Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘oameni’ Category

Pe unde-mi umbli, copilărie?

eu mica

 

Pe unde-mi umbli, copilărie? e  titlul folderului cu fotografii din primii mei ani de viață. Mi-am amintit de el zilele trecute, pe când ascultam melodia creată de cei de la Firma pentru poezia O, rămâi… Mai exact versurile Unde ești, copilărie/Cu pădurea ta, cu tot?

Pentru că provin dintr-o familie disfuncțională ideea de copilărie fericită mi-ar fi fost complet străină dacă nu aș fi avut parte de refugiul la bunica mea paternă, care mi-a dăruit cele mai frumoase amintiri din anii inocenței.

Și totuși, chiar și cu acele momente unice, am simțit mereu că mi-a fost furată copilăria și că așa, cum spunea Octavian Paler, Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată.

Până într-o zi când am citit undeva ideea că,  dacă n-ai avut parte de o copilărie fericită poți să ți-o construiești la vârsta adultă. Mi s-a părut o idee grozavă. Și, ceea ce a fost o surpriză pentru mine, e că eu deja făceam deja acest lucru prin diferite modalități.

Una dintre ele este lecturarea, la maturitate, a unor cărți pentru copii,  fie citite în copilărie, fie descoperite recent. Primele îmi trezesc amintiri citite foarte dragi, de pe vremea când personaje ca Heidi, Luna-Betiluna, Dora-Minodora sau Habarnam erau oameni la fel de reali ca părinții și prietenii mei.

O altă cale presupune implicarea în activități handmade pentru copii. Am creat o întreagă grădină zoologică din mărgele și sârmă modelatoare și m-am bucurat pentru fiecare șopârliță, buburuză, pisică, bufniță ș.a. care mi-a ieșit din mâini.

O modalitate foarte eficientă de construire a unei copilării fericite la vârsta adultă o reprezintă, din punctul meu de vedere, voluntariatul în care interacționezi cu copii și vezi lumea prin ochii lor. Lecțiile de artă pentru cei mici mi-au oferit perspectiva inedită a copiilor asupra artei și nu o dată ei m-au învățat să privesc mai cu atenție  tablourile prezentate.

De asemenea, introduc ideea de joc în preocupările mele-mă joc cu pisicile mele,  joc(rar) câte un joc pe calculator.

Am învățat, în urma participării la niște cursuri de engleză americană să introduc jocul și în procesul de învățare, într-un fel să mă joc de-a școala ca pe vremuri.

Toate aceste gânduri mi-au venit în minte înainte de a merge să-mi procur un pic de copilărie( să-mi cumpăr cărticele franțuzești pentru copii), iar la întoarcere am văzut o fetiță care scutura un copac și care i-a spus tatălui ei, Uite tati, ninge-n sus!, o replică potrivită pentru încheierea unui articol despre copilărie și redobândirea ei.

 

 

 

Read Full Post »

mama 40

Dragii mei, mama e la Terapie Intensivă, a fost operată pe 19 decembrie 2018, i-a fost extirpată o parte mare din ficat, e foarte slăbită și abia poate vorbi.

Am rugămintea să o treceți pe pomelnice – numele ei este Mariana și să aprindeți o lumânare pentru vindecarea ei.

Am ales o fotografie cu ea care ne e foarte dragă, de la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului. Ea a fost surprinsă privind emoționată fotografiile cu ea și colegii ei pe vremea când erau elevi.

Domnul să vă răsplătească înmiit!

Read Full Post »

concert-extraordinar-de-pa-ti-paula-seling-i145856

Dacă m-ar întreba cineva cum văd eu Raiul, ei bine i-aș răspunde că nu-l văd, ci că-l aud. Raiul meu e unul sonor de care sunt responsabili câțiva artiști, printre care se află și Paula Seling.

Ieri, 14 aprilie 2018, Ateneul ieșean a găzduit un eveniment de vis, susținut de Paula Seling și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani, condusă de dirijorul Daniel Manasi. 

În drumul cu tramvaiul spre concert am observat o gâză care intrase pe geam și nu mai găsea ieșirea și, rememorând momentul în care Harap-Alb  a cruțat viața furnicilor nuntașe, am încercat să o eliberez, fără să reușesc însă. Am sperat atunci la o mică minune, că insecta va găsi singură ieșirea.

Când am coborât am văzut o bătrână care vindea narcise galbene și aș fi vrut să cumpăr și eu câteva amintindu-mi cum am venit cu Mămuca la târg când aveam vreo cinci ani și am vândut cu ea lalele în piață. Dar n-aveam la mine decât un leu și i l-am dat bunicii fără să iau vreo floare.

De ce vă spun toate lucrurile astea care n-au nici o legătură cu concertul? Pentru că, ajunsă la Ateneu am avut parte de două mari minuni, dintre care vă voi dezvălui una, și anume faptul că, deși inițial eram printre cei care urmau să stea pe un scaun suplimentar incomod, chiar înaintea începerii concertului o domniță în ținută de epocă m-a invitat să mă așez pe unul din locurile libere rămase în sală și așa m-am trezit pe un nesperat rând doi de unde am spus Tatăl nostru în gând ca să nu fiu ridicată de pe scaun în ultima clipă. Și slavă Domnului, ruga mi-a fost ascultată.

După ani întregi în care am ratat concertele susținute de Paula Seling în Iași a venit și seara binecuvântată în care mi s-a împlinit această mare dorință de a o vedea și auzi cântând la un metru de mine.

Am ascultat deopotrivă melodii străbătute de un fior religios, pe versuri de Mihai Eminescu, Traian Dorz sau Corneliu Coposu, dar și cântece de dragoste, pe versuri de Nichita Stănescu, precum și două melodii al căror text aparține chiar Paulei Seling. O mare bucurie a fost pentru mine faptul că a cântat Trurli, melodie pe care mi-o cânta bunica mea când eram mică.

Artista, când înduioșător de sensibilă, când surprinzător de jucăușă, a știut să-și mențină auditoriul implicat pe toată durata concertului. Noi, cei din public, am cântat împreună cu ea Ce bine că ești, dar și Trurli. Așa cum solista însăși a spus înaintea unui cântec de dragoste iubirea ține lumea laolaltă. Privind la chipurile fericite din sală, mi-am dat seama că exact asta a reușit să facă aseară.

În ceea ce privește Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, aceasta m-a încântat cu muzică de film fix pe gustul meu. Domnul dirijor Daniel Manasi ne-a întâmpinat cu un Hristos a înviat!, adoptând totuși un ton jucăuș care s-a potrivit perfect cu cel al Paulei Seling. Domnia sa ne-a arătat cum bagheta știe cuvinte și îi învață și pe alții, invitându-ne să cântăm împreună cu orchestra.

Am avut, la acest concert, sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi și mi-aș fi dorit să prelungesc clipa într-o eternitate, dar pentru un conținut mai mare decât forma prelungirea unor emoții atât de intense ar fi devenit insuportabilă. Am fost cu corpul în iarnă de  atâta înfiorare, dar cu sufletu-n primăvară  de atâta încântare. Mi-ar fi plăcut ca toți cei dragi mie să fie prezenți ca să ne bucurăm împreună, dar cum acest lucru nu a fost posibil m-am bucurat eu și pentru ei.

Spre final, de la atâta aplaudat simțeam usturimea palmelor și durerea brațelor cum mi s-a întâmplat acum doi ani, când am fost la un concert al Alexandrinei Hristov.

După acest eveniment am luat decizia de a pleca într-o vacanță muzicală de vreo lună, așa că nu mă căutați, de mine nu-ntrebați, voi fi ocupată să-mi procur un rai sonor, ascultând cu nesaț melodiile Paulei Seling. 

După toate minunile care mi s-au întâmplat ieri m-am întrebat dacă femeia în vârstă cu flori nu era cumva o sfântă preschimbată în bătrână care a decis să mă răsplătească pentru bănuțul pe care i l-am dat. Și cum cred cu adevărat în minuni, nădăjduiesc că gâza despre care vă scriam la început a găsit ieșirea pe fereastra întredeschisă.

foto Paula Seling

Fotografie din concert postată cu acordul solistei

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulaseling/

Read Full Post »

tabaahe_jack_one

I decided to meet Nan again through writing a few days ago, by writing an article about her, after having written a poem to her, which I will reveal to you at the end of this text, like the icing on the cake.

If there is a serene part of my childhood, I owe it to Nan.

Especially the winters were enchanting as she would carry me in my sleigh on holiday seasons while carolers wearing royal helmets and masked men would draw near me, unsuccessfully trying to scare me as nothing could frighten me when I was with her.

During the long winter nights we would cross stitch on etamine, crochet or pluck feathers, both bundled up in two counterpanes. Nan would read „Evening Star” to me in such a way as to make me believe I was that „most beautiful maid” from the poem (during those times I really was beautiful).

The only poem I did not like was „Penes the Turkey” by Vasile Alecsandri. My mom told Nan I must learn poems by heart and, for some unknown reason, Nan made me learn that poem which was unsuitable for my tender age of 5.

As years went by, I developed a strong dislike towards Alecsandri on account of that poem. But Nan would reveal other authors to me as well besides the two above mentioned.

She would invite a neighbour’s granddaughter to our place to read us from the Romanian textbook. Thus I took part in my first rural book club. The girl read „The Baby Chick” to us, a tearful story, and while she was reading, I was weeping and my Nan was crying too. I don’t recall whether the girl was weeping or not.

That moment reminds me of another instance in which I was weeping and Nan told me to stop it and I told her „Let the girl weep”, as if I was speaking about somebody else.

During springtime we would enjoy the pleasant scent of the hyacinths or tulips planted right in front of our house.  We would enjoy them only until our afternoon nap when gipsies would enter the courtyard and steal our beautiful flowers, to my Nan’s sadness.

When strawberries began to ripen I took my bucket in the garden and fill it to the brim, eating them just as „Memories from my boyhood” ’s character ate cherries: raw, ripen, as they were.

In my Nan’s countryside, chickens used to be raised in a beanie, then cats would become their foster mothers. There was this harmony among birds and felines just like in the Garden of Eden.

There was only a dog, called The Queen, which disturbed the dumb creatures’ harmony as she used to bite her cubs by the eyes. I’ve never understood the reason why Nan did not give up on such a degenerate mother as The Queen was.

As far as I was concerned, I was lucky with that dog.

Once, when I was very, very young, I took some colorful cushions with me and  I made myself at home in her kennel. Nan was desperately seeking me everywhere, even in the toilet, until I myself exited the „royal” kennel.

Over the years my Nan raised many dogs, which she would always name The Queen if they were females and Tarzan if they were males. Many years later the reading of the novel A Hundred Years of Solitude, where I discovered many characters bearing the same names, reminded me of that unwritten countryside law of giving the animals the same names.

When she would cut a hen, Nan would give me its best parts — the legs — and I would feed the cats with them, by throwing the legs under the table, while I used to eat the remaining polenta with oil.

Nan was not very good at cooking, she would say she was going to make pancakes, but they looked and tasted like flat cakes. Yet for me, her granddaughter, they were good nevertheless, since they were made by Nan.

In the summertime we would bring the goats to graze in the forest. What Nan didn’t know was that their menu also comprised orange juice powder and pineapple candy. I will never forget the goats’ bold look when they ate sweets from my hand! While being in the woods I would unsuccessfully chase dragonflies.

Nan was happy to have me around and that’s why she would often sing old romantic songs from her youth like „At the white cottage” and „Trurli, Trurli, dear…”

Sometimes there were troubles too, like that instance when I wanted to build a cottage under the windowsill and a stone fell on my head. When Nan saw my bleeding forehead she gave me first aid improvising and patching me up with a pair of underclothing for lack of some bandages.

I used to do a lot of mischief when I was a child, that’s why Nan nicknamed me Satan. Whether I was Satan or not, when the priest came to toss holy water on us, I hid behind the wood stove and remained there until he left.

All these stories cheered me up and made me recall the best time of my childhood.

I finish the text about those magic moments with the English translation of a poem I wrote for my dear Nan whom I see with my mind’s eye knitting woolen socks for her granddaughter.

The little knit slippers are ready!

My nan is knitting my childhood:
Forward stitch backward stitch.

She unravels the yarn in snowballs,
Snowmen

And one horse open sleigh.

She purls so much love
With the needles.

The little knit slippers are ready!

(Poem translated by Maria-Nicoleta)

 

Note: „Memories of My Boyhood” is the English translation of the Romanian book Amintiri din copilărie, by Ion Creangă, a reference book for all Romanian children).

 

The Source of the Painting:

https://savvycollector.com/products/2236-grandmother-and-her-granddaughter-outdoors-by-jack-tobaahe-gene

Read Full Post »

 

1. Dacă aș fi o carte aș fi Cannery Row (”Strada Sardinelor”), de John Steinbeck.

CanneryRow

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Robinson Crusoe.

crusoe

 

3. Dacă aș fi un un film serial aș fi Dr. Becker.

51zBr-pDX6L._SS500_

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi Portugalia, probabil.

Algarve-1

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Micene, probabil.

micene-2

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi corn.

french_horn_love_by_jedi_hornist

 

7. Dacă aș fi un cântăreț aș fi  unul de pe stradă.

5831ea487c830aa0bfa693f0c2b7de0c

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi mareea.

AA_marea_001_MontSMichelview

 

9. Dacă aș fi un pictor aș fi unul de pe stradă.

streetarthero-600

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi Ambasadorii, de Hans Holbein cel Tânăr.

Holbein.jpg

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi Tinerețe fără bătrânețe și…

tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte.jpg

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Comosicus.

Dacian_symbols.png

13. Dacă aș fi un animal aș fi un criptid, probabil.

89d824cf212e3ab74e181400b91fae60b6aa782c_hq

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi o floare de magnolie văratică.

Magnolia-white-flower-0865.jpg

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi ”Departe de casă”, de Pan Mohua.

departe

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi Romantismul.

Caspar_David_Friedrich_-_Wanderer_above_the_sea_of_fog.jpg

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi ”ένδον σκάπτε”.

 

marcusaurelius1-2x

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi nostalgia.

autumn_nostalgia_by_kotenko.jpg

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi a căuta.

11783121-detective-sherlock-holmes-hat-smoking-pipe-glass-lens-police-search-find.jpg

20. Dacă aș fi o calitate aș fi idealismul.

Carl-Sandburg-An-idealist.jpg

 

Sursa foto: 

https://en.wikipedia.org/wiki/Cannery_Row_(novel)

https://www.spectator.co.uk/2016/09/the-story-behind-the-story-of-robinson-crusoe/

http://www.millionaireplayboy.com/mpb/index.php/becker-season-2/

https://travelator.ro/o-saptamana-in-algarve-portugalia-215-europ-zbor-cazare/

http://jurnalspiritual.eu/locuri-sacre-micene-grecia/

https://www.deviantart.com/art/French-horn-love-136004861

https://ag90.deviantart.com/art/bedford-street-singer-140785719

http://divulgazione.uai.it/index.php/Le_maree

https://www.chicagoreader.com/chicago/street-art-scene-artists-galleries-fans-variety/Content?oid=1427304

http://istoria-artei.blogspot.ro/2010/07/ambasadorii.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Comosicus

https://aminoapps.com/c/pokemon/page/blog/top-5-cryptids-that-could-be-pokemon/XKhg_uxjlzQNJGEL8X6pP8XkY5Xm

http://www.wallpapers13.com/magnolia-white-flower-0865/

http://www.signature-reads.com/2017/01/honoring-2016s-fallen-stars-12-quotes-on-what-makes-a-hero/

https://www.brainyquote.com/quotes/marcus_aurelius_132937

https://kotenko.deviantart.com/art/Autumn-nostalgia-105129475

https://www.123rf.com/photo_11783121_detective-sherlock-holmes-hat-smoking-pipe-glass-lens-police-search-find.html

http://fabquote.co/carl-sandburg-an-idealist-quote/

Read Full Post »

 

1. Dacă aș fi o carte aș fi Luni de fiere, de Pascal Bruckner (cred că aici trebuie să dăm exemple din beletristică)

luni

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Dorian Gray.

dorian.png

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi Detachment/ Dragon Ball Z/ Two and a half men.

 

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi Norvegia sau orice țară din Scandinavia.

1427216352-2tkd-northern-lights-senja-norway

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Hallstatt.

hallstatt

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi violoncel.

cello_by_elisanth-d5l3bqe

 

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță aș fi Ville Valo/ Denzel Washington.

 

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi furtună.

furtuna

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi Hyeronimus Bosch.

Jheronimus_Bosch_(cropped)

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi Disperatul, de Courbet 🙂.

732px-Gustave_Courbet_-_Le_Désespéré

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi teleportarea.

teleportarea

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Ion Antonescu.

citat-ion-antonescu

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi acvilă.

Acviladecimpinzbor

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi garoafă.

carnation_play_the_piano_by_simonestefani-d5k1m3q

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi Moartea lui Fulger, de Coșbuc.

Louvre-peinture-francaise-paire-de-chevaliers-romantiques-p1020301

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi…e foarte greu de dat un răspuns exhaustiv, să zicem simbolism.

Simbolismul

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi Decât sărac și bolnav mai bine bogat și sănătos.

image_text_v2

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi ce sentiment să fii decât iubire, oricât de clișeistic ar suna.

in_love_by_roshy20.jpg

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi a gândi.

the_thinker_by_beatrizmartinvidal-d513yjq

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi Înțelepciune.

 

wisdom_by_dzaet-d507eey.jpg

 

Și pentru că-ți place atât de mult Disperatul lui Courbet, uite aici și o parodie după lucrarea  sa realizată de artista Alexandra Băiceanu  și intitulată La coafor.

20171115_131243

 

Am ales și o melodie cântată la violocel de Tina Guo. Enjoy!

