Vă dedic tuturor aceste creații handmade

O parte sunt realizate de mine, altele de către ucenicii mei.

Vă urez tuturor sărbători binecuvântate cu bucuria sfântă a Nașterii Domnului!

Publicitate

Read Full Post »

Vă dedic aceste mărțișoare făcute de mine…

…. dorindu-vă o primăvară plină de inspirație!

 

Read Full Post »

Small Moments of Happiness (1)

There was a time in my life when I had a job I disliked with every fibre of my being and I felt that each day at the office was a torment. In those times I encountered a project created by Uptitude called Piccoli momenti di felicità in which several volunteers spoke about their small moments of  happiness.

Inspired by those volunteers, I couldn’t wait to come home from work and write about my own moments of happiness. This project I share with you helped me keep sane during those hectic times.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 To be continued

The Source of the Images:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckr

http://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09

https://www.facebook.com/media/set/?https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.vladstudio.com/wallpaper/?toucan

http://alexandrinahristov.blogspot.ro/

http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdc

http://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.html

http://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59x

http://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1

http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

Read Full Post »

Înșir-te, mărgărite!

 

 

În privința voluntariatului, anul 2016 mi-a adus bucuria de a coordona un atelier handmade la ASCOR, filiala Iași,  unde am învățat tineri de vârste diferite(de la liceu la facultate) să creeze figurine din mărgele și sârmă modelatoare.

Despre cel dintâi atelier, desfășurat chiar când îl prăznuim pe Sf. Nectarie, am scris deja în articolul Primul atelier handmade al toamnei și oaspetele său de seamă. Povesteam acolo ceva ce avea să devină un ritual, și anume venirea mai devreme cu o oră pentru a mă bucura de priveliștea sălii T28 și pentru a mă pregăti sufletește de activitatea ce urma.

De-a lungul unui an au ieșit din mâinile noastre figurine specifice Crăciunului, dar și pinguini, papagali, iepurași, semne de carte ori steluțe.

Datorită raportului săptămânal de activitate pe care trebuia să-l trimit coordonatorului voluntarilor, mi-au rămas ca amintire câteva gânduri de-ale participanților despre atelier. Reproduc aici câteva dintre ele:

D.B.:

Aștept cu nerăbdare fiecare miercuri, gândindu-mă că voi merge la atelierul de creație. Aici este un loc liniștit în care mă întâlnesc cu oameni de la care am ce învăța. Ora pe care o petrec aici mă ajută să devin o persoană mai calmă, deoarece lucrăm minuțios și mă relaxează acest lucru. Acest atelier a fost o binecuvântare în viața mea și pentru asta îi mulțumesc din suflet Roxanei.

A.Z.:

Atelierul handmade ar putea fi numit și terapia handmade! Ora de creativitate este necesară în viața fiecărui om ce iubește frumosul. Nu poate promova decât bucuria libertătii în alegerea îmbinării culorilor, a învățării lucrului în detaliu și, mai mult decât atât, încurajarea omului până la urmă de a începe și de a finaliza o idee gândită! Este o oră în care poți deveni mai inspirat, mai iubitor de frumos și creație!

 M.B.:

A fost primul atelier la care am venit și e o activitate relaxantă. Am învățat să fac peștișori din mărgele. Este, într-adevăr, ușor. M-a făcut să-mi sting dorul după vremurile în care făceam handmade. Roxana a avut răbdare să-mi explice. Cu siguranță voi mai veni de acum înainte.

 Astăzi am făcut un iepuraș. Am încurcat cam mult sârmele, iar Roxana a tot trebuit să le descâlcească. Mă bucur că e răbdătoare și sper ca atelierul acesta să se dezvolte cât mai mult, să venim mai mulți și să facem și alte lucruri la fel de frumoase.

 C.H. :

Acest atelier mi se pare foarte frumos și am cu ce să îmi ocup timpul. E frumos aici că învățăm să facem diferite obiecte din mărgele. Eu fiind pasionat de handmade, m-am decis să particip la aceste ateliere. Mă gândesc să  fac și acasă obiecte din mărgele. Aș face o bisericuță din mărgele, oricât de mult ar dura, aș încerca să fac niște obiecte noi. Ar fi frumos să dureze vreo două ore acest atelier.

