Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘hobby’ Category

 

În textul precedent dedicat Muzeului Iluziilor vă spuneam că ar fi minunat dacă aș putea să-l revizitez pentru că, din cauza aglomerației am ratat experimentele de fizică și nu am avut nici destui bani la mine pentru a cumpăra și alte suveniruri.

Am trimis articolul meu de promovare organizatorilor (Asociația Astronomică Pluto” din Cluj) și am primit un email în care domnul coordonator Adrian Filpișan mă felicita pentru text și ne invita la muzeu, pe mine și pe prietenii mei, în mod gratuit.

Nu vă spun ce mare bucurie  mi-a făcut domnia sa, chiar mă gândeam că între motivele de recunoștință ale lui 2018 acesta e unul dintre cele mai consistente.

Așa că am revenit la Muzeul Iluziilor acum două zile însoțită de cea mai bună prietenă a mea, mama. La intrare, mi-am dat jos căciula și aceasta mi s-a electrizat. Spre surpriza mea, acest fapt urma să aibă legătură cu unul dintre experimentele la care am asistat în acea zi.

Față de vizita anterioară, turul muzeului a început cu experimentele de fizică, exact cu partea pe care nu reușisem să o văd de prima dată.

La intrare, ghidul nostru, domnul Dan Colțea, ne-a dezvăluit pe un ton glumeț biografia unei fetițe de zece ani care levita. Aceasta ar fi petrecut 7 ani în Tibet, 7 în China, 7 în India, unde ar fi învățat să plutească în aer.  La întrebarea dacă ea chiar plutește în aer sau aceasta este doar o iluzie  școlarii nu au putut fi păcăliți și au răspuns în cor: este o iluzie!

Ne-au fost prezentate pe rând o iluzie de tip mecanic, două care implicau electricitatea, două care prespuneau jocul cu apa, precum și una cu un dragon care te fixa cu privirea dacă te mișcai în dreapta și în stânga. Toate experimentele au fost însoțite de explicații.

În ce mă privește, cel mai mult mi-au plăcut experimentele în care s-a folosit generatorul Van De Graaff, prin care au putut fi aduse fulgerele în cameră.

Ghidul a dat un exemplu accesibil copiilor pentru a ilustra descărcările electrostatice, și anume situațiile în care dăm jos o haină de pe noi și apar niște steluțe, niște luminițe.

O fetiță cu părul lung a cunoscut avantajul de  a fi proaspăt spălată pe cap, căci a fost implicată într-un astfel de experiment, în urma căruia părul i s-a electrizat.

Punctul culminant al experimentelor l-a constituit prezentarea thereminului, inventat de omul de știință rus cu același nume în urmă cu o sută de ani. Așa cum a precizat domnul Dan Colțea, savantul a vrut să inventeze un instrument cu o antenă cu care  să depisteze mișcarea inamicului pe front. În schimb, Theremin a inventat acest instrument, cu două antene, care a început să cânte. A creat fără să-și dea seama primul instrument electronic de cântat care ne permite să cântăm la el fără să-l atingem.

După ce am asistat la expunerea pe ton ludic a ghidului nostru, mama și cu mine am mers în camera oglinzilor anamorfotice, prilej pentru ea de a-și aminti că la vârsta de șase ani a văzut astfel de oglinzi la un parc de distracții din București.

Nu puteam să ratăm încăperea cu holograma piramidală, în care am făcut mai multe fotografii decât prima dată, și sala cu tablouri 3D, unde i-am făcut mamei o poză cu un tigru, iar ea m-a fotografiat cu un vultur ale cărui aripi dădeau impresia că ies din tablou.

Dintre suveniruri am cumpărat o carte cu imagini în mișcare pentru prietena mea și un glob celest asamblabil pentru mine.

Acasă, după un pic de efort, am reușit să îmbin părțile din care era alcătuit globul cu constelații și să-l depun ca pe un trofeu pe masa cu cărți.

Sursa foto:

https://www.facebook.com/search/top/?q=muzeul%20iluziilor%20iasi

Fotografii personale

Pentru cei care doresc să viziteze Muzeul Iluziilor, aveți pe pagina lor de facebook toate informațiilor necesare: https://www.facebook.com/events/1656132657780106/

Pentru cei care doresc să vadă un filmuleț cu experimentele de la Muzeul Iluziilor pun aici un link către youtube.

