Sărbătoresc 10 ani de blogging cu un articol despre pisici

În luna aceasta se împlinesc 10 ani de când am postat primul articol pe blogul meu.

Cum nu-mi plac bilanțurile, am ales ca, în loc de a scrie despre experiența bloggingului pe care o am de 10 ani, să scriu un articol despre cele 5 pisici ale noastre și să consider acest text ca unul aniversar. Enjoy!

Micuț are un nume predestinat. După ce i-am spus astfel nu a mai crescut precum celelalte pisici, ci a rămas un motănel de talie mică. De aceea îl alintăm și Ubirea-lu’mama mică. Îl mai numim, printre altele, Isoscel pentru că are un triunghi mic, alb, isoscel pe năsuc, dar și Ratunică, atunci când i se face coada stufoasă. De multe ori pare că există o incompatibilitate între el și coada lui, în timp ce el pare liniștit coada e foarte agitată.

Este pisoiul cu cele mai multe obiceiuri ciudate: linge perdelele și mănâncă plasticul, se ascunde adesea sub o pătură când vrea să doarmă, astfel că aceasta, prin rotunjimea pe care o dobândește, pare…gravidă. Mama se amuză când îl vede coborând și exclamă: „Iar naște păturica noastră!”

Are tot felul de ascunzători, atât la înălțime, pe dulap (la „mansardă”), cât și în „adâncul” de sub pat, dar și sub covor.

Ce mă înduioșează cel mai mult la el e încrederea pe care o are în mine când se coboară de pe dulap în brațele mele.

De o vârstă similară cu Micuț e Murmurica sau Ubirea-lu’ mama mijlocie de aproximativ trei ani și tot așa de poznașă ca și el.

Ca înfățișare Murmu e dolofană, are un nas cârnuț și un profil de divă. Fundulețul ei comic o face să semene cu albinuța din reclama la Propolis C răceală și gripă.

Oscilează între muuult somn de frumusețe și joacă, ori de una singură ori cu Micuț.

Dintre toate pisicile noastre, Murmu e cea mai docilă, rămâne minute în șir în poziția în care o așezăm fără să protesteze.

Pentru că adesea alunecă pe podea în timp ce aleargă prin casă glumesc cu mama și spun că ar trebui să o înscriem la competițiile internaționale de patinaj artistic.

A fost mămica a patru puiuți de care ne-am ocupat o vară întreagă. Dintre aceștia unul a dispărut fără urmă, pe unul l-a călcat din păcate mașina, iar pe ceilalți doi i-am ținut în regim de foster până am găsit o domnișoară foarte iubitoare care i-a adoptat și care acum le face toate mofturile, creeându-le chiar și un cont pe Instagram.

Kotik e Ubirea-lu’mama mare, va împlini 7 ani în vară dacă Domnul va vrea.

El e cel mai zgmotos – toarce tare, e masculul alfa care își pune „mânuța” pe capul celorlalți când mănâncă și nu-i  lasă să pape decât după ce a terminat Măria Sa de mâncat. E și cel mai alintat, poate și pentru că a fost foarte bolnav, a îndurat 86 de zile de tratament chinuitor.

Toată vara stă ziua în „jungla” din spatele blocului, iar seara spunem că are ore la seral, căci vine mereu dinspre o școală.

Ca să-l convingem să vină acasă îl „clopoțim” cu cheile.

Într-o perioadă în care mama se ocupa de Murmurica și de puiuții ei Kotik o pândea să vadă ce face și într-o zi l-a găsit pe acesta în culcușul puiuților, deși avea un apartament întreg la dispoziție în care să stea. :))

Când vine în camera mea se așază mereu cu obrăjorul pe obrajii mei într-un mod irezistibil.

Șibel e Ubirea-lu’mama colosală, e cel mai mare dintre toți. E un Albastru de Rusia care a venit pentru prima dată la noi într-o zi ploioasă și cu tot regretul nu l-am primit pentru că locuim în chirie și aveam deja prea multe pisici. Dar a fost perseverent și până la urmă ne-a cucerit, astfel că acum e și el un membru al familiei.

Când vine cineva în vizită la noi, Șibel e primul care atrage atenția căci este nespus de frumos.

Are un mod foarte discret în a-și exprima afecțiunea, își așază o mânuță(nu o lăbuță) pe brațul mamei sau al meu și toarce în surdină.

E cam răuț cu Lemurica pe care o bate adesea, iar pe Micuț încearcă să-l bată, dar cum e foarte greoi și Micuț foarte sprinten, nu reușește aproape niciodată.

Știe de frica lui Kotik, căruia îi recunoaște autoritatea și mănâncă abia după ce termină acesta.

Lasă multă blană prin casă, căreia noi îi spunem „șibei.”

Cea mai bătrânică pisică e Lemurica, are minimum 8 ani. E o pisică…paradoxală, vânătoare de temut pe de o parte, și bătuta de serviciu de către toți motanii noștri pe de alta. Mai ales Kotik și Micuț sunt niște ingrați, căci atunci când erau mici ea s-a comportat cu ei ca o mamă bună. Se refugiază adesea din calea lor în locurile înalte din casă, pe televizor ori pe frigider.

În urmă cu ceva timp am povestit o întâmplare tragi-comică legată de Lemu, ne-a adus un șoricel mort care a stat în patul mamei o noapte întreagă fără ca ea să-și dea seama.

Pe lângă pisicile noastre, mai este un motan roșcat care ne vizitează sporadic, Vasilică, după cum a fost numit de vecinii din cartier. Uneori vine doar ca să stea puțin în casă, nici mâncare nu vrea. Odată s-a așezat în bibliotecă la icoane, am tras de el cât am putut să-l scot de acolo, dar n-am reușit. Era de nemișcat ca un pietroi. L-am lăsat până la urmă în pace și a plecat el când s-a trezit.

Cam astea sunt pe scurt poveștile despre generatoarele noastre constante de dopamină.

În imagine este un tablou cu toți șase realizat de o domnișoară studentă la medicină cu aptitudini artistice care a fost prima mămică a lui Șibel.

Celor care ați fost alături de mine în acești 10 ani vă mulțumesc din suflet și vă rog să mă iertați că nu mai intru pe blogurile voastre atât de des cum o făceam cândva. De când boala mamei s-a agravat am ales să stau mai mult offline și să petrec timpul împreună cu ea.

