Urare către toți prietenii bloggeri

Publicitate

Read Full Post »

Bucurii de iarnă 2018

Pentru mine această iarnă e iarna în care mama s-a operat de cancer, e prima iarnă din viața mea în care sunt singură de Crăciun, fără mama, dar cu două suflețele alături, pisicile mele. Și cu toate că am motive foarte întemeiate să fiu deprimată și deznădăjduită nu sunt și asta e o surpriză și pentru mine. Poate și pentru că mi-am format obiceiul de a-mi nota bucuriile pe care le trăiesc zi de zi. Iată o parte dintre ele:

• O superbă sincronicitate chiar în ajunul Sf. Nicolae: am cumpărat mărgele ciclamen și albastre pentru a o învăța pe N. în prag de ziua ei cum să facă steluțe de pus în pom. În acea zi N. s-a îmbrăcat fix în culorile ciclamen și albastru fără să știe ce surpriză îi puneam la cale. Ador momentele astea în care Doamne parcă-mi spune Sunt lângă tine.

• Comentariul lui N. la întâmplarea neîntâmplătoare de mai sus: Daruri de la om mare cu suflet de copil. S-au aliniat planetele și culorile, fără să ne anunțăm. În Comunicare, ne vorbim și când nu ne spunem nimic. Să vă aducă Moșul mâine bucurii!

• Cât de aproape i-am simțit pe prietenii care s-au oferit și au donat sânge pentru mama! Printre donatori a fost și un fost coleg de gimnaziu care ne-a fost și vecin în prima parte a copilărei mele și pe care mama l-a ținut în brațe când era mic.

• Un mare număr de oameni a venit în sprijinul mamei, aproape zilnic am primit dovezi de solidaritate din partea acestora. Eu nu pot decât să mă rog pentru binecuvântarea lor.

• Doamna M. m-a cucerit pur și simplu. M-a emoționat când a postat pe  Facebook felicitarea cu ren de la noi și figurinele handmade realizate de mine.

• La lansarea cărții Privind înăuntru, de Petronela Rotar, nu aveam suficienți bani la mine pentru a o cumpăra( îmi lipseau vreo nouă lei), fapt care m-a întristat. Când am căutat cartea pe elefant, ce să vezi? Era cu 11 lei mai ieftină. Deci de aia… Povestindu-i mamei întâmplarea ea mi-a amintit de felul în care ne împlinește Dumnezeu dorințele. Când vrem ceva El ne răspunde: nu, nu încă, am ceva mai bun pentru tine….

• Când vrei să vină tramvaiul cât mai târziu posibil și îngheți în stație de bună voie plângând de emoție…Sunt foarte sensibilă la cântăreții stradali și de când am citit cartea Un motan pe nume Bob am devenit și mai atentă la ei. De obicei le dau câte un leu-doi. Odată, am auzit un bărbat cântând la acordeon o melodie de-a lui Yann Tiersen și m-am simțit teleportată direct în filmul Amelie, al lui Jean Pierre Jeunet. De emoție, i-am dat muzicantului toți banii pe care-i aveam la mine, adică fix cinci lei. Azi, după atelierul handmade în care am învățat-o pe N. să facă un Moș Crăciun din mărgele m-am îndreptat spre Piața Unirii, întrebându-mă oare cui îi voi oferi moșul pe care tocmai l-am realizat? Ajunsă în stație, am auzit un saxofonist cântând minunat. De data asta m-am simțit teleportată în cartea Un motan pe nume Bob, amintindu-mi cum James, muzicantul stradal, cânta la chitară. Imediat i-am dat zece lei și Moșul din mărgele. Am făcut cea mai bună investiție, căci am investit în magie.

• Comentariul lui N. referitor la noul atelier: Când ești iubit de copii mici și mari, îți pregătesc și ei lectii și surprize. Azi am învățat să îl fac pe Moșul și să îl țin mereu la mine, în brad. 

• Mama, cu câteva zile înainte de operație, mi-a cântat Țăranul e pe câmp, țăranul e pe câmp, ura, drăguța mea, țăranul e pe câmp și m-a întrebat dacă îl cântam și eu în copilărie. Așa e mama!

• Imaginea copilașilor care se țineau câte cinci de mână în timp ce se îndreptau spre teatrul pentru copii.

• I-am oferit doamnei directoare de la Teatrul Luceafărul o steluță handmade realizată de mine. Câtă delicatețe e în gesturile domniei sale! Ținea în palmă steluța și o contempla. Mi-a oferit un calendar cu fotografii din spectacole.