 

Sursa imaginilor:

http://www.targulcartii.ro/pascal-bruckner/luni-de-fiere-trei-2001-106273

https://audiobookstore.com/audiobooks/the-picture-of-dorian-gray.aspx

https://en.wikipedia.org/wiki/Detachment_(film)

https://nerdist.com/latest-dragon-ball-z-movie-cracks-all-time-anime-box-office-in-u-s/

https://www.mumslounge.com.au/lifestyle/latest-news/two-and-a-half-mens-angus-t-jones-is-almost-unrecognizable/

https://www.theaurorazone.com/destinations/northern-lights-holidays-to-norway

https://adventurousmiriam.com/hallstatt-austria/

http://pmexpressng.com/hollywoods-biggest-awards-ceremony-oscars-comes-live-dstv/

http://jurnalul.ro/stiri/vremea/alerta-anm-cod-galben-de-furtuna-in-cinci-judete-din-sud-si-sud-est-pana-la-ora-11-00-748066.html

https://www.libertatea.ro/stiri/magazin/teleportarea-o-enigma-care-va-schimba-viitorul-1094648

http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-l-au-rugat-maniu-si-bratianu-pe-ion-antonescu-sa-scoata-romania-din-razboi/citat-ion-antonescu/

http://www.vinatorul.ro/public/forum/viewtopic.php?f=54&t=6923

https://www.deviantart.com/art/Carnation-play-the-Piano-335998502

https://www.setthings.com/ro/george-cosbuc-moartea-lui-fulger/

http://townportal.ro/carti/_comentator-marinela-gheorghe/simbolismul/

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=45784

https://www.deviantart.com/art/In-Love-62814251

https://www.deviantart.com/art/The-thinker-304195238

https://www.deviantart.com/art/Wisdom-302676154

Alexandra Băiceanu-La coafor- Sala Pașilor Pierduți

Read Full Post »

 

1. Dacă aș fi o carte aș fi o carte de ficțiune.

646x528

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi  Căpitanul Nemo.

22583221._SX540_

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi  Războiul Stelelor.

635851909778644878-XXX-d-Star-Wars-CDs-ZX24463

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi Elveția.

zurich_92807600

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Seini.

Seini_Maramures

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi acordeon.

2891991462_3bcf9a5434_b

 

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță aș fi  Harrison Ford.

Harrisonford

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi ploaie.

rain2

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi  Leonardo da Vinci.

78227-xl

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi Mona Lisa.

687px-Mona_Lisa,_by_Leonardo_da_Vinci,_from_C2RMF_retouched

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi să pot zbura.

8b826465-770e-4f5b-ae28-02829ce07a68

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi  Mihai I al României.

download

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi vultur.

vultur

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi orhidee.

banner_orhidee_2

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi Luceafărul.

audiothumb

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi realism.

realism

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi Ce nu te omoară, te întărește.

image_text_v2

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi iubire.

iubire

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi pot.

i-can-do-man-using-scissors-to-remove-word-t-to-read-concept-self-belief-positive-attitude-motivation-65711606

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi perseverența.

perseverenta-in-autodisciplina

Și dacă tot îți place acordeonul, Petru, iată aici una dinte melodiile mele preferate de pe coloana sonoră a filmului Amelie cântată la acordeon:

 

Puteți citi creațiile sale pe blogul https://racoltapetru6.wordpress.com/

Sursa foto:

http://adevarul.ro/news/bucuresti/locuri-misto-bucuresti-deschide-libraria-carturesti-caruselde-lipscani-55-1_54dbbd74448e03c0fd832980/index.html

http://www.afrenchguyinlondon.com/2016/10/predictions-jules-verne/

https://www.usatoday.com/picture-gallery/life/movies/2015/12/09/photos-relive-the-original-star-wars-trilogy/76994800/

http://www.economica.net/elvetia-guvernul-a-inrautatit-estimarile-de-crestere-a-economiei-in-2017_135036.html

http://familypedia.wikia.com/wiki/Seini?file=Seini_Maramures.jp

https://hiveminer.com/Tags/fisarmonica%2Cgirl

http://starwars.wikia.com/wiki/Harrison_Ford

http://www.i-reads.com/2014/09/rain-is-grace.html

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/tablou-al-lui-leonardo-da-vinci-cumparat-pentru-o-suma-record

https://en.wikipedia.org/wiki/Mona_Lisa

http://www.dreams.metroeve.com/flying/#.Wolm8FpubIU

http://www.ziare.com/regele-mihai/inmormantare/ce-familii-regale-participa-la-inmormantarea-regelui-mihai-i-al-romaniei-1493016

http://www.botanistii.ro/blog/sfaturi-ingrijire-cultivare-orhidee/

http://www.trilulilu.ro/muzica-soundtrack/mihai-eminescu-ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-romanie-

http://www.exsmo.com/museum/famous/deSzaak/deszaak.html

http://www.citatepedia.ro/index.php?id=2883

https://monicaberceanu.ro/cele-3-iubiri-in-marea-dragoste/

https://andreicenusa.ro/planul-de-dezvoltare-personala-de-la-aptitudini-si-gandire-la-o-mai-buna-versiune-a-sinelui/

https://www.gandeste-pozitiv.ro/harnicia-si-perseverenta-desavarsesc-autodisciplinei/

Read Full Post »

Dragii mei cititori, azi voi publica răspunsurile ” Reginei Buburuza” la chestionarul Portretul chinezesc. Spor la citit!

1. Dacă aș fi o carte aș fi  Pe aripile vântului.

Gone with the wind

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Scarlett O’Hara.

Scarlett1

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi  Parfum de femeie.

parfum-de-femeie

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi  România.

Colaj-Romania

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Sibiu.

turnul[02]

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi pian.

rose_on_piano_by_yhdenenkelinunelma

 

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță aș fi Alain Delon.

tumblr_oosbplShmh1qazanuo1_1280

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi ninsoarea.

let_it_snow____by_o_range

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi Ștefan Luchian.

stefan-luchian-autoportret

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi Anemone.

ARP_6914502_176-2

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi să vindec lumea de rău.

Clairvoyance-Heal-People-3.png

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Regele Mihai.

ZThhNzk4ZGY3NWJkOTZhNTMwNDdjNjRhNA==.thumb

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi delfin.

dolphin_by_razzmar3

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi trandafir.

rose_by_prototyps-d2zsh4q

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi  Atât de fragedă – Mihai Eminescu.

image_text_v2

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi Romantism.

26bg.1

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi E bine să lași în urma ta și altceva în afară de un schelet.

ce lasam in urma

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi relaxarea.

636013556774509163985867961_RR-bright-big-relax-written-in-sand

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi a face.

pantera_roz_to_do_list

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi înțelepciunea.

12-imagine-fond4-hda7

 

Sursa foto:

http://alexandraslibrary.blogspot.ro/2012/10/recenzie-pe-aripile-vantului.html

http://gonewiththewind.wikia.com/wiki/Scarlett_O%27Hara

http://coiotulrelaxat.ro/10-melodii-din-filme-care-ma-urmaresc/

http://victordulu.ro/apreciem-romania.html

https://www.deviantart.com/art/Rose-On-Piano-50945083

https://78.media.tumblr.com/404c36bc3c82147dbe477e53331232df/tumblr_oosbplShmh1qazanuo1_1280

https://www.deviantart.com/art/Let-It-Snow-51226641

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/stefan-luchian-un-pictor-prin-el-insusi

http://clasate.cimec.ro/medium/ARP_6914502_176-2

http://www.tanahoy.com/wp-content/uploads/Clairvoyance-Heal-People-3

https://s.iw.ro/gateway

https://www.deviantart.com/art/Dolphin-7688773

https://www.deviantart.com/art/Rose-181047482

http://www.aquilashop.ro/produse/26bg.

https://www.borcanulcucitate.ro/citate

https://az616578.vo.msecnd.net/files/2016/06/12/636013556774509163985867961_RR-bright-big-relax-written-in-sand

https://www.cariereonline.ro/inspiratie/wellbeing/do-list-nu-nu-e-de-moda-veche

https://motivepentrucondei.files.wordpress.com/2016/05/12-imagine-fond4-hda7

 

 

Read Full Post »

 

1.png

 

2 (2)

 

4 (2)

 

cinci

 

5

 

6

 

7

 

opt

 

9

 

10

To be continued

The Source of the images:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckr

http://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09

https://www.colibrigames.mx/LA-LLAMADA-REMEDIOS-VARO-,1440_1479758979

https://www.facebook.com/media/set/?https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.vladstudio.com/wallpaper/?toucan

http://alexandrinahristov.blogspot.ro/ 49096299set=a.488108284286.264796.44869749286&type=3

http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdc

http://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.html

http://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59x

http://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1

http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

 

Read Full Post »

Dragii mei cititori, azi voi publica răspunsurile ” Cărților Ploieștiului” la chestionarul Portretul chinezesc. Spor la citit!

 

1. Dacă aș fi o carte aș fi ”Monografia orașului Ploiești”.

abcbe5cd2b39adc29177a2585093db07-3798491-1000_1000

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Domnul Goe.

Dl-Goe

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi ”Terminator.”

The-Terminator

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi Polonia.

polonia-2018-varsovia-si-cracovia-36122-185555

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Ploiești.

ploiesti

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi tobă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță Aurelian Temișan.

aurelian_87884400

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi caniculă.

canicula

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi praf .😀

praf

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi ”Carul cu boi”.

carul cu boi

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi telepatia.

telepatie

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Mihai Viteazul.

mihai

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi cal.

horse_by_breathope

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi păpădie.

papadie

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi ”Somnoroase păsărele.”

somn

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi dadaism.

64b47117964231.55f45573078e0

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi ”Ceea ce nu te omoară te face mai puternic!”

mental-puternic

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi speranță.

 

2016_hope-1030x686

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi a fi.

32324_474541979264820_24516152_n1.jpg

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi optimism 😛

optimism

 

Dacă doriți să vizitați blogul său, aveți aici link: Cărţile Ploieştiului.

Sursa foto:

https://www.okazii.ro/cautare/monografia+orasului+ploiesti.html

https://lecturi-scolare.blogspot.com/2013/05/dl-goe-1.html

http://www.filme-bune.net/the-terminator-terminatorul-filme-online-subtitrat-in-romana/

http://tourio.ro/vacanta-in-varsovia-la-99-europ-zbor-direct-4-nopti-de-cazare/

http://rcaobligatoriu.ro/asigurari-rca-ploiesti/

http://www.observatordearges.ro/curs-gratuit-de-percutie-tobe-la-centrul-cultural-mioveni.html

https://www.romaniatv.net/aurelian-temisan-probleme-grave-de-sanatate-medicii-chirurgi-au-intervenit-de-urgenta-de-ce-sufera-artistul-foto_363923.html#n

http://radiocluj.ro/2017/06/27/alimente-care-trebuie-evitate-pe-timp-de-canicula/

https://i.ytimg.com/vi/XW0a8blbznU/maxresdefault

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/car-cu-boi-ilustrarea-unei-lumi-idilice

http://www.descopera.ro/dnews/15075250-fenomenul-prin-care-unii-oameni-pot-influenta-visele-celor-care-dorm-utilizand-telepatia-video

http://www.buhusi.net/mihai-viteazul-trecut-prin-sabie-si-targul-buhusi/

https://www.deviantart.com/art/horse-62962666

http://magdaracoviteanu.ro/?p=71

http://www.mybuni.com/poezii/Somnoroase-pasarele.php

http://safiisanatos.ro/sanatate-mentala/9-obiceiuri-esentiale-ale-persoanelor-cu-un-mental-puternic/

https://futureoflife.org/wp-content/uploads/2016/12/2016_hope-1030×686. jpg?x57718

https://drumuricatretine.wordpress.com

http://despresucces.ro/pozitivismul-optimism-nesabuit-sau-arta-recunoasterii-limitelor/

Read Full Post »

Bună, dragii mei. Astăzi voi publica răspunsurile lui Apollodor Channel la propunerea mea de a completa chestionarul numit „Portretul chinezesc.”

 

1. Dacă aș fi o carte aș fi Micul prinț.

micul

 

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi Micul prinț.

micul-print

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi Heidi.

Heidi_ClothUp_HD_light

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi Japonia.

multele-fuji-japonia-ciresi-infloriti

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi Florența.

valentines_day_florenta

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi pian.

rainbow_piano_by_jius265-d1ui0e9

 

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță Placido Domingo.

placido_domingo_operasuperstar.jpeg.size-custom-crop.0x650

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi ploaia.

rain_by_azrabegzadic-d4cpdt8

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi Michelangelo Buonarroti.

be439b9

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi La Sacra Famiglia (Sfânta Familie).

tondo_doni

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi puterea de a vindeca printr-o simplă atingere.

Healing-with-your-hands-a-forgotten-art

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi Vlad Țepeș.

Vlad_Tepes_002

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi ghepard.

Ghepardul7

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi crizantemă.

Chrysanthemums

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi Luceafărul.

2

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi realismul.

Honore-de-Balzac-580x333

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi Doar cei ce s-au ajutat singuri ştiu cum să-i ajute pe alţii.

a salva

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi iubire.

love-01

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi verbul a fi.

a fi

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi omenia.

37069

 

Și pentru că îți place atât de mult Micul Prinț, îți pun aici un link către un spectacol muzical francez, precum și un link către un serial de desene animate, ambele inspirate de celebra carte:

Le Petit Prince 2002

Le Petit Prince La planète des Eoliens [FR]

 

Pentru cei care doresc să vadă postările lui Appolodor Channel aveți aici linkul său:

https://apollodorchannel.wordpress.com/

Sursa imaginilor:

https://carturesti.ro/carte/micul-print-52010

http://iubescsacitesc.ro/antoine-de-saint-exuperymicul-print/

http://www.flyingbark.com.au/heidi/

http://www.agetur.ro/ro/pachete/japonia-sarbatoarea-ciresilor-infloriti-2-2

https://www.vacante.net/valentines-day-florenta-69-eur-pers-zbor-transfer-cazare/

https://www.deviantart.com/art/Rainbow-Piano-111694977

https://www.thestar.com/entertainment/2011/05/14/placido_domingo_the_song_is_not_yet_finished_1.html

https://www.deviantart.com/art/Rain-263204396

https://mypoeticside.com/poets/michelangelo-buonarroti-poems

http://www.atuttascuola.it/collaborazione/sorrentino/arte/tondo_doni.htm

http://www.thesacredscience.com/healing-with-our-hands-a-forgotten-art/

https://www.toateanimalele.ro/salbatice/ghepardul/

http://ingrijireaflorilor.ro/crizantema-paianjen-infloreste-numai-cand-ziua-se-scurteaza/

http://blog.paperblanks.com/2012/05/balzac-bio/

https://www.ziaruldeiasi.ro/app/gethumb.details.php?id=268614&w=640&h=480

http://www.giseleharalson.com/2015/08/30/the-many-questions-of-love/

http://adevar-minciuna.ucoz.com/

https://www.borcanulcucitate.ro/profil/omenia/

Sursa filmelor:

youtube

 

 

Read Full Post »

How should I prepare myself to speak to the children about Pete Revonkorpi’ s art?  I guess the best way to do this is to get some sleep, a sleep full of dreams, because the artist’s world is populated by all sorts of characters who are either getting ready to sleep or sleeping already. In his art you will also find all kinds of artists (painters, poets, musicians), gardeners, fishermen or sailors.

After a good night’s sleep, in which I was a dreamer like many of Pesare’s characters,  I went to see the kids  to tell them about this 37-year-old Finnish artist who illustrates book for children and was kind enough to allow me to create a powerpoint presentation about his art.

I show the children the first slide, that with The Twins, inspired by da Vinci’s La belle ferronnière. A boy(V.) and a girl( D.) immediately recognize Leonardo’s painting from my previous lessons.

p1

I ask the children to notice the resemblances and the differences between the twins. According to F. one is brighter than the other. The reason F. reached this conclusion is the fact that the former has a green tree in her head, while the latter has a leafless tree. Another child (V.) notices that one shows her finger to the other, as if the first one were guilty of something.

I show them that the lady on the left has a ring, while the lady on the right is pointing her index finger towards her twin’s ring. What does this mean? That one is married and the other is not and the not married one wishes to be married and is envious of the married one(according to S.). Another kid believes that one of the twins has six fingers. 🙂

The next slide about the Grown Ups shows us several characters with their head dug in the ground and their feet in the air, in a snowing, dull background. Their gloomy clothes suggest that the adults lost the imagination and creativity typical to children and aren’t able to enjoy the snow like children do. This image is so different from that called Snowflakes in which a little girl thinks that the snowflakes take the shape of ballerinas! One of the children from my class thinks that the grown ups in the second slide have died. In a way, he is right. Pesare’s adults seem more like living dead.

p2

snowflakes

 

In the slide about the Knight, S. sees a kid in his garden, riding a puppy. S. gives another interpretation of the drawing as well, that the kid dreams because he has pyjamas and the Moon can be seen in the background. Two children start to argue about the dragon. One of them thinks there is no dragon at all in the picture, but a dinosaur, because if it had been a dragon it would have had wings. The other child  thinks that the dragons’wings are behind the castle. V. even thinks that the captive princess shouts: “Heeelp! Save me from this dragon!”

p3

 

In Fishing from a Paperboat, V. sees four children. According to him, three of them have fishing rods and fish a book, a tyre and a painter’s palette. We  argue a little about the tyre,  I believe it is a camera, but I am not sure. My interpretation of the picture is that we see the fishers of the arts in it, each child is fishing for the art that he/she will later practice. The Head teacher has his own interpretation of the image,  that we can see some kids who are at the beginning of their lives and who choose the field they will latter approach. As for S., he shares with us his ecological approach, that people threw a lot of garbage in the water and that these four children try to fight against pollution.

p4

 

Analysing the girl from Going to Sleep, a girl (D.) thinks she resembles Rapunzel and that she carries a suitcase full of toys. As for Morning, F. thinks that the girl awakens from the world of the dreams and that the flowers at her feet suggest she had a nice dream.

p5

p6

 

After analysing all these pictures I show the kids two of Pesare’ s works that inspired me to write two poems. One of them is Knitter, which was the starting point in writing the poem The Little Knit Slippers Are Ready! and the other one is Dreamwalker, which made me write the text Aspiration.

p7

p8

I give my special thanks to my friend Maria-Nicoleta who helped me correcting the mistakes of this text.

