Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on mai 1, 2023| 2 Comments »
Azi vă propun un nou film realizat de Jim Jarmusch, regizor cu care am deschis seria acestor recomandări.
Mă refer la Down by Law, (1986) în care probabil veți avea bucuria de a-l revedea pe Roberto Benigni, dar și pe Tom Waits și pe John Lurie.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged filme on aprilie 1, 2023| 2 Comments »
Pentru astăzi vă propun să urmăriți un film veeechi, dar care merită toată atenția. Mă refer la Black Narcissus(Narcisa neagră), din 1947, în regia lui Michael Powell și avându-i în rolurile principale pe Deborah Kerr, Jean Simmons, Flora Robson, Kathleen Byron , David Farrar sau Esmond Knight.
Pelicula a primit două premii Oscar(pentru cea mai bună imagine color și pentru cea mai bună scenografie) și un Glob de Aur pentru cea mai bună imagine. La acestea se adaugă un premiu al Criticilor de Film de la New York pentru actrița Deborah Kerr.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on martie 1, 2023| 6 Comments »
Mărțișorul meu cinematografic pentru voi/pentru dumneavoastră este La double vie de Véronique (1991), regizat de Krzysztof Kieslowski, avându-i în rolurile principale pe Irène Jacob și Louis Ducreux și o muzică semnată de Zbigniew Preisner(!).
Filmul a fost nominalizat în 1992 la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin și a primit alte numeroase nominalizări, iar la Cannes a obținut în 1991 Premiul pentru cea mai bună actriță(rène Jacob) și Krzysztof Kieslowski a dobândit Premiul juriului ecumenic.
Vă recomand ca după vizionare să citiți articolul lui Noiembrie despre acest film(aici), precum și cel al Cătălinei Mihai de aici.
O primăvară eternă în suflet tuturor!
Posted in filme, tagged Franco Zeffirelli, Irina – Margareta Nistor, Monahia Siluana Vlad, William Shakespeare on februarie 16, 2023| Leave a Comment »
Aceasta e întrebarea care mi-a trecut zilnic prin minte în ultima săptămână. Am aflat că Ateneul ieșean urma să aniverseze un centenar de la nașterea lui Franco Zeffirelli pe data de 12 februarie 2023 prin proiecții gratuite ale filmelor realizate de regizorul italian, printre care și La ceai cu Mussolini.
Și totuși, ceva m-a împiedicat să-mi rezerv bilet imediat. Pentru că sunt o persoană cu handicap, beneficiez periodic de invitații gratuite la film sau la teatru.
Așa că m-am gândit că acum e momentul pentru alte persoane care nu-și permit să iasă în oraș la evenimente să se bucure de un film bun gratuit. Îmi închipuiam că acea persoană ar putea fi un tânăr care abia l-ar fi descoperit pe Zeffirelli sau poate un domn în vârstă care și-ar fi dorit să-i revadă creația.
Aveam în vedere sfatul monahiei Siluana Vlad de a ne face un exercițiu în a ne jerfti plăcerile din iubire pentru Hristos, dar intram aproape zilnic pe site-ul Ateneului să văd câte bilete s-au mai rezervat.
În cele din urmă am decis să aștept până în ziua proiecției și, doar dacă ar mai fi rămas mai multe locuri libere, să-mi iau bilet. Ceea ce s-a și întâmplat: pe lângă biletul ocupat de mine au mai rămas 12 locuri goale.
Așa că, bucuroasă foarte, am fost la Tea with Mussolini.
Așteptând să intru la film, am văzut expoziția de fotografie din cadrul evenimentului Franco Zeffirelli 100, în care regizorul era însoțit de o parte dintre actorii cu care a lucrat, printre care Liz Taylor, Olivia Hussey sau Robert Powell. M-a frapat o imagine cu cel din urmă pe platourile de filmare la Iisus din Nazaret în care actorul ținea o țigară între degete, dând impresia cumva șocantă că cel care are acest viciu e chiar personajul biblic.
La ceai cu Mussolini e pe de o parte povestea anilor formativi ai lui Luca Innocenti, copilul nelegitim al unei croitorese și al unui negustor florentin care nu-l recunoaște oficial, iar pe de altă parte cea a unei comunități de englezoaice din înalta societate iubitoare de artă italiană, aflate într-o aparentă rivalitate cu o colecționară americană de artă interpretată de Cher. Cele două planuri se întrepătrund căci doamnele devin mentorii lui Luca.
Fundalul pe care se desfășoară filmul este cel al Florenței anilor ’30 și al celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind unul dintre motivele pentru care am ales să-l vizionez la cinema, de dragul orașului natal al lui Zeffirelli.
Un alt motiv îl constituie comentariile doamnei Irina – Margareta Nistor, pe care o apreciez și ale cărei intervenții le prețuiesc adesea mai mult decât peliculele în sine. Criticul de film care a îndrăznit să dubleze Iisus din Nazareth în perioada comunistă l-a cunoscut pe regizorul italian și ne-a dezvăluit că, datorită admirației acestuia pentru Shakespeare, era supranumit și Shakespearelli, fiind cunoscut pentru cele trei filme inspirate de marele dramaturg englez – Îmblânzirea Scorpiei, Romeo și Julieta și Hamlet.
Dar preferința regizorului italian pentru Shakespeare transpare și din La ceai cu Mussolini.
Miss Wallace(interpretată de Joan Plowright) îl învață Shakespeare pe Luca cu ajutorul unui teatru de carton pentru copii. În film îi vedem pe cei doi repetând replici din Romeo și Julieta.
De altfel, de-a lungul filmului vor mai fi și alte trimiteri la Shakespeare. În momentul în care se despart de Luca și-l conduc la trenul spre Austria, doamnele englezoaice repetă împreună cu băiatul citate din Henric al V-lea despre monarhul înzestrat cu numeroase virtuți.
Dacă veți urmări filmul, veți afla și prin ce anume un bărbat poate considerat un adevărat gentleman în accepția dramaturgului.
Pe lângă Miss Wallace, un alt personaj feminin care-l formează pe Luca este Arabella, jucată de Judy Dench, cea care-i insuflă băiatului pasiunea pentru artă. Ea e cea care-l conduce la Institutul de Artă din Florența și-i vorbește despre creațiile lui Michelangelo sau Botticelli. Veți vedea cât de mare e pasiunea Arabellei pentru artă din atitudinea pe care o are aceasta față de pictura murală a Sfintei Fina.
Elsa (Cher) este o prezență-cheie în destinul lui Luca și pentru cei care doresc să vizioneze filmul nu aș vrea să divulg mai multe.
Lady Hester Random(Maggie Smith), fosta soție a unui ambasador englez defunct, trăiește din amintirea perioadei în care acesta era în viață și crede, utopic, că vechiul ei statut o va pune la adăpost de istoria nemiloasă.
Între atâtea personaje fictive, filmul face referire și la unul real, și anume dictatorul Mussolini, care iese foarte șifonat și în totală contradicție cu modelul liderului ilustru pe care-l reprezintă Henric al V-lea.
Urmărind pelicula veți afla ce personaj a fost la ceai cu Mussolini, și dacă respectivul eveniment a avut vreo însemnătate în desfășurarea poveștii.
Posted in filme on februarie 1, 2023| 8 Comments »
Pentru luna aceasta am ales satira Being There care are la noi titlul Un grădinar face carieră. Realizată în 1979, pelicula îi are ca protagoniști pe Peter Sellers și Shirley MacLaine, fiind regizată de Hal Ashby.
Peter Sellers mi-a bucurat copilăria cu comedia The Party, Petrecerea, dar m-a surprins foarte plăcut și în Being There.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on ianuarie 1, 2023| Leave a Comment »
Pentru că este vacanță de iarnă am ales o animație canadiană în ton cu momentul, cunoscută în engleză ca Snowtime!(tradusă la noi ca Marea Bulgăreală) și lansată în 2015. Regizat de Jean-François Pouliot, este un remake animat al filmului La Guerre des tuques. Sursa aici
Puteți vedea desenul animat aici.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on decembrie 24, 2022| 4 Comments »
Pentru cinefilii care doresc să urmărească un alt film decât clasicul Home Alone recomand Schimb de moși, realizat în 2016 în regia lui Terje Rangnes și avându-i în rolurile principale pe Thor Michael Aamodt, Anders Baasmo Christiansen, Ann Carnarius Elseth, Ella Lockert, Filip Lubbock-Myrseth.
Îl puteți vedea aici: https://m.cinemagia.ro/filme/santa-swap-2112627/
Vizionare plăcută!
Posted in filme on decembrie 1, 2022| 2 Comments »
Azi, de ziua noastră, am ales o coproducție Elveția-România, Miracolul din Tekir, din 2014, regizată de Ruxandra Zenide și avându-i în rolurile principale pe Dorotheea Petre, Elina Löwensohn, Bogdan Dumitrache și George Piștereanu.
