Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘pisici’ Category

Poz(n)ele la control!

Oare ce ingrediente ar trebui să aibă un tort ca să fie pe gustul unor motani sărbătoriți?

De ce întrebarea asta chiar azi? Pentru că astăzi aniversăm un an de când mama l-a salvat pe Micuț (alias Firicel) și în iulie s-au împlinit patru ani de când îl avem pe Kotik.

În privința Lemuricăi, lucrurile sunt un pic mai atemporale, căci nu mai știm ce anotimp era când am luat-o în grija noastră. Adopția ei s-a petrecut gradual, pe măsură ce venea pe fereastră și șterpelea mâncarea, cu acordul tacit al mamei.

În loc să le ofer tort am decis să scriu acest text despre poznele hoților noștri de zâmbete. Legat de fetiță, inițial vorbeam de ea ca de “frățiorul” unei pisici pe care o aveam acum vreo șase ani, și după destul de mult timp ne-am dat seama că Lemurelul e de fapt Lemurica.

Ea e vinovată de o întâmplare tragi-comică, ne-a adus un șoricel mort care a stat în patul mamei o noapte întreagă fără ca ea să-și dea seama. Eu mă mai supăr pe Lemu când ne aduce vânat și-i spun că e o criminală în serie.

În același registru, Kotik a venit într-o zi de trei ori cu niște bucăți mari de piept de pui, tot dispărea pe afară un timp ca să revină mai apoi cu captura. Probabil în mintea lor funcționează principiul ne hrăniți, vă hrănim și noi sau poate proviziile sunt doar niște trofee pe care ni le aduc cu mândrie.

În privința mâncării, Micuț are niște preferințe gastronomice un pic mai neobișnuite, îi place să lingă uleiul și lipiciul de pe partea adezivă a scotch-ului.

Când vine vorba de somn, Kotik și Lemurica dorm împreună și în casă, și afară. Mai demult motanul senior dormea într-o cutie de pantofi și de aceea noi îl alintam Kotik Cutiuță. Uneori îi place să doarmă și pe saboți sau pe papucii de casă.

Kotik Cutiuță

Locul preferat de somn al lui Micuț este în…chiuvetă, eventual cu un pic de apă rămasă în ea și din acest motiv l-am poreclit Motanul-amfibie. Îi place și să doarmă sub husa fotoliului, după ce în prealabil o mototolește bine.

La capitolul joacă, Micuț e neîntrecut, numai pe tavan nu a ajuns. E și cam contondent cu cei mari, din biata Lemurica ies smocuri de blană când o prinde, cu Kotik nu prea-i merge, că-i arată el cine e șeful, dar uneori ia și seniorul bătaie de la dihania cea mică. Odată, când cel mic o smotocea pe Lemu, Kotik, în loc să o salveze, a pocnit-o și el dintr-un soi de…solidaritate motănească probabil.

În ceea ce privește gelozia, am văzut că se manifestă la cei doi motani, Lemurica e mulțumită cu afecțiunea pe care o primește. În schimb, când mama vine în camera mea, Kotik apare după ea și o ceartă. Uneori, când îi citesc mamei un text cu voce tare Kotikuț se așază între noi, toarce și cine știe, poate ascultă. Micuț e și el gelozel din cale-afară. Când pisicile adulte se așază pe pieptul mamei el se bagă, neregulamentar, în față.

Azi însă, de ziua lui, are prioritate. La mulți ani, Piticule!

Micuț

Notă: Nu am știut că există un serial de comedie cu personaje care se numesc Micuț și Firicel, e o coincidență nefericită.

Alte articole despre pisicile noastre aici și aici. Lectură plăcută!

Read Full Post »

DSCN6954

Azi, pe 4 septembrie 2019, se împlinește exact o lună de când avem un nou locatar, pe motănelul Firicel. Despre modul în care a apărut în viața noastră am mai scris în textul Bucurii de vară 3(2019).

Auzisem un pui de pisică scâncind afară și i-am spus mamei: i-auzi un Kotik care <<pânge>>, iar ea mi-a răspuns lasă-l să <<pângă>>, imitând o formulare din vremea copilăriei mele.

Cu trei ani în urmă un motănel plânsese o noapte întreagă într-un copac și în dimineața următoare l-am salvat și apoi l-am adoptat, dându-i numele Kotik.  

