Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘evenimente’ Category

planete

După ce în prima parte a călătoriei noastre am admirat Luna și constelațiile, în partea a doua, ghidul nostru, domnul David, ne-a purtat prin Univers și ne-a vorbit despre planetele Sistemului nostru solar, despre cei mai importanți astronomi din istorie, precum și despre felul în care omul a cucerit spațiul cosmic.

Povestitorul nostru ne-a dezvăluit, pe un fundal muzical spațial adecvat cu tema abordată, eterna fascinație pe care cerul a avut-o asupra omului, încă din cele mai vechi timpuri până în prezent.

Am avut ocazia să vedem un  prim calendar aztec săpat în piatră, dar și primele hărți ale cerului, create de vechii chinezi, care i-au ajutat pe aceștia să navigheze. Au fost trecute în revistă teoria geocentrică, potrivit căreia Pământul se afla în centrul Universului, dar și cea heliocentrică, conform căreia în centrul Sistemului nostru solar se află Soarele, iar planetele se rotesc în jurul acestuia.

Despre  astronomi precum Kepler sau Copernic aflasem câte ceva prin intermediul belestristicii, al piesei de teatru Steaua fără nume, de Mihail Sebastian și chiar m-am întrebat, în glumă, ce ar fi însemnat pentru profesorul Mirou o vizită la Planetariul mobil. 🙂  Dacă despre cei doi astronomi auzisem vag, mărturisesc, cu toată rușinea, că nu știam că italianul Galileo Galilei a inventat telescopul, primul instrument de observație astronomică.

De la telescop, domnul David a trecut la primele observatoare astronomice și apoi la telescopul spațial Hubble.

Domnia sa ne-a arătat petele negre de pe suprafața Soarelui, ochiul lui Jupiter, craterele de pe Mercur, precum și cel mai înalt munte din Sistemul nostru solar, aflat pe planeta Marte și ne-a vorbit de…cartofii zburători. Măcar și pentru a afla ce sunt aceștia merită să mergeți la Planetariul mobil.

În cazul planetelor din Sistemul nostru solar, domnul David ne-a amintit divinitățile romane care le sunt atribuite.

Și, mai presus de toate, ne-a făcut să ne interogăm mereu în privința a ceea ce vedem. Astfel, ne-a întrebat care este diferența dintre o stea și o planetă, dintre un meteor și un meteorit și chiar dintre denumirile astronaut și cosmonaut. (Răspunsul la această ultimă întrebare e chiar unul amuzant). Când ne-a întrebat care a fost prima ființă care a ajuns în spațiu, mi-am amintit de un timbru din vremea copilăriei mele cu cățelușa Laika.

Proiecția ne-a dat ocazia să aselenizăm împreună cu Neil Armstrong, să dăm mâna cu un astronaut, dar și să ne amintim de primul român care a călătorit în spațiu, Dumitru Prunariu.

Foarte bine documentată, prezentarea povestitorului nostru  a captivat copii și părinți deopotrivă.

Cu ce am rămas de pe urma acestei experiențe? Cu dorința de a reveni și cu altă ocazie la Planetariul mobil pentru a călători din nou, chiar și virtual, prin spațiul cosmic.

Și, ca să-mi amintesc cu drag de vizita în Univers, mi-am cumpărat cărțile de joc Astrolici cu descrieri adorabile ale planetelor din Sistemul nostru solar, din care v-o dezvălui pe cea preferată, desenată, românește, ca o horă a planetelor în jurul Soarelui.

hora

Sursa foto:

https://www.descopera.ro/stiinta/16048082-cat-de-mult-poti-supravietui-pe-fiecare-planeta-din-sistemul-solar

 

 

Reclame

Read Full Post »

planetariu-mobil

Într-o seară, prin 2011, am văzut în cartierul meu un cort sferic pe care erau proiectate imagini foarte frumoase – era redat globul pământesc. Atunci am avut impresia că sunt undeva în spațiu și că privesc Pământul de la distanță. Mi-am spus în sinea mea că am fost pentru câteva clipe cosmonaut!