 

 

Reclame

Read Full Post »

În arta lui Pesare mai mereu găsești câte un astru, foarte multe desene de-ale sale redau semiluna și stelele.

daddy__bring_me_the_moon_by_pesare

În Tăticule, dă-mi Luna de pe Cer, tatăl unei fetițe urcă pe o scară pentru a ajunge la Lună ca să i-o ofere în dar fetiței sale. Ce manieră frumoasă a găsit artistul de a spune că tatăl îi îndeplinește fetiței sale orice dorință!

 

În alte lucrări în care apar astrele, putem vedea personaje așezate pe o semilună, un cer înstelat ia forma unei pisici, un domn elegant care se agață de lună și multe altele. O fetiță ar vrea să-l întrebe pe artist de ce astrele apar atât de des în creațiile sale.

 

În alte imagini vedem o mulțime de candidați la somn, fie ei animale sau oameni. Le arăt copiilor pisica, oaia și leul care dorm și ce formă iau visele leului( de oi), la care un băiat spune cu mirare „eu credeam că visează carne de om.”

personaje

O altă planșă redă personaje care se desprind de pământ, dintre care unele au o carte în mâini. Despre acestea din urmă  S. crede că transmit mesajul că atunci când începi să citești o carte nu te mai poți desprinde de ea, iar V. consideră că personajele citesc basme despre oameni care pot să zboare sau că lectura îi face pe oameni să zboare. De altfel, V. nu e străin de sentimentul de fericire, bucurie și libertate pe care-l ai când citești, fiind unul dintre puținii copii motivați lăuntric să citească.

Le mai vorbesc celor mici și despre o serie de obiecte repetitive din arta lui Pesare, cum ar fi scara, cu care personajele  sale iscodesc Cerul, sau umbrela, care are mai multe roluri în creațiile artistului finlandez: ea nu doar apără de ploaie, ci ajută personajele să-și ia zborul sau stimulează creșterea florilor.

artele

Într-o altă planșă sunt prezentate o parte dintre arte: pictura, muzica, fotografia, precum și poezia. Aceasta din urmă este sugerată de ilustrația Când ea-și scrie poeziile, pe care artistul a însoțit-o cu o poezie proprie: Întotdeauna ninge/când ea-și scrie poeziile./ De aceea oamenii  din oraș s-au plâns/de ce scrie astfel de poezii?/ Nu poate scrie despre soare și despre păsări/și despre o briză caldă de vară?/ Sau de ce nu se oprește de tot din scris?/ Ar trebui să se gândească la ceilalți/ cărora nu le place o astfel de vreme./ Ar trebui, dar nu o face/ și ninge mereu/când ea-și scrie poeziile. La rândul său S. vorbește despre prezența feminină din Când ea-și scrie poeziile într-o manieră foarte poetică, numind-o Doamna-nor.

Închei activitatea cu copiii întrebându-i: dintre toate imaginile pe care le-ați văzut în care v-ar plăcea să locuiți și ce personaje ați vrea să fiți? Acestea sunt răspunsurile lor:

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu un băiat care călărea un cățel și se lupta cu un dragon. (Ș.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu fata căreia îi ies fluturi din păr. (D.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu omul care cântă la vioară. (Ș.)

Aș dori să fiu leul visător deoarece îmi plac leii, mai ales acela adorabil. Aș dori, de asemenea, să intru în lumea bătrânicii care împletește deoarece vreau să ningă și la noi în  România. (S.)

Aș vrea să locuiesc în tabloul cu doamna cu rochie din blocuri fiindcă acolo ninge foarte des. Aș vrea să fiu băiatul care zboară cu cartea în mâini. (V.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu girafe, maimuțe, elefanți pentru că îmi plac animalele și îmi place să am grijă de ele. (F.)

Mă întreb ce va spune artistul despre răspunsurile copiilor, căci am intenția să traduc  în engleză cele două texte dedicate artei sale și să i le trimit. 🙂

 

 

 

 

 

Read Full Post »

 

Am văzut săptămâna trecută pe facebook mai multe materiale de promovare a Muzeului Iluziilor, dar cel care m-a determinat să particip la eveniment a fost o hologramă piramidală cu meduze. Mai văzusem eu o hologramă live de forma lui Mihail Kogălniceanu la muzeul ieșean dedicat acestuia, dar cea cu meduze a fost dragoste la prima vizionare.

