Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Despre scris’ Category

blog-or-not-to-blog

În mai 2018 se împlinește un an de când public lunar articole pe acest blog, după câțiva ani în care am scris sporadic, cu pauze mari între texte.

Am sărbătorit această realizare cumpărându-mi două sacoșe cu cărți în limba engleză de la Târgul de Carte Librex ce are loc anual în Iași. Întâmplător sau nu, fix acum un an scriam despre același eveniment în articolul Cărți pentru toate vârstele mele.

Privind în urmă sunt destul de surprinsă de faptul că de un an încoace am reușit să mă disciplinez și să scriu lunar. În trecut, când parcurgeam câte un blog, mă uitam în primul rând să văd dacă blogerul era consecvent în publicarea lunară a scrierilor sale și dacă era, atunci câștiga automat toată admirația mea. Calitatea textelor aproape că nu mai conta, apreciam perseverența autorului și tânjeam să devin și eu un astfel de bloger.

Și iată, minunea s-a întâmplat!

În tot acest an s-au adunat pe blog texte reunite sub seria Îngerii mei, dedicate unor persoane foarte apropiate, articole despre ora de Istoria artei pe care o predau ocazional unor copii, altele despre evenimente frumoase la care am participat.

Blogul mi-a fost de folos și în alte direcții, în concretizarea unor proiecte care altădată au eșuat. Aici mă refer la citirea Bibliei, pe care am început-o de mai multe ori și am abandonat-o de fiecare dată. Până mi-a venit ideea să scriu pe blog citate preferate din Cartea Cărților și astfel să nu opresc lectura ei.

Tot prin implicarea blogului am făcut o serie de traduceri în limba engleză – activitate pe care în mod obișnuit o consider extrem de neplăcută – dar pentru că am tradus propriile texte pentru dezvoltarea blogului am reușit să depășesc antipatia mea inițială față de traduceri. Și pentru ca acestea să fie tot mai bune calitativ am reluat lectura unor cărți în limba engleză, lucru pe care nu-l mai credeam posibil.

Bucuria unui an de blogăreală lunară ar fi incompletă dacă nu aș face referire și la prietenii de condei pe care i-am dobândit, cu care am interacționat în tot acest interval și pe care i-am invitat să completeze chestionarul Portretul chinezesc pentru a-i cunoaște mai bine. Faptul că mă citiți mă motivează să duc mai departe acest vis de a persevera pe calea scrisului. Vă mulțumesc!

a43bed2778e0e2063a4df252bc557976--baby-shower-thank-you-owl-babies

 

 

 

 

Sursa foto:

http://www.mompreneurcircle.com/blogging-cup-tea/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa foto:

http://www.mompreneurcircle.com/blogging-cup-tea/

Reclame

Read Full Post »

wallpaper-1e110e

 

1. De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei. E așa de fain când ne citim textele unii altora și apoi le comentăm! Parcă am fi la un cenaclu virtual. De fapt, cred că asta și este. Mi-e dor însă și de cenaclul cu Talpalarii mei dragi, bucuria e și mai mare când oamenii interacționează direct, nu doar virtual.

2.Am citit câteva poezii foarte faine ale unui bloger (https://mariusdavidesco.wordpress.com/2016/11/01/despre-ea/) și din momentul acela am hotărât să adaug și o componentă poetică blogului meu, prin postarea unor poezii din studenție. Aprecierile blogerului m-au cam zăpăcit, sincer nu vedeam în ele mai mult decât un moment trecător de grafomanie.

3. Comentariul lui M.Z. la poeziile mele, care-i evocă timpurile de demult când locuia în Iași și ne citeam reciproc poeziile. Mi-am amintit și eu de momentele acelea din Mall, în care stăteam pe bancă și citeam total absorbită din caietul său de poezii, indiferentă complet la ce se întâmpla în jurul nostru.

4. Expoziția temporară din Sala Pașilor Pierduți, descoperirea unei parodii a tabloului lui Courbet Le Désespéré pe care îl văzusem la profilul unui bloger care a citit niște texte de-ale mele. Am rămas mască în momentul în care am văzut reproducerea, eu credeam că era lucrarea băiatului respectiv. Și mai pretind că-s cunoscătoare în Istoria artei!

5. O bucurie imensă când, privind ilustrația unui artist finlandez, mi-a venit inspirația și am scris o poezie despre Mămuca mea dragă, Domnul să o odihnească în pace. O reproduc aici, poate vă regăsiți și voi:

Ciorăpeii-s gata!
Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.

Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

6. M.N. a realizat o traducere în engleză foarte reușită a poeziei despre bunica mea pentru care-i mulțumesc din tot sufletul. Iată traducerea:

The little knit slippers are ready!

My nan is knitting my childhood:
Forward stich backward stich.

