Bucurii de primăvară(2018)

 

A mai trecut un anotimp și odată cu el am mai colecționat câteva bucurii. Iată-le enumerate aici:

 

• Se pare că am intrat într-o relație de telepatie cu cutiile de bomboane ale mamei pe care urma să le ofere cadou căci din senin mi-am dorit și eu o cutie cu bomboane fără să știu de provizia din geanta ei.

 

• Un text motivațional al blogerului Prieten de vreme rea mi-a amintit cum într-o vacanță de vară salvam buburuzele căzute în apa mării, le așezam pe prosop la uscat și le botezam bucuruze( adică buburuze bucuroase).

 

• Am fost la o piesă extraordinar de emoționată despre care puteți citi aici: https://roximoronica.wordpress.com/2018/03/04/o-seara-de-neuitat-la-teatru-piesa-ileana-principesa-de-romania/

 

• Mama mi-a spus că parcă sunt o fetiță care se uită în vitrina cu prăjituri și le vrea pe toate, referindu-se a dorința mea de a nu rata niciun film bun sau piesă la Ateneu. Și-a amintit că pe vremea cănd era ea elevă, în manualul de franceză era un desen cu o fetiță care avea două prăjituri și se uita în oglindă și se vedeau patru.

 

• Dialogul cu prietena MeddArtis: Fericirile sunt deosebite. În fiecare Liturghie, îmi pare că atunci când se cântă Fericirile, se deschide poarta spre cer. Ar fi frumos să fim cu toții fericiți. Eu: Adevărat, de aici și aplecarea mea de copil spre ele. Mă uimește că, uitându-mă în trecut la copilăria mea, aveam intuiția a ceea ce e bun și folositor pe care ca adult am pierdut-o. Să nădăjduim să fim fericiți! 

 

• Azi, în timp ce mergeam cu gândul la durerea de spate, am văzut un puști de vreo zece ani care stătea lângă un copac, privind în sus. Când am ajuns în dreptul lui, am văzut și motivul pentru care  se afla acolo: îndemna un pisoi roșcovan să coboare. M-am alăturat lui și am rostit amândoi vorbe blânde de încurajare, până ce pisicul a coborât din copac. La sfârșit am rostit cu mare bucurie Bravoo! La rândul lui băiatul a strigat Bravooo! Și apoi ne-am văzut fiecare de drum în direcții opuse. Știam că asta avea să fie bucuria zilei. Între timp mi-a trecut și durerea de spate. Întâmplarea aceasta mi-a amintit de o alta pe când făceam voluntariat la after-school când o fetiță pe care nu o cunoșteam avea un iepuraș în brațe și s-a îndreptat spre mine și m-a întrebat foarte firesc dacă vreau să-l țin un pic în brațe. A fost tot o comunicare pe care eu o numesc precum cea din Grădina Raiului.

 

• Eu și M.Z. ne ajutăm reciproc cu traducerile, ne dăm sugestii privind alegerea unui cuvânt sau altul. Și simt că acolo, în faptul că ținem cont de sugestiile celuilalt și că textul fiecăruia conține cuvinte propuse de celălalt e o întâlnire a noastră în spirit, care anulează distanțele fizice.

 

• Creațiile deosebite ale doi blogeri, Iluzii de mătase, a Iustinei, și Spirit călător, scris de Petru.

 

• Potecuța m-a învățat pașii pe care trebuie să-i urmez pentru a participa la Miercurea fără cuvinte. Mulțumesc, Potecuță!

 

• Am participat la Miercurea fără cuvinte și m-am întristat că nu am reușit să scriu mesaje pe blogurile celor care au comentat pe pagina mea. O doamnă foarte drăguță, Carmen, mi-a trimis o poză cu explicațiile ce trebuie urmate pentru a reuși totuși să scriu pe blogul domniei sale. M-au impresionat perseverența și amabilitatea domniei sale.

 

• M-am bucurat că am ajuns cu conspectatul din Evanghelia după Matei la scena Învierii chiar când a avut loc sărbătoarea de Înviere!

 

• Au înflorit toporașii!

 

• Kotik stătea azi tolănit în iarbă.

 

• Kotik e îndrăgostit de o tigruță!

 

• M-am dat cu umbreluțele de la bâlci ca pe vremea copilăriei. Un moment din acelea inefabile.