 Acum, la un an după ce am încheiat acest tip de voluntariat, realizez că nu a contat atât de mult activitatea în sine, cât legăturile stabilite cu tinerii participanți și timpul de calitate petrecut împreună, precum și faptul că mergeam ceva mai des la Mitropolie decât de obicei, pentru a-i cere Domnului să mă ajute să gestionez bine emoțiile în cadrul atelierului.

Ceea ce-mi doream de la învățăceii mei s-a și întâmplat deja, să ducă mai departe meșteșugul învățat de la mine. O participantă, care între timp mi-a devenit prietenă, a învățat-o pe colega ei de apartament cum să realizeze steluțe. Nădăjduiesc ca peste ani, când acești tineri vor avea familia lor, să-și învețe propriii copii cele aflate de la mine.

Cu o parte dintre participanți mai păstrez legătura. I.A. îmi trimite adesea sms-uri duvohnicești. Ne-am întâlnit recent pentru o repetiție înainte de premieră, pe când mă pregăteam vara asta de atelierul Creaturi fantastice în artă dedicat copiilor. A.Z. m-a însoțit la conferința Dragostea povestită copiilor, susținută de psihoterapeutul Ana Armanu. Tot ea e cea care a scos la iveală o parte amuzantă din mine care se manifestă destul de rar. M.B. a preluat atelierul handmade în 2017 și din profa ei i-am devenit învățăcel.

Ca voluntar ASCOR am avut și șansa unui Seminar de formare, intitulat Cărțile care ne-au făcut oameni, unde au fost invitați domnul lector universitar doctor Puiu Ioniţă şi Părintele Nicodim Petre. Ambii invitați ne-au transpus într-o altă realitate, cea a lecturilor lor de suflet. La acea vreme citisem doar Pelerinul rus recomandat de domnul profesor, între timp m-am îmbogățit cu lectura unei alte cărți pomenite de domnia sa, Laur, de Evgheni Vodolazkin, și intenționez să-i citesc și lucrarea de doctorat, Poezie mistică românească. La rândul său, Părintele, după ce a făcut o trecere în revistă a lecturilor care i-au marcat copilăria- Singur pe lume, Misterele Parisului ori Cireșarii, ne-a recomandat să ne intre în pori Noul Testament.

Astfel, plecând de la Înșir-te mărgărite de la atelierul meu, unde am împărtășit un meșteșug unor tineri, am ajuns la lecturile esențiale ale oricărui creștin și în asta cred eu, constă marele câștig al voluntariatului pe care l-am desfășurat la ASCOR în 2016. 🙂

 

Read Full Post »

Voluntariatul, o experiență care mi-a umplut viața de povești

 

Prima parte

Astăzi și în zilele ce vor urma vă voi povesti despre experiența mea de voluntar, ce se întinde pe parcursul a șase ani.

În tot acest timp am făcut mai multe tipuri de voluntariat, de la cel realizat la un after-school, cu copii de clasele I-IV, la cel în care am fost ghid turistic și reporter la o agenție de turism, urmat de un an în care am coordonat un atelier handmade la ASCOR și până la cel din prezent, în care predau artă unor copii de la un centru de cartier.

Indiferent cât de diferite au fost activitățile din toți acești ani, toate au un numitor comun: mi-au umplut viața de povești și mi-au dat un sens.

Cum am început viața de voluntar am mai povestit. În urma unei decepții, o prietenă foarte dragă mi-a sugerat să urmez această cale, pentru a-mi muta gândurile dinspre sine către ceilalți.

La vremea aceea nu înțelegeam rostul unei asemenea preocupări, dar m-am dus la o organizație non-guvernamentală, spunând, mai mult cu gura altuia,  că vreau să fac voluntariat.