Acum două zile am avut ocazia de a călători simbolic în spațiu din nou, împreună cu prietena mea N., prin vizitarea Planetariului mobil, amplasat de către Asociația Astronomică Pluto din Cluj pe scena Ateneului ieșean. Organizatorii mă impresionaseră foarte plăcut și cu altă ocazie, când au venit cu Muzeul Iluziilor la Iași, așa că mă așteptam la un eveniment de calitate.

Prin intermediul spectacolului Astronomia în vacanță, N. și cu mine am avut prilejul să vedem stelele în plină zi, evident nu pe cele reale, ci pe cele proiectate pe tavanul semisferic al domului mobil. Și, deși am fost pentru o oră cosmonauți, echipamentul nostru special consta doar în niște botoși de unică folosință. 🙂

Domnul Dan Colțea a fost primul nostru ghid prin spațiu. Domnia sa ne-a spus o mulțime de lucruri despre Soare, Lună, stele și constelații. Când au fost proiectate acestea din urmă, copiii de pretutindeni le-au întâmpinat cu uaaau!, ce fain!, super!, dovada că ei pot învăța și cu entuziasm, dacă maniera de prezentare a  informațiilor este vizuală și prietenoasă.

Am apreciat la ghidul nostru aptitudinea de pedagog, acesta permițându-le copiilor să vorbească între ei cât timp s-au derulat constelațiile pe dinaintea ochilor noștri și apoi cerându-le să facă liniște pentru a-și continua expunerea.

Am aflat că sunt optzeci și opt de constelații oficiale pe cer, dintre care douăsprezece –  zodiacale. Dacă veți merge vreodată la Planetariul mobil veți afla o legătură între constelațiile Ursa Mare, Ursa mică și …Ursul păcălit de vulpe.

Povestitorul nostru ne-a vorbit despre constelațiile tradiționale românești precum Carul Mare sau cea numită Ciobanul cu oile, dar și despre faptul că alte popoare și-au reprezentat cu totul diferit aceleași grupări de stele, precum o liră sau o broască țestoasă.

Îndemnul domnului Dan Colțea către participanți, ca fiecare să-și aleagă un grup de stele de pe cer și să-i dea un nume, mi-a amintit de o activitate de voluntariat pe care am avut-o cu copiii,  în care le-am propus să deseneze o stea și să o denumească. Dintre acestea mai rețin câteva, cum ar fi Norocul omului, Înflăcărata sau Colorici, astre care există și acum pe un cer de data aceasta imaginar.

La finalul prezentării sale, ghidul nostru ne-a povestit despre fazele Lunii, despre felul în care Luna își schimbă chipul la fiecare șapte zile, dar ne-a dezvăluit și un secret despre aceasta. Nu vi-l spun aici, îl veți afla mergând la Planetariul mobil când va ajunge în orașul vostru.

Va urma

Read Full Post »

concert-extraordinar-de-pa-ti-paula-seling-i145856

Ieri, 14 aprilie 2018, Ateneul ieșean a găzduit un eveniment de vis, susținut de Paula Seling și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani, condusă de dirijorul Daniel Manasi. 

În drumul cu tramvaiul spre concert am observat o gâză care intrase pe geam și nu mai găsea ieșirea și, rememorând momentul în care Harap-Alb  a cruțat viața furnicilor nuntașe, am încercat să o eliberez, fără să reușesc însă. Am sperat atunci la o mică minune, că insecta va găsi singură ieșirea.

Când am coborât am văzut o bătrână care vindea narcise galbene și aș fi vrut să cumpăr și eu câteva amintindu-mi cum am venit cu Mămuca la târg când aveam vreo cinci ani și am vândut cu ea lalele în piață. Dar n-aveam la mine decât un leu și i l-am dat bunicii fără să iau vreo floare.

