Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘stări sufletești’ Category

icoana_maicii_domnului_panatanassa8

Voi continua cu postarea bucuriilor pe care le-am avut în această vară, deși a fost cea mai tristă dintre toate:

  • m-am întâlnit cu M.L. care m-a uimit cu înțelepciunea ei. Spre surprinderea mea mi-a oferit o iconiță cu Maica Domnului Pantanassa, al cărei acatist l-am citit dimineață pentru prima dată. Cum se leagă lucrurile tainic între ele! M.L. mi-a vorbit despre sfârșitul pământesc din perspectiva bucuriei mântuirii și mi-a permis să scriu aici ideile ei:

Ceea ce am încercat să îți spun vineri, cînd ne-am întâlnit, a fost legat de clipa morții, moment care este esențial în planul mântuirii noastre. E firesc să suferim cînd Dumnezeu cheamă la El pe cineva drag nouă, dar mai folositor pentru noi și, mai cu seamă, pentru cel adormit, este să privim cu ochi lăuntrici și duhovnicești tot ce se petrece în jurul nostru. Rugăciunea este cea mai valoroasă, căci ne ajută să depășim cu mai multă ușurință momentul și, totodată, îi ușurăm și celuilalt trecerea la cele veșnice.  Dacă Dumnezeu l-a chemat la El, e clar că are o rânduială în vederea mântuirii sale. Și atunci, de ce să ne întristăm? O viață întreagă omul râvnește să atingă aroma bucuriei veșnice și tocmai în clipele cînd Dumnezeu îl cheamă pentru a i-o face cunoscută, cei de acasă încep să atingă cele mai înalte culmi ale suferinței. Nu sîntem oare egoiști dacă facem asta? Nu sîntem în aceeași situație a mamei care își vede băiatul pe cale să se căsătorească, orientîndu-și atenția spre aleasa inimii lui? E un egoism cumplit, căci ne gîndim la amărăciunea pe care o trăiește sufletul nostru, ignorînd cu totul ușurarea, pacea și liniștea care cuprind inima celui chemat Sus, dacă acesta a avut o viață bineplăcută înaintea Tatălui din Cer. Lumea își urează „Condoleanțe!” și „Regrete eterne!” ca formule prin care s-ar încerca o anumită îndulcire a suferinței. Sincer, mă opun cu totul acestor structuri, căci, pe lîngă un grad înalt de formalism care le caracterizează, mi se par departe de esența creștinismului, care înainte de toate înseamnă Înviere! Or, spre ce fel de Înviere aspirăm noi cînd îi urăm cuiva că-l vom regreta o veșnicie?!? Fie nu cunoaștem sensul cuvintelor, fie sîntem niște ipocriți, fiind pe deplin conștienți că într-o zi vom muri și noi, nemaifiind capabili să regretăm pe nimeni, ci doar faptele triste pe care le-am săvârșit. Dacă Hristos ne-a făgăduit Învierea cea Mântuitoare, de ce să regretăm un om? De ce să îi anulăm atît bucuria imediată morții, cât și pe cea a veșniciei?!? În acest spațiu, oare cea mai frumoasă și adâncă urare nu ar trebui să fie „Hristos a înviat!”, ca mărturie vie a învățăturii în care credem?

 

  • vorbind cu A.U. despre teama mea de a o pierde pe mama,  ea mi-a spus: Oamenii nu se pierd unii pe alții. Ei doar se iubesc și atât.

 

  • bucuria de a contribui  un pic la binele lui M. așa cum și M. a contribuit la binele meu.

 

  • azi în curtea bisericii o fetiță stropea florile cu un pistol cu apă.

 

  • gestul impresionant pe care l-au făcut pentru mama fetele mele.

 

  • am făcut cunoștință cu Sf. Pantelimon( am citit Acatistul lui).

 

  • am trecut  pe lângă un curs de italiană ambulant( un domn îi spunea unei doamne: „Volevo fare un regalino alla bimba.”)

 

  • o doamnă în vârstă foarte cochetă( cu pălărie și rujată) a făcut o glumă simpatică către prietena ei care venea din direcția opusă, zâmbindu-mi într-un mod complice.

 

  • rănile lui Kotikuț se închid treptat.