• Un citat găsit pe pagina unei prietene: Dacă tu crezi că lumea este un loc primejdios şi că oamenii sunt răi, vei selecta inconştient acele aspecte ale realităţii care îţi confirmă această credinţă.
  Dacă tu crezi că lumea este un loc prietenos şi oamenii sunt amabili, vei extrage din realitate evidenţele care îţi confirmă aceste credinţe.
  Astfel, prin gândurile, credinţele şi filtrele tale, tu îţi creezi realitatea în care trăieşti. (Dr. Ursula Sandner)

• Un moment amuzant: am avut un schimb de replici cu un basarabean și am început să vorbesc și eu cu accent. ( Străbunica mea era din Basarabia.)

• M., prietena mea de la Londra, mi-a spus că a primit plicul cu decorațiuni handmade făcute de mine și că micuța ei a fost foarte încântată de ele.

• Azi la Biserica Sf. Nectarie am auzit pe un CD o colindă minunat interpretată de o măicuță. Din păcate,  doamna care vindea lumânări nu știa numele maicii, aș fi vrut să o ascult și acasă.

• Gestul generos al doamnei doctor

• Felul în care s-au mobilizat prietenele mele să ne sprijine. Domnul să le ocrotească!

• Un articol de-al Potecuței mi-a amintit de iernile petrecute la bunica paternă, de mănușile legate între ele și de pantalonii de fâș verzi cu care mergeam la săniuș. Mulțumesc, Potecuța!

• Am citit o poveste frumoasă pe blogul Prietenului de vreme rea, în care Omul de zăpadă își oferă nasul unor căprioare înfometate, fire de lână din căciula lui unor păsărele, iar firele de paie, unor iepurași. O poveste ce ne învață să ne oferim pe noi celorlalți. Puteți citi povestea aici: http://prietendevremerea.ro/povestea-omului-de-zapada.

• Am găsit o concluzie a unui bloger pe care aș putea-o folosi ca motto pentru celălalt blog: Fiecare are “călcâiul lui Ahile”. Pe care însă îl poate controla. (Zaraza 26).

• Am un sentiment de apartenență față de blogeri. Nu-i numesc aici, se știu ei care sunt, mi-e teamă că dacă i-aș enumera, aș risca să uit pe cineva.

• Faptul că  Iustina, Carmen  și Potecuța îmi citesc în mod constant cel de-al doilea blog.

• Azi, la a treia zi de când mama e în spital, Kotik a venit în camera mea și s-a culcat lângă mine( lucru pe care de obicei nu-l face căci o preferă pe mama).

• Am vești bune de la mama!!! A fost mutată de la Terapie Intensivă înapoi în salon, a mâncat puțin și a făcut câțiva pași.

• M-a bucurat gândul acesta: când oferi cadouri îți răspândești sufletul pretutindeni.

• Am trăit o stare de grație când am scris poezia Devenire. Se întâmplă rar să scriu poezii, dar atunci când primesc câte una de la Domnul plâng de bucurie ore întregi. În condițiile astea nici nu mai contează dacă ce am scris e simplă grafomanie sau poezie autentică…Trăirea…asta e tot ce contează!

• Scriu aici poezia Devenire, dedicată tuturor îngerilor noștri materiali și imateriali:

Înger al meu
pe care cândva
te acuzam
pe nedrept
că stai
mereu
cu spatele
la mine
Știu acum
că tu de fapt
stăteai
tot timpul
lângă mine
și eu eram
cea care
privea
din unghiul
nepotrivit.

• Mi-e drag un bunicuț cerșetor prin atitudinea lui: ține o iconiță cu ambele mâini în zona feței, de parcă ar vrea să-și înlocuiască propriul chip cu o icoană. L-am întâlnit când veneam de la spital de la mama și aveam la mine două sticle cu chefir, căci mama nu avea voie să le mănânce. I le-am dat lui pe amândouă și azi l-am întrebat dacă i-a plăcut chefirul. Și el a răspuns: „lux”. Am prins și mai mare drag de el după ce mi-a dat răspunsul ăsta.

• Gestul creștinesc făcut de fostul meu coleg A.G. și prietenii lui. Domnul să-i bucure pe măsura sufletului lor mare!

• Un sentiment nemaiîntâlnit până acum: că toată lumea mă ține în brațe.

