Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘stări sufletești’ Category

Bucurii de iarnă 2018

 

ren

 

Pentru mine această iarnă e iarna în care mama s-a operat de cancer, e prima iarnă din viața mea în care sunt singură de Crăciun, fără mama, dar cu două suflețele alături, pisicile mele. Și cu toate că am motive foarte întemeiate să fiu deprimată și deznădăjduită nu sunt și asta e o surpriză și pentru mine. Poate și pentru că mi-am format obiceiul de a-mi nota bucuriile pe care le trăiesc zi de zi. Iată o parte dintre ele:

 

  • O superbă sincronicitate chiar în ajunul Sf. Nicolae: am cumpărat mărgele ciclamen și albastre pentru a o învăța pe N. în prag de ziua ei cum să facă steluțe de pus în pom. În acea zi N. s-a îmbrăcat fix în culorile ciclamen și albstru fără să știe ce surpriză îi puneam la cale. Ador momentele astea în care Doamne parcă-mi spune Sunt lângă tine.

 

  • Comentariul lui N. la întâmplarea neîntâmplătoare de mai sus: Daruri de la om mare cu suflet de copil. S-au aliniat planetele și culorile, fără să ne anunțăm. În Comunicare, ne vorbim și când nu ne spunem nimic. Să vă aducă Moșul mâine bucurii!

 

  • Cât de aproape i-am simțit pe prietenii care s-au oferit și au donat sânge pentru mama! Printre donatori a fost și un fost coleg de gimnaziu care ne-a fost și vecin în prima parte a copilărei mele și pe care mama l-a ținut în brațe când era mic.

 

  • Un mare număr de oameni a venit în sprijinul mamei, aproape zilnic am primit dovezi de solidaritate din partea acestora. Eu nu pot decât să mă rog pentru binecuvântarea lor.

 

  • Doamna M. m-a cucerit pur și simplu. M-a emoționat când a postat pe  Facebook felicitarea cu ren de la noi și figurinele handmade realizate de mine.

 

  • La lansarea cărții Privind înăuntru, de Petronela Rotar, nu aveam suficienți bani la mine pentru a o cumpăra( îmi lipseau vreo nouă lei), fapt care m-a întristat. Când am căutat cartea pe elefant, ce să vezi? Era cu 11 lei mai ieftină. Deci de aia… Povestindu-i mamei întâmplarea ea mi-a amintit de felul în care ne împlinește Dumnezeu dorințele. Când vrem ceva El ne răspunde: nu, nu încă, am ceva mai bun pentru tine….

 

  • Când vrei să vină tramvaiul cât mai târziu posibil și îngheți în stație de bună voie plângând de emoție…Sunt foarte sensibilă la cântăreții stradali și de când am citit cartea Un motan pe nume Bob am devenit și mai atentă la ei. De obicei le dau câte un leu-doi. Odată, am auzit un bărbat cântând la acordeon o melodie de-a lui Yann Tiersen și m-am simțit teleportată direct în filmul Amelie, al lui Jean Pierre Jeunet. De emoție, i-am dat muzicantului toți banii pe care-i aveam la mine, adică fix cinci lei. Azi, după atelierul handmade în care am învățat-o pe N. să facă un Moș Crăciun din mărgele m-am îndreptat spre Piața Unirii, întrebându-mă oare cui îi voi oferi moșul pe care tocmai l-am realizat? Ajunsă în stație, am auzit un saxofonist cântând minunat. De data asta m-am simțit teleportată în cartea Un motan pe nume Bob, amintindu-mi cum James, muzicantul stradal, cânta la chitară. Imediat i-am dat zece lei și Moșul din mărgele. Am făcut cea mai bună investiție, căci am investit în magie.

 

  • Comentariul lui N. referitor la noul atelier: Când ești iubit de copii mici și mari, îți pregătesc și ei lectii și surprize. Azi am învățat să îl fac pe Moșul și să îl țin mereu la mine, în brad. 

 

  • Mama, cu câteva zile înainte de operație, mi-a cântat Țăranul e pe câmp, țăranul e pe câmp, ura, drăguța mea, țăranul e pe câmp și m-a întrebat dacă îl cântam și eu în copilărie. Așa e mama!

 

  • Imaginea copilașilor care se țineau câte cinci de mână în timp ce se îndreptau spre teatrul pentru copii.

 

  • I-am oferit doamnei directoare de la Teatrul Luceafărul o steluță handmade realizată de mine. Câtă delicatețe e în gesturile domniei sale! Ținea în palmă steluța și o contempla. Mi-a oferit un calendar cu fotografii din spectacole.