 Prima experiență: voluntar la un after-school timp de trei ani și jumătate

Aveam de ales dintr-o listă întreagă de activități, de la a îngriji bătrânii la domiciliu până la a-i sprijini pe dependenții de droguri. Când lista era pe sfârșite și mă întrebam ce caut eu acolo, am găsit în cele din urmă ceva ce mi se potrivea: să ajut niște copii nevoiași la teme.

Habar n-aveam cum o să fac asta, în facultate, din cauza timidității excesive nu făcusem modulul pedagogic, deci nu aveam nici măcar pregătirea necesară pentru a instrui copiii. Pedagogii mi se păreau niște oameni la fel de curajoși ca actorii prin faptul că făceau față expunerii în fața unui public.

De la ONG m-am dus la after-school cu inima cât un purice cu gândul să-i învăț pe copii engleză. Dar cum?

Răspunsul mi-a venit în mod minunat la scurt timp privind  filmul Discursul regelui, despre regele George al VI-lea și logopedul său. Am primit, prin intermediul acelui film, o lecție de logopedie gratis și o sugestie: să rostesc cuvintele rar, cu pauze între ele.

Filmul mi-a dat curaj, mi-am spus că dacă o persoană cu dificultăți serioase de vorbire e capabilă să țină un discurs, eu, care nu sunt decât doar timidă, voi reuși cu siguranță.

Nu-mi amintesc de la prima lecție cu copiii decât că m-am rugat tot drumul spre ei făcând și exerciții de respirație și că m-au primit foarte bine.

Schimbarea

Treptat,  experiența de voluntar a început să-mi modeleze interiorul, începeam să-mi ies din egocentrismul caracteristic de până atunci, să nu mai raportez totul la mine și să nu-mi mai fie indiferenți ceilalți. Pe măsura interacțiunii cu micuții dobândeam treptat conștiința implicării sociale, fapt care nu mă preocupase niciodată înainte de a fi voluntar.

Dobândeam noi valori, începuse să nu mă mai intereseze achiziționarea hainelor elegante, investeam suma modestă pe care o aveam ca salariu în cărți, rechizite și jucării pe care le ofeream copiilor ca premii la concursuri.

Simpla interacțiune cu copiii ramifica ideile într-un mod care nu putea fi niciodată prevăzut sau chiar imaginat. Fiindcă ceea ce se întâmpla când copilul interior întâlnea ceilalți copii depășea chiar și imaginația. Mergeam pe principiul că trebuie să fiu ca un magician: să nu știi niciodată ce scot din joben, să-i  surprind mereu pe copii.

În cei trei ani și jumătate am făcut cu copiii engleză, jocuri de cunoaștere, un atelier handmade, gramatică distractivă, am ținut împreună un jurnal de amintiri frumoase, am creat un blog dedicat copiilor, am finanțat câteva campanii umanitare din propriul salariu de part-timer, dar și ajutată de prieteni inimoși.

Însă ceea ce se petrecea la after-school nu se rezuma doar la predarea unor informații, ci și la crearea unor legături afective puternice între ei și mine, nu de puține ori mă strângeau atât de tare în brațe încât mi se tăia respirația.

Ne și amuzam, îmi amintesc că o fetiță, când a văzut o poză cu motanul meu m-a rugat să facem schimb de motani. Cu altă ocazie, când le vorbeam despre mărul de proporții gigantice din lucrarea lui Magritte Camera interogatoriului o fetiță a exclamat că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg ne-a spus că el l-ar mânca în patru secunde.

Umorul lor, adesea involuntar, îl declanșa pe al meu. Într-o zi ploioasă, ca să nu-mi stric pantofi bej am găsit o soluție în ton cu spiritul ludic al locului: am împrumutat șlapii de interior ai unui băiețel și am mers cu ei prin oraș fără să-mi pese de părerile trecătorilor.

Aș putea scrie la nesfârșit despre cei trei ani și jumătate petrecuți alături de ei, în care nu știu cine pe cine a învățat mai mult.

Voi încheia totuși cu răspunsul pe care l-a dat o fetiță când am întrebat-o care a fost bucuria ei cea mai mare bucurie: cea mai mare bucurie a fost când mi-am făcut permisul la bibliotecă. Eram așa de speriată, dar tot l-am făcut.