She unravels the yarn in snowballs,
Snowmen

And one horse open sleigh.

She purls so much love
With the needles.

The little knit slippers are ready!

7. L-am contactat pe artistul finlandez Pete Revonkorpi pentru a-i cere permisiunea să postez pe blogul meu o ilustrație de-a lui la poezia mea și el mi-a dat acordul. Ce bucurie!

8. Am scrijelit un text dedicat unei blogerițe care scrie minunat despre bunica ei. Vă pun aici link poate vreți să o citiți https://popesculuminia.wordpress.com.

9. Prietenia, chiar dacă doar virtuală, cu M., o poetă foarte talentată. Am creat  un text despre poeziile de pe blogul ei și am rugat-o să-mi trimită o imagine care o reprezintă. Mi-a trimis o fotografie cu un citat: Dacă ai mult, dă și altora din bunurile tale. Dacă ai puțin, dă din inima ta. Pe moment nu am dat mare importanță imaginii, dar în seara de Crăciun, când întâmplător m-am uitat pentru câteva minute la Singur acasă, am revăzut scena în care puștiul i-a pus în palmă o turturică Femeii cu porumbei. Era exact imaginea ce însoțea citatul! Revelația a fost atât de copleșitoare, că am izbucnit imediat în plâns.

10. M. s-a bucurat atât de mult de textul pe care l-am scris despre ea, încât de Moș Neculai mi-a promis că-mi va scrie o poezie, eu doar să-i spun titlul și ideea generală. Cu ajutorul ei, Moș Crăciun mi-a oferit anul ăsta o bucurie de filolog: poezia numită Regăsire: https://meddartis.wordpress.com/2017/12/22/regasire/. E un dar copleșitor, de care mă simt nedemnă!

11. Când domnul redactor-șef Ioan M. a republicat vreo trei sau patru dintre articolele mele pe Cronopedia

12. Momentul în care am aflat că doi blogeri pe care-i citesc formează de fapt o familie(doar o viață și vorbebune).

13. Câțiva blogeri au acceptat propunerea mea de a scrie despre micile lor bucurii, iar eu le-am găzduit pe blog. https://wordpress.com/post/roximoronica.wordpress.com/2879

14. La început de an  mă gândesc la toți blogerii cu care am schimbat impresii ca la noii mei prieteni, chiar dacă virtuali: aancaraluca, domnul Alioșa,  adolescentrebelcom, Adrian, albastru de…, aneangela, apollodor chanelbaicu cristinaacoregrafiaunuisuflet, daurel, doar o viață, Ioan M., katherinemaruta, lymediseasejourney, MariusDavidesco, mcooper801, MeddArtisNoiembrie, Poteci de dorotavadan, Prințesa Albastră, racoltapetru6, Regina Buburuza, scriitordinpopor, Simona PriloganSufletscoalaemilatanasiugaroafa, versuri nemachiatevorbebune, World of Solitaire. Să-mi fie iertat dacă am uitat pe cineva.

Un An Nou plin de inspirație și condei ușor, dragii mei!

Sursa foto:

Read Full Post »

 

Joy

În rândurile următoare voi scrie despre o parte dintre bucuriile pe care le-am trăit în 2017. A fost un an și cu dureri, cu pierderi sfâșietoare, dar nu despre ele vreau să scriu, ci despre acele momente care mi-au dat un sens. Spor la lectură!

1. Ne-a dăruit Dumnezeu o nouă zi.

2. Am fost cu A. la piesa pentru copii Capra cu trei iezi. Ce frumos mai interacționau copiii cu actorii! În varianta asta a poveștii, iezii cei mari se joacă toată ziua, în timp ce iedul cel mic învață toată ziua. Uite aici un dezechilibru, îmi spun, niciuna dintre alegeri nu e cea bună, nici numai joacă, dar nici numai școală. Mda, tot pățitu-i priceput! Copilul trebuie să aibă parte de ambele experiențe în mod echilibrat.

3. Am colorat din cartea Motanul încălțat – e noua mea pasiune. Ce să fac dacă am atâtea vârste în mine?!

4. Un moment magic în care A. a postat o fotografie cu jurubițe multicolore cu gândul la mine, că poate voi face vreo activitate cu copiii în care să folosesc astfel de jurubițe. Ceea ce nu știa ea era că acestea îmi aminteau de copilăria mea, în care coseam cu bunica pe etamină. E o taină aici, o mică minune…

5. Aerul răcoros de dimineață, plimbare plăcută până la tramvai.

6. Vizita la tata, i-am pus ultimul meu articol într-un plic frumos, albastru și el mi-a spus că adună toate articolele mele, le plastifiază și face un album.