 

  • Un citat găsit pe pagina unei prietene: Dacă tu crezi că lumea este un loc primejdios şi că oamenii sunt răi, vei selecta inconştient acele aspecte ale realităţii care îţi confirmă această credinţă.
    Dacă tu crezi că lumea este un loc prietenos şi oamenii sunt amabili, vei extrage din realitate evidenţele care îţi confirmă aceste credinţe.
    Astfel, prin gândurile, credinţele şi filtrele tale, tu îţi creezi realitatea în care trăieşti. (Dr. Ursula Sandner)

 

  • Un moment amuzant: am avut un schimb de replici cu un basarabean și am început să vorbesc și eu cu accent. ( Străbunica mea era din Basarabia.)

 

  • M., prietena mea de la Londra, mi-a spus că a primit plicul cu decorațiuni handmade făcute de mine și că micuța ei a fost foarte încântată de ele.

 

  • Azi la Biserica Sf. Nectarie am auzit pe un CD o colindă minunat interpretată de o măicuță. Din păcate,  doamna care vindea lumânări nu știa numele maicii, aș fi vrut să o ascult și acasă.

 

  • Gestul generos al doamnei doctor

 

  • Felul în care s-au mobilizat prietenele mele să ne sprijine. Domnul să le ocrotească!

 

  • Un articol de-al Potecuței mi-a amintit de iernile petrecute la bunica paternă, de mănușile legate între ele și de pantalonii de fâș verzi cu care mergeam la săniuș. Mulțumesc, Potecuța!

 

  • Am citit o poveste frumoasă pe blogul Prietenului de vreme rea, în care Omul de zăpadă își oferă nasul unor căprioare înfometate, fire de lână din căciula lui unor păsărele, iar firele de paie, unor iepurași. O poveste ce ne învață să ne oferim pe noi celorlalți. Puteți citi povestea aici: http://prietendevremerea.ro/povestea-omului-de-zapada.

 

  • Am găsit o concluzie a unui bloger pe care aș putea-o folosi ca motto pentru celălalt blog: Fiecare are “călcâiul lui Ahile”. Pe care însă îl poate controla. (Zaraza 26).

 

  • Am un sentiment de apartenență față de blogeri. Nu-i numesc aici, se știu ei care sunt, mi-e teamă că dacă i-aș enumera, aș risca să uit pe cineva.

 

  • Faptul că  Iustina, Carmen  și Potecuța îmi citesc în mod constant cel de-al doilea blog.
  • Azi, la a treia zi de când mama e în spital, Kotik a venit în camera mea și s-a culcat lângă mine( lucru pe care de obicei nu-l face căci o preferă pe mama).

 

  • Am vești bune de la mama!!! A fost mutată de la Terapie Intensivă înapoi în salon, a mâncat puțin și a făcut câțiva pași.

 

  • M-a bucurat gândul acesta: când oferi cadouri îți răspândești sufletul pretutindeni.

 

  • Am trăit o stare de grație când am scris poezia Devenire. Se întâmplă rar să scriu poezii, dar atunci când primesc câte una de la Domnul plâng de bucurie ore întregi. În condițiile astea nici nu mai contează dacă ce am scris e simplă grafomanie sau poezie autentică…Trăirea…asta e tot ce contează!

 

  • Scriu aici poezia Devenire, dedicată tuturor îngerilor noștri materiali și imateriali:

Înger al meu
pe care cândva
te acuzam
pe nedrept
că stai
mereu
cu spatele
la mine
Știu acum
că tu de fapt
stăteai
tot timpul
față către față
și eu eram
cea care
privea
din unghiul
nepotrivit.

inger

 

  • Mi-e drag un bunicuț cerșetor prin atitudinea lui: ține o iconiță cu ambele mâini în zona feței, de parcă ar vrea să-și înlocuiască propriul chip cu o icoană. L-am întâlnit când veneam de la spital de la mama și aveam la mine două sticle cu chefir, căci mama nu avea voie să le mănânce. I le-am dat lui pe amândouă și azi l-am întrebat dacă i-a plăcut chefirul. Și el a răspuns: „lux”. Am prins și mai mare drag de el după ce mi-a dat răspunsul ăsta.

 

  • Gestul creștinesc făcut de fostul meu coleg A.G. și prietenii lui. Domnul să-i bucure pe măsura sufletului lor mare!

 

  • Un sentiment nemaiîntâlnit până acum: că toată lumea mă ține în brațe.

 

  • Mesajele de încurajare de pe grupul Rugăciuni pentru mama mea.

 

  • Am devenit, peste noapte, copilul răsfățat al tuturor prietenelor mamei. Vă mulțumesc tuturor pentru grija pe care mi-o purtați, de parcă aș fi propriul dumneavoastră copil!

 

  • Datorită doamnei M. am speranța că viitorul va fi mai luminos decât ce am trăit până acum.