Iată o lecție de viață din care noi, ca adulți avem atât de mult de învățat.

( Mulțumesc doamnei învățătoare Cristina D. că m-a găzduit la orele domniei sale și că mi-a dat libertate deplină la activitățile cu cei mici.)

Read Full Post »

Un hobby în două oglinzi 2

 

Și totuși, dacă aș vorbi doar despre partea luminoasă a handmade-ului aș fi nesinceră.

Mărgelitul a apărut pe fondul unor imense frustrări într-o perioadă în care stima mea de sine era pe minus infinit, căci la job eram mereu oaia neagră care nu-și atingea targetul, în vreme ce la after-school primeam aplauze. Mă întrebam de ce se întâmpla asta și mai în glumă, mai în serios îmi spuneam: ca să cunosc dualitatea. 🙂

Aveam sentimentul că am ajuns într-o fundătură concentrându-mă mereu pe studii teoretice și neavând nici un pic de inteligență practică. De altfel, când am făcut testul inteligențelor multiple, dexteritatea a ieșit pe ultimul loc, lucru care n-ar fi mirat pe nimeni dacă judecai după câte căni cu apă, ceai, cola am vărsat pe tastatură de-a lungul timpului. 🙂

Rezultatul testului, previzibil de altfel, m-a întristat la culme pentru că stătea în calea visului meu de a crea lucruri palpabile și de ce nu, de a deveni un artizan.

Am avut însă marea șansă să o întâlnesc pe A.A., care m-a învățat, cu infinită răbdare, să fac copăcei din mărgele și sârmă modelatoare.

Apoi am aflat de pe youtube că poți realiza o sumedenie de animăluțe din aceste materiale, atât plate, cât și 3D.

Cu figurinele plate lucrurile erau destul de  simple chiar și pentru copii de 8-10 ani. Am avut momente de bucurie autentică realizându-le, cu atât mai mult cu cât îi învățam și pe ceilalți ceea ce știam.

Pentru avansați erau modelele 3D care îmi provocau reale insomnii. Nu mai eram eu la multinațională, dar tot mă chinuiam, căci stăteam și câte 8 ore la un model, fără apă sau mâncare. Cu fiecare bufniță, iepuraș, cățeluș, vază sau coș pot spune că făceam o adevărată armată prin testele de răbdare pe care le treceam.

Așa au trecut vreo trei ani și jumătate, timp în care mă bucuram doar în momentul în care era gata figurina și nu pe măsură ce lucram la ea. Eram orientată pe rezultat, și nu pe drumul în sine. Doream să am animăluțele acelea ca pe niște trofee care să-mi hrănească cât de cât stima de sine foarte joasă. Lucram numai după model, nu eram capabilă să experimentez. Simțeam că ar trebui să pun punct, dar nu îndrăzneam.

Am citit însă undeva cuvintele astea salvatoare: talentul fără muncă se irosește, iar munca fără talent nu rodește. Asta era! Asta trăiam eu, muncă fără rod autoimpusă. Imediat ce am înțeles un adevăr atât de simplu, am schimbat macazul și am început să scriu.

Și scriu, și scriu, și scriu!

 

Read Full Post »

Un hobby în două oglinzi 1

 

 

 

 

 Viața e mai ușoară când ai un hobby!

 

Vă scriam recent despre cum o fotografie de la grădiniță cu A.A. a reprezentat punctul de plecare în descoperirea unui nou hobby, după o perioadă de preocupări abstracte. Nimic din ce aveam să învăț nu ar fi fost posibil dacă A.A. nu mi-ar fi pus temelia, ajutându-mă să realizez acei copăcei ai vieții.

Ulterior mi-am găsit singură nișa pe youtube și am început să mă bucur de o întreagă grădină zoologică din mărgele, de profi de pretudindeni și de toate vârstele. Nu mai conta că eu aveam peste 30 de ani și ei puteau avea 7, ierarhiile dintre prof și ucenic se răsturnau cu un simplu click.

