Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘picturi’ Category

 

În rândurile următoare vă invit să citiți impresiile pe care și le-au făcut copiii despre tablourile pictoriței Remedios Varo după ce ora de artă s-a încheiat. Am ales să grupez răspunsurile lor în funcție de cronologia picturilor, întrucât mi-au plăcut toate comentariile celor mici și nu se pune aici problema evaluării răspunsurilor acestora.

În Paradisul pisicilor este reprezentată o lume a pisicilor care se joacă cu jucăriile pe care artista le desenează în tablou. Pisicile au un turn unde locuiesc la câțiva metri de un alt orășel. (Mario)

paradisul

 

În Simpatia este vorba despre un pisoi care a răsturnat din greșeală un pahar cu lapte, iar stăpâna pisicii a atins-o și într-un fel s-a molipsit. Pisica avea culoarea portocalie, iar pielea stăpânei sale a dobândit după atingere culoarea pisicii. (Ioana)

simpatia

 

Mimesis este unul dintre tablourile mele preferate deoarece aici a fost vorba despre mai multe obiecte care făceau acțiuni omenești și o doamnă care lua forma obiectului pe care stătea. (Ioana)

mimesis

 

Eu cred că în pictura Chemarea este reprezentată Regina Soarelui care dorește să ajute niște oameni capturați de o ființă rea.  Regina Soarelui a venit special să ajute acei oameni și astfel și-a arătat bunătatea în această pictură. (Alexandru).

chemarea

 

Această artistă are o viziune destul de abstractă asupra vieții, ea realizând tot felul de minunății care mai de care mai ciudate. Tabloul Fenomen pentru mine arată oarecum mai paranormal. Știu ce a dorit să spună artista în această pictură, dar nu prea pot explica. Nimeni nu poate înțelege artiștii.(Miruna)

fenomen

În Natură moartă renăscută pictorița ilustrează o cină în care lumânarea este un soare artificial. Fructele sunt niște planete care se învârt în jurul soarelui-lumânare. În acest Univers planetele( fructele) se ciocnesc între ele, iar acestea împrăștie semințe care cad pe pământ și formează o altă plantă.( Mario)

În această pictură numită Natura moartă renăscută mi-a plăcut cel mai mult ideea impresionantă a pictoriței. Aici sunt prezentate mai multe mere și farfurii care, cu ajutorul unei adieri de vânt, încep a pluti luând forma unei galaxii. Merele sunt planete, adierea de vânt este axa pe care stau, iar fața de masă ia forma soarelui. Mi-a plăcut foarte mult această pictură. (Katy)

Natura moartă renăscută mi se pare cel mai interesant tablou deoarece are în prim plan Universul. Ideea de a reprezenta Sistemul solar din diferite obiecte este unică. Flacăra ce arde reprezintă Soarele ce arde neîncetat, celelalte planete orbitând în jurul lumânării. Fructele sunt de fapt planetele ce se ciocnesc, iar firimiturile care cad formează noi plante. Este genială ideea de a forma sistemul solar din fructe și din obiectele ce nouă ni se par obișnuite. Fundalul scoate în evidență Universul pictat cu culori vii. (Alexandra)

natura

Read Full Post »

Acum trei zile am avut o oră de artă cu copiii despre pictorița mea preferată, Remedios Varo, o artistă suprarealistă de origine spaniolo-mexicană. Aveam emoții pentru că îmi doream din tot sufletul ca lecția să iasă bine, să am o amintire frumoasă legată de ea.

Ceea ce s-a întâmplat mi-a depășit orice așteptare, a fost o oră magică precum cea dedicată artistului japonez Makoto Muramatsu.

Doisprezece năzdrăvani  între șapte și paisprezece ani pe care-i vedeam atunci pentru prima oară m-au întâmpinat cu mult interes, devenind încă din primele clipe niște bureței foarte receptivi care nu mai conteneau cu întrebările despre draga mea Remedios și care au dat niște interpretări tablourilor de-a dreptul încântătoare, care au depășit de departe prezentarea mea.

Le-am povestit cum am aflat despre arta ei, de pe coperta cărții Un veac de singurătate, publicată la Editura Rao, unde era reprodusă pictura Croitorul de dame, între carte și artistă existând o legătură, un personaj din roman purtând numele Remedios.

Women's Tailor

Apoi le-am vorbit despre Paradisul pisicilor, unul dintre tablourile care reflectă afecțiunea artistei față de pisici. Ea s-a înconjurat de acestea mereu și, potrivit nepoatei sale, a adoptat multe pisici vagaboande de-a lungul vieții. În pictură vedem cum și-a imaginat Varo paradisul patrupedelor ei preferate: ca pe un loc de joacă pentru feline.

paradisul

Simpatia este un alt tablou dedicat pisicilor, în care vedem efectul pe care l-a avut o felină atunci când a sărit pe masă și a vărsat laptele. Pictorița sugerează o legătură emoțională puternică între doamna din tablou și animal atât prin titlul tabloului, dar și prin culoarea similară pe care o are chipul acesteia și blana pisicii. Denumirea inițială a picturii, Nebunia pisicii, ar putea trimite la turbare și la faptul că, atingând animalul, femeia se îmbolnăvește la rândul ei. (p. 123)

simpatia

În Vânătoarea de stele personajul feminin are apucături de zmeu mioritic, căci capturează însăși luna de pe cer. Vânătoarea este reprezentată având într-o mână o plasă de prins fluturi, iar în cealaltă ține captivă o semilună într-o colivie. Un mod de a interpreta această pictură este că artistul ne oferă, prin arta sa, luna de pe cer, ajutându-ne să ne ridicăm puțin pe vârfuri, dincolo de lumea cotidiană.

Una dintre fetițe, Ioana, a văzut în Vânătoarea o regină a umbrelor care vrea să te facă cetățean al întunericului. O alta era de părere că femeia din tablou vrea să prindă fluturi ca să nu mai fie singură, iar un alt copil vedea în locul semilunei o coadă de vulpe.

vanatoarea

În Vizită către trecut,  artista pictează o încăpere simplă, sărăcăcios mobilată, în care autoportretul ei se află la intrare. Este o cameră din trecutul ei, în care ulterior au locuit alți chiriași decât ea, dar pe care, când o revede, o simte bântuită de propria-i prezență. Remarcă  aceste fantome ale sale în perete, pe masă, pe scaun. (p.148)

Ce văd copiii în acest tablou? Katy crede că o doamnă fuge dintr-un perete, dintr-un scaun, dintr-o masă. Potrivit altui copilaș, cele trei doamne au încercat să evadeze și un zeu le-a trimis un ajutor să iasă din cameră. Unul dintre copii m-a întrebat ce e scris pe fereastră și eu abia atunci am observat cuvântul  à louer (de închiriat) scris invers. Atunci copilașul vine cu o nouă interpretare, că o doamnă a văzut anunțul, dar când le-a văzut pe cele trei a vrut să fugă.  O fetiță, Maria, crede că cele trei nu vor ca apartamentul să fie închiriat și vor să o sperie cu superputerile lor. Alexandra, de 14 ani, intuiește că e aceeași doamnă în ipostaze diferite.

vizita

În Mimesis norii pătrund în casă prin dulap, obiectele dobândesc atribute umane-piciorul unui scaun este surprins în mişcare, scotocind printr-un sertar, iar elementul uman împrumută la rândul său însuşiri ale obiectelor: chipul femeii are textura sau materialul fotoliului, mâinile iau forma braţelor acestuia. Astfel, fiinţa imită obiectul şi viceversa. Ioana vede în acest tablou o doamnă care ia forma obiectului pe care stă, Katy –o casă fermecată în care lucrurile încearcă să fugă.

mimesis

În  tabloul Chemarea personajul feminin central este singurul cu ochii deschiși, ceilalți din jur fiind reprezentați cu ochii închiși, părând adormiți sau chiar morți. Prin contrast, ea pare să dețină un adevăr inaccesibil oamenilor obișnuiți. Părul ei e conectat la un corp celest, întreaga ei făptură este iluminată. La gât poartă mojarul alchimistului și ține în mână un alambic.

Ce văd copiii aici? Niște oameni care au fost blestemați și au devenit statui, pe Regina Soarelui și niște doamne împietrite. Mario ne spune că femeia vine din soare și ajunge într-o încăpere cu statui, iar obiectul din mână îl toarnă peste statui ca să redevină oameni.

chemarea.png

În  tabloul Fenomen pictorița abordează tema dublului. Umbra este cea care preia conducerea și se deplasează înaintea personajului cu costum și melon, luându-i acestuia și bastonul, iar bărbatul, printr-o inversare, dobândește atributele umbrei, părând neînsuflețit. De la o fereastră vedem un martor care privește această transformare. Mario vede aici o scenă de teatru, când bărbatul era mai tânăr juca teatru, dar acum e bătrân, că poartă baston. Potrivit Ioanei, omul a mers la teatru și în întuneric și-a văzut umbra și a dorit să fie în locul ei.

fenomen

Ultima pictură dinaintea morții artistei, Natura moartă renăscută, este una dintre puținele lucrări care nu are ca subiect oamenii și în care este prezentată renașterea ciclică a naturii. Aici fața de masă, opt farfurii, fructe și o lumânare  sunt animate de o sursă de energie invizibilă. Fructele devin planete ce orbitează în jurul “soarelui” care este reprezentat de lumânare. Unele fructe se ciocnesc și explodează, iar semințele lor cad pe pământ, încolțind și dând naștere la alte plante. (p.182) Acesta e tabloul preferat al mai multor copii. Unul din ei crede că lumânarea are o putere, iar în jurul ei s-a format o galaxie, iar altul e de părere că obiectele au viață.

natura

La finalul orei, ca de obicei, îi invit să scrie impresii despre lecție, despre pictura preferată. Răspunsurile lor atât de uimitoare, premiate cu câte o reproducere după picturile artistei, merită încluse într-un alt articol.

În drumul spre casă îmi revine replica unei fetițe( doamna, vă iubesc) și gestul alteia de a-mi arăta dințișorul căzut.

Începând din acea zi, Remedios nu e numai pictorița adorată, ci și o amintire foarte dragă din care fac parte doisprezece copii incredibili.

Notă: După cum probabil ați aflat, familia mea trece printr-o perioadă de grele încercări. Primul impuls a fost să renunț la orice lucru care îmi aduce mulțumire sufletească, dar când am reflectat mai bine am înțeles că doar lăsând o portiță deschisă bucuriei voi putea face față dificultăților. Așa că m-am adunat și am scris acest articol. În plus, știu că sunt câțiva dintre voi care abia așteptați descrierea acestor lecții.

Bibliografie:

Kaplan, Janet A.  Remedios Varo:  Unexpected Journeys.  Abbeville Press, New York.  2000.  Print.

http://femspective.blogspot.com/2014/04/the-odyssey-of-remedios-varo.html

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2010/jun/18/surrealist-muses-who-roared-mexico

 

Read Full Post »

Pentru ora de artă de astăzi am ales un alt artist creator de iluzii optice, pe lângă Octavio Ocampo și Salvador Dali despre care am vorbit în lecțiile anterioare, și anume canadianul contemporan Rob Gonsalves, care a fost atât arhitect, cât și pictor și muzician.

Înainte ca ora să înceapă, cei doi copii care au venit azi la Centru, M., o fetiță de vreo șase ani, și V., băiatul de nouă ani pasionat de aproape toate domeniilor cunoașterii, sunt foarte implicați în crearea unui orășel din forme geometrice din lemn. M. îl întreabă pe V. „îmi dai și mie un acoperiș mic-mic?”, eu le admir cooperarea frumoasă, dar sunt nevoită să o întrerup pentru a-i face loc lui Gonsalves în program.

V. mă urmează la prezentarea powerpoint, M. rămâne să se joace în continuare de-a arhitectura miniaturală. Construcțiile din figuri de lemn realizate de cei doi copii  par a anticipa discuția despre clădirile ce apar uneori în lucrările lui Rob Gonsalves, pictor a cărui artă a fost influențată de activitatea sa de arhitect.

1

Îi reamintesc lui V. de ideea de iluzie optică pe care a întâlnit-o la Ocampo și Dali, iar el pomenește de câinele-munte al lui artistului spaniol, desigur referindu-se la tabloul Năluca unei fețe cu platou de fructe pe o plajă.

2

Gonsalves va fi influențat de arta suprarealiștilor Magritte și Dali  și unii critici îl încadrează și pe el în acest curent.  La fel ca Magritte însă el se diferențiază  de alți pictori suprarealiști prin faptul că  tablourile sale sunt un produs al gândirii conștiente.

Artistul e mai degrabă un reprezentant al realismului magic, care are ca punct de plecare imagini realiste, ce însă pe parcurs se transformă  în iluzii optice. Așa cum observa Gabriel Todică în Iluzii în gradient, spre deosebire de alți artiști creatori  de iluzii optice, la Rob Gonsalves „există <<aparenţa>> inexistenţei iluziei”. Trecerea de la  un decor la altul  se face  treptat, imperceptibil aproape.