• Mesajele de încurajare de pe grupul Rugăciuni pentru mama mea.

• Am devenit, peste noapte, copilul răsfățat al tuturor prietenelor mamei. Vă mulțumesc tuturor pentru grija pe care mi-o purtați, de parcă aș fi propriul dumneavoastră copil!

• Datorită doamnei M. am speranța că viitorul va fi mai luminos decât ce am trăit până acum.

• Best „cozonac” ever! Mulțumesc, doamna M.!

• Best „salam de biscuiți” ever! Mulțumesc, doamna C.!

• Un pițigoi  a venit la fereastra mea! Ce fain e când te vizitează pe neașteptate „fauna”.

• Noul colind al Paulei Seling

• Provocarea venită din partea M.B. de a posta zilnic coperta unei cărți preferate și discuția pe care am avut-o cu ea azi. Atât de bine pune punctul pe i, e o persoană cheie în devenirea mea. Îi mulțumesc pentru asta.

• Darul cu lună primit de la doamna R.E.

• Am împărțit pretutindeni creații handmade, fapt ce mi-a dat un sentiment de împlinire.

• Sfaturi bune de la prieteni

• Datorită doamnei M. am aflat de reflecțiile Părintelui Petroniu Tănase, care s-au potrivit fix cu starea în care eram.

• Teama că nu mă voi descurca bine singură s-a dovedit nefondată. De când e mama la spital simt că mă maturizez cu o viteză supersonică și-mi asum responsabilități.

• Am vorbit cu mama la telefon, mi-a spus că e prima zi în care-și simte mintea limpede. Nu se mai simțea slăbiciune în glasul ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu începe să-și revină.

• Deși 2018 e anul în care am aflat de boala mamei, 2018 e și anul conștientizării multitudinii de minuni care s-au întâmplat în viața noastră.

Read Full Post »

Vă dedic tuturor aceste creații handmade

O parte sunt realizate de mine, altele de către ucenicii mei.

Vă urez tuturor sărbători binecuvântate cu bucuria sfântă a Nașterii Domnului!

Read Full Post »

Simplă grafomanie sau chiar poezie…cine știe?

Un text dedicat tuturor îngerilor noștri materiali și imateriali:

Devenire

Înger al meu,
pe care cândva
te acuzam
pe nedrept
că stai
mereu
cu spatele
la mine
Știu acum
că tu de fapt
stăteai
tot timpul
alături de mine
și eu eram
cea care
privea
din unghiul
nepotrivit.

Sursa foto: 

https://teotrandafir.com

Read Full Post »

Rugăminte către toți prietenii blogeri

Dragii mei, mama e la Terapie Intensivă, a fost operată pe 19 decembrie 2018, i-a fost extirpată o parte mare din ficat, e foarte slăbită și abia poate vorbi.

Am rugămintea să o treceți pe pomelnice – numele ei este Mariana și să aprindeți o lumânare pentru vindecarea ei.

Am ales o fotografie cu ea care ne e foarte dragă, de la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului. Ea a fost surprinsă privind emoționată fotografiile cu ea și colegii ei pe vremea când erau elevi.

Domnul să vă răsplătească înmiit!

Read Full Post »

Cărți și emoții

Sunt o mare amatoare de cărți, atât de mare încât nu-mi pot imagina cum ar fi o zi fără să citesc măcar o pagină dintr-o carte. Ar fi, cu siguranță, o zi pierdută.

Când am aflat de la o prietenă absolventă de Jurnalism de cazul omului nevoiaș care a ajuns pe străzi pentru că e dependent de cărți într-o măsură atât de mare încât nu poate avea un job, l-am înțeles foarte bine. Cam acolo sunt și eu. Ia-mi orice, dar dacă-mi iei mâna aia de cărți dragi m-ai nenorocit.

Cărțile îmi declanșează un amalgam de emoții și despre acest lucru voi vorbi în rândurile următoare.

Există cărți pe care le percep ca pe o meditație, când le citesc am sentimentul că sunt o apă curgătoare, iar ideile scriitorului sunt un punct de plecare spre propriile idei.

Apoi sunt cărțile cu efect înălțător care te îngeresc și te cuprinde evlavia citindu-le.

Urmează cărțile-trofeu, pe care le aștepți cu nerăbdare până vine coletul comandat online la lichidare de stoc. Sentimentul achiziționării acestora e foarte diferit de cel al lecturării lor. Când le procuri, trăirea e aceeași cu adicția de cumpărături, când le citești trăirile pot fi variate.