Publicitate

Read Full Post »

Bucurii de toamnă 2020(1)

Anul acesta le-am transmis prietenilor de ziua lor urarea La mulți ani cu bucurii mici, mijlocii și mari! Ulterior am realizat că noi avem parte de o bucurie mică (Micuț), una mijlocie ( Lemurica) și una mare( Kotik).

De ziua mea am primit niște urări copleșitoare de la prieteni. Vă mulțumesc tuturor!

Tot de ziua mea mi-am cumpărat o cărticică pentru copii franțuzească de câțiva lei pe care scria Joyeux anniversaire! E un mod al Universului de a-mi fi urat la mulți ani!

Faptul că bloggerul M. mi-a permis să mă inspir din articolele lui despre artă în proiectul meu cu întrebări și răspunsuri din domeniul picturii. Mulțumesc mult, M.!

Am cumpărat primul număr din seria cărților de filosofie căci era la un preț accesibil(10 lei).

Șibelul se lasă mângâiat, treptat, treptat se domesticește. Poate la iarnă va veni în casă.

Mesajul bloggerului prieten M. despre cele trei articole ale mele dedicate lui Michael Cheval:

Sînt așa de bucuros că am dat peste aceste articole ale tale, dedicate pictorului Michael Cheval! Nu știam multe din lucrările prezentate, sînt de o complexitate și o profunzime aparte. Totodată, după o lungă perioadă deșertică, am reușit să mă deblochez și să scriu din nou, grație mai multor factori, în mare măsură acestor articole recomandate de tine. Mulțumesc din suflet! Foarte frumos ai redat și interpretat temele propuse de pictor și ce bine că ai avut și o activitate cu copiii, legată de tablourile lui Cheval. Puțini ca tine. Scriu aici impresii după parcurgerea celor trei articole, sînt plin de emoție. Mulțumesc din nou!

Șibelul a venit singur la noi și de două nopți doarme în casă. Mă bucur mult să văd că acest pisoi care a fost nevoit să stea în captivitate la cabinet și a fost traumatizat de claustrofobie acum începe să se îmblânzească. I-am făcut cu acest prilej o ședință foto.

În sfârșit s-a ieftinit Introducere în psihologie și am cumpărat-o la un preț decent. Din păcate, Micuț i-a ros cotorul după nicio săptămână. Mitel, pe vremuri, rosese o enciclopedie despre animale pentru copii. Acum, când motănelul nu mai e, o consider o amintire de la el. Așa trebuie să gândesc și în cazul lui Micuț, să nu mă supăr pe el, ci să privesc pozna lui ca o personalizare a cărții. 🙂

Doamna librar I. mi-a făcut rost de cartea Cine a fost Stephen Hawking?, pe care am ratat-o de pe elefant, căci se lichidase stocul.

Am văzut un serial filmat în Paris. Povestea aproape că nici nu m-a interesat, am urmărit cu drag peisajele.

A apărut în sfârșit pe net It Must Be Heaven, tradus la noi ca Paradisul, probabil. L-am văzut cu mama, care nu mi-a înțeles entuziasmul în privința lui. Ori e vorba de gustul meu aparte pentru filme care nu plac tuturor, ori, mai rău, e din cauza stării ei de boală care o face să nu se mai entuziasmeze de nimic.

Prietena mea C. mi-a trimis un link către picturi pariziene. E a treia oară în două zile când Parisul se insinuează în viața mea. Pentru cei interesați las linkul ei aici.

O bucurie mare când am aflat că artistul Vladyslav Yerko e ilustratorul cărții Crăiasa Zăpezii, găsită nesperat gratis pe Scribd. Dacă printre voi se află cineva care dorește pdf-ul, vă rog să-mi scrieți și vi-l trimit pe email. Am eu o vorbă, o bucurie e deplină când o împărtășești cu ceilalți.

Am descoperit pe Scribd niște enciclopedii gratuite pentru copii, dar și mai multe cărți din colecția Disney Clasic, din care nu aveam decât Dumbo și TinkerBell. S-a compensat cu momentul în care am fost nevoită să le aleg doar pe cele două. Nu mai speram să am aproape toată colecția. Abia aștept să trimit toate pdf-urile prietenelor mele cu copii.

Am început un nou Powerpoint despre artă pentru copii. Mi-e dor de lecțiile cu cei mici. Cine știe când le voi mai putea susține, dată fiind pandemia. Dar mă pregătesc conștiincios în continuare.

Am găsit niște efecte pentru Powerpoint fabuloase! Sigur le voi capta atenția copiilor cu ele. De când visam la așa ceva, Powerpointurile mele se cam banalizaseră din punctul de vedere al interfeței.

Mă înduioșează teribil echivalentul moldovenilor la te îmbrățișez- te cuprind. Când l-am auzit prima dată la actrița Tania Popa mi-au dat lacrimile.

O bucurie imensă: Micuț(Firicel), pe care nu-l lăsăm deloc afară pentru că nu se teme de pericole, a avut un moment în care a ieșit pe pervaz, dar a revenit în casă. Mai era puțin și îl pierdeam. Mulțumesc că nu ne-ai părăsit, Micuț!

Mă îmbăt cu cărți despre Leo(nardo)…Cred că e ceva din el și în mine de rezonez atât de mult…Setea asta de cunoaștere fără sfârșit, ea e numitorul comun…

O sincronicitate muzicală: am ascultat într-o zi vreo oră Firma, cu care nu mă mai delectasem de ceva vreme, și în ziua următoare formația și-a lansat o nouă melodie. Păcat că de când e mama bolnavă nu mai am acea bucurie pură când ascult muzică, ci bucuria e amestecată cu sentimente de vinovăție. Mama însă, în înțelepciunea ei, chiar mă îndeamnă să ascult, ca să mă întăresc și să rezist când va fi mai rău de cum e în prezent.

O prietenă, căreia eu îi spun Solaris, s-a fotografiat cu o prietenă de-a ei, având amândouă prinse în piept câte o frunză. Nici nu-mi imaginez un omagiu mai frumos adus toamnei! În loc de mărțișoare, erau un fel de brumișoare. 🙂

Șibelul a primit un pătuț de la domnișoara studentă care l-a găzduit o lună. Fiecare motan și l-a însușit în felul lui, după cum se poate vedea în imagini. Micuț s-a așezat sub perna pătuțului, iar Șibelul s-a răsturnat cu pat cu tot.

