Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Alexandrina Hristov’

concert-extraordinar-de-pa-ti-paula-seling-i145856

Ieri, 14 aprilie 2018, Ateneul ieșean a găzduit un eveniment de vis, susținut de Paula Seling și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani, condusă de dirijorul Daniel Manasi. 

În drumul cu tramvaiul spre concert am observat o gâză care intrase pe geam și nu mai găsea ieșirea și, rememorând momentul în care Harap-Alb  a cruțat viața furnicilor nuntașe, am încercat să o eliberez, fără să reușesc însă. Am sperat atunci la o mică minune, că insecta va găsi singură ieșirea.

Când am coborât am văzut o bătrână care vindea narcise galbene și aș fi vrut să cumpăr și eu câteva amintindu-mi cum am venit cu Mămuca la târg când aveam vreo cinci ani și am vândut cu ea lalele în piață. Dar n-aveam la mine decât un leu și i l-am dat bunicii fără să iau vreo floare.

De ce vă spun toate lucrurile astea care n-au nici o legătură cu concertul? Pentru că, ajunsă la Ateneu am avut parte de două mari minuni, dintre care vă voi dezvălui una, și anume faptul că, deși inițial eram printre cei care urmau să stea pe un scaun suplimentar incomod, chiar înaintea începerii concertului o domniță în ținută de epocă m-a invitat să mă așez pe unul din locurile libere rămase în sală și așa m-am trezit pe un nesperat rând doi de unde am spus Tatăl nostru în gând ca să nu fiu ridicată de pe scaun în ultima clipă. Și slavă Domnului, ruga mi-a fost ascultată.

După ani întregi în care am ratat concertele susținute de Paula Seling în Iași a venit și seara binecuvântată în care mi s-a împlinit această mare dorință de a o vedea și auzi cântând la un metru de mine.

Am ascultat deopotrivă melodii străbătute de un fior religios, pe versuri de Mihai Eminescu, Traian Dorz sau Corneliu Coposu, dar și cântece de dragoste, pe versuri de Nichita Stănescu, precum și două melodii al căror text aparține chiar Paulei Seling. O mare bucurie a fost pentru mine faptul că a cântat Trurli, melodie pe care mi-o cânta bunica mea când eram mică.

Artista, când înduioșător de sensibilă, când surprinzător de jucăușă, a știut să-și mențină auditoriul implicat pe toată durata concertului. Noi, cei din public, am cântat împreună cu ea Ce bine că ești, dar și Trurli. Așa cum solista însăși a spus înaintea unui cântec de dragoste iubirea ține lumea laolaltă. Privind la chipurile fericite din sală, mi-am dat seama că exact asta a reușit să facă aseară.

În ceea ce privește Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, aceasta m-a încântat cu muzică de film fix pe gustul meu. Domnul dirijor Daniel Manasi ne-a întâmpinat cu un Hristos a înviat!, adoptând totuși un ton jucăuș care s-a potrivit perfect cu cel al Paulei Seling. Domnia sa ne-a arătat cum bagheta știe cuvinte și îi învață și pe alții, invitându-ne să cântăm împreună cu orchestra.

Am avut, la acest concert, sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi și mi-aș fi dorit să prelungesc clipa într-o eternitate, dar pentru un conținut mai mare decât forma prelungirea unor emoții atât de intense ar fi devenit insuportabilă. Am fost cu corpul în iarnă de  atâta înfiorare, dar cu sufletu-n primăvară  de atâta încântare. Mi-ar fi plăcut ca toți cei dragi mie să fie prezenți ca să ne bucurăm împreună, dar cum acest lucru nu a fost posibil m-am bucurat eu și pentru ei.

Spre final, de la atâta aplaudat simțeam usturimea palmelor și durerea brațelor cum mi s-a întâmplat acum doi ani, când am fost la un concert al Alexandrinei Hristov.