To be continued

 

Read Full Post »

Ehe, așa început de weekend e tare bun, Roxana!
De mult timp nu am mai făcut așa ceva, drept urmare o s-o fac la cald. Iau cu copy-paste și răspund, după ce m-am uitat să văd despre ce e vorba la doar primele trei întrebări.

1. Dacă aș fi o carte aș fi… Adam și Eva de Liviu Rebreanu.

Adam-si-Eva-Liviu-Rebreanu

2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi… Tris din Divergent.

 

Tris-Prior-Divergent-bella-tris-37124922-370-500

 

3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi… Stargate Atlantis.

maxresdefault

 

4. Dacă aș fi o țară aș fi… Noua Zeelandă.

731

 

5. Dacă aș fi un oraș aș fi… Montreux din Elveția.

montreux

 

6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi… violoncel.

cello

 

7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță… Jared Leto.

jared-leto-variety

 

8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi… tornadă.

tornado_by_blackgryph0n

 

9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi… Jarosław Jaśnikowski.

Lpllx7F

 

10. Dacă aș fi o pictură aș fi… Cina cea de taină de da Vinci.

xsd

 

11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi… să opresc timpul în loc.

stop_time_iii_by_vimark

 

12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi… Cristofor Columb.

christopher-columbus-34p8trs4f6ms2dotwx7t3e

 

13. Dacă aș fi un animal aș fi… vultur.

vultur

 

14. Dacă aș fi o floare aș fi… nufăr.

Monet - Podetul Japonez

 

15. Dacă aș fi o poezie aș fi… La steaua lui Eminescu.

eminescu-genius

 

16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi… simbolism.

Simbolismul

 

17. Dacă aș fi un motto aș fi… “To dare is to lose one’s footing momentarily. Not to dare is to lose oneself.” Søren Kierkegaard

To-dare-is-to-lose-one-s-footing-momentarily.-Not-to-dare-is-to-lose-oneself-- Soren-Kierkegaard _1439369299

 

18. Dacă aș fi un sentiment aș fi… pasiune.

bright flamy symbol on the black background

 

19. Dacă aș fi un verb aș fi… a deveni.

ninja_in_devenire_categorie-500x500

 

20. Dacă aș fi o calitate aș fi… implicare.

implicare-sociala

Vaaai, ce mi-am făcut de cap :).
Mă manifest astfel mereu și față de toți? Nu cred că o fac. Dar știu că sunt locuri, lucruri și experiențe în care mi-am lăsat inima și mi-au rămas în inimă pentru totdeauna. Și lucruri spre care tind, pe care le vreau, la care visez.

Foarte bun ca exercițiu de autoevaluare, de sinceritate, de conștientizare și… de formulare de obiectivelor, că tot suntem încă la început de an. Mulțumesc din suflet, Roxana, pentru acest cadou pe care ni l-ai făcut!

Și dacă tot e violoncelul instrumentul tău preferat îți dedic o melodie a celor de la Piano Guys, pe care poate-i știi.  Am ales o melodie adecvată anotimpului în care suntem. Enjoy!

 

Puteți urmări scrierile Iustinei accesând acest link: http://ultimasuta.ro/ Spor la citit!

Sursa foto:

http://iubescsacitesc.ro/liviu-rebreanu-adam-si-eva/

http://www.fanpop.com/clubs/bella-tris/images/37124922/title/tris-prior-divergent-photo

http://www.fabrikadecase.com/casutele-trasnite-din-satul-hobbitilor/

http://www.xplorio.ro/elvetia-itinerarii-atractii-turistice-si-informatii-utile/

https://www.deviantart.com/art/Cello-Concert-for-nature-145776186

 

Jared Leto on His Return to Acting: ‘I Needed to Go Away in Order to Have Something to Say Again’

https://www.deviantart.com/art/Tornado-162421763

https://imgur.com/gallery/FSHpS

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/

https://www.deviantart.com/art/Stop-time-III-78714985

https://editiadedimineata.ro/

http://www.psihoclinica.eu/esti-un-vultur-desfa-ti-aripile-si-zboara/

 

http://psihologia-artei.blogspot.ro/

https://sandybook.wordpress.com/tag/la-steaua/

http://townportal.ro/carti/_comentator-marinela-gheorghe/simbolismul/

https://successstory.com/inspiration/inspirational-courage-quotes

http://3.bp.blogspot.com/-z1avUEU89zg/UgZ4JE-c9pI/AAAAAAAADKE/pLhA3jB-2yY/s1600/Pasiunea+(Adina+Amironesei+blog)

http://douacadouri.ro/tricou-ninja-in-devenire-p450

http://www.partizansecurity.ro/implicare-sociala.html

 

 

 

 

Read Full Post »

Cum să mă pregătesc să le vorbesc copiilor despre arta lui Pete Revonkorpi(Pesare)? Cum altfel decât printr-un somn bun, plin de vise, căci lumea lui e populată de tot felul de personaje care se pregătesc să doarmă sau care sunt deja cufundate în somn, dar și de artiști( pictori, poeți, muzicieni), grădinari, pescari sau navigatori.

După o noapte în care am împărtășit cu personajele lui Pesare statutul de visător cu acte-n regulă, merg la cei mici să le vorbesc despre acest artist finlandez de 37 de ani care ilustrează cărți pentru copii și care a avut amabilitatea să-mi permită să realizez un powerpoint despre lucrările domniei sale.

Prima planșă pe care le-o arăt copiilor este cea cu gemenele inspirate de Frumoasa soție de fierar pe care un băiat( V.) și o fată (D.)o recunosc imediat.

1.png

Îi invit pe copii să observe asemănările și deosebirile dintre cele două femei gemene. Potrivit lui F. una e mai deșteaptă și alta mai puțin deșteaptă, având ca argument diferența între copacul verde și cel uscat. Un alt copil (V.) observă că una arată spre cealaltă, de parcă ea ar fi vinovată de ceva.

Le arăt inelul de pe deget al femeii din stânga și faptul că cea din dreapta își îndreaptă degetul arătător către inelul celei din stânga. Ce ar însemna aceasta? Că una e măritată și alta nu și cea care nu e măritată ar vrea să fie și ea și are ciudă pe cealaltă (S.) Unui alt copil i se pare că una dintre gemene are șase degete. 🙂

2

snowflakes

Planșa următoare numită Adulții arată mai multe personaje cu capul în pământ și cu picioarele în aer, într-un decor tern, în care ninge. Hainele mohorâte sugerează că adulții și-au pierdut imaginația și creativitatea copiilor și că sunt incapabili să se mai bucure de ninsoare ca aceștia. Ce diferență e între această imagine în care ninge și cea numită Fulgi de zăpadă, de exemplu, în care o fetiță își imaginează că fulgii iau forma unor balerine! Unul dintre copii e chiar de părere că adulții din planșa a doua au murit. Într-un fel cel mic are dreptate, Adulții lui Pesare sunt un fel de morți în viață.

4

În planșa Cavalerul , Svede un  un copil care e în grădina lui, călare pe un cățel sau care visează pentru că văd că este în pijamale și în desen este și o lună.  Doi copii încep să se contrazică în privința dragonului. Unul e de părere că nu e vorba de niciun dragon, ci de un dinozaur, pentru că nu are aripi, alt copil crede că aripile dragonului sunt după castel. V. își imaginează chiar și o replică a prințesei captive: ajutooor! Scapă-mă de acest dragon! 

5

În Pescuitul dintr-o barcă de hârtie, V. vede patru copii, dintre care trei au undițe și pescuiesc o carte, o vioară, o roată, un creion și o paletă de pictor.  Eu sunt de părere că unul dintre pescari prinde un aparat foto, nu o roată și că în această ilustrație îi vedem pe pescarii artelor, fiecare pescuind arta pe care o va practica.  Domnul director vine cu propria interpretare, că în desen sunt niște copii la început de drum care își aleg un domeniu pe care-l vor aborda ca adulți: unul va picta, altul va scrie, altul va cânta la vioară. La rândul său S. vine cu o viziune ecologică,  că oamenii au aruncat multe gunoaie în apă, iar acești patru copii au încercat să lupte împotriva poluării.

6

7.png

Analizând fata din Mersul la culcare, o fetiță, D., e de părere că aceasta seamănă cu Rapunzel și că are un geamantan plin cu jucării, iar despre lucrarea Dimineața, F. spune că fata se trezește din lumea viselor, și că florile de la picioare sunt un indiciu că ea a visat frumos.

Și dacă tot am vorbit despre vise și visuri, îi întreb pe copii dacă știu să facă distincția între sensul celor două cuvinte. V. spune că  visuri înseamnă ce vrei să te faci, ce vrei să se întâmple în viitor și că visele sunt proiectări imaginare ale creierului.(!)

 

După analiza ilustrațiilor individuale le arăt două lucrări de-ale lui Pesare care m-au inspirat în scrierea a două poezii. Una dintre ele este Knitter, care a fost punctul de plecare al poeziei Ciorăpeii-s gata!, și cealaltă e Dreamwalker, care m-a determinat să scriu textul  Aspirație: 

89

Va urma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Bună tuturor. Așa cum am promis, voi găzdui pe blogul meu momentele de bucurie ale celor câțiva blogeri care au acceptat propunerea mea. Ordinea în care le voi scrie este cea cronologică, deci în ordinea în care le-am primit de la voi, ca să nu se supere nimeni.

 

1.George Sorin Venete:

 

Momente de bucurie mai bine spus, păi acum 18 ani când a venit băiatul pe lume, și acest moment de bucurie s-a mai repetat o dată, acum 8 ani cu fetiţa. Bilanţ, pereche, chiar sunt momente grozave, bine ar fi să le trăiască fiecare dintre noi. Fericirea este ceva greu de explicat, mă feresc să folosesc acest cuvânt, însă aș mai adăuga ceva care mă bucură enorm de mult, în fiecare zi, părinţii, pentru că îi am în viaţă. 

2. Poteci de dor:

how-to-talk-to-a-girl-on-the-phone-01

Când vorbesc cu mama la telefon şi râdem până nu mai putem scoate un sunet că ni se taie răsuflarea.

3. adolescentrebelcom:

maycopy_zps495b7fa3

 

O zi de mai. Nimic special, era prima zi autentică de primăvară. Eram în parc cu familia. Am simțit primăvara, lumina și pe Dumnezeu. Primul fluture. A fost magic.

4.racoltapetru6:

piata-fructe

Joia, când merg la piață și am prilejul să mă întâlnesc cu tot felul de oameni. O „evadare din virtual”.

5.  MEDDARTIS:

 

5.1.Mă bucur din toată inima mea atunci când mă întorc acasă, în orașul meu natal, după mai multe luni în care nu i-am mai zărit drumurile și clădirile familiare, și îi văd pe bunicii mei lăcrimând de bucurie. Inima mea se topește de drag.

5.2.Nu pot să mă abțin din a zâmbi laaaarg atunci când văd dragostea copiilor pentru părinți și a părinților pentru copii. Știi tu, un tată care nici nu îndrăznește să își țină bebelușul în brațe, ca să nu îl rănească într-un fel, un copil care zâmbește din toată inima și râde inocent, văzându-și părinții în mulțime, o îmbrățișare sinceră, de iubire nealterată, un sacrificiu… Apropo de asta, acum vreo 5-6 ani, mergeam la o Biserică unde venea regulat un tătic îmbrăcat sărăcăcios. Tăticul își purta fetița, care nu avea un picioruș, pe brațe. Nu era un bebeluș. Avea către 6-7 ani. Nimeni nu le îngăduia să se așeze, dar el rezista cu stoicism în picioare două ore și nu crâcnea deloc, ci mereu o liniștea pe copila lui. Se vedea că îi era greu. Se vedea că nu e băgat în seamă de nimeni, din cauza aspectului său. Dar dragostea pe care am citit-o în ochii lui și puterea lui de sacrificiu mi s-au părut de-a dreptul extraordinare. Îmi tresaltă inima de bucurie când văd asemenea iubire.

5.3.Am să adaug că la finalul unei zile grele, atunci când mă simt tristă sau nepricepută, incapabilă și vinovată, atunci când am impresia că nimeni nu mi-e alături și nimeni nu ține la mine, îmi amintesc că Dumnezeu e întotdeauna alături de mine, iar asta mă umple de bucurie și îmi dă curaj să merg înainte. Mă face să văd situația mai bună și povara mai ușoară.

6. vorbebune

paintings_of_steam_trains

Când trenul îmi poartă gândurile pe tărâmuri (ne)cunoscute, iar eu ascult glasul roților, admirând priveliștea ce se desfășoară pe fereastră…

Vă mulțumesc tuturor pentru mesaje și vă doresc Sărbători binecuvântate pline de bucurie sfântă alături de cei dragi!

Sursa imaginilor:

link

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Bună, dragii mei. Vă propun să scrieți fiecare între 1 și 3 momente de fericire pe care eu să le găzduiesc pe blogul meu. Ce spuneți? Sper din tot sufletul să acceptați provocarea. Am scris despre atât de multe motive de fericire încât am ajuns să-mi pun întrebarea care ar fi motivele de fericire ale celorlalți. Aștept cu nerăbdare răspunsurile voastre. O zi minunată vă doresc!  🙂 ❤

Read Full Post »

Mic momente de fericire 31: când te bucuri de prezența pisicilor tale. 

VipTalisman32

 

Mic momente de fericire 32: când te întinzi dimineața după ce te-ai trezit.

stretching

 

Mic moment de fericire 33: când ninge pentru prima dată în an.

3.Q

 

Mic moment de fericire 34: când deschizi o cutie cu bomboane de ciocolată și  nu știi pe care dintre ele să o alegi. 

fer

 

Mic moment de fericire 35: când citești o nouă carte.

4

 

Mic moment de fericire 36: când toată lumea ta se concentrează într-o carte.

fer 3

 

Mic moment de fericire 37: când vine autobuzul în stație.

5

 

Mic moment de fericire 38: când închizi un ochi pentru că îți vine soarele în față.

6

 

Mic moment de fericire 39: când colorez o carte de colorat. 

10.1.

 

Mic moment de fericire 40: când cumpăr flori de la oameni frumoși. 

11L1

 

Mic moment de fericire 41: când savurezi în tihnă ceașca de ceai. 

CEAI 2.png

 

Mic moment de fericire 42: când falsezi sublim pe melodia preferată.

karaoke 2

 

Sursa imagini: 

Untitled

Read Full Post »

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecatemă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

knitter

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

 

Mic moment de fericire 11: când întâlnesc părinți cu har.

11

 

Mic moment de fericire 12: când descopăr un nou artist.

12

 

Mic moment de fericire 13: când te urci pe o clădire înaltă și admiri orașul de sus.

14

 

Mic moment de fericire 14: când desfaci o portocală și mirosul ei se răspândește în toată camera.

15

 

Mic moment de fericire 15: când întâlnesc oameni frumoși.

16

 

Mic moment de fericire 16: când în sfârșit bei un pahar cu apă după ce ai umblat o zi întreagă prin soare.

17

 

Mic moment de fericire 17: când admiri marea și accesoriile ei.

17 (2)

 

Mic moment de fericire 18: când ajungi pe vârful unui munte și admiri priveliștea aflată la poale.

18

 

Mic moment de fericire 19: când auzi o melodie din adolescența ta și te simți din nou licean.

19

 

Mic moment de fericire 20: când văd copii împreună cu animale.

20

Sursa foto:

http://browse.deviantart.com/?

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning-49096299

q=by+the+fireplace#/d4ktckrhttp://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09https://www.facebook.com/media/set/?set=a.488108284286.264796.44869749286&type=3http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdchttp://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.htmlhttp://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59xhttp://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

Va urma

Read Full Post »

95640661_DLCXAXM

 

Așa cum scriam în prima parte a articolului De la blogeri adunate…, de puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Astăzi vă voi povesti despre o blogeriță medicinistă poetăMeddArtis, pe care am descoperit-o într-un moment de cumpănă acum fix o lună.

Pe blogul ei ne scrie despre cord, despre organul fizic ca atare, în partea dedicată cardiologiei, dar și despre inimă, despre trăirile ei, în secțiunea consacrată poeziei. Fie că citești textele despre cardiologie ori poeziile, din ambele secțiuni transpare același altruism al autoarei.

În partea despre cord, MeddArtis e o călăuză pentru cei care vor să învețe medicină, practic îi învață cum să învețe și o face cât mai atractiv posibil, comparând de exemplu valva pulmonară cu semnul mărcii TOYOTA și remarcând asemănarea dintre valva aortică și semnul mărcii MERCEDES.

În acest articol mă voi referi la poeta MeddArtis, la care am apreciat în primul rând faptul că nu scrie doar despre propriile trăiri, ci împrumută diverse stări de la cei dragi și le transpune în versuri. Din punctul meu de vedere, care am practicat mereu autofagia pe plan poetic, ușurința ei de pune în versuri stările altor persoane mi se pare cu adevărat remarcabilă.

Un suflet cu ferestrele larg deschise către lume, M. te trece printr-un montagne russe emoțional, de la Rugă, în care cere Domnului milă pentru oamenii care plâng,  la Tril de nuntă,  dedicat celor ce pășesc sincron spre-aceeași stea.

La finalul fiecărei poezii M. te întâmpină cu un Saluuut! jovial și copilăros care-ți merge direct la suflet și vine cu câteva lămuriri despre poezia pe care tocmai a scris-o. Uneori îmi este greu să aleg ce-mi place mai mult: poezia în sine sau rândurile ce îi urmează. E un fel de dilemă între cine-s mai frumoși: oamenii?…ploaia?