Ca să vă conving să o urmăriți vă pot spune că e unul dintre cele mai misterioare filme pe care le-am văzut vreodată și că a fost premiat cu trofeul Best Swiss Film Award.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on noiembrie 1, 2022| 4 Comments »
Azi vă propun să vizionați drama italiană Cesare deve morire(Cezar trebuie să moară), realizată în 2012, regizată de Paolo Taviani și Vittorio Taviani și inspirată de piesa lui Shakespeare Iulius Cezar. În rolurile principale sunt Salvatore Striano, Cosimo Rega, Giovanni Arcuri, Antonio Frasca.
Pelicula a primit două premiii Berlin și patru nominalizări la Academia Europeană de Film.
Cei interesați pot accesa acest link https://123films.cc/caesar-must-die/
Vizionare plăcută!
Posted in filme on octombrie 1, 2022| 10 Comments »
Astăzi vă propun să urmăriți filmul Melancholia, realizat în 2011, în regia lui Lars von Trier, avându-i în rolurile principale pe Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg, Alexander Skarsgård, Charlotte Rampling.
Regizorul a fost nominalizat la Palme d’Or, iar Kirsten Dunst a fost desemnată cea mai bună actriță la premiile de la Cannes din 2011.
Pelicula a mai primit numeroase premii la Academia Europeană de Film în același an.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on septembrie 1, 2022| 2 Comments »
O prietenă care știe cât îmi e de drag Sf. Nectarie mi-a recomandat filmul Man of God despre viața sfântului.
Pelicula, realizată de regizoarea Yelena Popovic și avându-i în rolurile principale pe Aris Servetalis, Alexander Petrov și Mickey Rourke, a primit Marele Premiu la Festivalul de Film de la Trento, precum și premiul publicului la Festivalul Internațional de Film de la Moscova.
Iubitorii muzicii de film ar putea fi încântați de coloana sonoră, compusă de Zbigniew Preisner, cel care a realizat muzica pentru filmele regizorului Krzysztof Kieślowski.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on august 1, 2022| 4 Comments »
Ca în fiecare zi de întâi vă recomand un nou film care m-a impresionat. Azi vă propun să urmăriți Despre trup și suflet, în regia lui Ildikó Enyedi și avându-i în rolurile principale pe Alexandra Borbély, Géza Morcsányi, Zoltán Schneider. Pelicula a fost câștigătoarea Ursului de Aur la Berlinale 2017. Vă previn că are câteva scene inconfortabil de privit, dar dacă puteți trece peste ele, veți vedea că merită să investiți aproape două ore în această producție.
Puteți accesa acest link: https://www.efilme-online.net/on-body-and-soul-despre-trup-si-suflet-2017-online-subtitrat.html
Vizionare plăcută!
Posted in filme on iulie 1, 2022| 2 Comments »
Vă propun azi filmul Molière, realizat în 2007 de regizorul Laurent Tirard și avându-i în rolurile principale pe Romain Duris, Laura Morante, Ludivine Sagnier.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged filme on iunie 1, 2022| 4 Comments »
Dragii mei, îmi cer iertare că nu mai intru deloc pe blogurile voastre, dar situația din familia mea nu mi-o mai permite. Petrec cât mai mult timp offline alături de mama mea.
Totuși, cum îmi place să mă țin de promisiuni vă voi sugera de Ziua Copilului un film în ton cu această minunată sărbătoare, Nanny McPhee, cu Emma Thompson și Colin Firth în rolurile principale.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on mai 1, 2022| 4 Comments »
Azi vă propun să urmăriți filmul Le Mépris(tradus în română ca Disprețul și în engleză ca The Contempt), realizat în 1963 de Jean-Luc Godard, care s-a inspirat din romanul italian Il disprezzo, scris de Alberto Moravia. Pelicula adună mai multe nume sonore ale cinematografiei mondiale, ca Brigitte Bardot, Michel Piccoli și chiar Fritz Lang.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on aprilie 1, 2022| 6 Comments »
Doresc să aniversez acest număr rotund de recomandări de cinefil cu filmul La leggenda del pianista sull’oceano(Legenda pianistului numit 1900) pe care poate mulți dintre voi l-ați văzut deja.
Realizat de Giuseppe Tornatore în 1998 și avându-i în rolurile principale pe Tim Roth, Pruitt Taylor Vince, Mélanie Thierry și Bill Nunn, filmul a primit numeroase distincții, printre care Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră creată de legendarul Ennio Morricone, precum și 5 premii David di Donatello.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on martie 1, 2022| 2 Comments »
Azi voi continua să vă propun spre vizionare un film regizat de Jean Pierre Jeunet și anume Micmacs à tire-larigot(Mișmașuri în stil mare) realizat în 2009, avându-i ca protagoniști pe Dany Boon, Yolande Moreau, Omar Sy, Dominique Pinon, Michel Crémadès. Acesta e mărțișorul meu pentru voi.
Vizionare plăcută!
Să investim timp în filme de calitate!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on februarie 1, 2022| 4 Comments »
Azi voi continua să vă propun spre vizionare un film regizat de Jean Pierre Jeunet și de Marc Caro, și anume La Cité des enfants perdus (Orașul copiilor pierduți), realizat în 1995, avându-i ca protagoniști pe Ron Perlman, Jean-Louis Trintignant, Dominique Pinon, Rufus, Jean-Claude Dreyfus. Pelicula a primit premiul Palme d’Or, un motiv în plus pentru a o vedea.
Vizionare plăcută!
Să investim timp în filme de calitate!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on ianuarie 1, 2022| 10 Comments »
La mulți ani, dragi prieteni!
Pentru prima zi a anului vă propun o comedie neagră semnată de Jean Pierre Jeunet, același regizor responsabil pentru minunatul Amélie. Filmul se numește Delicatessen, a fost realizat în 1991 și îi are ca protagoniști pe Dominique Pinon, Pascal Benezech și Marie-Laure Dougnac. Pelicula a obținut Premiul BAFTA pentru un film în altă limbă decât engleza și a fost nominalizat la alte categorii.
Poftă bună! Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on decembrie 1, 2021| 12 Comments »
Astăzi, de ziua noastră, am optat pentru un film românesc despre care probabil că ați auzit, Coborâm la prima, realizat în 2018, regizat de Tedy Necula și avându-i în rolurile principale pe Constantin Cotimanis, Teodora Mareș, Adrian Păduraru, Tudorel Filimon, Emilian Oprea, Iulia Dumitru.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on noiembrie 1, 2021| 2 Comments »
Pentru astăzi vă propun comedia rusească Shirley Myrli, regizată de Vladimir Menshov în 1995, și avându-i în rolurile principale pe actorii Valeriy Garkalin, Vera Alentova, Inna Churikova etc. Îl găsiți pe YouTube cu subtitrare în engleză.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on octombrie 1, 2021| 6 Comments »
Dacă suntem pe data de 1 a lunii vin cu promisiunea de a vă recomanda un film care mi-a plăcut, și anume The White Balloon, realizat de regizorul iranian Jafar Panahi, același care a creat Taxi, pe care vi l-am propus luna trecută. Balonul alb a câștigat premiul Caméra d’Or la Festivalul de la Cannes în 1995, precum și alte premii. Când l-am văzut pe YouTube în urmă cu mai mulți ani erau disponibile subtitrările în engleză. Din păcate, acum nu mi-au mai fost accesibile, dar poate sunteți voi mai pricepuți decât mine în găsirea lor pe Internet.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on septembrie 1, 2021| 4 Comments »
Dacă suntem pe data de 1 a lunii vin cu promisiunea de a vă recomanda un film care mi-a plăcut, și anume Taxi, realizat în 2015 de regizorul iranian Jafar Panahi. Pelicula a câștigat Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Un motiv în plus pentru a-l vedea.
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on august 1, 2021| 2 Comments »
Azi vă propun să urmăriți un alt film al regizorului finlandez Aki Kaurismäki, numit Le Havre, realizat în 2011, așadar cu fix 10 ani în urmă, avându-i în rolurile principale pe Jean-Pierre Léaud și Jean-Pierre Darroussin. Pelicula a obținut Premiul FIPRESCI pentru un film din competiție și a primit mai multe nominalizări la categoriile cel mai bun regizor, cel mai bun scenarist, cel mai bun actor.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on iulie 1, 2021| 4 Comments »
Azi vă propun să urmăriți filmul finlandez The Man Without a Past(Omul fără trecut) produs, scris și regizat de Aki Kaurismäki și avându-i în rolurile principale pe regretatul Markku Peltola, pe Kati Outinen, precum și pe Juhani Niemelä.
Filmul a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film în limba străină în 2002 și a câștigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes din 2002. (Wipipedia)
Vizionare plăcută!
