Azi le-am pregătit copiilor o oră de pisicologie – o prezentare powerpoint cu arta lui Makoto Muramatsu, artistul japonez septuagenar care a desenat sute de pisici într-o notă comică evidentă.
La lecție participă un grup eterogen – șapte frumoși cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, cam câte unul pentru câte un deceniu de viață al desenatorului topit după mâțe.
În deschiderea orei, le arăt copiilor Duetul pisicilor atribuit lui Rossini, ca să-i familiarizez cu tema de azi. Spre surprinderea mea, celor mici nu prea le place filmulețul, chiar una dintre fete e de părere că simfonia pisicilor e un nonsens.
Sper să am mai mult succes cu proverbul italian ales ca motto: “O casă fericită este o casă care are cel puțino pisică.” Dar și aici un băiat,( V.) are de obiectat, spunând că o casă care are pisici e una nefericită pentru că pisicile…
În primăvara asta tristă, care a adus războiul și agravarea stării de sănătate a mamei mele m-am încăpățânez să-mi notez puținele bucurii pe care le am nu din nepăsare față de suferința lor celor implicați, ci ca să nu clachez.
B., noua mămică a pisicilor îngrijiți de noi vara trecută, ne-a făcut o mare bucurie trimițându-ne cele mai frumoase mărțișoare ever:
De câte ori deschid computerul, văd pe Desktop minunile astea de care mi-a fost atât de greu să mă despart.
Discuția cu prietena mea V. m-a liniștit.
Eu, care râd atât de rar, încât nu prea mai știu cum e să râzi, o fac cu toată inima când privesc împreună cu mama anumite faze comice din serialul Don Matteo.
Felicitările de 8 Martie pe care le-am făcut pentru o mică parte dintre prietenele de pe Facebook. La un moment dat site-ul nu mi-a mai permis să trimit niciuna, așa că vă urez la mulți ani frumoși aici.
Felul în care privesc fiecare film italian ca pe un curs gratuit de învățare a acestei limbi minunate.
Dacă luna trecută am ajutat, împreună cu mama, la găsirea cățelului unei vecine, de data asta i-am găsit stăpâna unui câine care era plecat de o zi de acasă. Sfântul Modest ne-a ascultat ruga și de data asta. Bucuria făcută celei care-l căuta și copiilor ei a fost imensă, mai mare decât orice satisfacție pe care mi-o aduce studiul. Mama a glumit și a spus că ar trebui să ne deschidem o societate care să aibă drept scop găsirea animalelor dispărute.
Încântarea Murmuricăi de când i-am dat o cutie mai mare în care să se ascundă.
Am ascultat întâmplător Carmina Burana și m-au trecut fiorii, mi-au amintit de prietena mea din gimnaziu care învăța la Octav Băncilă și cu care ascultam muzica de film din Laguna Albastră și evident, Carmina Burana. Mi-a părut rău că acea fată a fost o apariție meteorică prin viața mea. Dacă am fi avut o prietenie mai lungă poate aș fi dobândit cultura muzicală care îmi lipsește. Am găsit aici o traducere în limba română a fostului meu profesor de la Universitate, domnul profesor Eugen Munteanu.
Azi prima mămica a lui Șibel ne-a făcut o surpriză de proporții: un tabloul cu cele 5 pisici ale noastre și cu Vasilică, motanul cartierului care doarme în mai multe case. Iată minunea:
O sincronicitate foarte simpatică legată de pisici: Diana a portretizat 6 pisici, iar felicitarea pe care i-am oferit-o eu era tot cu șase pisici, fără să-mi dau seama de lucrul ăsta la început. Abia când le-am numărat am avut o surpriză de proporții.
Dacă doriți să recitiți interviul pe care i l-am luat primei mamea lui Șibel, domnișoara Diana, despre activitatea ei de studentă la medicină, o puteți face dând click aici.
Diana a realizat un tablou spectaculos a cărui fotografie o postez aici.
După o săptămână întreagă în care mamei i-a fost rău a venit și o zi fără dureri în care era ca pe vremuri, energică și volubilă.
O bucurie mare de când a intrat în viața mea doamna C.C.
A fost ziua prietenei mele A. În timpul plimbării noastre am găsit o grădină superbă și mi-am propus să i-o arăt și mamei.
În ziua următoare am fost cu mama și i-am arătat grădina.
Tot prietena mea A. m-a sunat într-o sâmbătă să mă uit la Teleenciclopedia la picturile lui Aivazovski. Mi-a amintit cum făceam cu prietenele din copilărie, cum ne sunam să ne spunem la ce emisiuni să ne uităm. O amintire prețioasă, mulțumesc A. că mi-ai declanșat-o!
M-am întâlnit cu prietena mea C. și am văzut-o pe fetița ei de un an. C mi-a povestit multe lucruri adorabile despre micuța D., dintre care cel mai drăgălaș a fost cel despre pantofiorii roșii și despre cartea cu llama. Am avut parte de un moment emoționant în care D. mi-a luat mâna în mânuța ei.
Fata are papucei. 🙂
Am văzut câteva flori de liliac.
Am avut un dialog impresionant cu domnul M. E plăcut să știi că încă mai sunt oameni aici, sub cer. Discuția despre ritualurile zilnice m-a făcut să fiu mai conștientă de Calea mea.
Am reluat studiul limbii ruse. În 2016 o prietenă de la biserică a predat un curs de rusă pentru începători la ASCOR și amintirile mele legate de această limbă sunt cele legate de cursul pe care A.E. l-a făcut foarte atractiv. Chiar și în acest context politic, rusa îmi e dragă și sper să nu ajung vreodată în situația de a gândi altfel.
Tot datorită acelei prietene am făcut la rândul meu voluntariatul la ASCOR în 2017. Ea m-a convins să mă implic și eu și așa au luat naștere atelierele handmade din fiecare zi de luni, timp de un an.
Ceva grozav, în timp ce lucram la întrebările despre artă și Biblie am avut inspirație și a apărut un al treilea proiect pe care nici nu mi l-aș fi imaginat acum ceva timp.
Am finalizat partea I a proiectului Revelațiile colorate mai devreme decât mă așteptam. Aveam vreo 46 de citate și îl rugam pe Bunul să-mi mai dea încă 4 și mi-am propus să aștept clipa de grație timp de doi ani. Dar Domnul a fost atât de generos cu mine și nu a mai fost nevoie să aștept atât căci în doar două săptămâni am avut nu 4, ci 6 revelații. Așadar, Dumnezeu mi-a oferit mai mult decât i-am cerut.
O mare bucurie de cinefil: în sfârșit am găsit sezonul al treilea al serialului Prietena mea genială. Dacă voi reuși să văd și sezonul al patrulea voi continua citirea tetralogiei napoletane.
Când prietena mea C. îmi găsește pe net ce o rog eu.
Întâlnirea cu prietena mea C. și momentul în care un balon de săpun a trecut prin fața noastră.
Discuțiile transcendentale cu M.
Mama, în ciuda durerilor insuportabile, s-a bucurat din plin de lăcrămioare, de primele-cumpărate de ea, de cele oferite de prietena ei și în sfârșit de cele din partea mea.
Într-un moment de încercare, o doamnă m-a sfătuit să închid ochii și să-I spun lui Dumnezeu că Mama este sufletul, viața și comoara mea.
Luna mai- o lună cu multă durere, dar și multe revelații și redescoperirea bucuriei în fața naturii. Am văzut, după foarte mulți ani, rouă pe flori.
Schimbările ce se petrec cu mine în urma agravării stării de sănătate a mamei. Nu mai sunt captiva computerului, mă bucur să ies să văd animăluțe, plante, oameni. Am devenit mult mai comunicativă cu oamenii simpli în fața cărora adesea îmi deschid sufletul.
A început să nu-mi mai pese de părerea negativă a celor din jur, eu care eram devastată de ea. Într-o zi, când mergeam la mama la spital aveam pe mine niște colanți rupți în trei locuri, dar nu mă afecta asta, conta să ajung la mama, cu sau fără colanți rupți. În altă zi, o doamnă a strigat la mine să nu mai port mască și iarăși nu m-am lăsat afectată. Acum mă dor lucrurile cu adevărat importante.
Vizita doamnei C.C. la noi.
Articolul fabulos al Maicii Siluana cu care am rezonat extraordinar de mult. Reproduc aici pasajul care m-a impresionat cel mai mult.
Dacă doriți să citiți articolul integral vă las link aici.
Fetița A.E. m-a îmbrățișat, deși m-a văzut pentru prima dată. Am întrebat-o dacă face lucrul acesta cu toată lumea și ea mi-a răspuns simplu și firesc că da! Ce minune de copil! Mamei i se întâmplă adesea ca micuții să o îmbrățișeze.
Întâlnirea cu prietena mea C., disponibilitatea ei de a-și consuma benzina umblând cu mine prin tot Iașul după cumpărături urgente. M-am bucurat că am ajuns și la Selgros, unde am putut să-mi fac cruce în fața Mănăstirii Cetățuia.
Implicarea în activitățile practice mă vindecă de multiplele dependențe.
De când am început această călătorie interioară de transformare sufletească încep să nu mai fiu afectată de faptul că n-am mai călătorit în străinătate sau la mare de 11 ani. Călătoria asta e pentru alte simțuri decât al văzului și e mult mai profundă.
Prietenele mele A. și M. și relația autentică pe care o am cu ele.
Toate încurajările primite în aceste momente grele.
Mai multe minuni care s-au petrecut în timp ce ascultam Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Sf. Luca al Crimeii, dar mai ales când am mers la Sf. Nectarie, care m-a ajutat de mai multe ori de-a lungul vieții.
Dragii mei, îmi cer iertare că nu mai intru deloc pe blogurile voastre, dar situația din familia mea nu mi-o mai permite. Petrec cât mai mult timp offline alături de mama mea.
Totuși, cum îmi place să mă țin de promisiuni vă voi sugera de Ziua Copilului un film în ton cu această minunată sărbătoare, Nanny McPhee, cu Emma Thompson și Colin Firth în rolurile principale.
clipe de reverie 