De la I.M. am aflat de o aplicație prin care poți asculta radio din orice colț al lumii plimbând cursorul pe Globul virtual. http://radio.garden/visit/brest/HAF3yFfr?fbclid=IwAR3O_lzZsNp1dXOLAWvPOKQbWI8vhZ_HIQK19tMjhkDyXuAl88EKZ8tqltc.
I.R. mi-a spus că i-a plăcut cartea mea și că-i va face o recenzie. Nici nu aș fi visat la așa ceva, felul în care e primită cartea mea depășește cele mai optimiste scenarii! Mulțumesc mult, I.R.! Abia aștept să citesc recenzia ta ! Ți-ai fi imaginat că vei deveni un recenzent al cărții mele când eram colege de bancă?
K., o fostă colegă de facultate, m-a contactat după mulți ani de când n-am mai știut una de alta. Mi-a scris ceva foarte frumos, că dau din lumina mea și altora prin scrisul meu și că mi-a luat puțină lumină după ce a citit cartea! Mulțumesc pentru tot, K.!
Doamna I., de la București, mi-a spus că a citit cartea și că e mândră de mine. Trebuie să mă smeresc și să nu mi se urce toate complimentele astea la cap. Soluția e la Doamne și la concentrarea pe un alt proiect.
Toporașii văzuți în drumul spre supermarket.
Am descoperit niște podcasturi de psihologie-Mind Architect pe Spotify. Dacă sunteți interesați aveți link aici.
I-am arătat unei prietene cu ceva timp în urmă pisicile lui Makoto Muramatsu, iar ea le-a cerut elevilor ei să scrie compuneri plecând de la ilustratele artistului japonez. Printre povestirile citite cel mai mult m-a amuzat una despre un pisoi numit Piftel Grăsunel, scrisă de un băiețel în clasa a VI-a. Mi-a amintit de propria-mi copilărie când, în drum spre școală, împărțeam pachețelul cu Cuțu Gras și Cuțu Slab.
T. mi-a permis să postez pe blog compunerea școlarului ei despre Piftel Grăsunel. O puteți citi aici:
Am realizat prima figurină de fetru, o bufniță, după luni întregi de amânare. Când procrastinarea a început să doară m-am pus pe treabă. Se pare că doar așa pot funcționa, trebuie să trec prin faza asta de durere ca să mă mobilizez. Btw, n-am folosit cuvântul procrastinare ca să mă dau rotundă, am depășit demult etapa asta, ci pentru a nu recurge la o repetiție.
Am primit un email de la o prietenă blogger în care-mi cerea permisiunea de a scrie pe blogul ei despre cartea mea. Mi-a spus că e impresionată peste măsură de ea. Când am scris-o nu m-am gândit nicio clipă că va avea un asemenea ecou. Feedback-ul primit e cu mult peste așteptările mele. Mulțumesc mult, I.C.! Sunt nerăbdătoare să citesc recenzia de pe blogul tău!
I.C. a scris recenzia la cartea mea. M-a emoționat până la lacrimi. Acum nu mai exist în blogosferă doar prin ce scriu eu pe blog, ci și prin intermediul unei cititoare. E un sentiment foarte plăcut. Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, dragă prietenă!
Am redescoperit umorul fin al celor de la Divertis. Ca să scap de eventuale anxietăți ar trebui să-i includ în programul meu zilnic măcar 20 de minute.
Din greșeală am activat un cont foarte vechi de Facebook și am avut marea bucurie de a o găsi acolo pe o prietenă din Arad căreia îi pierdusem urma. Acesta e, clar, un an al regăsirilor! M-am bucurat să aflu că e bine.
O altă amică pe care am redescoperit-o e F.
Am descoperit, dimineață, în zori, un filmuleț cu exprimarea recunoștinței. Îmi doresc să-l ascult cât de des pot. Îl recomand cu drag. I l-am arătat și mamei și l-am urmărit împreună. Dacă vreți să-l urmăriți vă pun aici link. Mai târziu, în aceeași zi, am găsit o înregistrare pe youtube cu I. și am simțit o profundă recunoștință că o cunosc și că ne-am regăsit după atâta vreme.
Am văzut pe youtube un filmuleț cu prietena mea de condei I.D. și am practicat exercițiul de a o privi în ochi recomandat de ea. Dacă am face asta mai des între noi, oamenii, să ne privim profund în ochi și relațiile dintre noi ar dobândi o mai mare profunzime.
Mesajul primit de la prietenul de condei M., care e încântat de aspectul cărții și de felicitarea cu un tablou impresionist pe care i-am trimis-o.
Mesajul copleșitor de la un nou prieten blogger, M., căruia i-am trimis cartea.
Am vorbit puțin cu N., fosta mea colegă de la ultimul job, și i-am recomandat să-i arate băiețelului ei ilutratorii de carte pentru copii de pe blogul meu.
Am reluat niște cărți de psihologie, am de gând să mă dedic acestui domeniu patru ani de acum înainte, echivalentul unei facultăți de pe vremuri. Citirea lor îmi aduce multă bucurie.
Textul Părintelui Savatie Baștovoi mi-a plăcut mult, chiar dacă intră un pic în contradicție cu planificarea mea:
Se simte un aer de asceză în lume și acesta e cel mai important lucru care se întîmplă acum. Oamenii se gîndesc la moarte și la mîncare. Au dispărut reclamele idioate la chiloți și ciorapi, implanturi de păr, soluții de slăbit. Oamenii încep să redevină oameni. Unii văd cerul, florile, se gîndesc ce mult înseamnă să le poți vedea. Oare nu asta e dorința umană? Oare nu acesta este sensul? Fără planuri. Ce dor mi-a fost de o umanitate fără planuri! „Ajunge zilei răutatea ei”. Cînd vremea ispitirii va trece, să nu uitați această stare prin care treceți acum. Prețuiți puținul pe care îl aveți, căci este mult.
clipe de reverie 