Dragii mei, în sfârșit am decis să postez acest text alcătuit din comentariile voastre despre picturile artistului rus Mihail Khokhlachev, cunoscut mai ales cu numele Michael Cheval. Îi rog pe cei care nu au comentat tablourile, dar doresc să o facă, să-mi trimită interpretările lor și poate voi alcătui o a doua parte a acestui text.
Mai am de făcut încă o precizare: am grupat comentariile voastre în ordinea în care le-am primit, deci cronologic. Sper să vă placă rezultatul.
În tabloul On The Way Of A Destiny vaporul apare ca un căruț împins de mamă pentru că inițial oamenii au construit bărci pentru a explora ținutul apelor, accesibil doar prin înot. Mamele dau încredere și curaj copiilor să exploreze orice ținut. Mama este reprezentată ca o doamnă elegantă pentru că, asemenea meșterilor care construiesc bărcile cu eleganță și uneori împodobeau cu un bust de femeie prova(partea din față a unui vas), mamele își educă pruncii cu gingășie și eleganță. Doamna plimbă căruțul dinspre o zonă aflată în furtună spre o zonă luminoasă pentru că vasele au fost construite să înfrunte și furtunile pe mare, iar mamele își ocrotesc și îngrijesc copiii ca să aibă mereu un destin luminos în față.
Interpretarea mea personală este că Madonna veghează asupra călătorilor pe mare ca o mamă care își ocrotește copiii. ( Maria-Nicoleta)
Prima pictură – femeia clepsidră(Time Difference). Un tânăr chipeș, aflat într-un parc, îmbrăcat în pantaloni bufanți și veston de ofițer, iar pe cap purtând chipiu de mareșal, aflându-se probabil pe la curtea vreunui mare prinț, dacă nu cumva era chiar el prințul, admiră o clepsidră pe care o ține în mână. Nimic special, un simplu moment de reflecție asupra acestui obiect cu care odinioară se măsura timpul.
Interesant este faptul că în fața lui se află o altă clepsidră, care este cu totul ieșită din comun pentru că este jumătate om. O tânără pare că a luat forma unei clepsidre. Oare cine o fi transformat-o pe biata fată în clepsidră? Poate oare tânărul chipeș să o scoată de acolo? Sau poate că el este cel care a închis-o, iar acum își admiră creația. Dar mă întreb ale cui sunt chitara și umbrela? Iar bufnița ce șade pe clepsidră ne sugerează că urmează să se însereze, sau poate ea semnifica altceva? Tabloul ăsta ne pune în mare încurcătură, și după ce îl analizăm rămânem cu mai multe întrebări decât cu răspunsuri. (Marius)
Pictura doi – femeia fagure(Honey-Sweet Serenade). Iată un tablou care este foarte dulce. O domnișoară jumătate om jumătate, fagure de miere, cântă la o vioară ce se aseamănă pe alocuri cu o albină. La picioarele sale se află o floare, pe care nu o recunosc, din care albinele probabil că își extrag nectarul. Ce ne sugerează tabloul? În primul rând că muzica este la fel de dulce ca mierea. Dar nu orice fel de muzică, ci muzica clasică, muzica cultă, pentru că doar ea ne poartă pe un tărâm fermecat. Tot ce trebuie să facem este să o gustăm precum un fagure de miere. (Marius)
Pictura trei – Trepte cu claviaturi(Grades Of Inspiration) Din nou muzica. Nimic pe lumea asta nu ne poate apropia de sublim la fel cum o poate face muzica. În acest tablou o fată cântă la un pian ce se întinde pe treptele unei scări în spirală. Scările sugerează înălțimea, acea înălțime a spiritului pe care o putem dobândi prin muzică. În acest tablou nu numai fata cântă, ci și păsările care stau așezate pe coiful ei. Este o comuniune între om și natură, prin muzică. Observăm pe jos mai multe hârtii cu note muzicale. Ne putem întreba, oare ce muzică se aude în acest tablou? Oare ce partituri clasice interpretează fata? Sa fie oare Clair de Lune a lui Debussy? sau A fost odată în Paris a lui Erik Satie? Sau poate că sunt de fapt Nocturnele lui Chopin. Da, pun pariu că Nocturnele lui Chopin se aud in acest tablou…(Marius)
Fiecare dintre noi avem pe acest pământ un timp pe care îl numim viață. „Totul ia timp…și timpul ia tot”, spunea Mihai Eminescu.