 În ceea ce mă privește, una dintre poeziile sale m-a înduioșat într-o așa de mare măsură încât m-a determinat să-l sun pe tatăl meu și să mă împac cu el. Căci, așa cum am citit undeva, acel ce știe să înduioșeze, știe tot.

Relația cu cititorii ei e una foarte vie, le oferă răspunsuri consistente celor care-i comentează creațiile. Așa cum am aflat însă într-unul dintre dialogurile cu un cititor de-al ei poeta mărturisește: Sunt bucuroasă dacă cineva îmi citește creațiile, desigur, dar am o bucurie și mai mare să descopăr creațiile altora.

Sunt norocoasă să fiu unul dintre blogerii citiți de ea, încurajările venite din partea ei sunt ca pâinea caldă pentru mine și-mi dau încrederea de a continua să țin condeiul în mână.

Aș putea să scriu la nesfârșit despre poeziile ei, dar cel mai bine ar fi să-i vizitați blogul și să le citiți. Ca să vă conving, dacă nu am reușit până acum(din pricina neputinței mele), vă voi mai spune doar atât: la finalul unui text, M. își întreabă cititorii: unde e acasă cu adevărat pentru tine?  Răspunsul meu e acesta: într-o poezie de-a lui MeddArtis. 

induiosare

 

Sursa foto:

https://light.sunphoto.ro/photos/normal/95640661_DLCXAXM

doxologia.ro

 

 

 

 

Read Full Post »

 

 

Lecția pe care le-o propun copiilor astăzi e mai deosebită decât celelalte pentru că nu voi mai prezenta tablourile unui pictor, ci invențiile lui Leonardo da Vinci, căruia i-am dedicat și o oră despre arta sa.

De data aceasta documentarea din cărți și de pe internet a fost însoțită și de una magică, la Palatul Culturii, ce găzduiește până în ianuarie 2018 expoziția temporară Mașinile lui da Vinci.

Expoziția mi-a dat impresia unei călătorii în timp, fără să pot preciza clar dacă în trecut sau în viitor, căci, așa cum spunea Jacques Bergier, prin invențiile sale geniul renascentist pare un călător din viitor aterizat în secolul al XV-lea.

Îmi aduc aminte că, văzând atâtea aparate de zbor realizate după schițele geniului am simțit că prind și eu aripi și sunt convinsă că asta nu era numai datorită bomboanelor cu ciocolată pe care le-am mâncat în acea zi.

Revenind la ora de azi, înainte de a le vorbi copiilor despre mașinăriile de tot felul ale lui Leonardo, îi întreb ce ar inventa ei. Iată răspunsurile lor:

Invenția mea s-ar numi tiroliana-robot care este un robot ce face aproape orice și se transformă într-o tiroliană cu care în timp ce te joci te face să fii în confort maxim și poate să se transforme în forma inițială cu o memorie de 70 GB, plus pornire-oprire în mod vocal. ( V.)

Aș inventa mașina zburătoare, un robot ajutător la teme, umbrela plutitoare fără mâner și stiloul care scrie singur. ( F.)

Aș inventa un robot care să îți facă toate mofturile. ( I.)

Aș inventa floarea de parfum și o carte care se citește singură. ( A.)

După acest moment încep ora propriu-zisă dedicată lui da Vinci, menționând câteva curiozități despre acesta, de la felul în care scria în oglindă, până la programul său de somn polifazic, prin care dormea câte 15 minute la patru ore, în total doar o oră și jumătate pe noapte, lucru ce a făcut posibile realizările sale multiple.

Dintre toate invențiile sale mă opresc asupra a trei tipuri: zecile de schițe cu mașini de zbor, aparatele acvatice și invențiile cu caracter militar.

Le precizez copiilor că avioanele, elicopterele, navele spațiale sunt ceva obișnuit în timpurile noastre, dar că în secolul al XV-lea ele nu existau.

Le arăt imaginea unui uliu pentru a le povesti despre acea întâmplare din copilăria geniului pe care el o va considera un semn divin la maturitate, în care pasărea a trecut deasupra leagănului său. Ajuns adult, va studia foarte mult mișcarea păsărilor în timpul zborului și va realiza numeroase schițe ale unor aparate de zbor, din dorința de a fi primul om din istoria omenirii care va zbura. Le spun micuților că dorința lui Leonardo nu s-a împlinit pentru că nivelul atins de tehnică la acea vreme nu se ridica la nivelul cunoașterii și ideilor sale.

Îi întreb dacă au înălțat vreodată un zmeu și un băiat îmi spune că a lansat unul care arăta ca un triunghi cu ciucurei și le spun  că din analizarea îndelungată a zmeielor, da Vinci a realizat schița unui aparat de zbor care seamănă cu deltaplanul modern.

Glumesc cu ei și le arăt o fotografie cu un fan Da Vinci și ei sunt încântați și surprinși să mă vadă fotografiată alături de macheta șurubului aerian. Îi întreb unde cred ei că a fost făcută poza. Unul dintre băieți crede că m-am pozat la Muzeul de Istorie Leonardo da Vinci și este mirat să afle de expoziția de la Palat.

Le mai menționez câte ceva despre ornitopter și despre prima parașută inventată de către da Vinci. Domnul director adaugă că în realizarea unei schițe a unui aparat de zbor geniul s-a inspirat din forma unei libelule.

Le prezint și invențiile pentru uz acvatic, unde au surpriza să afle că Leonardo a inventat primul costum de scafandru din istorie, că a creat mănuși de înot, un submarin, veste și colaci de salvare. V. mă întreabă cum putea respira scafandrul și eu îi arăt țeava pentru respirat, la care el conchide că în zilele noastre se folosește tubul de oxigen.

La final le arăt câteva invenții cu caracter militar și anume podul mobil, fără cuie și funii, și unul dintre băieți aduce în discuție podurile ce existau pe vremuri la castele. Macheta tancului li se pare că seamănă cu un butoi sau cu o căsuță în care nu poți intra.

Și uite-așa se încheie o lecție care-i poartă pe prichindei din văzhuh până în adâncuri.

Momentul cel mai cel al serii vine abia după aceea, când sărbătorim o fetiță a cărei onomastică e azi și îi cântăm la mulți ani și ne delectăm cu bucurii dulci.

Chiar înainte să plec V. vrea să știe ce voi face cu invențiile sale, dacă le voi vinde unei companii el îmi cere 1000 de dolari, dar scap ieftin când află că le voi folosi doar pentru a scrie un articol. 🙂

Bibliografie:
Viața și opera lui Leonardo da Vinci, nr 2, Adevărul, 2009.

100 de personalități – Leonardo da Vinci, nr. 7, Deagostini, 2007

http://clubenigma.ro/leonardo-da-vinci-si-demonii-sai/

https://www.gcntv.net/masinile-lui-leonardo-da-vinci-vor-fi-expuse-la-muzeul-municipiului-bucuresti/

20171130_17471520171130_17471820171130_174721

Read Full Post »

 

 

În vara lui 2011 am trăit o experiență cel puțin surprinzătoare, pe care o voi împărtăși cu voi.

În luna iunie, pe când vizitam Muzeul de Istorie din Varna, în calitate de translator al nanei mele,  am fost atât de impresionată de expunerea ghidului de acolo, încât mi-am dorit să devin, la rându-mi, ghid turistic.

Revenită în țară, în aceeași lună am aflat de inițiativa unei agenții de turism de a organiza tururi de oraș gratuite și de a înființa un club de ghizi. Vedeam în acest proiect o oportunitate de a-mi împlini visul exprimat timid în Bulgaria.

A urmat un fel de școală de vară foarte frumoasă, în care în fiecare zi de miercuri descopeream noi fațete nebănuite ale orașului Iași, devenind turist și pelerin în propriul oraș.

După o perioadă de acumulări, am devenit ghid turistic voluntar pe traseul Piața Unirii – Palatul Culturii și de-a lungul Bulevardului Copou, dar și reporter de texte despre obiectivele religioase importante adunate sub titlul Pelerin în propriul oraș.

Acest voluntariat a presupus o mică trădare față de copiii de la after-school pentru câteva luni în care nu i-am mai vizitat, ci m-am specializat pe tururi ghidate pentru copii tocmai pentru a le fi tot lor ghid într-o bună zi.

Am avut șansa să fiu ghid pe Copou pentru un grup de elevi veniți din toate colțurile țării la Olimpiada de matematică, pentru un grup de mici șahiști din Republica Moldova, dintre care unul a remarcat tramvaiul cu pachești din orașul nostru și în cele din urmă pentru copilașii mei de la after-school, moment ce a coincis cu ieșirea mea din Clubul de Ghizi pentru a mă dedica mai departe ștrumfilor.

În ultima vreme mi-am propus să scriu despre acea perioadă, dar pentru că a trecut atât de mult timp de atunci, amintirile s-au estompat și paginile s-au încăpățânat să rămână albe.

Tot ce-mi amintesc e că am gândit tururile pentru copii în așa fel încât să le fie antrenate mai toate simțurile : le-am adus fotografii cu Iașul de altădată, le-am pus Fanfara Liceului Costache Negruzzi la reportofon, le-am vorbit despre Iașul papilelor gustative, de cozonacii oferiți de cucoana Marghiolița săracilor, de cofetăria de pe Cuza Vodă unde Eminescu se delecta cu prăjituri sau de cofetăriile de pe  Ulița Sârbească.

Însă zilele trecute am văzut că ghizii de la o agenție locală de turism organizau un tur pietonal ghidat pe fosta Uliță Mare a boierilor și m-am hotărât să particip pentru a-mi reactiva amintirile uitate despre istoria și arhitectura Iașului meu drag.

Am ajuns în fața Palatului Culturii cu vreo zece minute înainte de ora de întâlnire și m-am așezat pe o bancă, privindu-i pe ceilalți ieșeni sau turiști de pe bănci, încercând să ghicesc care sunt organizatorii. I-am identificat imediat: două tinere și doi tineri, dintre care fetele aveau la ele foi, în cazul în care ar fi avut vreun lapsus pe traseu.

Domnișoarele (I. și A.) și-au început expunerea despre Palatul Culturii, dându-ne o veste bună: că turnul Palatului va putea fi vizitat, fapt care nu era posibil pe durata ghidăriei mele, când edificiul era închis pentru lucrări de reabilitare. Am aflat și o întâmplare cu iz anecdotic,  și anume că în noaptea inaugurării turnului cu ceas arhitectul Berindei și cu copiii săi au tot încercat să regleze ceasul și astfel toată noaptea s-a auzit în oraș Hora Unirii.

Încă din primele minute ale turului am realizat că fetele reprezintă acel model ideal de ghid despre care-mi vorbea domnul Emil Bejan, de la Catedrala Catolică Fecioara Maria Regină. În interviul Un ghid, o poveste pe care mi l-a acordat, domnia sa spunea că trebuie să te îndrăgostești de locul pe care-l prezinți, astfel încât să se creeze o simbioză între  ghid și obiectiv.

Când fetele au vorbit despre expozițiile temporare care au loc la Palat aș fi vrut să intervin să le sugerez participanților să viziteze Mașinile lui Leonardo da Vinci, cu replici ale fabuloaselor sale mașini zburătoare și reproduceri după picturi, dar timiditatea a învins și de data asta și am tăcut mâlc.(Pentru cei interesați invențiile sale vor fi în continuare expuse aici până în ianuarie 2018).

În prezentarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, domnișoara A. a amintit de acele elemente de heraldică despre care le vorbeam și eu copiilor pe când eram ghid, și anume, că felul în care sunt reprezentate picioarele calului oferă indicii despre moartea călărețului.

La Biserica Sf. Nicolae Domnesc am fost impresionată că domnișoara I. știa integral textul pisaniei și un citat din Dimitrie Cantemir despre obiceiul ungerii cu mir al domnitorilor, după stilul ungerii împăraților bizantini.

Casa Dosoftei a fost un prilej pentru mine de a-mi aminti de o extraordinară vizită de documentare aici, unde domnul muzeograf Mirel Cană ne-a dezvăluit că Mitropolitul Dosoftei e primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi. Tot dumnealui, vorbind despre o carte care a aparținut lui Ștefan cel Mare, a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând petele de pe acea carte.

În prezentarea domnișoarei I. despre Gheorghi Asachi am apreciat că nu s-a limitat doar la a descrie statuia acestuia, ci a punctat și principalele contribuții ale cărturarului la dezvoltarea culturii române. Am aflat cu uimire că la primul spectacol susținut în limba română la lumina a câtorva lumânări a participat chiar și Mitropolitul Veniamin Costache. De ce cu uimire? Pentru că la vremea aceea fețelor bisericești nu le era permisă participarea la astfel de evenimente. Să nu uităm că unul dintre motivele pentru care diaconul Creangă a fost exclus din cler a fost acela că mergea la teatru.

La Biserica Trei Ierarhi am remarcat pentru prima dată brâul de marmură neagră, asta și pentru că pe vremea în care eram eu ghid voluntar clădirea era încă în construcție. Mi-am amintit cum la unul dintre tururile cu copii o fetiță și-a luat notițe scriind cu verde despre acest edificiu că este o biserică foarte veche.

A urmat apoi prezentarea a două construcții care se privesc față în față ( Mitropolia și Palatul Roznovanu) și care au în comun același arhitect, pe Gustave Freiwald.

La Palatul Roznovanu, domnișoara I. a adus în discuție minunata magnolie din fața acestei construcții, prilej pentru mine de aducere aminte a unui tur ghidat care s-a încheiat în fața magnoliei înflorite și în care o doamnă profesoară de franceză venită cu elevii ei să redescopere Iașul m-a servit cu prăjituri. Tot aici rememorez povestea de dragoste ilicită dintre Nicolae Roznovanu și Cucoana Marghiolița și vizita pe care am făcut-o cândva în interiorul Primăriei, pe locul unde se țineau faimoasele baluri.

La Catedrala Mitropolitană ghizii ne-au povestit despre influența Renașterii italiene în realizarea acestei construcții și brusc mi-am amintit cum le arătam copiilor o fotografie cu celebra biserică Trinita del Monte din Roma, cu care Mitropolia se aseamănă într-o oarecare măsură. Tot aici le arătam celor mici o fotografie superbă cu mozaicul hramului Întâmpinarea Domnului, la vremea ceea imposibil de văzut din cauza lucrărilor de reabilitare.

Turul ghidat s-a încheiat în fața Teatrului Național, iar când fetele au vorbit despre cortina cu alegoria celor trei vârste ale omului în centru și cu Unirea Principatelor la dreapta m-a cuprins un dor de a revedea interiorul teatrului.

Seara s-a terminat în aplauzele pe deplin meritate de A. și I., doi ghizi autentici de la care chiar ai ce învăța, care au jonglat cu o mare ușurință cu termeni din arhitectură și cu date istorice, atingând măiestria și dând dovadă de umor și de abilități de comunicare deosebite. Felicitări ghizilor! Aștept cu drag un nou tur. 🙂

Read Full Post »

 

Astăzi am ales să vă povestesc despre transformarea mea dintr-o nazistă a gramaticii într-o persoană un pic mai tolerantă cu greșelile, nu doar cele gramaticale, ci și cu greșelile în general.

A existat o perioadă în viața mea în care am fost plătită să vânez greșeli de scriere, timp de trei ani și jumătate la un ziar local și cam un an la o editură.

În toată acea perioadă sufeream enorm dacă se strecura câte o eroare în textele pe care le corectam, dintr-un perfecționism dus la extrem.  Același perfecționism nesănătos mă determina să corectez o carte de trei ori câte 24 de ore din 24 până când m-am îmbolnăvit.

Nu am învățat lecția și, din momentul în care am început să scriu pe blogul personal, am ajuns la „performanța” de a parcurge un text și de câte 4-5 ori, să nu cumva să scap chiar și o virgulă. M-am autoporeclit Baba Virgulă, luând drept model binecunoscuta poreclă a lui Caragiale, Moș Virgulă.

Ei bine, Baba asta virgulă care eram eu n-avea pic de umor. Îmi făcusem un cult pentru detectarea greșelilor și chiar am sacrificat o prietenie din cauza asta.

Dar, la un moment dat ceva a început să se întâmple. Să întâlnesc oameni minunați cu abordări total diferite față de ideea de greșeală.

Îmi amintesc că urmăream un curs de psihologie online susținut de un profesor canadian, domnul Steve Joordens, care la un moment dat a întrebat: What’s the capital city of Paris? și apoi a râs ca un copil dându-și seama ce a spus.

Am rămas uimită și m-am întrebat în sinea mea de ce nu a tăiat prostioara la montaj și de ce nu a făcut o altă întregistrare… perfectă. Am ascultat cursul de mai multe ori și a început să-mi placă momentul în care profu’ râdea de propria greșeală.

Am realizat că o greșeală poate fi privită și ca un lucru amuzant, un fel de a ieși din casă cu un pantof de o culoare și celălalt de altă culoare, ca în comedia cu Pierre Richard.

Apoi, citind cartea lui Elisabeth Gilbert despre creativitate am întâlnit acolo un citat care mi-a arătat ce e de fapt perfecțiunea: un mit, o capcană și o roată pentru hamsteri, în care alergi până-ți dai duhul.  Concluzia autoarei, că perfecționismul se deghizează în virtute a fost ca un duș rece pentru mine.

Am decis să renunț la corecturile exagerate, să las textele să curgă, să intervin foarte puțin pentru a face modificări pentru că sunt de părere că varianta lor inițială e și cea mai onestă.  

Mi-am dat seama și de faptul că în timpul pe care l-aș petrece corectând un text a treia oară aș putea trece la un alt proiect și câștigul ar fi mult mai mare decât cel pe care l-ar aduce goana obsesivă după virgule.

Așa că, perfecționistei din mine îi spun clar și răspicat: a greși e omenește!

(Text dedicat lui A., care mi-a dăruit minunăția de carte a lui Elisabeth Gilbert, Lecții de magie – Cum să-ți cultivi creativitatea)

Citat-Henry-Ford

Read Full Post »

Dublul meu mai bun

Lista cu Îngerii mei  ar fi incompletă dacă nu aș scrie despre M., o persoană cunoscută  pe vremea studenției prin intermediul chatului, o prietenă a cărei întâlnire a fost decisivă pentru destinul meu.