 

  • Best „cozonac” ever! Mulțumesc, doamna M.!

 

  • Best „salam de biscuiți” ever! Mulțumesc, doamna C.!

 

  • Un pițigoi  a venit la fereastra mea! Ce fain e când te vizitează pe neașteptate „fauna”.

 

  • Noul colind al Paulei Seling

 

  • Provocarea venită din partea M.B. de a posta zilnic coperta unei cărți preferate și discuția pe care am avut-o cu ea azi. Atât de bine pune punctul pe i, e o persoană cheie în devenirea mea. Îi mulțumesc pentru asta.

 

  • Darul cu lună primit de la doamna R.E.

 

  • Am împărțit pretutindeni creații handmade, fapt ce mi-a dat un sentiment de împlinire.

 

  • Sfaturi bune de la prieteni

 

  • Datorită doamnei M. am aflat de reflecțiile Părintelui Petroniu Tănase, care s-au potrivit fix cu starea în care eram.

 

  • Teama că nu mă voi descurca bine singură s-a dovedit nefondată. De când e mama la spital simt că mă maturizez cu o viteză supersonică și-mi asum responsabilități.

 

  • Am vorbit cu mama la telefon, mi-a spus că e prima zi în care-și simte mintea limpede. Nu se mai simțea slăbiciune în glasul ei. Cu ajutorul lui Dumnezeu începe să-și revină.

 

  • Deși 2018 e anul în care am aflat de boala mamei, 2018 e și anul conștientizării multitudinii de minuni care s-au întâmplat în viața noastră.

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

Cărți și emoții

tree

Sunt o mare amatoare de cărți, atât de mare încât nu-mi pot imagina cum ar fi o zi fără să citesc măcar o pagină dintr-o carte. Ar fi, cu siguranță, o zi pierdută.

Când am aflat de la o prietenă absolventă de Jurnalism de cazul omului nevoiaș care a ajuns pe străzi pentru că e dependent de cărți într-o măsură atât de mare încât nu poate avea un job, l-am înțeles foarte bine. Cam acolo sunt și eu. Ia-mi orice, dar dacă-mi iei mâna aia de cărți dragi m-ai nenorocit.

Cărțile îmi declanșează un amalgam de emoții și despre acest lucru voi vorbi în rândurile următoare.

Există cărți pe care le percep ca pe o meditație, când le citesc am sentimentul că sunt o apă curgătoare, iar ideile scriitorului sunt un punct de plecare spre propriile idei.

Apoi sunt cărțile care te îngerescte înalță sus, tot mai sus și te cuprinde evlavia citindu-le.

Urmează cărțile-trofeu, pe care le aștepți cu nerăbdare până vine coletul comandat online la lichidare de stoc. Sentimentul achiziționării acestora e foarte diferit de cel al lecturării lor. Când le procuri, trăirea e aceeași cu adicția de cumpărături, când le citești trăirile pot fi variate.

Mai sunt și cărțile antipatice, create doar cu mintea, nu și cu inima, căci dacă ar fi fost un pic de suflet acolo, altfel ar fi fost scrise. Astfel de cărți parcă vor să-ți spună că, dacă autorul ar face cu tine un concurs de neologisme cunoscute, tu ai fi în pierdere.

Și sunt și cărțile care te răvășesc, care te fac să plângi, fără să știi dacă plângi de bucurie sau de tristețe.

Voi încheia cu cărțile care-ți declanșează nostalgii, căci te fac să te simți din nou copil pentru o clipă, atât cărțile pentru cei mici, bogat și frumos ilustrate, dar și cărțile cu poze pentru cei mari, cum ar fi albumele de artă.

M-aș bucura să știu ce sentimente vă produc vouă cărțile, așa că vă rog să nu ezitați să mi le împărtășiți în comentarii.

 

 

 

Read Full Post »

Și în toamna care tocmai a trecut am fost o mare vânătoare de bucurii, dintre care cele mai aproape de suflet sunt următoarele:

 

  • Am văzut două rațe bălăcindu-se în Bahlui( râul ce străbate Iașul) și am rămas fascinată. Stăteam pe pod, le priveam cum fac scufundări, cum revin iar la suprafața apei și nu mai voiam să plec de pe podul pe care mă aflam.

 

  • Am visat că levitam întocmai ca în filmul Jupiter’s Moon care m-a impresionat atât de mult.

 

  • Am mai găsit un magazin cu cărticele franțuzești ieftine pentru copii.

 

  • Am descoperit un artist rus extraordinar, Michael Cheval, pe numele său real Mikhail Khokhlachev.

 

  • Am cumpărat o carte sonoră care imită sunetele emise de unele animale nocturne și Kotik a devenit foarte interesat de ceea ce auzea și amușina cartea.