Mi-am alcătuit și un jurnal de artizan, în care îmi notam:

E o adevărată magie ceea ce trăiesc de vreo două luni încoace. De când am început să mărgelesc  sunt copleșită de iubirea față de meșteșugul în sine, dar mai ales față de cei cărora le sunt destinate aceste mici frânturi din mine.

Bucuria creării micilor obiecte din mărgele topește gândurile negative și atenuează din țintele intangibile.

Sunt două momente care-mi plac atunci când mărgelesc: cel în care privesc materialele, în care obiectul nu e creat încă și cel în care îl finalizez și-l adaug la colecția existentă.

În egală măsură atelierul îmi place pentru că e locul unde se întâlnesc mai multe hobby-uri: atât lucrul cu mâinile, cât și preocuparea pentru limbile străine, căci tutorialele sunt realizate în diferite limbi străine.

Îmi place acest univers mic, mărunt, care-mi iese din mâini: ici un șezlong, colo o steluță…

 Mai important decât a avea ceva e să știi cum să faci acel ceva.

 Și relația cu Dumnezeu e una specială atunci când fac aceste activități, Îl rog să mă ajute la lucru și la final Îi ofer micile creații ca pe niște ofrande.

Crearea acestor figurine e forma mea de iubire față de Dumnezeu, de ceilalți, de mine însămi și față de Creația însăși.

Mi-am dorit să duc acest meșteșug mai departe. I-am învățat pe copiii de la afterschool să realizeze copăcei, pe studenții de la ASCOR să creeze diferite animale și pe tinerii unui grup de terapie să facă ornamente de Crăciun.

Pentru că sunt de părere că dacă știi un meșteșug, oricare ar fi  el, e bine să-l transmiți și altora, și nu să-l păstrezi doar pentru tine.

 

 

Read Full Post »

O prietenie cu aromă de rooibos

Prietenia cu A., un  înger de-al meu, a început de la o fotografie de la grădiniță în care stăteam întâmplător una lângă alta. Peste ani am regăsit aceleași trăsături într-o poză de profil pe un site de socializare și fără nicio ezitare am contactat-o.

A. s-a bucurat foarte mult de gestul meu și eu nu mai puțin că am avut curajul să iau legătura cu ea. Așa a început prietenia noastră, care stă sub semnul unor valori comune, cum ar fi voluntariatul, dar și sub semnul unei infinite creativități.

Așa cum aveam să aflu, A. e pasionată de crearea de bijuterii și de copăcei ai vieții. Ea se află în categoria rară a artiștilor care nu păstrează arta doar pentru sine, ci îi învață și pe alții ceea ce știe.

Primele ei workshopuri neoficiale în Sage Cafe

Cel dintâi beneficiar al workshopurilor ei am fost chiar eu. A m-a învățat cu dăruire și pricepere un meșteșug pe care nu-l înțelegeam neam! Cu un talent desăvârșit în a explica pașii, a constatat imediat că modul meu de înțelegere e unul teoretic și mi-a explicat în fraze clare ce aveam de făcut.

Sage Cafe a devenit locul de unde a ieșit din mâinile noastre un întreg regn vegetal sau o brățară cu pietre de magnezit.

Dar mai mult decât figurinele învățate de la ea, A. m-a învățat adevărate lecții de viață: să ofer mai departe ceea ce creez și cunosc, să mă bucur de realizările celorlalți. Recunosc că mi-a fost un pic greu la început, aveam un mare simț al proprietății față de obiectele create, dar în prezent le ofer cu dragă inimă. ( Ei, nu chiar pe toate :)).

Eram atât de fascinată de arta ei, încât i-am și visat creațiile într-o noapte, am luat legătura cu ea și i-am sugerat să apară într-o emisiune locală în care să le  prezinte. Am aflat cu uimire că emisiunea respectivă tocmai a avut loc.

Astfel de sincronicități sunt destul de dese între noi, într-o perioadă în care eu m-am hotărât să colorez motani încălțați, zâne, cai sau fluturi ea mi-a spus că intenționează să scrie o carte despre desene de relaxare pentru adulți.