De ce vă spun toate lucrurile astea care n-au nici o legătură cu concertul? Pentru că, ajunsă la Ateneu am avut parte de două mari minuni, dintre care vă voi dezvălui una, și anume faptul că, deși inițial eram printre cei care urmau să stea pe un scaun suplimentar incomod, chiar înaintea începerii concertului o domniță în ținută de epocă m-a invitat să mă așez pe unul din locurile libere rămase în sală și așa m-am trezit pe un nesperat rând doi de unde am spus Tatăl nostru în gând ca să nu fiu ridicată de pe scaun în ultima clipă. Și slavă Domnului, ruga mi-a fost ascultată.

După ani întregi în care am ratat concertele susținute de Paula Seling în Iași a venit și seara binecuvântată în care mi s-a împlinit această mare dorință de a o vedea și auzi cântând la un metru de mine.

Am ascultat deopotrivă melodii străbătute de un fior religios, pe versuri de Mihai Eminescu, Traian Dorz sau Corneliu Coposu, dar și cântece de dragoste, pe versuri de Nichita Stănescu, precum și două melodii al căror text aparține chiar Paulei Seling. O mare bucurie a fost pentru mine faptul că a cântat Trurli, melodie pe care mi-o cânta bunica mea când eram mică.

Artista, când înduioșător de sensibilă, când surprinzător de jucăușă, a știut să-și mențină auditoriul implicat pe toată durata concertului. Noi, cei din public, am cântat împreună cu ea Ce bine că ești, dar și Trurli. Așa cum solista însăși a spus înaintea unui cântec de dragoste iubirea ține lumea laolaltă. Privind la chipurile fericite din sală, mi-am dat seama că exact asta a reușit să facă aseară.

În ceea ce privește Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, aceasta m-a încântat cu muzică de film fix pe gustul meu. Domnul dirijor Daniel Manasi ne-a întâmpinat cu un Hristos a înviat!, adoptând totuși un ton jucăuș care s-a potrivit perfect cu cel al Paulei Seling. Domnia sa ne-a arătat cum bagheta știe cuvinte și îi învață și pe alții, invitându-ne să cântăm împreună cu orchestra.

Am avut, la acest concert, sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi și mi-aș fi dorit să prelungesc clipa într-o eternitate, dar pentru un conținut mai mare decât forma prelungirea unor emoții atât de intense ar fi devenit insuportabilă. Am fost cu corpul în iarnă de  atâta înfiorare, dar cu sufletu-n primăvară  de atâta încântare. Mi-ar fi plăcut ca toți cei dragi mie să fie prezenți ca să ne bucurăm împreună, dar cum acest lucru nu a fost posibil m-am bucurat eu și pentru ei.

Spre final, de la atâta aplaudat simțeam usturimea palmelor și durerea brațelor cum mi s-a întâmplat acum doi ani, când am fost la un concert al Alexandrinei Hristov.

După concert am luat decizia de a pleca într-o vacanță muzicală de vreo lună, așa că nu mă căutați, de mine nu-ntrebați, voi fi ocupată să-mi procur un rai sonor, ascultând cu nesaț melodiile Paulei Seling. 

După toate minunile care mi s-au întâmplat ieri m-am întrebat dacă femeia în vârstă cu flori nu era cumva o sfântă preschimbată în bătrână care a decis să mă răsplătească pentru bănuțul pe care i l-am dat. Și cum cred cu adevărat în minuni, nădăjduiesc că gâza despre care vă scriam la început a găsit ieșirea pe fereastra întredeschisă.

foto Paula Seling

Fotografie din concert postată cu acordul solistei

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulaseling/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

 

În textul precedent dedicat Muzeului Iluziilor vă spuneam că ar fi minunat dacă aș putea să-l revizitez pentru că, din cauza aglomerației am ratat experimentele de fizică și nu am avut nici destui bani la mine pentru a cumpăra și alte suveniruri.