 

  • o prietenă bloger mi-a scris: Un gând bun către Cel de Sus am trimis pentru mama ta din Catedrala din Cetatea din Alba Iulia.

 

  • am găsit ieri doi trandafiri galbeni aproape ofiliți și după ce i-am pus în apă și-au revenit.

 

  • am cumpărat de la Lidl niște bijuterii de orhidee miniaturale pentru mama.

 

  • am avut o bucurie mare când am întâlnit-o în autobuz pe una dintre elevele mele de la Școala de vară și m-a întrebat dacă am mai ținut ore de artă în afară de cea despre Remedios Varo. Faptul că a ținut minte numele pictoriței mele preferate m-a bucurat peste măsură, zâmbeam tot drumul până acasă.

 

  • Am mers cu N. la Planetariul mobil, din păcate fără ochelari, așa că voi reveni și mâine.

 

  • Le-am explicat organizatorilor că în prima zi am fost fără ochelari și au fost foarte drăguți și mi-au permis să intru fără a mai da bani pe bilet. Asociația Astronomică Pluto din Cluj rulz! Aș vrea să avem și noi în Iași un proiect similar. Cred că m-aș muta acolo.

 

 

  • Am primit de ziua celui de-al doilea nume, de Sfântul Alexandru, un dar neașteptat de frumos, să corectez o carte superbă, scrisă de un prieten bloger.

 

  • I-am oferit doctoriței lui Kotik de ziua ei onomastică un calendar cu căței și o agendă.

 

  • Am fost la tata de ziua lui și a fost încântat de calendarul cu căței pe care i l-am dat. A fost o zi în care, slavă Domnului, am comunicat cât de cât.

 

Sursa foto:

https://doxologia.ro/cinstirea-icoanei-maicii-domnului-pantanassa-izbavitoarea-de-cancer

 

Reclame

Read Full Post »

Vara aceasta a fost poate cea mai tristă din câte am trăit până acum, căci am aflat că mama e bolnavă și la o zi-două distanță mi s-a îmbolnăvit și motanul, căruia inițial medicii nu i-au dat șanse de vindecare. Dar rugăciunile către Sf. Modest, protectorul animalelor, au dat roade și, după două luni, Kotikuț e aproape vindecat. Când mă rugam mi-am spus în sinea mea că dacă se vindecă pisoiul, o să se vindece și mama. Dă, Doamne, așa să fie!

Deși a fost o vară tristă pentru noi, m-am încăpățânat să-mi notez micile bucurii de zi cu zi și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cât de multe s-au adunat într-un singur anotimp.

Le împărtășesc cu voi aici:

  • am convins-o în sfârșit pe mama să meargă să vorbească cu Părintele și peste o lună se va spovedi, să dea Domnul să reziste până atunci.

 

  • blândețea cu care Părintele a întâmpinat-o pe mama. Ea a fost foarte impresionată, e mare lucru pentru că până acum  considera preoția o profesie ca oricare alta și atât.

 

  • faptul că am cunoscut-o pe doctorița mamei la slujba de Sfântul Maslu chiar la Talpalari îmi dă o speranță că e pe mâini bune.

 

  •  mai mult de cincisprezece amici de pe Facebook au făcut donații pentru băiețelul bolnav de cancer al unui fost coleg din gimnaziu.

 

  • am reluat rugăciunile, mi s-a părut că  mi-a luat puțin timp să citesc Paraclisul Maicii Domnului.

 

  • încurajările primite de la oameni mai apropiați care se roagă pentru mama și pentru mine, ba chiar și pentru motan.

 

  • am reluat legătura cu o prietenă din gimnaziu care e psiholog și care și-a oferit ajutorul de câte ori voi avea nevoie.

 

 

  • trezvia pe care am avut-o la sfârșitul articolului: am înțeles că doar lăsând o portiță deschisă bucuriei putem face față dificultăților.

 

  • tot drumul spre doctor l-am însoțit în rugăciune pentru mama, tata, Kotik și băiețelul bolnav de cancer.

 

  • am primit un dar neașteptat de la doctorița mea.

 

  • am pus un pomelnic pentru mama la biserica din Galata și unul la Biserica Sf. Nectarie.