• 

• 

• 

O veste foarte bună primită de la prietena mea C. A fost atât de drăguță și mi-a spus că dacă simt nevoia să vorbesc cu cineva ea e oricând disponibilă să mă asculte. Mulțumesc mult, C.!

Ședință foto la ultimele handmade-uri. Ei sunt ursuleții bigoți. :))

Feedback-ul generos pe care mi l-a dat prietena mea C. la carte

Chiar dacă prioritățile mele în materie de lecturi sunt Psihologia, Istoria Artei și biografiile personalităților, am luat decizia de a citi cărțile preferate ale mamei( mai ales cele scrise de doamna Ileana Vulpescu) pentru a discuta cu ea despre ele și pentru a înțelege de ce-i plac așa de mult. Când a aflat de decizia mea, mama s-a bucurat foarte mult.

Read Full Post »

Bucurii de vară(2)

Verișoara mamei mele și o doamnă, fostă colegă cu mama, mi-au trimis evocările lor despre ea pe care vreau să le adun într-o carte. La acestea se va adăuga și minunatul interviu pe care i l-a luat o prietenă de-a mea mamei în urmă cu câțiva ani.

Feedbackul doamnei și domnului T. la prima mea carte

Am ajuns la 300 de întrebări ce fac parte din noul meu proiect legat de artă.

Dialogurile cu prietena mea M. sunt, ca întotdeauna, dătătoare de trezvii. Ea mă ajută să văd ceea ce contează cu adevărat.

Fac unele lucruri pentru prima oară în această perioadă, pe care ar fi trebuit să le fac încă din copilăria mică sau din adolescență, dar pe care le-am evitat sub pretextul lipsei de îndemânare. Și deși la început eram foarte descurajată și mă temeam că n-o să-mi iasă, fac progrese vizibile zilnic.

M-a bucurat reacția pe care au avut-o cele două foste colege de facultate când le-am trimis poze scanate cu ele din vremea studenției noastre.

Potecuța m-a introdus în arta lui Seamus Wray, care pictează în timp ce se pictează în timp ce se pictează la infinit. Vă invit să priviți și să vă minunați:

• 

• 

• 

• 

• 

Am intrat într-o nouă etapă din două puncte de vedere: învăț să gătesc cât de cât și mă documentez pe teme istorice alternând biografia unor personalități cu filme istorice despre acestea.

Kotik are oră fixă în care vine în cameră la mine și vrea în brațe. M-a înduioșat așa de mult, că eu aveam de citit ceva și tot îl luam din brațe și-l așezam pe pat, iar el iar voia la mine. A repetat gestul de vreo cinci ori, dragul de el!

Bucuria când se conturează în minte o nouă întrebare legată de proiectul meu despre artă.

Un vis în care inventasem o limbă nouă, cu cuvinte asemănătoare limbii engleze și italiene…și momentul în care s-a rupt vraja, și mi-am spus că mi-ar fi foarte greu să fac asta, semn că a intervenit rațiunea și m-am trezit.

Reacția bloggerilor la arta lui Kinuko Y. Cratf

Ședințele foto cu Micuț alias Firicel

Kotik e nelipsit din brațele noastre când ne uităm la Comisarul Rex. Știu, e un film ușurel, incompatibil cu preferința mea pentru filmele de artă, dar câinele e adorabil, iar de limba italiană ce să mai zic? It’s music to my ears.

Șibelul se rotunjește tot mai mult, se învelește de iarnă, e o minune de motan. Ne bucurăm că și-a stabilit arealul aproape de casa noastră și că îl vedem zilnic pe geam când vine la papa.

Poveștile aflate despre Regina Elisabeta Gloriana și despre Cristofor Columb. Am văzut și cinci filme despre cei doi, dintre care unul merită să vi-l recomand. Dar asta rămâne pe luna viitoare.

Read Full Post »

Bucurii de vară(1)

De 1 Iunie am editat fotografii pentru copiii prietenilor mei. Am avut un sentiment profund de armonie și de comuniune și o ocazie de a face un schimb de cuvinte cu o parte dintre ei.

Prietena mea C.B. mi-a dat o veste extraordinară! Am sentimentul că, prin oamenii pe care mi-i trimite pe Cale, Dumnezeu nu mă va lăsa singură.

După ce am trecut prin toți nervii în timp ce am stat foarte mult la un rând, am primit ca răsplată cireșe cumpărate de la colțul blocului și vederea unor căluți chiar lângă mine. M-am bucurat să împart acest moment cu mama, care adoră caii și se emoționează mereu când îi vede în realitate.

Faptul că intervenția mamei a avut loc cu bine și nu a fost dureroasă.

Cărticelele primite de la farmacie cu arta lui Grigorescu și a lui Luchian.

Doamna Zina mi-a scris un mesaj care m-a bucurat mult.

Ajutorul pe care mi l-a dat Potecuța pentru a trece la versiunea veche de WordPress. Mulțu, Potecuț!

M-am bucurat de încântarea bloggerilor față de arta lui Brigid Marlin.

Darul primit de la prietena mea I. îmi e de mare folos. Felul în care jonglez cu subtitrările în italiană în timp ce mă uit la filme îmi îmbunătățește mult vocabularul.

Am primit o vizită neașteptată: un fost coleg de gimnaziu și mama lui care ne-au fost vecini acum niște zeci de ani. Mulțumim, doamna L. și M.!

Kotik a împlinit luna asta 4 ani! E o minune că trăiește pisoiul ăsta, după toate prin câte a trecut. De asta îl și iubește mama mai mult ca pe toți, căci amândoi au trecut razant pe lângă moarte.

O sincronicitate din domeniul artei: acum câteva zile m-am tot gândit că m-aș bucura dacă aș afla numele unui artist ale cărui lucrări circulă pe Internet însoțite de citate și dorința mi s-a îndeplinit. Văzusem doar aceste trei lucrări care aveau text și am intuit că arta lui e una extraordinară. Pictorul e Tomasz Alen Kopera.

Domnișoara D., cea căreia i l-am încredințat pe Șibelul, un motan de pe afară pe care noi i l-am dat să castreze, ne-a făcut o bucurie mare și a venit la noi acasă cu motănelul de care ne era foarte dor. Am fost foarte impresionate de gestul fetei, căci noi nu mai speram să-l vedem vreodată face to face din momentul în care i l-am dat ei. 

