotă a unei universități românești în urma unui concurs studențesc.

La acesta au participat 32 de persoane care au venit cu 35 de propuneri, printre care s-au aflat  șoricei, stilouri, cârtițe, veverițe și chiar personaje literare. Am adăugat și faptul că există o versiune de pluș a mascotei pe care doritorii o pot avea acasă.

Copiii au fost impresionați de faptul că studentul câștigător al concursului a primit 2000 de lei premiu, ceea ce cred eu îi va motiva pe viitor să participe la rândul lor la diferite competiții școlare sau studențești când vor fi mai mari.

Le-am spus că atunci când vor fi studenți vor putea să se fotografieze cu Bufnița Alexa, la care un băiețel de clasa a III-a a obiectat, spunând că nu se știe dacă acest personaj va exista  și pe vremea studenției lor. Nu mi-a rămas decât să îi dau dreptate.

La finalul orei, am dorit să știu cu ce au rămas copiii din ceea ce le-am povestit și am organizat un concurs ce avea ca premiu chiar o fotografie cu mascota mult discutată. Premiul l-a dobândit același băiețel care s-a întrebat dacă Alexa va mai exista și peste vreo zece ani. Reproduc în rândurile următoare răspunsul său:

Bufnița Alexa este mascota Universității Alexandru Ioan Cuza. Aceasta a fost prima universitate din țară. În 2005 a fost făcut un concurs pentru mascota universitatea. (!) La concurs au participat 32 de concurenți cu 35 de idei. Ideea câștigătoare a fost Bufnița Alexa. Cel care a creat această idee a primit 20.000(!) de lei. Haina pe care o poartă se numește robă academică.  Mascota are două versiuni, una mai mare și una mai mică. Versiunea mare se prezintă la început și la sfârșit de an, iar cea mai mică este în formă de pluș. (S.V.)

Până la vremea studenției lor este însă o cale lungă, iar în prezent copiii, aflați în etapa ludică,  sunt mai preocupați de joacă decât de studiu, ceea ce este și firesc.

Surse:

http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/jurnalul-old/bufnita-alexa-mascota-de-la-cuza-52820.html

https://www.bzi.ro/bufnita-de-la-cuza-printre-cele-mai-cunoscute-mascote-din-tara-269013

Sursa foto:

http://vechi.uaic.ro/uaic/bin/view/Photos/Alexamascotauniversitatii?diapo=7

 

Anunțuri

Read Full Post »

Ediția a doua

În vara lui 2013 am inițiat campania Fotografiază-mi copilăria! prin care patruzeci de copii de clasele I-IV de la Centrul Don Bosco primeau în dar de 1 iunie câte douăzeci de fotografii de fiecare în care aceștia erau surprinși în timp ce se jucau sau își făceau temele. Am avut atunci susținerea financiară a familiei, dar și a câtorva prieteni generoși fără de care finalizarea acelui proiect nu s-ar fi putut realiza.

Anii au trecut și la sfârșit de an 2017 m-am gândit să repet campania cu câțiva copii de la un centru de cartier cărora le-am predat Istoria artei în ultimele șase luni.

Inițiativa nu a mai avut amploarea de prima dată, pentru că de data aceasta era vorba de mai puțini copii, dar și de resurse financiare limitate, căci acum nu am mai apelat la sponsorii din trecut.

Am editat câte o fotografie pentru fiecare copil, alegând cadre cu personaje Disney îndrăgite de cei mici sau cu efecte specifice sărbătorilor de iarnă.

Am încercat să aduc îmbunătățiri proiectului inițial și, astfel, am adăugat fotografiilor citate despre copii și copilărie pe care să le citească atât ei, cei de la vârsta de acum, dar și adulții care vor deveni peste ani, precum și părinții lor.

Le-am oferit aceste modeste daruri la serbarea dată de ei în cinstea lui Moș Crăciun, sperând să aduc un plus de magie în viața lor și a părinților lor odată cu venirea sărbătorilor.

Mi-am dorit ca părinții care vor citi citatele să conștientizeze o dată în plus că au în grijă niște mici minuni, trimise de Dumnezeu pentru a da un plus de sens vieții lor.

Și care moment e mai potrivit pentru a te gândi la miracolul vieții decât cel al sărbătoririi Nașterii Pruncului Iisus?

Și, pentru că poate printre cititori se află părinți de toate vârstele voi încheia cu citatele despre copii, aducând prin acestea un omagiu ei, copilăriei.