7. Am luat de acasă cărți duhovnicești.

8. Cărți primite de la un amic de-al tatei.

9. M-a așteptat mama cu bunătăți – lipie de casă, pizza, fructe.

10. Pisicile noastre, Kotik și Lemurica, ne dau noi și noi motive de bucurie.

11. Am citit frânturi din cărți duhovnicești.

12. Ideea mamei de a-mi denumi blogul clipe de reverie. Eu inițial voiam să-l denumesc clipe de inspirație, dar titlul ăsta a fost luat de altcineva înaintea mea. Oricum, clipe de reverie îmi place mai mult, parcă mă reprezintă mai bine.

13. Bucuria de a fi, pur și simplu.

14. Simt rugăciunile tuturor, nu-mi amintesc să fi avut atâta pace în suflet niciodată, nu-mi doresc decât să mă spovedesc și să mă împărtășesc.

15. L-am salutat pe Sf. Nectarie.

16. Am vorbit cu mulți oameni dragi, A.G. m-a înduioșat azi vorbind cum vorbea pe vremuri draga mea M.

17. A.vrea să creeze o carte cu mandale, eu, o poveste. Așa să ne ajute Dumnezeu!

18. A. mi-a dat vestea minunată că vom face din nou cenaclu. În sfârșit am și eu niște texte de citit.

19. Am mers la atelier în ținută turcoaz cu pălărie asortată.

20. Am întâlnit un titlu de carte frumos : Durerea e o făptură înaripată. De când cu reclamele la Elefant citesc cărțile numai din titluri, iată încă unul – Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! Și altul Nimic nu se schimbă până ce tu nu te schimbi!

21. Am găsit o comoară de plic cu gândurile bune către mine ale unor cursanți de la un curs mai vechi. Printre ele o ghicitoare drăguță pe care o reproduc aici: Licurici pe bolta mare, /Apar noaptea când nu-i soare, /Ceru-i ca un giuvaier/Dar în ziuă toate pier. ( Stelele)

22. Mi-a venit o idee nouă, de a scrie pe blog articole despre oameni care-mi sunt aproape. Am inaugurat ieri o serie numită Îngerii mei și am scris despre A.R.

23. Emoția simțită de ambele părți ale receptorului când i-am citit A. textul despre ea la telefon; dialogul nostru, râdem amândouă pe seama neputințelor noastre.

24. Am frunzărit, cu toată starea de rău, câteva pagini din Noi Minuni ale Sf. Nectarie. Mi-a plăcut mult un pasaj: Să avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie sfinților. 

25. Felul afectuos de a se exprima al lui A.

26. Efortul mamei de a merge prin căldură la doctor și la farmacie.

27. Am scris un text despre cea mai veche prietenă a mea, model de smerenie și bunăcuviință( calități spre care eu tind, dar nu le am).

28. Telefonul primit de la E., grija ei maternă față de mine.

29. Liniștea simțită azi nu putea să vină decât de la rugăciunile celor dragi.

30. Mi-am cumpărat rochița!!! Dacă tot nu merg în vacanță măcar cu o rochie să-mi alin sufletul. Da, știu, e o cale înșelătoare asta, doar Hristos alină cu adevărat, dar nu mi-am mai cumpărat de ani buni o rochie nouă și m-am bucurat.

31. Am găsit niște poze cu brățara argintată făcută cu A. la unul din atelierele noastre minunate. Prietenia ei mă inspiră neîncetat.

32. Mă bucură să împărtășesc cu voi următorul citat despre Tonitza:

Se știe că lui Tonitza îi plăcea să discute cu oamenii, să-i cunoască, se simțea bine alături de ei și astfel se explică apropierea de aceștia, ajutorul pe care încearcă să-l ofere.
Paul Miracovici povestește că era așteptat de prieteni, de admiratori, dar nimeni nu-l aștepta cu atâta dor, atâta nerăbdare, ca sărăcimea orașului…Ion, un infirm, jumătate paralizat, era mosafirul lui. La masa lui, Ion, gonit de toată lumea, era cinstit și îndestulat ca cea mai prețioasă relație… Ce putea artistul rafinat, intelectualul ales Tonitza găsi în tovărășia lui Ion? Găsea putința de a se dărui. Simplu, creștinește. (Viața și opera lui Tonitza- Biblioteca de artă)

33. Lucrând la powerpointul despre Leonardo da Vinci mi-am amintit de gestul lui sublim de a cumpăra păsări în colivie, pentru ca apoi să le redea libertatea.

34. Simpla prezență a mamei.

35. Am reușit să accept greșeala domnului de la xerox fără să mă cert,  cu îngăduiță.

36. Mușcata din fereastră a înflorit din nou.

37. Tolerez mult mai ușor zgomotele, asta probabil pentru că în mine se face liniște.

38. Mă încântă cărțile pentru copii, le văd ca pe niște gesturi de smerenie din partea autorilor care nu aderă la marea cultură, ci se mulțumesc cu universul aparent mărunt al copilăriei.

