- I-am găsit pisoiului cel mic porecta Leuștean pentru că în zona feței miroase a zarzavat. Când era mai mic îi spuneam Prăjiturel pentru că avea un miros dulceag.
- Am văzut azi un chow-chow crem, rasa mea preferată de câine.
- Mi-am cumpărat o carte franțuzească pentru copii(Quand je marche dans le desert) în care am găsit o ilustrație superbă cu le petit chat des sables.
- Mă simțeam cumva neîmplinită în ultima vreme și mi-am dat seama de unde mi se trage: de la faptul că m-am limitat la studiul limbii italiene și nu am mai citit o carte faină. După ce am început să citesc Eminescu poem cu poem, de Alex Ștefănescu, primită în dar de la draga mea A., m-am simțit dintr-o dată foarte bucuroasă. Aveam doar și de ce, mi-am adăpat sufletul cu poezie. Apoi am citit poeziile Potecuței, ale Aneisylvi, ale lui Marius, ale lui Petru și ale lui Claudiu-Liviu.
- Am reunit două bucurii într-una singură: aceea de a salva miniserialul italian Prințesa Fantaghirò/Peștera Monstrului Sacru pe care obișnuiam să-l urmăresc în adolescență.
- Comentariile bloggerilor prieteni la textul meu Octombrie în două oglinzi, pe care nu-l credeam prea reușit.
- Noua poreclă pe care i-am dat-o Micuțului: Terapie cu colți.
- Am reluat cursul de Inteligență emoțională al N. și mi se pare genial și foarte eficient.
- Discuția terapeutică pe care am avut-o cu N. Mulțumesc, N.!
- Am fost la două filme premiate la Festivalul de la Cannes, foarte bune amândouă, Little Joe, în regia Jessicăi Hausner, și It Must Be Heaven, de Elia Suleiman, cea mai rafinată comedie pe care am văzut-o vreodată. Din momentul în care am vizionat filmele am decis să fac lunar câte o recomandare de cinefil pentru cei pasionați de filme de artă care îmi vizitează blogul. Al doilea film mi-a produs, prin coloana sonoră, o stare similară îndrăgostirii care m-a determinat să fac o pauză de la toate proiectele mele și să ascult la nesfârșit tema principală a filmului.
Sursa trailer: aici
Toamnă cu multe satisfacții în ale arte să ai în continuare, Roxi!
O duminică de toamnă veselă!
Mulțumesc mult, dragă Ane! La fel îți doresc, mai ales că la rândul tău ești o mare iubitoare de artă! ❤
da, toamna se apropie de sfarsit, anul se apropie de sfarsit… este vremea bilanturilor 🙂
Uite, un volum de poezii nu am mai reusit sa citesc de cativa ani! Citesc poezii, cate una doua din cand in cand, dar un volum intreg, nu. Te apreciez mult pentru aceasta.
Unstart bun in noua saptamana! pupici si imbratisari ❤
PS: poza cu motanul nisipiu este mortala! parca e 3D!
Mulțumesc mult, Carmen pentru vizită și pentru comentariu. Ce frumos i-ai spus, motanul nisipiu! Te îmbrățișez și eu! ❤ 🙂
Sunt încântat dacă versurile mele au reușit să-ți aducă o cât de mică bucurie în plus, Roxi! La cât mai multe în fiecare anotimp, în fiecare zi!
Și eu sunt încântată de versurile tale. Fără poezie nu se poate trăi decât mult mai sărac. Mulțumesc pentru urări! Asemenea îți doresc! 🙂
Draga mea, ce bucurie mi-ai făcut tu mie să mă găsesc aici! Te îmbrăţişez şi îţi doresc să ai parte de bucurii în fiecare zi!
şi da, aştept recomandările! 😉
Mă bucur de …bucuria ta! Mulțumesc pentru urări, la fel îți doresc, Potecuța! Mai e puțin până la recomandări, din noiembrie încep. 🙂