Cititul despre Michelangelo într-o carte despre cele patru temperamente și despre cele patru temperamente într-o carte referitoare la arta lui Dürer, de parcă  ar fi știut cărțile una de alta și au comunicat tainic între ele. 

Feedback-ul bloggerilor la arta lui Tomasz Alen Kopera. Unul dintre ei, M., l-a redistribuit pe blogul său.  Am găsit un site grozav cu materiale în engleză pentru copii și adolescenți. Vă pun link aici, poate vă interesează.  Recomand revistele de pe site Time Pass, care acoperă mai multe domenii de cultură generală și care pot fi descărcate în computer.

Domnișoara D., cea căreia i l-am încredințat pe Șibelul, un motan de pe afară pe care noi i l-am dat să castreze, ne-a făcut o bucurie mare și a venit la noi acasă cu motănelul de care ne era foarte dor. Am fost foarte impresionate de gestul fetei, căci noi nu mai speram să-l vedem vreodată face to face din momentul în care i l-am dat ei. 

Cititul despre Michelangelo într-o carte despre cele patru temperamente și despre cele patru temperamente într-o carte referitoare la arta lui Dürer, de parcă  ar fi știut cărțile una de alta și au comunicat tainic între ele. 

Feedback-ul bloggerilor la arta lui Tomasz Alen Kopera. Unul dintre ei, M., l-a redistribuit pe blogul său.  Am găsit un site grozav cu materiale în engleză pentru copii și adolescenți. Vă pun link aici, poate vă interesează.  

Recomand revistele de pe site-ul Time Pass, care acoperă mai multe domenii de cultură generală și care pot fi descărcate în computer.

Bucuria imensă pe care am simțit-o când le-am trimis prietenilor mai multe reviste Time Pass. 

Domnișoara studentă a decis să-l repună pe Șibel în teritoriu pentru că nu se adapta la viața de apartament, el fiind un motan care a trăit mult timp afară. M-am bucurat mult să-l văd pe pisoi din nou liber. Acum vine de două-trei ori pe zi la noi pe pervazul de la bucătărie pentru papa.

Donația pe care am făcut-o Părintelui care se ocupă de copiii sărmani. Mă mângâie gândul că din banii aceia un micuț nevoiaș va avea ghete noi la iarnă. Fără ajutorul prietenilor mei această donație nu ar fi fost posibilă. Vă mulțumesc tuturor! 

Digi-World a redistribuit seria Les grands maîtres de la peinture și am urmărit câteva episoade împreună cu mama. Le-am văzut cu agenda în față, luându-mi notițe, la fel cum fac cu replicile din filmele italiene.

Bucuria pe care prietena mea C. a împărtășit-o cu mine, de a-mi arăta ecografia bebelușului ei. 

Fotografiile comice pe care prietena mea M.N. mi le trimite cu fetița ei E. 

Darul parfumat primit de la doamna T. Vă mulțumesc!

Mi-am făcut un program săptămânal riguros: două zile citesc Psihologie, două zile -Istoria artei, particip o dată la două săptămâni la Miercurea fără cuvinte, fac o dată la două săptămâni o figurină handmade vinerea, sâmbăta citesc despre biografia unei personalități, iar duminica copiez câte un citat din Biblie și editez o pagină din Powerpointul pentru copii. 

Donația pe care am făcut-o Părintelui care se ocupă de copiii sărmani. Mă mângâie gândul că din banii aceia un micuț nevoiaș va avea ghete noi la iarnă. Fără ajutorul prietenilor mei această donație nu ar fi fost posibilă. Vă mulțumesc tuturor!  

Am făcut o bufniță handmade din fetru. 

Feedbackul pe care l-am primit de la doamna Z. la arta lui Rafal Olbiński: M-am obișnuit să-mi țin răsuflarea când intru pe blogul tău. Nu am greșit nici astăzi! Așa cum mai scriam și în altă parte, mă bucură nespus să fiu parola prin care prietenii să aibă acces la o artă inedită și mai puțin cunoscută. 

Comentariul prietenului M. la articolul Poz(n)ele la control! (disponibil aici) despre motanii aniversați vara asta: Savuros, foarte savuros text. Întreg conceptul. Ce să mai zic de poze? Bucuria inimii. Ce fericire trebuie să fie la voi, cu așa suflete faine. Îmi plac mult numele alese! Și eu gândesc variante de nume originale și faine pentru pisicul pe care plănuiesc să-l adopt în viitorul apropiat. Mi-ai făcut ziua mai faină, Roxi. Mulțumesc mult! Timp frumos vouă! 

Recenzia  de pe  https://imaginarycoffee.wordpress.com/2020/07/31/la-capatul-soaptelor-mihai-cotea/ despre cea mai recentă carte a lui Mihai Cotea. De la bucuria de a citi recenzia ei, am ajuns la bucuria de a descoperi cartea lui Mihai Cotea pe Scribd, numită Eu și Mia. 

Schimbul de emailuri pe care-l am cu prietena mea dragă M. 

Cărțile pe care le-am trimis pe email mai multor prietene de-ale mele. Mă bucură că le pot fi de folos. 

Vizitele lui Șibelul și Roșcățelul, cei doi motani pe care noi i-am castrat și care vin mereu să-și ia papa(=taxa pe frumusețe).

Read Full Post »

Bucurii de toamnă 3 (2019)

• Nu neapărat o bucurie, mai degrabă o constatare amuzantă: motănelul nostru e un pitbull deghizat.

 

• Micuț s-a jucat cu noi într-un mod foarte haios: sărea când în brațele mele, când într-ale mamei, de multe ori, cum făcea Coca pe vremuri când ne implica pe amândouă în jocul ei cu bombonica.

 

• Kotik se tot așază într-o cutie de pantofi, are toată casa la dispoziție, dar el nu și nu, tot în cutie stă, astfel că l-am botezat Domnul Kotik Cutiuță.

 

 

• Draga mea A. mi-a trimis o fotografie cu pisici.

 

• Pe când coboram drumul dinspre liceul meu am văzut câțiva școlari care mergeau în șir indian și cântau Un elefant se legăna….:)

 

• A. a primit coletul cu cărți franțuzești pe care i l-am trimis de ziua fetiței ei. Sper ca B. să-și păstreze viu interesul pentru această limbă și pentru cărțile magice pe care i le voi trimite pe viitor.