Am trimis articolul meu de promovare organizatorilor (Asociația Astronomică Pluto” din Cluj) și am primit un email în care domnul coordonator Adrian Filpișan mă felicita pentru text și ne invita la muzeu, pe mine și pe prietenii mei, în mod gratuit.

Nu vă spun ce mare bucurie  mi-a făcut domnia sa, chiar mă gândeam că între motivele de recunoștință ale lui 2018 acesta e unul dintre cele mai consistente.

Așa că am revenit la Muzeul Iluziilor acum două zile însoțită de cea mai bună prietenă a mea, mama. La intrare, mi-am dat jos căciula și aceasta mi s-a electrizat. Spre surpriza mea, acest fapt urma să aibă legătură cu unul dintre experimentele la care am asistat în acea zi.

Față de vizita anterioară, turul muzeului a început cu experimentele de fizică, exact cu partea pe care nu reușisem să o văd de prima dată.

La intrare, ghidul nostru, domnul Dan Colțea, ne-a dezvăluit pe un ton glumeț biografia unei fetițe de zece ani care levita. Aceasta ar fi petrecut 7 ani în Tibet, 7 în China, 7 în India, unde ar fi învățat să plutească în aer.  La întrebarea dacă ea chiar plutește în aer sau aceasta este doar o iluzie  școlarii nu au putut fi păcăliți și au răspuns în cor: este o iluzie!

Ne-au fost prezentate pe rând o iluzie de tip mecanic, două care implicau electricitatea, două care prespuneau jocul cu apa, precum și una cu un dragon care te fixa cu privirea dacă te mișcai în dreapta și în stânga. Toate experimentele au fost însoțite de explicații.

În ce mă privește, cel mai mult mi-au plăcut experimentele în care s-a folosit generatorul Van De Graaff, prin care au putut fi aduse fulgerele în cameră.

Ghidul a dat un exemplu accesibil copiilor pentru a ilustra descărcările electrostatice, și anume situațiile în care dăm jos o haină de pe noi și apar niște steluțe, niște luminițe.

O fetiță cu părul lung a cunoscut avantajul de  a fi proaspăt spălată pe cap, căci a fost implicată într-un astfel de experiment, în urma căruia părul i s-a electrizat.

Punctul culminant al experimentelor l-a constituit prezentarea thereminului, inventat de omul de știință rus cu același nume în urmă cu o sută de ani. Așa cum a precizat domnul Dan Colțea, savantul a vrut să inventeze un instrument cu o antenă cu care  să depisteze mișcarea inamicului pe front. În schimb, Theremin a inventat acest instrument, cu două antene, care a început să cânte. A creat fără să-și dea seama primul instrument electronic de cântat care ne permite să cântăm la el fără să-l atingem.

După ce am asistat la expunerea pe ton ludic a ghidului nostru, mama și cu mine am mers în camera oglinzilor anamorfotice, prilej pentru ea de a-și aminti că la vârsta de șase ani a văzut astfel de oglinzi la un parc de distracții din București.

Nu puteam să ratăm încăperea cu holograma piramidală, în care am făcut mai multe fotografii decât prima dată, și sala cu tablouri 3D, unde i-am făcut mamei o poză cu un tigru, iar ea m-a fotografiat cu un vultur ale cărui aripi dădeau impresia că ies din tablou.

Dintre suveniruri am cumpărat o carte cu imagini în mișcare pentru prietena mea și un glob celest asamblabil pentru mine.

Acasă, după un pic de efort, am reușit să îmbin părțile din care era alcătuit globul cu constelații și să-l depun ca pe un trofeu pe masa cu cărți.

Sursa foto:

https://www.facebook.com/search/top/?q=muzeul%20iluziilor%20iasi

Fotografii personale

Pentru cei care doresc să viziteze Muzeul Iluziilor, aveți pe pagina lor de facebook toate informațiilor necesare: https://www.facebook.com/events/1656132657780106/

Pentru cei care doresc să vadă un filmuleț cu experimentele de la Muzeul Iluziilor pun aici un link către youtube.