„Copiii sunt mâinile cu ajutorul cărora atingem cerurile.”
Henry Ward Beecher

„Un copil poate pune întrebări la care un înțelept nu are răspunsuri.”
Anonim

„Lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră.”
Robert Brault

„Ne îngrijorăm despre ce ar putea deveni în viitor un copil, dar uităm că el este cineva și acum.”
Stacia Tauscher

„Copiii : ei dansează înainte să afle că există muzică pe lumea asta.”
William Stafford

„Fiecare copil vine pe lume cu mesajul că Dumnezeu nu este încă dezamăgit de oameni.”
Rabindranath Tagore

„Copiii te fac să îți dorești să iei viața de la început”.
Muhammad Ali

„Copiii descoperă totul în nimic; adulții nu găsesc nimic in toate.”
Giacomo Leopardi

„Nu există 7 minuni în ochii unui copil, ci 7 milioane.”
Walt Streightiff

„Copiii sunt cea mai valoroasă resursă a lumii și cea mai mare speranță a ei pentru viitor.”
John Fitzgerald Kennedy

„Copiii nu își vor aminti de lucrurile materiale pe care le-ai dăruit lor, ci de simțămintele pe care le-ai împărtășit lor.” Richard L.Evans

„Cea mai eficientă educație pentru un copil constă în joaca lui cu lucruri frumoase.”
Platon

„Fiecare copil pe care-l instruim e un om pe care-l câștigăm.” Victor Hugo

„Vei fi întotdeauna jucăria preferată a copiilor tăi.”
Vicky Lansky

(citate preluate de pe blogul http://www.diane.ro.

efectele fotografiilor au fost preluate de pe site-ul  http://viptalisman.com/)

Read Full Post »

Bună tuturor. Așa cum am promis, voi găzdui pe blogul meu momentele de bucurie ale celor câțiva blogeri care au acceptat propunerea mea. Ordinea în care le voi scrie este cea cronologică, deci în ordinea în care le-am primit de la voi, ca să nu se supere nimeni.

 

1.George Sorin Venete:

 

Momente de bucurie mai bine spus, păi acum 18 ani când a venit băiatul pe lume, și acest moment de bucurie s-a mai repetat o dată, acum 8 ani cu fetiţa. Bilanţ, pereche, chiar sunt momente grozave, bine ar fi să le trăiască fiecare dintre noi. Fericirea este ceva greu de explicat, mă feresc să folosesc acest cuvânt, însă aș mai adăuga ceva care mă bucură enorm de mult, în fiecare zi, părinţii, pentru că îi am în viaţă. 

2. Poteci de dor:

how-to-talk-to-a-girl-on-the-phone-01

Când vorbesc cu mama la telefon şi râdem până nu mai putem scoate un sunet că ni se taie răsuflarea.

3. adolescentrebelcom:

maycopy_zps495b7fa3

 

O zi de mai. Nimic special, era prima zi autentică de primăvară. Eram în parc cu familia. Am simțit primăvara, lumina și pe Dumnezeu. Primul fluture. A fost magic.

4.racoltapetru6:

piata-fructe

Joia, când merg la piață și am prilejul să mă întâlnesc cu tot felul de oameni. O „evadare din virtual”.

5.  MEDDARTIS:

 

5.1.Mă bucur din toată inima mea atunci când mă întorc acasă, în orașul meu natal, după mai multe luni în care nu i-am mai zărit drumurile și clădirile familiare, și îi văd pe bunicii mei lăcrimând de bucurie. Inima mea se topește de drag.

5.2.Nu pot să mă abțin din a zâmbi laaaarg atunci când văd dragostea copiilor pentru părinți și a părinților pentru copii. Știi tu, un tată care nici nu îndrăznește să își țină bebelușul în brațe, ca să nu îl rănească într-un fel, un copil care zâmbește din toată inima și râde inocent, văzându-și părinții în mulțime, o îmbrățișare sinceră, de iubire nealterată, un sacrificiu… Apropo de asta, acum vreo 5-6 ani, mergeam la o Biserică unde venea regulat un tătic îmbrăcat sărăcăcios. Tăticul își purta fetița, care nu avea un picioruș, pe brațe. Nu era un bebeluș. Avea către 6-7 ani. Nimeni nu le îngăduia să se așeze, dar el rezista cu stoicism în picioare două ore și nu crâcnea deloc, ci mereu o liniștea pe copila lui. Se vedea că îi era greu. Se vedea că nu e băgat în seamă de nimeni, din cauza aspectului său. Dar dragostea pe care am citit-o în ochii lui și puterea lui de sacrificiu mi s-au părut de-a dreptul extraordinare. Îmi tresaltă inima de bucurie când văd asemenea iubire.

5.3.Am să adaug că la finalul unei zile grele, atunci când mă simt tristă sau nepricepută, incapabilă și vinovată, atunci când am impresia că nimeni nu mi-e alături și nimeni nu ține la mine, îmi amintesc că Dumnezeu e întotdeauna alături de mine, iar asta mă umple de bucurie și îmi dă curaj să merg înainte. Mă face să văd situația mai bună și povara mai ușoară.