Sursa foto aici
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on iunie 1, 2021| 4 Comments »
Azi, când îi sărbătorim pe copiii de toate vârstele, am ales să vă recomand animația daneză din 2017 numită Incredibila poveste a perei uriașe, pe care am avut marea bucurie de a o viziona la cinema. Desenul animat a fost regizat de Amalie Næsby Fick, Jørgen Lerdam și Philip Einstein Lipski, și e bazat pe cartea cu același nume de Jakob Martin Strid. E un film de animație ludo-educativ care a primit numeroase premii și nominalizări și dacă-l veți vedea veți și înțelege de ce.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on mai 1, 2021| Leave a Comment »
În această zi de sărbătoare m-am gândit să vă propun un alt gen de film decât până acum, în ton cu momentul. M-am oprit la scurtmetrajul rusesc Prin ce sunt vii oamenii, realizat după o povestire de Lev Tolstoi, regizat de Alexandru Kusnir și premiat la Festivalul Internațional Ortodox „Vstrecea-Întâlnirea” din 2009.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on aprilie 1, 2021| 2 Comments »
Azi vă propun să vedeți o comedie de-a lui Roberto Benigni – Non ci resta che piangere(Nu mai rămâne decât să plângem), realizată în 1984, și în care actorul italian joacă împreună cu regretatul Massimo Troisi, pe care poate îl cunoașteți din Il postino. Filmul merită văzut și pentru că din poveste face parte un mare artist renascentist. Nu spun care, vă las pe dumneavoastră/voi să-l descoperiți.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on martie 1, 2021| 2 Comments »
Azi, în prima zi de primăvară, am ales să vă propun spre vizionare o peliculă despre o…floare cu totul deosebită, numită Little Joe. Filmul cu același nume, regizat de Jessica Hausner, îi are în rolurile principale pe Emily Beecham și pe Ben Whishaw( cel care l-a interpretat pe poetul John Keats în Bright Star, pe care vi l-am recomandat luna trecută.) Datorită rolului din Little Joe, Emily Beecham a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes.
Vă rog să considerați acest film din 2019 mărțișorul meu pentru voi/dumneavoastră.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Recomandări de cinefil on februarie 1, 2021| 4 Comments »
Ca în fiecare zi de întâi din lună îmi țin promisiunea de a vă recomanda un film care mi-a plăcut. Azi m-am oprit la The Bright Star, despre ultimii ani din viața poetului John Keats. Realizată în 2009, pelicula a fost regizată de Jane Campion, îi are ca actori în rolurile principale pe Ben Whishaw și pe Abbie Cornish și a participat la a șaizeci și doua ediție a Festivalului de Film de la Cannes.
Dacă doriți să-l vedeți, aveți aici link.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Elia Suleiman on ianuarie 3, 2021| 2 Comments »
După ce v-am propus să urmăriți comedia absurdă a lui Elia Suleiman It Must Be Heaven, tradus la noi ca Paradisul, probabil, azi vă recomand o dramă istorică realizată în 2009 de același cineast, și anume filmul The Time That Remains.
( Timpul ce ne rămâne)
Vă las aici link către film în cazul în care doriți să-l vedeți.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Nap Toader, Nuntă în Basarabia, Victoria Bobu, Vlad Logigan on decembrie 1, 2020| 8 Comments »
Azi, pe 1 Decembrie, vă propun un film românesc realizat în colaborare cu frații noștri de peste Prut, Nuntă în Basarabia, o comedie adorabilă în regia lui Nap Toader și avându-i ca protagoniști pe Vlad Logigan, și Victoria Bobu. Așa cum am aflat de pe Wikipedia, filmul a primit premiul special al juriului la Tallinn Black Nights Film Festival.
vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Elia Suleiman, Gael García Bernal on noiembrie 1, 2020| 6 Comments »
Așa cum v-am promis, în fiecare zi de întâi vă invit la un film de calitate pentru care merită să investiți timp. Azi m-am oprit la comedia absurdă It Must Be Heaven, tradusă la noi ca Paradisul, probabil, regizată de Elia Suleiman în care regizorul joacă și rolul principal și în care-l veți regăsi pe Gael García Bernal. Cei care au văzut deja También la lluvia, recomandat de mine luna trecută, vor avea o surpriză urmărind Paradisul, probabil.
Pelicula s-a aflat în competiție la Cannes 2019 și a câștigat Mențiunea Specială și premiul FIPRESCI.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on octombrie 1, 2020| 4 Comments »
Așa cum v-am promis, în fiecare zi de întâi vă invit la un film de calitate pentru care merită să investiți timp. Azi m-am oprit la drama istorică También la lluvia (Până și ploaia), din 2010, regizat de Icíar Bollaín ,avându-i ca protagoniști pe Gael García Bernal, Luis Tosar, Karra Elejalde și distins cu mai multe premii Goya.
Vizionare cu folos!
https://filmehd.se/tambien-la-lluvia-pana-si-ploaia-2010-filme-online.html
Posted in filme on septembrie 1, 2020| 2 Comments »
Ca în fiecare zi de întâi a lunii, vin către voi/dvs. cu o recomandare de film. După ce luna trecută v-am propus să vedeți comedia georgiană Un colier pentru iubita mea, azi vă recomand drama Copacul dorinței( The Wishing Tree) a aceluiași Tengiz Abuladze, realizată în 1976 și distinsă cu mai multe premii la acea vreme. Puteți găsi filmul pe youtube, unde are subtitrare în limba engleză. Vizionare plăcută!
Posted in filme on august 1, 2020| 22 Comments »
Dacă e ziua de 1 a lunii, e recomandare de film din partea mea. Și nu oricare, ci a zecea! Pentru că am ajuns la un număr rotund m-am gândit ca azi să vă propun ceva mai deosebit. De aceea m-am oprit la Un colier pentru iubita mea, al regizorului georgian Tengiz Abuladze, realizat în 1971, avându-i în rolurile principale pe Ramaz Chkhikvadze, Nani Bregvadze, Giorgi Gegechkori.
Vizionare plăcută!
Posted in filme on iulie 1, 2020| 10 Comments »
Azi mă voi opri asupra unui film pe care nu știu prin ce întâmplare nu l-am ales să deschidă seria acestor propuneri de a investi în filme de calitate, pentru că este o peliculă cu adevărat excepțională. Regizat de Giuseppe Tornatore în 2013, The Best Offer îl are în rolul principal pe Geoffrey Rush, iar coloana sonoră este semnată de legendarul Ennio Morricone care a compus-o pentru acest film la 85 (!) de ani. Dacă sunteți iubitor de artă pelicula vă va captiva cu siguranță. După vizionarea sa veți spune în mod cert că nu există film ca The Best Offer!
Vizionare plăcută!
Sursa foto: aici
Posted in filme, tagged Festivalul de Film de la Cannes, Festivalul de Film Internațional de la Toronto., Pane e tulipani, Recomandări de cinefil, Silvio Soldini on mai 1, 2020| Leave a Comment »
Ca la fiecare început de lună, vă recomand un film care mi-a plăcut mult, de data aceasta Pane e tulipani, o comedie din 2000 regizată de Silvio Soldini, în care joacă Licia Maglietta și Bruno Ganz. Filmul a participat la numeroase festivaluri de film, printre care Festivalul de Film de la Cannes sau Festivalul de Film Internațional de la Toronto.
Vizionare plăcută!
Posted in filme, tagged Alexandre Desplat, Fata cu cercel de perlă, Recomandări de cinefil, The Grand Budapest Hotel, Wes Anderson on aprilie 1, 2020| 14 Comments »
Ca la fiecare început de lună, și astăzi vă voi recomanda un film care-mi este foarte drag, The Grand Budapest Hotel, realizat în 2014, de către Wes Anderson, care e atât regizor, cât și scenarist al peliculei. Distribuția e una foarte generoasă, dacă sunteți cinefil nu se poate să nu găsiți printre actori măcar unul preferat: Ralph Fiennes, Edward Norton, Adrien Brody, Jude Law, Willem Dafoe, Harvey Keitel, Bill Murray. La aceștia se adaugă o coloană sonoră excepțională semnată de Alexandre Desplat, a cărui muzică ați mai auzit-o poate în Fata cu cercel de perlă, film regizat de Peter Webber în 2003. Vizionare plăcută!
Sursa foto: aici
Posted in filme, tagged Festivalul de Film de la Cannes, Jupiter's Moon, Kornél Mundruczó, Palme d’Or, Recomandări de cinefil on martie 1, 2020| 4 Comments »
Așa după cum v-am promis, la începutul fiecărei luni vă voi recomanda un film care m-a impresionat și în care cred eu că merită să investiți un pic din timpul vostru/dumneavoastră. Astăzi vă propun să vedeți Jupiter’s Moon, un film de dramă maghiar din 2017 regizat de Kornél Mundruczó ce a concurat pentru Palme d’Or în secțiunea principală a competiției la Festivalul de Film de la Cannes 2017(Wikipedia)
Vizionare plăcută!
Posted in filme on februarie 1, 2020| 2 Comments »
Așa după cum v-am promis, la începutul fiecărei luni vă voi recomanda un film care m-a impresionat și în care cred eu că merită să investiți un pic din timpul vostru/dumneavoastră. Astăzi mă voi opri asupra peliculei din 2011 numită Corpo Celeste și regizată de aceeași Alice Rohrwacher, care a realizat filmul pe care vi l-am recomandat luna trecută, Lazaro Felice. Vizionare plăcută!