De data aceasta știam că nu puteam face ca în cazul motanului – să mă duc să-l salvez căci mama nu ar mai fi de acord să aducem un nou pui de pisică. Și am început să mă rog: Doamne, te rog ca un om milostiv să salveze pisoiul. În cinci minute mama s-a dus afară și a venit cu micuțul, fără să știe de rugăciunea mea. Un motan adult l-a compostat și l-ar fi ucis dacă nu intervenea ea. L-a salvat la timp.

În săptămâna în care a urmat tratamentul am crezut că-l vom ține în regim de foster, până îi vom găsi o familie, dar în acest timp am dezvoltat un atașament atât de mare față de pisoi că mi-ar fi foarte greu să mă despart de el. Cu atât mai mult cu cât asemănarea cu Kotik e izbitoare încât credem că e puiul lui, iar modul duios în care-l tratează motanul adult pare să ne confirme bănuiala. Lemurica e mai ambiguă în atitudinea față de cel mic, oscilează între momente în care-l scuipă și altele în care-l spală.

Micuțul e așa de drăgălaș încât i-am pus, și mama, și eu, porecle din sfera gastronomică: mama îi spune Dovlecel umplut și Papanaș, iar eu îl alint uneori cu apelativul Prăjiturel, dat fiind mirosul lui dulceag. Dar cel mai probabil, dacă vom ajunge cu bine la momentul în care îi vom face carnet de sănătate, îl vom numi oficial Firicel. 

Apreciez foarte mult la el faptul că nu are preferințe între mama și mine, cum e cazul pisicilor adulte, ci, asemenea Cocuței pe vremuri, ne implică pe amândouă în jocurile lui.

Dacă noi sau pisicile mari nu suntem disponibile, include în joaca lui orice, de la lumina reflectată de soare pe podea, până la pungi foșnitoare, pixuri sau banale bucăți mototolite de hârtie.

Când mă uit la privirea lui inocentă, când văd că, față de pisicile adulte, el nu se teme de nimic, căci nu știe că în lumea asta există și rele, mă simt un fel de Holden Caulfield care vrea să-i ocrotească inocența cât mai mult timp posibil și să-l apere de orice primedjii.

Read Full Post »

Koticisme

K

Astăzi voi posta bulinuțe despre Kotik, o parte a tandemului nostru pisicesc. Așadar, ce se poate spune despre el?

 

  • E un mare culegător de informații de sub coada Lemuricii.

 

  • Nu ne poartă ranchiună după ce-l doftoricim într-un mod invaziv și începe să toarcă imediat după ce primește un tratament dureros.

 

  • Amușină cu interes cartea mea sonoră ce reproduce sunetele pe care le fac animalele nocturne.

 

  • Când era mic avea urechi atât de lungi încât îi spuneam…fenec!

 

  • Nu face în casă. Într-o zi, când toate ușile și ferestrele erau închise, ne-a dat de înțeles că are o urgență urcându-se pe geamul de la baie.

 

  • Devine biped atunci când la geam apare rivalul lui, Roșcovanul.

 

  • Nu fură mâncarea. Aveam doi pești pe care urma să-i pregătim și a așteptat cuminte să-i dăm noi, nu s-a repezit să-și ia singur porția.

 

  • Are locuri preferate din casă unde stă în funcție de orele zilei. Ziua doarme pe pervazul ferestrei, seara, pe pantofieră. Mai are și un culcuș căruia noi îi spunem cuibar rotind de ape.

 

  • Când ne întâlnim cu el pe afară se face că nu ne cunoaște. Poftim, recunoștință! 🙂

 

  • Emite mieunături belicoase, pentru ca în secunda doi să scâncească asemenea unui puiuț.

 

Sunt curioasă prin ce se remarcă animalele voastre de companie. 🙂

 

 

Read Full Post »

 

În rândurile următoare vă invit să citiți impresiile pe care și le-au făcut copiii despre tablourile pictoriței Remedios Varo după ce ora de artă s-a încheiat. Am ales să grupez răspunsurile lor în funcție de cronologia picturilor, întrucât mi-au plăcut toate comentariile celor mici și nu se pune aici problema evaluării răspunsurilor acestora.

În Paradisul pisicilor este reprezentată o lume a pisicilor care se joacă cu jucăriile pe care artista le desenează în tablou. Pisicile au un turn unde locuiesc la câțiva metri de un alt orășel. (Mario)

paradisul

 

În Simpatia este vorba despre un pisoi care a răsturnat din greșeală un pahar cu lapte, iar stăpâna pisicii a atins-o și într-un fel s-a molipsit. Pisica avea culoarea portocalie, iar pielea stăpânei sale a dobândit după atingere culoarea pisicii. (Ioana)

simpatia

 

Mimesis este unul dintre tablourile mele preferate deoarece aici a fost vorba despre mai multe obiecte care făceau acțiuni omenești și o doamnă care lua forma obiectului pe care stătea. (Ioana)

mimesis

 

Eu cred că în pictura Chemarea este reprezentată Regina Soarelui care dorește să ajute niște oameni capturați de o ființă rea.  Regina Soarelui a venit special să ajute acei oameni și astfel și-a arătat bunătatea în această pictură. (Alexandru).

chemarea

 

Această artistă are o viziune destul de abstractă asupra vieții, ea realizând tot felul de minunății care mai de care mai ciudate. Tabloul Fenomen pentru mine arată oarecum mai paranormal. Știu ce a dorit să spună artista în această pictură, dar nu prea pot explica. Nimeni nu poate înțelege artiștii.(Miruna)

fenomen

În Natură moartă renăscută pictorița ilustrează o cină în care lumânarea este un soare artificial. Fructele sunt niște planete care se învârt în jurul soarelui-lumânare. În acest Univers planetele( fructele) se ciocnesc între ele, iar acestea împrăștie semințe care cad pe pământ și formează o altă plantă.( Mario)

În această pictură numită Natura moartă renăscută mi-a plăcut cel mai mult ideea impresionantă a pictoriței. Aici sunt prezentate mai multe mere și farfurii care, cu ajutorul unei adieri de vânt, încep a pluti luând forma unei galaxii. Merele sunt planete, adierea de vânt este axa pe care stau, iar fața de masă ia forma soarelui. Mi-a plăcut foarte mult această pictură. (Katy)

Natura moartă renăscută mi se pare cel mai interesant tablou deoarece are în prim plan Universul. Ideea de a reprezenta Sistemul solar din diferite obiecte este unică. Flacăra ce arde reprezintă Soarele ce arde neîncetat, celelalte planete orbitând în jurul lumânării. Fructele sunt de fapt planetele ce se ciocnesc, iar firimiturile care cad formează noi plante. Este genială ideea de a forma sistemul solar din fructe și din obiectele ce nouă ni se par obișnuite. Fundalul scoate în evidență Universul pictat cu culori vii. (Alexandra)

natura

Read Full Post »

Mic momente de fericire 31: când te bucuri de prezența pisicilor tale. 

VipTalisman32

 

Mic momente de fericire 32: când te întinzi dimineața după ce te-ai trezit.

stretching

 

Mic moment de fericire 33: când ninge pentru prima dată în an.

3.Q

 

Mic moment de fericire 34: când deschizi o cutie cu bomboane de ciocolată și  nu știi pe care dintre ele să o alegi. 

fer

 

Mic moment de fericire 35: când citești o nouă carte.

4

 

Mic moment de fericire 36: când toată lumea ta se concentrează într-o carte.

fer 3

 

Mic moment de fericire 37: când vine autobuzul în stație.

5

 

Mic moment de fericire 38: când închizi un ochi pentru că îți vine soarele în față.

6

 

Mic moment de fericire 39: când colorez o carte de colorat. 

10.1.

 

Mic moment de fericire 40: când cumpăr flori de la oameni frumoși. 

11L1

 

Mic moment de fericire 41: când savurezi în tihnă ceașca de ceai. 

CEAI 2.png

 

Mic moment de fericire 42: când falsezi sublim pe melodia preferată.

karaoke 2

 

Sursa imagini: 

Untitled

Read Full Post »

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecatemă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

knitter

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

 

Mic moment de fericire 11: când întâlnesc părinți cu har.

11

 

Mic moment de fericire 12: când descopăr un nou artist.

12

 

Mic moment de fericire 13: când te urci pe o clădire înaltă și admiri orașul de sus.

14

 

Mic moment de fericire 14: când desfaci o portocală și mirosul ei se răspândește în toată camera.

15

 

Mic moment de fericire 15: când întâlnesc oameni frumoși.

16

 

Mic moment de fericire 16: când în sfârșit bei un pahar cu apă după ce ai umblat o zi întreagă prin soare.

17

 

Mic moment de fericire 17: când admiri marea și accesoriile ei.

17 (2)

 

Mic moment de fericire 18: când ajungi pe vârful unui munte și admiri priveliștea aflată la poale.

18

 

Mic moment de fericire 19: când auzi o melodie din adolescența ta și te simți din nou licean.

19

 

Mic moment de fericire 20: când văd copii împreună cu animale.

20

Sursa foto:

http://browse.deviantart.com/?

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning-49096299

q=by+the+fireplace#/d4ktckrhttp://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09https://www.facebook.com/media/set/?set=a.488108284286.264796.44869749286&type=3http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdchttp://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.htmlhttp://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59xhttp://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

Va urma

Read Full Post »

🙂

Arcimboldo_Librarian_Stokholm
Hipnagogic road

Uneori
n-am vreme
decât
să răsfoiesc
un dicționar
de mame
stupefiate.

 

motănimea
De ce iubesc ploaia?

Sufletele
celor
pierduți
revin
sub forma
picăturilor
de ploaie…

Țin de urât lacrimilor noastre.

 

fri_wand

Atitudine singulară

Bărbații

devin lirici

în preajma mea.

Unul m-a nemurit

într-un roman

cândva.

Alții îmi scriu poeme.

Doar tu,

Urât ca o depresie,

stai mereu

cu spatele.

Ești bărbat?

 

4the_listener_eye

Fără titlu

“Atenție la hoții de buzunare
de pe planoare!”
“Sunt ochi și urechi,
Nimic altceva.
N-au ce să-mi ia.”

Vladimir Volegov - Tutt'Art@ -1
Ceai nebun

Eu semăn
cu ceaiul de mentă:
amândoi avem
o căldură
rece.

 

Eminescu
Eminesciană

Fiind poet
genunchii mi-i zdreleam…
Fardam vânătăile
cu cuvinte
și așteptam
să se prelingă sânge
din gânduri.
Viscerele le împachetam
proaspete
într-o hârtie
de ziar.

 

Computer love
Chat

El are un harem
virtual
din cadâne fără
contururi precise.
Cuvinte pe-un ecran sunt
iubirile lui…
Ce fericit e el
și cât
de nefericit!

 

levy

Octombrie în două oglinzi

1

Îmi place

să-mi aduci gutui

să  gust din toamnă

Cu nesaț.

2

Cum oare

să mă vindeci

de atâta toamnă?

 

the-favourite-poet-1888 sir lawrence alma-tadema
Fără titlu

Citindu-i pe poeţi
primesc
transcendentul
în vizită
și parcă te-aş suna
să vii şi tu.
Doar că …
nu exişti.

 

boreas-john-waterhouse-john-william-waterhouse-paintings
Artă poetică

Unele fete își pun flori în păr,
altele le miros.
Eu le mestec si apoi
le scuip.

 

sweet_sin

Bibliotecara

Eu

vă ofer

alte lumi

între 8.30 și 14.30.

-În week-end aveți deschis?

-Nu, atunci sunt poetă

Cu sfert de normă.

(Pe când o normă întreagă, Tatăl meu?)

 

Vladimir Volegov - Little Girl and cherries

Natura vie

Fetiţa e numai cireşe,
dinţi
Şi sâmburi scuipaţi
suav
în pumnul stâng.
-Mai vreau!
-Mai ia!
Cireşe şi dinţi
Clef, clef, clef…

 

Arthur Rackham Ilustrații la povești

Fără titlu
Gândul cădea în cuvânt:
buf!
Acum aleg
Tăcerea….

Imagini:

1. Giuseppe Arcimboldo – Bibliotecarul

2. Fotografie personală

3. Caspar David Friedrich – Călător pe marea norilor

4. Sergiu Grapă – The Listener Eye

5. Vladimir Volegov – titlu necunoscut

6. Jan Tomáš – Eminescu

7. Computer Love – Google images

8. Lucien Lévy-Dhurmer – Gust of Wind

9. Sir Lawrence Alma-Tadema – The Favourite Poet

10. John-William Waterhouse – Boreas

11. Sergiu Grapă – Sweet Sin

12. Vladimir Volegov – Little Girl and Cherries

13. Arthur Rackham – Ilustrații la povești

( Cu această postare închei selecția poeziilor realizate în vremea studenției mele, în 1900 toamna.  🙂  )

 

 

 

Read Full Post »

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu-mi pot imagina viața fără pisici. Încă din primii ani am crescut cu ele în brațe, la fel ca și părinții mei, de altfel. De-a lungul anilor, ne-au bucurat viața zeci de suflețele, de la pâsâna cea mai longevivă, născută în același an cu mine, care a trăit 20 de ani, și până la tandemul nostru pisicesc actual, Kotik și Lemurica. Ce lecții de viață ne transmit cei doi, în rândurile următoare:

 

  1. Să lupți necontenit pentru ce ți se cuvine: Kotik, motănelul nostru, a mieunat continuu timp de o noapte și o dimineață, până l-am salvat, mama și cu mine, dintr-un copac. Mai în glumă, mai în serios, privindu-l, mă gândesc că avem o șansă cât de mică de mântuire pentru că n-am fost indiferente la plânsetele lui și pentru că l-am adoptat.

 

  1. Nu contează cât de lungi îți sunt urechile sau cât de mare ți-e nasul, tot ai dreptul să fii iubit. Kotik poate să confirme. 🙂
  1. Partea feminină să vină mai devreme acasă decât cea masculină. 🙂 Lemurica e prima care vine acasă seara și mereu după ea și Kotik, respectând codul bunelor maniere pisicești și omenești.
  1. Niciodată să nu spui niciodată: după ce am jurat amândouă că nu vom mai adopta pisici pentru a nu mai suferi din nou la dispariția lor, Kotik ne-a dezarmat și niciodată a devenit încă o dată.
  1. Să ai maniere și să-ți aștepți răbdător porția de papa bun: Kotik așteaptă mereu să mănânce Lemurica prima și abia apoi mănâncă și el.
  1. Să nu fii gelos pe dragostea oferită celuilalt: Lemurica a acceptat resemnată că motănelul a devenit centrul atenției și că ea a trecut pe planul doi.
  1. Să ai cel puțin o pereche de pantofi comozi. Atât de comozi, încât Kotik își face adesea siesta pe ei.

( Pe toată durata lecturării cu glas tare a textului de față Kotik a mieunat în continuu.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

 

Azi le-am pregătit copiilor o oră de pisicologie – o prezentare powerpoint cu  arta lui  Makoto Muramatsu, artistul japonez septuagenar care a desenat sute de pisici într-o notă comică evidentă.

La lecție participă un grup eterogen -șapte frumoși cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, cam câte unul pentru câte un deceniu de viață al desenatorului topit după mâțe.

În deschiderea orei, le arăt copiilor Duetul pisicilor atribuit lui Rossini, ca să-i familiarizez cu tema de azi. Spre surprinderea mea, celor mici nu prea le place filmulețul, chiar una dintre fete e de părere că simfonia pisicilor e un nonsens.

Sper să am mai mult succes cu proverbul italian ales ca motto: O casă fericită este o casă care are cel puțin o pisică. Dar și aici un băiat,( V.) are de obiectat, spunând că o casă care are pisici e una nefericită pentrupisicile produc ravagii  și îți zgârie banii. 🙂

Însă pisicile lui Makoto îi cuceresc pe copii, ei izbucnesc în râs la unison când văd slide-urile derulându-se.

Le arăt pisoi umanizați stând pe acoperiș întinși cu burta la soare să-și bronzeze blănița, pisici de bibliotecă, amatoare de o siestă printre cărți de Shakespeare sau Conan Doyle ori feline cititoare, care de atâta citit privesc cruciș întocmai ca un student în sesiune. Văzând atâtea pisici cu trăsături umane, un băiețel (V.) ar vrea să știe dacă ele împrumută ADN-ul de la oameni. 🙂

Când vede un patruped într-o o baie cu spumă și altele două stând confortabil în chiuvetă, un băiat e de părere că de fapt pisicile urăsc apa și că în confruntarea dintre pisică și apă câștigă întotdeauna…apa.

Despre o altă felină care stă picior peste picior într-un fotoliu, copiii spun că se uită la televizor. În privința emisiunii nu se pun de acord, unii cred că privește știrile, iar o fetiță (I.) își imaginează că pisica se uită la Nelu și Costel. Sau cine știe? Poate are gusturi mai rafinate și privește desene animate cu Pisicile aristocrate.

Câteva desene reprezintă feline ce dau târcoale acvariilor cu pești, fapt ce-i aduce aminte unei fetițe(A.) că a avut patru peștișori și că peștișorul de aur i-a murit.

Desenele respective corespund parțial cu decorul de la Centru, unde se află două acvarii cu peștișori. Pentru a corespunde în totalitate desenelor lui Muramatsu ne-ar mai trebui o mâțucă pofticioasă și nu mică ne e mirarea când în încăpere vine de pe-afară o pisică adevărată. Așadar, la lecția despre pisici avem ca participant chiar o pisică! Doar că ea nu e interesată de peștișori, ci caută doar un loc unde să se cuibărească.

De la pisica adevărată trecem înapoi la cele imaginate de Makoto. Una dintre ele, cu strabism, ține în gură câteva foi zgâriate și o fată,(B.E), își imaginează că pe foaia rămasă în imprimantă se află o poezie, prilej pentru mine de a le povesti copiilor despre filmul Paterson în care un câine roade caietul cu poezii al stăpânului.

La finalul orei, aflu și de ce copila și-a imaginat că pe foaie era scrisă o poezie: pentru că, la rândul ei, scrie poezii.

Îi invit pe copii să deseneze câte o pisică umanizată și să-mi spună care desen le-a plăcut cel mai mult.

B.E. desenează o pisică de la fermă care culege porumb, S.- un patruped care încearcă să bea votcă…galbenă cu paiul, V. – un pisoi care citește, dar cei mici, de vârstă preșcolară, au dificultăți în a desena orice fel de pisică și aici prietenul meu îi ajută.

Printre desenele preferate ale copiilor se numără  cel cu trei pisici care stau în copacul cu mii de floricele roz, pisica aceea care dormea cu pisoiul ei ce avea ca trăsătură umană o mamă care doarme cu bebelușul ei sau cea care stă pe o carte dormind, S. recomandându-i pisicii să stea cu burta pe carte.

Închei activitatea de azi oferindu-i fiecărui copil câte un carton cu desene de-ale artistului japonez pentru a-și aminti peste ani de o oră de artă în care s-au amuzat din toată inima, așa cum numai copiii știu.

20171026_172158

Sursa foto:

 

Read Full Post »

În noaptea de 7 spre 8 aprilie 2015 te-ai născut, dragă Coca, împreună cu cei trei frați ai tăi, de fapt două surioare și un frățior. Îmi amintesc că în acea zi realizasem o buburuză  3 D din mărgele turcoaz cu alb pe care o voi asocia mereu cu nașterea voastră. Din păcate, acea figurină de plastic neînsuflețită există încă, dar tu nu mai ești printre noi.

Mi-am dorit în multe rânduri să-mi iau rămas bun de la tine pe calea scrisului, dar am tot amânat momentul, pentru  a nu mă confrunta din nou cu durerea că nu mai ești. Încerc acum să te evoc și în felul ăsta să reiau firul întrerupt al comunicării noastre.

Te-am îngrijit, mama și cu mine,  din prima ta zi de viață, de când aveai gheruțele cât firul de ață.

Ai fost mai precoce decât frățiorii tăi – ți s-au deschis ochii la fix o săptămână, înaintea celorlalți, ai fost prima care a sărit din cutie, dar ai fost mai precoce și în moarte și ne-ai părăsit la doar cinci luni.

Până în acel moment însă, ne-ai oferit clipe neprețuite de bucurie, micile tale giumbușlucuri erau niște evenimente pentru noi și o ocazie de a redobândi o inocență pierdută.

Îmi amintesc cum erai cât degetul, cum atunci când te luam în palmă mă priveai curioasă și mă amușinai. Dintre toți cei patru puiuți tu erai cea mai mâncăcioasă, aveai o burtică atât de rotundă, încât mama te alinta Butelcuța. Erai așa amuzantă când stăteai în funduleț cu lăbuțele pe burtica roz!

Însă ceea ce adoram realmente la tine erau ochii tăi umanizați cum nu am mai văzut la nicio altă pisicuță. Foarte expresivi, îți reflectau trăirile întocmai ca ochii unui om.

Nu țineai deloc supărarea cum fac eu și mulți oameni, odată te-am călcat cu scaunul pe codiță din greșeală și deși te-am rănit foarte tare în clipa următoare ți-ai continuat joaca.

În primele două luni de viață imitai jocurile frățiorului tău. Dacă îl vedeai pe el jucându-se cu un pix, voiai și tu unul.

Apoi, după ce l-am dat pe el spre adopție, ai început să-ți creezi propriile jocuri, în care ne includeai și pe noi. Ne aduceai câte o bombonică și o așezai la picioarele noastre provocându-ne să ne jucăm cu ea. Obișnuiai să te joci cu rochiile mamei și noi glumeam spunând că vrei să fii „domnisoală.” Aveam o jucărie de pluș pe care o plimbai prin casă, deși era mult mai mare decât tine  și o cărai cu dificultate.

Pe măsură ce ai crescut, ți-ai extins spațiul pe care l-ai luat în stăpânire și ai devenit pe rând alpinista bibliotecii și stăpână peste iarbă, copaci și insecte. Țopăiai bucuroasă prin iarbă vara, te jucai cu puii altor pisici de pe-afară, în special Vadimel te urma peste tot.

Alergam și eu prin grădină după voi, cei 36 de ani mi se topeau într-o clipă, eram din nou copilul de odinioară care se juca la țară cu pâsânele.

Îmi dădeai un sentiment de împlinire de care nu mă mai simțisem capabilă, m-ai ajutat să reînvăț limbajul iubirii,  mă surprindeam râzând jucându-mă cu tine, așa cum se întâmpla doar când eram mică.

Când voiai în brațele mele, strigai cu afecțiune și apoi îmi țocăiai toată fața… Îmi amintesc de gestul cu care m-ai cucerit, acela de a sta întinsă pe spate în brațele mele, cu lăbuțele deasupra capului. Așa am ajuns să-ți spunem Coca, imaginea ne amintea mai degrabă de un copilaș decât de o pisică.

A trecut însă vara și la început de toamnă ai renunțat la jocurile tale, retrăgându-te ca un pustnic în locuri ferite din casă, departe de noi. Nu știam atunci că tu, sărăcuța, te pregăteai de drumul fără întoarcere. Ai îndurat durerea cu o mare demnitate, de o manieră aproape hristică, așa cum nu reușesc adesea nici oamenii să o facă.

Ai avut și neșansa de a primi un diagnostic greșit și de a fi tratată pentru o altă suferință decât cea pe care o aveai. Regret, draga noastră Cocuța, că noi, încercând să te vindecăm, te-am supus la chinuri suplimentare, prin tratamente dureroase și inutile. Nu pot uita privirea ta sfâșietoare de la cabinetul veterinar când îți erau administrate injecțiile. Mi-e greu să mă iert pentru răul pe care ți l-am pricinuit, dar știu că tu ne-ai iertat deja.

În drumul tău spre moarte l-ai luat și pe prietenul tău de joacă cu tine, Vadimel, care ți-a căutat tovărășia până în ultima ta clipă, lucru care l-a costat viața, căci s-a îmbolnăvit și el de același virus.

Poate lipsa voastră ar fi fost mai ușor de tolerat dacă aș fi ținut un jurnal al giumbușlucurilor voastre, care să-mi permanentizeze amintirile cu voi în cele mai mici detalii.

În încercarea de a a afla ce se întâmplă cu animalele după ce mor, am avut naivitatea de a da un search pe google, deși e evident că browserul care îți dă răspunsul la orice întrebare nu oferă nicio certitudine despre moarte. Dar am vrut să văd ce presupun alții.

Dacă e să dau crezare unor opinii, ne vom întâlni după moarte, dragă Coca. „S-ar putea ca Dumnezeu să permită animalelor pe care le-am iubit pe pământ să ia parte într-un fel la viaţa noastră cerească, ca parte din fericirea noastră veşnică.”, spune cineva. Altcineva însă e de părere că animalele sunt create doar pentru viața pământească. Eu vreau  să cred că tu exiști sub o altă formă și că ne vizitezi și păstrezi legătura cu noi.

Până în clipa întâlnirii întru veșnicie, rămas bun, dragă puiuță!

(Notă: ideea din titlu, de a-l vedea pe Dumnezeu într-o pisică, aparține scriitorului  Klaus Kenneth, la a cărui conferință am participat chiar în perioada în care îmi murise pisicuța. Este singura idee pe care am reținut-o din toată conferința.)

Read Full Post »