 

• Că tot veni vorba de magie, am găsit o ilustrată pe coperta unei agende și așa am descoperit un nou artist rus fascinant, pe numele său Victor Nizovtsev. Vă recomand să dați un search pe google images pentru a-i găsi arta. Iată pictura de pe agendă: 

 

• Un moment sublim cu mama: după ce i-am arătat arta lui Victor Nizovtsev, a început să comenteze unele picturi, iar eu mi-am luat notițe și am invitat-o în glumă să susțină ea ora de artă în locul meu.

 

• Urmez un tratament care dă roade, slavă Ție, Doamne!

 

• Elefantul i-a trimis Elefantinei cartea Biblia în pictura universală, de la Editura Rao. E de fapt un dar de la prietena mea A.

 

• Voiam să-i arăt mamei Biblia în pictura universală, pe care tocmai o primisem, când i s-a așezat Kotik în brațe, gelos că mama acordă atenție unei cărți, și nu lui. De altfel, protestează și atunci când ea vine în camera mea, miaună și vrea să plece de acolo. Când l-a văzut pe Kotik în brațe maimuțelul de Firicel a vrut și el acolo.

 

• L-am poreclit pe Firicel Motanul-Amfibie pentru că-i place apa foarte mult.

 

 

• Am văzut un bătrânel care stătea zâmbind pe podul ce traversează Bahluiul și mi-am spus în sinea mea probabil se uită la vreo rățușcă. Apoi, când am privit spre apă, mi s-au confirmat bănuielile.

 

• În ziua următoare am văzut pe același pod patru rățuște de foarte aproape. Erau atât de frumoase!

 

• La sugestia A. am fost la Sfântul Maslu.

 

• Textul lui Petru Pe post de dădacă a dezvăluit încă o dată bonomia blogerului-prieten.

 

• Am introdus în alimentație mixuri de legume foarte gustoase și nu mai mănânc după ora 20.00.

 

• Am avut ora de artă despre Frații Limburg cu copiii de la Centru. A ieșit frumos. În curând voi scrie articolul. Am avut surpriza și bucuria, ca, în perioada de documentare, să dau peste blogul lui Carmen Între vis și realitate 2, care a dedicat la rândul ei  un text calendarului acestor artiști.

 

• Am început să citesc proză scurtă de Carmen Firan la sugestia mamei, căreia această scriitoare îi place foarte mult. Eu n-am mai citit beletristică de ani întregi, mă plictisisem complet de acest gen, dar mama m-a convins că Detectorul de emoții merită toată atenția.

 

• De ieri-seară am reluat lectura cărții Dizionario dei nomi propri, de la prietena mea M.N., pentru a menține traseele neuronale existente în materie de italiană.

Read Full Post »

Koticisme

Astăzi voi posta bulinuțe despre Kotik, o parte a tandemului nostru pisicesc. Așadar, ce se poate spune despre el?

 

• E un mare culegător de informații de sub coada Lemuricii.

 

• Nu ne poartă ranchiună după ce-l doftoricim într-un mod invaziv și începe să toarcă imediat după ce primește un tratament dureros.

 

• Amușină cu interes cartea mea sonoră ce reproduce sunetele pe care le fac animalele nocturne.

 

• Când era mic avea urechi atât de lungi încât îi spuneam…fenec!

 

• Nu face în casă. Într-o zi, când toate ușile și ferestrele erau închise, ne-a dat de înțeles că are o urgență urcându-se pe geamul de la baie.

 

• Devine biped atunci când la geam apare rivalul lui, Roșcovanul.

 

• Nu fură mâncarea. Aveam doi pești pe care urma să-i pregătim și a așteptat cuminte să-i dăm noi, nu s-a repezit să-și ia singur porția.

 

• Are locuri preferate din casă unde stă în funcție de orele zilei. Ziua doarme pe pervazul ferestrei, seara, pe pantofieră. Mai are și un culcuș căruia noi îi spunem cuibar rotind de ape.

 

• Când ne întâlnim cu el pe afară se face că nu ne cunoaște. Poftim, recunoștință! 🙂

 

• Emite mieunături belicoase, pentru ca în secunda doi să scâncească asemenea unui puiuț.

 

Sunt curioasă prin ce se remarcă animalele voastre de companie. 🙂

 

 

Read Full Post »

100 de bucurii mici sub un cer mare

 

În rândurile următoare voi scrie despre o parte dintre bucuriile pe care le-am trăit în 2017. A fost un an și cu dureri, cu pierderi sfâșietoare, dar nu despre ele vreau să scriu, ci despre acele momente care mi-au dat un sens. Spor la lectură!

1. Ne-a dăruit Dumnezeu o nouă zi.

2. Am fost cu A. la piesa pentru copii Capra cu trei iezi. Ce frumos mai interacționau copiii cu actorii! În varianta asta a poveștii, iezii cei mari se joacă toată ziua, în timp ce iedul cel mic învață toată ziua. Uite aici un dezechilibru, îmi spun, niciuna dintre alegeri nu e cea bună, nici numai joacă, dar nici numai școală. Mda, tot pățitu-i priceput! Copilul trebuie să aibă parte de ambele experiențe în mod echilibrat.

3. Am colorat din cartea Motanul încălțat – e noua mea pasiune. Ce să fac dacă am atâtea vârste în mine?!

4. Un moment magic în care A. a postat o fotografie cu jurubițe multicolore cu gândul la mine, că poate voi face vreo activitate cu copiii în care să folosesc astfel de jurubițe. Ceea ce nu știa ea era că acestea îmi aminteau de copilăria mea, în care coseam cu bunica pe etamină. E o taină aici, o mică minune…

5. Aerul răcoros de dimineață, plimbare plăcută până la tramvai.

6. Vizita la tata, i-am pus ultimul meu articol într-un plic frumos, albastru și el mi-a spus că adună toate articolele mele, le plastifiază și face un album.

7. Am luat de acasă cărți duhovnicești.

8. Cărți primite de la un amic de-al tatei.

9. M-a așteptat mama cu bunătăți – lipie de casă, pizza, fructe.

10. Pisicile noastre, Kotik și Lemurica, ne dau noi și noi motive de bucurie.

11. Am citit frânturi din cărți duhovnicești.

12. Ideea mamei de a-mi denumi blogul clipe de reverie. Eu inițial voiam să-l denumesc clipe de inspirație, dar titlul ăsta a fost luat de altcineva înaintea mea. Oricum, clipe de reverie îmi place mai mult, parcă mă reprezintă mai bine.