Posted in filme on ianuarie 2, 2020| 6 Comments »
Așa după cum v-am promis, la începutul fiecărei luni vă voi recomanda un film care m-a impresionat și în care cred eu că merită să investiți un pic din timpul vostru/dumneavoastră. Astăzi mă voi opri asupra peliculei din 2018 numită Lazzaro Felice și regizată de Alice Rohrwacher, care a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. Vizionare plăcută! Abia aștept impresiile voastre despre film.
Sursa foto: aici
Posted in filme on decembrie 1, 2019| 2 Comments »
La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
Așa cum v-am promis, la începutul fiecărei luni vă voi recomanda un film care mi-a plăcut. Inițial aveam altă opțiune pentru luna aceasta, dar am ținut cont și de faptul că azi este ziua noastră, așa că vă voi propune să vizionați o comedie românească, și anume Afacerea est, în regia lui Igor Cobileanski, cu actori ai Naționalului ieșean în rolurile principale(Constantin Pușcașu, Ion Sapdaru, Daniel Busuioc, Anne Marie Chertic, Doru Aftanasiu.)
Sursa foto: aici
Posted in filme, tagged filmul Paterson on noiembrie 1, 2019| 10 Comments »
Așa cum v-am promis începând din noiembrie vă voi recomanda lunar un film mai puțin cunoscut care m-a impresionat atât de mult încât doresc să împărtășesc cu voi bucuria de a-l fi văzut.
Pentru că mulți dintre cei care citesc acest blog scriu poezii voi începe cu un film despre acest subiect, Paterson(2016), în regia lui Jim Jarmusch, avându-i în rolurile principale pe Adam Driver(rețineți acest nume de familie) și Golshifteh Farahani. Vă doresc vizionare plăcută și vă aștept aici, pe blog, cu impresiii despre film.
https://www.imdb.com/title/tt5247022/videoplayer/vi530560537?ref_=tt_ov_vi
Sursa foto: aici
Posted in blogeri, chestionare, filme, oameni, orașe, prietenie, tagged a fi, calul, Carul cu boi, Ceea ce nu te omoară te face mai puternic!, dadaismul, domnul Goe, Mihai Viteazul, Monografia orașului Ploiești, optimismul, Ploiești, Polonia, Portretul chinezesc, păpădia, Somnoroase păsărele, Speranța, telepatia on februarie 3, 2018| 31 Comments »
1. Dacă aș fi o carte aș fi ”Monografia orașului Ploiești”.
2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Domnul Goe.
3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi ”Terminator.”
4. Dacă aș fi o țară aș fi Polonia.
5. Dacă aș fi un oraș aș fi Ploiești.
6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi tobă.
7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță Aurelian Temișan.
8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi caniculă.
9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi praf .😀
10. Dacă aș fi o pictură aș fi ”Carul cu boi”.
11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi telepatia.
12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Mihai Viteazul.
13. Dacă aș fi un animal aș fi cal.
14. Dacă aș fi o floare aș fi păpădie.
15. Dacă aș fi o poezie aș fi ”Somnoroase păsărele.”
16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi dadaism.
17. Dacă aș fi un motto aș fi ”Ceea ce nu te omoară te face mai puternic!”
18. Dacă aș fi un sentiment aș fi speranță.
19. Dacă aș fi un verb aș fi a fi.
20. Dacă aș fi o calitate aș fi optimism 😛
Dacă doriți să vizitați blogul său, aveți aici link: Cărţile Ploieştiului.
Sursa foto:
https://www.okazii.ro/cautare/monografia+orasului+ploiesti.html
https://lecturi-scolare.blogspot.com/2013/05/dl-goe-1.html
http://www.filme-bune.net/the-terminator-terminatorul-filme-online-subtitrat-in-romana/
http://tourio.ro/vacanta-in-varsovia-la-99-europ-zbor-direct-4-nopti-de-cazare/
http://rcaobligatoriu.ro/asigurari-rca-ploiesti/
http://www.observatordearges.ro/curs-gratuit-de-percutie-tobe-la-centrul-cultural-mioveni.html
http://radiocluj.ro/2017/06/27/alimente-care-trebuie-evitate-pe-timp-de-canicula/
https://i.ytimg.com/vi/XW0a8blbznU/maxresdefault
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/car-cu-boi-ilustrarea-unei-lumi-idilice
http://www.buhusi.net/mihai-viteazul-trecut-prin-sabie-si-targul-buhusi/
https://www.deviantart.com/art/horse-62962666
http://magdaracoviteanu.ro/?p=71
http://www.mybuni.com/poezii/Somnoroase-pasarele.php
http://safiisanatos.ro/sanatate-mentala/9-obiceiuri-esentiale-ale-persoanelor-cu-un-mental-puternic/
https://futureoflife.org/wp-content/uploads/2016/12/2016_hope-1030×686. jpg?x57718
https://drumuricatretine.wordpress.com
http://despresucces.ro/pozitivismul-optimism-nesabuit-sau-arta-recunoasterii-limitelor/
Posted in animații, artă, blogeri, cărți, țări, filme, orașe, picturi, stări sufletești on ianuarie 20, 2018| 30 Comments »
Dragii mei, din dorința de a vă cunoaște mai bine vă propun să completați chestionarul numit Portretul chinezesc, în care să răspundeți la întrebări de genul: dacă aș fi…aș fi…
În cazul în care vor fi mai multe persoane care să răspundă acestei invitații, eu voi găzdui răspunsurile voastre pe blogul meu în ordine cronologică, în funcție de ordinea în care ați dat curs invitației mele și voi posta săptămânal câte un interviu. Abia aștept să văd ce o să iasă.
Iată întrebările selectate de mine:
Acestea sunt întrebările, dacă veți dori să răspundeți și de ce ați ales anumite răspunsuri, voi fi cu atât mai bucuroasă. Să vedem….cine va fi primul?
Sursa imagine:
Posted in Dumnezeu, filme, tagged Centrul de Formare și Consiliere "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", Dincolo de nori, Hristos, Irène Jacob, Maica Domnului, Maica Rafaela, Michelangelo Antonioni, moarte, Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie, Vincent Perez on ianuarie 12, 2018| 4 Comments »
Cândva am văzut filmul Dincolo de nori(Al di là delle nuvole) al lui Michelangelo Antonioni, alcătuit din mai multe povestiri, dintre care ultima m-a impresionat cel mai mult. E despre un bărbat foarte frumos(Niccolo) care se îndrăgostește de o tânără atrasă de viața ascetică și care urmează să se ducă la mănăstire. Fata, indiferentă la frumusețea lui, se îndreaptă către o biserică, unde se cufundă în rugăciune. Tânărul o urmează până în biserică, o privește și, după slujbă îi spune: păreai că erai moartă, iar ea îi răspunde: eram moartă. Când, în cele din urmă Niccolo îi mărturisește dragostea lui, ea îi spune că sentimentele lui ar fi precum o lumânare aprinsă într-o cameră luminată.
La vremea la care am văzut filmul l-am privit ca pe o poveste frumoasă și atât.
Au trecut anii și am avut ocazia să cunosc câteva măicuțe la Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și povestea mi-a revenit în minte. M-am gândit că maicile au făcut un sacrificiu, acela de a-și nega trupul și că s-au deschis spre un alt gen de frumusețe, acela al iubirii față de Hristos.
La înmormântarea Maicii Rafaela, când am văzut o fotografie cu chipul ei neînsuflețit zâmbind, parcă mi s-a confirmat că există un tip de frumusețe care transcende viața trupească.
Între timp, am cunoscut un băiat care mi-a pus un inel pe deget și care își dorea să rostim repetabila monosilabă la Oficiul Stării Civile.
Doar că, în ultima parte a relației îmi decorasem o tablă școlară cu icoane felurite și, pe măsură ce le priveam, simțeam că acolo e răspunsul pe care-l căutasem de o viață, că acolo e dorința mea cea mai mare, de a fi în preajma lui Hristos, a Maicii Domnului, a Sfântului Nectarie sau Sfintei Parascheva și că viața mea va dobândi un sens adevărat în solitudine, alături de ei.
Apoi mi-am amintit de filmul lui Antonioni și mi-am dat seama în sfârșit de ce m-a fascinat acea poveste: pentru că ea reflecta în fază latentă dorința mea de a fi cu Hristos, care acum a devenit o certitudine.
Sursa foto:
Scene din filmul Dincolo de nori
Posted in filme, tagged domnul Goe, Festivalul de Film de la Cannes, Goethe, Jupiter's Moon Kornél Mundruczó, Nikita Mihalkov on octombrie 22, 2017| Leave a Comment »
Nevoia de frumusețe e o nevoie fundamentală a omului, el are înlăuntrul lui o permanentă chemare către aceasta, indiferent de tipul de frumusețe pe care o caută. Poate de aceea Goethe ne îndemna într-unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale: Să nu lași să treacă o zi fără să citești, fără să vezi sau fără să auzi ceva frumos.