 

  • Azi, trei vârste ale femeii au stat la aceeași masă evocându-și fiecare anii tinereții.

 

  • Mama s-a simțit mai bine decât de obicei de când face chimioterapie, a fost în Grădina Botanică și m-a rugat să-i pun să-l asculte pe cântărețul ei preferat, Gary Moore.

 

  • Motănelul nostru, Kotik, a ieșit azi pentru prima dată afară după aproape trei luni de tratament. Să-l fi văzut cum se tăvălea prin  iarbă, ba chiar a mai găsit și un fluturaș întârziat după care să alerge.

 

  • Întâlnirea fructuoasă cu N. Abia aștept lansarea cărții ei de mâine.

 

  • Am fost la lansarea de carte a prietenei mele N., unde m-am întâlnit cu o prietenă comună, A. Autograf, lacrimi și prăjituri delicioase.

 

  • La întoarcerea acasă m-am întâlnit cu C., unul dintre sponsorii proiectului meu de la after-school, Fotografiază-mi copilăria! prin intermediul căruia patruzeci de copii au primit câte douăzeci de fotografii cu ei editate de mine. M-a bucurat această revedere inopinată.

 

  • Am văzut în tramvai un bătrân care, trecând pe lângă Biserica Sf. Nectarie, și-a dat jos șapca, și-a făcut cruce și apoi a dus mâna în dreptul inimii. A repetat gestul de două ori. M-a impresionat acel om pentru că, prin gestul său, a dovedit că relația lui cu Dumnezeu e una vie, nu o simplă formă fără conținut.

 

  • I-am cumpărat mamei niște flori de la o bătrână, bucurând trei persoane: pe bătrână, pe mama și pe mine. O situație amuzantă – când am intrat în casă i-am spus mamei Ho comprato un mazzo di fiorellini per te!, fără să știu că aveam musafiri.

 

  • M-am bucurat că am negociat foarte avantajos prețul gentuței cu bufniță, așa că am vrut să fac și altcuiva o bucurie și am cumpărat ceva bun unei bătrâne. Apoi m-am premiat cu o carte la rândul ei foarte avantajoasă ca preț și neprețuită pentru mine-Ești ceea ce trăiești – Câteva date recente din neuroștiințe și experiențele duhovnicești ale Filocaliei, scrisă de diacon Adrian Sorin Mihalache. M-am bucurat că, răsfoind-o, mi s-a părut mult mai accesibilă omului de rând decât cele de până acum. Abia aștept să o citesc, să termin cu Frankl și o „înhaț”.

 

  • Kotikuț a ieșit iar pentru prima dată după o perioadă de vindecare și s-a chelfănit cu rivalul lui, Roșcovanul.

 

  • O zi de 7 noiembrie copleșitoare, începută cu obținerea unei invitații la filmul Coborâm la prima chiar când nu mai aveam speranță că voi face rost de ea, continuată cu întâlnirea cu M. și  conferința lui Alex Ștefănescu Eminescu și noi la care am fost amândouă și încheiată cu proiecția filmului Coborâm la prima la Ateneu și de discuția cu echipa de după. O doamnă din public, mamă a unui copil cu autism, s-a referit la persoanele cu dizabilități ca la unele cu alte abilități. De reținut această abordare frumoasă.

 

  • Astă vară, când dragii noștri medici veterinari se luptau să-l salveze pe Kotik, mama și cu mine le-am dăruit cartea Un motan pe nume Bob, scriindu-le dedicația aleasă de mama Din partea unor iubitoare de pisici pentru niște iubitori și tămăduitori de animale. Azi Bob s-a întors acasă, o prietenă librar de-a mamei, posesoare a trei pisici, ne-a oferit iubita carte despre motanul roșcovan care a dat sens vieții unui fost consumator de droguri.
  • Ce frumos lucrează Universul! I-am oferit lui N. niște cărți cu mandale și altele în care ești învățat să creezi mandale elaborate, iar ea mi-a spus că intenționează să predea un curs  de mindfulness și că-i vor fi de folos. În mod similar, am făcut un pachet cu cărticele foarte frumoase franțuzești pentru fetița prietenei mele de la București, ca să aflu azi că tatăl fetiței o învață franceză și că voiau să-i cumpere niște cărți în franceză pentru copii. Iar apoi i-am povestit prietenei mele că am fost la conferința lui Alex Ștefănescu, dar că nu mi-am cumpărat cartea lui Eminescu poem cu poem pentru că era 100 de lei și ea mi-a spus că o are ea și că mi-o oferă cadou. Ce să-ți mai dorești?