 

  • s-a întâmplat o minune, după ce mama l-a scăpat pe Kotik din geantă un tânăr a ajutat-o să-l prindă. Motănelul n-ar fi avut șanse de supraviețuire dacă rămânea afară.

 

  • încurajările prietenilor.

 

  • am primit aproape trei sute de mesaje de încurajare de pe grupul Puterea Credinței.

 

  • Paraclisul Maicii Domnului.

 

  • dacă vreau cu adevărat ca mama să se vindece e indicat să fac din gânduri o biserică.

 

  • Acatistul Sf. Nectarie

 

  • Kotik începe să se vindece, slavă Domnului! Credeam că o să-l pierdem, dar se vindecă și de data asta. Mulțumesc, D., că te-ai rugat pentru el în momente în care noi credeam că o să moară!

 

  • ce dar frumos i-a oferit Doamne mamei! A văzut la jumătate de metru de ea doi cai superbi de la Poliția călare și a avut ocazia să mângâie unul dintre ei. Pentru că scena se petrecea pe aleea din fața ferestrei mele m-a sunat de afară și mi-a spus să-i privesc pe geam. Ca să vă dați seama ce mare a fost bucuria mamei, în Portretul chinezesc dacă aș fi un animal aș fi…ea a oscilat între cal și pisică.

 

  • am mers împreună cu mama  la Biserica Sf. Nectarie și ne-am rugat, tonusul ei foarte bun.

 

  • încerc să mă comport normal, fără istericale, mă ajută și pastilele să fiu calmă, mă rog doar ca mama să nu aibă dureri insuportabile( înainte mă gândeam mai egoist,  ce fac eu dacă o pierd pe mama înaintea tatălui, că din banii mei n-aș avea nici cu ce plăti chiria. Acum refuz să mai gândesc așa.)

 

  • l-am pus și pe D. pe grupul de rugăciune,  are doar trei ani și jumătate, mititelul!

 

  • am postat pe blog textul alcătuit din impresiile copiilor despre tablourile pictoriței mele preferate. Îl puteți citi aici: roximoronica.wordpress.com/2018/07/12/remedios-varo-prin-ochi-de-copii/

 

  • o doamnă de pe grupul de rugăciune dedicat mamei mi-a dat o veste minunată, că va merge  la Prislop si va scrie un pomelnic separat pentru mama.

 

  • în aceeași zi o prietenă dragă mi-a spus că a ajuns la Icoana Maicii Domnului Prodromița, unde a primit o iconiță și mi-a propus să ne întâlnim să mi-o ofere pentru a o  așeza la căpătîiul mamei.

 

  • am început ziua cu Acatistul Maicii Domnului  Pantanassa, izbăvitoarea de cancer.

 

  • am mai adăugat mai mulți oameni pe grupul de Rugăciuni pentru mama.

 

  • mama s-a întâlnit cu o prietenă de-a ei foarte bună și s-a simțit foarte bine în compania acelei doamne.

 

  • chiar când ne doream să ajungem la Mănăstirea Hadâmbu, o prietenă de-a mamei a invitat-o chiar la acel locaș, unde se află o icoană făcătoare de minuni.

 

  • prietena mea cea mai veche, A., a pus un pomelnic pentru mama la Biserica Radu Vodă, din București, unde de află moaștele Sf. Nectarie.

 

  • m-am închinat la Sf. Nectarie

147079_sfantul-nectarie

 

Sursa foto:

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/noiembrie/sfantul-nectarie-eghina/canon-rugaciune-catre-sfantul-nectarie-eghina-147079.html

Va urma

Read Full Post »

Ieri am avut o bucurie mare, ora de artă cu micuții a fost magică și, ca de obicei când am o bucurie mare, nu dorm suficient, așa că m-am trezit pe la 3.00 a.m.

Dacă tot m-am trezit atât de devreme m-am gândit să mediatizez pe Facebook cazul unui băiețel de trei ani și jumătate, diagnosticat cu cancer, și al cărui tată îmi fusese coleg de gimnaziu.

După multe zile în care m-am confruntat cu depresia, în care am vrut să las baltă toate proiectele în care am crezut la un moment dat, în sfârșit simțeam că investeam timpul cum trebuie, pentru a salva viața unui copilaș nevinovat. Am dat multe share-uri și după un timp am primit și mesaje de la unii dintre prietenii din listă că susțineau cauza mea, că au donat cât au putut pentru a-l salva.