13. Bucuria de a fi, pur și simplu.

14. Simt rugăciunile tuturor, nu-mi amintesc să fi avut atâta pace în suflet niciodată, nu-mi doresc decât să mă spovedesc și să mă împărtășesc.

15. L-am salutat pe Sf. Nectarie.

16. Am vorbit cu mulți oameni dragi, A.G. m-a înduioșat azi vorbind cum vorbea pe vremuri draga mea M.

17. A.vrea să creeze o carte cu mandale, eu, o poveste. Așa să ne ajute Dumnezeu!

18. A. mi-a dat vestea minunată că vom face din nou cenaclu. În sfârșit am și eu niște texte de citit.

19. Am mers la atelier în ținută turcoaz cu pălărie asortată.

20. Am întâlnit un titlu de carte frumos : Durerea e o făptură înaripată. De când cu reclamele la Elefant citesc cărțile numai din titluri, iată încă unul – Termină cu văicăreala și fă ceva cu viața ta! Și altul Nimic nu se schimbă până ce tu nu te schimbi!

21. Am găsit o comoară de plic cu gândurile bune către mine ale unor cursanți de la un curs mai vechi. Printre ele o ghicitoare drăguță pe care o reproduc aici: Licurici pe bolta mare, /Apar noaptea când nu-i soare, /Ceru-i ca un giuvaier/Dar în ziuă toate pier. ( Stelele)

22. Mi-a venit o idee nouă, de a scrie pe blog articole despre oameni care-mi sunt aproape. Am inaugurat ieri o serie numită Îngerii mei și am scris despre A.R.

23. Emoția simțită de ambele părți ale receptorului când i-am citit A. textul despre ea la telefon; dialogul nostru, râdem amândouă pe seama neputințelor noastre.

24. Am frunzărit, cu toată starea de rău, câteva pagini din Noi Minuni ale Sf. Nectarie. Mi-a plăcut mult un pasaj: Să avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, să avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, să avem curajul de a le scrie sfinților. 

25. Felul afectuos de a se exprima al lui A.

26. Efortul mamei de a merge prin căldură la doctor și la farmacie.

27. Am scris un text despre cea mai veche prietenă a mea, model de smerenie și bunăcuviință( calități spre care eu tind, dar nu le am).

28. Telefonul primit de la E., grija ei maternă față de mine.

29. Liniștea simțită nu putea să vină decât de la rugăciunile celor dragi.

30. Mi-am cumpărat rochița!!! Dacă tot nu merg în vacanță măcar cu o rochie să-mi alin sufletul. Da, știu, e o cale înșelătoare asta, doar Hristos alină cu adevărat, dar nu mi-am mai cumpărat de ani buni o rochie nouă și m-am bucurat.

31. Am găsit niște poze cu brățara argintată făcută cu A. la unul din atelierele noastre minunate. Prietenia ei mă inspiră neîncetat.

32. Mă bucură să împărtășesc cu voi următorul citat despre Tonitza:

Se știe că lui Tonitza îi plăcea să discute cu oamenii, să-i cunoască, se simțea bine alături de ei și astfel se explică apropierea de aceștia, ajutorul pe care încearcă să-l ofere.
Paul Miracovici povestește că era așteptat de prieteni, de admiratori, dar nimeni nu-l aștepta cu atâta dor, atâta nerăbdare, ca sărăcimea orașului…Ion, un infirm, jumătate paralizat, era mosafirul lui. La masa lui, Ion, gonit de toată lumea, era cinstit și îndestulat ca cea mai prețioasă relație… Ce putea artistul rafinat, intelectualul ales Tonitza găsi în tovărășia lui Ion? Găsea putința de a se dărui. Simplu, creștinește. (Viața și opera lui Tonitza- Biblioteca de artă)

33. Lucrând la powerpointul despre Leonardo da Vinci mi-am amintit de gestul lui sublim de a cumpăra păsări în colivie, pentru ca apoi să le redea libertatea.

34. Simpla prezență a mamei.

35. Am reușit să accept greșeala domnului de la xerox fără să mă cert,  cu îngăduiță.

36. Mușcata din fereastră a înflorit din nou.

37. Tolerez mult mai ușor zgomotele, asta probabil pentru că în mine se face liniște.

38. Mă încântă cărțile pentru copii, le văd ca pe niște gesturi de smerenie din partea autorilor care nu aderă la marea cultură, ci se mulțumesc cu universul aparent mărunt al copilăriei.

39. Am scris un nou text despre o prietenă de-a mea.

40. Toată energia A. îmi face bine, mă inspiră mereu.

41. Timp de calitate petrecut cu A., ne-am dat în balansoarul de la Ateneu.

42. Căldura domnului de la xerox, a fost f drăguț și nu m-a pus să plătesc rebuturile.

43. Domnul ne-a dăruit o nouă zi.

44. M-am întâlnit cu A. și i-am dat cărțile de colorat pentru E.

45. Am găsit o sumedenie de cărți de colorat pentru toate vârstele pe un site, o încântare. Iată linkul:https://www.marjoriesarnat.com/home ( când tocmai mă gândeam că pe elefant cartea Pisici fanteziste e prea scumpă am dat peste autoarea ei care pune la dispoziție pe site-ul ei foarte multe materiale gratuite, și îngerași, și bufnițe, și căței și elefanți, în total 13 cărți gratuite. Mi-ar plăcea să-i cumpăr măcar una în semn de recunoștință pentru minunile pe care le face, nu doar să mă folosesc de arta ei și atât.)

46. Când tocmai descărcam minunile de cărți de colorat, a venit mama de la farmacie cu 15 planșe de colorat oferite de farmacistă pentru că e clientă fidelă. Minunat mai lucrează Domnul!

47. Am mers la plajă, ne-am relaxat, am încercat să mă gândesc că undeva într-un plan mai îndepărtat e marea. Ea e într-un plan îndepărtat de-a binelea, la niște sute de km distanță !

48. După lupte seculare Kotik a venit acasă ( aveam inima în gât de teamă că i se poate întâmpla ceva.) Crește și el, nu mai e un domnișor, e băiet male.

49. Domnul ne-a mai dăruit o zi.

50. Azi am avut ora de artă cu copiii. Le-am vorbit celor mici despre picturile lui Arcimboldo, cu fructe și legume de formă umană. Mi-aș fi dorit ca la începutul orei să le ofer niște fructe ca să învețe lecția și cu ajutorul simțului gustativ. Domnul director parcă mi-a ghicit gândul și le-a adus copiilor piersici zemoase.