 

  • Cursul de Inteligență emoțională pe care mi-l predă N. este fabulos! Sunt recunoscătoare că am șansa asta nesperată de a lucra cu ea într-un mediu atât de securizant.

 

  • M-am bucurat că i-am oferit mamei o seară memorabilă la cinema la filmul Coborâm la prima.

 

  • Am întâlnit-o pe doamna N. la cinema. Ce om cald!

 

  • M-au bucurat trimiterile la Istoria artei din noul clip al Irinei Rimes.

 

  • Am cumpărat împreună cu mama o pâine și am hrănit cu ea porumbeii. A fost un moment deosebit cel în care ni se urcau pe încălțări în încercarea de a prinde cât mai multe bucăți de pâine. Bucurie procurată cu doi lei!

 

  • Acest noiembrie, la care mă gândeam cu înfrigurare, a venit cu vestea uimitoare că tratamentul urmat de mama a dat roade: o parte dintre noduli s-au restrâns, alții au dispărut cu totul.

 

  • Am fost împreună cu mama la Biserica Sf. Nectarie să-i oferim în dar sfântului o crăciuniță. ( I-am promis sfântului că, dacă o vindecă pe mama, o să-i ofer în dar flori)

 

  • Pe o pagină de Facebook din Cluj am găsit 3000 de redistruibuiri al mesajului despre pisicile care se adăpostesc pe roți sau lângă motor iarna. Bravo, Cluj!

 

  • O minune la supermarket: am cumpărat pentru fetița unui fost coleg cartea Povești de noapte bună, superb ilustrată, și, cum sunt puțin în mintea copiilor, mi-am dorit să iau un exemplar și pentru mine. Doar că, a doua zi, când m-am dus din nou la supermarket, ia cartea de unde nu-i. Am început să umblu prin tot magazinul în speranța că o voi găsi abandonată în altă parte decât în locul de pe raft, unde se găsea cu o zi înainte. Până la urmă mi-am spus că ăsta e un gând absurd, că n-am cum să cutreier tot Lidl-ul, doar-doar voi găsi cartea părăsită de vreun client  cine știe pe unde. Așa că m-am așezat la rând la casă, unde am văzut o lipie enormă abandonată. Nu pot să-mi explic ce a urmat decât ca pe o minune: am dat lipia deoparte ca să descopăr că fix sub ea  se afla un exemplar al Poveștilor de noapte bună care mă aștepta! Așadar, gândul că s-ar putea să găsesc poveștile oriunde aș fi căutat nu a fost chiar atât de absurd până la urmă. Și în viață, poveștile sunt oriunde. Trebuie doar să fii echipat corespunzător pentru a le descoperi.

povesti

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

icoana_maicii_domnului_panatanassa8

Voi continua cu postarea bucuriilor pe care le-am avut în această vară, deși a fost cea mai tristă dintre toate:

  • m-am întâlnit cu M.L. care m-a uimit cu înțelepciunea ei. Spre surprinderea mea mi-a oferit o iconiță cu Maica Domnului Pantanassa, al cărei acatist l-am citit dimineață pentru prima dată. Cum se leagă lucrurile tainic între ele! M.L. mi-a vorbit despre sfârșitul pământesc din perspectiva bucuriei mântuirii și mi-a permis să scriu aici ideile ei:

Ceea ce am încercat să îți spun vineri, cînd ne-am întâlnit, a fost legat de clipa morții, moment care este esențial în planul mântuirii noastre. E firesc să suferim cînd Dumnezeu cheamă la El pe cineva drag nouă, dar mai folositor pentru noi și, mai cu seamă, pentru cel adormit, este să privim cu ochi lăuntrici și duhovnicești tot ce se petrece în jurul nostru. Rugăciunea este cea mai valoroasă, căci ne ajută să depășim cu mai multă ușurință momentul și, totodată, îi ușurăm și celuilalt trecerea la cele veșnice.  Dacă Dumnezeu l-a chemat la El, e clar că are o rânduială în vederea mântuirii sale. Și atunci, de ce să ne întristăm? O viață întreagă omul râvnește să atingă aroma bucuriei veșnice și tocmai în clipele cînd Dumnezeu îl cheamă pentru a i-o face cunoscută, cei de acasă încep să atingă cele mai înalte culmi ale suferinței. Nu sîntem oare egoiști dacă facem asta? Nu sîntem în aceeași situație a mamei care își vede băiatul pe cale să se căsătorească, orientîndu-și atenția spre aleasa inimii lui? E un egoism cumplit, căci ne gîndim la amărăciunea pe care o trăiește sufletul nostru, ignorînd cu totul ușurarea, pacea și liniștea care cuprind inima celui chemat Sus, dacă acesta a avut o viață bineplăcută înaintea Tatălui din Cer. Lumea își urează „Condoleanțe!” și „Regrete eterne!” ca formule prin care s-ar încerca o anumită îndulcire a suferinței. Sincer, mă opun cu totul acestor structuri, căci, pe lîngă un grad înalt de formalism care le caracterizează, mi se par departe de esența creștinismului, care înainte de toate înseamnă Înviere! Or, spre ce fel de Înviere aspirăm noi cînd îi urăm cuiva că-l vom regreta o veșnicie?!? Fie nu cunoaștem sensul cuvintelor, fie sîntem niște ipocriți, fiind pe deplin conștienți că într-o zi vom muri și noi, nemaifiind capabili să regretăm pe nimeni, ci doar faptele triste pe care le-am săvârșit. Dacă Hristos ne-a făgăduit Învierea cea Mântuitoare, de ce să regretăm un om? De ce să îi anulăm atît bucuria imediată morții, cât și pe cea a veșniciei?!? În acest spațiu, oare cea mai frumoasă și adâncă urare nu ar trebui să fie „Hristos a înviat!”, ca mărturie vie a învățăturii în care credem?