39. Am scris un nou text despre o prietenă de-a mea.

40. Toată energia A. îmi face bine, mă inspiră mereu.

41. Timp de calitate petrecut cu A., ne-am dat în balansoarul de la Ateneu.

42. Căldura domnului de la xerox, a fost f drăguț și nu m-a pus să plătesc rebuturile.

43. Domnul ne-a dăruit o nouă zi.

44. M-am întâlnit cu A. și i-am dat cărțile de colorat pentru E.

45. Am găsit o sumedenie de cărți de colorat pentru toate vârstele pe un site, o încântare. Iată linkul:https://www.marjoriesarnat.com/home ( când tocmai mă gândeam că pe elefant cartea Pisici fanteziste e prea scumpă am dat peste autoarea ei care pune la dispoziție pe site-ul ei foarte multe materiale gratuite, și îngerași, și bufnițe, și căței și elefanți, în total 13 cărți gratuite. Mi-ar plăcea să-i cumpăr măcar una în semn de recunoștință pentru minunile pe care le face, nu doar să mă folosesc de arta ei și atât.)

46. Când tocmai descărcam minunile de cărți de colorat, a venit mama de la farmacie cu 15 planșe de colorat oferite de farmacistă pentru că e clientă fidelă. Minunat mai lucrează Domnul!

47. Am mers la plajă, ne-am relaxat, am încercat să mă gândesc că undeva într-un plan mai îndepărtat e marea. Ea e într-un plan îndepărtat de-a binelea, la niște sute de km distanță !

48. După lupte seculare Kotik a venit acasă ( aveam inima în gât de teamă că i se poate întâmpla ceva.) Crește și el, nu mai e un domnișor, e băiet male.

49. Domnul ne-a mai dăruit o zi.

50. Azi am avut ora de artă cu copiii. Le-am vorbit celor mici despre picturile lui Arcimboldo, cu fructe și legume de formă umană. Mi-aș fi dorit ca la începutul orei să le ofer niște fructe ca să învețe lecția și cu ajutorul simțului gustativ. Domnul director parcă mi-a ghicit gândul și le-a adus copiilor piersici zemoase.

51. Un moment amuzant la ora de artă: eu am adus o lupă să vedem detaliile unui tablou și o fetiță a luat-o să analizeze cu ea peștii din acvariu. 🙂

52. M-am îmbrăcat cu rochia nouă tip ie și cu pălăria albastră.

53. Am trecut pe la farmacie să cer un pahar cu apă și doamna farmacistă a fost foarte drăguță, mi-a dat apă, mi-a oferit un loc să stau și chiar o bomboană. Eram uluită cât de frumos s-a purtat cu mine și abia după aceea mi-a picat fisa că poate mă credea însărcinată. Chiar și așa să fie, m-a impresionat mult gestul ei.

54. În sfârșit m-am spovedit.

55. Blândețea Părintelui

56. Tabla plină de icoane mă liniștește.

57. M-am împărtășit în sfârșit și i-am revăzut pe Talpalarii dragi( tinerii din parohia mea).

58. Predica Părintelui

59. Sms-urile cu citate duhovnicești primite de la I.A. Reproduc unul aici:  Fiți mica reflexie a unei mari Lumini. (Sf. Grigorie de Nazianz)

60. Am coloraaaat o pisică! Recunosc, am, pe alocuri, preocupări de clasa zero. Poate să fie și clasa minus unu, e o bucurie care-mi fortifică sufletul și mă ajută să îndepărtez toată zgura.

61. Am primit un compliment haios, și mama, și nana mi-au spus că semăn cu o pisică de-a lui Marjorie. De fapt, mama nici n-a spus că semăn, ci că asta ești tu, nu ?

62. O altă fază haioasă pe care mi-a povestit-o A. după ce i-am oferit fetiței ei coli cu desene de colorat. Ea îi spune fetiței: săraca R, cât a cheltuit cu foile și creioanele, iar fetița de șase ani spune: ba nu, săraca de mine, cât de mult am de lucru! :))

63. Am citit puțin despre Leonardo da Vinci, mă fascinează personalitatea sa.

64. Întâlnirea cu A.A., o prietenă f inimoasă și dornică să contribuie la dezvoltarea celor din jur. Când am făcut schimb de cadouri, am avut parte de un mare oau de ambele părți, ne-am făcut cadou una alteia cărți de colorat, de parcă am fi știut ce e în mintea celeilalte. Cum lucrezi tu, Doamne!