51. Un moment amuzant la ora de artă: eu am adus o lupă să vedem detaliile unui tablou și o fetiță a luat-o să analizeze cu ea peștii din acvariu. 🙂

52. M-am îmbrăcat cu rochia nouă tip ie și cu pălăria albastră.

53. Am trecut pe la farmacie să cer un pahar cu apă și doamna farmacistă a fost foarte drăguță, mi-a dat apă, mi-a oferit un loc să stau și chiar o bomboană. Eram uluită cât de frumos s-a purtat cu mine și abia după aceea mi-a picat fisa că poate mă credea însărcinată. Chiar și așa să fie, m-a impresionat mult gestul ei.

54. În sfârșit m-am spovedit.

55. Blândețea Părintelui

56. Tabla plină de icoane mă liniștește.

57. M-am împărtășit în sfârșit și i-am revăzut pe Talpalarii dragi( tinerii din parohia mea).

58. Predica Părintelui

59. Sms-urile cu citate duhovnicești primite de la I.A. Reproduc unul aici:  Fiți mica reflexie a unei mari Lumini. (Sf. Grigorie de Nazianz)

60. Am coloraaaat o pisică! Recunosc, am, pe alocuri, preocupări de clasa zero. Poate să fie și clasa minus unu, e o bucurie care-mi fortifică sufletul și mă ajută să îndepărtez toată zgura.

61. Am primit un compliment haios, și mama, și nana mi-au spus că semăn cu o pisică de-a lui Marjorie. De fapt, mama nici n-a spus că semăn, ci că asta ești tu, nu ?

62. O altă fază haioasă pe care mi-a povestit-o A. după ce i-am oferit fetiței ei coli cu desene de colorat. Ea îi spune fetiței: săraca R, cât a cheltuit cu foile și creioanele, iar fetița de șase ani spune: ba nu, săraca de mine, cât de mult am de lucru! :))

63. Am citit puțin despre Leonardo da Vinci, mă fascinează personalitatea sa.

64. Întâlnirea cu A.A., o prietenă f inimoasă și dornică să contribuie la dezvoltarea celor din jur. Când am făcut schimb de cadouri, am avut parte de un mare uau de ambele părți, ne-am făcut cadou una alteia cărți de colorat, de parcă am fi știut ce e în mintea celeilalte. Cum lucrezi tu, Doamne!

65. Compania mamei, cum s-a făcut plăcută ca gazdă.

66. Un gând amuzant: pentru că am ratat examenele ei importante, viața mă trimite la grupa mică să colorez.

67. Mesajele de încurajare ale tinerilor din parohia mea, simt că nu sunt de tot singură în lupta asta.

68. Am reînceput să citesc povești. Cât de mult aș vrea să scriu și eu măcar una !

69. Am terminat powerpointul despre Tonitza, sunt mulțumită cum a ieșit. De săptămâna viitoare vreau să încerc și efectele 3D.

70. Mi-a venit o nouă idee de articol, nu mi-a venit să cred că într-așa un deșert a mai rodit totuși ceva.

71. Cât de frumoasă era azi Piața Unirii la orele dimineții!

72. Am scris pe blog, deși eram supărată.

73. M-au bucurat unele aspecte de la atelierul de psihologie.

74. Dialogul uimitor de ieri cu A.G., simțeam că însuși Dumnezeu vorbea prin ea.

75. Cartea Laur primită de la draga mea A, mai am puțin și o termin, cât am mai plâns citind-o!

76. Tema despre roata nevoilor pe care mi-a dat-o A. mi-a dezvăluit că sunt într-o mare relație de prietenie cu Dumnezeu.

77. Am scris un articol inspirat de Părintele Savatie Baștovoi. Vă invit să-l citiți, e un text de-al meu de suflet, probabil cel mai sensibil dintre toate.

https://roximoronica.wordpress.com/2017/08/27/gandurile-omenirii-aruncate-la-gunoi-si-povestea-unei-frunze/

78. Articolul Povestea unei frunze i-a declanșat mamei o amintire cinematografică despre un om foarte bolnav care privește spre fereastră către un pom căruia îi cad frunzele. Cineva îi spune că va trăi până când va pica ultima frunză. El se uită în continuare spre copac și unul dintre prietenii lui, când mai sunt doar câteva frunze în copac, desenează noaptea una pe care bolnavul să o tot privească.

79. Am vorbit cu A. la telefon mult, ca în vremurile în care eram copii.

80. Scrisul mă împlinește ca nicio altă activitate, mă face să mă simt într-un glob de armonie, în care orice sentiment negativ se topește. Am, totodată, și sentimentul foarte fain că-i am pe toți cei dragi lângă mine, chiar dacă sunt departe ca distanță.

81. Prietena mea A. a scris un text foarte fain despre un palat londonez mai puțin cunoscut.

82. Faptul că am putut scrie despre experiența de la multinațională înseamnă că în sfârșit acea rană s-a cicatrizat. Tocmai după trei ani!

83. Aprecierile primite pentru textul despre Tonitza. O doamnă m-a numit scriitoare, e un pic cam mult spus.

84. Mi s-a întâmplat un lucru ieșit din comun, am primit o invitație de la o doamnă directoare de școală să țin o lecție deschisă la o grădiniță particulară din București. Foarte onorant pentru mine, dar mă paralizează și gândul.

85. Am început cartea Lecții de magie, primită de la A., e delicioasă.

86. Koticel s-a vindecat.

87. Pepeni peste pepeni. Eu arăt de parcă aș conține un pepene. :))

88. Rugăciunea Sporitoarea Minții e “responsabilă“ pentru cele mai reușite texte ale mele.

89. Ineluș învârtecuș.

90. Am discutat cu E. la telefon, abia aștept să o cunosc.

91. M-am întâlnit cu A. Ne-am mai descărcat sufletul, avem o gândire îngemănată în materie de frici. M-a bucurat darul de la ea- cărticica Părintelui Arsenie Papacioc- Mici îndemnuri spre mântuire– și fotografia cu Părintele, pe care e scris: Pacea este de patru ori mai mare ca dreptatea. Fotografia cu Părintele e așa frumoasă, transmite atâta seninătate! Mi-a amintit de etimologia cuvântului călugăr – bătrân frumos.