Pentru a-l ajuta pe V. să înțeleagă acest lucru, mă folosesc de analogia cu transformarea prin care trece o omidă pentru a deveni fluture, insistând pe ideea că majoritatea tablourilor artistului trec printr-o metamorfoză.

3

Vederea picturii The Sun Sets Sail, în care un pod se metamorfozează treptat în corăbii, îl determină pe V. să spună că regii ar putea folosi tabloul ca pe un test prin care să identifice gradul de inteligență al supușilor acestora. Privind de la dreapta la stânga, băiatul e de părere că o corabie mare se transformă într-o bărcuță pentru pescari. De altfel, tablourile lui Gonsalves ne oferă această libertate de a le privi de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, de fiecare dată ele putând fi interpretate diferit.

4

Astfel, în această lucrare podul se metamorfozează treptat în corăbii sau, dacă privim de la dreapta la stânga corăbiile se transformă într-un pod.

În „Light Flurries” un om cu o lanternă apare din partea dreaptă a tabloului. Același Gabriel Todică observă că „ aici iluzia „curge” dinspre decorul oferit de pădure spre „pădurea” de blocuri din stânga imaginii. Iar trecerea dinspre peisajul citadin spre cel forestier (şi invers) se face progresiv, și lent. Aproape că nu  poți preciza unde se termină pădurea și unde încep zgârie-norii.

Îi explic lui V. noțiunile de peisaj citadin și peisaj forestier și am surpriza ca în ultimul caz el să intuiască în mod corect sensul, prin analogia cu termenul englezesc forest.

6.png

În tabloul Imagine a Night, V. observă niște doamne care stau în oglinda apei de la brazi. Ba chiar crede că e vorba de o transformare cronologică de la prima făptură-un bebeluș, la o adolescentă, o doamnă și la final o femeie bătrână.

10

 

Tabloul următor ne determină să ne punem întrebarea ce a reprezentat artistul: o cascadă ce se transformă într-un grup de oameni cu glugă sau oameni cu glugă se transformă într-o cascadă? Băiatul vede în două dintre personaje două fantome sau Moartea fără coasă și îmbrăcată în alb. El se gândește că dacă ar trece un drumeț însetat pe acolo și ar vrea să bea apă, nu ar putea pentru că în loc de apă sunt niște bărbați care sculptează o cetate.

8.png

În următorul tablou întâi se creează iluzia unui observator astronomic. Dar cele două personaje din dreapta ne arată că de fapt este vorba despre niște draperii găurite ce dau impresia unor corpuri cerești. V. e de părere că bărbatul se uită la o înghețată cu caramel cu bucăți de ciocolată lipite de podea în manieră 2D.

9.png

Din opera unui artist cu o imaginație ce o concurează pe cea a copiilor, nu puteau să lipsească lucrări dedicate celor mici. De altfel, una dintre temele  sale preferate e cea a copiilor care se joacă, Gonsalves fiind totodată și un ilustrator de carte pentru copii.

11.png

 

12.png

final.png

Pentru că mi-a îmbogățit perspectiva asupra artei pictorului canadian, V. a fost răsplătit cu mai multe reproduceri după lucrările acestuia.

Voi, celor care ați citit acest articol vă recomand cu mare drag să căutați arta lui Rob Gonsalves pe internet și să nu vă limitați la ceea ce am expus eu aici. Veți constata, dacă nu ați făcut-o până acum, că e un artist fabulos.

Bibliografie:

http://www.anopticalillusion.com/2016/02/light-flurries-by-rob-gonsalves

https://www.widewalls.ch/artist/rob-gonsalves/

http://www.ziaruldepenet.ro/2016/01/16/arta-altfel-33-iluzii-in-gradient-rob-gonsalves/

Sursa foto:

Pinterest

Google images

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Azi, la ora de artă sunt foarte răcită și de aceea o rog pe unica elevă participantă, B., să citească prezentarea powerpoint despre René Magritte în locul meu, iar din când în când, atât cât îmi permite glasul, mai fac niște adăugări explicative.

Pe B. o cunosc de la o lecție anterioară despre Rafael, când a observat niște detalii care mie îmi scăpaseră despre tabloul Madona Sixtină, și anume, prezența mai multor îngerași de consistența norilor în partea stângă a picturii.

Prezentarea se deschide cu o fotografie a pictorului belgian care poartă pe cap binecunoscutul său melon, cu susul în jos însă, fapt ce ne sugerează predispoziția ludică a artistului.

1.png

După o planșă care arată poziționarea Belgiei pe harta Europei urmează una cu picturi cu trei uși care se deschid spre lumea imaginației lui Magritte, dintre care una ne surprinde cu un nor ce pătrunde într-o încăpere prin ușa lăsată întredeschisă.

2

Planșa următoare îl situează pe artist în contextul epocii sale, Magritte fiind unul dintre artiștii suprarealiști, dar care se diferențiază de aceștia prin faptul că lumea sa nu este una fantastică, el nu este inspirat de lumea viselor, ci pictează obiecte obișnuite amplasate în situații neobișnuite.

3

Pictura care a influențat foarte mult viziunea belgianului a fost Cântecul iubirii, de Giorgio de Chirico, în care sunt alăturate obiecte ce nu au nicio legătură unele cu altele. Aceeași abordare o vom vedea ulterior în tablourile lui Magritte.

Untitled

Untitled2.png

Artistul este îndeosebi renumit pentru tablourile-alfabete, în care inserează cuvinte scrise caligrafic într-o manieră școlărească, prin care urmărește să arate că nu există o legătură logică între obiect și numele lui. De altfel, în textul său Les mots et les images( Cuvintele și imaginile), el  scrie: Obiectele nu țin atât de mult la numele lor ca să nu fie posibil să le găsim un altul.

6

De pildă, în Trădarea imaginilor, sub pipa desenată Magritte scrie Aceasta nu este o pipă.  Ce trebuie să înțelegem din acest comentariu este că nu vedem o pipă adevărată, ci reprezentarea ei vizuală.

7

Privind tabloul Dorul de casă, B. e surprinsă la vederea unui înger negru, despre care e de părere că nu există cu adevărat, dar și de faptul că leul nu-l atacă pe acesta.

DORUL DE CASA.png

9.png

Am întrebat-o pe B. ce vede în tabloul următor și am avut surpriza să primesc un dublu răspuns care probabil că i-ar fi plăcut și lui Magritte însuși: fie un om cu patru mâini, fie o persoană care are mai mulți oameni în spatele său. 

8

Planșa următoare oferă cheia tabloului încă din titlul său:

10

În  Regatul luminii, coexistă două momente temporale opuse: ziua și noaptea.  În partea de sus a tabloului, prin cerul cu nori, Magritte creează impresia de zi, iar în partea de jos a picturii, prin clădirea iluminată artificial, artistul creează impresia de noapte.

11.png

În timp ce privim planșa cu siluete aflate cu spatele către privitor, o întreb pe B. de ce crede ea că artistul a optat pentru această modalitate de a-și picta personajele, iar răspunsul ei, pentru a creea o notă de mister, mă face să conchid că a înțeles foarte bine mesajul pe care l-a trimis artistul belgian. În plus, observă o imposibilitate logică în tabloul cu bărbatul ce se privește în oglindă. Este aici tot o opțiune spre joc a pictorului, oglinda ar fi putut să dezvăluie chipul bărbatului, dar el alege ca și reflexia acestuia să fie redată tot cu spatele.

12

Și în tablourile din planșa următoare, pictorul belgian se joacă de-a v-ați ascunselea cu personajele sale, chipul fiind acoperit de un buchet cu viorele, în cazul femeii din Marele Război, ori de un porumbel, și respectiv un  măr, în cazul bărbatului cu melon. De altfel, așa cum scrie în nr. 114 al revistei Mari Pictori dedicat lui Magritte, acesta propune o altă definiție a portretului, privând personajul de personalitatea lui și de orice semne particulare.

Îi propun lui B. un joc de imaginație și o întreb cum crede ea că arată personajele cu spatele, iar ea îmi dă un răspuns destul de surprinzător pentru cei zece ani pe care-i are, și anume că au o expresie facială artistică. 

Inspirată de artistul belgian, am realizat cândva un powerpoint denumit Mici momente de fericire, în care am alăturat o fotografie personală cu chipul acoperit de lăcrămioare cu pictura Marele război a lui Magritte, în care este reprezentată o femeie cu fața acoperită de viorele. Când le-am arătat planșa respectivă copiilor de la after-school unul dintre băieți m-a întrebat dacă mă mușcase câinele de față, el explicându-și în acest fel faptul că-mi acoperisem chipul.

corespondențe.png

13.png

Personajul recurent al picturii lui Magritte, bărbatul cu melon, fie că apare cu spatele spre noi, fie că ne privește, este probabil un autoportret al artistului însuși.

14.png

Deși opera sa cuprinde multe personaje, se pare că lui Magritte i-a plăcut mai mult să picteze diferite obiecte, unele dintre ele supradimensionate. Îmi amintesc că atunci când am avut ora despre Magritte la copiii de la after-school, la vederea mărului gigantic din Camera interogatoriului, o fetiță a spus că ar putea mânca din acel măr o lună întreagă, iar un băiat, spre a nu fi mai prejos, a afirmat că îl poate mânca într-o secundă. Desigur, atunci nu le-am vorbit copiilor despre diferența dintre un măr și reprezentarea sa plastică așa cum am făcut azi.

15.png

În privința tabloului Oglindă falsă, în care este reprezentat un ochi cu un cer plin de nori, B. are trei interpretări: se poate vedea fie un ochi în care se reflectă imaginea cerului, fie un ochi ce are o viziune sau care poate visează cu ochi deschiși.

The-False-Mirror-Painting-by-Rene-Magritte.

Mulțumită de felul cum a decurs ora, o premiez cu trei reproduceri după picturile lui Magritte și așa mai trece o oră de Istorie a artei.

Bibliografie:

Mari Pictori- René Magritte nr 114

https://artavizuala21.wordpress.com/tag/rene-magritte/

http://adevarul.ro/cultura/arte/rene-magritte-pictorul-opere-celebre-poata-furate-1_59b683735ab6550cb810015f/index.html

https://sararedeghieri.wordpress.com/2013/11/21/the-magician-by-rene-magritte/

https://www.dcnews.ro/la-50-de-ani-de-la-disparitia-genialului-artist-ren-magritte-pictura-lui-isi-pastreaza-inca-misterul_554508.html

Read Full Post »

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi îi revăd pe cei mici după o pauză destul de lungă, iar când mă văd, două dintre cele trei fetițe aleargă spre mine și mă îmbrățișează. Cea de-a treia, D., cu care am făcut o lecție unu la unu despre Tonitza, are mai multe cărțulii în mână și îmi spune că le-a luat gratuit de la librărie.

Sunt încântată de interesul ei pentru lectură, vreau și eu cărticele gratuite, așa că fetele mă conduc la librărie de unde îmi iau două. E un moment neprețuit acesta, când un copil îndrumă un adult către librărie și nu invers, cum e de obicei!

Pe drum am bucuria să aflu că D. își amintește numele pictorului despre care i-am vorbit cu multe luni în urmă. Apoi mergem la Centru unde mai așteptăm un sfert de oră să mai vină și alți copii.

Azi le voi prezenta celor mici arta lui Salvador Dali, nu înainte de a le arăta niște iluzii optice cu imagini care pot fi privite în două feluri pentru a-i pregăti astfel pentru  jocurile vizuale elaborate ale artistului. 

Cei mici  interpretează parțial desenele, V. remarcă pocalul, dar nu și cele două chipuri din profil, iar surioara lui de cinci ani observă iepurașul. Când îi spun micuței că aceeași imagine poate fi privită și ca o rață nu mă crede, mă contrazice și e convinsă că e doar vorba de un iepuraș. 🙂

Le arăt o fotografie cu Dali de mustățile căruia sunt atașate acadele chupa chups, fapt ce le stârnește curiozitatea și-i face să se întrebe care e legătura între celebrele dulciuri și artist. Nu e încă momentul să le spun, acesta e un truc pe care-l folosesc pentru a le menține atenția trează.

Le propun să descrie unul dintre visele lor fantastice, însă cele povestite de  copii sunt foarte realiste. Doar unul e mai  neobișnuit și e despre o mașină de spălat care urmărea-l pe copil. Le arăt o planșă cu Ștrumfița îndrăgostită care îl visează pe unul dintre ștrumfi și de aici trec la sursele de inspirație ale artistului suprarealist, care sunt lumea viselor, a copilăriei ori a miturilor.