 

 

Read Full Post »

 

Am văzut săptămâna trecută pe facebook mai multe materiale de promovare a Muzeului Iluziilor, dar cel care m-a determinat să particip la eveniment a fost o hologramă piramidală cu meduze. Mai văzusem eu o hologramă live de forma lui Mihail Kogălniceanu la muzeul ieșean dedicat acestuia, dar cea cu meduze a fost dragoste la prima vizionare.

Mi-am făcut rezervare și, cu două zile înainte de vizită, m-am dus în recunoaștere să văd unde se află Muzeul Municipal care, în perioada 8 ianuarie – 2 februarie 2018 găzduiește Muzeul Iluziilor. L-am găsit imediat, este amplasat chiar în spatele fostei clădiri “Petre Andrei”, pe strada Zmeu, nr.3.

Am revenit peste două zile cu prietena mea A. și am  pătruns în Muzeul Iluziilor dornice de cunoaștere în manieră kid friendly.

Am fost plăcut impresionată de la început de faptul că organizatorii, membrii Asociației Astronomice “Pluto” din Cluj, nu ne-au îngrădit fotografierea și filmarea exponatelor, ba chiar au încurajat-o, înțelegând că aceasta e o formă optimă de promovare a evenimentului.

Ne-am delectat cu tablouri reprezentând animale tridimensionale care ies din decor, am trecut pe lângă un pat cu 2200 de cuie boante care ne-au făcut să înțelegem cum stau lucrurile cu suferința fachirilor de scenă amplasați pe astfel de paturi, ne-am admirat în cele 24 de oglinzi anamorfotice, am aflat că la acest muzeu până și râsul poate fi o iluzie.

Într-una dintre săli se aflau desene ambigue, care puteau fi interpretate în două feluri în funcție de unghiul din care priveai, astfel că un singur desen putea reprezenta o femeie, dar dacă întorceai imaginea cu susul în jos același desen reda un bărbat.

Privindu-le, mi-am amintit că acum 25 de ani o franțuzoaică mi-a trimis un desen asemănător în care era redat un chip care zâmbea, dar care devenea încruntat dacă-l întorceai. Cât de mulți ani au trecut până să avem parte și în România de asemenea jocuri vizuale în cadrul unui muzeu! Nu pot decât să-i felicit încă o dată pe organizatori pentru inițiativă.

În sala experimentelor am ajuns prea târziu și, cum era foarte aglomerat, am stat pe vârfuri pentru a vedea și auzi thereminul, instrumentul muzical la care poți cânta fără să-l atingi.

În ultima sală în care am intrat am găsit cireașa de pe tort: holograma piramidală, motivul principal pentru care am venit la muzeu. Ea reda planeta Pământ, apoi diferite forme de viață de la cele mai elementare – meduza până la cele mai evoluate-oamenii.

După o oră de explorare ne-am cumpărat niște suveniruri românești(!) create cu scop educativ: prietena mea și-a cumpărat două cărticele cu imagini animate, iar eu mi-am luat jocul Optilici, care arată multe iluzii optice însoțite de explicații.

Am regretat că n-am avut suficienți bani la mine pentru a cumpăra un glob cu constelații și cartea cu imaginile în mișcare. Pentru asta și pentru a vedea și experimentele pe care le-am ratat ar fi minunat dacă aș  repeta experiența.

Ajunsă acasă, m-am delectat cu jocurile vizuale ale lui Optilici. Iluziile continuă!

20180113_202155

Pentru detalii despre eveniment puteți accesa această pagină de facebook:

https://www.facebook.com/events/1656132657780106/?active_tab=discussion

 

 

 

 

Read Full Post »

 

 

Târg de carte la Iași

Prima zi.  Fără creier, legume sau fructe

Mare amatoare de chilipiruri când vine vorba de cărți, nu obișnuiesc să le cumpăr din librării, unde intru ocazional doar să mă adăpostesc de ploaie.