Mi-am făcut rezervare și, cu două zile înainte de vizită, m-am dus în recunoaștere să văd unde se află Muzeul Municipal care, în perioada 8 ianuarie – 2 februarie 2018 găzduiește Muzeul Iluziilor. L-am găsit imediat, este amplasat chiar în spatele fostei clădiri “Petre Andrei”, pe strada Zmeu, nr.3.

Am revenit peste două zile cu prietena mea A. și am  pătruns în Muzeul Iluziilor dornice de cunoaștere în manieră kid friendly.

Am fost plăcut impresionată de la început de faptul că organizatorii, membrii Asociației Astronomice “Pluto” din Cluj, nu ne-au îngrădit fotografierea și filmarea exponatelor, ba chiar au încurajat-o, înțelegând că aceasta e o formă optimă de promovare a evenimentului.

Ne-am delectat cu tablouri reprezentând animale tridimensionale care ies din decor, am trecut pe lângă un pat cu 2200 de cuie boante care ne-au făcut să înțelegem cum stau lucrurile cu suferința fachirilor de scenă amplasați pe astfel de paturi, ne-am admirat în cele 24 de oglinzi anamorfotice, am aflat că la acest muzeu până și râsul poate fi o iluzie.

Într-una dintre săli se aflau desene ambigue, care puteau fi interpretate în două feluri în funcție de unghiul din care priveai, astfel că un singur desen putea reprezenta o femeie, dar dacă întorceai imaginea cu susul în jos același desen reda un bărbat.

Privindu-le, mi-am amintit că acum 25 de ani o franțuzoaică mi-a trimis un desen asemănător în care era redat un chip care zâmbea, dar care devenea încruntat dacă-l întorceai. Cât de mulți ani au trecut până să avem parte și în România de asemenea jocuri vizuale în cadrul unui muzeu! Nu pot decât să-i felicit încă o dată pe organizatori pentru inițiativă.

În sala experimentelor am ajuns prea târziu și, cum era foarte aglomerat, am stat pe vârfuri pentru a vedea și auzi thereminul, instrumentul muzical la care poți cânta fără să-l atingi.

În ultima sală în care am intrat am găsit cireașa de pe tort: holograma piramidală, motivul principal pentru care am venit la muzeu. Ea reda planeta Pământ, apoi diferite forme de viață de la cele mai elementare – meduza până la cele mai evoluate-oamenii.

După o oră de explorare ne-am cumpărat niște suveniruri românești(!) create cu scop educativ: prietena mea și-a cumpărat două cărticele cu imagini animate, iar eu mi-am luat jocul Optilici, care arată multe iluzii optice însoțite de explicații.

Am regretat că n-am avut suficienți bani la mine pentru a cumpăra un glob cu constelații și cartea cu imaginile în mișcare. Pentru asta și pentru a vedea și experimentele pe care le-am ratat ar fi minunat dacă aș  repeta experiența.

Ajunsă acasă, m-am delectat cu jocurile vizuale ale lui Optilici. Iluziile continuă!

20180113_202155

Pentru detalii despre eveniment puteți accesa această pagină de facebook:

https://www.facebook.com/events/1656132657780106/?active_tab=discussion

 

 

 

 

Read Full Post »

wallpaper-1e110e

 

1. De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei. E așa de fain când ne citim textele unii altora și apoi le comentăm! Parcă am fi la un cenaclu virtual. De fapt, cred că asta și este. Mi-e dor însă și de cenaclul cu Talpalarii mei dragi, bucuria e și mai mare când oamenii interacționează direct, nu doar virtual.

2.Am citit câteva poezii foarte faine ale unui bloger (https://mariusdavidesco.wordpress.com/2016/11/01/despre-ea/) și din momentul acela am hotărât să adaug și o componentă poetică blogului meu, prin postarea unor poezii din studenție. Aprecierile blogerului m-au cam zăpăcit, sincer nu vedeam în ele mai mult decât un moment trecător de grafomanie.

3. Comentariul lui M.Z. la poeziile mele, care-i evocă timpurile de demult când locuia în Iași și ne citeam reciproc poeziile. Mi-am amintit și eu de momentele acelea din Mall, în care stăteam pe bancă și citeam total absorbită din caietul său de poezii, indiferentă complet la ce se întâmpla în jurul nostru.