Ceea ce apreciez cel mai mult la prietenia noastră e felul în care ne întreținem inspirația  reciproc. Suntem două visătoare care lucrăm zi de zi pentru a ne înfăptui visurile. Dacă ea are o perioadă mai creativă, mă întreb ce aș putea face eu să creez ceva. Când sunt creativă eu se mobilizează ea și tot așa.

Acum, privind în urmă către fotografia cu noi de la grădiniță, cred cu tărie că stă înscris în ea un destin: al prieteniei noastre de  peste ani.

În prezent o puteți găsi pe A. la Londra, unde organizează în continuare workshopuri creative, și le inițiază pe doamne într-un meșteșug atât de feminin: acela de a-și crea propriile bijuterii.

 

Read Full Post »

Primul atelier handmade al toamnei și oaspetele său de seamă

Primul atelier handmade al toamnei și oaspetele său de seamă

Astăzi,  9 noiembrie, când  îl prăznuim pe Sfântul Nectarie, încep un nou voluntariat, prin cel dintâi atelier handmade al toamnei pe care îl coordonez la ASCOR, filiala Iași.

Iată în sfârșit momentul în care voi împărtăși cu alți tineri din tainele mărgelitului. Și mă bucur că această zi coincide cu cea în care Sfântul este sărbătorit pentru că sunt sigură că mă va ocroti și acum.

Sala

Înainte de venirea participanților, îmi ofer răgazul de a-mi destinde sufletul cu minunata priveliște pe care o oferă sala T28 a Facultății de Teologie: mai multe icoane, o mică bibliotecă, fotografii de artă pe pereți, tavanul decorat cu figurine din hârtie. Deci, un spațiu numai bun pentru o activitate creativă. De pe un alt perete, voluntarii din fotografii zâmbesc parcă acestui gând.

 Atelierul propriu-zis

Vin participanții  și începem lucrul-propriu-zis. Realizăm împreună șase figurine din mărgele reprezentându-l pe Moș Crăciun, pe care le grupez ca pe niște petale, rezultatul fiind, o floare. Așadar, fiecare lucrează la o parte din întregul pe care cu toții îl alcătuim.

Cinci tineri, cinci povești

Dincolo de povestea despre niște moși-petale se conturează  altele, mult mai frumoase, ale celor cinci tineri, ce au ca liant comuniunea cu Dumnezeu și cu ceilalți.

I.A. e o fată cultivată, care m-a sprijinit anterior într-o campanie destinată copiilor defavorizați și care se oferă și acum să mă ajute cu organizarea activității.

C. e  tânărul din mâinile căruia se ridică, în timpul liber,  biserici miniaturale.

N. e  fata care dă pietricelelor formă de sfinți prin mozaicurile bisericești pe care le realizează.

G. e studentul la Teologie fermecat de cântecul fluierului.

O. e iubitorul de cărți religioase care se poate desprinde de ele pentru a le oferi în dar.

Voi uita poate, într-o zi, meșteșugul cu mărgele, dar nu-i voi uita, cu siguranță, pe oamenii cunoscuți de ziua Sfântului Nectarie și prezența Lui discretă printre noi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Ce povești ar spune ceaiul?

E brumărel și un sfert, lună în care se împlinesc doi ani de când am creat Atelierul de pe divan. Când l-am început, n-am bănuit nici o clipă ce minune va aduce în viața mea: un sentiment de copleșitoare iubire față de lucrul în sine, dar mai ales față de cei cărora le-au fost destinate acele mici fărâme din mine.

 Cu ajutorul tutorialelor de pe youtube mi-am “populat” camera cu steluțe zburlite ori stele ninja mobile, brazi creați din fețe zâmbitoare ori chiar piane cu o întreagă simfonie/pe un petic de hârtie.

 Cu adevărat memorabile au fost însă atelierele în care am împărtășit lucrul cu cineva, în care am fost eu ucenică ori, la rându-mi, îndrumător. Așa a apărut pădurea de copaci realizați din perle și sârmă modelatoare adunată de prin…televizoare.