Nu aveam de unde să știu în acele clipe că, în timp ce eu mediatizam cazul acelui copilaș, cancerul era mult mai aproape de mine, chiar în casa mea. După alte câteva ore, când din greșeală am intrat pe contul de Facebook al mamei, crezând că e al meu,  am văzut fără să vreau un dialog de-al ei în care i se destăinuia unei prietene că are cancer metastatic diagnosticat încă din februarie și că mie nu-mi va spune nimic decât spre final, de teamă că vestea ar duce la o recidivă a bolii pe care eu o am.

Cât timp am așteptat-o să vină de la tratament am plâns pe umărul prietenei din copilărie, care știa despre boala mamei. Aveam să aflu că mai toți apropiații ei știau, în afară de mine. Cu delicatețea ei sufletească, mama s-a gândit tot la mine, să nu sufăr eu, în timp ce ea își ducea drama demn, în tăcere.

La venirea ei acasă i-am spus că știu tot și am plâns una în brațele celeilalte. Cu toată durerea pe care mi-a adus-o aflarea acestei vești, sunt de părere că e mai bine că am aflat acum când încă mai este timp. Timp de petrecut împreună. Timp să-mi asum responsabilități pe care până acum le lua doar asupra ei. Timp să mergem în locul ei preferat, în Grădina Botanică. Timp să-i spun că o iubesc.

Vă rog pe toți cei care ați citit această confesiune să o pomeniți în rugăciunile voastre. Numele ei e Mariana.

 

 

 

 

Read Full Post »

 

De ceva vreme mă traversează starea specifică simboliștilor, de spleen, ce mă determină să las baltă inițiative în care la un moment dat am crezut, pe motiv că nu mă mai bucură.

Printre proiectele compromise se află cel de a scrie o carte, din care s-au adunat câteva capitole, dorința de a-mi aminti engleza pe care o știam pe durata facultății, voluntariatul prin care predau unor copii Istoria artei, scrierea de articole pe acest blog și chiar interacțiunea cu prietenii blogeri.

Poate am ajuns în acest punct mort și pentru că mi-am propus prea multe obiective și acum mă simt secătuită de puteri și fără dorința de a mai continua, deși știu că în acele activități se află răspunsul la întrebările mele.

Singura preocupare ce nu pare atinsă de această inerție e studierea limbii italiene, care m-a acaparat într-o așa de mare măsură, încât nu mai lasă loc niciunei alte inițiative. Se pare că vrea exclusivitate, ca o iubită capricioasă.

Dar Măria Sa Limba Italiană nu știe un lucru esențial: că pentru a-mi construi o stare de bine am nevoie și de manifestarea celorlalte fațete ale eului meu, nu pot să îi ofer ei totul. Pentru a a avea sentimentul că sunt trebuie să simt cel de-al unșpelea deget  scrijelind hârtia, la fel cum pentru a simți că am un sens mi-ar folosi voluntariatul cu copiii și împărtășirea cu blogerii a orelor publice de artă.

Amânarea acestor activități îmi amintește de niște șanse din trecut cărora le-am dat cu piciorul: fie să învăț gratuit limba finlandeză la o firmă, fie să predau engleza în cadrul unui proiect european de teamă că nu sunt suficient de bine pregătită.

Atunci am învățat că renunțările de azi vor fi regretele de mâine. Așa că pe azi îl am aici pentru a-l construi pe mâine.

commission__never_give_up_by_jackorjohn-daawz66

Read Full Post »

l_dsc09343

 

A mai trecut un anotimp și odată cu el am mai colecționat câteva bucurii. Iată-le enumerate aici:

 

  • Se pare că am intrat într-o relație de telepatie cu cutiile de bomboane ale mamei pe care urma să le ofere cadou căci din senin mi-am dorit și eu o cutie cu bomboane fără să știu de provizia din geanta ei.

 

  • Un text motivațional al blogerului Prieten de vreme rea mi-a amintit cum într-o vacanță de vară salvam buburuzele căzute în apa mării, le așezam pe prosop la uscat și le botezam bucuruze( adică buburuze bucuroase).