Dar mai este valabil citatul marelui scriitor în cazul în care, pentru a avea acces la frumusețe, faci un nevinovat gest reprobabil? Întrebarea asta mi-a răsărit direct din conștiință după ce am avut ieri șansa de a vedea o bijuterie cinematografică, Jupiter’s Moon, în regia lui Kornél Mundruczó, din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Filmul m-a răvășit îndeajuns încât să-mi rămână într-un colț al sufletului pentru tot restul vieții și să mă facă să-mi pun întrebarea: suntem cu adevărat pregătiți pentru miracole?
Jupiter’s Moon m-a determinat să mă gândesc și la acele persoane care aduc un plus de frumusețe în lume prin arta lor și la nedreptatea care li se face atunci când aceasta e piratată, copiată și multiplicată.
În România oamenii descarcă de cele mai multe ori filme comerciale de pe net pe care, după vizionare, le uită la fel cum uiți că ți-a fost sete după ce ai băut apă. Motivul invocat e sărăcia, nu avem suficienți bani să ne permitem DVD-uri originale.
Când e vorba de un film de duzină, mai treacă-meargă. Dar când e vorba de un film de artă, de frumusețe în stare pură, am realizat cât de păcat e să fim pirați. Mă includ în această categorie, pentru că și eu sunt o hoață de frumusețe care am descărcat filme de pe rețea, fără să am măcar o umbră de vinovăție pentru gestul făcut.
Singurele excepții de la regulă au fost două DVD-uri originale cu filme de-ale lui Nikita Mihalkov. În cazul lui, toată familia mea a făcut un mare efort pentru ca o parte din bani să ajungă și în buzunarul lui creativ.
Motivul pe care-l invocam eu pentru descărcatul de pe net era și mai nesimțit decât acela al sărăciei: pentru că fac voluntariat am tot dreptul la ceva gratuit. Ofer în dar ceva Universului, deci și Universul trebuie, îmi e dator să-mi ofere ceva gratuit. Doar că în cazul ăsta luam ceva cu forța – ceva ce nu-mi aparținea. Nu înțelegeam un lucru fundamental: Universul îmi oferă infinite daruri, dar nu când bat eu din picior, ca domnul Goe, nu la comandă.
Odată apărută această revelație, nu voi mai colecționa copii ale filmelor preferate, nu vreau să mai fiu o hoață de frumusețe, mai bine mă privez de ea sau mă mulțumesc cu ce văd gratuit pe la festivaluri, adică exact cu atât cât îmi îngăduie Universul.
Sursa foto: google images.
Posted in activități pentru copii, artă, filme, orașe, picturi, voluntariat, tagged Cina cea de Taină, Dama cu hermină, Florența, Julia Roberts Mona Lisa Smile, La Belle Ferronnière, Leonardo da Vinci, MonaliBean, Nat King Cole, orașul Vinci, parodie, Van Gogh on septembrie 9, 2017| 1 Comment »
Dragii mei, știți că trec prin momente foarte grele cu mama, dar am promis să redistribui articolele despre orele de artă în fiecare zi de 20 și încerc pe cât posibil să mă țin de promisiune.
Reproduc azi lecția din 9 septembrie, 2017.
La atelierul de azi îmi fac multe griji, așa că vin însoțită de un prieten. Așteptăm afară să se încheie ora de muzică împreună cu o doamnă voluntară și doi băieți veniți special pentru Istoria artei.
De la lumea desenului animat la cea a artei
Încep prezentarea despre Leonardo da Vinci arătându-le copiilor un desen cu Țestoasele Ninja, care poartă numele celor patru mari artiști renascentiști : Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael.
De la comicii luptători în stil japonez, trec la desenul cu o colivie goală, din care ies în zbor mai multe păsări și îi întreb pe copii ce legătură ar putea avea aceasta cu Leonardo da Vinci. Judecând după cheia în formă de inimă a coliviei, unul dintre cei mici presupune că artistul a fost întemnițat în închisoarea dragostei, dar o fetiță- D. se apropie de răspunsul corect – acela că artistul mergea prin târguri și elibera păsările din colivii.
Fotografia următoare e una cu orașul Vinci, prilej pentru mine de a le spune copiilor că Leonardo da Vinci înseamnă în traducere Leonardo din Vinci.
Vorbindu-le despre multitudinea de domenii în care s-a remarcat artistul, R.A. e foarte mirat că Leonardo a avut atâtea meserii.
Pun pe șevaletul miniatural o reproducere după Mona Lisa și le prezint numeroasele ipoteze privind identitatea modelului : de la soția neguțătorului florentin Francesco del Giocondo, la un portret imaginar și simbolic ce reflectă imaginea eternă a femeii, până la însuși autoportretul lui Da Vinci sau imaginea ideală a mamei sale. Dacă această ultimă teorie s-ar confirma, R.A. i-ar mulțumi mamei lui Leonardo pentru că a dat viață acestui om minunat și deosebit. Toate mulțumirile din lume i s-ar aduce mamei sale( dacă ar fi ea din tablou).
Cosmetică florentină sau greșeală?
Le arăt un prim plan cu Gioconda și îi întreb dacă li se pare ceva ciudat la chipul ei. Una dintre fetițe observă imediat lipsa genelor și a sprâncenelor și eu le dezvălui cele două teorii privind acest subiect : după unii autori exista o modă în Florența ca femeile să-și smulgă sprâncenele, după cum se mai spune că lipsa genelor și a sprâncenelor ar fi cauzată de o eroare făcută de restauratorii tabloului.
Teoriile privind Mona Lisa nu se încheie aici, s-a presupus că a pierdut o sarcină, motiv pentru care ar fi îmbrăcată în doliu. Se spune că soțul ei a adus în încăpere un clovn și o orchestră, reușind astfel să obțină de la ea acea jumătate de zâmbet. Conform altei teorii acea jumătate de zâmbet ar fi rezultatul unei paralizii ușoare care ar fi afectat partea stângă a modelului. Doamna Loredana știe o altă teorie privind asimetria zâmbetului, potrivit căreia modelul ar fi avut probleme cu dantura. O altă ipoteză se referă la o posibilă semnătură a lui Da Vinci pe decolteul Giocondei.
Le arăt peisajul din fundal al tabloului, cu munți și un drum șerpuit la asfințit, precizându-le că până la Leonardo nici un pictor european nu mai pictase peisaje.
Menționez modalitățile prin care celebrul model al pictorului a fost omagiat, de la filmul Mona Lisa Smile până la melodia lui Nat King Cole, despre care S. e de părere că sună ca un cântec de leagăn, în vreme ce lui A. i se pare o melodie funebră.
De la admiratorii tabloului trec la detractori și le arăt copiilor imagini cu parodii ale Giocondei: O Mona Lisa cu un pisoi roșcovan în brațe, o alta slabă, îmbrăcată în blugi, alături de Van Gogh îmbrăcat și el în haine moderne, până la MonaliBean, amestec de Mona Lisa și Mister Bean. Alte parodii păstrează doar postura Giocondei, căreia i-au luat locul Avatar, Jack Sparrow sau Fiona.
Continui prezentarea cu un alt portret feminin realizat de Da Vinci, La Belle Ferronnière, despre care fetele sunt încântate să afle că a lansat o adevărată modă în secolul al XIX-lea printre doamne, și anume, de a purta un lanț cu o piatră prețioasă în centru pe frunte.
Ultimul portret pe care-l descriu este Dama cu hermină, ocazie cu care copiii află câte ceva despre animalul care însoțește modelul: că își schimbă culoarea în funcție de anotimp, fiind alb iarna și maro vara, ca să se camufleze, după cum remarcă o fetiță. Hermina le pare copiilor că seamănă cu o oaie, cu o pisică, ba chiar unul dintre ei îi observă o cocoașă.
Despre model ei presupun că era mai în vârstă decât în realitate, îi dau între 20 și 27 de ani și sunt mirați să afle că avea doar 16 ani la momentul executării portretului.
Închei prezentarea cu Cina cea de taină pe care copiii o recunosc imediat, o fetiță își amintește de o felicitare muzicală cu această imagine. Le arăt cum Leonardo a surprins diversitatea de stări sufletești a apostolilor în momentul în care Mântuitorul le spune că unul dintre ei Îl va vinde. Mai mulți dintre cei mici sunt de părere că Iuda este reprezentat râzând.
La final îi invit să scrie pe o foaie ce le-a plăcut din tot ce le-am prezentat și cum ar omagia-o sau parodia-o ei pe Mona Lisa. Unii dintre ei iau postura yoghinilor pentru a-și aduce aminte, e clar că aici, la Centru, sunt permise ghidușiile și nu e ca la școală. Iată răspunsurile lor:
CD: Leonardo da Vinci era un pictor care a pictat-o pe Mona Lisa. Da Vinci s-a născut în Vinci. Îmi amintesc că mai era și arhitect, muzician, sculptor, botanist, inventator. Eu o parodiez pe Mona Lisa cu fața lui Mutulică și cu rochia lui Albă-ca-Zăpada.