92. Faptul că A. îmi știe neputințele și cu toate astea rămâne prietena mea.

93. Am fost amândouă să o salutăm pe Sfântă și apoi i-am făcut cinste A. cu o înghețată.

94. Sunt din ce în ce mai atrasă de viața ascetică.

95. M-am bucurat când a apărut A. cu buchetul de flori ieri.

96. Mă bucur că am fost la tata de ziua lui. I-am dat un copăcel făcut de mine și radia de bucurie. Am simțit cu adevărat că se bucură mult că mă vede. Mi-a oferit niște cărți duhovnicești, abia aștept să le parcurg.

97. Coboram Copoul cu flori de levănțică în mână proaspăt cumpărate și din direcția opusă a venit o doamnă ținând în mână tot flori de levănțică. Am făcut schimb de zâmbete. Pentru un astfel de moment a meritat toată investiția.

98. A fost drăguț să mă plimb cu A. prin supermarket, să ne uităm la tot felul de lucruri( nu fac de obicei asta, îmi protejez mintea de epuizarea pe care o dă uitatul la produse).

99. Mi-am cumpărat niște creioane colorate foarte drăgălașe cu Nemo și Dory. Abia aștept să colorez cu ele, n-am mai colorat demult și-mi lipsește.

100. A. se străduiește să țină cont de sensibilitatea mea, știu că trebuie să-i fie greu, îi apreciez efortul.

Sursa imaginii: aici

 

Va urma

Read Full Post »

Șapte lecții de viață învățate de la Kotik și Lemurica, tandemul nostru pisicesc

Nu știu alții cum sunt, dar eu nu-mi pot imagina viața fără pisici. Încă din primii ani am crescut cu ele în brațe, la fel ca și părinții mei, de altfel. De-a lungul anilor, ne-au bucurat viața zeci de suflețele, de la pâsâna cea mai longevivă, născută în același an cu mine, care a trăit 20 de ani, și până la tandemul nostru pisicesc actual, Kotik și Lemurica. Ce lecții de viață ne transmit cei doi, în rândurile următoare:

 

1. Să lupți necontenit pentru ce ți se cuvine: Kotik, motănelul nostru, a mieunat continuu timp de o noapte și o dimineață, până l-am salvat, mama și cu mine, dintr-un copac. Mai în glumă, mai în serios, privindu-l, mă gândesc că avem o șansă cât de mică de mântuire pentru că n-am fost indiferente la plânsetele lui și pentru că l-am adoptat.

 

2. Nu contează cât de lungi îți sunt urechile sau cât de mare ți-e nasul, tot ai dreptul să fii iubit. Kotik poate să confirme. 🙂

3. Partea feminină să vină mai devreme acasă decât cea masculină. 🙂 Lemurica e prima care vine acasă seara și mereu după ea și Kotik, respectând codul bunelor maniere pisicești și omenești.

4. Niciodată să nu spui niciodată: după ce am jurat amândouă că nu vom mai adopta pisici pentru a nu mai suferi din nou la dispariția lor, Kotik ne-a dezarmat și niciodată a devenit încă o dată.

5. Să ai maniere și să-ți aștepți răbdător porția de papa bun: Kotik așteaptă mereu să mănânce Lemurica prima și abia apoi mănâncă și el.

6. Să nu fii gelos pe dragostea oferită celuilalt: Lemurica a acceptat resemnată că motănelul a devenit centrul atenției și că ea a trecut pe planul doi.

7. Să ai cel puțin o pereche de pantofi comozi. Atât de comozi, încât Kotik își face adesea siesta pe ei.

( Pe toată durata lecturării cu glas tare a textului de față Kotik a mieunat în continuu.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Am unșpe degete

M-am născut cu un număr normal de degete, și la mâini, și la picioare. Numai că, pe măsură ce au trecut anii, mai precis în jurul vârstei de zece ani, mi s-a mai adăugat un „deget” la mâna dreaptă, de forma unui pix.

De atunci privesc instrumentul de scris ca pe o prelungire a mea, fără de care eu n-aș fi…eu, ci o persoană mult mai săracă în trăiri și gânduri.

Ce s-a întâmplat la zece ani? Am mers cu ai mei în vizită la o doamnă pictoriță a cărei fiică, de treisprezece ani, mi-a arătat ceva magic: jurnalul ei. Pe paginile mici, cât o palmă, albe cu margini albastre, A. consemna momente obișnuite din viața ei, din care eu îmi amintesc doar o propoziție: Tata mi-a adus un ceai.

Preocuparea pentru notarea întâmplărilor mai mult sau mai puțin banale m-a cucerit pe loc și, ajunsă acasă, maimuțica din mine a început propriul jurnal în care aveam să scriu cu consecvență ani întregi ceea ce mi se părea mie demn de notat.

Peste ani, când am citit acele jurnale aveam să mă amuz copios de umorul involuntar prezent pe aproape fiecare pagină.

Odată cu adolescența, pe lângă un jurnal în care mă adresam cântărețului preferat, am început să scriu și mici compuneri dedicate acestuia cu o disciplină care în prezent mi se pare demnă de invidiat.

A trecut și etapa asta și, ajunsă la facultate, m-am jenat de mediocritatea scrierilor respective și le-am făcut ferfeniță.

În prezent, nu aș mai putea avea o astfel de atitudine față de cele scrise. Uneori scriu cu văpăi, ca într-o transă, alteori totul nu e decât o apă chioară. Indiferent însă de calitatea lor, textele sunt părți din mine și dacă aș renunța la ele m-aș simți ciuntită sufletește.

În fond de ce tot scriu?

Scriu pentru a permanentiza clipe dragi.

Scriu pentru acele momente în care simt că-mi înflorește un cireș sub epidermă.

Scriu pentru copilul de odinioară, de cinci-șase ani, fascinat de litere, înainte de a ști ce sunt ele.

Scriu de dragul unui paradox: pentru a mă distanța un pic de oameni, pentru ca prin scris să mă apropii și mai mult de ei.

Din toate aceste motive, fiecare gând scrijelit e un prilej de sărbătoare, căci scrisul aduce cu sine multă iubire, topește toate trăirile negative și-mi dă foarte pregnant sentimentul că sunt.

P.S. Acum câteva clipe, când am invitat-o pe mama în camera mea pentru a-i citi textul, Kotik, motănelul nostru, s-a așezat între noi două să asculte și el  de ce tot scriu. La cum a început să toarcă cred că i-a plăcut. 🙂

Sursa foto aici

Read Full Post »