 

 

  • Mama mi-a spus că parcă sunt o fetiță care se uită în vitrina cu prăjituri și le vrea pe toate, referindu-se a dorința mea de a nu rata niciun film bun sau piesă la Ateneu. Și-a amintit că pe vremea cănd era ea elevă, în manualul de franceză era un desen cu o fetiță care avea două prăjituri și se uita în oglindă și se vedeau patru.

 

  • Dialogul cu prietena MeddArtis: Fericirile sunt deosebite. În fiecare Liturghie, îmi pare că atunci când se cântă Fericirile, se deschide poarta spre cer. Ar fi frumos să fim cu toții fericiți. Eu: Adevărat, de aici și aplecarea mea de copil spre ele. Mă uimește că, uitându-mă în trecut la copilăria mea, aveam intuiția a ceea ce e bun și folositor pe care ca adult am pierdut-o. Să nădăjduim să fim fericiți! 

 

  • Azi, în timp ce mergeam cu gândul la durerea de spate, am văzut un puști de vreo zece ani care stătea lângă un copac, privind în sus. Când am ajuns în dreptul lui, am văzut și motivul pentru care  se afla acolo: îndemna un pisoi roșcovan să coboare. M-am alăturat lui și am rostit amândoi vorbe blânde de încurajare, până ce pisicul a coborât din copac. La sfârșit am rostit cu mare bucurie Bravoo! La rândul lui băiatul a strigat Bravooo! Și apoi ne-am văzut fiecare de drum în direcții opuse. Știam că asta avea să fie bucuria zilei. Între timp mi-a trecut și durerea de spate. Întâmplarea aceasta mi-a amintit de o alta pe când făceam voluntariat la after-school când o fetiță pe care nu o cunoșteam avea un iepuraș în brațe și s-a îndreptat spre mine și m-a întrebat foarte firesc dacă vreau să-l țin un pic în brațe. A fost tot o comunicare pe care eu o numesc precum cea din Grădina Raiului.

 

  • Eu și M.Z. ne ajutăm reciproc cu traducerile, ne dăm sugestii privind alegerea unui cuvânt sau altul. Și simt că acolo, în faptul că ținem cont de sugestiile celuilalt și că textul fiecăruia conține cuvinte propuse de celălalt e o întâlnire a noastră în spirit, care anulează distanțele fizice.

 

  • Creațiile deosebite ale doi blogeri, Iluzii de mătase, a Iustinei, și Spirit călător, scris de Petru.

 

  • Potecuța m-a învățat pașii pe care trebuie să-i urmez pentru a participa la Miercurea fără cuvinte. Mulțumesc, Potecuță!

 

  • Am participat la Miercurea fără cuvinte și m-am întristat că nu am reușit să scriu mesaje pe blogurile celor care au comentat pe pagina mea. O doamnă foarte drăguță, Carmen, mi-a trimis o poză cu explicațiile ce trebuie urmate pentru a reuși totuși să scriu pe blogul domniei sale. M-au impresionat perseverența și amabilitatea domniei sale.

 

  • M-am bucurat că am ajuns cu conspectatul din Evanghelia după Matei la scena Învierii chiar când a avut loc sărbătoarea de Înviere!

 

  • Au înflorit toporașii!

 

  • Kotik stătea azi tolănit în iarbă.

 

  • Kotik e îndrăgostit de o tigruță!

 

  • M-am dat cu umbreluțele de la bâlci ca pe vremea copilăriei. Un moment din acelea inefabile.

 

 

  • Concert Cel mai mare Gulliver cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Anca Hanu. Omuleții ăștia sunt geniali!

 

  • Azi am văzut-o din nou pe bunicuța care vindea flori în ziua concertului. De data asta am avut bani la mine, slavă Domnului! Cu un singur buchet  de narcise galbene am bucurat trei persoane:  pe bătrânica de la care am cumpărat, pe doamna căreia i le-am oferit și pe mine că m-am bucurat de bucuria lor.

 

  • Am trecut pe lângă niște salcâmi înfloriți și mi-am amintit cum în copilărie mâncam florile acestor pomi.

 

  • Cinci minute de copilărie la prețul de 3 lei, asta în traducere înseamnă că m-am dat iar în umbreluțe.  Ca să nu ai rău de înălțime e esențial să privești în sus, nu în jos. Cred că așa e și în viață, dacă privești spre pământ ești pierdut, dar dacă te uiți în sus, spre Doamne, ești salvat!