 

  • vorbind cu A.U. despre teama mea de a o pierde pe mama,  ea mi-a spus: Oamenii nu se pierd unii pe alții. Ei doar se iubesc și atât.

 

  • bucuria de a contribui  un pic la binele lui M. așa cum și M. a contribuit la binele meu.

 

  • azi în curtea bisericii o fetiță stropea florile cu un pistol cu apă.

 

  • gestul impresionant pe care l-au făcut pentru mama fetele mele.

 

  • am făcut cunoștință cu Sf. Pantelimon( am citit Acatistul lui).

 

  • am trecut  pe lângă un curs de italiană ambulant( un domn îi spunea unei doamne: „Volevo fare un regalino alla bimba.”)

 

  • o doamnă în vârstă foarte cochetă( cu pălărie și rujată) a făcut o glumă simpatică către prietena ei care venea din direcția opusă, zâmbindu-mi într-un mod complice.

 

  • rănile lui Kotikuț se închid treptat.

 

  • o prietenă bloger mi-a scris: Un gând bun către Cel de Sus am trimis pentru mama ta din Catedrala din Cetatea din Alba Iulia.

 

  • am găsit ieri doi trandafiri galbeni aproape ofiliți și după ce i-am pus în apă și-au revenit.

 

  • am cumpărat de la Lidl niște bijuterii de orhidee miniaturale pentru mama.

 

  • am avut o bucurie mare când am întâlnit-o în autobuz pe una dintre elevele mele de la Școala de vară și m-a întrebat dacă am mai ținut ore de artă în afară de cea despre Remedios Varo. Faptul că a ținut minte numele pictoriței mele preferate m-a bucurat peste măsură, zâmbeam tot drumul până acasă.

 

  • Am mers cu N. la Planetariul mobil, din păcate fără ochelari, așa că voi reveni și mâine.

 

  • Le-am explicat organizatorilor că în prima zi am fost fără ochelari și au fost foarte drăguți și mi-au permis să intru fără a mai da bani pe bilet. Asociația Astronomică Pluto din Cluj rulz! Aș vrea să avem și noi în Iași un proiect similar. Cred că m-aș muta acolo.

 

 

  • Am primit de ziua celui de-al doilea nume, de Sfântul Alexandru, un dar neașteptat de frumos, să corectez o carte superbă, scrisă de un prieten bloger.

 

  • I-am oferit doctoriței lui Kotik de ziua ei onomastică un calendar cu căței și o agendă.

 

  • Am fost la tata de ziua lui și a fost încântat de calendarul cu căței pe care i l-am dat. A fost o zi în care, slavă Domnului, am comunicat cât de cât.

 

Sursa foto:

https://doxologia.ro/cinstirea-icoanei-maicii-domnului-pantanassa-izbavitoarea-de-cancer

 

Read Full Post »

Vara aceasta a fost poate cea mai tristă din câte am trăit până acum, căci am aflat că mama e bolnavă și la o zi-două distanță mi s-a îmbolnăvit și motanul, căruia inițial medicii nu i-au dat șanse de vindecare. Dar rugăciunile către Sf. Modest, protectorul animalelor, au dat roade și, după două luni, Kotikuț e aproape vindecat. Când mă rugam mi-am spus în sinea mea că dacă se vindecă pisoiul, o să se vindece și mama. Dă, Doamne, așa să fie!

Deși a fost o vară tristă pentru noi, m-am încăpățânat să-mi notez micile bucurii de zi cu zi și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut cât de multe s-au adunat într-un singur anotimp.

Le împărtășesc cu voi aici:

  • am convins-o în sfârșit pe mama să meargă să vorbească cu Părintele și peste o lună se va spovedi, să dea Domnul să reziste până atunci.