Când vede Persistența memoriei, un băiat asociază ceasurile cu niște clătite. Sunt surprinsă de comparația lui pentru că, citind despre geneza tabloului, am aflat că artistului i-a venit ideea ceasurilor care se  topesc pe când mânca brânză Camembert care se scurgea. Deci ne situăm tot în zona gastronomică. Glumesc cu copiii și le spun: noi când mâncăm brânză doar mâncăm brânză. Dar  ia uitați-vă la ce s-a gândit un geniu după ce a mâncat brânză – să creeze acest tablou!

În Metamorfoza lui Narcis le prezint cum Dali ne provoacă privirea, cum aceeași imagine poate fi privită drept o figură sau câteva stânci. V. vede în partea stângă a tabloului, acolo unde e chipul lui Narcis, niște planete crăpate, precum și o zonă poluată.

Înainte de a le arăta lucrarea Lebede reflectându-se ca elefanți  îi întreb pe copii dacă primele pot fi surori gemene cu cei din urmă, la care V. spune „categoric nu!”. În tablou băiatul vede un copac cu lebede sculptate lângă el, I. crede că artistul a desenat forma unei urechi, iar lui D. i se pare că vede corpul unui cerb.

Copiii sunt încântați să afle cheia picturii, că cele trei lebede din fața unor copaci desfrunziți se reflectă în lac în așa fel încât gâturile lebedelor devin trompele elefanților, iar copacii devin picioarele acestora. Când pun din nou întrebarea din titlu  răspunsul lor inițial se schimbă.

Obișnuiți deja cu jocurile vizuale ambigue, ei identifică destul de ușor imaginile multiple din Năluca unei fețe cu platou de fructe pe o plajă.

Despre Unicornul vesel Vspune că e o statuetă pentru agățarea plantelor sălbatice, imaginația sa părând să o egaleze pe cea a lui Dali.

Privim împreună și câteva imagini cu activitatea de sculptor a artistului, de creator de bijuterii și aproape de final le dezvălui legătura dintre pictor și acadelele chupa chups: el e cel care a creat logo-ul acestora.

Prezentarea mea  se încheie cu imaginea unui vapor care are în loc de pânze fluturi și despre care un copil spune atât de frumos că e o barcă condusă de fluturi.

Îi întreb ce ar modifica la creațiile lui Dali, dacă ar elimina sau ar adăuga ceva. Iată răspunsurile lor:

Aș elimina chestiile ciudate din capul copilului care iese din călimară și aș adăuga un fluture gigantic la ultima pictură. (V.)

Aș mai adăuga fluturi și flori, ghiocei și nori. (I.)

Aș elimina dinții și ochiul( D.)- se referă la bijuterii.

La tabloul Unicornul vesel aș adăuga papuci în locul copitelor și aș scoate cornul și copacii. ( D.)

Închei lecția oferindu-le reproduceri de-ale artistului și după bătălia care se dă pe ele ajung la concluzia că începând de azi Salvador Dali mai are câțiva fani.

Bibliografie:

Art Gallery- Dali, nr 16

Mari pictori, Salvador Dali, nr 93

Arta pentru copii, Editura Gama, 2009

20180222_171010

 

 

 

Read Full Post »

In Pesare’s art, there are many drawings with the Crescent and the stars.

In Daddy, Bring me the Moon, a little girl’s father climbs up a stair to reach for the Moon and give it to her little girl. The artist chooses such a nice way to say that the little girl’s father fulfills her all wishes!

6c0eaf26274854284384e5bd606e5801

 

In other works  in which there are stars, we can see characters sitting on a crescent, posh gentleman clinging to The Moon or a starry night in the shape of a cat . A young girl in my class wants to know why is the artist drawing the stars and The Moon that often.

 

In other drawings we can see a lot of people and animals that are sleeping. I show the kids the cat, the sheep and the lion that sleep and I also show them the shape of the lion’s dreams( that of sheep). A boy is amazed to see that the lion dreams cloudy sheep as he thought lions dream about human meat.

 

On another slide one can see characters that are flying up away. Some of them have a book in their hand. S. believes that the message the artist conveys in these works is that when you read a book you cannot stop, while V. believes that the characters read fairy tales about people who can fly. V. has another interpretation about these works as well, that reading makes people fly. As I already know, V. genuinely feels the enjoyment, engagement and freedom released by reading as he is one of the few children with an inner motivation to read.

characters

 

I also speak with the kids about some recurrent objects from Pesare’ s art, like the ladder used by his characters to reach the sky, or the umbrella that has several uses in his work: it not only protects from rain, but it can also help the characters fly or it helps flowers to grow.

 

In another slide one can see some arts like painting, music or poetry. The last one is suggested by the illustration When she writes her poems, accompanied by Pesare’s poem:

It always snows
when she writes her poems.
And so the town’s people cried: 
Why? Why must she write
such snowy lines? 
Can’t she see
that we will freeze? And why
can’t she write about the sun and the birds
and a warm summer breeze?
Or why won’t she stop
writing all together?
She should think about others
who don’t like this kind of weather.
She should, but she won’t,
and it always snows
when she writes her poems…

The Arts

In his turn, S. speaks about the feminine character in a very poetical manner and calls her Lady-Cloud.

when she writes her poems

I end this activity asking the children: in which of  the illustration they looked at  today they wanted to live and what characters they wanted to live as? Here are their answers:

 I would like to live in the image showing a boy who rides a puppy and fights a dragon. (Ș)

I would like to live in the image showing the girl who has butterflies in her hair.(D)

I would like to live in the image showing the man playing the violin.(Ș)

I would like to be the dreaming lion because I like lions, especially that adorable one. I would also like to enter the granny’s world  from Knitter because I wish it was snowing in Romania as well. (S.)

I would like to live in the painting showing the lady with the houses because there it snows very often. I would like to be the boy that flies with the book in his hands. (V.)

I would like to live in the image showing the giraffe, the monkey, the elephant because I love animals and I like to look after them. (F.)

I wonder what will the artist say about the kids’ answers as I plan on translating this article into English and sending it to him.

I give my special thanks to my friend Maria-Nicoleta who helped me correcting the mistakes of this text.

Mr Pete Revonkorpi was very kind to answer the question a young girl in my class asked about his art. Here is his answer:

Why I draw stars so much? Well, whatever I draw I always feel like I’ve been there. That’s one of the most important reasons why I draw anything, that while I draw I get to visit that world that I’m drawing. The real world disappears, and only the drawing exists. And so, when I’m drawing the stars I get to visit the stars. I get to fly around in space like an astronaut! That was always one of my dreams when I was a little boy, and this is the closest I can get to the real thing. And in some ways it is even better than the real thing, because by drawing I can go anywhere. I can visit any star I want. I can live in any world I want.

In addition, the artist has a message for the children from my class: you can tell the kids I liked reading their thoughts a lot. 🙂

Thank you, Mr Pete Revonkorpi for your kindness!

 

 

 

 

 


 

 

Read Full Post »

Bună dimineața, dragii mei cititori. M-am gândit să mă alătur celor care găzduiesc pe blogul lor Miercurea fără cuvinte și să vă invit să admirați arta artistului suprarealist Sergiu Grapă.

poems' hunting

 

 

1deaf_sound

 

4the_listener_eye

 

3smell_look

 

2deffective_feeling

 

madness_in_the_depths

 

sweet_sin

 

 

Read Full Post »

How should I prepare myself to speak to the children about Pete Revonkorpi’ s art?  I guess the best way to do this is to get some sleep, a sleep full of dreams, because the artist’s world is populated by all sorts of characters who are either getting ready to sleep or sleeping already. In his art you will also find all kinds of artists (painters, poets, musicians), gardeners, fishermen or sailors.

After a good night’s sleep, in which I was a dreamer like many of Pesare’s characters,  I went to see the kids  to tell them about this 37-year-old Finnish artist who illustrates book for children and was kind enough to allow me to create a powerpoint presentation about his art.

I show the children the first slide, that with The Twins, inspired by da Vinci’s La belle ferronnière. A boy(V.) and a girl( D.) immediately recognize Leonardo’s painting from my previous lessons.

p1

I ask the children to notice the resemblances and the differences between the twins. According to F. one is brighter than the other. The reason F. reached this conclusion is the fact that the former has a green tree in her head, while the latter has a leafless tree. Another child (V.) notices that one shows her finger to the other, as if the first one were guilty of something.

I show them that the lady on the left has a ring, while the lady on the right is pointing her index finger towards her twin’s ring. What does this mean? That one is married and the other is not and the not married one wishes to be married and is envious of the married one(according to S.). Another kid believes that one of the twins has six fingers. 🙂

The next slide about the Grown Ups shows us several characters with their head dug in the ground and their feet in the air, in a snowing, dull background. Their gloomy clothes suggest that the adults lost the imagination and creativity typical to children and aren’t able to enjoy the snow like children do. This image is so different from that called Snowflakes in which a little girl thinks that the snowflakes take the shape of ballerinas! One of the children from my class thinks that the grown ups in the second slide have died. In a way, he is right. Pesare’s adults seem more like living dead.

p2

snowflakes

 

In the slide about the Knight, S. sees a kid in his garden, riding a puppy. S. gives another interpretation of the drawing as well, that the kid dreams because he has pyjamas and the Moon can be seen in the background. Two children start to argue about the dragon. One of them thinks there is no dragon at all in the picture, but a dinosaur, because if it had been a dragon it would have had wings. The other child  thinks that the dragons’wings are behind the castle. V. even thinks that the captive princess shouts: “Heeelp! Save me from this dragon!”

p3

 

In Fishing from a Paperboat, V. sees four children. According to him, three of them have fishing rods and fish a book, a tyre and a painter’s palette. We  argue a little about the tyre,  I believe it is a camera, but I am not sure. My interpretation of the picture is that we see the fishers of the arts in it, each child is fishing for the art that he/she will later practice. The Head teacher has his own interpretation of the image,  that we can see some kids who are at the beginning of their lives and who choose the field they will latter approach. As for S., he shares with us his ecological approach, that people threw a lot of garbage in the water and that these four children try to fight against pollution.

p4

 

Analysing the girl from Going to Sleep, a girl (D.) thinks she resembles Rapunzel and that she carries a suitcase full of toys. As for Morning, F. thinks that the girl awakens from the world of the dreams and that the flowers at her feet suggest she had a nice dream.

p5

p6

 

After analysing all these pictures I show the kids two of Pesare’ s works that inspired me to write two poems. One of them is Knitter, which was the starting point in writing the poem The Little Knit Slippers Are Ready! and the other one is Dreamwalker, which made me write the text Aspiration.

p7

p8

I give my special thanks to my friend Maria-Nicoleta who helped me correcting the mistakes of this text.

To be continued

 

Read Full Post »

cute-question-marks-clipart-12

Dragii mei, din dorința de a vă cunoaște mai bine vă propun să completați chestionarul numit Portretul chinezesc,  în care să răspundeți la întrebări de genul: dacă aș fi…aș fi…

În cazul în care vor fi mai multe persoane care să răspundă acestei invitații, eu voi găzdui răspunsurile voastre pe blogul meu în ordine cronologică, în funcție de ordinea în care ați dat curs invitației mele și voi posta săptămânal câte un interviu. Abia aștept să văd ce o să iasă.

Iată întrebările selectate de mine:

  1. Dacă aș fi o carte aș fi…
  2. Dacă aș fi un personaj dintr-o carte aș fi…
  3. Dacă aș fi un film artistic/ un desen animat/ un film serial aș fi…
  4. Dacă aș fi o țară aș fi…
  5. Dacă aș fi un oraș aș fi..
  6. Dacă aș fi un instrument muzical aș fi…
  7. Dacă aș fi un cântăreț/ cântăreață/actor/actriță
  8. Dacă aș fi un fenomen al naturii aș fi..
  9. Dacă aș fi un pictor/o pictoriță aș fi…
  10. Dacă aș fi o pictură aș fi…
  11. Dacă aș avea o super putere aceasta ar fi…
  12. Dacă aș fi o personalitate istorică aș fi…
  13. Dacă aș fi un animal aș fi…
  14. Dacă aș fi o floare aș fi…
  15. Dacă aș fi o poezie aș fi…
  16. Dacă aș fi un curent literar-artistic aș fi…
  17. Dacă aș fi un motto aș fi…
  18. Dacă aș fi un sentiment aș fi…
  19. Dacă aș fi un verb aș fi..,
  20. Dacă aș fi o calitate aș fi…

 

Acestea sunt întrebările, dacă veți dori să răspundeți și de ce ați ales anumite răspunsuri, voi fi cu atât mai bucuroasă. Să vedem….cine va fi primul?

Sursa imagine:

http://clipground.com/cute-question-marks-clipart.html

Read Full Post »

În arta lui Pesare mai mereu găsești câte un astru, foarte multe desene de-ale sale redau semiluna și stelele.

daddy__bring_me_the_moon_by_pesare

În Tăticule, dă-mi Luna de pe Cer, tatăl unei fetițe urcă pe o scară pentru a ajunge la Lună ca să i-o ofere în dar fetiței sale. Ce manieră frumoasă a găsit artistul de a spune că tatăl îi îndeplinește fetiței sale orice dorință!