 

  • Doi copii, B. și V., m-au făcut să văd arta cu ochii lor și deși am fost eu cea care le-a vorbit despre artiști, simt că de fapt eu am avut cel mai mare câștig, căci perspectiva lor m-a îmbogățit.

 

  • Iustina m-a ajutat să-mi salvez blogul, motiv pentru care-i mulțumesc.

 

 

  • Așteptam autobuzul în stație și voiam să citesc din agenda cu propoziții în italiană, când, în spatele meu aud vorbind doi italieni. Știu că nu e frumos să tragi cu urechea, dar  dacă e la mijloc e limba italiană cred eu că am circumstanțe atenuante.  Și uite așa aveam parte de un mini curs despre limba mea preferată.

 

  • Am văzut azi o pasăre cu un penaj deosebit, cu albastru și cafeniu, nemaiîntâlnită de mine până acum.

 

  • Ieri, după ce am reașezat cărțile în bibliotecă mi-am spus în sinea mea că merit ca premiu o înghețată. La scurt timp, mama, ghicindu-mi gândul, mi-a cumpărat două înghețate.

 

  • Cât timp am așteptat-o pe M.B. să intrăm împreună la Palatul Culturii am devorat toate cele trei cărticele franțuzești pentru copii.

 

  • O doamnă bibliotecară minunată m-a ajutat să fac un împrumut interbibliotecar și să pot citi în sfârșit cartea Vânătoarea de stele, de Zoé Valdés, în care pictorița mea preferată e personaj. Îmi spuneam cu nerăbdare că vine Remedios de la București tocmai pentru mine, de parcă ar fi venit artista însăși, și nu o carte despre ea.

 

  • Cartea primită în dar de la A.R. despre Ștefan Iordache

 

  • Toți blogerii care mă citesc și cu care comunic ( nu-i voi enumera aici, de teamă să nu uit pe cineva). Dar voi vă știți care sunteți. Vă salut cu drag.

 

Acestea sunt o parte dintre bucuriile primăverii lui 2018, aștept cu nerăbdare să văd ce  îmi va aduce vara. 🙂

Read Full Post »

concert-extraordinar-de-pa-ti-paula-seling-i145856

Ieri, 14 aprilie 2018, Ateneul ieșean a găzduit un eveniment de vis, susținut de Paula Seling și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani, condusă de dirijorul Daniel Manasi. 

În drumul cu tramvaiul spre concert am observat o gâză care intrase pe geam și nu mai găsea ieșirea și, rememorând momentul în care Harap-Alb  a cruțat viața furnicilor nuntașe, am încercat să o eliberez, fără să reușesc însă. Am sperat atunci la o mică minune, că insecta va găsi singură ieșirea.

Când am coborât am văzut o bătrână care vindea narcise galbene și aș fi vrut să cumpăr și eu câteva amintindu-mi cum am venit cu Mămuca la târg când aveam vreo cinci ani și am vândut cu ea lalele în piață. Dar n-aveam la mine decât un leu și i l-am dat bunicii fără să iau vreo floare.

De ce vă spun toate lucrurile astea care n-au nici o legătură cu concertul? Pentru că, ajunsă la Ateneu am avut parte de două mari minuni, dintre care vă voi dezvălui una, și anume faptul că, deși inițial eram printre cei care urmau să stea pe un scaun suplimentar incomod, chiar înaintea începerii concertului o domniță în ținută de epocă m-a invitat să mă așez pe unul din locurile libere rămase în sală și așa m-am trezit pe un nesperat rând doi de unde am spus Tatăl nostru în gând ca să nu fiu ridicată de pe scaun în ultima clipă. Și slavă Domnului, ruga mi-a fost ascultată.

După ani întregi în care am ratat concertele susținute de Paula Seling în Iași a venit și seara binecuvântată în care mi s-a împlinit această mare dorință de a o vedea și auzi cântând la un metru de mine.