 

  • blândețea cu care Părintele a întâmpinat-o pe mama. Ea a fost foarte impresionată, e mare lucru pentru că până acum  considera preoția o profesie ca oricare alta și atât.

 

  • faptul că am cunoscut-o pe doctorița mamei la slujba de Sfântul Maslu chiar la Talpalari îmi dă o speranță că e pe mâini bune.

 

  •  mai mult de cincisprezece amici de pe Facebook au făcut donații pentru băiețelul bolnav de cancer al unui fost coleg din gimnaziu.

 

  • am reluat rugăciunile, mi s-a părut că  mi-a luat puțin timp să citesc Paraclisul Maicii Domnului.

 

  • încurajările primite de la oameni mai apropiați care se roagă pentru mama și pentru mine, ba chiar și pentru motan.

 

  • am reluat legătura cu o prietenă din gimnaziu care e psiholog și care și-a oferit ajutorul de câte ori voi avea nevoie.

 

 

  • trezvia pe care am avut-o la sfârșitul articolului: am înțeles că doar lăsând o portiță deschisă bucuriei putem face față dificultăților.

 

  • tot drumul spre doctor l-am însoțit în rugăciune pentru mama, tata, Kotik și băiețelul bolnav de cancer.

 

  • am primit un dar neașteptat de la doctorița mea.

 

  • am pus un pomelnic pentru mama la biserica din Galata și unul la Biserica Sf. Nectarie.

 

  • s-a întâmplat o minune, după ce mama l-a scăpat pe Kotik din geantă un tânăr a ajutat-o să-l prindă. Motănelul n-ar fi avut șanse de supraviețuire dacă rămânea afară.

 

  • încurajările prietenilor.

 

  • am primit aproape trei sute de mesaje de încurajare de pe grupul Puterea Credinței.

 

  • Paraclisul Maicii Domnului.

 

  • dacă vreau cu adevărat ca mama să se vindece e indicat să fac din gânduri o biserică.

 

  • Acatistul Sf. Nectarie

 

  • Kotik începe să se vindece, slavă Domnului! Credeam că o să-l pierdem, dar se vindecă și de data asta. Mulțumesc, D., că te-ai rugat pentru el în momente în care noi credeam că o să moară!

 

  • ce dar frumos i-a oferit Doamne mamei! A văzut la jumătate de metru de ea doi cai superbi de la Poliția călare și a avut ocazia să mângâie unul dintre ei. Pentru că scena se petrecea pe aleea din fața ferestrei mele m-a sunat de afară și mi-a spus să-i privesc pe geam. Ca să vă dați seama ce mare a fost bucuria mamei, în Portretul chinezesc dacă aș fi un animal aș fi…ea a oscilat între cal și pisică.

 

  • am mers împreună cu mama  la Biserica Sf. Nectarie și ne-am rugat, tonusul ei foarte bun.

 

  • încerc să mă comport normal, fără istericale, mă ajută și pastilele să fiu calmă, mă rog doar ca mama să nu aibă dureri insuportabile( înainte mă gândeam mai egoist,  ce fac eu dacă o pierd pe mama înaintea tatălui, că din banii mei n-aș avea nici cu ce plăti chiria. Acum refuz să mai gândesc așa.)

 

  • l-am pus și pe D. pe grupul de rugăciune,  are doar trei ani și jumătate, mititelul!

 

  • am postat pe blog textul alcătuit din impresiile copiilor despre tablourile pictoriței mele preferate. Îl puteți citi aici: roximoronica.wordpress.com/2018/07/12/remedios-varo-prin-ochi-de-copii/

 

  • o doamnă de pe grupul de rugăciune dedicat mamei mi-a dat o veste minunată, că va merge  la Prislop si va scrie un pomelnic separat pentru mama.

 

  • în aceeași zi o prietenă dragă mi-a spus că a ajuns la Icoana Maicii Domnului Prodromița, unde a primit o iconiță și mi-a propus să ne întâlnim să mi-o ofere pentru a o  așeza la căpătîiul mamei.

 

  • am început ziua cu Acatistul Maicii Domnului  Pantanassa, izbăvitoarea de cancer.

 

  • am mai adăugat mai mulți oameni pe grupul de Rugăciuni pentru mama.

 

  • mama s-a întâlnit cu o prietenă de-a ei foarte bună și s-a simțit foarte bine în compania acelei doamne.

 

  • chiar când ne doream să ajungem la Mănăstirea Hadâmbu, o prietenă de-a mamei a invitat-o chiar la acel locaș, unde se află o icoană făcătoare de minuni.