R.E.:Mie mi-a plăcut că Leonardo da Vinci a pictat-o pe Mona Lisa. A locuit în orașul Vinci. Mona Lisa, când a pictat-o Da Vinci, era tristă, iar soțul ei a adus o fanfară și un clovn și s-a mai înveselit. Mona Lisa avea sprâncene și gene, dar au restaurat-o și nu a mai avut gene și sprâncene.
R.A.. Mie mi-a plăcut de doamna care ne-a prezentat și îi mulțumesc că și-a făcut timp pentru a veni la noi și pentru că ne-a prezentat. Eu personal aș omagia-o pe Mona Lisa pentru acea postură minunată pentru că dintr-o ipoteză s-ar putea să fie mama pictorului. Eu aș parodia-o pe Mona Lisa astfel : blondă, față de maimuță, haine colorate, rujată, machiată.
S.T.: Pe țestoase le chema Raphael, Michelangelo, Leonardo, Donatello. Tablourile parodiate erau despre Garfield, Mona Lisa și Van Gogh puși în trupuri tinere și Mr Bean pus în corpul Mona Lisei ( Monalibean). Aș parodia-o așa: aș pune o față de bebe în locul feței de Mona Lisa și aș pune jos un scutec. Se spune că Mona Lisa era în doliu pentru că a pierdut o sarcină și de aceea purta haine de doliu și era tristă. De aceea soțul ei a adus o orchestră și un clovn și ea a zâmbit puțin. Se spune că pe broderia ei era semnătura lui Leonardo da Vinci. Vă mulțumesc. S.T.
M.T. : La Mona Lisa colțurile gurii erau jumătate sus, jumătate jos.
Mi-e greu să aleg dintre atâtea răspunsuri nostime care vor fi cele două premiate cu reproducerile Frumoasa Fierăriță și Dama cu hermină, așa că o rog pe doamna Loredana să voteze și ea. Între timp eu ies afară cu copiii și încing o horă cu ei pe melodia aia antipatizată de atâta lume – Despacito, pe care eu o aud pentru prima dată. Dacă văd că le place atât de mult copiilor, aleg să-mi placă și mie de dragul lor.
Apoi numărăm voturile și de data asta sunt câștigătoare două fetițe, S. și D, facem poze și așa mai trece o zi de atelier la Centru.
Posted in activități pentru copii, artizanat, artă, filme, ghidărie, hobby, voluntariat, tagged after-school, atelier handmade la ASCOR, Camera interogatoriului, campanii umanitare, engleză, filmul Discursul regelui, ghid turistic, gramatică distractivă, jocuri de cunoaștere, ONG, René Magritte, reporter on august 30, 2017| 4 Comments »
Prima parte
Astăzi și în zilele ce vor urma vă voi povesti despre experiența mea de voluntar, ce se întinde pe parcursul a șase ani.
În tot acest timp am făcut mai multe tipuri de voluntariat, de la cel realizat la un after-school, cu copii de clasele I-IV, la cel în care am fost ghid turistic și reporter la o agenție de turism, urmat de un an în care am coordonat un atelier handmade la ASCOR și până la cel din prezent, în care predau artă unor copii de la un centru de cartier.
Indiferent cât de diferite au fost activitățile din toți acești ani, toate au un numitor comun: mi-au umplut viața de povești și mi-au dat un sens.
Cum am început viața de voluntar am mai povestit. În urma unei decepții, o prietenă foarte dragă mi-a sugerat să urmez această cale, pentru a-mi muta gândurile dinspre sine către ceilalți.
La vremea aceea nu înțelegeam rostul unei asemenea preocupări, dar m-am dus la o organizație non-guvernamentală, spunând, mai mult cu gura altuia, că vreau să fac voluntariat.
Prima experiență: voluntar la un after-school timp de trei ani și jumătate
Aveam de ales dintr-o listă întreagă de activități, de la a îngriji bătrânii la domiciliu până la a-i sprijini pe dependenții de droguri. Când lista era pe sfârșite și mă întrebam ce caut eu acolo, am găsit în cele din urmă ceva ce mi se potrivea: să ajut niște copii nevoiași la teme.
Habar n-aveam cum o să fac asta, în facultate, din cauza timidității excesive nu făcusem modulul pedagogic, deci nu aveam nici măcar pregătirea necesară pentru a instrui copiii. Pedagogii mi se păreau niște oameni la fel de curajoși ca actorii prin faptul că făceau față expunerii în fața unui public.
De la ONG m-am dus la after-school cu inima cât un purice cu gândul să-i învăț pe copii engleză. Dar cum?
Răspunsul mi-a venit în mod minunat la scurt timp privind filmul Discursul regelui, despre regele George al VI-lea și logopedul său. Am primit, prin intermediul acelui film, o lecție de logopedie gratis și o sugestie: să rostesc cuvintele rar, cu pauze între ele.
Filmul mi-a dat curaj, mi-am spus că dacă o persoană cu dificultăți serioase de vorbire e capabilă să țină un discurs, eu, care nu sunt decât doar timidă, voi reuși cu siguranță.
Nu-mi amintesc de la prima lecție cu copiii decât că m-am rugat tot drumul spre ei făcând și exerciții de respirație și că m-au primit foarte bine.
Schimbarea
Treptat, experiența de voluntar a început să-mi modeleze interiorul, începeam să-mi ies din egocentrismul caracteristic de până atunci, să nu mai raportez totul la mine și să nu-mi mai fie indiferenți ceilalți. Pe măsura interacțiunii cu micuții dobândeam treptat conștiința implicării sociale, fapt care nu mă preocupase niciodată înainte de a fi voluntar.
Dobândeam noi valori, începuse să nu mă mai intereseze achiziționarea hainelor elegante, investeam suma modestă pe care o aveam ca salariu în cărți, rechizite și jucării pe care le ofeream copiilor ca premii la concursuri.
Simpla interacțiune cu copiii ramifica ideile într-un mod care nu putea fi niciodată prevăzut sau chiar imaginat. Fiindcă ceea ce se întâmpla când copilul interior întâlnea ceilalți copii depășea chiar și imaginația. Mergeam pe principiul că trebuie să fiu ca un magician: să nu știi niciodată ce scot din joben, să-i surprind mereu pe copii.
În cei trei ani și jumătate am făcut cu copiii engleză, jocuri de cunoaștere, un atelier handmade, gramatică distractivă, am ținut împreună un jurnal de amintiri frumoase, am creat un blog dedicat copiilor, am finanțat câteva campanii umanitare din propriul salariu de part-timer, dar și ajutată de prieteni inimoși.
Însă ceea ce se petrecea la after-school nu se rezuma doar la predarea unor informații, ci și la crearea unor legături afective puternice între ei și mine, nu de puține ori mă strângeau atât de tare în brațe încât mi se tăia respirația.
Ne și amuzam, îmi amintesc că o fetiță, când a văzut o poză cu motanul meu m-a rugat să facem schimb de motani. Cu altă ocazie, când le vorbeam despre mărul de proporții gigantice din lucrarea lui Magritte Camera interogatoriului o fetiță a exclamat că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg ne-a spus că el l-ar mânca în patru secunde.
Umorul lor, adesea involuntar, îl declanșa pe al meu. Într-o zi ploioasă, ca să nu-mi stric pantofi bej am găsit o soluție în ton cu spiritul ludic al locului: am împrumutat șlapii de interior ai unui băiețel și am mers cu ei prin oraș fără să-mi pese de părerile trecătorilor.
Aș putea scrie la nesfârșit despre cei trei ani și jumătate petrecuți alături de ei, în care nu știu cine pe cine a învățat mai mult.
Voi încheia totuși cu răspunsul pe care l-a dat o fetiță când am întrebat-o care a fost bucuria ei cea mai mare bucurie: cea mai mare bucurie a fost când mi-am făcut permisul la bibliotecă. Eram așa de speriată, dar tot l-am făcut.
Iată o lecție de viață din care noi, ca adulți avem atât de mult de învățat.
( Mulțumesc doamnei învățătoare Cristina D. că m-a găzduit la orele domniei sale și că mi-a dat libertate deplină la activitățile cu cei mici.)
Posted in filme, tagged Jessica Brown Findlay, Tom Wilkinson This Beautiful Fantastic on august 14, 2017| Leave a Comment »
Se întâmplă rar, dar se întâmplă. Să văd un film foarte bun, atât de bun încât să simt că pe parcursul celor două ore de vizionare am câștigat un an de viață.
Să simt că am crescut în două ore cât alții într-un an întocmai ca un personaj din povești sau ca pâinița rumenă pe care o scoate mama din cuptor. Să simt că evoluez și eu odată cu povestea, cu personajele.