Mai sunt și cărțile antipatice, create doar cu mintea, nu și cu inima, căci dacă ar fi fost un pic de suflet acolo, altfel ar fi fost scrise. Astfel de cărți parcă vor să-ți spună că, dacă autorul ar face cu tine un concurs de neologisme cunoscute, tu ai fi în pierdere.

Și sunt și cărțile care te răvășesc, care te fac să plângi, fără să știi dacă plângi de bucurie sau de tristețe.

Voi încheia cu cărțile care-ți declanșează nostalgii, căci te fac să te simți din nou copil pentru o clipă, atât cărțile pentru cei mici, bogat și frumos ilustrate, dar și cărțile cu poze pentru cei mari, cum ar fi albumele de artă.

M-aș bucura să știu ce sentimente vă produc vouă cărțile, așa că vă rog să nu ezitați să mi le împărtășiți în comentarii.

 

 

 

Read Full Post »

Când ai drept scop salvarea „pisicimii” planetare

 

Motto: Iubiți ce vreți, numai iubiți! (Radu Beligan)

De când mă știu mi-am dorit cu ardoare două lucruri: să salvez puii de pisică fără stăpân și să călătoresc în jurul lumii. Visam să am cât mai multe terenuri pe care să construiesc  adăposturi pentru pisici de peste tot, la fel cum visam să văd cât mai multe țări de pretutindeni.

În ceea ce privește călătoriile, am făcut  cândva câteva tururi prin Europa, dar de salvat pisici n-am reușit decât două, pe Kotik și Lemurica, actuali membri ai familiei. La capitolul acesta intră și acțiunea de iarna trecută, când am xeroxat mai mulți fluturași în care-i rugam pe conducătorii de autoturisme să cruțe viața pisicilor care se adăpostesc pe roți sau lângă motor și să claxoneze înainte de a porni mașina.

Anul acesta am reîntâlnit pe Facebook mesajul cu pricina și n-am mai avut odihnă. Am pus toate celelalte proiecte pe pauză, căci viața, în orice formă ar fi ea, are prioritate.

După ce l-am trimis tuturor prietenilor din listă, am început să-l expediez și grupurilor din toată țara dedicate animalelor. M-a impresionat că am găsit un mesaj similar pe un grup din Cluj unde era redistribuit de 3000 de persoane.

Am realizat că această cale e mult mai eficace decât cea de anul trecut pentru că grupurile dedicate animăluțelor sunt  alcătuite chiar și din peste 120.000 de membri și posibilitatea ca mesajele să ajungă la cât mai mulți oameni e mult mai mare.

Când am terminat cu orașele României, am continuat cu cele europene și de dincolo de ocean, realizând de data asta un tur în care nu faci febră musculară în zona cervicală de la admirat clădiri frumoase, ci un tur al iubirii și al empatiei față de patrupedele fără adăpost. Astfel, cele două dorințe s-au contopit într-una singură, căci am făcut un tur virtual în Franța, UK, Statele Unite, Germania, Italia și mai ales în Rusia, luând în calcul că e o țară foarte friguroasă și foarte extinsă.

În turul meu prin Italia, am aflat că există grupuri de oameni care se ocupă de animăluțele aflate în stare terminală, oferindu-le tot suportul până în ultima lor clipă de viață, iar un grup german se ocupa de pisicile din….România.

După tot efortul de a mediatiza mesajul meu în special în țările occidentale, am aflat de la două prietene că în Occident nu există pisici fără adăpost și dacă cineva găsește un patruped este anunțată protecția animalelor să vină să il ia.

Ajunsă în punctul acesta, mi-am dat seama că demersul meu privind țările civilizate a fost unul naiv, căci acolo nimic nu e lăsat la întâmplare. De altfel, mă gândeam că un asemenea mesaj este probabil promovat în școli și că oamenii știu de pericolul acesta deja.

Așa că a trebuit să-mi schimb strategia și am revenit la România și am intrat pe grupurile comunelor din toată țara. 

În tot acest parcurs au fost momente în care m-am descurajat, văzând că pe unele grupuri mesajul meu rămânea necitit, dar prindeam energie când vedeam că pe altele era redistribuit de câteva sute de ori.