De aceea aștept târgul anual cu multă nerăbdare la gândul că îmi voi lua nu una, ci mai multe cărți, pe cele pe care le-am râvnit în tot cursul anului.

Prima zi de târg începe frumos, sub semnul uimirii: patru căprițe pasc liniștite lângă parcare, amintindu-mi de iezii copilăriei, pe care-i hrăneam cu bomboane. Ne oferim o clipă de răgaz, timp în care mama le fotografiază și apoi ne grăbim să prindem deschiderea LIBREXULUI.

La târg, am în vedere o listă precisă de titluri, încercând să cred că am devenit un cumpărător rațional peste noapte. Să înțelegem creierul, Pedagogia poveștii, poate un album de Arcimboldo, cam ăsta ar fi wishlistu’, ca să nu depășesc bugetul.

Cantitativ, recolta e slabă: n-o să înțeleg creierul nici anul ăsta și n-o să văd nici ce oameni răsar din legume, fructe sau flori. În schimb, mă bucur să găsesc cartea Părintelui Necula, care, calitativ, face cât trei cărți la un loc.

Ca să-mi demonstrez mie însămi că nu sunt împătimită după cărți( ei, nu!) aleg să cumpăr un atlas anatomic pentru prietenul meu, în loc să-mi mai cumpăr mie ceva.

Acasă, mă pun pe cetit și mă întâlnesc din nou cu patru căprițe, de data asta livrești: cu Capra cu trei iezi, din povestea lui Creangă, pe care Părintele Necula ne propune să o recitim în cheie creștină.

Pedagogia-povestii

Read Full Post »

În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2015 te-ai născut, dragă Coca, împreună cu cei trei frați ai tăi, de fapt două surioare și un frățior. Îmi amintesc că în acea zi realizasem o buburuză  3 D din mărgele turcoaz cu alb pe care o voi asocia mereu cu nașterea voastră. Din păcate, acea figurină de plastic neînsuflețită există încă, dar tu nu mai ești printre noi.

Mi-am dorit în multe rânduri să-mi iau rămas bun de la tine pe calea scrisului, dar am tot amânat momentul, pentru  a nu mă confrunta din nou cu durerea că nu mai ești. Încerc acum să te evoc și în felul ăsta să reiau firul întrerupt al comunicării noastre.

Te-am îngrijit, mama și cu mine,  din prima ta zi de viață, de când aveai gheruțele cât firul de ață.

Ai fost mai precoce decât frățiorii tăi – ți s-au deschis ochii la fix o săptămână, înaintea celorlalți, ai fost prima care a sărit din cutie, dar ai fost mai precoce și în moarte și ne-ai părăsit la doar cinci luni.

Până în acel moment însă, ne-ai oferit clipe neprețuite de bucurie, micile tale giumbușlucuri erau niște evenimente pentru noi și o ocazie de a redobândi o inocență pierdută.

Îmi amintesc cum erai cât degetul, cum atunci când te luam în palmă mă priveai curioasă și mă amușinai. Dintre toți cei patru puiuți tu erai cea mai mâncăcioasă, aveai o burtică atât de rotundă, încât mama te alinta Butelcuța. Erai așa amuzantă când stăteai în funduleț cu lăbuțele pe burtica roz!

Însă ceea ce adoram realmente la tine erau ochii tăi umanizați cum nu am mai văzut la nicio altă pisicuță. Foarte expresivi, îți reflectau trăirile întocmai ca ochii unui om.

Nu țineai deloc supărarea cum fac eu și mulți oameni, odată te-am călcat cu scaunul pe codiță din greșeală și deși te-am rănit foarte tare în clipa următoare ți-ai continuat joaca.

În primele două luni de viață imitai jocurile frățiorului tău. Dacă îl vedeai pe el jucându-se cu un pix, voiai și tu unul.