 

  • prietena mea cea mai veche, A., a pus un pomelnic pentru mama la Biserica Radu Vodă, din București, unde de află moaștele Sf. Nectarie.

 

  • m-am închinat la Sf. Nectarie

147079_sfantul-nectarie

 

Sursa foto:

https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/noiembrie/sfantul-nectarie-eghina/canon-rugaciune-catre-sfantul-nectarie-eghina-147079.html

Va urma

Read Full Post »

Ieri am avut o bucurie mare, ora de artă cu micuții a fost magică și, ca de obicei când am o bucurie mare, nu dorm suficient, așa că m-am trezit pe la 3.00 a.m.

Dacă tot m-am trezit atât de devreme m-am gândit să mediatizez pe Facebook cazul unui băiețel de trei ani și jumătate, diagnosticat cu cancer, și al cărui tată îmi fusese coleg de gimnaziu.

După multe zile în care m-am confruntat cu depresia, în care am vrut să las baltă toate proiectele în care am crezut la un moment dat, în sfârșit simțeam că investeam timpul cum trebuie, pentru a salva viața unui copilaș nevinovat. Am dat multe share-uri și după un timp am primit și mesaje de la unii dintre prietenii din listă că susțineau cauza mea, că au donat cât au putut pentru a-l salva.

Nu aveam de unde să știu în acele clipe că, în timp ce eu mediatizam cazul acelui copilaș, cancerul era mult mai aproape de mine, chiar în casa mea. După alte câteva ore, când din greșeală am intrat pe contul de Facebook al mamei, crezând că e al meu,  am văzut fără să vreau un dialog de-al ei în care i se destăinuia unei prietene că are cancer metastatic diagnosticat încă din februarie și că mie nu-mi va spune nimic decât spre final, de teamă că vestea ar duce la o recidivă a bolii pe care eu o am.

Cât timp am așteptat-o să vină de la tratament am plâns pe umărul prietenei din copilărie, care știa despre boala mamei. Aveam să aflu că mai toți apropiații ei știau, în afară de mine. Cu delicatețea ei sufletească, mama s-a gândit tot la mine, să nu sufăr eu, în timp ce ea își ducea drama demn, în tăcere.

La venirea ei acasă i-am spus că știu tot și am plâns una în brațele celeilalte. Cu toată durerea pe care mi-a adus-o aflarea acestei vești, sunt de părere că e mai bine că am aflat acum când încă mai este timp. Timp de petrecut împreună. Timp să-mi asum responsabilități pe care până acum le lua doar asupra ei. Timp să mergem în locul ei preferat, în Grădina Botanică. Timp să-i spun că o iubesc.

Vă rog pe toți cei care ați citit această confesiune să o pomeniți în rugăciunile voastre. Numele ei e Mariana.

 

 

 

 

Read Full Post »

 

De ceva vreme mă traversează starea specifică simboliștilor, de spleen, ce mă determină să las baltă inițiative în care la un moment dat am crezut, pe motiv că nu mă mai bucură.

Printre proiectele compromise se află cel de a scrie o carte, din care s-au adunat câteva capitole, dorința de a-mi aminti engleza pe care o știam pe durata facultății, voluntariatul prin care predau unor copii Istoria artei, scrierea de articole pe acest blog și chiar interacțiunea cu prietenii blogeri.

Poate am ajuns în acest punct mort și pentru că mi-am propus prea multe obiective și acum mă simt secătuită de puteri și fără dorința de a mai continua, deși știu că în acele activități se află răspunsul la întrebările mele.

Singura preocupare ce nu pare atinsă de această inerție e studierea limbii italiene, care m-a acaparat într-o așa de mare măsură, încât nu mai lasă loc niciunei alte inițiative. Se pare că vrea exclusivitate, ca o iubită capricioasă.

Dar Măria Sa Limba Italiană nu știe un lucru esențial: că pentru a-mi construi o stare de bine am nevoie și de manifestarea celorlalte fațete ale eului meu, nu pot să îi ofer ei totul. Pentru a a avea sentimentul că sunt trebuie să simt cel de-al unșpelea deget  scrijelind hârtia, la fel cum pentru a simți că am un sens mi-ar folosi voluntariatul cu copiii și împărtășirea cu blogerii a orelor publice de artă.

Amânarea acestor activități îmi amintește de niște șanse din trecut cărora le-am dat cu piciorul: fie să învăț gratuit limba finlandeză la o firmă, fie să predau engleza în cadrul unui proiect european de teamă că nu sunt suficient de bine pregătită.

Atunci am învățat că renunțările de azi vor fi regretele de mâine. Așa că pe azi îl am aici pentru a-l construi pe mâine.

commission__never_give_up_by_jackorjohn-daawz66

Read Full Post »

Older Posts »