 

În alte lucrări în care apar astrele, putem vedea personaje așezate pe o semilună, un cer înstelat ia forma unei pisici, un domn elegant care se agață de lună și multe altele. O fetiță ar vrea să-l întrebe pe artist de ce astrele apar atât de des în creațiile sale.

 

În alte imagini vedem o mulțime de candidați la somn, fie ei animale sau oameni. Le arăt copiilor pisica, oaia și leul care dorm și ce formă iau visele leului( de oi), la care un băiat spune cu mirare „eu credeam că visează carne de om.”

personaje

O altă planșă redă personaje care se desprind de pământ, dintre care unele au o carte în mâini. Despre acestea din urmă  S. crede că transmit mesajul că atunci când începi să citești o carte nu te mai poți desprinde de ea, iar V. consideră că personajele citesc basme despre oameni care pot să zboare sau că lectura îi face pe oameni să zboare. De altfel, V. nu e străin de sentimentul de fericire, bucurie și libertate pe care-l ai când citești, fiind unul dintre puținii copii motivați lăuntric să citească.

Le mai vorbesc celor mici și despre o serie de obiecte repetitive din arta lui Pesare, cum ar fi scara, cu care personajele  sale iscodesc Cerul, sau umbrela, care are mai multe roluri în creațiile artistului finlandez: ea nu doar apără de ploaie, ci ajută personajele să-și ia zborul sau stimulează creșterea florilor.

artele

Într-o altă planșă sunt prezentate o parte dintre arte: pictura, muzica, fotografia, precum și poezia. Aceasta din urmă este sugerată de ilustrația Când ea-și scrie poeziile, pe care artistul a însoțit-o cu o poezie proprie: Întotdeauna ninge/când ea-și scrie poeziile./ De aceea oamenii  din oraș s-au plâns/de ce scrie astfel de poezii?/ Nu poate scrie despre soare și despre păsări/și despre o briză caldă de vară?/ Sau de ce nu se oprește de tot din scris?/ Ar trebui să se gândească la ceilalți/ cărora nu le place o astfel de vreme./ Ar trebui, dar nu o face/ și ninge mereu/când ea-și scrie poeziile. La rândul său S. vorbește despre prezența feminină din Când ea-și scrie poeziile într-o manieră foarte poetică, numind-o Doamna-nor.

Închei activitatea cu copiii întrebându-i: dintre toate imaginile pe care le-ați văzut în care v-ar plăcea să locuiți și ce personaje ați vrea să fiți? Acestea sunt răspunsurile lor:

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu un băiat care călărea un cățel și se lupta cu un dragon. (Ș.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu fata căreia îi ies fluturi din păr. (D.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu omul care cântă la vioară. (Ș.)

Aș dori să fiu leul visător deoarece îmi plac leii, mai ales acela adorabil. Aș dori, de asemenea, să intru în lumea bătrânicii care împletește deoarece vreau să ningă și la noi în  România. (S.)

Aș vrea să locuiesc în tabloul cu doamna cu rochie din blocuri fiindcă acolo ninge foarte des. Aș vrea să fiu băiatul care zboară cu cartea în mâini. (V.)

Mie mi-ar plăcea să locuiesc în imaginea cu girafe, maimuțe, elefanți pentru că îmi plac animalele și îmi place să am grijă de ele. (F.)

Mă întreb ce va spune artistul despre răspunsurile copiilor, căci am intenția să traduc  în engleză cele două texte dedicate artei sale și să i le trimit. 🙂

 

 

 

 

 

Read Full Post »

De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Evident că am citit și înainte texte din blogosferă, dar fără să dialoghez cu autorii lor, ca acum. Ceea ce mi se pare foarte fain e că rolurile de scriitor și cititor sunt interșanjabile și că din experiența asta fiecare iese  mai îmbogățit un pic decât era.

S-a întâmplat să răsfoiesc un blog, al lui Marius Davidesco, și să găsesc acolo unele poezii cu care am rezonat, fapt care m-a determinat să adaug și o componentă poetică propriului blog, prin postarea unor poezii din studenție însoțite de picturi celebre în concordanță cu textele.

Comentariile pe care le-am primit de la M. m-au ajutat să-mi privesc scrierile dintr-o perspectivă nouă, la care probabil că nu aș fi ajuns pe cont propriu. Reproduc aici observațiile sale: la prima vedere aș fi tentat să le caracterizez drept poeme haiku, dar sunt mai degrabă un soi de maxime și aforisme îmbogățite cu un lirism contagios. Nu știu de ce, dar acest stil îmi este foarte familiar, deși nu îmi amintesc să îl mai fi întâlnit până acum. Cuvântul însoțit de imagine completează perfect actul artistic.

Până la acest feedback, nu credeam că poeziile mele au vreo valoare literară, cu atât mai mult cu cât i le-am arătat unui redactor, precizând că  le-am conceput  ca pe niște picto-poezii și că imaginile trebuie să însoțească textele, la care dumnealui mi-a retezat-o spunând că Shakespeare nu a avut nevoie de imagini ca să scrie.

Aprecierea lui Marius D. a avut asupra mea un efect miraculos: pentru prima dată după 11 ani de pauză am scris o poezie, pe care o public aici, chiar dacă e cam de  entry level:

Împotrivire

Nu te-am lăsat

Să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

La rândul meu m-am delectat cu texte de pe blogul său, primul fiind despre copilăria și tinerețea lui Lucian Blaga, așa cum sunt povestite de poetul-filosof în Hronicul și cântecul vârstelor. Spre surprinderea mea, deși citisem cartea cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, nu-mi mai aminteam decât numele celei care avea să-i devină soție, Cornelia.

Datorită lui Marius, am aflat despre un episod amuzant, dar în același timp plin de profunzime pentru logica unui copil de câțiva ani, și anume cel în care, împreună cu prietenul său Adam, micul Blaga își propune să rupă cerul în două, pentru a vedea îngerii.

După cum remarcă M., copilăria lui Blaga s-a desfășurat sub acest auspiciu al mirării și întrebărilor fără răspuns, al explorării naturii și încercării de a-i înțelege tainele.

Am apreciat la bloger conștiinciozitatea cu care și-a notat momentele esențiale ale biografiei lui Blaga, așa cum sunt ele consemnate  în Hronicul și cântecul vârstelor, trăsătură care mi-a amintit de propriile fișe de lectură de pe vremea studenției.

Despre alte întâmplări din copilăria și tinerețea lui Blaga puteți citi în continuare, pe blogul lui Marius Davidesco.

https://mariusdavidesco.wordpress.com/2017/04/06/copilaria-si-tineretea-lui-lucian-blaga/

Blogul său este unul activ, fără nicio lună de pauză de când a fost creat și până în prezent, și conține, așa cum mărturisește autorul lui, încercări filosofice și literare. Recomand!

gustave-courbet-autoportrait-desespere

Sursa imagine:

Le déséspéré, de Gustave Courbet

http://www.eternels-eclairs.fr/courbet-tableau-le-desespere.php

 

Read Full Post »

 

Azi le voi vorbi celor mici din nou despre pictura lui Leonardo da Vinci pentru că mereu la Centru se perindă alți și alți copii și unii dintre ei nu au fost la atelierul dedicat geniului renascentist.

Participanții la ora de azi sunt doi băieți noi, o fată nouă și două surori care au mai venit și la lecțiile anterioare.

Încep ora  apelând la un desen cu Țestoasele Ninja, numite după cei patru artiști renascentiști( Leonardo, Michelangelo, Donatello și Rafael). Un băiat e de părere că au fost desenate de pictor, fapt ce mă face să-mi pun întrebarea cum ar arăta personajele din desenul animat în versiunea lui Leonardo.

Desenul cu colivia din care ies în zbor mai multe păsări, prin care fac trimitere la gestul lui da Vinci de a elibera păsările de prin târguri, îi inspiră lui Ș. ideea că pictorul îi ajuta pe oameni să iasă din încurcături, dar și că el dădea frâu liber imaginației.

Le arăt Portretul unei doamne în galben, de Alessio Baldovinetti, pentru a-i ajuta să facă diferența între modul în care erau realizate portretele înainte de Leonardo, în special din profil, transmițând mai degrabă puterea și rangul decât personalitatea modelelor și felul în care Leonardo surprinde caracterul modelului, trăsăturile lui sufletești, făcând trecerea către portrete mult mai naturale.

Le pun melodia Mona Lisa, interpretată de Nat King Cole, așez pe șevaletul miniatural o reproducere cu Gioconda și îi întreb pe copii de ce cred ei că modelul zâmbește. Iată răspunsurile lor:

Ș.: Eu cred că Mona Lisa zâmbea mereu deoarece făcea lucruri bune, le dădea la cei săraci câte ceva. Zâmbea deoarece cineva o picta și devenea renumită. Îi plăcea să vadă cum arăta ea în tablouri. Și mai zâmbea mereu deoarece când era tristă zâmbea ca să nu i se vadă pe chip că era supărată.

A.: Eu cred că Mona Lisa zâmbea mereu deoarece era apreciată de toată lumea.

A. : Zâmbea pentru că era fericită și bucuroasă.

I.:  Mona Lisa zâmbea pentru că era frumoasă și îi plăcea cum arăta ea însăși.

F.:   Eu cred că Mona Lisa zâmbește în tablou deoarece poate cineva i-a spus o glumă.

F. se apropie cel mai mult de una dintre ipotezele privind motivul pentru care zâmbea modelul lui Leonardo, și anume faptul că soțul ei ar fi adus în încăpere un clovn care e foarte posibil să o fi amuzat.

Le dezvălui copiilor și celelalte teorii privind enigmaticul ei zâmbet, și anume: surâsul ei ar fi elementul de identificare al familiei Giocondo, iar în italiana acelor vremuri giocondo însemna fericire.

Conform altor teorii, zâmbetul ei ar sugera faptul că tocmai născuse. În sprijinul acestei idei vine și coafura considerată tipică în epocă pentru femeile care născuseră.

Alții consideră că ea tocmai pierduse o sarcină și că era tristă, iar îmbrăcămintea neagră ar susține teoria că era în doliu.

După  alți autori acea jumătate de zâmbet ar fi rezultatul unei paralizii ușoare care ar fi afectat partea stângă a modelului.

Apoi le prezint ipotezele privind identitatea modelului și copiii se amuză cel mai mult de ideea că Gioconda ar putea fi chiar un bărbat în straie femeiești.

Le vorbesc și despre alte două portrete feminine- Dama cu hermină și La Belle Ferronnière și închei cu Cina cea de Taină, cea mai mare pictură a lui da Vinci.

La final îi invit pe copii să scrie în câteva rânduri ce au reținut din ce le-am povestit la ora de artă de azi. Acestea sunt răspunsurile lor:

A : Eu am reținut Cina cea de taină, povestea herminei care își schimbă culoarea și că orașul în care s-a născut Leonardo da Vinci a fost renumit după el  și că cele patru Țestoase Ninja purtau nume de artiști.  Leonardo se ducea la târg ca să elibereze păsările din colivii.

F.: În prezentare mi-a plăcut faptul că cele patru personaje au toți nume de artiști, că hermina seamănă cu o nevăstuică și iarna își transformă blana în alb, că Leonardo s-a născut în orașul Vinci și Iisus cu cei doisprezece apostoli.

Ș.: Din această lecție am reținut că patru pictori erau sub forma Țestoaselor Ninja(!)Pe câțiva dintre ei îi chema Leonardo, Rafael, Michelangelo. Când Leonardo da Vinci se ducea la târg el dădea drumul păsărilor din colivii. Mona Lisa nu avea sprâncene și gene. Leonardo da Vinci a desenat o fată de 16 ani care  era căsătorită cu un duce. Soția fierarului a pornit moda de a se purta un lanț pe frunte cu un diamant în mijloc. 

I.: Eu zic că mi-a plăcut totul, dar cel mai mult mi-a plăcut Iisus cu cei 12 apostoli, din care unul voia să-l trădeze pe Iisus.

A.: Cele patru țestoase erau artiști. Leonardo deschidea coliviile și dădea drumul păsărilor. El a pictat-o pe Mona Lisa. Mona Lisa era fericită fiindcă a născut.

Premiez trei participanți și ne fotografiem cu reproduceri de-ale tablourilor discutate.

Bibliografie:

Art Gallery nr 2- Leonardo da Vinci

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/de-ce-e-mona-lisa-cea-mai-cunoscuta-pictura-din-lume

Sursa foto: 

Google images

Fotografie personală

20171109_165941

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Pentru ora de Istoria artei de azi le-am pregătit celor mici o prezentare powerpoint despre arta lui Rafael.

Azi publicul meu este format din trei fetițe, dintre care două surori și, evident, domnul director.  O a patra copilă preferă să deseneze pe durata activității mele și chiar dacă am un regret că n-am reușit să-i captez atenția și ei, mă bucur că măcar nu-mi perturbă ora.

De la desene animate la pictură

Îmi încep prezentarea la fel ca la ora dedicată artei lui Da Vinci, arătându-le participanților un desen cu Țestoasele Ninja numite după cei patru artiști renascentiști: Michelangelo, Leonardo, Donatello și Rafael.  Aflu de la B., o fetiță din clasa a IV-a, că una dintre colegele ei de școală i-a vorbit despre acest subiect și mă bucur că ora mea de artă a ajuns monedă de conversație între copii.

Îl situez pe Rafael în contextul istoric în care a trăit, acum 500 de ani, și domnul director le spune copiilor cine era domnitor în acea perioadă în Moldova- Ștefan cel Mare. B. este uimită că o operă de artă poate rezista atâtea sute de ani.

O minune privită sub lupă

Apoi, în prezentarea primei lucrări care a purtat semnătura artistului, Logodna Fecioarei Maria, recurg la o lupă pentru a le arăta celor mici locul unde s-a semnat Rafael – pe frontispiciul templului și le povestesc legenda medievală din care s-a inspirat artistul în crearea acestei opere: Fecioara Maria a avut câțiva pețitori, dintre care Iosif a fost ales printr-un semn miraculos – toiagul pe care îl avea a înmugurit. Privim sub lupă minunea, dar și gestul unui pețitor dezamăgit care-și rupe toiagul cu genunchiul.

Le arăt și Madona Sixtină și îi întreb dacă observă ceva neobișnuit la această pictură, având în minte modul în care veșmântul Fecioarei se mișcă de parcă ar fi purtat de vânt. B. mă uimește observând niște detalii pe care eu nu le-am remarcat înainte, și anume mulți îngerași de consistența norilor în partea stângă a tabloului. E unul din acele momente de preț în care se inversează raportul dintre pedagog și elev, în care cel din urmă îl învață ceva pe cel dintâi. Perspectiva mea asupra picturii respective se îmbogățește prin interacțiunea cu B., în urma căreia voi integra și observația fetei în analizarea Madonei Sixtine.

Nu pot vorbi despre Rafael fără să aduc în discuție faptul că a decorat apartamentele papale de la Vatican și le prezint celor mici două fresce importante, și anume Școala din Atena și Eliberarea Sfântului Petru.

A doua frescă ilustrează un miracol: momentul în care un înger a pătruns în celula în care Sfântul Petru era întemnițat și l-a eliberat. Le arăt copiilor că lucrarea prezintă acest miracol într-un mod deosebit, în aceeași pictură, în mijloc, Sf. Petru e reprezentat întemnițat, pentru ca în partea dreaptă să apară liber în afara celulei, însoțit de înger.

Fresca impresionează și prin tipurile diferite de lumină care apar în ea, de la lumina îngerului, până la lumina lunii sau a torței pe care o ține în mână sutașul din stânga.

Continui prezentarea mea cu ipostaza de portretist a lui Rafael și le arăt copiilor tablourile cu cei doi papi pictați de acesta, dintre care Leon al X-lea are în mână o lupă îndreptată spre un manuscris. Glumesc luând lupa mea și o pun peste lupa papei, spunându-le celor mici că am și eu ceva în comun cu papa. Le arăt și portretul bancherului Bindo Altoviti, a cărui înfățișare boemă îi determină pe copii să creadă că e la rândul său un pictor. Despre Doamna cu licornă le spun că lucrările de restaurare au scos la iveală că sub unicorn se afla imaginea unui cățeluș și le enumăr cele trei denumiri ale unuia și același animal care apare în varianta finală a tabloului: licornă, inorog și unicorn. Prezentarea portretului contelui literat Baldassar Castiglione încheie ora  mea de artă de azi despre Rafael.

Răspunsuri de pitici

La final îi întreb pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din tot ce au văzut. Iată răspunsurile lor:

Mie mi-a plăcut că am participat și noi și pentru că am putut memora ușor și am aflat lucruri interesante. Dar cel mai mult mi-au plăcut picturile cu apartamentele papale. (A.B.E.)

Mie mi-au plăcut cel mai mult portretele și portretul lui Papa. ( M.A.)

Mie mi-a plăcut totul, dar mai ales Eliberarea Sfântului Petru.(M. I.)

Când doresc să aflu ce întrebare le-ar pune ei lui Rafael dacă ar fi contemporan cu noi, am surpriza să constat că două fetițe au crezut că artistul e femeie, judecând după autoportretul său cu părul lung și trăsături efeminate.

Iată și întrebările lor: Ea când era mică știa să citească? (M.I.) Ea când era mică știa să coloreze(M. A.)?

Dacă l-aș întâlni pe Rafael l-aș întreba cum de este așa de creativ. (A. B. E.)

De la miracolele din artă la cele din viața reală

După ora de Istoria artei jucăm popice, moment în care M., fetița care nu e interesată de artă, se implică foarte mult, așezând de fiecare dată popicele cu o răbdare demnă de toată admirația mea. Iată cum un copil care nu e receptiv la un anumit domeniu devine foarte preocupat de o altă activitate, dovedind că fiecare este înzestrat nativ cu câte un talent. Totul e ca adulții să-l vadă și să-l fructifice la timp. Dacă un copil are această șansă miracolul poate coborî din tablouri în viața reală.

Bibliografie:

Rafael- Art Gallery, nr. 13

Rafael- Mari Pictori, nr 38

Arta de la apogeul Renașterii până în secolul XVIII

http://www.webphoto.ro/destinatii/ apartamentele-de-la-vatican-pictate-de-rafael-sanzio.html

http://literaturapopoarelor.blogspot.ro/2014/06/cateva-picturi-de-celebrul-pictor.html

 

 

 

 

Read Full Post »

 

La atelierul de azi îmi fac multe griji, așa că vin însoțită de prietenul meu. Așteptăm afară să se încheie ora de muzică împreună cu o doamnă voluntară și doi băieți veniți special pentru Istoria artei.

De la lumea desenului animat la cea a artei

Încep prezentarea despre Leonardo da Vinci arătându-le copiilor un desen cu Țestoasele Ninja, care poartă numele celor patru mari artiști renascentiști : Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael.

De la comicii luptători în stil japonez, trec la desenul cu o  colivie goală, din care ies în zbor mai multe păsări și îi întreb pe copii ce legătură ar putea avea aceasta cu Leonardo da Vinci. Judecând după cheia în formă de inimă a coliviei, unul dintre cei mici presupune că artistul a fost întemnițat în închisoarea dragostei, dar o fetiță- D. se apropie de răspunsul corect – acela că artistul mergea prin târguri și elibera păsările din colivii.

Fotografia următoare e una cu orașul Vinci, prilej pentru mine de a le spune copiilor că Leonardo da Vinci înseamnă în traducere Leonardo din  Vinci.  

Vorbindu-le despre multitudinea de domenii în care s-a remarcat artistul, R.A. e foarte mirat că Leonardo a avut atâtea meserii.

Pun pe șevaletul miniatural o reproducere după Mona Lisa și le prezint numeroasele ipoteze privind identitatea modelului : de la soția neguțătorului florentin Francesco del Giocondo,  la un portret imaginar și simbolic ce reflectă imaginea eternă a femeii, până la însuși autoportretul lui Da Vinci sau imaginea ideală a mamei sale. Dacă această ultimă teorie s-ar confirma, R.A. i-ar mulțumi mamei lui Leonardo pentru că a dat viață acestui om minunat și deosebit. Toate mulțumirile din lume i s-ar aduce mamei sale( dacă ar fi ea din tablou).

Cosmetică florentină sau greșeală?

Le arăt un prim plan cu Gioconda și îi întreb dacă li se pare ceva ciudat la chipul ei. Una din fetițe observă imediat lipsa genelor și a sprâncenelor și eu le dezvălui cele două teorii privind acest subiect : după unii autori exista o modă în Florența ca femeile să-și smulgă sprâncenele, după cum se mai spune că  lipsa genelor și a sprâncenelor ar fi cauzată de o eroare făcută de restauratorii tabloului.

Teoriile privind Mona Lisa nu se încheie aici, s-a presupus că a pierdut o sarcină, motiv pentru care ar fi îmbrăcată în doliu. Se spune că soțul ei a adus în încăpere un clovn și o orchestră, reușind astfel să obțină de la ea acea jumătate de zâmbet. Conform altei teorii acea jumătate de zâmbet ar fi rezultatul unei paralizii ușoare care ar fi afectat partea stângă a modelului.  Doamna Loredana știe o altă teorie privind asimetria zâmbetului, potrivit căreia modelul ar fi avut probleme cu dantura. O altă ipoteză se referă la o posibilă semnătură a lui Da Vinci pe decolteul Giocondei.

Le arăt peisajul din fundal al tabloului, cu munți și un drum șerpuit la asfințit, precizându-le că până la Leonardo nici un pictor european nu mai pictase peisaje.

Menționez modalitățile prin care celebrul model al  pictorului a fost omagiat, de la filmul Mona Lisa Smile până la melodia lui Nat King Cole, despre care S. e de părere că sună ca un cântec de leagăn, în vreme ce lui A. i se pare o melodie funebră.

De la admiratorii tabloului trec la detractori și le arăt copiilor imagini cu parodii ale Giocondei: O Mona Lisa cu un pisoi roșcovan în brațe, o alta slabă, îmbrăcată în blugi, alături de Van Gogh îmbrăcat și el în haine moderne, până la MonaliBean, amestec de Mona Lisa și Mister Bean. Alte parodii păstrează doar postura  Giocondei, căreia i-au luat locul Avatar, Jack Sparrow sau Fiona.

Continui prezentarea cu un alt portret feminin realizat de Da Vinci, La Belle Ferronnière, despre care fetele sunt încântate să afle că a lansat o adevărată modă în secolul al XIX-lea printre doamne, și anume, de a purta un lanț cu o piatră prețioasă în centru pe frunte.

Ultimul portret pe care-l descriu este Dama cu hermină, ocazie cu care copiii află câte ceva despre animalul care însoțește modelul: că își schimbă culoarea în funcție de anotimp, fiind alb iarna și maro vara, ca să se camufleze, după cum remarcă o fetiță. Hermina le pare copiilor că seamănă cu o oaie, cu o pisică, ba chiar unul dintre ei îi observă o cocoașă.

Despre model ei presupun că era mai în vârstă decât în realitate, îi dau între 20 și 27 de ani și sunt mirați să afle că avea doar 16 ani la momentul executării portretului.

Închei prezentarea cu Cina cea de taină  pe care copiii o recunosc imediat, una dintre fetițe își amintește de o felicitare muzicală cu această imagine. Le arăt cum Leonardo a surprins  diversitatea de stări sufletești a apostolilor în momentul în care Mântuitorul le spune că unul dintre ei Îl va vinde. Mai mulți dintre cei mici sunt de părere că Iuda este reprezentat râzând.

La final îi invit să scrie pe o foaie ce le-a plăcut din tot ce le-am prezentat și cum ar omagia-o sau parodia-o ei pe Mona Lisa. Unii dintre ei iau postura yoghinilor pentru a-și aduce aminte, e clar că aici, la Centru, sunt permise ghidușiile și nu e ca la școală. Iată răspunsurile lor:

CD:  Leonardo da Vinci era un pictor care a pictat-o pe Mona Lisa. Da Vinci s-a născut în Vinci.  Îmi amintesc că mai era și arhitect, muzician, sculptor, botanist, inventator. Eu o parodiez pe Mona Lisa cu fața lui Mutulică și cu rochia lui Albă-ca-Zăpada.

R.E.:Mie mi-a plăcut că Leonardo da Vinci a pictat-o pe Mona Lisa. A locuit în orașul Vinci. Mona Lisa, când a pictat-o Da Vinci, era tristă, iar soțul ei a adus o fanfară și un clovn și s-a mai înveselit. Mona Lisa avea sprâncene și gene,  dar au restaurat-o și nu a mai avut gene și sprâncene.

R.A.. Mie mi-a plăcut de doamna care ne-a prezentat și îi mulțumesc că și-a făcut timp pentru a veni la noi și pentru că ne-a prezentat. Eu personal aș omagia-o pe Mona Lisa pentru acea postură minunată pentru că  dintr-o ipoteză s-ar putea să fie mama pictorului. Eu aș parodia-o pe Mona Lisa astfel : blondă, față de maimuță, haine colorate, rujată, machiată.

S.T.: Pe  țestoase le chema Raphael, Michelangelo, Leonardo, Donatello. Tablourile parodiate erau despre Garfield, Mona Lisa și Van Gogh puși în trupuri tinere și Mr Bean pus în corpul Mona Lisei ( Monalibean). Aș parodia-o așa: aș pune o față de bebe în locul feței de Mona Lisa și aș pune jos un scutec.  Se spune că Mona Lisa era în doliu pentru că a pierdut o sarcină și de aceea purta haine de doliu și era tristă. De aceea soțul ei a adus o orchestră și un clovn și ea a zâmbit puțin. Se spune că pe broderia ei era semnătura lui Leonardo da Vinci. Vă mulțumesc. S.T.

M.T. : La Mona Lisa colțurile gurii erau jumătate sus, jumătate jos.

Mi-e greu să aleg dintre atâtea răspunsuri nostime care vor fi cele două premiate cu reproducerile Frumoasa Fierăriță și Dama cu hermină, așa că o rog pe doamna Loredana și pe prietenul meu să voteze și ei. Între timp eu ies afară cu copiii și încing o horă cu ei pe melodia aia antipatizată de atâta lume – Despacito, pe care eu o aud pentru prima dată. Dacă văd că le place atât de mult copiilor, aleg să-mi placă și mie de dragul lor.

Apoi numărăm voturile și de data asta sunt câștigătoare două fetițe, S. și D, facem poze și așa mai trece o zi de atelier la Centru.

20151213_021559 - Copy

Read Full Post »

 

Azi îi întâlnesc pe copii în pauză, chiar după ce au terminat un atelier de muzică.

Se manifestă foarte liber, D. își prinde un balon cu un șnur de cap și se autodeclară Prințesa-Balon, apoi joacă toți Marroco, joc care-mi amintește de propria copilărie, și când se plictisesc de el trec la Darts. D. mă include în jocul lor, îmi prinde balonul de cap cu șnurul și îmi cedează titlul de Prințesa-Balon. Dacă e să mă uit la numărul de kilograme chiar mi se potrivește titlul. :))

Începem atelierul dedicat lui Tonitza și îi intreb ce naționalitate cred ei că are pictorul: italiană, spaniolă sau franceză răspund ei și sunt mirați să afle că e „de-al nostru.”

Când le dezvălui că Tonitza a fost ilustratorul cărții Fram, ursul polar, unul dintre băieți, E., ne povestește că a văzut  piesa, filmul și a citit și cartea. Eu recunosc că am un mare minus la capitolul ăsta pe care-l voi transforma într-un plus într-o bună zi.

Le vorbesc și de scenele biblice pictate de Tonitza la Durău, unde artistul a realizat picturi în ceară printr-o tehnică inedită pentru România pe atunci: a zugrăvit pereții cu ceară fierbinte, iar după mai multe luni a trecut la pictura propriu zisă. Așa se explică transparența lucrărilor, pentru că în spatele picturii se află ceară.

Nu pot aduce în discuție sfinții artistului fără să amintesc de ochii lor de copii și astfel fac trecerea către portretele de copii realizate de acesta pentru care Tonitza a fost supranumit  pictorul copiilor și al copilăriei.

Le arăt că, exceptând tabloul Katiușa Lipoveanca, în care se vede clar și albul ochilor, în cazul celorlalte portrete de copii ochii sunt reprezentați doar ca niște pete negre.

De asemenea, pictorul și-a mai exprimat dorința de a picta: ochii triști ai copiilor de turci din Dobrogea. Le arăt portretul Cap de copil cu fes, în care modelul e reprezentat cu ochi înguști și cursanții mei își îngustează ochii la unison, imitându-i pe cei din tablou.

Când trec la portretele de femei, copiii constată cu mirare că ochii acestora arată ca în realitate. Sunt impresionați de un tablou, Portret de fată, pentru că modelul din tablou pare să te fixeze cu privirea din orice unghi ai privi.

De la activitatea de portretist a lui Nicolae, cum îi spun copiii, trec la activitatea sa de peisagist și le arăt celor mici picturi de pe plaiul dobrogean, cu Mangalia, Constanța și Balcicul de altădată. Când află că Balcicul era pe vremuri reședința de vară a Reginei Maria, unul dintre copii mă întreabă unde a mai locuit regina. Aici sunt descoperită, mă uit spre domnul director care mă salvează pomenind de Castelul Pelișor de  la Sinaia.

Închei prezentarea operei lui Tonitza cu câteva tablouri cu flori, spunându-le copiilor că nu toate sunt ușor de identificat deoarece el și-a pictat propriile trăiri în legătură cu florile și a fost mai puțin interesat de redarea lor realistă.

La sfârșit îi “chinui” un pic pe copii, rugându-i să scrie pe o foaie ce au reținut din toată prezentarea mea. Iată răspunsurile lor:

R.E.. „ Nicolae Tonitza a pictat chipuri de copil, portrete, tătăroaice cu copil în spate, flori și toate portretele pe care le-a făcut Nicolae Tonitza aveau ochi de copil. Unele aveau și alb pe lângă pupile, dar doar chipuri de femeie. A mai pictat și la Mănăstirea Durău. ”

R.A.: „Nicolae Tonitza a fost un pictor care picta chipuri de copii și de femei. Mai picta flori nu cum arată ele, ci cum le vede el. El practic picta portrete, flori și chiar și-a făcut și un autoportret. El când era mic picta pe ușă, pe dușumea și pe fața de masă. Mie personal mi-a plăcut la această oră de doamna care a prezentat despre acest pictor român și faptul cum ne-a povestit.”

C.D. „ Pe pictor îl chema Nicolae. El picta flori și chipuri de oameni. Nicolae desena ochii copiilor doar ca niște puncte negre, în afară de o fetiță.

Pentru astfel de momente merită să fii voluntar, când îl vezi pe pictorul copiilor chiar prin ochi de copil.

Inspirat de: https://doxologia.ro/documentar/pictura-lui-tonitza-salvat-biserica-manastirii-durau

21032684_10210108582817074_4520332108717848562_n

Read Full Post »

Nimănui, spun eu descurajată, văzând că niciun copil nu a ajuns la atelierul meu de artă.

Când tocmai mă pregătesc de plecare vine o fetiță (D.) și odată cu ea îmi revine și mie buna dispoziție. Intru în vorbă cu ea și aflu că împărtășește pasiunea domnului director pentru acvarii cu pești, că îi plac Tom și Jerry și Garfield.

Cred că etapa asta de apropiere de copii e esențială, e important să intri în universul lor pentru a le vedea preferințele și abia după aceea să-i aduci treptat în universul tău. E o lecție pe care am învățat-o de la profesoara mea de istorie, doamna Lăcrămioara Iordăchescu, lăudat fie-i numele!

Astăzi aloc o oră lui Nicolae Tonitza și vom visa împreună privind portrete de copii și femei, peisaje dobrogene și flori.

Fetița venită la Centru e  inteligentă, nu pare deranjată de multitudinea mea de întrebări. Îi arăt un autoportret al lui Nicolae Tonitza și ea îmi spune că știe că artiștii își făceau portretele privindu-se în oglindă.

Când află că pictorul a ilustrat cartea lui Cezar Petrescu- Fram, ursul polar, îmi spune că a văzut piesa la teatru și că a citit cartea pe jumătate. 1-0 pentru ea, eu n-am citit cartea. Cel puțin nu încă.

În momentul următor îi vorbesc D. despre scenele biblice realizate de Tonitza la Durău și de felul în care acesta le-a românizat, pictând personajele în straie populare cu motive românești ca în scena din Nașterea Domnului în care păstorii au bundiță, ițari și opinci.

Când îi arăt portretele cu copii, fetița își dă seama singură de particularitatea ochilor, că sunt  reprezentați ca niște pete negre rotunde, și nu ca ochii din realitate. Nu pot trece mai departe fără să scriu aici citatul lui Tonitza despre copii: “Nu redam pe pânză decât emoția unui tată”, el îi urmărea pe cei mici la joacă, mâncând, dormind ori visând.

În ceea ce privește portretele de femei, copila observă chipul plecat al Călugăriței contrastând cu al celorlalte tinere, un chip care e aplecat spre cele veșnice.( Viața și opera lui Nicolae Tonitza.)

Îi prezint și activitatea de peisagist a pictorului, arătându-i peisaje din Balcic, Mangalia sau Constanța. Se pare că marea din picturile lui Tonitza e la concurență cu litoralul nostru real, căci unii copii de la Centru sunt plecați la mare.

 Îi arăt o fotografie cu reședința de vară a Reginei Maria, castelul de la Balcic, pe care domnul director l-a vizitat și despre care ne dă anumite detalii: că aici regina avea un tron de marmură pe care stătea când își aștepta iubitul și că turnul palatului e asemănător cu un minaret musulman. De la turnul palatului trec la cel al geamiei, căruia artistul i-a dedicat un tablou și la alte picturi care evocă Balcicul de altădată.

În această zonă Tonitza era atras de exotismul turcilor și al tătarilor, cărora le-a dedicat mai multe lucrări cum ar fi Turcoaica Demira sau Paznicul cimitirului. Moment foarte potrivit să-i dezvălui D. numele meu de familie, în ton cu locuitorii mahalalelor tătărăști pictate de artist.

Închei prezentarea cu o serie de flori realizate de pictor și o întreb pe D. ce a reținut din tot ce i-am povestit, iar ea îmi răspunde că lui Tonitza i-a plăcut marea și că ochii adulților erau pictați normal față de cei ai copiilor.

O întreb ce lucrări i-au plăcut cel mai mult și pentru că îmi răspunde că florile îi promit că data viitoare îi pregătesc o surpriză. Până atunci îi ofer în dar o pictură A4 cu un portret de fetiță.

Plec spre casă cu mulțumirea că am avut o elevă foarte receptivă la oră care face mai mult decât zece copii neatenți și dezinteresați.

20992607_10210059601712577_7029904280440975243_n

Read Full Post »

Asta e concluzia la care a ajuns mama, pe când privea ieri expunerea mea despre Monet de dinaintea celei de la Centru. Mi-am făcut obiceiul acesta, să fac o avanpremieră a prezentărilor fie în fața mamei, fie în fața unei prietene pentru a primi un feedback înainte de lecția de artă propriu-zisă.

Ajunsă la centru le cunosc pe două dintre participantele la atelierul meu, două fetițe surori, S. și M., care-mi povestesc despre lecțiile lor de karate, despre jurnalele lor încuiate cu cheie și despre preferința pentru Scooby Doo și Mr Bean. A treia participantă este D., fetița pe care am premiat-o data trecută cu o reproducere după Vara lui Arcimboldo.

Încep lecția cu genericul filmului Impresioniștii, despre viața și opera lui Monet și a altor pictori impresioniști, pentru a-i introduce pe copii în temele acestora. Secvențele pe care le-am ales fac trimitere la răsăritul de soare, la aburul locomotivelor, la o caricatură realizată de Monet.

În prima parte a filmului, îl vedem pe Monet lucrând în grădina sa de la Giverny la pictura cu podul în stil japonez. Acesta este un prilej pentru mine de a le vorbi copiilor despre un pod similar existent la Grădina Botanică din Cluj și, de a face observația că, deși lucrează cu multe vopsele pe șevalet, costumul lui Monet culoarea untului este impecabil, nici o pată de vopsea nu-l murdărește. 🙂

Le propun apoi fetițelor să deseneze un răsărit de soare ori un lac cu nuferi, fără să le las să-și termine lucrările, pentru a avea un punct comun cu Monet, care părea că-și lasă lucrările neterminate, nefinisate, ca o primă impresie.

Le vorbesc despre obiceiul impresioniștilor de a picta în aer liber, în natură, și nu în atelier, ca predecesorii lor. Le arăt câteva secvențe din film, în care Monet, însoțit de Renoir și de Bazille pictează împreună în Pădurea Fontainebleau. Copiii se amuză când văd că Renoir scapă șevaletul pe jos, tocmai când credea că și-a încheiat lucrarea.

Pun apoi pe șevaletul miniatural pictura Macii sălbatici, în care fetițele identifică toate cele patru personaje, nu două cum s-ar părea de la prima vedere.

Le prezint tema preferată de Monet, captarea luminii, insistând pe faptul că pictorul prefera să realizeze același obiect, același peisaj în anumite momente ale zilei sau în diferite anotimpuri. Fac o analogie cu ursulețul de pluș din filmul Amelie, filmat atât iarna, nins, cât și primăvara, cu flori roșii, pentru a sublinia faptul că în anotimpuri diferite lumina și culorile nu sunt aceleași. La rândul ei S. ne povestește cum la școală a desenat aceiași copaci în momente diferite. Un demers impresionist, așadar!

După ce le arăt un montaj cu căpițe de fân surprinse în mai multe momente ale zilei, dar și în cele patru anotimpuri, le arăt o secvență din filmul Impresioniștii în care Monet își așază nu unul, ci trei șevalete unul lângă celălalt, la care lucrează aproape simultan.

Le spun și că el este celebrul creator al procedeului seriilor, observabil atât la căpițele cu fân, dar și la picturile reprezentând Gara Saint Lazare, sau la cele în care a pictat lacul cu nuferi de la Giverny.

Revedem apoi genericul filmului pentru a observa cum face el referire la arta lui Monet, prin cadrul ce redă un răsărit de soare, care face trimitere la lucrarea Impresie. Răsarit de soare sau la cel face trimitere la aburul locomotivelor.

Ținând cont și de canicula de afară, le arăt picturile Doamnă cu umbreluță de soare, atât eu, cât și ele exprimându-ne dorința să avem  astfel de umbreluțe pe o asemenea vreme.

La final, le rog să scrie ce au reținut din expunerea mea.

Sunt încântată să aflu că ora de artă nu a fost inutilă, S. scrie că tema preferată a lui Claude Monet era lumina și că și-a amenajat o grădină cu un pod japonez, iar D. scrie că Monet este un pictor care picta răsăritul soarelui, gara, fumul, nuferii, căpițele de fân și însoțește răspunsul cu un desen reprezentând o doamnă cu o umbreluță de soare care are lângă ea un băiețel. Chiar dacă nu scrie decât numele pictorului, M. îmi lasă ca amintire versiunea ei de lac cu nuferi.

 

Read Full Post »

 

Anual, pe data de 17 septembrie pretutindeni în Europa se sărbătorește Ziua Patrimoniului. Anul acesta ieșenii au avut  inițiativa de a se ralia evenimentului de anvergură europeană, organizând  cea dintâi ediție a Zilei Patrimoniului. În ce a constat aceasta? Într-un tur pietonal gratuit ce a debutat la ora 9,00 în Piața Unirii și s-a finalizat în jurul orei 11,00 la Palatul Culturii, în vizite ghidate la mai multe obiective turistice din oraș și un concert de orgă susținut la Catedrala Catolică Sfânta Maria, Regină, de către Octavian Bișoc. Ziua Patrimoniului s-a încheiat memorabil, cu un spectacol realizat de Beatrice Oancea, numit  Magia serii în sunet și lumină.

La Catedrala Romano-Catolică de pe bulevardul Ștefan cel Mare amfitrionul nostru, domnul Emil Bejan, ne-a vorbit despre bogata simbolistică a numerelor, cifra 4 simbolizându-i pe cei patru evangheliști, cifra 7 trimițând la cele 7 sacramente sau taine, numărul 10 facând aluzie la cele zece porunci, iar numărul 12, la cele 12 triburi ale lui Israel.

La  Biserica Sfântul Nicolae Domnesc Părintele Sandu  a dezvăluit dimensiunea profund creștină a lui Ștefan cel Mare, povestind că la  Războieni el a cules toate osemintele celor căzuți, chiar și ale adversarilor, și le-a îngropat. Preotul a precizat apoi în ce consta unicitatea acestui edificiu religios pe vremuri. Era singura biserică ce avea trei altare, slujbele ținându-se simultan în limbile română, rusă și greacă. Am fost surprinși să aflăm că la începutul secolului al XVIII-lea biserica a funcționat ca moschee.

La Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, dedicată istoriei literaturii române vechi domnul muzeograf Mirel Cană ne-a vorbit despre Mitropolitul Dosoftei ca de o personalitate religioasă și culturală de prim rang pentru secolul al XVII-lea. Ierarhul are meritul de a substitui limba slavonă( ca limbă de cult) cu limba română, precum și cel de a fi primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi.

Am întâlnit și aici urme ale lui Ștefan cel Mare, de data asta chiar la sensul propriu, pe una din cărțile care i-au aparținut, un catalog al sărbătorilor religioase. Vorbind de petele prezente pe filele cărții lui Ștefan cel Mare, domnul muzeograf a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând acele pete. De asemenea, domnul Mirel Cană a făcut o dezvăluire tentantă pentru hoții amatori de obiecte culturale: Casa cu arcade păstrează o serie de cărți foarte valoroase, cum ar fi Biblia de la București, originală, evaluată la 300.000 de euro, sau Patericul, unicat în lume.

La Catedrala Mitropolitană, l-am avut ca ghid pe Părintele Dosoftei Șcheiul.  Obiectele specifice din interiorul bisericii reflectă o tendință cosmopolită a vremii, căci candelabrele și vitraliile sunt de proveniență vieneză, catapeteasma a fost sculptată la Kiev, iar moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse în țară din Grecia. Pictorul bisericii este însă român, Gheorghe Tăttărescu, dar și acesta a creat o pictură în ulei de tip occidental, nu în frescă. Părintele a prezentat succint viața Sfintei Parascheva, insistând pe actele de milostenie ale acesteia, cum ar fi cel al schimbării hainelor sale cu ale săracilor. Așa cum botezul la care am asistat la Sfântul Nicolae Domnesc era o invitație la înveșnicirea ființei, vizita la Catedrala Mitropolitană  a fost un îndemn la acțiuni umanitare, prin urmarea modelului de milostenie al Sfintei Parascheva.

Am mers apoi la Palatul Roznovanu, situat pe fosta Uliță Mare, în prezent bulevardul Ștefan cel Mare. Aici pe vremuri se țineau cele mai frumoase baluri și tot aici a fost găzduit și însuși regele Carol. Doamna Anca Zota ne-a delectat cu povestea de dragoste inedită dintre proprietar și cucoana Marghiolița, acesta răpind-o pe iubita sa de mai multe ori de la soțul ei. De asemenea, am aflat un amănunt amuzant, legenda că Palatul Roznovanu ar fi fost bântuit, când de fapt era vorba despre niște hoți care umblau cu cearșafuri în cap. În sala de consiliu, fosta sală de bal, am văzut potretele primarilor ieșeni de-a lungul timpului, realizate de Dan Hatmanu. Am rămas puțin dezamăgită de aceste tablouri, ele trădând o disproporționalitate evidentă între bustul somptuos și capetele care par mult prea mici. Dar e posibil ca exact aceasta să fi fost intenția artistului și în cazul ăsta critica mea să nu mai aibă niciun temei.

La Mănăstirea Golia, am urcat în turn, numărând treptele circulare pentru a ne convinge că sunt 120, am admirat clopotele de la Golia donate de Carol I, amintindu-ne de poeziile eminesciene în care sunt evocate bătăile clopotelor.  Aflați în Turnul Goliei ne-am imaginat scenele “sângeroase” în care Creangă împușca ciorile.

Ultima vizită ghidată a avut loc la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde ne-a fost ghid domnul Horia Nichita.

Și acest spațiu ecleziastic, ca și Golia, este legat de personalitatea domnitorului Vasile Lupu, el fiind ctitorul mănăstirii. Ca o mulțumire pentru donațiile sale, patriarhia de la Constantinopol i-a oferit ctitorului moaștele Sfintei Parascheva. Acestea s-au odihnit în mănăstire până la incendiul din 1888, când au fost mutate la Catedrala Mitropolitană. Acum se mai păstrează la Trei Ierarhi mandibula Sfântului Vasile cel Mare. Ghidul ne-a vorbit despre aspectul mănăstirii așa cum era ea pe vremuri, cu ziduri de apărare, ca la Golia, cu multe chilii și construcții, cu o clopotniță care a fost desființată, precum și cu acoperișuri rotunde.

Am vizitat și fosta trapeză a ansamblului, Sala Gotică, numită astfel datorită bolților interioare în ogivă. Aici am văzut o serie de obiecte religioase, cum ar fi icoane reprezentându-i pe cei trei părinți capadocieni, sau o cruce în filigran de argint cu lemn din Sfânta Cruce. De o deosebită valoare sunt fragmentele de frescă din pictura originală, executată de iconari ruși, tabloul votiv care-l redă pe Vasile Lupu, dar și acoperămintele de mormânt brodate  ce îi înfățișează pe doamna Tudosca, soția voievodului, și pe fiul său Ioan.

A urmat apoi concertul de orgă de la Catedrala Sfânta Maria, Regină, susținut de un matematician foarte talentat la muzică, domnul Octavian Bișoc. Evenimentul a  fost pentru mine un culoar sonor către trecut, către excursia la Brașov în care am fost cu părinții mei pe când aveam cinci ani, și din care îmi amintesc doar Biserica Neagră, unde am asistat pentru prima dată la un concert de orgă.

Cât despre spectacolul realizat de Beatrice Rancea, “ Magia serii în sunet și lumină”, ce l-a avut ca invitat de onoare pe dirijorul clujean Cristian Sandu, nu vreau să spun prea multe. Pentru că, atunci când întâlnesc frumusețea prefer să las o pagină albă…

Read Full Post »

 

 

Azi vin la cel de-al doilea atelier cu copiii ca să le vorbesc despre Giuseppe Arcimboldo, pictor italian al secolului al XVI-lea care-și găsea inspirația prin…piețe.

Regret că nu am cum să le aduc copiilor niște legume și fructe ca să rețină lecția și cu ajutorul papilelor gustative, dar se pare că nici nu e nevoie. Domnul director vine cu o caserolă cu piersici  care se potrivește la fix cu tema de azi.

Azi sunt prezenți mai mulți copii, sunt 5-6 și încep ora printr-un mini-joc de cunoaștere, întreb numele fiecăruia și fructul preferat. Numărul unu în topul lor sunt căpșunile care, trebuie să recunosc, sunt și preferatele mele.

Îi întreb care sunt principalele noastre simțuri și o fetiță cu pălărie, D., le identifică pe toate. Le spun apoi că o gospodină, printr-o supă de legume sau o salată de fructe, ne încântă gustul și mirosul, dar că, folosindu-se de aceeași materie primă, Arcimboldo ne încântă văzul. Și ce ni-l mai încântă de peste 5 secole încoace!

Anotimpurile pictorului italian

Le prezint seria Anotimpurilor, recunoscând că din cele 80 de tipuri de flori care au fost folosite pentru a contura Primăvara, eu identific doar vreo trei-patru( un crin, un bujor, o margaretă și o floare de căpșună). Sper însă că peste ani măcar unul dintre acești copii va ajunge un botanist capabil să recunoască toate florile.

Vedem o secvență dintr-un desen animat dedicat lui G.A., în care același personaj este de la depărtare Primăvara, iar din apropiere, mai multe plante specifice acestui anotimp.

Cu Vara e mai simplu, pun reproducerea pe șevalet și copiii observă atât fructele, cât și legumele ce alcătuiesc portretul ei. Le spun că tabloul ascunde un secret și le arăt numele artistului și anul realizării tabloului ajutându-mă de o lupă. Nu li se pare cine știe ce secret, iar o fetiță găsește o altă întrebuințare lupei : să observe peștișorii din acvariul domnului director. 🙂

Domnia sa face o minilecție de istorie națională în interiorul lecției de artă, plecând de la anul executării tabloului și ne dezvăluie numele calului lui Ștefan cel Mare, pe care, cu toată rușinea, îl aflu abia acum: Voitiș.

Revenind la artă, în descrierea Toamnei le amintesc copiilor de reprezentările feminine ale acestui anotimp, chiar și de cele patru fiice ale anului din abecedarele de pe vremuri, arătându-le că Arcimboldo a preferat o reprezentare masculină. Identifică încântați cercelul din urechea toamnei, o smochină, și strugurii aflați pe post de podoabă capilară.

Iarna din viziunea lui G.A. nu le place defel, cu toate ornamentele ei realizate din citrice.

Cărți în formă de…bibliotecar

Îi pregătesc pentru o serie de picturi despre profesii, arătându-le un diapozitiv cu Goofy invadat din toate părțile de semne de întrebare. Goofy se întreabă în ce mod poate fi grupat creativ un teanc de cărți, iar probabil că cel mai bun răspuns l-ar da tot Arcimboldo: în formă de Bibliotecar.

La final, mâncăm fiecare câte o piersică, iar eu am speranța că atunci când vor vedea un coș cu fructe și legume să-și amintească de viziunea avută de pictorul italian despre acestea.

Domnul director dă drumul la muzică, spre bucuria copiilor care, oricât ar fi de încântați de o activitate statică, preferă una dinamică. Încep să danseze, au și un lider de grup, de data asta sunt eu învățăcel, mă bâțâi și eu printre ei, chiar dacă dansul nu e punctul meu forte.

Plec de la centru bucuroasă că am făcut un nou pas în a-i apropia pe micuți de Istoria artei. 🙂20245614_505006649840421_6664631849649466716_n

 

COPII20229323_505006493173770_3026834614146641799_n

Read Full Post »

 

 

 

 

Despre asta vreau să le vorbesc azi copiilor. Mai exact despre felul în care licorne, cai acvatici sau înaripați sunt reprezentați în artă. Să nu uit și de alte creaturi fantastice, precum balaurul ucis de Sf. Gheorghe sau șarpele-dragon Uroboros.

Înainte de întâlnirea cu copiii, merg la Sf. Nectarie să-l salut și să-l rog să-mi lumineze mintea când voi susține atelierul de artă. Acolo o întâlnesc pe o tânără din parohia mea, care mă roagă să lipesc niște afișe de promovare a unui concert  religios la care va participa. Nu primesc cu mare bucurie rugămintea ei, căci emoțiile mă gâtuie și nu-mi mai doresc o grijă în plus pe azi, dar nu pot spune nu unei Talpalarițe în casa Sf. Nectarie.

Obiectele din încăpere, o introducere în lumea copilăriei

Ajung mai devreme și îmi încarc sufletul cu decorul Centrului: acvariul cu pești și melci, biblioteca pentru copii, mandale cu arici sau creioane care-mi amintesc de dorința mea mai veche de a colora mandale ca o modalitate de a mă relaxa și a mă elibera de gânduri.

Participanții sau mai bine spus participantele

La emoțiile pe care le am chiar nu-mi doresc să vină foarte mulți copii și Domnul îmi împlinește dorința: vin doar două fetițe, M. într-a IV-a și S., în clasa a II-a. Intru în vorbă cu ele ajutându-mă de un unicorn liliachiu de pluș. Astfel aflu că S. e pasionată de pictură și îi place să cânte la mandolină, iar lui M. îi plac desenele animate, jocul Monopoly și coloniile de creveți ale domnului director.  Domnia sa ne invită să privim peștișorii și văd pentru prima dată în viața mea unul asemănător unui șerpișor.

După ce folosesc unicornul de pluș ca modalitate de anulare a barierei și de apropiere de copii mă ajut de el și  ca să-i introduc in tema de azi, Creaturi fantastice în artă.

Le vorbesc despre geanta lui Newt Scamander plină de animăluțe fantastice și fac trecerea către geanta mea plină de alte lighioane fantastice.

Când le spun fetițelor legenda despre balaurul care mânca de două ori pe zi copii glumesc întrebându-le dacă le-ar fi frică să fie prânzul sau cina unui balaur,  dar S. răspunde curajoasă că nu s-ar teme defel.

De la o oaie la un critic de artă

Un alt moment comic al atelierului are loc când aceeași fetiță confundă licorna lui Rafael cu o oaie. Astfel de situații îmi sunt foarte dragi, căci mă ajută să văd lucrurile cu ochi de copil. Probabil eram de vârsta lor când răsfoiam un album de pictură de Dürer și dădeam note tablourilor, după un criteriu foarte clar: cele color primeau nota maximă, iar cele alb-negru note sub 8.

După ce le vorbesc despre caii nepotcoviți ai lui Neptun, de Walter Crane, aflăm de la domnul director de ce se potcovesc caii. Iată o întrebare care ar putea fi adăugată la proiectul meu mai vechi despre întrebări pe care să le pun copiilor!

Închei activitatea cu Uroboros, șarpele care-și devorează propria coadă și fac un bilanț: am muulți cai, un balaur, un șarpe în tablou și unul în acvariu.

Îmi amintesc de rugămintea fetei din parohia mea și mă duc să lipesc afișe la biserici. Intru la biserica Sf. Vineri, unde nu mai fusesem, și o stare binecuvântată mă cuprinde.

Grija inițială se transformă în bucurie și îi mulțumesc în gând fetei că mi-a dat o astfel de sarcină.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

1-sense-of-sight-annie-louisa-swinnerton

Cum ai ajuns să locuiești fără chirie în operele de artă?

Exersându-mi zilnic admirația față de ele până în punctul în care, dacă mă tai accidental la deget, n-o să curgă sânge, ci picturi. În paralel, mi-am exersat darul invizibilității. E esențial pentru că, vă dați seama, dacă ești vizibil, schimbi aspectul tabloului într-un mod nedorit de artist.

În care picturi te-ai simțit cel mai bine?

Nuferii lui Monet sunt gazde bune, în Sense of Sight, de Annie Louisa Swynnerton, am privit atât de mult Cerul încât am simțit că-mi cresc aripi…

Locuitul în operele de artă presupune și neajunsuri?

Tablourile sunt locuri minunate în care să-ți petreci timpul, dar altfel stau lucrurile dacă vrei să iei masa în ele, asta pentru că trebuie să respecți cu sfințenie o regulă: nu ai voie să ai asupra ta nimic decât propria-ți persoană. Fără mâncare, fără o pătură în cazul în care ți se face frig. Am avut de furcă cu Vara și Toamna lui Arcimboldo. Atâtea fructe și legume zemoase și toate cu același gust: de vopsea, veche de sute de ani. Nu că dacă ar fi o vopsea proaspătă lucrurile ar sta mai bine…În sfârșit…Și Coțofana de Monet m-a prins cu garda jos, era un frig în pictură de crăpau pietrele și eu eram îmbrăcată în ie și fustă de blugi.

Ai vreo modalitate anume de a  recunoaște un tablou autentic de unul fals?

În cel autentic visez frumos. Dacă adorm în picturile lui Leonardo, noaptea durează cât Renașterea. Alteori, picotesc zece-cinșpe minute pe câte o căpiță de-a lui Monet. În schimb într-o pictură contrafăcută am coșmaruri.

Cum identifici viitorii chiriași ai capodoperelor de pe simeze?

Au un mod aparte de a privi exponatele. Aleargă cu rolele prin galerii, din dorința de a vedea cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Poate părea o abordare superficială, dar nu e, pentru că de obicei acești  turiști au mai mereu câte un album de artă pe noptieră. Astfel, ei se reîntâlnesc cu operele, nu le văd pentru prima oară în muzee. De aici  până la a deveni chiriaș fără plată în tablouri e doar un pas.

Cum sunt gazdele tale de formă dreptunghiulară?

Sunt ca și oamenii: uneori se bucură, alteori se întristează, alteori li se face teamă…Într-o zi de mai lumina pătrundea în galerie și le însuflețea pe toate, chiar și cele cu subiecte sumbre simțeau în suflet primăvara.

Ce temeri au tablourile?

Se tem uneori că vreun hoț de artă le va duce departe de ochii turiștilor. Ele se hrănesc cu admirația noastră, cu cât sunt privite de mai mulți oameni, cu atât sunt mai fericite. Când totuși apare pericolul ca vreun tablou să fie înstrăinat, chiriașii picturilor din toată lumea vin și locuiesc toți în același tablou. El devine atât de greu, încât nicio macara nu-l mai poate ridica. Și pericolul înstrăinării dispare. Dar picturile au rămas cu teama asta de pe vremea în care chiriașii nu erau atât de bine organizați ca acum și nu aveau un ONG care să apere arta.

Locuitul în tablouri te ajută să ai acces la mintea marilor creatori?

Pentru chiriașii tablourilor arta este o experiență emoțională, viscerală și prea puțin una cerebrală. Noi suntem licențiați în stările trăite de pictori, nu în gândurile lor.

Așadar, inspirația lor nu poate deveni și a ta…

 Nu pot crea, la rându-mi, picturi, dar inspirația se poate manifesta altfel, scriind, de exemplu, o poezie despre un anumit tablou. Ai ca punct de plecare o formă de artă pentru a ajunge la alta. A fost și cazul tabloului Poems’ Hunting, de Sergiu Grapă, care m-a inspirat în scrierea unei poezii.

 Ne poți spune o întâmplare amuzantă legată de experiența ta  de chiriașă în tablouri?

Sunt mai multe, dar una îmi vine acum în minte. Am vrut să locuiesc într-o furtună de-a lui Turner, despre care știam că s-a legat de  catargul vaporului pentru a surprinde mai bine dezlănțuirea naturii. Și m-am ales cu o răceală zdravănă.

 Îți mulțumesc!

Mulțumesc și eu.

 

 

 

Read Full Post »

Textul ce urmează va fi diferit de cele publicate până acum pe blog pentru că azi nu voi mai scrie despre realizări și bucurii, ci despre un mare eșec din viața mea pe care mi l-am asumat abia după 15 ani, mai exact zilele trecute.

Ce a declanșat schimbarea de abordare ? Sugestia unei bloggerițe (Ioana Budeanu) de a scrie și despre latura noastră vulnerabilă, dintr-un gest de sinceritate față de cititori, dar mai ales față de noi înșine. Am rezonat foarte mult cu recomandarea ei, unde găseam, aproape uitat, crezul meu de la after-school: să ne arătăm copiilor așa cum suntem, nu ca niște zei atotștiutori.

Revenind la experiența de bursier în Finlanda, sau Friglanda, cum o alint eu, am crezut, până zilele trecute, că nu mi-a folosit la nimic, ba din contra, că mi-a dăunat foarte mult sănătății mele psihice.

La cei 22 de ani pe care-i aveam, am plecat de acasă cu niște așteptări imense, care nu au coincis deloc cu realitatea. Îmi doream să călătoresc cât mai mult, în schimb m-am transformat într-o mașină de făcut referate. În prima parte a zilei scriam temele pe hârtie, iar în restul zilei mă luptam să le scriu în word. Abia învățam să utilizez computerul, lucrurile decurgeau cam așa: A…unde-i A-ul? Dar S-ul? Cu S-ul e mai simplu, apare de două ori, acum caută I-ul și așa mai departe până scrii amărâtul ăla de ASSIGNMENT. În cel mai bun caz plecam de la internet în toiul nopții, alteori rămâneam acolo până dimineață, când venea femeia de serviciu și mătura printre picioarele mele. Și apoi, la cursuri. Fresh.

Voiam să evadez din coșmarul ăsta și am plecat cu alți studenți Erasmus într-o excursie de o săptămână în Suedia. În sfârșit vedeam ce se petrece în jurul meu, mă bucuram de oameni, de croaziera pe Marea Baltică, de marea fragmentată de insulițe.  Am  dansat într-o discotecă de pe feribot cum nu o mai făcusem din liceu, m-am îndrăgostit de Stockholm și Linköping, hoinăream pe străzi de parcă era toată lumea numai a mea.

Dar apoi m-am întors în Friglanda. Și m-am trezit că cea mai bună școală din lume are un mod foarte eficient de a combate absenteismul studenților : câte o temă la fiecare obiect pentru fiecare absență. Mi-a ieșit Suedia pe nas, temele m-au cocoșat și mai tare. De aceea când mă întreabă cineva cum a fost în Finlanda, încep să vorbesc despre Suedia, de parcă n-am înțeles întrebarea.

A urmat un stres cât China, o frică permanentă, crunte insomnii, un dor sfâșietor de cei dragi, urlete zilnice ca de lup la lună.

Acolo, în Finlanda, am aflat ce proporții poate lua singurătatea : mă priveam în oglindă ca să am impresia că mai sunt cu cineva în cameră și într-o zi, când am descoperit un păianjen m-am bucurat în sfârșit că am un suflet drept companie. Dorul de Iași era atât de mare încât mă imaginam plimbându-mă pe Ștefan cel Mare. Abia acum vedeam, în amintire, frumusețea arhitecturală a orașului nostru. Ajunsese să-mi fie dor chiar și de părțile lui mai puțin plăcute, gen locul cu țigări țigări și altele de soiul ăsta.

Cu atâtea trăiri negative copleșitoare am dat în patima cumpărăturilor, dădeam toți banii pe haine, până ce rămâneam fără mâncare. Îmi coseam cursurile pentru că un capsator era foarte scump. Să mă duc în nord să văd aurora boreală și pe Moș Crăciun nici nu se mai punea problema.

Și totuși, în noianul ăsta de negru, a existat și ceva bun pentru că așa se întâmplă întotdeauna.

În Finlanda se pune preț pe opinia personală, nu mai eram nevoită să îngurgitez și să regurgitez cursurile ca acasă. Nu mă mai mințeam scriind ceea ce știam că se așteaptă de la mine, ci îndrăzneam să scriu despre experiențele personale. Mă întorceam, prin scris, la vârsta adolescenței, când aveam caiete peste caiete de scriere liberă. Acesta a fost lucrul cel mai de preț care s-a întâmplat pe durata șederii mele acolo.

 Dar de asta mi-am dat seama abia acum, după ce articolul Ioanei mi-a luat un văl de pe ochi. Pe atunci erau doar niște teme împovărătoare, pe care le-am lăsat, la plecare, în camera de cămin, fără să mă uit înapoi.

La întoarcerea în țară, când a trebuit să scriu pentru Universitate un text despre experiența din Scandinavia am scris câteva rânduri despre cât de fain a fost zborul cu avionul, prin care mă vedeam un Călător pe marea norilor, și cam atât. Povestea rămăsese în camera albă de cămin.

 De-a lungul anilor m-am întrebat de multe ori ce voi fi scris acolo și am regretat cu toată ființa mea că nu mai am acces la referate. Până zilele trecute, când am realizat că povestea se scrie în continuare, clipă de clipă, și că nu mai am nevoie de trecut pentru asta.

Acesta a fost pasul spre asumarea eșecului trăit în Finlanda și spre a vedea că tot zbuciumul nu a fost inutil, că acolo am reînvățat să scriu liber.  

Read Full Post »