Dacă ar fi să vă faceți cadou un eveniment de ziua voastră/ dumneavoastră care ar fi acela? Un concert, o piesă de teatru, o lansare de carte?
În ceea ce mă privește, am avut bucuria să merg chiar de ziua mea la Săptămâna Creierului, eveniment care a avut loc în perioada 18-22 septembrie 2019, la Palatul Culturii, organizat de Cercul Studențesc de Neurochirurgie și Asociația Creierului Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului nostru.
Astfel, am avut șansa ca ziua mea(18 septembrie) să se prelungească în săptămâna mea, interval în care am luat parte la mai multe ateliere kid friendly organizate de studenți.
Unul dintre workshopurile la care am participat a fost cel de Iluzii optice, susținut de domnișoara Maria-Diana Focșa. Cu acest prilej am rememorat clipele pe care le-am trăit cu copiii de la centru, unde i-am inițiat pe aceștia în arta lui Salvador Dali, Rob Gonsalves sau Octavio Ocampo, nu înainte de a le arăta o serie de iluzii optice.
La atelier, am regăsit unele dintre acestea, printre care o imagine în care puteai vedea o femeie tânără, dar și una bătrână în același desen, un chip format din crengi, o imagine care putea fi interpretată fie ca o rață, fie ca un iepure.
Îmi amintesc că, atunci când le-am arătat celor mici ultima imagine, o fetiță de 5 ani nu m-a crezut că aceasta poate fi privită și ca o rață, m-a contrazis și a fost convinsă că în desen era doar un iepuraș. 😊
Elementele de noutate pentru mine au fost desenul ce părea să redea două triunghiuri care se întrepătrundeau, când de fapt nu era niciun triunghi, chipul ascuns printre boabele de cafea, corpurile umane pictate care formează o broască.
Descoperirea care m-a uimit cel mai mult la Iluziile optice a fost o cameră în formă de trapez în care părea că unul dintre participanți era mai înalt decât celălalt, pentru ca lucrurile să fie exact pe dos când aceștia își schimbau locul.
De altfel, cuvântul-cheie al iluziilor optice este verbul a părea.
La atelierul Neuroștiințele în artă, domnul Kevin ne-a vorbit despre mai multe opere celebre ale unor artiști, unul dintre aceștia fiind chiar Michelangelo și a sa pictură Crearea lui Adam, despre care se spune că ar imita anatomia elementară a creierului uman.
Susținătorul atelierului a făcut referiri și la rivalul lui Michelangelo, Leonardo da Vinci, dând un posibil răspuns la întrebarea Și totuși, de ce zâmbea Mona Lisa? Se pare că există un sindrom denumit după ea, care apare la femeile însărcinate când le paralizează nervii faciali externi.
Aici am întâlnit atât lucrări pe care le cunoșteam deja, precum cele realizate de Van Gogh, Munch sau Picasso, precum și unele pe care le vedeam pentru prima dată, cum ar fi cele semnate de Yayoi Kusama, artista japoneză contemporană pasionată de buline, minimalism și dovleci, care a declarat că toate operele ei au la bază halucinații de care a suferit. În fotografiile de mai jos o vedem îmbrăcată în propria-i artă.
Am admirat întristată arta lui Louis Wain, un ilustrator de pisici diagnosticat cu schizofrenie, în ale cărui desene se poate observa evoluția bolii, percepția față de patrupede schimbându-se radical, atât în privința formelor, cât și a culorilor.
Am privit și creația lui F. Marryat, care a imortalizat trăirea din timpul unei migrene, pe care a asemănat-o cu niște drăcușori care-l înțeapă pe suferind cu obiecte ascuțite.
M-a impresionat mult pictura lui Kandinski, care suferea de sinestezie, o patologie prin care unii oameni pretind că pot auzi culorile sau pot vedea muzica, și îl am în vedere pentru o lecție de artă dedicată copiilor.
Cum a fi în preajma artei și a iluziilor optice e un motiv de bucurie pentru mine, am participat și la Atelierul de Fericire, susținut de domnișoara Maria.
La acesta, coordonatoarea ne-a propus să începem prin a ne îmbrățișa, pentru a elibera oxitocină, și ne-a arătat fericirea la microscop.
Ne-a dezvăluit că din punct de vedere psihiatric fericirea e considerată o boală a sistemului nervos central pentru că devenim iraționali, fiindcă suntem incapabili să gândim logic atunci când suntem fericiți și ne aflăm în afara controlului nostru rațional.
Am aflat cum se manifestă în corp fericirea: temperatura corpului crește, palmele noastre sunt mai umede, la nivelul feței mușchiul zigomatic, cel care trage în sus colțurile gurii, precum și mușchii orbiculari ai ochilor se încordează, în schimb mușchii sprâncenelor se relaxează.
Împreună cu ceilalți participanți am făcut un cerc, sau mai pe românește o horă, și a spus fiecare pentru ce e fericit. Printre răspunsuri s-au aflat ciocolata, faptul că a ieșit soarele sau pentru că…azi e ziua mea și o sărbătoresc la Săptămâna Creierului. 🙂
La ieșire, la unul dintre standuri se aflau neuroni din material plușat, mi-am luat unul ca amintire ca să fiu sigură că în urma acestei experiențe m-am îmbogățit măcar cu un neuron, fie el și handmade. 🙂
După ce evenimentul s-a încheiat și am ajuns acasă am privit cu drag cărțile despre creier pe care mi le-am cumpărat de-a lungul timpului și m-am întrebat: oare când voi transforma Săptămâna Creierului în Anul Creierului?
Sursa foto: Săptămâna Creierului și Google images.
Read Full Post »
clipe de reverie 