Cercul timpului nostru este unul limitat și nimeni nu știe când se va închide. Numai de noi depinde însă cum îl desenăm, până când este gata. Și, mai ales, cu ce desenăm?
Ne putem pune o mască, să nu ne sară culorile în ochi. Sau să nu ne vadă lumea în profunzime. Sau ne putem da masca la o parte și să desenăm cu sufletul.
În această viață, cel mai important este să ne arătăm culorile din inimă și să desenem frumos împreună. Să facem din viață o artă.
Cam așa văd eu pictura aceasta(Circle of Time) și vă las și pe voi să îmi spuneți ce vedeți. (Nicoleta)
În desenul Perfect Stranger Luna îi cântă o serenadă Soarelui, în mijlocul tuturor elementelor( metal, piatră, pădure-lemn, aer, apă.) E prezent și regnul animal prin intermediul pisicii. Avem deci o simfonie a Universului. (Anasylvi)
În Delighted by Light III, cei doi protagoniști iau o cină romantică la apus( sau la răsărit, un mic dejun neobișnuit). Par a fi din secolul al XVIII-lea sau pe acolo, dar ea are un guler stil Tudor. Dau cu zarul, deci sunt fataliști. El totuși are becuri atașate la pălărie, deși doar unul este aprins, deci nu își folosește întreaga capacitate. Amândoi lasă să vorbească vinul și zarurile. (AnaSylvi)
În Music of the Night, în fiecare noapte, după ce toate pleoapele s-au închis și toate mințile au adormit, măreața lună coboară pe pământ și se face mică-mică, cât un pumn de lumină și însuflețește o harpă alcătuită din lujerii plantelor. De jur împrejurul ei, toate florile, frunzele, roadele și păsările prind viață și încep să cânte atât de dulce și suav, încât toți greierii, înzestrați și ei cu chipuri umane pentru un ceas, amuțesc cu gurile deschise, neîndrăznind să iasă din umbra firelor de iarbă. Se străduiesc din răsputeri să învețe cântecul lunii, iar de îndată ce aceasta se ridică, maiestuoasă, înapoi pe tronul ei ceresc, încearcă să reproducă cele auzite. Noapte de noapte, greierii se chinuie să cuprindă orchestra lunii în chitara lor minusculă. Noapte de noapte, cântul greierilor se aude până departe, osteneala lor umple lumea, însă nu izbutesc niciodată să găsească acordurile potrivite. Luna, de sus, le vede deznădejdea și i se face milă, așa că se coboară zi de zi, încercând să le aline durerea și să îi învețe taina.
Aceea este adevărata muzică a nopții, aceea este adevărata simfonie a naturii, aceea este cea mai mare taină a întunericului, pentru că niciun om nu o va cunoaște vreodată. (MeddArtis)
Mie tabloul Teleportation mi-a atras atenţia şi am identificat câteva simboluri în el. Ziua şi noaptea (sugerată de lampa aprinsă), elemente din natură (apă, lemn, foc – tot de la lampă), anotimpurile – iarna sugerată de schiuri, toamna, vara. Culorile albastru, portocaliu şi verde sunt de asemenea asociate şi acelor anotimpuri, dar şi elementelor cer, apă, foc.
Cel care învârte de manetă are alura unui dirijor şi ar putea simboliza trecutul şi întoarcerea la el – şi prin schiurile întoarse, şi prin faptul că, prin „acţiunile” lui, ea pare că devine nostalgică. Ea- reprezentată ca un valet de pe cărţile de joc, alături de romburile de pe faţa de masă mă duce cu gândul la viaţa ca o sumă de alegeri, ca o loterie.
Şi bineînţeles, elementul central, muzica prin care te poţi întoarce în timp, retrăind clipe trecute, dar pe măsură ce se aude o melodie, trec şi clipe din prezent, asta fiind sugerată prin frunzele uscate care cad. (Potecuța)
Tabloul Distant Call of Unbeknown Aspiration este impresionant. Îmi transmite o stare de celebrare a frumuseții. Femeia, în chip de zeiță, este așezată în centrul universului, mai sus de terestru, la nivelul norilor. Probabil este închipuirea zeiței frumuseții, din Mitologia antică. Mă fascinează amornizarea culorilor și cumințenia transpunerii acestei frumuseți, care invită la descoperire.(Anca)
Vă mulțumesc tuturor că ați răspuns la propunerea mea!