65. Compania mamei, cum s-a făcut plăcută ca gazdă.

66. Un gând amuzant: pentru că am ratat examenele ei importante, viața mă trimite la grupa mică să colorez.

67. Mesajele de încurajare ale tinerilor din parohia mea, simt că nu sunt de tot singură în lupta asta.

68. Am reînceput să citesc povești. Cât de mult aș vrea să scriu și eu măcar una !

69. Am terminat powerpointul despre Tonitza, sunt mulțumită cum a ieșit. De săptămâna viitoare vreau să încerc și efectele 3D.

70. Mi-a venit o nouă idee de articol, nu mi-a venit să cred că într-așa un deșert a mai rodit totuși ceva.

71. Cât de frumoasă era azi Piața Unirii la orele dimineții!

72. Am scris pe blog, deși eram supărată.

73. M-au bucurat unele aspecte de la atelierul de psihologie.

74. Dialogul uimitor de ieri cu A.G., simțeam că însuși Dumnezeu vorbea prin ea.

75. Cartea Laur primită de la draga mea A, mai am puțin și o termin, cât am mai plâns citind-o!

76. Tema despre roata nevoilor pe care mi-a dat-o A. mi-a dezvăluit că sunt într-o mare relație de prietenie cu Dumnezeu.

77. Am scris un articol inspirat de Părintele Savatie Baștovoi. Vă invit să-l citiți, e un text de-al meu de suflet, probabil cel mai sensibil dintre toate.

https://roximoronica.wordpress.com/2017/08/27/gandurile-omenirii-aruncate-la-gunoi-si-povestea-unei-frunze/

78. Articolul Povestea unei frunze i-a declanșat mamei o amintire cinematografică despre un om foarte bolnav care privește spre fereastră către un pom căruia îi cad frunzele. Cineva îi spune că va trăi până când va pica ultima frunză. El se uită în continuare spre copac și unul dintre prietenii lui, când mai sunt doar câteva frunze în copac, desenează noaptea una pe care bolnavul să o tot privească.

79. Am vorbit cu A. la telefon mult, ca în vremurile în care eram copii.

80. Scrisul mă împlinește ca nicio altă activitate, mă face să mă simt într-un glob de armonie, în care orice sentiment negativ se topește. Am, totodată, și sentimentul foarte fain că-i am pe toți cei dragi lângă mine, chiar dacă sunt departe ca distanță.

81. Prietena mea A. a scris un text f fain despre un palat londonez mai puțin cunoscut.

82. Faptul că am putut scrie despre experiența de la multinațională înseamnă că în sfârșit acea rană s-a cicatrizat. Tocmai după trei ani!

83. Aprecierile primite pentru textul despre Tonitza. O doamnă m-a numit scriitoare, e un pic cam mult spus.

84. Mi s-a întâmplat un lucru ieșit din comun, am primit o invitație de la o doamnă directoare de școală să țin o lecție deschisă la o grădiniță particulară din București. Foarte onorant pentru mine, dar mă paralizează și gândul.

85. Am început cartea Lecții de magie, primită de la A., e delicioasă.

86. Koticel s-a vindecat.

87. Pepeni peste pepeni. Eu arăt de parcă aș conține un pepene. :))

88. Rugăciunea Sporitoarea Minții e “responsabilă“ pentru cele mai reușite texte ale mele.

89. Ineluș învârtecuș.

90. Am discutat cu E. la telefon, abia aștept să o cunosc.

91. M-am întâlnit cu A. Ne-am mai descărcat sufletul, avem o gândire îngemănată în materie de frici. M-a bucurat darul de la ea- cărticica Părintelui Arsenie Papacioc- Mici îndemnuri spre mântuire– și fotografia cu Părintele, pe care e scris: Pacea este de patru ori mai mare ca dreptatea. Fotografia cu Părintele e așa frumoasă, transmite atâta seninătate! Mi-a amintit de etimologia cuvântului călugăr – bătrân frumos.

92. Faptul că A. îmi știe neputințele și cu toate astea rămâne prietena mea.

93. Am fost amândouă să o salutăm pe Sfântă și apoi i-am făcut cinste A. cu o înghețată.

94. Sunt din ce în ce mai atrasă de viața ascetică.

95. M-am bucurat când a apărut A. cu buchetul de flori ieri.

96. Mă bucur că am fost la tata de ziua lui. I-am dat un copăcel făcut de mine și radia de bucurie. Am simțit cu adevărat că se bucură mult că mă vede. Mi-a oferit niște cărți duhovnicești, abia aștept să le parcurg.

97. Coboram Copoul cu flori de levănțică în mână proaspăt cumpărate și din direcția opusă a venit o doamnă ținând în mână tot flori de levănțică. Am făcut schimb de zâmbete. Pentru un astfel de moment a meritat toată investiția.

98. A fost drăguț să mă plimb cu A. prin supermarket, să ne uităm la tot felul de lucruri( nu fac de obicei asta, îmi protejez mintea de epuizarea pe care o dă uitatul la produse).