Am ascultat deopotrivă melodii străbătute de un fior religios, pe versuri de Mihai Eminescu, Traian Dorz sau Corneliu Coposu, dar și cântece de dragoste, pe versuri de Nichita Stănescu, precum și două melodii al căror text aparține chiar Paulei Seling. O mare bucurie a fost pentru mine faptul că a cântat Trurli, melodie pe care mi-o cânta bunica mea când eram mică.

Artista, când înduioșător de sensibilă, când surprinzător de jucăușă, a știut să-și mențină auditoriul implicat pe toată durata concertului. Noi, cei din public, am cântat împreună cu ea Ce bine că ești, dar și Trurli. Așa cum solista însăși a spus înaintea unui cântec de dragoste iubirea ține lumea laolaltă. Privind la chipurile fericite din sală, mi-am dat seama că exact asta a reușit să facă aseară.

În ceea ce privește Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, aceasta m-a încântat cu muzică de film fix pe gustul meu. Domnul dirijor Daniel Manasi ne-a întâmpinat cu un Hristos a înviat!, adoptând totuși un ton jucăuș care s-a potrivit perfect cu cel al Paulei Seling. Domnia sa ne-a arătat cum bagheta știe cuvinte și îi învață și pe alții, invitându-ne să cântăm împreună cu orchestra.

Am avut, la acest concert, sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi și mi-aș fi dorit să prelungesc clipa într-o eternitate, dar pentru un conținut mai mare decât forma prelungirea unor emoții atât de intense ar fi devenit insuportabilă. Am fost cu corpul în iarnă de  atâta înfiorare, dar cu sufletu-n primăvară  de atâta încântare. Mi-ar fi plăcut ca toți cei dragi mie să fie prezenți ca să ne bucurăm împreună, dar cum acest lucru nu a fost posibil m-am bucurat eu și pentru ei.

Spre final, de la atâta aplaudat simțeam usturimea palmelor și durerea brațelor cum mi s-a întâmplat acum doi ani, când am fost la un concert al Alexandrinei Hristov.

După concert am luat decizia de a pleca într-o vacanță muzicală de vreo lună, așa că nu mă căutați, de mine nu-ntrebați, voi fi ocupată să-mi procur un rai sonor, ascultând cu nesaț melodiile Paulei Seling. 

După toate minunile care mi s-au întâmplat ieri m-am întrebat dacă femeia în vârstă cu flori nu era cumva o sfântă preschimbată în bătrână care a decis să mă răsplătească pentru bănuțul pe care i l-am dat. Și cum cred cu adevărat în minuni, nădăjduiesc că gâza despre care vă scriam la început a găsit ieșirea pe fereastra întredeschisă.

foto Paula Seling

Fotografie din concert postată cu acordul solistei

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulaseling/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Winter-season

 

  • Kotik la prima lui ninsoare, înota prin zăpadă.

 

  • Lemurica alerga prin zăpadă, cred că îi era frig la pernuțe, sărăcuța!

 

  • Am scris destul de repede a doua parte a textului despre Muzeul Iluziilor, parcă n-a mai fost însă așa de frumos ca primul.

 

  •  N-am mai ieșit din casă, am admirat iarna de la fereastră.

 

  • Am citit din cărticica despre Iertare. Am reținut de acolo ideea de a-ți cercerta conștiința înainte de spovedanie, ideea că personajul cărții citea cu nesaț din Pelerinul rus, o carte atât de dragă mie, precum și sfatul pe care i-l dă Părintele duhovnic-să nu forțezi niciodată mintea fără măsură! Dacă aș fi ascultat un astfel de sfat acum 14 ani lucrurile ar sta altfel azi. Dar am înțeles până la urmă că necazul m-a apropiat de Dumnezeu, așa cum închisoarea l-a apropiat pe personajul cărții Iertarea de Dumnezeu. Așadar, era nevoie de o experiență foarte  dură pentru a-l chema pe Dumnezeu în ajutor. De când am înțeles asta am pace în suflet.

 

  • Am citit din Jurnalul suedez al Gabrielei Melinescu. Mă interesează să citesc jurnalele scriitorilor pentru a culege de acolo citate despre momentele în care ei scriu.

 

  • Am mai citit un pic și din Dizionario dei nomi propri, de Amélie Nothomb, autoarea e comercială, dar încerc să-mi pun la punct italiana citind-o.

 

  • Am fost cu mama la piesa de teatru Povestea Unirii!