Să simt fluturași și când privesc un film, la fel ca atunci când admir un tablou, când citesc cartea preferată sau când ascult o melodie.
Să locuiesc fără chirie în acel film, la fel cum locuiesc fără chirie și în unele picturi.
Să vreau să le spun tuturor despre el, fără a dezvălui nimic din poveste pentru ca și alții să aibă parte de o experiență similară.
Să-mi doresc să-i cuprind într-o îmbrățișare pe toți membrii echipei ca pe cei mai buni prieteni.
Să vreau să scriu despre acel film, în loc de mulțumesc, dar să nu mai scriu nimic căci o pagină albă spune tot…
Posted in activități pentru copii, filme, picturi, voluntariat, tagged Bazille, Claude Monet, Căpițe de fân, Doamnă cu umbreluță de soare, filmul Amélie, filmul Impresioniștii, Gara Saint Lazare, grădina de la Giverny, Impresie. Răsărit de soare, Lacul cu nuferi, Macii sălbatici, Mr. Bean, procedeul seriilor, Pădurea Fontainebleau, Renoir, Scooby Doo on august 5, 2017| 4 Comments »
Asta e concluzia la care a ajuns mama, pe când privea ieri expunerea mea despre Monet de dinaintea celei de la Centru. Mi-am făcut obiceiul acesta, să fac o avanpremieră a prezentărilor fie în fața mamei, fie în fața unei prietene pentru a primi un feedback înainte de lecția de artă propriu-zisă.
Ajunsă la centru le cunosc pe două dintre participantele la atelierul meu, două fetițe surori, S. și M., care-mi povestesc despre lecțiile lor de karate, despre jurnalele lor încuiate cu cheie și despre preferința pentru Scooby Doo și Mr Bean. A treia participantă este D., fetița pe care am premiat-o data trecută cu o reproducere după Vara lui Arcimboldo.
Încep lecția cu genericul filmului Impresioniștii, despre viața și opera lui Monet și a altor pictori impresioniști, pentru a-i introduce pe copii în temele acestora. Secvențele pe care le-am ales fac trimitere la răsăritul de soare, la aburul locomotivelor, la o caricatură realizată de Monet.
În prima parte a filmului, îl vedem pe Monet lucrând în grădina sa de la Giverny la pictura cu podul în stil japonez. Acesta este un prilej pentru mine de a le vorbi copiilor despre un pod similar existent la Grădina Botanică din Cluj și, de a face observația că, deși lucrează cu multe vopsele pe șevalet, costumul lui Monet culoarea untului este impecabil, nici o pată de vopsea nu-l murdărește. 🙂
Le propun apoi fetițelor să deseneze un răsărit de soare ori un lac cu nuferi, fără să le las să-și termine lucrările, pentru a avea un punct comun cu Monet, care părea că-și lasă lucrările neterminate, nefinisate, ca o primă impresie.
Le vorbesc despre obiceiul impresioniștilor de a picta în aer liber, în natură, și nu în atelier, ca predecesorii lor. Le arăt câteva secvențe din film, în care Monet, însoțit de Renoir și de Bazille pictează împreună în Pădurea Fontainebleau. Copiii se amuză când văd că Renoir scapă șevaletul pe jos, tocmai când credea că și-a încheiat lucrarea.
Pun apoi pe șevaletul miniatural pictura Macii sălbatici, în care fetițele identifică toate cele patru personaje, nu două cum s-ar părea de la prima vedere.
Le prezint tema preferată de Monet, captarea luminii, insistând pe faptul că pictorul prefera să realizeze același obiect, același peisaj în anumite momente ale zilei sau în diferite anotimpuri. Fac o analogie cu ursulețul de pluș din filmul Amelie, filmat atât iarna, nins, cât și primăvara, cu flori roșii, pentru a sublinia faptul că în anotimpuri diferite lumina și culorile nu sunt aceleași. La rândul ei S. ne povestește cum la școală a desenat aceiași copaci în momente diferite. Un demers impresionist, așadar!
După ce le arăt un montaj cu căpițe de fân surprinse în mai multe momente ale zilei, dar și în cele patru anotimpuri, le arăt o secvență din filmul Impresioniștii în care Monet își așază nu unul, ci trei șevalete unul lângă celălalt, la care lucrează aproape simultan.
Le spun și că el este celebrul creator al procedeului seriilor, observabil atât la căpițele cu fân, dar și la picturile reprezentând Gara Saint Lazare, sau la cele în care a pictat lacul cu nuferi de la Giverny.
Revedem apoi genericul filmului pentru a observa cum face el referire la arta lui Monet, prin cadrul ce redă un răsărit de soare, care face trimitere la lucrarea Impresie. Răsarit de soare sau la cel face trimitere la aburul locomotivelor.
Ținând cont și de canicula de afară, le arăt picturile Doamnă cu umbreluță de soare, atât eu, cât și ele exprimându-ne dorința să avem astfel de umbreluțe pe o asemenea vreme.
La final, le rog să scrie ce au reținut din expunerea mea.
Sunt încântată să aflu că ora de artă nu a fost inutilă, S. scrie că tema preferată a lui Claude Monet era lumina și că și-a amenajat o grădină cu un pod japonez, iar D. scrie că Monet este un pictor care picta răsăritul soarelui, gara, fumul, nuferii, căpițele de fân și însoțește răspunsul cu un desen reprezentând o doamnă cu o umbreluță de soare care are lângă ea un băiețel. Chiar dacă nu scrie decât numele pictorului, M. îmi lasă ca amintire versiunea ei de lac cu nuferi.
Posted in activități pentru copii, artă, evenimente, filme, oameni, personalități contemporane, voluntariat, tagged Ai copil ? Învață să fii părinte!, Alexandrina Hristov, Atelierul Fulg de nea, Chuck Palahniuk, Fight Club, Gargantua, Halloween, psihoterapeutul Cristina Trepcea, Sfânta Parascheva on octombrie 14, 2013| Leave a Comment »
12 octombrie 2013
Azi, după câteva luni bune de pauză, reîncep Atelierul Fulg de nea la after-school. Iau cu mine sârmă modelatoare în trei culori, perle de sticlă și multe emoții.
Ajung destul de devreme, sunt venite doar câteva fetițe, dintre care două noi, pe care nu le-am mai văzut înainte. Una dintre cele cu care am făcut atelierul anul trecut, Y., îi spune la ureche colegei ei ceva, arătând spre mine. La asemenea gest, eu am reacția de disc zgâriat a adultului, spunându-i lui Y. că nu-i frumos ce face. Nu mică mi-e mirarea când cele două copile îmi oferă felicitări realizate de ele, pe care au scris Bine ați venit la noi, că v-am așteptat!
Până la sosirea celorlalți școlari, fetițele îmi povestesc de alte ateliere, mai rurale, unde bunicii le-au învățat să facă păpuși din…păpușoi, dar unde au pătruns și niscaiva americanisme, de genul dovlecilor crestați de Halloween.
De la bunicii din dotare, discuția alunecă spre…bunicuța sexy, văzută de o fetiță la o emisiune tv. În paranteză fie spus, sintagma, neașteptată pentru o non consumatoare de televizor ca mine, îmi amintește de un seminar la care am fost mai demult, numită Ai copil ? Învață să fii părinte!, unde invitata, psihoterapeutul Cristina Trepcea, avertiza că lăsarea copilului în compania celei mai ieftine bone, televizorul, este o formă de violență pasivă, afectând discernământul copilului aflat în perioada de formare.
Poate de aceea, așa cum pentru copii există after-school, așa ar trebui să existe programe after-work pentru părinți, în care aceștia să fie, la rândul lor, instruiți în privința alegerilor optime pentru copiii lor.
Însă la after-school nu avem prea mult timp pentru asemenea reflecții, căci, odată cu venirea altor „kinderi”, aflu cu încântare că există totuși oameni în viața lor care să le cultive gustul pentru frumos, cum ar fi, de exemplu, un învățător care îi învață pictarea unor icoane pe sticlă, îndeosebi a Sfintei Parascheva, prăznuită zilele astea la Iași. Nu știu ce însemnătate are pentru vârsta lor această activitate, dacă îi înțeleg componenta sacră, dar dacă nu acum, poate acest lucru se va întâmpla peste ani, privind retrospectiv către copilărie.
Cât despre atelierul nostru de azi, el e precedat de un joc de-a școala și tocilarii, prin care urmăresc reevaluarea școlii dintr-o perspectivă pozitivă.