99. Mi-am cumpărat niște creioane colorate foarte drăgălașe cu Nemo și Dory. Abia aștept să colorez cu ele, n-am mai colorat demult și-mi lipsește.

100. A. se străduiește să țină cont de sensibilitatea mea, știu că trebuie să-i fie greu, îi apreciez efortul.

Sursa imaginii: https://judithmorgan.com/wp-content/uploads/2017/01/Joy.jpg

Va urma

Read Full Post »

95640661_DLCXAXM

 

Așa cum scriam în prima parte a articolului De la blogeri adunate…, de puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Astăzi vă voi povesti despre o blogeriță medicinistă poetăMeddArtis, pe care am descoperit-o într-un moment de cumpănă acum fix o lună.

Pe blogul ei ne scrie despre cord, despre organul fizic ca atare, în partea dedicată cardiologiei, dar și despre inimă, despre trăirile ei, în secțiunea consacrată poeziei. Fie că citești textele despre cardiologie ori poeziile, din ambele secțiuni transpare același altruism al autoarei.

În partea despre cord, MeddArtis e o călăuză pentru cei care vor să învețe medicină, practic îi învață cum să învețe și o face cât mai atractiv posibil, comparând de exemplu valva pulmonară cu semnul mărcii TOYOTA și remarcând asemănarea dintre valva aortică și semnul mărcii MERCEDES.

În acest articol mă voi referi la poeta MeddArtis, la care am apreciat în primul rând faptul că nu scrie doar despre propriile trăiri, ci împrumută diverse stări de la cei dragi și le transpune în versuri. Din punctul meu de vedere, care am practicat mereu autofagia pe plan poetic, ușurința ei de pune în versuri stările altor persoane mi se pare cu adevărat remarcabilă.

Un suflet cu ferestrele larg deschise către lume, M. te trece printr-un montagne russe emoțional, de la Rugă, în care cere Domnului milă pentru oamenii care plâng,  la Tril de nuntă,  dedicat celor ce pășesc sincron spre-aceeași stea.

La finalul fiecărei poezii M. te întâmpină cu un Saluuut! jovial și copilăros care-ți merge direct la suflet și vine cu câteva lămuriri despre poezia pe care tocmai a scris-o. Uneori îmi este greu să aleg ce-mi place mai mult: poezia în sine sau rândurile ce îi urmează. E un fel de dilemă între cine-s mai frumoși: oamenii?…ploaia?

 În ceea ce mă privește, una dintre poeziile sale m-a înduioșat într-o așa de mare măsură încât m-a determinat să-l sun pe tatăl meu și să mă împac cu el. Căci, așa cum am citit undeva, acel ce știe să înduioșeze, știe tot.

Relația cu cititorii ei e una foarte vie, le oferă răspunsuri consistente celor care-i comentează creațiile. Așa cum am aflat însă într-unul dintre dialogurile cu un cititor de-al ei poeta mărturisește: Sunt bucuroasă dacă cineva îmi citește creațiile, desigur, dar am o bucurie și mai mare să descopăr creațiile altora.

Sunt norocoasă să fiu unul dintre blogerii citiți de ea, încurajările venite din partea ei sunt ca pâinea caldă pentru mine și-mi dau încrederea de a continua să țin condeiul în mână.

Aș putea să scriu la nesfârșit despre poeziile ei, dar cel mai bine ar fi să-i vizitați blogul și să le citiți. Ca să vă conving, dacă nu am reușit până acum(din pricina neputinței mele), vă voi mai spune doar atât: la finalul unui text, M. își întreabă cititorii: unde e acasă cu adevărat pentru tine?  Răspunsul meu e acesta: într-o poezie de-a lui MeddArtis. 

induiosare

 

Sursa foto:

https://light.sunphoto.ro/photos/normal/95640661_DLCXAXM

doxologia.ro

 

 

 

 

Read Full Post »

De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Evident că am citit și înainte texte din blogosferă, dar fără să dialoghez cu autorii lor, ca acum. Ceea ce mi se pare foarte fain e că rolurile de scriitor și cititor sunt interșanjabile și că din experiența asta fiecare iese  mai îmbogățit un pic decât era.

S-a întâmplat să răsfoiesc un blog, al lui Marius Davidesco, și să găsesc acolo unele poezii cu care am rezonat, fapt care m-a determinat să adaug și o componentă poetică propriului blog, prin postarea unor poezii din studenție însoțite de picturi celebre în concordanță cu textele.

Comentariile pe care le-am primit de la M. m-au ajutat să-mi privesc scrierile dintr-o perspectivă nouă, la care probabil că nu aș fi ajuns pe cont propriu. Reproduc aici observațiile sale: la prima vedere aș fi tentat să le caracterizez drept poeme haiku, dar sunt mai degrabă un soi de maxime și aforisme îmbogățite cu un lirism contagios. Nu știu de ce, dar acest stil îmi este foarte familiar, deși nu îmi amintesc să îl mai fi întâlnit până acum. Cuvântul însoțit de imagine completează perfect actul artistic.

