Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘o nazistă a gramaticii’

 

Astăzi am ales să vă povestesc despre transformarea mea dintr-o nazistă a gramaticii într-o persoană un pic mai tolerantă cu greșelile, nu doar cele gramaticale, ci și cu greșelile în general.

A existat o perioadă în viața mea în care am fost plătită să vânez greșeli de scriere, timp de trei ani și jumătate la un ziar local și cam un an la o editură.

În toată acea perioadă sufeream enorm dacă se strecura câte o eroare în textele pe care le corectam, dintr-un perfecționism dus la extrem.  Același perfecționism nesănătos mă determina să corectez o carte de trei ori câte 24 de ore din 24 până când m-am îmbolnăvit.

Nu am învățat lecția și, din momentul în care am început să scriu pe blogul personal, am ajuns la „performanța” de a parcurge un text și de câte 4-5 ori, să nu cumva să scap chiar și o virgulă. M-am autoporeclit Baba Virgulă, luând drept model binecunoscuta poreclă a lui Caragiale, Moș Virgulă.

Ei bine, Baba asta virgulă care eram eu n-avea pic de umor. Îmi făcusem un cult pentru detectarea greșelilor și chiar am sacrificat o prietenie din cauza asta.

Dar, la un moment dat ceva a început să se întâmple. Să întâlnesc oameni minunați cu abordări total diferite față de ideea de greșeală.

Îmi amintesc că urmăream un curs de psihologie online susținut de un profesor canadian, domnul Steve Joordens, care la un moment dat a întrebat: What’s the capital city of Paris? și apoi a râs ca un copil dându-și seama ce a spus.

Am rămas uimită și m-am întrebat în sinea mea de ce nu a tăiat prostioara la montaj și de ce nu a făcut o altă întregistrare… perfectă. Am ascultat cursul de mai multe ori și a început să-mi placă momentul în care profu’ râdea de propria greșeală.

Am realizat că o greșeală poate fi privită și ca un lucru amuzant, un fel de a ieși din casă cu un pantof de o culoare și celălalt de altă culoare, ca în comedia cu Pierre Richard.

Apoi, citind cartea lui Elisabeth Gilbert despre creativitate am întâlnit acolo un citat care mi-a arătat ce e de fapt perfecțiunea: un mit, o capcană și o roată pentru hamsteri, în care alergi până-ți dai duhul.  Concluzia autoarei, că perfecționismul se deghizează în virtute a fost ca un duș rece pentru mine.

Am decis să renunț la corecturile exagerate, să las textele să curgă, să intervin foarte puțin pentru a face modificări pentru că sunt de părere că varianta lor inițială e și cea mai onestă.  

Mi-am dat seama și de faptul că în timpul pe care l-aș petrece corectând un text a treia oară aș putea trece la un alt proiect și câștigul ar fi mult mai mare decât cel pe care l-ar aduce goana obsesivă după virgule.

Așa că, perfecționistei din mine îi spun clar și răspicat: a greși e omenește!

(Text dedicat lui A., care mi-a dăruit minunăția de carte a lui Elisabeth Gilbert, Lecții de magie – Cum să-ți cultivi creativitatea)

Citat-Henry-Ford

Reclame

Read Full Post »