Pentru a le capta atenția, port ca accesoriu niște ochelari de plastic supradimensionați, despre care un băiat spune că se potrivesc unui sumo și le propun ca pentru o zi toți să fie tocilari dacă vor să împrumute ochelarii gigantici. Condiția e să dea ca exemplu o activitate plăcută pe care o desfășoară la școală, și, cu ochelarii pe nas, să o scrie la tablă. Le surâde ideea, chicotesc de se prăpădesc când ies la tablă și își scriu ideile purtând ochelarii de Gargantua. Trebuie să fie niște ochelari magici, căci, dintr-un loc plictisitor, școala devine locul unde ne distrăm, unde ne jucăm, unde învățăm ARTĂ sau unde învățăm să fim mai buni. Doar pentru un băiețel ghiduș ochelarii par să nu aibă pe deplin efect, căci răspunsul lui e școala e locul unde ne batem! Evident că pedagogul din mine ripostează, spunând că le-am cerut ca exemplu o activitate plăcută, la care același băiat spune răspicat : pentru băieți e o activitate plăcută. Dacă e să mă gândesc la Chuck Palahniuk cu al lui Fight Club trebuie să recunosc: he has a point !
Încântată de acest joc de roluri, o fetiță mă întreabă: Aici o să facem tot timpul lucrurile într-un mod amuzant ? Tresar și abia acum conștientizez că încercarea mea de a face activități altfel a trecut testul și de data asta.
Urmează partea propriu-zisă de atelier, unde îi învăț să facă un copăcel hand made cu două ramuri. La rândul meu am fost învățăcel în crearea pomilor hand made acum câteva săptămâni, când o prietenă m-a îndrumat pas cu pas în realizarea lor într-o cafenea ce încurajează atelierele de creație, numită Sage.
Lucrul nostru e întrerupt de venirea neașteptată a unei noi voluntare, moment în care copiii abandonează totul pentru o sesiune de îmbrățișări cu ea. De altfel, e o lege nescrisă aici ca orice activitate să fie eclipsată de sosirea unui voluntar, oricât de atractivă ar fi acea activitate. Copiii ierarhizează corect, intuitiv, ceea ce contează cu adevărat : întâi oamenii și pe urmă celelalte.
Apoi reluăm lucrul. La vederea atâtor mărgeluțe colorate băieții strâmbă inițial din nas, crezând că o să realizăm niște brățări pentru fete. Ca de obicei, piticii fac tot felul de presupuneri în privința rezultatelor, de la câini la extratereștri, dar niciuna nu se apropie de realitate.
La final are fiecare câte un copăcel, chiar dacă probabil nu fiecare a plantat încă unul.
Copăcelul nostru e însuși Pomul Cunoașterii. Al cunoașterii unui nou meșteșug.
La sfârșitul orei, aceeași fetiță cu inițiativa de a realiza felicitări pentru mine, îmi mângâie abdomenul cu afecțiune, exclamând, aproape ca-n povestea clasică, Dar ce burtă mare aveți, doamna! Mai mult amuzată decât supărată, îmi trece prin minte un vers de-al Alexandrinei care se potrivește foarte bine contextului: o vorbă m-alină/ Alta mă doare…
Ne luăm rămas bun până la atelierul viitor, ei plecând spre casă cărând pădurea de copaci în ghiozdane, eu îndreptându-mă spre job cu încă un strop de copilărie în suflet.
Posted in activități pentru copii, Despre scris, filme, voluntariat, tagged Bud Spencer, David Lynch, Hristos a înviat!, Jurnal colectiv de amintiri frumoase., Leonardo da Vinci, magician, Rocky on mai 13, 2013| Leave a Comment »
12 mai 2013
Azi plec spre afterschool cu o geantă plină de amintiri la propriu, căci în interior se află jurnalul colectiv al năzdrăvanilor mei, cu cele câteva amintiri frumoase pe care le-au scris până acum, dar și frânturi din jurnalele mele de pe vremea când eram exact de vârsta lor.
M-am hotărât să le aduc câteva file din propria-mi poveste de școlăriță pentru că, așa cum am mai spus, nu toți copilașii au înțeles foarte bine ideea de jurnal. Cele două fetițe care au spart gheața încercând să creeze unul au lipit câteva fotografii personale pe care apoi le-au comentat, dar într-o manieră care nu arăta a jurnal.
Totodată, m-am gândit că unele spicuiri din însemnările proprii îi vor ajuta să o cunoască pe Roxana, cea din clasa a III-a, care gândea mult mai asemănător cu felul în care gândesc ei decât adultul pe care-l văd astăzi în fața lor.
Luând contact cu textele mele, copiii se arată în special interesați de persoanele care apar în jurnal, de partenerii mei de joacă, întrebând cine e, de exemplu, Lenuța sau cine e Cristi. Un băiețel mă întreabă dacă mai am soldățelul roșu primit în dar, eu îi răspund că nu, dar că-l păstrez în amintire. Apoi, băieții vibrează când citesc că-mi plăceau filme ca Rocky ori cele cu Bud Spencer, pe care le vedeam la cinema și de câte 10 ori.
Ca întotdeauna la afterschool, se strecoară și câte un detaliu care arată statutul de copii defavorizați al micuților, căci un băiat găsește în jurnal un cuvânt nemaiîntâlnit de el până acum, care nu e altul decât….ecler. Cu toată zarva și veselia din jur, mă întristez la gândul că un copil de 9 ani nu a savurat vreodată această prăjitură. Ca să nu cad în melancolie, îmi spun că poate a mâncat, dar că nu știa cum se numește.
(E ăsta însă un gând corect? Să ignor faptul că din realitatea unor oameni lipsesc anumite bucurii care pentru noi sunt accesibile? Mai ales că e vorba de copii?)
De la amintirile anilor 90, facem un salt în timp și îi îndemn pe copii să-mi împărtășească niște pozne pe care le-au făcut și apoi să le consemneze în Jurnalul colectiv de amintiri frumoase.
Protagoniștii întâmplărilor lor sunt în special din lumea celor care nu cuvântă. Din greșeală, doi câini au primit câte un șut în fund, iar unul a fost tras de coadă. Impresionant e gestul unei fetițe(E.) de a lua în brațe cățelușa lovită și de a o masa, pentru a nu mai simți durerea. Apoi, după cum ne spune ea, cățelușa s-a băgat repede în pătuțul ei, iar eu în al meu. R, un băiat, ne povestește cum, la țară fiind, a dărâmat un cuib de rândunele fără să vrea, și cum rândunelele au zburat, iar el le-a ajutat să-și facă un alt cuib. Și uite-așa, cei doi copii au transformat pozna într-o faptă bună! O altă fetiță, S., ne povestește cum elibera papagalii din colivie, amintindu-mi de gestul sublim al lui Leonardo Da Vinci de a cumpăra păsări în colivii și de a le reda acestora libertatea.
Urmează un moment în care eu le scriu adresa mea de e-mail pe filele mele de jurnal, în speranța că mă vor contacta când vor mai crește pentru a le trimite toate materialele adunate pentru ei, de la Portretul chinezesc la tot setul de fotografii editate în Photomania. E cadoul cel mai de preț pe care pot să li-l ofer, și anume întâlnirea, peste ani, cu ei înșiși, cei aflați la această vârstă.
Pentru a nu se plictisi între timp, le propun să cânte ceva și ei încep să cânte Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, oferindu-mi la rândul lor un dar, căci alegerea lor sanctifică clipele petrecute împreună. Așadar, nu suntem doar noi aici, copii și voluntari deopotrivă, e alături de noi însuși Iisus.
Treptat, fac trecerea către activitatea de atelier, la care-i am drept complici pe doi voluntari care mă ajută cu decuparea unor cartoane colorate în formă de cerc. Fiecare copil primește câte patru astfel de cercuri de diverse culori, care până la finalul atelierului se vor transforma în….ce oare?
“Un fluture?”, “o râmă?, “un viermișor?”, “un înger?”, „un semafor?”, „mărgele?”, „o morișcă?”, „o zână?, „o albină?”„un cățel?”„planete?”, „mingi?”,”beculețe?”„oameni?”, „capuri?”, „un șarpe?”, ”un șoarece?”
A devenit deja o tradiție la orele noastre acest exercițiu de stimulare a curiozității și a imaginației deopotrivă. Poate dacă ar ști de la început ce vom confecționa, interesul lor nu ar mai fi atât de viu. Trebuie, ca-n viață, puțin suspans, o notă de imprevizibil. De aceea, cred că un pedagog ar trebui să fie asemenea unui magician, să nu știi niciodată ce scoate din joben pentru a-și anima ucenicii.
Pe de altă parte, magia vine chiar din răspunsurile lor, pentru că eu, ca adult, privind patru cercuri nu pot vedea decât…patru cercuri. Aici sunt de acord cu David Lynch, care spunea, că, pe măsură ce devenim adulți, suferim de o îngustare a imaginației. Antidotul meu? Atelierul Fulg de nea!
Pentru mine e o încântare să le văd imaginația la lucru prin accesoriile pe care le aduc creațiilor, depășind de departe modelul găsit pe internet.
Unim cele patru cercuri, facem și piciorușe și ne trezim cu o crescătorie de omizi. Dar nu orice fel de omizi, căci una are o coroană împărătească, alta are o creastă de punker, iar domnișoarele-omizi au gene luuungi.
Și cine știe, poate până la noua zi de atelier omizile se vor transforma în fluturi!
clipe de reverie 