Apoi, după ce l-am dat pe el spre adopție, ai început să-ți creezi propriile jocuri, în care ne includeai și pe noi. Ne aduceai câte o bombonică și o așezai la picioarele noastre provocându-ne să ne jucăm cu ea. Obișnuiai să te joci cu rochiile mamei și noi glumeam spunând că vrei să fii „domnisoală.” Aveam o jucărie de pluș pe care o plimbai prin casă, deși era mult mai mare decât tine  și o cărai cu dificultate.

Pe măsură ce ai crescut, ți-ai extins spațiul pe care l-ai luat în stăpânire și ai devenit pe rând alpinista bibliotecii și stăpână peste iarbă, copaci și insecte. Țopăiai bucuroasă prin iarbă vara, te jucai cu puii altor pisici de pe-afară, în special Vadimel te urma peste tot.

Alergam și eu prin grădină după voi, cei 36 de ani mi se topeau într-o clipă, eram din nou copilul de odinioară care se juca la țară cu pâsânele.

Îmi dădeai un sentiment de împlinire de care nu mă mai simțisem capabilă, m-ai ajutat să reînvăț limbajul iubirii,  mă surprindeam râzând jucându-mă cu tine, așa cum se întâmpla doar când eram mică.

Când voiai în brațele mele, strigai cu afecțiune și apoi îmi țocăiai toată fața… Îmi amintesc de gestul cu care m-ai cucerit, acela de a sta întinsă pe spate în brațele mele, cu lăbuțele deasupra capului. Așa am ajuns să-ți spunem Coca, imaginea ne amintea mai degrabă de un copilaș decât de o pisică.

A trecut însă vara și la început de toamnă ai renunțat la jocurile tale, retrăgându-te ca un pustnic în locuri ferite din casă, departe de noi. Nu știam atunci că tu, sărăcuța, te pregăteai de drumul fără întoarcere. Ai îndurat durerea cu o mare demnitate, de o manieră aproape hristică, așa cum nu reușesc adesea nici oamenii să o facă.

Ai avut și neșansa de a primi un diagnostic greșit și de a fi tratată pentru o altă suferință decât cea pe care o aveai. Regret, draga noastră Cocuța, că noi, încercând să te vindecăm, te-am supus la chinuri suplimentare, prin tratamente dureroase și inutile. Nu pot uita privirea ta sfâșietoare de la cabinetul veterinar când îți erau administrate injecțiile. Mi-e greu să mă iert pentru răul pe care ți l-am pricinuit, dar știu că tu ne-ai iertat deja.

În drumul tău spre moarte l-ai luat și pe prietenul tău de joacă cu tine, Vadimel, care ți-a căutat tovărășia până în ultima ta clipă, lucru care l-a costat viața, căci s-a îmbolnăvit și el de același virus.

Poate lipsa voastră ar fi fost mai ușor de tolerat dacă aș fi ținut un jurnal al giumbușlucurilor voastre, care să-mi permanentizeze amintirile cu voi în cele mai mici detalii.

În încercarea de a a afla ce se întâmplă cu animalele după ce mor, am avut naivitatea de a da un search pe google, deși e evident că browserul care îți dă răspunsul la orice întrebare nu oferă nicio certitudine despre moarte. Dar am vrut să văd ce presupun alții.

Dacă e să dau crezare unor opinii, ne vom întâlni după moarte, dragă Coca. „S-ar putea ca Dumnezeu să permită animalelor pe care le-am iubit pe pământ să ia parte într-un fel la viaţa noastră cerească, ca parte din fericirea noastră veşnică.”, spune cineva. Altcineva însă e de părere că animalele sunt create doar pentru viața pământească. Eu vreau  să cred că tu exiști sub o altă formă și că ne vizitezi și păstrezi legătura cu noi.

Până în clipa întâlnirii întru veșnicie, rămas bun, dragă puiuță!

(Notă: ideea din titlu, de a-l vedea pe Dumnezeu într-o pisică, aparține scriitorului  Klaus Kenneth, la a cărui conferință am participat chiar în perioada în care îmi murise pisicuța. Este singura idee pe care am reținut-o din toată conferința.)

Read Full Post »

Older Posts »