6. vorbebune

paintings_of_steam_trains

Când trenul îmi poartă gândurile pe tărâmuri (ne)cunoscute, iar eu ascult glasul roților, admirând priveliștea ce se desfășoară pe fereastră…

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și vă doresc Sărbători binecuvântate pline de bucurie sfântă alături de cei dragi!

Sursa imaginilor:

link

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Bună, dragii mei. Vă propun să scrieți fiecare între 1 și 3 momente de fericire pe care eu să le găzduiesc pe blogul meu. Ce spuneți? Sper din tot sufletul să acceptați provocarea. Am scris despre atât de multe motive de fericire încât am ajuns să-mi pun întrebarea care ar fi motivele de fericire ale celorlalți. Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre. O zi minunată vă doresc!  🙂 ❤

Read Full Post »

Mic momente de fericire 31: când te bucuri de prezența pisicilor tale. 

VipTalisman32

 

Mic momente de fericire 32: când te întinzi dimineața după ce te-ai trezit.

stretching

 

Mic moment de fericire 33: când ninge pentru prima dată în an.

3.Q

 

Mic moment de fericire 34: când deschizi o cutie cu bomboane de ciocolată și  nu știi pe care dintre ele să o alegi. 

fer

 

Mic moment de fericire 35: când citești o nouă carte.

4

 

Mic moment de fericire 36: când toată lumea ta se concentrează într-o carte.

fer 3

 

Mic moment de fericire 37: când vine autobuzul în stație.

5

 

Mic moment de fericire 38: când închizi un ochi pentru că îți vine soarele în față.

6

 

Mic moment de fericire 39: când colorez o carte de colorat. 

10.1.

 

Mic moment de fericire 40: când cumpăr flori de la oameni frumoși. 

11L1

 

Mic moment de fericire 41: când savurezi în tihnă ceașca de ceai. 

CEAI 2.png

 

Mic moment de fericire 42: când falsezi sublim pe melodia preferată.

karaoke 2

 

Sursa imagini: 

Untitled

Read Full Post »

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecatemă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

knitter

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

76-gaetano-bellei
Voiam de multă vreme să scriu despre bunica mea paternă, chiar înainte de a scrie despre Îngerii mei, dar cumva credeam că amintirile legate de ea sunt mult prea personale pentru a fi publicate pe blog.

M-am răzgândit însă când am descoperit povestirile unei blogerițe, Scriitordinpopor, care-și păstrează vii amintirile despre bunica ei scriind despre ea.

În descrierile ei o văd pe bunica mea și și o citesc sperând să recuperez din propriile amintiri despre Mămuca, cum la fel cred că li se întâmplă și celorlalți cititori.

Când am descoperit blogul scriitordinpopor cu multe texte despre bunica autoarei am plâns cuminte la toate istorisirile despre Buna, căci ele se suprapuneau peste rememorările mele, le stârneau, le căutau.

Atunci când Lucuța a mers pentru prima dată la o înmormântare și a dobândit conștiința propriei morți și a bunicii, vorbele Bunei au fost cântec de alinare: Nu-ț’ hie frică, puică. Dumnezău are grijă și de puiul ceal de șarpe…

Tot Buna era cea care o ducea duminica la biserică primenind-o frumos cu rochiță albă și colțuni, și care avea grijă ca nepoțica să aibă papucii de lac șterși de colb la intrarea în sfântul locaș.

În altă povestire Luminița scrie despre plita lor cu bunătăți care îmi evocă plita noastră pe care puneam amândouă aluatul de forma unor păsărele, plimbările ei cu bunica prin pădure îmi aduc aminte de mersul cu Mămuca în dumbravă, când fugeam după libelule și mă necăjeam că nu le pot prinde.

Povestirile Luminiței despre o bunică și-o nepoată rămân cu mine multă vreme după ce le-am citit și le rememorez  în cele neașteptate momente.

Eram într-o zi la cinematograf și vedeam un film despre viața și opera sculptorului Rodin și într-una dintre scene personajul Rodin scrie o scrisoare la lumina lămpii de gaz. Scena aceasta m-a dus imediat cu gândul la iernile Lucuței și ale bunicii sale petrecute la lumina lămpii cu gaz și la ritualul din prezent al nepoatei, care o aprinde din când în când de dorul unei suflet de bunică.

Aș putea continua să povestesc despre Lucuța și împărăteasa ei, dar condeiul meu nu e atât de priceput și e mai bine să citiți voi despre ele direct de pe blogul https://popesculuminia.wordpress.com.

Pictură: Bunică și copil, Gaetano Bellei (1857-1922)

 

Read Full Post »

Older Posts »