Am rugat și un prieten să mi se alăture în toată această nebunie și, știindu-i conștiinciozitatea, cred că deja s-a ocupat de mediatizarea grupurilor din Bacău, unde locuiește el. Mi-a spus că mă va ajuta,  dar că nimeni nu poate ști dacă oamenii vor aplica ceea ce vor citi în mesaj. Îi dau dreptate, dar am convingerea că, dacă textul de avertizare va fi citit de iubitori de animale cu siguranță aceștia vor da curs rugăminții noastre.

Le mulțumesc tuturor celor care au distribuit mesajul meu de conștientizare privind pericolul la care sunt supuse pisicile care caută un loc cald iarna sub mașini.

Concluzionez la fel ca în articolul Pisici, autoturisme, iarnă : vă rog să vă gândiți că salvarea unei pisici poate fi uneori la doar un click distanță.

Read Full Post »

Bucurii de toamnă 2018

Și în toamna care tocmai a trecut am fost o mare vânătoare de bucurii, dintre care cele mai aproape de suflet sunt următoarele:

 

• Am văzut două rațe bălăcindu-se în Bahlui( râul ce străbate Iașul) și am rămas fascinată. Stăteam pe pod, le priveam cum fac scufundări, cum revin iar la suprafața apei și nu mai voiam să plec de pe podul pe care mă aflam.

 

• Am visat că levitam întocmai ca în filmul Jupiter’s Moon care m-a impresionat atât de mult.

 

• Am mai găsit un magazin cu cărticele franțuzești ieftine pentru copii.

 

• Am descoperit un artist rus extraordinar, Michael Cheval, pe numele său real Mikhail Khokhlachev.

 

• Am cumpărat o carte sonoră care imită sunetele emise de unele animale nocturne și Kotik a devenit foarte interesat de ceea ce auzea și amușina cartea.

 

• Azi, trei vârste ale femeii au stat la aceeași masă evocându-și fiecare anii tinereții.

 

• Mama s-a simțit mai bine decât de obicei de când face chimioterapie, a fost în Grădina Botanică și m-a rugat să-i pun să-l asculte pe cântărețul ei preferat, Gary Moore.

 

• Motănelul nostru, Kotik, a ieșit azi pentru prima dată afară după aproape trei luni de tratament. Să-l fi văzut cum se tăvălea prin  iarbă, ba chiar a mai găsit și un fluturaș întârziat după care să alerge.

 

• Întâlnirea fructuoasă cu N. Abia aștept lansarea cărții ei de mâine.

 

• Am fost la lansarea de carte a prietenei mele N., unde m-am întâlnit cu o prietenă comună, A. Autograf, lacrimi și prăjituri delicioase.

 

• La întoarcerea acasă m-am întâlnit cu C., unul dintre sponsorii proiectului meu de la after-school, Fotografiază-mi copilăria! prin intermediul căruia patruzeci de copii au primit câte douăzeci de fotografii cu ei editate de mine. M-a bucurat această revedere inopinată.

 

• Am văzut în tramvai un bătrân care, trecând pe lângă Biserica Sf. Nectarie, și-a dat jos șapca, și-a făcut cruce și apoi a dus mâna în dreptul inimii. A repetat gestul de două ori. M-a impresionat acel om pentru că, prin gestul său, a dovedit că relația lui cu Dumnezeu e una vie, nu o simplă formă fără conținut.

 

• I-am cumpărat mamei niște flori de la o bătrână, bucurând trei persoane: pe bătrână, pe mama și pe mine. O situație amuzantă – când am intrat în casă i-am spus mamei Ho comprato un mazzo di fiorellini per te!, fără să știu că aveam musafiri.

 

• M-am bucurat că am negociat foarte avantajos prețul gentuței cu bufniță, așa că am vrut să fac și altcuiva o bucurie și am cumpărat ceva bun unei bătrâne. Apoi m-am premiat cu o carte la rândul ei foarte avantajoasă ca preț și neprețuită pentru mine-Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei, scrisă de diacon Adrian Sorin Mihalache. M-am bucurat că, răsfoind-o, mi s-a părut mult mai accesibilă omului de rând decât cele de până acum. Abia aștept să o citesc, să termin cu Frankl și o „înhaț”.

 

• Kotikuț a ieșit iar pentru prima dată după o perioadă de vindecare și s-a chelfănit cu rivalul lui, Roșcovanul.