După concert am luat decizia de a pleca într-o vacanță muzicală de vreo lună, așa că nu mă căutați, de mine nu-ntrebați, voi fi ocupată să-mi procur un rai sonor, ascultând cu nesaț melodiile Paulei Seling. 

După toate minunile care mi s-au întâmplat ieri m-am întrebat dacă femeia în vârstă cu flori nu era cumva o sfântă preschimbată în bătrână care a decis să mă răsplătească pentru bănuțul pe care i l-am dat. Și cum cred cu adevărat în minuni, nădăjduiesc că gâza despre care vă scriam la început a găsit ieșirea pe fereastra întredeschisă.

foto Paula Seling

Fotografie din concert postată cu acordul solistei

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulaseling/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

 

1.png

 

2 (2)

 

4 (2)

 

cinci

 

5

 

6

 

7

 

opt

 

9

 

10

To be continued

The Source of the images:

http://browse.deviantart.com/?q=by+the+fireplace#/d4ktckr

http://browse.deviantart.com/?q=sotron#/dzgy09

https://www.colibrigames.mx/LA-LLAMADA-REMEDIOS-VARO-,1440_1479758979

https://www.facebook.com/media/set/?https://www.deviantart.com/art/Birthday-Morning

https://www.deviantart.com/art/Our-Town-72536024

https://www.vladstudio.com/wallpaper/?toucan

http://alexandrinahristov.blogspot.ro/ 49096299set=a.488108284286.264796.44869749286&type=3

http://browse.deviantart.com/?q=bubbles+child#/d2ghfdc

http://browse.deviantart.com/?q=kites&offset=48#/dv791k://www.musicalpainter.com/original%20paintings.html

http://browse.deviantart.com/?q=music#/d19ewgehttp://browse.deviantart.com/?q=tulips&offset=24#/deg59x

http://browse.deviantart.com/?q=happiness&offset=48#/d2n8yv1

http://browse.deviantart.com/?q=share&offset=120#/d2uvbg6

 

Read Full Post »

12 octombrie 2013

Azi, după câteva luni bune de pauză, reîncep Atelierul Fulg de nea la after-school.  Iau cu mine sârmă modelatoare în trei culori, perle de sticlă și multe emoții.

Ajung destul de devreme, sunt venite doar câteva fetițe, dintre care două noi, pe care nu le-am mai văzut înainte. Una dintre cele cu care am făcut atelierul anul trecut, Y., îi spune la ureche colegei ei ceva, arătând spre mine. La asemenea gest, eu am reacția de disc zgâriat a adultului, spunându-i lui Y. că nu-i frumos ce face. Nu mică mi-e mirarea când cele două copile îmi oferă felicitări realizate de ele, pe care au scris Bine ați venit la noi, că v-am așteptat!

Până la sosirea celorlalți școlari, fetițele îmi povestesc de alte ateliere, mai  rurale, unde bunicii le-au învățat să facă păpuși din…păpușoi, dar unde au pătruns și niscaiva americanisme, de genul dovlecilor crestați de Halloween.

De la bunicii din dotare, discuția alunecă spre…bunicuța sexy, văzută de o fetiță  la o emisiune tv.  În paranteză fie spus, sintagma, neașteptată pentru o non consumatoare de televizor  ca mine, îmi amintește de un seminar la care am fost mai demult, numită Ai copil ? Învață să fii părinte!, unde invitata, psihoterapeutul Cristina Trepcea,  avertiza că lăsarea copilului în compania celei mai ieftine bone, televizorul, este o formă de violență pasivă, afectând discernământul copilului aflat în perioada de formare.

Poate de aceea, așa cum pentru copii există after-school, așa ar trebui să existe programe after-work pentru părinți, în care aceștia să fie, la rândul lor, instruiți în privința alegerilor optime pentru copiii lor.