4. Expoziția temporară din Sala Pașilor Pierduți, descoperirea unei parodii a tabloului lui Courbet Le Désespéré pe care îl văzusem la profilul unui bloger care a citit niște texte de-ale mele. Am rămas mască în momentul în care am văzut reproducerea, eu credeam că era lucrarea băiatului respectiv. Și mai pretind că-s cunoscătoare în Istoria artei!

5. O bucurie imensă când, privind ilustrația unui artist finlandez, mi-a venit inspirația și am scris o poezie despre Mămuca mea dragă, Domnul să o odihnească în pace. O reproduc aici, poate vă regăsiți și voi:

Ciorăpeii-s gata!
Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.

Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

6. M.N. a realizat o traducere în engleză foarte reușită a poeziei despre bunica mea pentru care-i mulțumesc din tot sufletul. Iată traducerea:

The little knit slippers are ready!

My nan is knitting my childhood:
Forward stich backward stich.

She unravels the yarn in snowballs,
Snowmen

And one horse open sleigh.

She purls so much love
With the needles.

The little knit slippers are ready!

7. L-am contactat pe artistul finlandez Pete Revonkorpi pentru a-i cere permisiunea să postez pe blogul meu o ilustrație de-a lui la poezia mea și el mi-a dat acordul. Ce bucurie!

8. Am scrijelit un text dedicat unei blogerițe care scrie minunat despre bunica ei. Vă pun aici link poate vreți să o citiți https://popesculuminia.wordpress.com.

9. Prietenia, chiar dacă doar virtuală, cu M., o poetă foarte talentată. Am creat  un text despre poeziile de pe blogul ei și am rugat-o să-mi trimită o imagine care o reprezintă. Mi-a trimis o fotografie cu un citat: Dacă ai mult, dă și altora din bunurile tale. Dacă ai puțin, dă din inima ta. Pe moment nu am dat mare importanță imaginii, dar în seara de Crăciun, când întâmplător m-am uitat pentru câteva minute la Singur acasă, am revăzut scena în care puștiul i-a pus în palmă o turturică Femeii cu porumbei. Era exact imaginea ce însoțea citatul! Revelația a fost atât de copleșitoare, că am izbucnit imediat în plâns.

10. M. s-a bucurat atât de mult de textul pe care l-am scris despre ea, încât de Moș Neculai mi-a promis că-mi va scrie o poezie, eu doar să-i spun titlul și ideea generală. Cu ajutorul ei, Moș Crăciun mi-a oferit anul ăsta o bucurie de filolog: poezia numită Regăsire: https://meddartis.wordpress.com/2017/12/22/regasire/. E un dar copleșitor, de care mă simt nedemnă!

11. Când domnul redactor-șef Ioan M. a republicat vreo trei sau patru dintre articolele mele pe Cronopedia

12. Momentul în care am aflat că doi blogeri pe care-i citesc formează de fapt o familie(doar o viață și vorbebune).

13. Câțiva blogeri au acceptat propunerea mea de a scrie despre micile lor bucurii, iar eu le-am găzduit pe blog. https://wordpress.com/post/roximoronica.wordpress.com/2879

14. La început de an  mă gândesc la toți blogerii cu care am schimbat impresii ca la noii mei prieteni, chiar dacă virtuali: aancaraluca, domnul Alioșa,  adolescentrebelcom, Adrian, albastru de…, aneangela, apollodor chanelbaicu cristinaacoregrafiaunuisuflet, daurel, doar o viață, Ioan M., katherinemaruta, lymediseasejourney, MariusDavidesco, mcooper801, MeddArtisNoiembrie, Poteci de dorotavadan, Prințesa Albastră, racoltapetru6, Regina Buburuza, scriitordinpopor, Simona PriloganSufletscoalaemilatanasiugaroafa, versuri nemachiatevorbebune, World of Solitaire. Să-mi fie iertat dacă am uitat pe cineva.

Un An Nou plin de inspirație și condei ușor, dragii mei!

Sursa foto:

Read Full Post »

A fost o perioadă în viața mea în care am avut un job care nu mi se potrivea deloc și fiecare zi era, din această cauză, un supliciu. Atunci am întâlnit un proiect inițiat de Uptitude numit Piccoli momenti di felicità în care mai mulți voluntari vorbeau despre micile lor momente de fericire.

Inspirată de ei abia așteptam să ajung acasă de la serviciu pentru a lucra la un powerpoint despre propriile momente de fericire. Această activitate a însemnat pentru mine un mod de defulare, gura de oxigen care mă menținea pe linia de plutire.