Până la acest feedback, nu credeam că poeziile mele au vreo valoare literară, cu atât mai mult cu cât i le-am arătat unui redactor, precizând că  le-am conceput  ca pe niște picto-poezii și că imaginile trebuie să însoțească textele, la care dumnealui mi-a retezat-o spunând că Shakespeare nu a avut nevoie de imagini ca să scrie.

Aprecierea lui Marius D. a avut asupra mea un efect miraculos: pentru prima dată după 11 ani de pauză am scris o poezie, pe care o public aici, chiar dacă e cam de  entry level:

Împotrivire

Nu te-am lăsat

Să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

La rândul meu m-am delectat cu texte de pe blogul său, primul fiind despre copilăria și tinerețea lui Lucian Blaga, așa cum sunt povestite de poetul-filosof în Hronicul și cântecul vârstelor. Spre surprinderea mea, deși citisem cartea cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, nu-mi mai aminteam decât numele celei care avea să-i devină soție, Cornelia.

Datorită lui Marius, am aflat despre un episod amuzant, dar în același timp plin de profunzime pentru logica unui copil de câțiva ani, și anume cel în care, împreună cu prietenul său Adam, micul Blaga își propune să rupă cerul în două, pentru a vedea îngerii.

După cum remarcă M., copilăria lui Blaga s-a desfășurat sub acest auspiciu al mirării și întrebărilor fără răspuns, al explorării naturii și încercării de a-i înțelege tainele.

Am apreciat la bloger conștiinciozitatea cu care și-a notat momentele esențiale ale biografiei lui Blaga, așa cum sunt ele consemnate  în Hronicul și cântecul vârstelor, trăsătură care mi-a amintit de propriile fișe de lectură de pe vremea studenției.

Despre alte întâmplări din copilăria și tinerețea lui Blaga puteți citi în continuare, pe blogul lui Marius Davidesco.

https://mariusdavidesco.wordpress.com/2017/04/06/copilaria-si-tineretea-lui-lucian-blaga/

Blogul său este unul activ, fără nicio lună de pauză de când a fost creat și până în prezent, și conține, așa cum mărturisește autorul lui, încercări filosofice și literare. Recomand!

gustave-courbet-autoportrait-desespere

Sursa imagine:

Le déséspéré, de Gustave Courbet

http://www.eternels-eclairs.fr/courbet-tableau-le-desespere.php

 

Read Full Post »

writing-center

M-am născut cu un număr normal de degete, și la mâini, și la picioare. Numai că, pe măsură ce au trecut anii, mai precis în jurul vârstei de zece ani, mi s-a mai adăugat un „deget” la mâna dreaptă, de forma unui pix.

De atunci privesc instrumentul de scris ca pe o prelungire a mea, fără de care eu n-aș fi…eu, ci o persoană mult mai săracă în trăiri și gânduri.

Ce s-a întâmplat la zece ani? Am mers cu ai mei în vizită la o doamnă pictoriță a cărei fiică, de treisprezece ani, mi-a arătat ceva magic: jurnalul ei. Pe paginile mici, cât o palmă, albe cu margini albastre, A. consemna momente obișnuite din viața ei, din care eu îmi amintesc doar o propoziție: Tata mi-a adus un ceai.

Preocuparea pentru notarea întâmplărilor mai mult sau mai puțin banale m-a cucerit pe loc și, ajunsă acasă, maimuțica din mine a început propriul jurnal în care aveam să scriu cu consecvență ani întregi ceea ce mi se părea mie demn de notat.

Peste ani, când am citit acele jurnale aveam să mă amuz copios de umorul involuntar prezent pe aproape fiecare pagină.

Odată cu adolescența, pe lângă un jurnal în care mă adresam cântărețului preferat, am început să scriu și mici compuneri dedicate acestuia cu o disciplină care în prezent mi se pare demnă de invidiat.

A trecut și etapa asta și, ajunsă la facultate, m-am jenat de mediocritatea scrierilor respective și le-am făcut ferfeniță.

În prezent, nu aș mai putea avea o astfel de atitudine față de cele scrise. Uneori scriu cu văpăi, ca într-o transă, alteori totul nu e decât o apă chioară. Indiferent însă de calitatea lor, textele sunt părți din mine și dacă aș renunța la ele m-aș simți ciuntită sufletește.

În fond de ce tot scriu?

Scriu pentru a permanentiza clipe dragi.

Scriu pentru acele momente în care simt că-mi înflorește un cireș sub epidermă.