 Așa a apărut, în parfum de ceai roșu, și brățara cu pietre de magnezit, sub supravegherea răbdătoare a prietenei mele Anca M., care m-a inițiat în acest meșteșug atât de feminin.

Azi, de ziua ta, Ancuța, îți mulțumesc încă o dată pentru disponibilitatea ta de a mă învăța frumosul! La mulți ani!

Cu drag,

Roxana.

Read Full Post »

Revedere fără rimă

Azi merg din nou la picii de la after-school, după două săptămâni de pauză în care ei au avut vacanță.

Când pătrund în clasă, din toate părțile văd venind spre mine copii cu chipuri vesele dornici de a oferi și a primi afecțiune.

C., voluntara cu care împart ora, și care între timp a devenit o bună prietenă, începe cu mult entuziasm activitățile printr-un joc de cunoaștere, prin care copiii sunt încurajați să-și exprime preferințele. E interesant faptul că la aceeași întrebare, niște micuți de 8-9 ani răspund fie cu mintea, dezvăluindu-ne obiectele de studiu favorite ( ca matematica), fie cu inima( precizând care e animalul de companie preferat). Un răspuns uimitor din partea unei fetițe (M.), mie îmi place totul, cuprinde în el însăși esența copilăriei.

După ce prietena mea le captează atenția, intru eu în joc, cu geanta mea plină de cunoaștere gata să fie împărtășită.

Pentru început, desenăm diverse figuri geometrice, din care realizăm oameni și case.

În continuare fac trecerea către tema de azi, incursiunea în lumea artei lui Pablo Picasso. Pentru a-i familiariza pe cei mici cu opera acestui pictor am la mine un instrument foarte util, și anume albumul Arta pentru copii, cu un șevalet miniatural pe care l-am mai adus când le-am vorbit despre suprarealism.

Ceva-ceva își amintesc ei,  A. face referire la „șaletul”pe care instalez pictura Femeie șezând. N-o fi reținut băiatul bine cuvântul, dar își arată perspicacitatea în clipa următoare. Îi întreb cu ce joc seamănă modalitatea lui Picasso de a combina formele geometrice pentru a realiza portrete, iar A. răspunde tangram, joc ce se apropie într-adevăr de cubism mai mult decât puzzle-ul sugerat de autorii albumului de artă.

Lucrarea stimulează imaginația copiilor, fiecare văzând altceva în ea, un urs, o floare ori un labirint.

Pun o nouă pictură pe șevalet, Portret de femeie. Le arăt legătura dintre ofertele la șampon( două într-unul) și tehnica pictorului de a realiza simultan două chipuri în același portret, unul văzut din față, iar celălalt din profil. Și, să nu uit de gluma care circula despre artist, ferească Dumnezeu să-ți facă portretul Picasso! Într-adevăr, pentru o fată ori o femeie, toate asimetriile portretelor nu sunt tocmai un compliment.

De la figurile geometrice ale cubiștilor trec la cele pe care le folosim azi la atelier, un semicerc și un cerc. La acestea adăugăm forma unei mâini. Veteranii, cu care am realizat anul trecut un curcan din forma mâinilor și a tălpilor, își dau seama imediat că rezultatul va fi o rățușcă.

(Am prevăzut că se va întâmpla acest lucru și inițial nu mă prea încânta ideea că se va pierde surpriza. Dar în cele din urmă m-am gândit că e spre folosul dezvoltării lor să realizeze conexiuni între activități, așa că am rămas la ideea de a crea rățușca.)

Le împart prichindeilor ochișori mobili de plastic care să le însuflețească lucrarea. Vin spre mine cu mâinele făcute căuș. Un băiețel îmi spune comic „vreau ochi”, iar eu glumesc un pic și-i zic: „ai deja ochi, ce-ți mai trebuie alții?”. Mă privește nedumerit și-i dau pace, oferindu-i ochișori pentru rățușcă.

La final îi întreb dacă le-au plăcut activitățile și ei îmi răspund: daaa, mult! 

Read Full Post »