În mod deloc surprinzător pentru mine, era cât pe ce să ratez ocazia de a mă împrieteni cu ea din cauza incapacității mele de a vedea de la început care oameni joacă un rol pozitiv și fundamental în evoluția mea.

Pot spune, fără să exagerez, că fără M. nu aș fi putut evolua spre persoana care sunt în prezent, că întâlnirea cu ea a fost una providențială, căci m-a făcut să văd lucrurile într-o lumină cu totul nouă.

Într-o perioadă în care trăiam o mare decepție, ea mi-a oferit psihoterapie, am vorbit zilnic ore îndelungate despre problema mea, fără să mă gândesc măcar o clipă dacă ea era bine. Și nu era, dar pentru că lipsa de a se lamenta o caracterizează, nu mi-a spus nimic despre problemele ei.

Văzând că mă complac într-o stare de autocompătimire, mi-a sugerat să încep să fac voluntariat, ca să-mi mut centrul preocupările dinspre mine spre ceilalți.

N-am fost deloc încântată de idee, dar M. a avut o mare putere de convingere asupra mea și în ziua următoare m-am dus la un ONG și am spus, cam cu gura altuia, că vreau să fac voluntariat.

Aveam de ales dintr-o listă întreagă de activități, de la a îngriji bătrânii la domiciliu până la a-i sprijini pe dependenții de droguri. Când lista era spre sfârșit și mă întrebam ce caut eu acolo, am găsit în cele din urmă ceva ce mi se potrivea: să ajut niște copii nevoiași la teme.

Din acel moment viața mea s-a schimbat radical și asta i se datorează într-o foarte mare măsură lui M. Este printre acei oameni aleși să-i inspire pe ceilalți, pe mine m-a inspirat să-mi descopăr partea mea cea mai frumoasă, cea care interacționează cu copiii, cu care fac un schimb de energie extraordinar.

Pot să spun că intr-un fel era viața mea inainte de propunerea ei și cu totul alta după. Eram într-o acută foame de sens și prin intermediul sfatului ei l-am descoperit.

Cu mult înainte să-mi descopăr diferite abilități, ea le-a văzut latente în mine, doar privindu-mă. Eu nu conștientizam nimic din ce aveam să devin, un fel de magician pentru copii, și nu un adult care-i plictisește cu temele.

Ea a fost pentru mine marea șansă de a face un drum invers de la bătrânețe spre tinerețe, căci, așa cum spunea Picasso, îți ia foarte mult timp până să devii tânăr.

Dacă toți oamenii ar fi asemenea ei, cred că nu ar mai exista nici măcar ideea de conflict, oamenii s-ar iubi pur și simplu unii pe alții.

Pentru mine M. va fi mereu un model de urmat,  calea spre dobândirea propriei libertăți. E un fel de curs de dezvoltare personală ambulant, dar asta în rarele ocazii în care vorbește.  Căci cel mai ades alege tăcerea, care într-adevăr e mai frumoasă decât mii de cuvinte.

 

Read Full Post »

 

Anual, pe data de 17 septembrie pretutindeni în Europa se sărbătorește Ziua Patrimoniului. Anul acesta ieșenii au avut  inițiativa de a se ralia evenimentului de anvergură europeană, organizând  cea dintâi ediție a Zilei Patrimoniului. În ce a constat aceasta? Într-un tur pietonal gratuit ce a debutat la ora 9,00 în Piața Unirii și s-a finalizat în jurul orei 11,00 la Palatul Culturii, în vizite ghidate la mai multe obiective turistice din oraș și un concert de orgă susținut la Catedrala Catolică Sfânta Maria, Regină, de către Octavian Bișoc. Ziua Patrimoniului s-a încheiat memorabil, cu un spectacol realizat de Beatrice Oancea, numit  Magia serii în sunet și lumină.

La Catedrala Romano-Catolică de pe bulevardul Ștefan cel Mare amfitrionul nostru, domnul Emil Bejan, ne-a vorbit despre bogata simbolistică a numerelor, cifra 4 simbolizându-i pe cei patru evangheliști, cifra 7 trimițând la cele 7 sacramente sau taine, numărul 10 facând aluzie la cele zece porunci, iar numărul 12, la cele 12 triburi ale lui Israel.

La  Biserica Sfântul Nicolae Domnesc Părintele Sandu  a dezvăluit dimensiunea profund creștină a lui Ștefan cel Mare, povestind că la  Războieni el a cules toate osemintele celor căzuți, chiar și ale adversarilor, și le-a îngropat. Preotul a precizat apoi în ce consta unicitatea acestui edificiu religios pe vremuri. Era singura biserică ce avea trei altare, slujbele ținându-se simultan în limbile română, rusă și greacă. Am fost surprinși să aflăm că la începutul secolului al XVIII-lea biserica a funcționat ca moschee.

La Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, dedicată istoriei literaturii române vechi domnul muzeograf Mirel Cană ne-a vorbit despre Mitropolitul Dosoftei ca de o personalitate religioasă și culturală de prim rang pentru secolul al XVII-lea. Ierarhul are meritul de a substitui limba slavonă( ca limbă de cult) cu limba română, precum și cel de a fi primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi.

Am întâlnit și aici urme ale lui Ștefan cel Mare, de data asta chiar la sensul propriu, pe una din cărțile care i-au aparținut, un catalog al sărbătorilor religioase. Vorbind de petele prezente pe filele cărții lui Ștefan cel Mare, domnul muzeograf a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând acele pete. De asemenea, domnul Mirel Cană a făcut o dezvăluire tentantă pentru hoții amatori de obiecte culturale: Casa cu arcade păstrează o serie de cărți foarte valoroase, cum ar fi Biblia de la București, originală, evaluată la 300.000 de euro, sau Patericul, unicat în lume.

La Catedrala Mitropolitană, l-am avut ca ghid pe Părintele Dosoftei Șcheiul.  Obiectele specifice din interiorul bisericii reflectă o tendință cosmopolită a vremii, căci candelabrele și vitraliile sunt de proveniență vieneză, catapeteasma a fost sculptată la Kiev, iar moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse în țară din Grecia. Pictorul bisericii este însă român, Gheorghe Tăttărescu, dar și acesta a creat o pictură în ulei de tip occidental, nu în frescă. Părintele a prezentat succint viața Sfintei Parascheva, insistând pe actele de milostenie ale acesteia, cum ar fi cel al schimbării hainelor sale cu ale săracilor. Așa cum botezul la care am asistat la Sfântul Nicolae Domnesc era o invitație la înveșnicirea ființei, vizita la Catedrala Mitropolitană  a fost un îndemn la acțiuni umanitare, prin urmarea modelului de milostenie al Sfintei Parascheva.

Am mers apoi la Palatul Roznovanu, situat pe fosta Uliță Mare, în prezent bulevardul Ștefan cel Mare. Aici pe vremuri se țineau cele mai frumoase baluri și tot aici a fost găzduit și însuși regele Carol. Doamna Anca Zota ne-a delectat cu povestea de dragoste inedită dintre proprietar și cucoana Marghiolița, acesta răpind-o pe iubita sa de mai multe ori de la soțul ei. De asemenea, am aflat un amănunt amuzant, legenda că Palatul Roznovanu ar fi fost bântuit, când de fapt era vorba despre niște hoți care umblau cu cearșafuri în cap. În sala de consiliu, fosta sală de bal, am văzut potretele primarilor ieșeni de-a lungul timpului, realizate de Dan Hatmanu. Am rămas puțin dezamăgită de aceste tablouri, ele trădând o disproporționalitate evidentă între bustul somptuos și capetele care par mult prea mici. Dar e posibil ca exact aceasta să fi fost intenția artistului și în cazul ăsta critica mea să nu mai aibă niciun temei.

La Mănăstirea Golia, am urcat în turn, numărând treptele circulare pentru a ne convinge că sunt 120, am admirat clopotele de la Golia donate de Carol I, amintindu-ne de poeziile eminesciene în care sunt evocate bătăile clopotelor.  Aflați în Turnul Goliei ne-am imaginat scenele “sângeroase” în care Creangă împușca ciorile.

Ultima vizită ghidată a avut loc la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde ne-a fost ghid domnul Horia Nichita.

Și acest spațiu ecleziastic, ca și Golia, este legat de personalitatea domnitorului Vasile Lupu, el fiind ctitorul mănăstirii. Ca o mulțumire pentru donațiile sale, patriarhia de la Constantinopol i-a oferit ctitorului moaștele Sfintei Parascheva. Acestea s-au odihnit în mănăstire până la incendiul din 1888, când au fost mutate la Catedrala Mitropolitană. Acum se mai păstrează la Trei Ierarhi mandibula Sfântului Vasile cel Mare. Ghidul ne-a vorbit despre aspectul mănăstirii așa cum era ea pe vremuri, cu ziduri de apărare, ca la Golia, cu multe chilii și construcții, cu o clopotniță care a fost desființată, precum și cu acoperișuri rotunde.

Am vizitat și fosta trapeză a ansamblului, Sala Gotică, numită astfel datorită bolților interioare în ogivă. Aici am văzut o serie de obiecte religioase, cum ar fi icoane reprezentându-i pe cei trei părinți capadocieni, sau o cruce în filigran de argint cu lemn din Sfânta Cruce. De o deosebită valoare sunt fragmentele de frescă din pictura originală, executată de iconari ruși, tabloul votiv care-l redă pe Vasile Lupu, dar și acoperămintele de mormânt brodate  ce îi înfățișează pe doamna Tudosca, soția voievodului, și pe fiul său Ioan.

A urmat apoi concertul de orgă de la Catedrala Sfânta Maria, Regină, susținut de un matematician foarte talentat la muzică, domnul Octavian Bișoc. Evenimentul a  fost pentru mine un culoar sonor către trecut, către excursia la Brașov în care am fost cu părinții mei pe când aveam cinci ani, și din care îmi amintesc doar Biserica Neagră, unde am asistat pentru prima dată la un concert de orgă.

Cât despre spectacolul realizat de Beatrice Rancea, “ Magia serii în sunet și lumină”, ce l-a avut ca invitat de onoare pe dirijorul clujean Cristian Sandu, nu vreau să spun prea multe. Pentru că, atunci când întâlnesc frumusețea prefer să las o pagină albă…

Read Full Post »

 

Voi continua articolele dedicate îngerilor mei scriind azi despre nana mea, cu care probabil ar fi trebuit să inaugurez această serie, dat fiind statutul ei special de părinte spiritual.

Dar inspirația are  capriciile ei și își alege ordinea subiectelor în funcție de propriul chef și nu de dorințele mele.

Cele mai îndepărtate amintiri care mă leagă de Nana sunt cele din perioada preșcolară, când ne-a citit mie și lui C., băiatul ei, Hansel și Gretel. Ce impact trebuie să fi avut asupra burticilor noastre imaginea unei căsuțe din turtă dulce! 🙂Tot cam pe atunci mă îndemna să urmăresc textele cu degetul, să nu pierd șirul rândurilor.

A fost alături de mine pe toată durata facultății, încurajându-mă telefonic înaintea fiecărui examen, având încredere în mine când eu îmi plăsmuiam doar scenarii catastrofale.

Însă perioada cea mai benefică pentru evoluția mea a fost cea din 2011 în care am însoțit-o în Bulgaria în calitate de traducător la un workshop pe tema sănătății oamenilor de vârsta a treia și a pericolului excluderii sociale a unor categorii defavorizate.

Îmi aminteam cum nu voiam să merg, de teamă că nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor, că nu sunt suficient de bine pregătită, că mă voi face de rușine și altele de genul ăsta.

Nana nici nu a vrut să audă și aproape că m-a luat pe sus.

Și bine a făcut, căci vizita noastră la Varna a fost o experiență extraordinară. Acolo am cunoscut persoane cu diferite dizabilități care nu s-au lăsat învinse și care aveau o voce în societatea din care făceau parte.

Le priveam admirativ și făceam mental comparații cu ele în defavoarea mea. Tocmai pe când aveam asemenea gânduri, Nana m-a trimis să vorbesc în fața tuturor. Îmi amintesc doar că am ezitat puțin, că am făcut o glumă și că totul a fost atât de bine că la sfârșitul întrunirii plângeam de bucurie una în brațele celeilalte.

Deși workshopurile erau pe tema îmbătrânirii,  eu mă simțeam mai tânără și mai plină de viață ca oricând.

De unde venea toată pofta asta de viață? De la vizitarea unei țări noi? De la marea bulgărească? De la programul folcloric al gazdelor? De la lichiorul de trandafiri? Probabil că răspunsul e câte un pic din fiecare.

Dar cel mai evident răspuns e acela că, prin exemplul pe care mi l-au oferit, persoanele cu dizabilități m-au ajutat să-mi înving propria timiditate și propria teamă de a vorbi în public. Și am reușit ceea ce nu credeam că voi putea: să fiu un bun translator pentru nana mea. Ceea ce ea a știut tot timpul.

În prag de ziua ta, îți mulțumesc încă o dată pentru minunata șansă pe care mi-ai oferit-o, de a-mi depăși limitele și de a crede în mine.

varnatrandafiriDSC08043Varna

Read Full Post »

 

 

 

 

 Viața e mai ușoară când ai un hobby!

 

Vă scriam recent despre cum o fotografie de la grădiniță cu A.A. a reprezentat punctul de plecare în descoperirea unui nou hobby, după o perioadă de preocupări abstracte. Nimic din ce aveam să învăț nu ar fi fost posibil dacă A.A. nu mi-ar fi pus temelia, ajutându-mă să realizez acei copăcei ai vieții.

Ulterior mi-am găsit singură nișa pe youtube și am început să mă bucur de o întreagă grădină zoologică din mărgele, de profi de pretudindeni și de toate vârstele. Nu mai conta că eu aveam peste 30 de ani și ei puteau avea 7, ierarhiile dintre prof și ucenic se răsturnau cu un simplu click.

Mi-am alcătuit și un jurnal de artizan, în care îmi notam:

E o adevărată magie ceea ce trăiesc de vreo două luni încoace. De când am început să mărgelesc  sunt copleșită de iubirea față de meșteșugul în sine, dar mai ales față de cei cărora le sunt destinate aceste mici frânturi din mine.

Bucuria creării micilor obiecte din mărgele topește gândurile negative și atenuează din țintele intangibile.

Sunt două momente care-mi plac atunci când mărgelesc: cel în care privesc materialele, în care obiectul nu e creat încă și cel în care îl finalizez și-l adaug la colecția existentă.

În egală măsură atelierul îmi place pentru că e locul unde se întâlnesc mai multe hobby-uri: atât lucrul cu mâinile, cât și preocuparea pentru limbile străine, căci tutorialele sunt realizate în diferite limbi străine.

Îmi place acest univers mic, mărunt, care-mi iese din mâini: ici un șezlong, colo o steluță…

 Mai important decât a avea ceva e să știi cum să faci acel ceva.

 Și relația cu Dumnezeu e una specială atunci când fac aceste activități, Îl rog să mă ajute la lucru și la final Îi ofer micile creații ca pe niște ofrande.

Crearea acestor figurine e forma mea de iubire față de Dumnezeu, de ceilalți, de mine însămi și față de Creația însăși.

Mi-am dorit să duc acest meșteșug mai departe. I-am învățat pe copiii de la afterschool să realizeze copăcei, pe studenții de la ASCOR să creeze diferite animale și pe tinerii unui grup de terapie să facă ornamente de Crăciun.

Pentru că sunt de părere că dacă știi un meșteșug, oricare ar fi  el, e bine să-l transmiți și altora, și nu să-l păstrezi doar pentru tine.

 

 

Read Full Post »

 

 

Azi vin la cel de-al doilea atelier cu copiii ca să le vorbesc despre Giuseppe Arcimboldo, pictor italian al secolului al XVI-lea care-și găsea inspirația prin…piețe.

Regret că nu am cum să le aduc copiilor niște legume și fructe ca să rețină lecția și cu ajutorul papilelor gustative, dar se pare că nici nu e nevoie. Domnul director vine cu o caserolă cu piersici  care se potrivește la fix cu tema de azi.

Azi sunt prezenți mai mulți copii, sunt 5-6 și încep ora printr-un mini-joc de cunoaștere, întreb numele fiecăruia și fructul preferat. Numărul unu în topul lor sunt căpșunile care, trebuie să recunosc, sunt și preferatele mele.

Îi întreb care sunt principalele noastre simțuri și o fetiță cu pălărie, D., le identifică pe toate. Le spun apoi că o gospodină, printr-o supă de legume sau o salată de fructe, ne încântă gustul și mirosul, dar că, folosindu-se de aceeași materie primă, Arcimboldo ne încântă văzul. Și ce ni-l mai încântă de peste 5 secole încoace!

Anotimpurile pictorului italian

Le prezint seria Anotimpurilor, recunoscând că din cele 80 de tipuri de flori care au fost folosite pentru a contura Primăvara, eu identific doar vreo trei-patru( un crin, un bujor, o margaretă și o floare de căpșună). Sper însă că peste ani măcar unul dintre acești copii va ajunge un botanist capabil să recunoască toate florile.

Vedem o secvență dintr-un desen animat dedicat lui G.A., în care același personaj este de la depărtare Primăvara, iar din apropiere, mai multe plante specifice acestui anotimp.

Cu Vara e mai simplu, pun reproducerea pe șevalet și copiii observă atât fructele, cât și legumele ce alcătuiesc portretul ei. Le spun că tabloul ascunde un secret și le arăt numele artistului și anul realizării tabloului ajutându-mă de o lupă. Nu li se pare cine știe ce secret, iar o fetiță găsește o altă întrebuințare lupei : să observe peștișorii din acvariul domnului director. 🙂

Domnia sa face o minilecție de istorie națională în interiorul lecției de artă, plecând de la anul executării tabloului și ne dezvăluie numele calului lui Ștefan cel Mare, pe care, cu toată rușinea, îl aflu abia acum: Voitiș.