 

  • La magazinul cu papetărie ieftină și cărticele în franceză am găsit plicuri cu scrisori Winnie the Pooh și o cărticică în franceză cu rețete. A fost o bucurie amestecată cu nostalgie, mi-am amintit de gimnaziu, când corespondam cu o franțuzoaică și eram fascinată de plicurile cu imagini asortate cu foia. Pentru că la noi nu erau pe atunci așa niște minunății îmi înfrumusețam scrisorile cu abțibilduri florale sau cu păsări. Cărticica cu rețete mi-a amintit și ea de fata cu care corespondam care era mai mare decât mine și voia să facem schimb de rețete, dar cum eu eram muuult mai mică voiam să facem schimb de reviste și de postere cu cântăreți. Îmi amintesc cum i-am trimis revista Apostrof, așa rufoasă cum era ea și care nu se putea compara cu condițiile grafice ale revistelor lor. Și dacă tot m-am gândit la  perioada aia, mi-am amintit și cum am scris revistei Pif că vreau să corespondez cu cineva și cum am primit chiar de la Pif 🙂 o carte poștală cu el în care-mi scria că mesajul meu va fi publicat în nr următor al revistei…Eh, m-am luat cu amintirile și am făcut spațiu în suflet pentru și mai multă bucurie!

 

  • Spre seară am mai citit din cărticica Iertarea și mi-a plăcut momentul în care viitoarea soție a lui Petru îi spune acestuia că îi place floarte mult la el, că e un loc odihnitor și trupește și sufletește. Cât de importante sunt acestea două pentru liniștea omului! Înțeleg acum că n-am avut parte de ele în primii 27 de ani ca să prețuiesc liniștea de acum. Dar greu a mai fost drumul!

 

  •  M-a ajutat M. cu traducerea textului despre Pete în engleză.

 

  • am lucrat la textul în engleză, e primul pe anul ăsta, sunt bucuroasă că l-am scris.

 

  • Le-am făcut blogerilor o nouă propunere, de a completa chestionarul Portretul chinezesc cu întrebări de genul dacă aș fi o pictură aș fi… etc. Am primit deja niște răspunsuri foarte faine.

 

  • Văzând pe fugă la tv un tablou de-al lui Octavio Ocampo mi-a venit ideea de a face un ppt cu lucrările lui pentru a-l prezenta copiilor.

 

  • Când vine mama de pe afară Kotik miaună și noi spunem că o ceartă că a fost plecată, dar azi eu am spus că, poate, el îi spune bine ai revenit. 🙂

 

  • Am scris zilele astea cu mare ușurință trei capitole ale cărții, parcă le-am scris după dictare, așa de repede au mers.

 

  • Am fost cu mama la desenul animat danez Incredibila poveste a perei uriașe. Superb.

 

  • ieri copilașii de la Centru m-au primit cu foarte mare afecțiune, I. m-a luat în brațe. Fetițele aveau la ele multe cărticele pe care le luaseră gratuit de la librărie. M-au condus la librărie și mi-am luat și eu două cărticele. Frumoasă imagine asta, voluntară dusă de copii la librărie pentru a ne lua cărți!

 

  • Am găsit trei cărticele franțuzești foarte frumos ilustrate la doar 4,20 lei în total.

 

  • Mama a venit azi cu o veste grozavă: în decursul unui an se va redeschide cinematograful de lângă blocul nostru și nu voi mai fi nevoită să străbat un oraș întreg pentru a ajunge la cinematograful actual.

 

  • Azi am avut ocazia să o cunosc pe doamna directoare a Teatrului pentru copii, a fost foarte drăguță, mi-a oferit o invitație pentru două persoane la Vrăjitorul din Oz și când a aflat că era printre cărțile mele preferate din copilăriei mi-a oferit și un calendar al teatrului cu fotografii minunate din spectacole. Doamna directoare ne-a spus, mamei și mie, că printre spectatori sunt și persoane fără copii care vin să se mai deconecteze de la lumea gri. A fost o întâlnire memorabilă pentru mine, m-au trecut fiorii și mi-au dat lacrimile când am vorbit cu domnia sa.

 

Sursa foto:

https://www.iaspaper.net/winter-season/

Read Full Post »

Older Posts »