 

• O zi de 7 noiembrie copleșitoare, începută cu obținerea unei invitații la filmul Coborâm la prima chiar când nu mai aveam speranță că voi face rost de ea, continuată cu întâlnirea cu M. și  conferința lui Alex Ștefănescu Eminescu și noi la care am fost amândouă și încheiată cu proiecția filmului Coborâm la prima la Ateneu și de discuția cu echipa de după. O doamnă din public, mamă a unui copil cu autism, s-a referit la persoanele cu dizabilități ca la unele cu alte abilități. De reținut această abordare frumoasă.

 

• Astă vară, când dragii noștri medici veterinari se luptau să-l salveze pe Kotik, mama și cu mine le-am dăruit cartea Un motan pe nume Bob, scriindu-le dedicația aleasă de mama Din partea unor iubitoare de pisici pentru niște iubitori și tămăduitori de animale. Azi Bob s-a întors acasă, o prietenă librar de-a mamei, posesoare a trei pisici, ne-a oferit iubita carte despre motanul roșcovan care a dat sens vieții unui fost consumator de droguri.

• Ce frumos lucrează Universul! I-am oferit lui N. niște cărți cu mandale și altele în care ești învățat să creezi mandale elaborate, iar ea mi-a spus că intenționează să predea un curs  de mindfulness și că-i vor fi de folos. În mod similar, am făcut un pachet cu cărticele foarte frumoase franțuzești pentru fetița prietenei mele de la București, ca să aflu azi că tatăl fetiței o învață franceză și că voiau să-i cumpere niște cărți în franceză pentru copii. Iar apoi i-am povestit prietenei mele că am fost la conferința lui Alex Ștefănescu, dar că nu mi-am cumpărat cartea lui Eminescu poem cu poem pentru că era 100 de lei și ea mi-a spus că o are ea și că mi-o oferă cadou. Ce să-ți mai dorești?

 

• Cursul de Inteligență emoțională pe care mi-l predă N. este fabulos! Sunt recunoscătoare că am șansa asta nesperată de a lucra cu ea într-un mediu atât de securizant.

 

• M-am bucurat că i-am oferit mamei o seară memorabilă la cinema la filmul Coborâm la prima.

 

• Am întâlnit-o pe doamna N. la cinema. Ce om cald!

 

• M-au bucurat trimiterile la Istoria artei din noul clip al Irinei Rimes.

 

• Am cumpărat împreună cu mama o pâine și am hrănit cu ea porumbeii. A fost un moment deosebit cel în care ni se urcau pe încălțări în încercarea de a prinde cât mai multe bucăți de pâine. Bucurie procurată cu doi lei!

 

• Acest noiembrie, la care mă gândeam cu înfrigurare, a venit cu vestea uimitoare că tratamentul urmat de mama a dat roade: o parte dintre noduli s-au restrâns, alții au dispărut cu totul.

 

• Am fost împreună cu mama la Biserica Sf. Nectarie să-i oferim în dar sfântului o crăciuniță. ( I-am promis sfântului că, dacă o vindecă pe mama, o să-i ofer în dar flori)

 

• Pe o pagină de Facebook din Cluj am găsit 3000 de redistruibuiri al mesajului despre pisicile care se adăpostesc pe roți sau lângă motor iarna. Bravo, Cluj!

 

• O minune la supermarket: am cumpărat pentru fetița unui fost coleg cartea Povești de noapte bună, superb ilustrată, și, cum sunt puțin în mintea copiilor, mi-am dorit să iau un exemplar și pentru mine. Doar că, a doua zi, când m-am dus din nou la supermarket, ia cartea de unde nu-i. Am început să umblu prin tot magazinul în speranța că o voi găsi abandonată în altă parte decât în locul de pe raft, unde se găsea cu o zi înainte. Până la urmă mi-am spus că ăsta e un gând absurd, că n-am cum să cutreier tot Lidl-ul, doar-doar voi găsi cartea părăsită de vreun client  cine știe pe unde. Așa că m-am așezat la rând la casă, unde am văzut o lipie enormă abandonată. Nu pot să-mi explic ce a urmat decât ca pe o minune: am dat lipia deoparte ca să descopăr că fix sub ea  se afla un exemplar al Poveștilor de noapte bună care mă aștepta! Așadar, gândul că s-ar putea să găsesc poveștile oriunde aș fi căutat nu a fost chiar atât de absurd până la urmă. Și în viață, poveștile sunt oriunde. Trebuie doar să fii echipat corespunzător pentru a le descoperi.

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »