Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘artizanat’ Category

…. dorindu-vă o primăvară plină de inspirație!

DSCN5789

DSCN5758

DSCN6203

DSCN6052

DSCN5780

DSCN5455

DSCN5422

DSCN5624

DSCN5661

bufnițe

DSCN6675

DSCN6678

DSCN6691

 

DSCN6709

Reclame

Read Full Post »

There was a time in my life when I had a job I disliked with every fibre of my being and I felt that each day at the office was a torment. In those times I encountered a project created by Uptitude called Piccoli momenti di felicità in which several volunteers spoke about their small moments of  happiness.

Inspired by those volunteers, I couldn’t wait to come home from work and write about my own moments of happiness. This project I share with you helped me keep sane during those hectic times.

 

 

2

 

3

 

4

 

5

 

6.png

 

7

 

9

 

10.png

 

11.png

 

12

 To be continued

The Source of the Images:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckr

http://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09

https://www.facebook.com/media/set/?https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.vladstudio.com/wallpaper/?toucan

http://alexandrinahristov.blogspot.ro/

http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdc

http://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.html

http://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59x

http://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1

http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

Read Full Post »

 

Joy

În rândurile următoare voi scrie despre o parte dintre bucuriile pe care le-am trăit în 2017. A fost un an și cu dureri, cu pierderi sfâșietoare, dar nu despre ele vreau să scriu, ci despre acele momente care mi-au dat un sens. Spor la lectură!

1. Ne-a dăruit Dumnezeu o nouă zi.

2. Am fost cu A. la piesa pentru copii Capra cu trei iezi. Ce frumos mai interacționau copiii cu actorii! În varianta asta a poveștii, iezii cei mari se joacă toată ziua, în timp ce iedul cel mic învață toată ziua. Uite aici un dezechilibru, îmi spun, niciuna dintre alegeri nu e cea bună, nici numai joacă, dar nici numai școală. Mda, tot pățitu-i priceput! Copilul trebuie să aibă parte de ambele experiențe în mod echilibrat.

3. Am colorat din cartea Motanul încălțat – e noua mea pasiune. Ce să fac dacă am atâtea vârste în mine?!

4. Un moment magic în care A. a postat o fotografie cu jurubițe multicolore cu gândul la mine, că poate voi face vreo activitate cu copiii în care să folosesc astfel de jurubițe. Ceea ce nu știa ea era că acestea îmi aminteau de copilăria mea, în care coseam cu bunica pe etamină. E o taină aici, o mică minune…

5. Aerul răcoros de dimineață, plimbare plăcută până la tramvai.

6. Vizita la tata, i-am pus ultimul meu articol într-un plic frumos, albastru și el mi-a spus că adună toate articolele mele, le plastifiază și face un album.

7. Am luat de acasă cărți duhovnicești.

8. Cărți primite de la un amic de-al tatei.

9. M-a așteptat mama cu bunătăți – lipie de casă, pizza, fructe.

10. Pisicile noastre, Kotik și Lemurica, ne dau noi și noi motive de bucurie.

11. Am citit frânturi din cărți duhovnicești.

12. Ideea mamei de a-mi denumi blogul clipe de reverie. Eu inițial voiam să-l denumesc clipe de inspirație, dar titlul ăsta a fost luat de altcineva înaintea mea. Oricum, clipe de reverie îmi place mai mult, parcă mă reprezintă mai bine.

13. Bucuria de a fi, pur și simplu.

14. Simt rugăciunile tuturor, nu-mi amintesc să fi avut atâta pace în suflet niciodată, nu-mi doresc decât să mă spovedesc și să mă împărtășesc.

15. L-am salutat pe Sf. Nectarie.

16. Am vorbit cu mulți oameni dragi, A.G. m-a înduioșat azi vorbind cum vorbea pe vremuri draga mea M.

17. A.vrea să creeze o carte cu mandale, eu, o poveste. Așa să ne ajute Dumnezeu!

18. A. mi-a dat vestea minunată că vom face din nou cenaclu. În sfârșit am și eu niște texte de citit.

19. Am mers la atelier în ținută turcoaz cu pălărie asortată.

20. Am întâlnit un titlu de carte frumos : Durerea e o făptură înaripată. De când cu reclamele la Elefant citesc cărțile numai din titluri, iată încă unul – Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! Și altul Nimic nu se schimbă până ce tu nu te schimbi!

21. Am găsit o comoară de plic cu gândurile bune către mine ale unor cursanți de la un curs mai vechi. Printre ele o ghicitoare drăguță pe care o reproduc aici: Licurici pe bolta mare, /Apar noaptea când nu-i soare, /Ceru-i ca un giuvaier/Dar în ziuă toate pier. ( Stelele)

22. Mi-a venit o idee nouă, de a scrie pe blog articole despre oameni care-mi sunt aproape. Am inaugurat ieri o serie numită Îngerii mei și am scris despre A.R.

23. Emoția simțită de ambele părți ale receptorului când i-am citit A. textul despre ea la telefon; dialogul nostru, râdem amândouă pe seama neputințelor noastre.

24. Am frunzărit, cu toată starea de rău, câteva pagini din Noi Minuni ale Sf. Nectarie. Mi-a plăcut mult un pasaj: Să avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie sfinților. 

25. Felul afectuos de a se exprima al lui A.

26. Efortul mamei de a merge prin căldură la doctor și la farmacie.

27. Am scris un text despre cea mai veche prietenă a mea, model de smerenie și bunăcuviință( calități spre care eu tind, dar nu le am).

28. Telefonul primit de la E., grija ei maternă față de mine.

29. Liniștea simțită azi nu putea să vină decât de la rugăciunile celor dragi.

30. Mi-am cumpărat rochița!!! Dacă tot nu merg în vacanță măcar cu o rochie să-mi alin sufletul. Da, știu, e o cale înșelătoare asta, doar Hristos alină cu adevărat, dar nu mi-am mai cumpărat de ani buni o rochie nouă și m-am bucurat.

31. Am găsit niște poze cu brățara argintată făcută cu A. la unul din atelierele noastre minunate. Prietenia ei mă inspiră neîncetat.

32. Mă bucură să împărtășesc cu voi următorul citat despre Tonitza:

Se știe că lui Tonitza îi plăcea să discute cu oamenii, să-i cunoască, se simțea bine alături de ei și astfel se explică apropierea de aceștia, ajutorul pe care încearcă să-l ofere.
Paul Miracovici povestește că era așteptat de prieteni, de admiratori, dar nimeni nu-l aștepta cu atâta dor, atâta nerăbdare, ca sărăcimea orașului…Ion, un infirm, jumătate paralizat, era mosafirul lui. La masa lui, Ion, gonit de toată lumea, era cinstit și îndestulat ca cea mai prețioasă relație… Ce putea artistul rafinat, intelectualul ales Tonitza găsi în tovărășia lui Ion? Găsea putința de a se dărui. Simplu, creștinește. (Viața și opera lui Tonitza- Biblioteca de artă)

33. Lucrând la powerpointul despre Leonardo da Vinci mi-am amintit de gestul lui sublim de a cumpăra păsări în colivie, pentru ca apoi să le redea libertatea.

34. Simpla prezență a mamei.

35. Am reușit să accept greșeala domnului de la xerox fără să mă cert,  cu îngăduiță.

36. Mușcata din fereastră a înflorit din nou.

37. Tolerez mult mai ușor zgomotele, asta probabil pentru că în mine se face liniște.

38. Mă încântă cărțile pentru copii, le văd ca pe niște gesturi de smerenie din partea autorilor care nu aderă la marea cultură, ci se mulțumesc cu universul aparent mărunt al copilăriei.

39. Am scris un nou text despre o prietenă de-a mea.

40. Toată energia A. îmi face bine, mă inspiră mereu.

41. Timp de calitate petrecut cu A., ne-am dat în balansoarul de la Ateneu.

42. Căldura domnului de la xerox, a fost f drăguț și nu m-a pus să plătesc rebuturile.

43. Domnul ne-a dăruit o nouă zi.

44. M-am întâlnit cu A. și i-am dat cărțile de colorat pentru E.

45. Am găsit o sumedenie de cărți de colorat pentru toate vârstele pe un site, o încântare. Iată linkul:https://www.marjoriesarnat.com/home ( când tocmai mă gândeam că pe elefant cartea Pisici fanteziste e prea scumpă am dat peste autoarea ei care pune la dispoziție pe site-ul ei foarte multe materiale gratuite, și îngerași, și bufnițe, și căței și elefanți, în total 13 cărți gratuite. Mi-ar plăcea să-i cumpăr măcar una în semn de recunoștință pentru minunile pe care le face, nu doar să mă folosesc de arta ei și atât.)

46. Când tocmai descărcam minunile de cărți de colorat, a venit mama de la farmacie cu 15 planșe de colorat oferite de farmacistă pentru că e clientă fidelă. Minunat mai lucrează Domnul!

47. Am mers la plajă, ne-am relaxat, am încercat să mă gândesc că undeva într-un plan mai îndepărtat e marea. Ea e într-un plan îndepărtat de-a binelea, la niște sute de km distanță !

48. După lupte seculare Kotik a venit acasă ( aveam inima în gât de teamă că i se poate întâmpla ceva.) Crește și el, nu mai e un domnișor, e băiet male.

49. Domnul ne-a mai dăruit o zi.

50. Azi am avut ora de artă cu copiii. Le-am vorbit celor mici despre picturile lui Arcimboldo, cu fructe și legume de formă umană. Mi-aș fi dorit ca la începutul orei să le ofer niște fructe ca să învețe lecția și cu ajutorul simțului gustativ. Domnul director parcă mi-a ghicit gândul și le-a adus copiilor piersici zemoase.

51. Un moment amuzant la ora de artă: eu am adus o lupă să vedem detaliile unui tablou și o fetiță a luat-o să analizeze cu ea peștii din acvariu. 🙂

52. M-am îmbrăcat cu rochia nouă tip ie și cu pălăria albastră.

53. Am trecut pe la farmacie să cer un pahar cu apă și doamna farmacistă a fost foarte drăguță, mi-a dat apă, mi-a oferit un loc să stau și chiar o bomboană. Eram uluită cât de frumos s-a purtat cu mine și abia după aceea mi-a picat fisa că poate mă credea însărcinată. Chiar și așa să fie, m-a impresionat mult gestul ei.

54. În sfârșit m-am spovedit.

55. Blândețea Părintelui

56. Tabla plină de icoane mă liniștește.

57. M-am împărtășit în sfârșit și i-am revăzut pe Talpalarii dragi( tinerii din parohia mea).

58. Predica Părintelui

59. Sms-urile cu citate duhovnicești primite de la I.A. Reproduc unul aici:  Fiți mica reflexie a unei mari Lumini. (Sf. Grigorie de Nazianz)

60. Am coloraaaat o pisică! Recunosc, am, pe alocuri, preocupări de clasa zero. Poate să fie și clasa minus unu, e o bucurie care-mi fortifică sufletul și mă ajută să îndepărtez toată zgura.

61. Am primit un compliment haios, și mama, și nana mi-au spus că semăn cu o pisică de-a lui Marjorie. De fapt, mama nici n-a spus că semăn, ci că asta ești tu, nu ?

62. O altă fază haioasă pe care mi-a povestit-o A. după ce i-am oferit fetiței ei coli cu desene de colorat. Ea îi spune fetiței: săraca R, cât a cheltuit cu foile și creioanele, iar fetița de șase ani spune: ba nu, săraca de mine, cât de mult am de lucru! :))

63. Am citit puțin despre Leonardo da Vinci, mă fascinează personalitatea sa.

64. Întâlnirea cu A.A., o prietenă f inimoasă și dornică să contribuie la dezvoltarea celor din jur. Când am făcut schimb de cadouri, am avut parte de un mare oau de ambele părți, ne-am făcut cadou una alteia cărți de colorat, de parcă am fi știut ce e în mintea celeilalte. Cum lucrezi tu, Doamne!

65. Compania mamei, cum s-a făcut plăcută ca gazdă.

66. Un gând amuzant: pentru că am ratat examenele ei importante, viața mă trimite la grupa mică să colorez.

67. Mesajele de încurajare ale tinerilor din parohia mea, simt că nu sunt de tot singură în lupta asta.

68. Am reînceput să citesc povești. Cât de mult aș vrea să scriu și eu măcar una !

69. Am terminat powerpointul despre Tonitza, sunt mulțumită cum a ieșit. De săptămâna viitoare vreau să încerc și efectele 3D.

70. Mi-a venit o nouă idee de articol, nu mi-a venit să cred că într-așa un deșert a mai rodit totuși ceva.

71. Cât de frumoasă era azi Piața Unirii la orele dimineții!

72. Am scris pe blog, deși eram supărată.

73. M-au bucurat unele aspecte de la atelierul de psihologie.

74. Dialogul uimitor de ieri cu A.G., simțeam că însuși Dumnezeu vorbea prin ea.

75. Cartea Laur primită de la draga mea A, mai am puțin și o termin, cât am mai plâns citind-o!

76. Tema despre roata nevoilor pe care mi-a dat-o A. mi-a dezvăluit că sunt într-o mare relație de prietenie cu Dumnezeu.

77. Am scris un articol inspirat de Părintele Savatie Baștovoi. Vă invit să-l citiți, e un text de-al meu de suflet, probabil cel mai sensibil dintre toate.

https://roximoronica.wordpress.com/2017/08/27/gandurile-omenirii-aruncate-la-gunoi-si-povestea-unei-frunze/

78. Articolul Povestea unei frunze i-a declanșat mamei o amintire cinematografică despre un om foarte bolnav care privește spre fereastră către un pom căruia îi cad frunzele. Cineva îi spune că va trăi până când va pica ultima frunză. El se uită în continuare spre copac și unul dintre prietenii lui, când mai sunt doar câteva frunze în copac, desenează noaptea una pe care bolnavul să o tot privească.

79. Am vorbit cu A. la telefon mult, ca în vremurile în care eram copii.

80. Scrisul mă împlinește ca nicio altă activitate, mă face să mă simt într-un glob de armonie, în care orice sentiment negativ se topește. Am, totodată, și sentimentul foarte fain că-i am pe toți cei dragi lângă mine, chiar dacă sunt departe ca distanță.

81. Prietena mea A. a scris un text f fain despre un palat londonez mai puțin cunoscut.

82. Faptul că am putut scrie despre experiența de la multinațională înseamnă că în sfârșit acea rană s-a cicatrizat. Tocmai după trei ani!

83. Aprecierile primite pentru textul despre Tonitza. O doamnă m-a numit scriitoare, e un pic cam mult spus.

84. Mi s-a întâmplat un lucru ieșit din comun, am primit o invitație de la o doamnă directoare de școală să țin o lecție deschisă la o grădiniță particulară din București. Foarte onorant pentru mine, dar mă paralizează și gândul.

85. Am început cartea Lecții de magie, primită de la A., e delicioasă.

86. Koticel s-a vindecat.

87. Pepeni peste pepeni. Eu arăt de parcă aș conține un pepene. :))

88. Rugăciunea Sporitoarea Minții e “responsabilă“ pentru cele mai reușite texte ale mele.

89. Ineluș învârtecuș.

90. Am discutat cu E. la telefon, abia aștept să o cunosc.

91. M-am întâlnit cu A. Ne-am mai descărcat sufletul, avem o gândire îngemănată în materie de frici. M-a bucurat darul de la ea- cărticica Părintelui Arsenie Papacioc- Mici îndemnuri spre mântuire– și fotografia cu Părintele, pe care e scris: Pacea este de patru ori mai mare ca dreptatea. Fotografia cu Părintele e așa frumoasă, transmite atâta seninătate! Mi-a amintit de etimologia cuvântului călugăr – bătrân frumos.

92. Faptul că A. îmi știe neputințele și cu toate astea rămâne prietena mea.

93. Am fost amândouă să o salutăm pe Sfântă și apoi i-am făcut cinste A. cu o înghețată.

94. Sunt din ce în ce mai atrasă de viața ascetică.

95. M-am bucurat când a apărut A. cu buchetul de flori ieri.

96. Mă bucur că am fost la tata de ziua lui. I-am dat un copăcel făcut de mine și radia de bucurie. Am simțit cu adevărat că se bucură mult că mă vede. Mi-a oferit niște cărți duhovnicești, abia aștept să le parcurg.

97. Coboram Copoul cu flori de levănțică în mână proaspăt cumpărate și din direcția opusă a venit o doamnă ținând în mână tot flori de levănțică. Am făcut schimb de zâmbete. Pentru un astfel de moment a meritat toată investiția.

98. A fost drăguț să mă plimb cu A. prin supermarket, să ne uităm la tot felul de lucruri( nu fac de obicei asta, îmi protejez mintea de epuizarea pe care o dă uitatul la produse).

99. Mi-am cumpărat niște creioane colorate foarte drăgălașe cu Nemo și Dory. Abia aștept să colorez cu ele, n-am mai colorat demult și-mi lipsește.

100. A. se străduiește să țină cont de sensibilitatea mea, știu că trebuie să-i fie greu, îi apreciez efortul.

Sursa imaginii: https://judithmorgan.com/wp-content/uploads/2017/01/Joy.jpg

Va urma

Read Full Post »

 

 

În privința voluntariatului, anul 2016 mi-a adus bucuria de a coordona un atelier handmade la ASCOR, filiala Iași,  unde am învățat tineri de vârste diferite(de la liceu la facultate) să creeze figurine din mărgele și sârmă modelatoare.

Despre cel dintâi atelier, desfășurat chiar când îl prăznuim pe Sf. Nectarie, am scris deja în articolul Primul atelier handmade al toamnei și oaspetele său de seamă. Povesteam acolo ceva ce avea să devină un ritual, și anume venirea mai devreme cu o oră pentru a mă bucura de priveliștea sălii T28 și pentru a mă pregăti sufletește de activitatea ce urma.

De-a lungul unui an au ieșit din mâinile noastre figurine specifice Crăciunului, dar și pinguini, papagali, iepurași, semne de carte ori steluțe.

Datorită raportului săptămânal de activitate pe care trebuia să-l trimit coordonatorului voluntarilor, mi-au rămas ca amintire câteva gânduri de-ale participanților despre atelier. Reproduc aici câteva dintre ele:

D.B.:

Aștept cu nerăbdare fiecare miercuri, gândindu-mă că voi merge la atelierul de creație. Aici este un loc liniștit în care mă întâlnesc cu oameni de la care am ce învăța. Ora pe care o petrec aici mă ajută să devin o persoană mai calmă, deoarece lucrăm minuțios și mă relaxează acest lucru. Acest atelier a fost o binecuvântare în viața mea și pentru asta îi mulțumesc din suflet Roxanei.

A.Z.:

Atelierul handmade ar putea fi numit și terapia handmade! Ora de creativitate este necesară în viața fiecărui om ce iubește frumosul. Nu poate promova decât bucuria libertătii în alegerea îmbinării culorilor, a învățării lucrului în detaliu și, mai mult decât atât, încurajarea omului până la urmă de a începe și de a finaliza o idee gândită! Este o oră în care poți deveni mai inspirat, mai iubitor de frumos și creație!

 M.B.:

A fost primul atelier la care am venit și e o activitate relaxantă. Am învățat să fac peștișori din mărgele. Este, într-adevăr, ușor. M-a făcut să-mi sting dorul după vremurile în care făceam handmade. Roxana a avut răbdare să-mi explice. Cu siguranță voi mai veni de acum înainte.

 Astăzi am făcut un iepuraș. Am încurcat cam mult sârmele, iar Roxana a tot trebuit să le descâlcească. Mă bucur că e răbdătoare și sper ca atelierul acesta să se dezvolte cât mai mult, să venim mai mulți și să facem și alte lucruri la fel de frumoase.

 C.H. :

Acest atelier mi se pare foarte frumos și am cu ce să îmi ocup timpul. E frumos aici că învățăm să facem diferite obiecte din mărgele. Eu fiind pasionat de handmade, m-am decis să particip la aceste ateliere. Mă gândesc să  fac și acasă obiecte din mărgele. Aș face o bisericuță din mărgele, oricât de mult ar dura, aș încerca să fac niște obiecte noi. Ar fi frumos să dureze vreo două ore acest atelier.

 Acum, la un an după ce am încheiat acest tip de voluntariat, realizez că nu a contat atât de mult activitatea în sine, cât legăturile stabilite cu tinerii participanți și timpul de calitate petrecut împreună, precum și faptul că mergeam ceva mai des la Mitropolie decât de obicei, pentru a-i cere Domnului să mă ajute să gestionez bine emoțiile în cadrul atelierului.

Ceea ce-mi doream de la învățăceii mei s-a și întâmplat deja, să ducă mai departe meșteșugul învățat de la mine. O participantă, care între timp mi-a devenit prietenă, a învățat-o pe colega ei de apartament cum să realizeze steluțe. Nădăjduiesc ca peste ani, când acești tineri vor avea familia lor, să-și învețe propriii copii cele aflate de la mine.

Cu o parte dintre participanți mai păstrez legătura. I.A. îmi trimite adesea sms-uri duvohnicești. Ne-am întâlnit recent pentru o repetiție înainte de premieră, pe când mă pregăteam vara asta de atelierul Creaturi fantastice în artă dedicat copiilor. A.Z. m-a însoțit la conferința Dragostea povestită copiilor, susținută de psihoterapeutul Ana Armanu. Tot ea e cea care a scos la iveală o parte amuzantă din mine care se manifestă destul de rar. M.B. a preluat atelierul handmade în 2017 și din profa ei i-am devenit învățăcel.

Ca voluntar ASCOR am avut și șansa unui Seminar de formare, intitulat Cărțile care ne-au făcut oameni, unde au fost invitați domnul lector universitar doctor Puiu Ioniţă şi Părintele Nicodim Petre. Ambii invitați ne-au transpus într-o altă realitate, cea a lecturilor lor de suflet. La acea vreme citisem doar Pelerinul rus recomandat de domnul profesor, între timp m-am îmbogățit cu lectura unei alte cărți pomenite de domnia sa, Laur, de Evgheni Vodolazkin, și intenționez să-i citesc și lucrarea de doctorat, Poezie mistică românească. La rândul său, Părintele, după ce a făcut o trecere în revistă a lecturilor care i-au marcat copilăria- Singur pe lume, Misterele Parisului ori Cireșarii, ne-a recomandat să ne intre în pori Noul Testament.

Astfel, plecând de la Înșir-te mărgărite de la atelierul meu, unde am împărtășit un meșteșug unor tineri, am ajuns la lecturile esențiale ale oricărui creștin și în asta cred eu, constă marele câștig al voluntariatului pe care l-am desfășurat la ASCOR în 2016. 🙂

 

Read Full Post »

 

 

Prima parte

Astăzi și în zilele ce vor urma vă voi povesti despre experiența mea de voluntar, ce se întinde pe parcursul a șase ani.

În tot acest timp am făcut mai multe tipuri de voluntariat, de la cel realizat la un after-school, cu copii de clasele I-IV, la cel în care am fost ghid turistic și reporter la o agenție de turism, urmat de un an în care am coordonat un atelier handmade la ASCOR și până la cel din prezent, în care predau artă unor copii de la un centru de cartier.

Indiferent cât de diferite au fost activitățile din toți acești ani, toate au un numitor comun: mi-au umplut viața de povești și mi-au dat un sens.

Cum am început viața de voluntar am mai povestit. În urma unei decepții, o prietenă foarte dragă mi-a sugerat să urmez această cale, pentru a-mi muta gândurile dinspre sine către ceilalți.

La vremea aceea nu înțelegeam rostul unei asemenea preocupări, dar m-am dus la o organizație non-guvernamentală, spunând, mai mult cu gura altuia,  că vreau să fac voluntariat.

 Prima experiență: voluntar la un after-school timp de trei ani și jumătate

Aveam de ales dintr-o listă întreagă de activități, de la a îngriji bătrânii la domiciliu până la a-i sprijini pe dependenții de droguri. Când lista era pe sfârșite și mă întrebam ce caut eu acolo, am găsit în cele din urmă ceva ce mi se potrivea: să ajut niște copii nevoiași la teme.

Habar n-aveam cum o să fac asta, în facultate, din cauza timidității excesive nu făcusem modulul pedagogic, deci nu aveam nici măcar pregătirea necesară pentru a instrui copiii. Pedagogii mi se păreau niște oameni la fel de curajoși ca actorii prin faptul că făceau față expunerii în fața unui public.

De la ONG m-am dus la after-school cu inima cât un purice cu gândul să-i învăț pe copii engleză. Dar cum?

Răspunsul mi-a venit în mod minunat la scurt timp privind  filmul Discursul regelui, despre regele George al VI-lea și logopedul său. Am primit, prin intermediul acelui film, o lecție de logopedie gratis și o sugestie: să rostesc cuvintele rar, cu pauze între ele.

Filmul mi-a dat curaj, mi-am spus că dacă o persoană cu dificultăți serioase de vorbire e capabilă să țină un discurs, eu, care nu sunt decât doar timidă, voi reuși cu siguranță.

Nu-mi amintesc de la prima lecție cu copiii decât că m-am rugat tot drumul spre ei făcând și exerciții de respirație și că m-au primit foarte bine.

Schimbarea

Treptat,  experiența de voluntar a început să-mi modeleze interiorul, începeam să-mi ies din egocentrismul caracteristic de până atunci, să nu mai raportez totul la mine și să nu-mi mai fie indiferenți ceilalți. Pe măsura interacțiunii cu micuții dobândeam treptat conștiința implicării sociale, fapt care nu mă preocupase niciodată înainte de a fi voluntar.

Dobândeam noi valori, începuse să nu mă mai intereseze achiziționarea hainelor elegante, investeam suma modestă pe care o aveam ca salariu în cărți, rechizite și jucării pe care le ofeream copiilor ca premii la concursuri.

Simpla interacțiune cu copiii ramifica ideile într-un mod care nu putea fi niciodată prevăzut sau chiar imaginat. Fiindcă ceea ce se întâmpla când copilul interior întâlnea ceilalți copii depășea chiar și imaginația. Mergeam pe principiul că trebuie să fiu ca un magician: să nu știi niciodată ce scot din joben, să-i  surprind mereu pe copii.

În cei trei ani și jumătate am făcut cu copiii engleză, jocuri de cunoaștere, un atelier handmade, gramatică distractivă, am ținut împreună un jurnal de amintiri frumoase, am creat un blog dedicat copiilor, am finanțat câteva campanii umanitare din propriul salariu de part-timer, dar și ajutată de prieteni inimoși.

Însă ceea ce se petrecea la after-school nu se rezuma doar la predarea unor informații, ci și la crearea unor legături afective puternice între ei și mine, nu de puține ori mă strângeau atât de tare în brațe încât mi se tăia respirația.

Ne și amuzam, îmi amintesc că o fetiță, când a văzut o poză cu motanul meu m-a rugat să facem schimb de motani. Cu altă ocazie, când le vorbeam despre mărul de proporții gigantice din lucrarea lui Magritte Camera interogatoriului o fetiță a exclamat că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg ne-a spus că el l-ar mânca în patru secunde.

Umorul lor, adesea involuntar, îl declanșa pe al meu. Într-o zi ploioasă, ca să nu-mi stric pantofi bej am găsit o soluție în ton cu spiritul ludic al locului: am împrumutat șlapii de interior ai unui băiețel și am mers cu ei prin oraș fără să-mi pese de părerile trecătorilor.

Aș putea scrie la nesfârșit despre cei trei ani și jumătate petrecuți alături de ei, în care nu știu cine pe cine a învățat mai mult.

Voi încheia totuși cu răspunsul pe care l-a dat o fetiță când am întrebat-o care a fost bucuria ei cea mai mare bucurie: cea mai mare bucurie a fost când mi-am făcut permisul la bibliotecă. Eram așa de speriată, dar tot l-am făcut.

Iată o lecție de viață din care noi, ca adulți avem atât de mult de învățat.

( Mulțumesc doamnei învățătoare Cristina Daraban că m-a găzduit la orele domniei sale și că mi-a dat libertate deplină la activitățile cu cei mici.)

Read Full Post »

 

Și totuși, dacă aș vorbi doar despre partea luminoasă a handmade-ului aș fi nesinceră.

Mărgelitul a apărut pe fondul unor imense frustrări într-o perioadă în care stima mea de sine era pe minus infinit, căci la job eram mereu oaia neagră care nu-și atingea targetul, în vreme ce la after-school primeam aplauze. Mă întrebam de ce se întâmpla asta și mai în glumă, mai în serios îmi spuneam: ca să cunosc dualitatea. 🙂

Aveam sentimentul că am ajuns într-o fundătură concentrându-mă mereu pe studii teoretice și neavând nici un pic de inteligență practică. De altfel, când am făcut testul inteligențelor multiple, dexteritatea a ieșit pe ultimul loc, lucru care n-ar fi mirat pe nimeni dacă judecai după câte căni cu apă, ceai, cola am vărsat pe tastatură de-a lungul timpului. 🙂

Rezultatul testului, previzibil de altfel, m-a întristat la culme pentru că stătea în calea visului meu de a crea lucruri palpabile și de ce nu, de a deveni un artizan.

Am avut însă marea șansă să o întâlnesc pe A.A., care m-a învățat, cu infinită răbdare, să fac copăcei din mărgele și sârmă modelatoare.

Apoi am aflat de pe youtube că poți realiza o sumedenie de animăluțe din aceste materiale, atât plate, cât și 3D.

Cu figurinele plate lucrurile erau destul de  simple chiar și pentru copii de 8-10 ani. Am avut momente de bucurie autentică realizându-le, cu atât mai mult cu cât îi învățam și pe ceilalți ceea ce știam.

Pentru avansați erau modelele 3D care îmi provocau reale insomnii. Nu mai eram eu la multinațională, dar tot mă chinuiam, căci stăteam și câte 8 ore la un model, fără apă sau mâncare. Cu fiecare bufniță, iepuraș, cățeluș, vază sau coș pot spune că făceam o adevărată armată prin testele de răbdare pe care le treceam.

Așa au trecut vreo trei ani și jumătate, timp în care mă bucuram doar în momentul în care era gata figurina și nu pe măsură ce lucram la ea. Eram orientată pe rezultat, și nu pe drumul în sine. Doream să am animăluțele acelea ca pe niște trofee care să-mi hrănească cât de cât stima de sine foarte joasă. Lucram numai după model, nu eram capabilă să experimentez. Simțeam că ar trebui să pun punct, dar nu îndrăzneam.

Am citit însă undeva cuvintele astea salvatoare: talentul fără muncă se irosește, iar munca fără talent nu rodește. Asta era! Asta trăiam eu, muncă fără rod autoimpusă. Imediat ce am înțeles un adevăr atât de simplu, am schimbat macazul și am început să scriu.

Și scriu, și scriu, și scriu!

DSCN6351

 

DSCN6740DSCN6237DSCN6729soa

Read Full Post »

 

 

 

 

 Viața e mai ușoară când ai un hobby!

 

Vă scriam recent despre cum o fotografie de la grădiniță cu A.A. a reprezentat punctul de plecare în descoperirea unui nou hobby, după o perioadă de preocupări abstracte. Nimic din ce aveam să învăț nu ar fi fost posibil dacă A.A. nu mi-ar fi pus temelia, ajutându-mă să realizez acei copăcei ai vieții.

Ulterior mi-am găsit singură nișa pe youtube și am început să mă bucur de o întreagă grădină zoologică din mărgele, de profi de pretudindeni și de toate vârstele. Nu mai conta că eu aveam peste 30 de ani și ei puteau avea 7, ierarhiile dintre prof și ucenic se răsturnau cu un simplu click.

Mi-am alcătuit și un jurnal de artizan, în care îmi notam:

E o adevărată magie ceea ce trăiesc de vreo două luni încoace. De când am început să mărgelesc  sunt copleșită de iubirea față de meșteșugul în sine, dar mai ales față de cei cărora le sunt destinate aceste mici frânturi din mine.

Bucuria creării micilor obiecte din mărgele topește gândurile negative și atenuează din țintele intangibile.

Sunt două momente care-mi plac atunci când mărgelesc: cel în care privesc materialele, în care obiectul nu e creat încă și cel în care îl finalizez și-l adaug la colecția existentă.

În egală măsură atelierul îmi place pentru că e locul unde se întâlnesc mai multe hobby-uri: atât lucrul cu mâinile, cât și preocuparea pentru limbile străine, căci tutorialele sunt realizate în diferite limbi străine.

Îmi place acest univers mic, mărunt, care-mi iese din mâini: ici un șezlong, colo o steluță…

 Mai important decât a avea ceva e să știi cum să faci acel ceva.

 Și relația cu Dumnezeu e una specială atunci când fac aceste activități, Îl rog să mă ajute la lucru și la final Îi ofer micile creații ca pe niște ofrande.

Crearea acestor figurine e forma mea de iubire față de Dumnezeu, de ceilalți, de mine însămi și față de Creația însăși.

Mi-am dorit să duc acest meșteșug mai departe. I-am învățat pe copiii de la afterschool să realizeze copăcei, pe studenții de la ASCOR să creeze diferite animale și pe tinerii unui grup de terapie să facă ornamente de Crăciun.

Pentru că sunt de părere că dacă știi un meșteșug, oricare ar fi  el, e bine să-l transmiți și altora, și nu să-l păstrezi doar pentru tine.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »