Împreună, printre flori

De când ai mulțumit

pentru că sunt

Am mulțumit și eu

pentru că ești

Și am avut grijă

să-mi notez

ca bucurie

felul în care

ne parfumăm

una alteia

Sufletul.

( Text dedicat prietenei mele dragi A.G.)

Sursa foto: Pe aripa unui gând.

 

Publicitate

Read Full Post »

Simplă grafomanie sau chiar poezie…cine știe?

Un text dedicat tuturor îngerilor noștri materiali și imateriali:

Devenire

Înger al meu,
pe care cândva
te acuzam
pe nedrept
că stai
mereu
cu spatele
la mine
Știu acum
că tu de fapt
stăteai
tot timpul
alături de mine
și eu eram
cea care
privea
din unghiul
nepotrivit.

Sursa foto: 

https://teotrandafir.com

Read Full Post »

10 povești în…versuri

Dragi cititori, ieri, 5 octombrie 2018, am participat la un eveniment de suflet pentru mine, și anume lansarea de carte a unei prietene pe nume Nicoleta Bunduc. Cartea ei, 10 povești, aduce împreună zece oameni frumoși care au trecut prin dificultăți insurmontabile pentru mulți dintre noi, dar pe care aceștia le-au învins, devenind apoi mult mai puternici.

Dacă de obicei scriu articole despre evenimentele la care particip, de data aceasta i-a venit rândul unei poezii să permanentizeze clipa magică în care am fost cu toții alături:

Campioni fără trofee

Cu cât se pune mai mult

reflectorul

pe vulnerabilitățile

celor zece incredibili,

cu atât propria-mi

vulnerabilitate

e exteriorizată

prin lacrimi.

Campionii fără trofee

mă aduc acasă.

(Text dedicat Nicoletei Bunduc, autoarea cărții 10 povești)

Notă:

Reportajele din cartea 10 povești fac parte din proiectul de voluntariat #Saniting, creat de Nicoleta Bunduc în 2017. Scopul  acestuia este de a oferi suport emoțional oamenilor aflați în situații dificile. Pentru detalii puteți accesa: http://saniting.com/

 

 

 

Read Full Post »

Visătorului îi stă bine cu visul:arta lui Pesare (1)

Cum să mă pregătesc să le vorbesc copiilor despre arta lui Pete Revonkorpi(Pesare)? Cum altfel decât printr-un somn bun, plin de vise, căci lumea lui e populată de tot felul de personaje care se pregătesc să doarmă sau care sunt deja cufundate în somn, dar și de artiști( pictori, poeți, muzicieni), grădinari, pescari sau navigatori.

După o noapte în care am împărtășit cu personajele lui Pesare statutul de visător cu acte-n regulă, merg la cei mici să le vorbesc despre acest artist finlandez de 37 de ani care ilustrează cărți pentru copii și care a avut amabilitatea să-mi permită să realizez un powerpoint despre lucrările domniei sale.

Prima planșă pe care le-o arăt copiilor este cea cu gemenele inspirate de Frumoasa soție de fierar pe care un băiat( V.) și o fată (D.)o recunosc imediat.

Îi invit pe copii să observe asemănările și deosebirile dintre cele două femei gemene. Potrivit lui F. una e mai deșteaptă și alta mai puțin deșteaptă, având ca argument diferența între copacul verde și cel uscat. Un alt copil (V.) observă că una arată spre cealaltă, de parcă ea ar fi vinovată de ceva.

Le arăt inelul de pe deget al femeii din stânga și faptul că cea din dreapta își îndreaptă degetul arătător către inelul celei din stânga. Ce ar însemna aceasta? Că una e măritată și alta nu și cea care nu e măritată ar vrea să fie și ea și are ciudă pe cealaltă (S.) Unui alt copil i se pare că una dintre gemene are șase degete. 🙂

Planșa următoare numită Adulții arată mai multe personaje cu capul în pământ și cu picioarele în aer, într-un decor tern, în care ninge. Hainele mohorâte sugerează că adulții și-au pierdut imaginația și creativitatea copiilor și că sunt incapabili să se mai bucure de ninsoare ca aceștia. Ce diferență e între această imagine în care ninge și cea numită Fulgi de zăpadă, de exemplu, în care o fetiță își imaginează că fulgii iau forma unor balerine! Unul dintre copii e chiar de părere că adulții din planșa a doua au murit. Într-un fel cel mic are dreptate, Adulții lui Pesare sunt un fel de morți în viață.

În planșa Cavalerul , S. vede un  un copil care e în grădina lui, călare pe un cățel sau care visează pentru că văd că este în pijamale și în desen este și o lună.  Doi copii încep să se contrazică în privința dragonului. Unul e de părere că nu e vorba de niciun dragon, ci de un dinozaur, pentru că nu are aripi, alt copil crede că aripile dragonului sunt după castel. V. își imaginează chiar și o replică a prințesei captive: ajutooor! Scapă-mă de acest dragon! 

În Pescuitul dintr-o barcă de hârtie, V. vede patru copii, dintre care trei au undițe și pescuiesc o carte, o vioară, o roată, un creion și o paletă de pictor.  Eu sunt de părere că unul dintre pescari prinde un aparat foto, nu o roată și că în această ilustrație îi vedem pe pescarii artelor, fiecare pescuind arta pe care o va practica.  Domnul director vine cu propria interpretare, că în desen sunt niște copii la început de drum care își aleg un domeniu pe care-l vor aborda ca adulți: unul va picta, altul va scrie, altul va cânta la vioară. La rândul său S. vine cu o viziune ecologică,  că oamenii au aruncat multe gunoaie în apă, iar acești patru copii au încercat să lupte împotriva poluării.

Analizând fata din Mersul la culcare, o fetiță, D., e de părere că aceasta seamănă cu Rapunzel și că are un geamantan plin cu jucării, iar despre lucrarea Dimineața, F. spune că fata se trezește din lumea viselor, și că florile de la picioare sunt un indiciu că ea a visat frumos.

Și dacă tot am vorbit despre vise și visuri, îi întreb pe copii dacă știu să facă distincția între sensul celor două cuvinte. V. spune că  visuri înseamnă ce vrei să te faci, ce vrei să se întâmple în viitor și că visele sunt proiectări imaginare ale creierului.(!)

 

După analiza ilustrațiilor individuale le arăt două lucrări de-ale lui Pesare care m-au inspirat în scrierea a două poezii. Una dintre ele este Knitter, care a fost punctul de plecare al poeziei Ciorăpeii-s gata!, și cealaltă e Dreamwalker, care m-a determinat să scriu textul  Aspirație: 

Va urma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Trei poezii din 2017

Împotrivire

Nu te-am lăsat

să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

(Noiembrie 2017)

♥

Ciorăpeii-s gata!

 Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.

Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

 Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

(12 decembrie 2017)

∞

Nădejdea

 Nu putem ști
niciodată
câtă tristețe
se consumă
între patru pereți.

 Din cauza ei,
Maștera,
se umple sufletul
de riduri.

 Dar
chiar și cele mai
chinuitoare
Tenebre
sunt până la urmă
inundate
de Lumină.

(17 decembrie 2017)

Sursa imaginilor:

 Violeta de Rosario Cifuentes  https://ro.pinterest.com/pin/386957792968040311/

Pete Revonkorpi (Pesare) – Knitter  https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-16609263

Fotograf necunoscut – Lumină în întuneric http://news.hamlethub.com/ridgefield/politics/54908-candlelight-vigil-sunday-january-29th-5-30pm

 

Read Full Post »

Mămuca

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecate – mă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

Mici momente de fericire 3

Mic momente de fericire 21: când împarți cu ceilalți ceea ce ai.

Mic moment de fericire 22: când mă gândesc că bolile incurabile din prezent vor fi vindecabile într-o bună zi.

Mic moment de fericire 23: când te surprinzi pe tine însuți realizând ceva de care nu te credeai în stare, reușind astfel să-ți învingi temerile.

Mic moment de fericire 24: când scriu poezii.

Mic moment de fericire 25: momentul în care vezi lucrurile într-o lumină cu totul nouă decât până atunci.

Mic moment de fericire 26: când merg la teatru în culise, înainte de începerea spectacolului și văd starea intermediară a actorilor dintre persoane reale și personje, în care nu-s pe deplin nici una, nici alta. În care sunt îmbrăcați conform rolurilor, dar vorbesc despre lucruri din viața cotidiană.

Mic  moment de fericire 27: când vezi în parc un șotron desenat de copii și nu poți rezista tentației de a te juca din nou, ca în copilărie.

Mic moment de fericire 28: când le găsesc cunoscuților mei tot felul de denumiri haioase rimate, cum  ar fi Albina Alcalina, Letizia-Bella-Notizia sau Alină-m-alină.

Mic moment de fericire 29: când cântărețul preferat concertează în orașul tău.

Mic moment de fericire 30: când mi se umple camera de fulgi de zăpadă de hârtie  indiferent de anotimp.

Sursa foto:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckrhttp://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09https://www.facebook.com/media/set/?set=a.488108284286.264796.44869749286&type=3http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdchttp://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.htmlhttp://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59xhttp://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

Proiect inspirat de Uptitude și Lidia Dogaru.

Va urma

Read Full Post »

De la blogeri adunate și blogerilor iarăși date 2

 

Așa cum scriam în prima parte a articolului De la blogeri adunate…, de puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Astăzi vă voi povesti despre o blogeriță medicinistă poetă, MeddArtis, pe care am descoperit-o într-un moment de cumpănă acum fix o lună.

Pe blogul ei ne scrie despre cord, despre organul fizic ca atare, în partea dedicată cardiologiei, dar și despre inimă, despre trăirile ei, în secțiunea consacrată poeziei. Fie că citești textele despre cardiologie ori poeziile, din ambele secțiuni transpare același altruism al autoarei.

În partea despre cord, MeddArtis e o călăuză pentru cei care vor să învețe medicină, practic îi învață cum să învețe și o face cât mai atractiv posibil, comparând de exemplu valva pulmonară cu semnul mărcii TOYOTA și remarcând asemănarea dintre valva aortică și semnul mărcii MERCEDES.

În acest articol mă voi referi la poeta MeddArtis, la care am apreciat în primul rând faptul că nu scrie doar despre propriile trăiri, ci împrumută diverse stări de la cei dragi și le transpune în versuri. Din punctul meu de vedere, care am practicat mereu autofagia pe plan poetic, ușurința ei de pune în versuri stările altor persoane mi se pare cu adevărat remarcabilă.

Un suflet cu ferestrele larg deschise către lume, M. te trece printr-un montagne russe emoțional, de la Rugă, în care cere Domnului milă pentru oamenii care plâng,  la Tril de nuntă,  dedicat celor ce pășesc sincron spre-aceeași stea.

La finalul fiecărei poezii M. te întâmpină cu un Saluuut! jovial și copilăros care-ți merge direct la suflet și vine cu câteva lămuriri despre poezia pe care tocmai a scris-o. Uneori îmi este greu să aleg ce-mi place mai mult: poezia în sine sau rândurile ce îi urmează. E un fel de dilemă între cine-s mai frumoși: oamenii?…ploaia?

 În ceea ce mă privește, una dintre poeziile sale m-a înduioșat într-o așa de mare măsură încât m-a determinat să-l sun pe tatăl meu și să mă împac cu el. Căci, așa cum am citit undeva, acel ce știe să înduioșeze, știe tot.

Relația cu cititorii ei e una foarte vie, le oferă răspunsuri consistente celor care-i comentează creațiile. Așa cum am aflat însă într-unul dintre dialogurile cu un cititor de-al ei poeta mărturisește: Sunt bucuroasă dacă cineva îmi citește creațiile, desigur, dar am o bucurie și mai mare să descopăr creațiile altora.

Sunt norocoasă să fiu unul dintre blogerii citiți de ea, încurajările venite din partea ei sunt ca pâinea caldă pentru mine și-mi dau încrederea de a continua să țin condeiul în mână.

Aș putea să scriu la nesfârșit despre poeziile ei, dar cel mai bine ar fi să-i vizitați blogul și să le citiți. Ca să vă conving, dacă nu am reușit până acum(din pricina neputinței mele), vă voi mai spune doar atât: la finalul unui text, M. își întreabă cititorii: unde e acasă cu adevărat pentru tine?  Răspunsul meu e acesta: într-o poezie de-a lui MeddArtis. 

 

Sursa foto:

https://light.sunphoto.ro/photos/normal/95640661_DLCXAXM

doxologia.ro

 

 

 

 

Read Full Post »

De la blogeri adunate și blogerilor iarăși date 1

De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Evident că am citit și înainte texte din blogosferă, dar fără să dialoghez cu autorii lor, ca acum. Ceea ce mi se pare foarte fain e că rolurile de scriitor și cititor sunt interșanjabile și că din experiența asta fiecare iese  mai îmbogățit un pic decât era.

S-a întâmplat să răsfoiesc un blog, al lui Marius Davidesco, și să găsesc acolo unele poezii cu care am rezonat, fapt care m-a determinat să adaug și o componentă poetică propriului blog, prin postarea unor poezii din studenție însoțite de picturi celebre în concordanță cu textele.

Comentariile pe care le-am primit de la M. m-au ajutat să-mi privesc scrierile dintr-o perspectivă nouă, la care probabil că nu aș fi ajuns pe cont propriu. Reproduc aici observațiile sale: la prima vedere aș fi tentat să le caracterizez drept poeme haiku, dar sunt mai degrabă un soi de maxime și aforisme îmbogățite cu un lirism contagios. Nu știu de ce, dar acest stil îmi este foarte familiar, deși nu îmi amintesc să îl mai fi întâlnit până acum. Cuvântul însoțit de imagine completează perfect actul artistic.

Până la acest feedback, nu credeam că poeziile mele au vreo valoare literară, cu atât mai mult cu cât i le-am arătat unui redactor, precizând că  le-am conceput  ca pe niște picto-poezii și că imaginile trebuie să însoțească textele, la care dumnealui mi-a retezat-o spunând că Shakespeare nu a avut nevoie de imagini ca să scrie.

Aprecierea lui Marius D. a avut asupra mea un efect miraculos: pentru prima dată după 11 ani de pauză am scris o poezie, pe care o public aici, chiar dacă e cam de  entry level:

Împotrivire

Nu te-am lăsat

Să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

La rândul meu m-am delectat cu texte de pe blogul său, primul fiind despre copilăria și tinerețea lui Lucian Blaga, așa cum sunt povestite de poetul-filosof în Hronicul și cântecul vârstelor. Spre surprinderea mea, deși citisem cartea cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, nu-mi mai aminteam decât numele celei care avea să-i devină soție, Cornelia.

Datorită lui Marius, am aflat despre un episod amuzant, dar în același timp plin de profunzime pentru logica unui copil de câțiva ani, și anume cel în care, împreună cu prietenul său Adam, micul Blaga își propune să rupă cerul în două, pentru a vedea îngerii.

După cum remarcă M., copilăria lui Blaga s-a desfășurat sub acest auspiciu al mirării și întrebărilor fără răspuns, al explorării naturii și încercării de a-i înțelege tainele.

Am apreciat la bloger conștiinciozitatea cu care și-a notat momentele esențiale ale biografiei lui Blaga, așa cum sunt ele consemnate  în Hronicul și cântecul vârstelor, trăsătură care mi-a amintit de propriile fișe de lectură de pe vremea studenției.

Despre alte întâmplări din copilăria și tinerețea lui Blaga puteți citi în continuare, pe blogul lui Marius Davidesco.

https://mariusdavidesco.wordpress.com/2017/04/06/copilaria-si-tineretea-lui-lucian-blaga/

Blogul său este unul activ, fără nicio lună de pauză de când a fost creat și până în prezent, și conține, așa cum mărturisește autorul lui, încercări filosofice și literare. Recomand!

Sursa imagine:

Le déséspéré, de Gustave Courbet

http://www.eternels-eclairs.fr/courbet-tableau-le-desespere.php

 

Read Full Post »

Cârlig pentru voyeuri de suflete 3

🙂

Hipnagogic road

Uneori
n-am vreme
decât
să răsfoiesc
un dicționar
de mame
stupefiate.

 

♥

De ce iubesc ploaia?

Sufletele
celor
pierduți
revin
sub forma
picăturilor
de ploaie…

Țin de urât lacrimilor noastre.

 

♦

Atitudine singulară

Bărbații

devin lirici

în preajma mea.

Unul m-a nemurit

într-un roman

cândva.

Alții îmi scriu poeme.

Doar tu,

Urât ca o depresie,

stai mereu

cu spatele.

Ești bărbat?

 

☻

Fără titlu

“Atenție la hoții de buzunare
de pe planoare!”
“Sunt ochi și urechi,
Nimic altceva.
N-au ce să-mi ia.”

♦

Ceai nebun

Eu semăn
cu ceaiul de mentă:
amândoi avem
o căldură
rece.

 

♣

Eminesciană

Fiind poet
genunchii mi-i zdreleam…
Fardam vânătăile
cu cuvinte
și așteptam
să se prelingă sânge
din gânduri.
Viscerele le împachetam
proaspete
într-o hârtie
de ziar.

 

♣

Chat

El are un harem
virtual
din cadâne fără
contururi precise.
Cuvinte pe-un ecran sunt
iubirile lui…
Ce fericit e el
și cât
de nefericit!

 

♦

Octombrie în două oglinzi

1

Îmi place

să-mi aduci gutui

să  gust din toamnă

Cu nesaț.

2

Cum oare

să mă vindeci

de atâta toamnă?

 

♠

Fără titlu

Citindu-i pe poeţi
primesc
transcendentul
în vizită
și parcă te-aş suna
să vii şi tu.
Doar că …
nu exişti.

 

☻

Artă poetică

Unele fete își pun flori în păr,
altele le miros.
Eu le mestec si apoi
le scuip.

 

☻

Bibliotecara

Eu

vă ofer

alte lumi

între 8.30 și 14.30.

-În week-end aveți deschis?

-Nu, atunci sunt poetă

Cu sfert de normă.

(Pe când o normă întreagă, Tatăl meu?)

 

☺

Natura vie

Fetiţa e numai cireşe,
dinţi
Şi sâmburi scuipaţi
suav
în pumnul stâng.
-Mai vreau!
-Mai ia!
Cireşe şi dinţi
Clef, clef, clef…

 

☻

Fără titlu
Gândul cădea în cuvânt:
buf!
Acum aleg
Tăcerea….

Imagini:

1. Giuseppe Arcimboldo – Bibliotecarul

2. Fotografie personală

3. Caspar David Friedrich – Călător pe marea norilor

4. Sergiu Grapă – The Listener Eye

5. Vladimir Volegov – titlu necunoscut

6. Jan Tomáš – Eminescu

7. Computer Love – Google images

8. Lucien Lévy-Dhurmer – Gust of Wind

9. Sir Lawrence Alma-Tadema – The Favourite Poet

10. John-William Waterhouse – Boreas

11. Sergiu Grapă – Sweet Sin

12. Vladimir Volegov – Little Girl and Cherries

13. Arthur Rackham – Ilustrații la povești

( Cu această postare închei selecția poeziilor realizate în vremea studenției mele, în 1900 toamna.  🙂  )

 

 

 

Read Full Post »

Cârlig pentru voyeuri de suflete 2

∞

Transcendental Sleep

Când dorm

 îngerii păzitori

a 7 miliarde de oameni

îmi veghează somnul….

La trezire,

ei sunt alungați

de demoni.

 

♥

Obedienţă

(unui literat cu pulover tricotat)

Ştii, eu vânez pretutindeni

vomitive.

El a zâmbit

și s-a strecurat

în geantă

printre celelalte pastile.

 

♥

Libertate fără…cercei

1.Detectez organul de îndrăgostire.

2.Urmez exemplul

bătrânului

Van Gogh…

 

♥

Matrimoniale

Vecina mea

Striga așa:

“Caut

colac de salvare

cu păr pe picioare.”

Și se semna Crstn

fiindcă nu-i plăceau vocalele.

 

♦

Sang bleu

N-am nici un pic

de sânge,

dar mi-a mai rămas

un strop de cerneală.

 

♣

Mitologie

Privesc

în oglindă

un ciclop

cu-n

ochi

visceral

și-l

fardez!

 

♥

Pseudologodnă

Algele

mă inelesc

când de tine

le vorbesc.

 

♣

Nocturnă

Camera nr. 1

Obiecte cu om

Camera nr. 2

Obiecte cu om

Camera nr.3

Obiecte cu om.

 

♣

Insomnie

Ea nu putea

să doarmă.

Atunci el

 începu

să-i numere

dinții

 în surdină

1, 2, 3, 4…….

Noapte bună!

 

♥

Fără titlu

Dacă vrei

să mă topesc,

sculptează-mi

în gheață

     CUVINTELE….

 

Imagini:

1. Annie Louisa Swynnerton – The Sense of Sight

2. Sergiu Grapă – Poems’ Hunting

3. Vincent Van Gogh  – Self-Portrait with Bandaged Ear

4. Colaci de salvare de pe Google images

5. Constantin Brâncuși – Domnișoara Pogany

6. Odilon Redon – Ciclopul

7. Fotografie personală

8. Full Moon Night – Google images

9. Heather Galler – Surreal tooth

10.Bagram-Ibatoulline – The Snow Queen

 

 

 

Read Full Post »

Cârlig pentru voyeuri de suflete 1

Unui Hades

Îmi vorbești

în dialectul

tăcerii.

 

♣

Câți ochi crezi că am?

Trupul meu

E o gingie

enormă

din care

străpung

mereu

alți

și

alți

ochi:

de lapte,

de minte,

de Tiresias.

 

♥

Pregătiri de bal

Îmi pun

la gât

un șirag

de albine

și în picioare

tocurile cui

ale cuvintelor.

 

♠

Opheliei lui Millais

Doi şi alţi doi

plonjează

în repetabila

monosilabă.

Doar tu te plimbi

singură

prin verde

Şi e bine…

 

☼

Poeții

 vin

de pe o planetă

logodită cu ea însăși.

 

♥

Magie

Dincolo

de țărmul

Tavanului

Planetar

Foile redevin

 copaci

și poezia

se citește

 doar din

priviri.

 

♣

Fiii nopții

Am copii muți

Cu tone de ochi

cusuți.

Fiecăruia îi dau un nume,

îi mai las o vreme

să se joace singuri

până într-o zi

când vor vedea

lumina

și vor cunoaste

junghiul,

iar eu îi voi uita

pentru alți copii muți

cu tone de ochi

cusuți.

 

♥

Super ofertă

Adam donează coastă

să alunge

singurătatea.

Mănâncă pâinea

Evei

Şi-mi întinde

mărul.

 

♦

Carnivorul

Îmi place carnea

de pe tejghelele din piețe

și cea din gară,

 ambalată în stambă ieftină.

Dar cum n-am bani

 nici de una, nici de alta

intru într-o expoziție de pictură

fiindcă oricum în artă

 e mai multă carne

Decât în orice măcelărie.

 

♣

Autofagie

Cu fiecare vers

mă mir

că mâinile au tot zece degete.

Imaginile:

1. Dante Gabriel Rossetti-Persephone
2. Fotografie personală
3. Remedios Varo- Toward the Tower
4. Sir John Everett Millais- Ophelia
5. Inertiak-Saturn
6. Magritte-Lovers
7. Brandon Scott- Latte luna
8. Apple Adam and Eve graphic painted
9. Lucien Lévy-Dhurmer- The Gust of Wind
   

 

Read Full Post »

Aniversare la cenaclu

Prin liceu, când eram adolescenta tipică, cuvântul cenaclu nu-mi spunea nimic. Dar acum, când anii mei includ două aniversări de adolescentă, lucrurile stau diferit. De aceea aștept cu sufletul la gură aceste întrevederi în care ne întâlnim cu Hristos prin intermediul poeziei.

Azi e o zi deosebită pentru mine: tocmai am împlinit 35 de ani și…două zile și Talpalarii mei dragi mă sărbătoresc. E greu să spun ce-mi place mai mult, cărțile primite, florile, felicitarea sau îmbrățișările lor. Fiecare dar mă farmecă în felul său și toate la un loc îmi dau foc obrajilor.

Începem cenaclul cu lecturi din cartea de poezii pe care am primit-o, Carte de despărțire, de Savatie Baștovoi, din care eu citesc poemul Cerbul, și continuăm cu texte proprii.

Creațiile sunt scrise pe carnețele modeste, care ar putea fi trecute cu vederea, atât de smerite sunt, la fel ca și participanții. Ceea ce mă surprinde mereu la aceste întâlniri este puritatea sufletească a celor care scriu, găsirea unor analogii cu lumea credinței în aproape tot ce ne înconjoară, și asta pentru că totul e privit cu un ochi înduhovnicit.

Ascultând poeziile Ilenei, resimt o nevoie profundă de a permanentiza aceste momente prin  înregistrarea lor, dar nu îndrăznesc încă să o exprim, având sentimentul că aș tulbura caracterul sacru al momentului.

În cele din urmă îi propun următoarei autoare, Anca-Elena, să o înregistrez și mă bucur mult că acceptă. Așadar, voi putea prelungi aceste clipe într-o eternitate, ascultându-le iar și iar, de câte ori sufletul meu va simți nevoia de primenire.

Ștefan vine cu o serie de poezii aparținând altor autori (Rady Gyr), dar și cu creații proprii. Aș vrea să fac loc și lucrărilor lui pe reportofonul poetic, dar poate e mai bine să nu iau toate darurile odată, să mai las și altor întâlniri ocazia de a aduna astfel de comori.

Îmi vine rândul și mie să citesc un text care-mi aparține. Regret cumva că nu am creații cu tematică religioasă, dar spre surpriza mea, după ce le citesc participanților Papagalul exotic la fereastra mea, îmi dau seama că poate fi citit și într-o astfel de cheie.

Încheiem cenaclul cu o plimbare spre Sfânta Parascheva, unde ne întâlnim cu alți Talpalari dragi și unde ne rugăm împreună.

În drumul spre casă, fetele cântă aproape în surdină Hristos a înviat din morți… E cel din urmă dar al serii. Ascultându-le mă simt binecuvântată!

Read Full Post »