Revenind la artă, în descrierea Toamnei le amintesc copiilor de reprezentările feminine ale acestui anotimp, chiar și de cele patru fiice ale anului din abecedarele de pe vremuri, arătându-le că Arcimboldo a preferat o reprezentare masculină. Identifică încântați cercelul din urechea toamnei, o smochină, și strugurii aflați pe post de podoabă capilară.

Iarna din viziunea lui G.A. nu le place defel, cu toate ornamentele ei realizate din citrice.

Cărți în formă de…bibliotecar

Îi pregătesc pentru o serie de picturi despre profesii, arătându-le un diapozitiv cu Goofy invadat din toate părțile de semne de întrebare. Goofy se întreabă în ce mod poate fi grupat creativ un teanc de cărți, iar probabil că cel mai bun răspuns l-ar da tot Arcimboldo: în formă de Bibliotecar.

La final, mâncăm fiecare câte o piersică, iar eu am speranța că atunci când vor vedea un coș cu fructe și legume să-și amintească de viziunea avută de pictorul italian despre acestea.

Domnul director dă drumul la muzică, spre bucuria copiilor care, oricât ar fi de încântați de o activitate statică, preferă una dinamică. Încep să danseze, au și un lider de grup, de data asta sunt eu învățăcel, mă bâțâi și eu printre ei, chiar dacă dansul nu e punctul meu forte.

Plec de la centru bucuroasă că am făcut un nou pas în a-i apropia pe micuți de Istoria artei. 🙂20245614_505006649840421_6664631849649466716_n

 

COPII20229323_505006493173770_3026834614146641799_n

Read Full Post »

 

Prietenia cu A., un  înger de-al meu, a început de la o fotografie de la grădiniță în care stăteam întâmplător una lângă alta. Peste ani am regăsit aceleași trăsături într-o poză de profil pe un site de socializare și fără nicio ezitare am contactat-o.

A. s-a bucurat foarte mult de gestul meu și eu nu mai puțin că am avut curajul să iau legătura cu ea. Așa a început prietenia noastră, care stă sub semnul unor valori comune, cum ar fi voluntariatul, dar și sub semnul unei infinite creativități.

Așa cum aveam să aflu, A. e pasionată de crearea de bijuterii și de copăcei ai vieții. Ea se află în categoria rară a artiștilor care nu păstrează arta doar pentru sine, ci îi învață și pe alții ceea ce știe.

Primele ei workshopuri neoficiale în Sage Cafe

Cel dintâi beneficiar al workshopurilor ei am fost chiar eu. A m-a învățat cu dăruire și pricepere un meșteșug pe care nu-l înțelegeam neam! Cu un talent desăvârșit în a explica pașii, a constatat imediat că modul meu de înțelegere e unul teoretic și mi-a explicat în fraze clare ce aveam de făcut.

Sage Cafe a devenit locul de unde a ieșit din mâinile noastre un întreg regn vegetal sau o brățară cu pietre de magnezit.

Dar mai mult decât figurinele învățate de la ea, A. m-a învățat adevărate lecții de viață: să ofer mai departe ceea ce creez și cunosc, să mă bucur de realizările celorlalți. Recunosc că mi-a fost un pic greu la început, aveam un mare simț al proprietății față de obiectele create, dar în prezent le ofer cu dragă inimă. ( Ei, nu chiar pe toate :)).

Eram atât de fascinată de arta ei, încât i-am și visat creațiile într-o noapte, am luat legătura cu ea și i-am sugerat să apară într-o emisiune locală în care să le  prezinte. Am aflat cu uimire că emisiunea respectivă tocmai a avut loc.

Astfel de sincronicități sunt destul de dese între noi, într-o perioadă în care eu m-am hotărât să colorez motani încălțați, zâne, cai sau fluturi ea mi-a spus că intenționează să scrie o carte despre desene de relaxare pentru adulți.

Ceea ce apreciez cel mai mult la prietenia noastră e felul în care ne întreținem inspirația  reciproc. Suntem două visătoare care lucrăm zi de zi pentru a ne înfăptui visurile. Dacă ea are o perioadă mai creativă, mă întreb ce aș putea face eu să creez ceva. Când sunt creativă eu se mobilizează ea și tot așa.

Acum, privind în urmă către fotografia cu noi de la grădiniță, cred cu tărie că stă înscris în ea un destin: al prieteniei noastre de  peste ani.

În prezent o puteți găsi pe A. la Londra, unde organizează în continuare workshopuri creative, și le inițiază pe doamne într-un meșteșug atât de feminin: acela de a-și crea propriile bijuterii.

 

 

Pentru cei care doriți să admirați creațiile lui A. vă pun link mai jos:

www.theblissfulart.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

poartă-ți

Azi, în rubrica Îngerii mei voi scrie despre A.D.., cu care am dezvoltat cea mai longevivă prietenie, ce dăinuie de peste douăzeci și cinci de ani. De altfel, nu sunt la prima încercare de a o cuprinde în cuvinte, în gimnaziu am scris o compunere în engleză despre ea pe tema cea mai bună prietenă. Dar cum acele rânduri nu s-au păstrat de-a lungul anilor, voi scrie acum altele dedicate A.

Îmi amintesc perfect începutul interacțiunii noastre: eu eram singură în spatele clasei și doamna dirigintă ne-a mutat în aceeași bancă. A. avea părul blond legat la spate cu o clamă albastră pe care băieții din spatele nostru i-o desfăceau mereu.( Asta, era evident, manifestarea absolută a admirației față de ea.:) )

Tot de perioada aceea mă leagă o amintire amuzantă, în care fiecare ne inspectam igiena nazală a celeilalte cu o seriozitate și o candoare specifice vârstei.

Și, deși a coresponda presupune a scrie cuiva aflat departe, noi făceam departele aproape, scriind pe bancă  despre cîte-n lună și-n stele.

În serile în care dormeam la ea, A. se ruga întotdeauna înainte de culcare. Eu, neavând o educație creștină, de fapt, niciun fel de educație, priveam fascinată la rutina aceea a ei de noapte, fără să o înțeleg însă.

La liceu, drumurile noastre s-au separat pentru o vreme, eu am devenit adolescenta tipică, zgomotoasă, acefală, indisciplinată,  interesată doar de petreceri și concerte. În timpul acesta ea continua să crească frumos, cu discreție, trezind admirație deopotrivă și profesorilor, și colegilor.

La vremea aceea puneam simpatia pe care A. o trezea tuturor pe seama frumuseții ei fizice, de fată din povești, fără să înțeleg că A. e mult mai mult de atât: un model de smerenie și bunăcuviință și că în asta rezidă farmecul ei.

Ceea ce mi se pare cu adevărat miraculos este faptul că, deși până nu demult eram o persoană foarte invidioasă, pe A. nu am invidiat-o niciodată pentru nimic, deși aș fi avut toate motivele.

De cele mai multe ori, A. era pentru mine un foarte bun ascultător, care mă mai elibera de greaua povară a iubirii adolescentine. Pe durata facultății mi-a fost un sfetnic de nădejde, care  mi-a mai ușurat studenția, spunându-mi la ce discipline să mă pregătesc temeinic și la care să o las mai moale.

Uneori mă gândesc că nu am fost demnă de prietenia ei, erau perioade în care îi povesteam despre excursiile mele în Europa, fără să mă gândesc că poate acest lucru o întristează că nu a văzut și ea acele locuri minunate. Abia azi, când rolurile s-au inversat, mă gândesc ce durere o fi simțit suflețelul ei când eu îi povesteam de alte zări și ea nu putea ieși nici măcar din oraș.

Când s-a mutat din Iași m-am mâhnit la gândul că relația noastră va avea de suferit, dar așa cum aveam să aflu prietenia adevărată topește distanțele și chiar dacă ne auzim ocazional la telefon vibrăm la fel ca odinioară.

Acum două veri, a revenit în Iași și ne-a vizitat împreună cu fetița și soțul ei. De bucurie eram în stare să-i dăruiesc toate creațiile mele handmade, dar ei au decis să mi le cumpere cu mult peste prețul pieței pentru a putea să-mi duc hobby-ul mai departe.

 În preajma zilei ei de naștere, când eu ar fi trebuit să-i trimit un cadou, A. m-a anunțat că-mi va trimite în dar două cărți. Abia aștept să le primesc, sper să fi scris câteva rânduri ca dedicație, dacă-i voi revedea scrisul e ca și cum aș revedea-o pe ea.

Dragă, A., mi-am dorit să primești acest articol de ziua ta, dar n-am ce-i face, el a avut o voință a lui și a vrut să-l scriu abia acum. Te îmbrățișez!

(Notă: citatul din titlu nu-mi  aparține, l-am găsit pe net când scriam despre A. și am optat pentru el pentru că mi se pare că i se potrivește de minune. )

Sursa foto: aici

Read Full Post »

De câteva zile mi se conturează un nou proiect în minte, să scriu o serie de articole reunite sub titlul Îngerii mei despre acei oameni care au contribuit și contribuie la fundația mea sufletească.

Azi voi scrie despre A.R., o fostă colegă de facultate pe care inițial o consideram antipatică și care cu timpul mi-a devenit o foarte bună prietenă. De ce o vedeam așa? Din niște motive de-a dreptul puerile, de care azi mă jenez: fiindcă venea la facultate în salopetă de blugi, în timp ce eu dădeam o importanță exagerată mediului academic și în interior și la exterior și nu concepeam să vin altfel îmbrăcată la examene decât în costum.  De parcă salopeta de blugi ar fi însemnat că ea nu dădea facultății importanța pe care o dădeam eu. O idee aberantă, știu. Cu atât mai mult cu cât și ea se implica foarte mult în studiu și învăța din greu pentru fiecare examen.

Șansa a vrut să ne revedem peste niște ani și să ne împrietenim. Nu-mi amintesc foarte precis începutul prieteniei noastre, dar îmi aduc aminte și n-aș putea uita vreodată continuarea.

Cea mai vie amintire a  prieteniei noastre este pentru mine momentul în care m-a vizitat la spital cu niște căpșuni. Am mâncat eu la viața mea o tonă de căpșuni, când eram mică le mâncam cu găleata, dar parcă mai bune decât alea oferite de ea într-un moment greu nu au fost niciunele.

A. mă tratează mereu cu o grijă maternă, la ultima noastră ieșire în oraș a împărțit cu mine ultima felie de pizza.

Mi-a făcut mereu daruri duhovnicești, de ziua mea mi-a dăruit o carte de rugăciuni foarte frumoasă, iar cu altă ocazie am primit de la ea Psaltirea.  Când mă pregătesc de rugăciune mă gândesc invariabil la ea, astfel încât comunicarea dintre noi depășește momentele în care ne întâlnim.

Când uit să mă rog, ea e cea care mă aduce mereu pe Cale. Recent m-a făcut să înțeleg că dialogul cu divinitatea trebuie să fie neîntrerupt, la fel  cum dialoghezi zilnic cu propria familie. Așa am ajuns să trec peste un obstacol greu care-mi aducea numai spaime și din care am ieșit doar prin apropierea de Dumnezeu.

Tot ea e cea care m-a încurajat să continui să scriu pe blog în niște momente în care-mi priveam propriile texte ca pe niște compuneri de-a patra de care mă cam jenam.

Într-o discuție recentă pe care am avut-o cu ea mi-a spus un lucru care a fost ca o revelație: conștiința morții ne face să iubim mai mult! Am glumit cu ea spunându-i să mă lase să-mi notez ideea, că e bună de scris într-un articol. Atunci mi s-a conturat pentru prima dată în minte gândul că ar trebui să scriu un articol despre prietenia noastră și despre ce înseamnă ea pentru mine.

Nu prea mi-e clar ce am făcut să merit o astfel de prietenie, dar slavă Domnului că am parte de ea. Mulțumesc pentru tot, A.R., vacanță plăcută în continuare!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

A doua zi de târg. Ce mă fac, ce mă fac, cocoțată-n Liliac?

Ieri, pe când mă plimbam printre standuri, mi-au atras atenția niște cărticele despre păpușile Luna-Betiluna și Dora-Minodora, pe care cei de la Editura Paralela 45 le-au reeditat, păstrând aceleași ilustrații care mi-au mângâiat copilăria.

Așa că azi mă duc la târg tot cu o listă relativă în minte, intenționând să țin în frâu cumpăratul compulsiv de cărți. Iau o Lună-Betilună, cu gândul la celelalte trei rămase( le voi cumpăra, probabil, la anul) și trec printr-un soi de transă în care achiziționez chilipiruri la 5 lei: Timpul trăirii. Timpul mărturisirii, al lui Eugen Simion, o altă carte despre întrebările pe care le primesc candidații la admitere la Oxford și Cambridge și Ghidul leneșului de Tom Hodgkinson, ale cărui idei le admirasem pe când citeam Cum am ales libertatea.

Cireașa de pe tort e însă Arta pe înțelesul copiilor, pe care o cumpăr având în vedere un nou voluntariat cu cei mici, cărora sper să le deschid apetitul pentru artă. În alegerea albumului mă convinge o întrebare de pe copertă Cum desenăm un sunet?, care-mi amintește de întrebarea mea cu iz simbolist Oare ce culoare are lătratul unui câine care nu mă lasă să dorm?

Acasă, constat că am evaluat majoritatea cărților cu cântarul, le-am ales pe cele mai voinice, ca să locuiesc fără chirie în ele cât mai mult timp.

Apoi trec la partea mea preferată, cea în care citesc fragmente din toate textele.

Luna-Betiluna mă înduioșează cu fiecare pagină,  mă întoarce în timp spre o părticică luminoasă din copilăria mea, de care uitasem. Copilul de odinioară era încântat să repete la nesfârșit lamentarea Dorei-Minodora, Ce mă fac, ce mă fac, cocoțată în Liliac?

Și, fiindcă lucrurile se leagă tainic între ele, motivul acesta al întoarcerii în timp mă însoțește și când citesc un fragment din jurnalul lui Eugen Simion, autor pe care l-am văzut în prima zi a studenției mele, când i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa. De data asta, în paragraful pe care-mi alunecă ochii apare în ipostaza de tată: fetița mea, Mihaela, îmi spune că ar vrea să nu mai creștem, să rămânem toți, așa cum suntem, noi mari și ea mică. Chiar așa, de s-ar putea!

Următoarea carte pe care o răsfoiesc are un titlu destul de antipatic- Bine că ești tu deștept!, dar am ales-o pentru că am văzut-o ca pe o sursă de inspirație pentru un proiect de-al meu, în care pun tot felul de întrebări precum Ce limbă vorbește Dumnezeu? sau Ce au în comun Moș Crăciun și Peștișorul de aur? Iată ce întrebări am găsit în carte: Cum ați descrie un măr?  Gândiți-vă la o pictură ce înfățișează un copac. Este copacul acela real? Are melcul conștiință? Despre răspunsuri, voi reveni cu altă ocazie.

Apoi, răsfoind Ghidul leneșului, îmi spun că asta ar fi o carte pe gustul lui Oblomov, fără să știu că prin remarca asta voi adăuga o nouă sincronicitate la colecția deja existentă: chiar în secunda următoare, autorul scrie despre…Oblomov.

După atâtea întoarceri în diferite timpuri, e momentul să privesc spre viitor, așa că mă uit prin Arta pe înțelesul copiilor, gândindu-mă la voluntariatul pe care sper să-l fac cu ștrumfii. Aici dau în sfârșit de Arcimboldo, căruia autorii i-au dedicat două pagini, de Rousseau Vameșul, pe care mă gândesc să-l corelez cu Cartea Junglei, dar și de artiști necunoscuți mie, al căror nume abia îl silabisesc.

Ies din labirintul cărților bucuroasă că mi-am dat întâlnire cu toate vârstele mele.

Read Full Post »

 

 

Târg de carte la Iași

Prima zi.  Fără creier, legume sau fructe

Mare amatoare de chilipiruri când vine vorba de cărți, nu obișnuiesc să le cumpăr din librării, unde intru ocazional doar să mă adăpostesc de ploaie.

De aceea aștept târgul anual cu multă nerăbdare la gândul că îmi voi lua nu una, ci mai multe cărți, pe cele pe care le-am râvnit în tot cursul anului.

Prima zi de târg începe frumos, sub semnul uimirii: patru căprițe pasc liniștite lângă parcare, amintindu-mi de iezii copilăriei, pe care-i hrăneam cu bomboane. Ne oferim o clipă de răgaz, timp în care mama le fotografiază și apoi ne grăbim să prindem deschiderea LIBREXULUI.

La târg, am în vedere o listă precisă de titluri, încercând să cred că am devenit un cumpărător rațional peste noapte. Să înțelegem creierul, Pedagogia poveștii, poate un album de Arcimboldo, cam ăsta ar fi wishlistu’, ca să nu depășesc bugetul.

Cantitativ, recolta e slabă: n-o să înțeleg creierul nici anul ăsta și n-o să văd nici ce oameni răsar din legume, fructe sau flori. În schimb, mă bucur să găsesc cartea Părintelui Necula, care, calitativ, face cât trei cărți la un loc.

Ca să-mi demonstrez mie însămi că nu sunt împătimită după cărți( ei, nu!) aleg să cumpăr un atlas anatomic pentru prietenul meu, în loc să-mi mai cumpăr mie ceva.

Acasă, mă pun pe cetit și mă întâlnesc din nou cu patru căprițe, de data asta livrești: cu Capra cu trei iezi, din povestea lui Creangă, pe care Părintele Necula ne propune să o recitim în cheie creștină.

Pedagogia-povestii

Read Full Post »

Ador cărțile. Vă amintiți de Holden Caulfield ? Cel care spunea că i-ar da un telefon scriitorului preferat ? Nici eu nu-s departe. Uneori, când îmi place o carte mult de tot, o strâng pentru o clipă la piept, ca pe un bun prieten. Alteori, îmi doresc să-l/o cunosc pe cel/cea care a scris-o.

La fel s-a întâmplat cu cărțile lui Pera Novacovici. Încă de când le citeam visam la o conferință susținută de autor. Anul acesta, în noiembrie, visul mi s-a împlinit, căci Pera a susținut la Iași conferința Descoperă comoara ascunsă din tine.

Care este această comoară? Vocația noastră, acea chemare care există în fiecare dintre noi și căreia dacă îi dăm curs, vom fi fericiți și vom contribui la fericirea celor din jur.

În ceea ce mă privește, mărturisesc că mă aflu printre cei care și-au descoperit de ceva timp vocația, așa că aș fi putut foarte bine să stau acasă și să las locul liber altcuiva care e încă în etapa căutării unui răspuns. Dar am venit pentru că nu puteam rata întâlnirea cu unul din mentorii mei și în plus știam că întrevederea cu el va avea efectul unei doze de Red bull.

Cred că a fost prima conferință la care am participat în care am experimentat trăirea în prezent în mod permanent, asta poate și pentru că i-am studiat materialele dinainte, dar în mod cert și datorită felului în care și-a condimentat invitatul discursul: cu umor, cu citate inspiraționale, cu trimiteri la cărți și filme de referință, dar și cu povești de viață.

Pera ne-a vorbit despre ce nu e vocațianu e un job unde te uiți mereu la ceas și aștepți să-l vezi pe 59 transformat în fix, și despre ce e vocația – cel mai înalt mod de gândire posibil, care face toate lucrurile suportabile. Ea aduce cu sine starea de flow sau de curgere ori de grație pe care o experimentăm atunci când suntem absorbiți de ceea ce facem.

Autorul a găsit un element comun între Iisus, Charlie Chaplin, dar și persoane din anturajul său, acela că fiecare și-a transformat suferința în ceva nobil, că au făcut din aceasta o cale de a îmbunătăți lumea în care au trăit sau trăiesc.

Așadar, suferința poate avea un efect pozitiv, ea fiind uneori cel mai mare bine care ni se poate întâmpla, căci abia atunci ieșim din zona de confort și începem să mișcăm lucrurile. Subscriu la această idee, într-un moment de cumpănă m-am implicat în niște activități de voluntariat care aveau să-mi aducă cea mai mare împlinire.

Am plecat de la conferință cu două trăiri contradictorii: cu speranța că voi păși pe calea mea cât de curând, dar și cu teama că visul mi s-ar putea strecura printre degete. Iar la final, când am ieșit să înfrunt frigul a mai rămas doar întrebarea: am făcut tot ce am putut pentru visul meu?

Read Full Post »

E brumărel și un sfert, lună în care se împlinesc doi ani de când am creat Atelierul de pe divan. Când l-am început, n-am bănuit nici o clipă ce minune va aduce în viața mea: un sentiment de copleșitoare iubire față de lucrul în sine, dar mai ales față de cei cărora le-au fost destinate acele mici fărâme din mine.

 Cu ajutorul tutorialelor de pe youtube mi-am “populat” camera cu steluțe zburlite ori stele ninja mobile, brazi creați din fețe zâmbitoare ori chiar piane cu o întreagă simfonie/pe un petic de hârtie.

 Cu adevărat memorabile au fost însă atelierele în care am împărtășit lucrul cu cineva, în care am fost eu ucenică ori, la rându-mi, îndrumător. Așa a apărut pădurea de copaci realizați din perle și sârmă modelatoare adunată de prin…televizoare.

 Așa a apărut, în parfum de ceai roșu, și brățara cu pietre de magnezit, sub supravegherea răbdătoare a prietenei mele Anca M., care m-a inițiat în acest meșteșug atât de feminin.

Azi, de ziua ta, Ancuța, îți mulțumesc încă o dată pentru disponibilitatea ta de a mă învăța frumosul! La mulți ani!

Cu drag,

Roxana.

VipTalisman246

Read Full Post »

2014-09-22 12.36.48

Prin liceu, când eram adolescenta tipică, cuvântul cenaclu nu-mi spunea nimic. Dar acum, când anii mei includ două aniversări de adolescentă, lucrurile stau diferit. De aceea aștept cu sufletul la gură aceste întrevederi în care ne întâlnim cu Hristos prin intermediul poeziei.

Azi e o zi deosebită pentru mine: tocmai am împlinit 35 de ani și…două zile și Talpalarii mei dragi mă sărbătoresc. E greu să spun ce-mi place mai mult, cărțile primite, florile, felicitarea sau îmbrățișările lor. Fiecare dar mă farmecă în felul său și toate la un loc îmi dau foc obrajilor.

Începem cenaclul cu lecturi din cartea de poezii pe care am primit-o, Carte de despărțire, de Savatie Baștovoi, din care eu citesc poemul Cerbul, și continuăm cu texte proprii.

Creațiile sunt scrise pe carnețele modeste, care ar putea fi trecute cu vederea, atât de smerite sunt, la fel ca și participanții. Ceea ce mă surprinde mereu la aceste întâlniri este puritatea sufletească a celor care scriu, găsirea unor analogii cu lumea credinței în aproape tot ce ne înconjoară, și asta pentru că totul e privit cu un ochi înduhovnicit.

Ascultând poeziile Ilenei, resimt o nevoie profundă de a permanentiza aceste momente prin  înregistrarea lor, dar nu îndrăznesc încă să o exprim, având sentimentul că aș tulbura caracterul sacru al momentului.

În cele din urmă îi propun următoarei autoare, Anca-Elena, să o înregistrez și mă bucur mult că acceptă. Așadar, voi putea prelungi aceste clipe într-o eternitate, ascultându-le iar și iar, de câte ori sufletul meu va simți nevoia de primenire.

Ștefan vine cu o serie de poezii aparținând altor autori (Rady Gyr), dar și cu creații proprii. Aș vrea să fac loc și lucrărilor lui pe reportofonul poetic, dar poate e mai bine să nu iau toate darurile odată, să mai las și altor întâlniri ocazia de a aduna astfel de comori.

Îmi vine rândul și mie să citesc un text care-mi aparține. Regret cumva că nu am creații cu tematică religioasă, dar spre surpriza mea, după ce le citesc participanților Papagalul exotic la fereastra mea, îmi dau seama că poate fi citit și într-o astfel de cheie.

Încheiem cenaclul cu o plimbare spre Sfânta Parascheva, unde ne întâlnim cu alți Talpalari dragi și unde ne rugăm împreună.

În drumul spre casă, fetele cântă aproape în surdină Hristos a înviat din morți… E cel din urmă dar al serii. Ascultându-le mă simt binecuvântată!

Read Full Post »

red-parrot-384244-m

De aproape o lună m-am mutat cu chirie în casă nouă. Priveliștea de la geamul meu ar fi cu adevărat superbă dacă în noianul de verde n-ar spânzura, inestetic, o cârpă roșie.

Semn al neglijenței omului față de mediu ori o fostă biată rufă purtată de vânt, cârpa respectivă îmi cam tăia din predispoziția mea spre contemplare.

Până azi, când, privind ca de obicei spre fereastră, am conchis că materialul ar putea trece, pentru o persoană cu dificultăți de vedere, drept un prea frumos papagal exotic. Încă o dată imaginarul pare să compenseze un plan real mult prea searbăd pentru gustul meu.

Câteva ore mai târziu însă, mama mă cheamă la geamul de la bucătărie, de unde se văd, de data asta cât se poate de reale, vreo cinci vrăbii îndurând ploaia de pe aceeași crenguță…

În paralel cu activitatea de contemplator fără simbrie, tot zilele astea am recitit foile xeroxate despre asertivitate, de pe vremea când participam la cursul de formator. Am decis să le șterg de praf pentru a-mi fi de folos la noul curs de comunicare pe care-l urmez.

M-a uimit că, recitind articolele, am reîntâlnit în ele nume ca domnul profesor Ion Dafinoiu ori domnul Andy Szekely, pe care am avut prilejul să-i întâlnesc între timp în Realia, și care la vremea aceea existau pentru mine doar în spațiul online, în Virtualia.

La fel s-a întâmplat cu doamna psiholog Irina Șubredu, cunoscută de mine doar în blogosferă și pe care m-am trezit că o am ca trainer la cursul de comunicare.

Și atunci am înțeles că extraordinarul se întâmplă cu adevărat, că nu trebuie plăsmuit, dar că pentru a-l vedea trebuie să-ți rezervi loc la fereastra potrivită.

Read Full Post »

Ieri, 2 iulie 2014, în cadrul cursului de Comunicare susținut de Asociația Europa Socială, ni s-a dat oportunitatea de testare a atitutinii optimiste într-o situație-limită. Jocul presupunea imaginarea unor pierderi pe toate planurile – sănătate, carieră, familie- și modul pozitiv în care le gestionăm.

Jocul a urmat după predarea unei părți pur teoretice, având drept scop destinderea și vederea părții pozitive chiar și în cazul unui scenariu cât de poate de sumbru.

Personal, cred că ar exista o diferență între răspunsurile noastre ipotetice și cele dintr-o situație reală, căci în realitate s-ar putea să ne pară rău chiar și după un stilou pierdut, mai ales cu existența cultului pentru obiecte din zilele de azi.

Răspunsurile participanților au fost dintre cele mai variate, reflectându-le atât personalitatea, cât și sfera preocupărilor. Unele din ele sunt demne de a fi premiate la Gala Premiilor UNITER prin umorul lor (pot amaneta inelul, dormi în natură, apelez la AES pentru recalificare, îmi donez organele, accesez fonduri nerambursabile).

 Alte răspunsuri vin din partea unor persoane preocupate de dezvoltare personală, ale căror răspunsuri ne indică faptul că citesc cărți motivaționale (mă împac cu situația, consider că toate au aceeași cauză – le văd ca pe noi provocări de a evolua, de a deveni mai bun, ma ajută să îmi identific carențele emoționale, obiceiuri rele).

Un răspuns axat pe dimensiunea spirituală a vieții a venit din partea unei doamne cu lecturi duhovnicești, care ne-a împărtășit un citat aparținând Cuviosului Paisie Aghioritul, și anume, Dintr-un rău îngăduit de Dumnezeu iese un bine întreit. De asemenea, doamna a avut o abordare profund creștină asupra încercărilor din viața unui om, considerând că acestea au constituit pentru ea o ocazie de dezvoltare a virtuților.

 Și ni s-a împărtășit și o poveste adevărată. Aici cer eu feedback. 🙂

Exercițiul a fost util în  a stimula intrarea în contact cu  sinele necunoscut din fereastra Johary, acea parte din noi care se manifestă în situații de criză, acea latură necunoscută nici nouă, nici celorlalți.

Concluzia? Experiențele-limită sunt cele din care putem să învățăm cele mai frumoase lecții de viață. Că putem realiza orice ne propunem.

Read Full Post »

18 octombrie 2013

Azi încep Atelierul și cu cei de clasele I-III, după ce săptămâna trecută am avut prima activitate cu a IV-a. Cu cei care mă cunosc deja, lucrurile sunt simple, vin la mine, ne manifestăm afecțiunea pe rând, fapt care a devenit deja un ritual la after-school.

Prichindeii nou-veniți însă îmi aruncă priviri iscoditoare, sunt mai distanți, iar eu la rândul meu îi cercetez cu privirea și mă întreb dacă o să-i cuceresc la fel de ușor ca și pe veterani. Rămâne de văzut.

În ceea ce mă privește, subscriu spuselor lui Robert Brault, lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră, și aștept ca propriu-mi univers interior să dobândească alte și alte nuanțe prin prezența noilor pitici.

Ca de obicei, înainte de a începe Atelierul propriu-zis, aloc o parte din timp unei istorisiri din care picii mei să învețe un mod corect de comportament față de ceilalți.

Astăzi le spun o întâmplare la care eu însămi am asistat recent, într-un autobuz, pe când mă întorceam de la lucru. Un om al străzii în vârstă a urcat și s-a așezat pe un scaun. Un nene mare-mare, cu înfățișare de macho, s-a legat de el, spunându-i să se dea jos de pe scaun, numindu-l gunoi și în multe alte feluri. La început, bătrânul a opus rezistență, dar văzând că bădăranul devenea tot mai agresiv, s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre ușă, așteptând să coboare la stația următoare. Din locul în care mă aflam, îl vedeam pe omul străzii din profil. Lacrimi mari îi inundau fața, în timp ce rămânea tăcut. La fel de tăcută era și revolta mea, nu puteam spune nimic, fără să aibă consecințe negative. Așa că am găsit o altă cale de a protesta față de un comportament agresiv : am luat din geantă un bon de masă, i l-am dat bătrânului, la care el mi-a răspuns făcându-și cruce. Am avut grijă și de agresor, l-am privit urât, apoi am coborât.

Nu a stat în puterea mea să schimb destinul acelui om amărat, dar sper cel puțin că i-am schimbat măcar cât de cât starea pe care grobianul i-o provocase. M-am bucurat că, față de alte dăți, când rămâneam împietrită în momentele în care ar fi fost nevoie de ajutorul meu, acum am avut viteză de reacție.

După ce le povestesc această întâmplare copiilor, le spun ceea ce mi s-a imprimat adânc din lecturile lui Pera Novacovici, și anume, că rostul nostru este să facem lumea mai bună. Apoi îi întreb cum fac ei lucrul acesta. Răspunsurile variază de la să dăm altora lucrurile cu care nu avem ce face la să dăruim săracilor din ce avem noi mai bun. Să nu uităm că vorbim aici de niște copii care la rândul lor vin din medii defavorizate!

Dintre toate răspunsurile lor cel mai mult mă impresionează cel al unui băiețel nou-venit la Centru, care spune să nu dăm badjocură celor săraci, [sic], fapt care mă duce la concluzia că au înțeles mesajul povestirii mele.

Continui cu atelierul,  unde, din foi dreptunghiulare facem un pătrat, din pătrat trei triunghiuri, decupăm, chinuim hârtiile (cum ar spune o prietenă de-a mea) pentru ca la sfârșit să rezulte niște minunății de stele.

Cei de clasa I sunt mai stângaci, de aceea trebuie să lucrez cu fiecare în parte. Când văd că unii se descurajează îi întreb dacă vor să le spun un secret și ei îmi răspund în cor: daaaa! Le mărturisesc că, la rândul meu, am încercat de mai multe ori până mi-au ieșit figurinele și că dacă nu ne ies din prima, merită să încercăm până reușim. De altfel, nu e prima dată când îmi arăt propria vulnerabilitate în fața copiilor, pentru a-i încuraja. Nu, noi adulții nu suntem nici pe departe niște Dumnezei atoateștiutori cărora le iese totul bine. Suntem ca și ei. Și e bine ca ei să știe asta!

Încheiem atelierul cu o ședință foto, unde ne fotografiem cu creațiile de azi, cu salata noastră de stele, cum remarcă o fetiță. O alta își pune ghiduș steaua pe cap, pe post de pălărie, un băiețel își face un fel de mască din ea care-i acoperă fața, iar eu, stimulată de imaginația lor, pozez având două stele care să-mi acopere ochii.

Înainte de a pleca, avem parte de o surpriză. Ne vizitează un șir indian de mici cofetari, având pe cap bonete de hârtie și în mâini farfurii cu salam de biscuiți. Sunt colegii de-a IV-a care, în timp ce noi realizam un atelier dedicat văzului, ei participau la un atelier dedicat papilelor gustative.

Trebuie să recunosc că, în fața așa unor delicatese, chiar și stelele noastre pălesc!

Plec de la after-school cu gândul că, poate, într-o zi, voi schimba materia primă din prezent– hârtia, sârma modelatoare și mărgeluțele- cu una mai…comestibilă.

Read Full Post »

12 octombrie 2013

Azi, după câteva luni bune de pauză, reîncep Atelierul Fulg de nea la after-school.  Iau cu mine sârmă modelatoare în trei culori, perle de sticlă și multe emoții.

Ajung destul de devreme, sunt venite doar câteva fetițe, dintre care două noi, pe care nu le-am mai văzut înainte. Una dintre cele cu care am făcut atelierul anul trecut, Y., îi spune la ureche colegei ei ceva, arătând spre mine. La asemenea gest, eu am reacția de disc zgâriat a adultului, spunându-i lui Y. că nu-i frumos ce face. Nu mică mi-e mirarea când cele două copile îmi oferă felicitări realizate de ele, pe care au scris Bine ați venit la noi, că v-am așteptat!

Până la sosirea celorlalți școlari, fetițele îmi povestesc de alte ateliere, mai  rurale, unde bunicii le-au învățat să facă păpuși din…păpușoi, dar unde au pătruns și niscaiva americanisme, de genul dovlecilor crestați de Halloween.

De la bunicii din dotare, discuția alunecă spre…bunicuța sexy, văzută de o fetiță  la o emisiune tv.  În paranteză fie spus, sintagma, neașteptată pentru o non consumatoare de televizor  ca mine, îmi amintește de un seminar la care am fost mai demult, numită Ai copil ? Învață să fii părinte!, unde invitata, psihoterapeutul Cristina Trepcea,  avertiza că lăsarea copilului în compania celei mai ieftine bone, televizorul, este o formă de violență pasivă, afectând discernământul copilului aflat în perioada de formare.

Poate de aceea, așa cum pentru copii există after-school, așa ar trebui să existe programe after-work pentru părinți, în care aceștia să fie, la rândul lor, instruiți în privința alegerilor optime pentru copiii lor.

Însă la after-school nu avem prea mult timp pentru asemenea considerații, căci, odată cu venirea altor kinderi, aflu cu încântare că există totuși oameni în viața lor care să le cultive gustul pentru frumos, cum ar fi, de exemplu, un învățător care îi învață pictarea unor icoane pe sticlă, îndeosebi a Sfintei Parascheva, prăznuită zilele astea la Iași. Nu știu ce însemnătate are pentru vârsta lor această activitate, dacă îi înțeleg componenta sacră, dar dacă nu acum, poate acest lucru se va întâmpla peste ani, privind retrospectiv către copilărie.

Cât despre atelierul nostru de azi, el e precedat de un joc de-a școala și tocilarii, prin care urmăresc reevaluarea școlii dintr-o perspectivă pozitivă.

Pentru a le capta atenția, port ca accesoriu niște ochelari de plastic supradimensionați, despre care un băiat spune că se potrivesc unui sumo și le propun ca pentru o zi toți să fie tocilari dacă vor să împrumute ochelarii gigantici. Condiția e să dea ca exemplu o activitate plăcută pe care o desfășoară la școală, și, cu ochelarii pe nas, să o scrie la tablă.  Le surâde ideea, chicotesc de se prăpădesc când ies la tablă și își scriu ideile purtând ochelarii de Gargantua. Trebuie să fie niște ochelari magici, căci, dintr-un loc plictisitor, școala devine locul unde ne distrăm, unde ne jucăm, unde învățăm ARTĂ sau unde învățăm să fim mai buni. Doar pentru un băiețel ghiduș ochelarii par să nu aibă pe deplin efect, căci răspunsul lui e școala e locul unde ne batem! Evident că pedagogul din mine ripostează, spunând că le-am cerut ca exemplu o activitate plăcută, la care același băiat spune răspicat : pentru băieți e o activitate plăcută. Dacă e să mă gândesc la Chuck Palahniuk cu al lui Fight Club trebuie să recunosc: he has a point !

Încântată de acest joc de roluri, o fetiță mă întreabă: Aici o să facem tot timpul lucrurile într-un mod amuzant ? Tresar și abia acum conștientizez că încercarea mea de a face activități altfel a trecut testul și de data asta.

Urmează partea propriu-zisă de atelier, unde îi învăț să facă un copăcel hand made cu două ramuri. La rândul meu am fost învățăcel în crearea pomilor hand made acum câteva săptămâni, când o prietenă m-a îndrumat  pas cu pas în realizarea lor într-o cafenea ce încurajează atelierele de creație, numită Sage.

Lucrul  nostru e întrerupt de venirea neașteptată a unei noi voluntare, moment în care copiii abandonează totul pentru o sesiune de îmbrățișări cu ea.  De altfel, e o lege nescrisă aici ca orice activitate să fie eclipsată de sosirea unui voluntar, oricât de atractivă ar fi acea activitate. Copiii ierarhizează corect, intuitiv, ceea ce contează cu adevărat : întâi oamenii și  pe urmă celelalte.

 Apoi reluăm lucrul. La vederea atâtor mărgeluțe colorate băieții strâmbă inițial din nas, crezând că o să realizăm niște brățări pentru fete. Ca de obicei, kinderii fac tot felul de presupuneri în privința rezultatelor, de la câini la extratereștri, dar niciuna nu se apropie de realitate.

La final are fiecare câte un copăcel, chiar dacă probabil nu fiecare a plantat încă unul.

Copăcelul nostru e însuși Pomul Cunoașterii. Al cunoașterii unui nou meșteșug.

La sfârșitul orei, aceeași fetiță cu inițiativa de a realiza felicitări pentru mine, îmi mângâie abdomenul cu afecțiune, exclamând, aproape ca-n povestea clasică, Dar ce burtă mare aveți, doamna! Mai mult amuzată decât supărată, îmi trece prin minte un vers de-al Alexandrinei care se potrivește foarte bine contextului: o vorbă m-alină/ Alta mă doare…

Ne luăm rămas bun până la atelierul viitor, ei plecând spre casă cărând pădurea de copaci în ghiozdane, eu îndreptându-mă spre job cu încă un strop de copilărie în suflet.

Read Full Post »

O idee. O mână de oameni care să investească în ea. Un vis împlinit!

Cam ăștia sunt pașii parcurși  pentru concretizarea celor câteva campanii umanitare pe care le-am inițiat până acum pentru kinderi.

Toate proiectele mi-au fost dragi, de toate mă leagă amintiri care-mi încălzesc sufletul, fie că mă refer la campania de colectare de carte, fie la cea de strângere de jucării, fie la căutarea unor sponsori pentru Fotografiază-mi copilăria!

Prima  campanie mi-a dat ocazia să cunosc o familie de oameni generoși care m-au tratat ca pe fiica lor și care le-au donat copiilor, printre altele, multe cărți de  Jules Verne, dar și volume de poezii scrise de fiul lor plecat dintre noi prematur. Am mai cunoscut pe cineva atunci.  Un alt eu, atât de diferit de șoricelul speriat pe care-l știam.  Un eu care bătea la cap reporterii ziarelor locale să-i mediatizeze evenimentul, un eu un pic deplasat, care se trezea vorbind off topic despre campania în derulare la diverse conferințe , în speranța de  a mai găsi donatori, un eu care le-a spus bye bye cărților de beletristică adunate cu atâta sârg în studenție, oferindu-le pentru biblioteca after-school-ului.  Tot de acel eveniment mă leagă amintirea unei mame cu trei copii destul de micuți care a donat multe cărți pe furiș, fără ca fetițele ei să le vadă.

O altă campanie filantropică, numită Să le oferim unor copilași starea de curcubeu!, realizată în preajma sărbătorilor de iarnă, a avut drept scop strângerea de jucării  pentru ștrumfi. Atunci evenimentul a devenit doar un pretext pentru a mă revedea cu prietenii cei mai apropiați,  pe care nu mai reușeam să-i întâlnesc în alte condiții. Pentru a-i bucura pe toți copiii de la after-school, și eu, și mama am pândit din timp multe SH-uri, de unde am luat plușuri cu sacul la prețuri modice. Când în sfârșit am reușit să le ofer copiilor toate jucăriile, o fetiță m-a întrebat: doamna, de unde ați avut bani pentru atâtea jucării?, iar eu am răspuns  cu mândrie: am prieteni generoși.

Cea mai recentă dintre campanii, numită Fotografiază-mi copilăria!, a avut loc la începutul verii care tocmai a trecut și pot spune că e de departe cea mai dragă acțiune pe care am coordonat-o. De data asta mi-am dorit să le ofer altfel de cadouri, mai puțin perisabile  decât cele pe care ei le primesc de obicei. Mi-am dorit pentru ei niște daruri de care să se bucure și peste ani, nu doar acum, pe durata copilăriei.

La atelierul de creație am avut mereu ocazia să surprind instantanee amuzante cu picii mei, fragmente luminoase din copilăria lor nu tocmai ușoară.  Timp de câteva luni mi-am colorat serile realizând colaje fotografice cu fetițe în ipostaze de prințese sau  cu băieți venind din Vestul sălbatic și pentru care se oferea  recompensă de 1 milion de $. Ba, chiar, adăugam efecte speciale, cum ar fi fulgi de zăpadă în clasă, în timpul lecțiilor.

Neavând un număr egal de fotografii pentru fiecare copil în parte, am mers, la sugestia asistentei sociale, într-un parc din apropierea after-school-ului, la o ședință foto. Aici am profitat de ocazie să copilăresc alături de ei, așa că m-am dat în călușei, până când m-am dezechilibrat și am făcut o piruetă nu tocmai de balerină, astfel că la un moment dat eram o…chestie cu un picior în sus și cu capul în jos. Voluntarii au rămas perplecși și în imposibilitatea de a acționa, așa că salvarea a venit din partea celor mici care m-au cules de pe jos și mi-au redat echilibrul. La final, amuzată și un pic încurcată de toată situația, l-am întrebat pe băiețelul salvator: am fost ridicolă?, la care el m-a luat de mână și mi-a spus simplu: nu. Să nu-l adori?

Odată finalizată editarea fotografiilor, am început căutarea sponsorilor fără de care visul meu ar fi rămas doar un proiect. Cu ocazia asta, iar m-am revăzut cu  prietenii mei, care m-au sprijinit financiar, dar am cunoscut și alți oameni care au crezut în cauza mea și i s-au alăturat cu generozitate.

A venit și ziua de 1 iunie și odată cu ea, răsplata muncii mele.  Când am intrat în after-school, pereții clădirii erau înfrumusețați cu fotografiile editate de mine. Am avut un sentiment aparte, că micile mele comori interioare sunt scoase la iveală, pentru a fi văzute și de ceilalți. Emoții, lacrimi abia reținute, și apoi o senzație de electroșoc slab, dar plăcut la auzul aplauzelor pentru inițiativa mea. Aha,  așa s-or fi simțind actorii…

De ziua micuților, când ar fi trebuit să le ofer pozele, mai multe firme s-au luat la întrecere în a-i îndulci și a le oferi jucării. Așa că am mai așteptat câteva zile și abia apoi le-am oferit darul meu.  Reacțiile lor au meritat tot efortul.

Păstrez în minte imaginea lor cu fotografiile în mâini, în drumul spre casă, nevrând să le pună în ghiozdan. Amintirile lor…conținute în amintirea mea!

Read Full Post »

download

Pentru început, scriitorul Ion Mitican a fost pentru mine o agreabilă apariție la televizor. Eram cu mama, ne uitam la Tele M și ea a exclamat “ ce moșneguț simpatic! “ Apoi, nu mică ne-a fost mirarea când, întrebat fiind de reporter cum s-ar caracteriza, dumnealui “i-a furat” vorbele mamei, răspunzând “ sunt un moșneguț simpatic!”

Odată cu intrarea mea în Clubul de Ghizi, din personaj televizat a devenit bibliografia obligatorie.

Trebuia să pregătesc un material despre Biserica Bărboi și pentru că nu puteam descărca de pe Internet emisiunile Iașul lui Mitican, am apelat la un prieten nevăzător să-mi caute un documentar de-al scriitorului despre acel lăcaș.

Nu a găsit, însă rugămintea mea l-a transformat pe amic în fanul numărul unu al scriitorului. Ajunsese la performanța de a audia toate cele aproximativ 90 de emisiuni în doar trei zile consecutive. Băiatul a înregistrat în format audio câteva emisiuni și mi le-a trimis și astfel, bibliografia despre Iași îmi „curgea” pe lângă urechi, încântându-mă cu povești despre Iașul de odinioară.

La conferința „Pelerinajul şi rolul acestuia în viaţa unui oraş”, în preajma sărbătorii dedicate Sf. Parascheva, l-am văzut pentru prima dată pe regretatul scriitor când a vorbit despre obiceiul românilor din vechime de a îmbrăca straie populare de ziua Cuvioasei.

Una din cele mai dragi amintiri legate de I.M. s-a petrecut pe 1 decembrie, în 2012, când am avut de prezentat al doilea traseu turistic în calitate de ghid. Ne-am intersectat în autobuzul spre Copou, puțin surprinzător pentru mine, dat fiind că în târgul nostru se crease mitul că M. merge întotdeauna pe jos.

Surprinzător poate și pentru că turul meu urma să aibă loc pe Copou, căruia scriitorul îi dedicase o monografie… Îi spuneam Mariei(celeilalte fete ghid) că la turul meu de oraș le voi vorbi copiilor despre ce am în suflet, despre artă și teatru, idee căreia Ion Mitican i-a răspuns cu un zâmbet. Nici nu pot să-mi imaginez o încurajare mai bună pentru un novice decât asta!

Acea întâlnire în autobuz, splendidă manifestare a principiului sincronicității, m-a condus către librărie, de unde mi-am procurat cu mare exaltare cartea „Urcând Copoul cu gândul la Podul Verde”.  Lecturând-o, eram tot mai uluită de marea iubire a autorului pentru oameni, poate și pentru că în mintea mea se construise un anume clișeu, cel al intelectualului vanitos, disprețuitor față de cei care știu mai puțin decât el.

Aveam sentimentul că textul lui Mitican mă schimba cu fiecare pagină și că mă făcea să iubesc Iașul din ce în ce mai mult. De altfel, la un moment dat spuneam că voi afla poveștile despre Iași, dar că viața adevărată o voi avea în altă parte, undeva în Occident, poate…Ei bine, citindu-l pe Mitican, voiam să rămân aici.

Din 2012, de când am început să scriu pentru un site local m-am tot gândit să realizez un interviu cu Ion Mitican și îmi conturam în minte cam ce întrebări să-i adresez. Pentru că în emisiuni îl văzusem citind din Eminescu și Veronica Micle sau povestind despre Sadoveanu și Ionel  Teodoreanu, ultimii doi cunoscuți personal, mi-am propus să-l întreb care ar fi amintirea literară cea mai dragă.

Într-un moment de inspirație însă, pe când mă aflam într-o biserică, mi-a venit o idee mai bună: ce ar fi dacă noi, toți membrii Clubului de Ghizi, i-am pune câte o întrebare, rezultând un interviu colectiv de care ne-am putea bucura cu toții?

Când prilejul a venit însă, la întâlnirea pe care scriitorul a avut-o cu Clubul nostru, cu ocazia evenimentului Iașii de altădată, în martie 2012, cuvintele mi-au rămas suspendate, cam cum li se întâmplă celor copleșiți de personalitatea celui pe care îl admiră.

Poate că nici nu mai contează că nu am realizat acel interviu, mai ales că dorința aceasta are ceva din frivolitatea gazetărească a celui aflat în goana după subiecte și care nu-și are rostul atunci când ai parte de o experiență autentică.

Cu doar trei zile înainte de a da mâna cu Domnul, Ion Mitican mi-a oferit o fărâmă din nemurirea sa, înnobilându-mi cu o dedicație volumul Urcând Copoul…. Este cartea pe care o citeam când am aflat vestea înveșnicirii sale, moment în care bucuria lecturii s-a transformat în nostalgia după un timp când M. încă mai era…

Sursa foto: aici

 

 

Read Full Post »

 

papion-tricolor-1780-1000x650

1 decembrie 2011

Clubul de Ghizi a sărbătorit Ziua națională printre români autentici vorbind despre români autentici.

La ora 10.00 ne-am adunat, cu mic, cu mare în fața anticariatului domnului Grumăzescu. Pentru că turul meu de oraș era programat la ora 12.00, am mai hoinărit puțin cu Maria(cealaltă fată ghid) pe străzi.

Șirul de momente frumoase a început cu cel în care am văzut-o pe Irina cu grupul ei de copii la anticariatele de pe Lăpușneanu. Mogâldețele nu voiau să se mai desprindă de cărți. Plăcută priveliște asta, copii și cărți alături !

În autobuzul spre Copou, altă întâlnire de bun augur legată tematic de evenimentul organizat de noi: cea cu domnul Mitican. Îmi aduc aminte de ziua în care l-am văzut la televizor pentru prima dată. Eram cu mama și ne uitam la Tele M și ea a exclamat “ ce moșneguț simpatic! “ Apoi, nu mică ne-a fost mirarea când, întrebat fiind de reporter cum s-ar caracteriza, dumnealui “i-a furat” vorbele mamei, răspunzând “ sunt un moșneguț simpatic!”

Am ajuns în sfârșit în Parcul Copou. Pe la 12 fără 2 minute nici țipenie de om. I-am zis Mariei: îți spun ție două vorbe, tu-mi spui mie două ( legate de traseu, bineînțeles) și ne ducem fiecare pe la casa cui ne are. Dar la fix 12 Maria strigă victorioasă: vin copiii! Și exact ca pe o victorie am trăit momentul.

Copilașii, însoțiți de două doamne profesoare, sunt foarte dezghețați. La întrebarea mea cine a scris textul imnului național îmi răspund aproape în cor. Încep să am concurență însă. La primul meu tur am avut ca rivală foamea copiilor. Acum, ploaia.

Ne adăpostim și continui să le vorbesc despre Iași. Avem parte și de o mostră din „ Copiii spun lucruri trăsnite.” Aflăm astfel că Junimea vine de la Jules Verne. Nu știu cum o să vi se pară mărturisirea pe care o voi face: pentru astfel de momente ador să fiu în preajma celor mici. Pentru acele replici imprevizibile care te binedispun mai ceva decât un actor de comedie premiat de UNITER.

Dar să revin la tur. Ne-am dus să vizităm Muzeul Universității, cu cele două compartimente ale sale, unul dedicat Civilizației Cucuteni și Muzeul Academic. Proaspătul obiectiv m-a impresionat atât de mult, încât aș fi vrut să pot fi un personaj de-al lui Chamisso, să pun muzeul într-un buzunar și să-l iau acasă.

În sala tezaurului am admirat cele 21 de statuete feminine așezate în cerc și ideea de nuit étoilée. La Muzeul Academic am privit exponate despre diversele etape istorice prin care a trecut învăţământul superior ieşean.

Aici, încă o întâmplare pe care acum o privesc ca pe o amintire dragă : în timp ce le vorbeam copiilor despre sigla universității, ghidul de acolo a ținut împreună cu mine fotografia cu sigla. Era simpatic să vezi doi oameni cum țin un singur petic de hârtie. Din momentul acela m-am decis să încep să fac o colecție de…întâmplări frumoase.

La sfârșitul vizitei le-am arătat copiilor comoara mea cea mai de preț: albumul cu picturi de-ale lui Bălașa cu dedicație din partea artistului. Am vrut să compensez astfel faptul că, de ziua României, Sala Pașilor Pierduți era încuiată. După ce mi-am încheiat rolul de ghid, am intrat în pielea celui de turist și am umblat hai- hui prin târg cu ceilalți ghizi, până la epuizare.

Ajunsă acasă, am făcut bilanțul: pierdut umbrela multicoloră, pierdut telefonul, făcut praf albumul cu Bălașa din cauza ploii. Dar, trăind așa o experiență de frumoasă, m-am desprins, asemenea pelerinului rus, de atașamentul de obiecte și nu am lăsat nimic să-mi spulbere bucuria. Pe care angajații de la Hotel Unirea mi-au sporit-o și mai și când m-au ajutat să recuperez telefonul.

Că tot vorbeam azi de români autentici…

Sursa foto:

https://papioane.ro/papion-tricolor-model-4-butterfly-1780.html

Read Full Post »