De azi, voi publica aici micile mele momente de fericire, dintre care unele sunt, cred eu, universale și de aceea sper să rezonați măcar cu unele dintre ele.

 

Mic moment de fericire 1: când simt ajutorul lui Dumnezeu.

1

 

Mic moment de fericire 2: după ce vii de afară, într-o zi de iarnă friguroasă, și te lași toropit de căldura din casă.

2

 

Mic moment de fericire 3: când finalizez o figură origami.

19961535_404911866577168_8130336697490796341_n

 

Mic moment de fericire 4: când primești dulciuri în formă de animale și o parte din tine ar vrea să le păstreze ca pe niște jucării, dar partea pofticioasă e mai puternică și vezi dispărând treptat urechi, ochi, nas.

19961599_405270166541338_8877009746926561440_n

 

Mic moment de fericire 5: când descopăr corespondențe între viața reală și artă.

5

 

Mic moment de fericire 6: când treci prin parfumul plăcut al cuiva de pe stradă.

6

 

Mic moment de fericire 7: când intri într-o bibliotecă și e liniște, ca într-un sanctuar.

8

 

Mic moment de fericire 8: când privesc icoana în care  Maica Domnului e reprezentată zâmbind.

9

 

Mic moment de fericire 9: când trezesc copilul din oamenii „mari”.

7

 

Mic moment de fericire 10 : când tu și un prieten ascultați muzică la același mp3 dând share la căști.

11

Sursa foto:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckr

http://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09

https://www.facebook.com/media/set/?

https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.vladstudio.com/wallpaper/toucan

http://alexandrinahristov.blogspot.ro/

http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdc

http://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://

http://www.musicalpainter.com/original%20paintings.html

http://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewge

http://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59x

http://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1

http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

 

Va urma

Read Full Post »

 

 

În privința voluntariatului, anul 2016 mi-a adus bucuria de a coordona un atelier handmade la ASCOR, filiala Iași,  unde am învățat tineri de vârste diferite(de la liceu la facultate) să creeze figurine din mărgele și sârmă modelatoare.

Despre cel dintâi atelier, desfășurat chiar când îl prăznuim pe Sf. Nectarie, am scris deja în articolul Primul atelier handmade al toamnei și oaspetele său de seamă. Povesteam acolo ceva ce avea să devină un ritual, și anume venirea mai devreme cu o oră pentru a mă bucura de priveliștea sălii T28 și pentru a mă pregăti sufletește de activitatea ce urma.

De-a lungul unui an au ieșit din mâinile noastre figurine specifice Crăciunului, dar și pinguini, papagali, iepurași, semne de carte ori steluțe.

Datorită raportului săptămânal de activitate pe care trebuia să-l trimit coordonatorului voluntarilor, mi-au rămas ca amintire câteva gânduri de-ale participanților despre atelier. Reproduc aici câteva dintre ele:

D.B.:

Aștept cu nerăbdare fiecare miercuri, gândindu-mă că voi merge la atelierul de creație. Aici este un loc liniștit în care mă întâlnesc cu oameni de la care am ce învăța. Ora pe care o petrec aici mă ajută să devin o persoană mai calmă, deoarece lucrăm minuțios și mă relaxează acest lucru. Acest atelier a fost o binecuvântare în viața mea și pentru asta îi mulțumesc din suflet Roxanei.

A.Z.:

Atelierul handmade ar putea fi numit și terapia handmade! Ora de creativitate este necesară în viața fiecărui om ce iubește frumosul. Nu poate promova decât bucuria libertătii în alegerea îmbinării culorilor, a învățării lucrului în detaliu și, mai mult decât atât, încurajarea omului până la urmă de a începe și de a finaliza o idee gândită! Este o oră în care poți deveni mai inspirat, mai iubitor de frumos și creație!

 M.B.:

A fost primul atelier la care am venit și e o activitate relaxantă. Am învățat să fac peștișori din mărgele. Este, într-adevăr, ușor. M-a făcut să-mi sting dorul după vremurile în care făceam handmade. Roxana a avut răbdare să-mi explice. Cu siguranță voi mai veni de acum înainte.

 Astăzi am făcut un iepuraș. Am încurcat cam mult sârmele, iar Roxana a tot trebuit să le descâlcească. Mă bucur că e răbdătoare și sper ca atelierul acesta să se dezvolte cât mai mult, să venim mai mulți și să facem și alte lucruri la fel de frumoase.

 C.H. :

Acest atelier mi se pare foarte frumos și am cu ce să îmi ocup timpul. E frumos aici că învățăm să facem diferite obiecte din mărgele. Eu fiind pasionat de handmade, m-am decis să particip la aceste ateliere. Mă gândesc să  fac și acasă obiecte din mărgele. Aș face o bisericuță din mărgele, oricât de mult ar dura, aș încerca să fac niște obiecte noi. Ar fi frumos să dureze vreo două ore acest atelier.

 Acum, la un an după ce am încheiat acest tip de voluntariat, realizez că nu a contat atât de mult activitatea în sine, cât legăturile stabilite cu tinerii participanți și timpul de calitate petrecut împreună, precum și faptul că mergeam ceva mai des la Mitropolie decât de obicei, pentru a-i cere Domnului să mă ajute să gestionez bine emoțiile în cadrul atelierului.

Ceea ce-mi doream de la învățăceii mei s-a și întâmplat deja, să ducă mai departe meșteșugul învățat de la mine. O participantă, care între timp mi-a devenit prietenă, a învățat-o pe colega ei de apartament cum să realizeze steluțe. Nădăjduiesc ca peste ani, când acești tineri vor avea familia lor, să-și învețe propriii copii cele aflate de la mine.

Cu o parte dintre participanți mai păstrez legătura. I.A. îmi trimite adesea sms-uri duvohnicești. Ne-am întâlnit recent pentru o repetiție înainte de premieră, pe când mă pregăteam vara asta de atelierul Creaturi fantastice în artă dedicat copiilor. A.Z. m-a însoțit la conferința Dragostea povestită copiilor, susținută de psihoterapeutul Ana Armanu. Tot ea e cea care a scos la iveală o parte amuzantă din mine care se manifestă destul de rar. M.B. a preluat atelierul handmade în 2017 și din profa ei i-am devenit învățăcel.

Ca voluntar ASCOR am avut și șansa unui Seminar de formare, intitulat Cărțile care ne-au făcut oameni, unde au fost invitați domnul lector universitar doctor Puiu Ioniţă şi Părintele Nicodim Petre. Ambii invitați ne-au transpus într-o altă realitate, cea a lecturilor lor de suflet. La acea vreme citisem doar Pelerinul rus recomandat de domnul profesor, între timp m-am îmbogățit cu lectura unei alte cărți pomenite de domnia sa, Laur, de Evgheni Vodolazkin, și intenționez să-i citesc și lucrarea de doctorat, Poezie mistică românească. La rândul său, Părintele, după ce a făcut o trecere în revistă a lecturilor care i-au marcat copilăria- Singur pe lume, Misterele Parisului ori Cireșarii, ne-a recomandat să ne intre în pori Noul Testament.

Astfel, plecând de la Înșir-te mărgărite de la atelierul meu, unde am împărtășit un meșteșug unor tineri, am ajuns la lecturile esențiale ale oricărui creștin și în asta cred eu, constă marele câștig al voluntariatului pe care l-am desfășurat la ASCOR în 2016. 🙂

 

Read Full Post »

 

 

Prima parte

Astăzi și în zilele ce vor urma vă voi povesti despre experiența mea de voluntar, ce se întinde pe parcursul a șase ani.

În tot acest timp am făcut mai multe tipuri de voluntariat, de la cel realizat la un after-school, cu copii de clasele I-IV, la cel în care am fost ghid turistic și reporter la o agenție de turism, urmat de un an în care am coordonat un atelier handmade la ASCOR și până la cel din prezent, în care predau artă unor copii de la un centru de cartier.

Indiferent cât de diferite au fost activitățile din toți acești ani, toate au un numitor comun: mi-au umplut viața de povești și mi-au dat un sens.

Cum am început viața de voluntar am mai povestit. În urma unei decepții, o prietenă foarte dragă mi-a sugerat să urmez această cale, pentru a-mi muta gândurile dinspre sine către ceilalți.

La vremea aceea nu înțelegeam rostul unei asemenea preocupări, dar m-am dus la o organizație non-guvernamentală, spunând, mai mult cu gura altuia,  că vreau să fac voluntariat.