Scriu pentru copilul de odinioară, de cinci-șase ani, fascinat de litere, înainte de a ști ce sunt ele.

Scriu de dragul unui paradox: pentru a mă distanța un pic de oameni, pentru ca prin scris să mă apropii și mai mult de ei.

Din toate aceste motive, fiecare gând scrijelit e un prilej de sărbătoare, căci scrisul aduce cu sine multă iubire, topește toate trăirile negative și-mi dă foarte pregnant sentimentul că sunt.

P.S. Acum câteva clipe, când am invitat-o pe mama în camera mea pentru a-i citi textul, Kotik, motănelul nostru, s-a așezat între noi două să asculte și el  de ce tot scriu. La cum a început să toarcă cred că i-a plăcut. 🙂

Read Full Post »

Nimănui, spun eu descurajată, văzând că niciun copil nu a ajuns la atelierul meu de artă.

Când tocmai mă pregătesc de plecare vine o fetiță (D.) și odată cu ea îmi revine și mie buna dispoziție. Intru în vorbă cu ea și aflu că împărtășește pasiunea domnului director pentru acvarii cu pești, că îi plac Tom și Jerry și Garfield.

Cred că etapa asta de apropiere de copii e esențială, e important să intri în universul lor pentru a le vedea preferințele și abia după aceea să-i aduci treptat în universul tău. E o lecție pe care am învățat-o de la profesoara mea de istorie, doamna Lăcrămioara Iordăchescu, lăudat fie-i numele!

Astăzi aloc o oră lui Nicolae Tonitza și vom visa împreună privind portrete de copii și femei, peisaje dobrogene și flori.

Fetița venită la Centru e  inteligentă, nu pare deranjată de multitudinea mea de întrebări. Îi arăt un autoportret al lui Nicolae Tonitza și ea îmi spune că știe că artiștii își făceau portretele privindu-se în oglindă.

Când află că pictorul a ilustrat cartea lui Cezar Petrescu- Fram, ursul polar, îmi spune că a văzut piesa la teatru și că a citit cartea pe jumătate. 1-0 pentru ea, eu n-am citit cartea. Cel puțin nu încă.

În momentul următor îi vorbesc D. despre scenele biblice realizate de Tonitza la Durău și de felul în care acesta le-a românizat, pictând personajele în straie populare cu motive românești ca în scena din Nașterea Domnului în care păstorii au bundiță, ițari și opinci.

Când îi arăt portretele cu copii, fetița își dă seama singură de particularitatea ochilor, că sunt  reprezentați ca niște pete negre rotunde, și nu ca ochii din realitate. Nu pot trece mai departe fără să scriu aici citatul lui Tonitza despre copii: “Nu redam pe pânză decât emoția unui tată”, el îi urmărea pe cei mici la joacă, mâncând, dormind ori visând.

În ceea ce privește portretele de femei, copila observă chipul plecat al Călugăriței contrastând cu al celorlalte tinere, un chip care e aplecat spre cele veșnice.( Viața și opera lui Nicolae Tonitza.)

Îi prezint și activitatea de peisagist a pictorului, arătându-i peisaje din Balcic, Mangalia sau Constanța. Se pare că marea din picturile lui Tonitza e la concurență cu litoralul nostru real, căci unii copii de la Centru sunt plecați la mare.

 Îi arăt o fotografie cu reședința de vară a Reginei Maria, castelul de la Balcic, pe care domnul director l-a vizitat și despre care ne dă anumite detalii: că aici regina avea un tron de marmură pe care stătea când își aștepta iubitul și că turnul palatului e asemănător cu un minaret musulman. De la turnul palatului trec la cel al geamiei, căruia artistul i-a dedicat un tablou și la alte picturi care evocă Balcicul de altădată.

În această zonă Tonitza era atras de exotismul turcilor și al tătarilor, cărora le-a dedicat mai multe lucrări cum ar fi Turcoaica Demira sau Paznicul cimitirului. Moment foarte potrivit să-i dezvălui D. numele meu de familie, în ton cu locuitorii mahalalelor tătărăști pictate de artist.

Închei prezentarea cu o serie de flori realizate de pictor și o întreb pe D. ce a reținut din tot ce i-am povestit, iar ea îmi răspunde că lui Tonitza i-a plăcut marea și că ochii adulților erau pictați normal față de cei ai copiilor.

O întreb ce lucrări i-au plăcut cel mai mult și pentru că îmi răspunde că florile îi promit că data viitoare îi pregătesc o surpriză. Până atunci îi ofer în dar o pictură A4 cu un portret de fetiță.

Plec spre casă cu mulțumirea că am avut o elevă foarte receptivă la oră care face mai mult decât zece copii neatenți și dezinteresați.

20992607_10210059601712577_7029904280440975243_n

Read Full Post »

Older Posts »