Însă la after-school nu avem prea mult timp pentru asemenea considerații, căci, odată cu venirea altor kinderi, aflu cu încântare că există totuși oameni în viața lor care să le cultive gustul pentru frumos, cum ar fi, de exemplu, un învățător care îi învață pictarea unor icoane pe sticlă, îndeosebi a Sfintei Parascheva, prăznuită zilele astea la Iași. Nu știu ce însemnătate are pentru vârsta lor această activitate, dacă îi înțeleg componenta sacră, dar dacă nu acum, poate acest lucru se va întâmpla peste ani, privind retrospectiv către copilărie.

Cât despre atelierul nostru de azi, el e precedat de un joc de-a școala și tocilarii, prin care urmăresc reevaluarea școlii dintr-o perspectivă pozitivă.

Pentru a le capta atenția, port ca accesoriu niște ochelari de plastic supradimensionați, despre care un băiat spune că se potrivesc unui sumo și le propun ca pentru o zi toți să fie tocilari dacă vor să împrumute ochelarii gigantici. Condiția e să dea ca exemplu o activitate plăcută pe care o desfășoară la școală, și, cu ochelarii pe nas, să o scrie la tablă.  Le surâde ideea, chicotesc de se prăpădesc când ies la tablă și își scriu ideile purtând ochelarii de Gargantua. Trebuie să fie niște ochelari magici, căci, dintr-un loc plictisitor, școala devine locul unde ne distrăm, unde ne jucăm, unde învățăm ARTĂ sau unde învățăm să fim mai buni. Doar pentru un băiețel ghiduș ochelarii par să nu aibă pe deplin efect, căci răspunsul lui e școala e locul unde ne batem! Evident că pedagogul din mine ripostează, spunând că le-am cerut ca exemplu o activitate plăcută, la care același băiat spune răspicat : pentru băieți e o activitate plăcută. Dacă e să mă gândesc la Chuck Palahniuk cu al lui Fight Club trebuie să recunosc: he has a point !

Încântată de acest joc de roluri, o fetiță mă întreabă: Aici o să facem tot timpul lucrurile într-un mod amuzant ? Tresar și abia acum conștientizez că încercarea mea de a face activități altfel a trecut testul și de data asta.

Urmează partea propriu-zisă de atelier, unde îi învăț să facă un copăcel hand made cu două ramuri. La rândul meu am fost învățăcel în crearea pomilor hand made acum câteva săptămâni, când o prietenă m-a îndrumat  pas cu pas în realizarea lor într-o cafenea ce încurajează atelierele de creație, numită Sage.

Lucrul  nostru e întrerupt de venirea neașteptată a unei noi voluntare, moment în care copiii abandonează totul pentru o sesiune de îmbrățișări cu ea.  De altfel, e o lege nescrisă aici ca orice activitate să fie eclipsată de sosirea unui voluntar, oricât de atractivă ar fi acea activitate. Copiii ierarhizează corect, intuitiv, ceea ce contează cu adevărat : întâi oamenii și  pe urmă celelalte.

 Apoi reluăm lucrul. La vederea atâtor mărgeluțe colorate băieții strâmbă inițial din nas, crezând că o să realizăm niște brățări pentru fete. Ca de obicei, kinderii fac tot felul de presupuneri în privința rezultatelor, de la câini la extratereștri, dar niciuna nu se apropie de realitate.

La final are fiecare câte un copăcel, chiar dacă probabil nu fiecare a plantat încă unul.

Copăcelul nostru e însuși Pomul Cunoașterii. Al cunoașterii unui nou meșteșug.

La sfârșitul orei, aceeași fetiță cu inițiativa de a realiza felicitări pentru mine, îmi mângâie abdomenul cu afecțiune, exclamând, aproape ca-n povestea clasică, Dar ce burtă mare aveți, doamna! Mai mult amuzată decât supărată, îmi trece prin minte un vers de-al Alexandrinei care se potrivește foarte bine contextului: o vorbă m-alină/ Alta mă doare…

Ne luăm rămas bun până la atelierul viitor, ei plecând spre casă cărând pădurea de copaci în ghiozdane, eu îndreptându-mă spre job cu încă un strop de copilărie în suflet.

Read Full Post »