 Prima experiență: voluntar la un after-school timp de trei ani și jumătate

Aveam de ales dintr-o listă întreagă de activități, de la a îngriji bătrânii la domiciliu până la a-i sprijini pe dependenții de droguri. Când lista era pe sfârșite și mă întrebam ce caut eu acolo, am găsit în cele din urmă ceva ce mi se potrivea: să ajut niște copii nevoiași la teme.

Habar n-aveam cum o să fac asta, în facultate, din cauza timidității excesive nu făcusem modulul pedagogic, deci nu aveam nici măcar pregătirea necesară pentru a instrui copiii. Pedagogii mi se păreau niște oameni la fel de curajoși ca actorii prin faptul că făceau față expunerii în fața unui public.

De la ONG m-am dus la after-school cu inima cât un purice cu gândul să-i învăț pe copii engleză. Dar cum?

Răspunsul mi-a venit în mod minunat la scurt timp privind  filmul Discursul regelui, despre regele George al VI-lea și logopedul său. Am primit, prin intermediul acelui film, o lecție de logopedie gratis și o sugestie: să rostesc cuvintele rar, cu pauze între ele.

Filmul mi-a dat curaj, mi-am spus că dacă o persoană cu dificultăți serioase de vorbire e capabilă să țină un discurs, eu, care nu sunt decât doar timidă, voi reuși cu siguranță.

Nu-mi amintesc de la prima lecție cu copiii decât că m-am rugat tot drumul spre ei făcând și exerciții de respirație și că m-au primit foarte bine.

Schimbarea

Treptat,  experiența de voluntar a început să-mi modeleze interiorul, începeam să-mi ies din egocentrismul caracteristic de până atunci, să nu mai raportez totul la mine și să nu-mi mai fie indiferenți ceilalți. Pe măsura interacțiunii cu micuții dobândeam treptat conștiința implicării sociale, fapt care nu mă preocupase niciodată înainte de a fi voluntar.

Dobândeam noi valori, începuse să nu mă mai intereseze achiziționarea hainelor elegante, investeam suma modestă pe care o aveam ca salariu în cărți, rechizite și jucării pe care le ofeream copiilor ca premii la concursuri.

Simpla interacțiune cu copiii ramifica ideile într-un mod care nu putea fi niciodată prevăzut sau chiar imaginat. Fiindcă ceea ce se întâmpla când copilul interior întâlnea ceilalți copii depășea chiar și imaginația. Mergeam pe principiul că trebuie să fiu ca un magician: să nu știi niciodată ce scot din joben, să-i  surprind mereu pe copii.

În cei trei ani și jumătate am făcut cu copiii engleză, jocuri de cunoaștere, un atelier handmade, gramatică distractivă, am ținut împreună un jurnal de amintiri frumoase, am creat un blog dedicat copiilor, am finanțat câteva campanii umanitare din propriul salariu de part-timer, dar și ajutată de prieteni inimoși.

Însă ceea ce se petrecea la after-school nu se rezuma doar la predarea unor informații, ci și la crearea unor legături afective puternice între ei și mine, nu de puține ori mă strângeau atât de tare în brațe încât mi se tăia respirația.

Ne și amuzam, îmi amintesc că o fetiță, când a văzut o poză cu motanul meu m-a rugat să facem schimb de motani. Cu altă ocazie, când le vorbeam despre mărul de proporții gigantice din lucrarea lui Magritte Camera interogatoriului o fetiță a exclamat că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg ne-a spus că el l-ar mânca în patru secunde.

Umorul lor, adesea involuntar, îl declanșa pe al meu. Într-o zi ploioasă, ca să nu-mi stric pantofi bej am găsit o soluție în ton cu spiritul ludic al locului: am împrumutat șlapii de interior ai unui băiețel și am mers cu ei prin oraș fără să-mi pese de părerile trecătorilor.

Aș putea scrie la nesfârșit despre cei trei ani și jumătate petrecuți alături de ei, în care nu știu cine pe cine a învățat mai mult.

Voi încheia totuși cu răspunsul pe care l-a dat o fetiță când am întrebat-o care a fost bucuria ei cea mai mare bucurie: cea mai mare bucurie a fost când mi-am făcut permisul la bibliotecă. Eram așa de speriată, dar tot l-am făcut.

Iată o lecție de viață din care noi, ca adulți avem atât de mult de învățat.

( Mulțumesc doamnei învățătoare Cristina Daraban că m-a găzduit la orele domniei sale și că mi-a dat libertate deplină la activitățile cu cei mici.)

Read Full Post »

Older Posts »