 

• La concertul Paulei Seling am avut sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi!  https://roximoronica.wordpress.com/2018/04/15/si-a-fost-concert-cu-paula-seling-doamne/

 

• Concert Cel mai mare Gulliver cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Anca Hanu. Omuleții ăștia sunt geniali!

 

• Azi am văzut-o din nou pe bunicuța care vindea flori în ziua concertului. De data asta am avut bani la mine, slavă Domnului! Cu un singur buchet  de narcise galbene am bucurat trei persoane:  pe bătrânica de la care am cumpărat, pe doamna căreia i le-am oferit și pe mine că m-am bucurat de bucuria lor.

 

• Am trecut pe lângă niște salcâmi înfloriți și mi-am amintit cum în copilărie mâncam florile acestor pomi.

 

• Cinci minute de copilărie la prețul de 3 lei, asta în traducere înseamnă că m-am dat iar în umbreluțe.  Ca să nu ai rău de înălțime e esențial să privești în sus, nu în jos. Cred că așa e și în viață, dacă privești spre pământ ești pierdut, dar dacă te uiți în sus, spre Doamne, ești salvat!

 

• Doi copii, B. și V., m-au făcut să văd arta cu ochii lor și deși am fost eu cea care le-a vorbit despre artiști, simt că de fapt eu am avut cel mai mare câștig, căci perspectiva lor m-a îmbogățit.

 

• Iustina m-a ajutat să-mi salvez blogul, motiv pentru care-i mulțumesc.

 

• O nouă descoperire muzicală, fabuloasă! https://www.youtube.com/watch?v=6DGrISuvbXs

 

• Așteptam autobuzul în stație și voiam să citesc din agenda cu propoziții în italiană, când, în spatele meu aud vorbind doi italieni. Știu că nu e frumos să tragi cu urechea, dar  dacă e la mijloc e limba italiană cred eu că am circumstanțe atenuante.  Și uite așa aveam parte de un mini curs despre limba mea preferată.

 

• Am văzut azi o pasăre cu un penaj deosebit, cu albastru și cafeniu, nemaiîntâlnită de mine până acum.

 

• Ieri, după ce am reașezat cărțile în bibliotecă mi-am spus în sinea mea că merit ca premiu o înghețată. La scurt timp, mama, ghicindu-mi gândul, mi-a cumpărat două înghețate.

 

• Cât timp am așteptat-o pe M.B. să intrăm împreună la Palatul Culturii am devorat toate cele trei cărticele franțuzești pentru copii.

 

• O doamnă bibliotecară minunată m-a ajutat să fac un împrumut interbibliotecar și să pot citi în sfârșit cartea Vânătoarea de stele, de Zoé Valdés, în care pictorița mea preferată e personaj. Îmi spuneam cu nerăbdare că vine Remedios de la București tocmai pentru mine, de parcă ar fi venit artista însăși, și nu o carte despre ea.

 

• Cartea primită în dar de la A.R. despre Ștefan Iordache

 

• Toți blogerii care mă citesc și cu care comunic ( nu-i voi enumera aici, de teamă să nu uit pe cineva). Dar voi vă știți care sunteți. Vă salut cu drag.

 

Acestea sunt o parte dintre bucuriile primăverii lui 2018, aștept cu nerăbdare să văd ce  îmi va aduce vara. 🙂

Publicitate

Read Full Post »

Din văzduh până-n adâncuri:invențiile lui da Vinci

Lecția pe care le-o propun copiilor astăzi e mai deosebită decât celelalte pentru că nu voi mai prezenta tablourile unui pictor, ci invențiile lui Leonardo da Vinci, căruia i-am dedicat și o oră despre arta sa.

De data aceasta documentarea din cărți și de pe internet a fost însoțită și de una magică, la Palatul Culturii, ce găzduiește până în ianuarie 2018 expoziția temporară Mașinile lui da Vinci.

Expoziția mi-a dat impresia unei călătorii în timp, fără să pot preciza clar dacă în trecut sau în viitor, căci, așa cum spunea Jacques Bergier, prin invențiile sale geniul renascentist pare un călător din viitor aterizat în secolul al XV-lea.

Îmi aduc aminte că, văzând atâtea aparate de zbor realizate după schițele geniului am simțit că prind și eu aripi și sunt convinsă că asta nu era numai datorită bomboanelor cu ciocolată pe care le-am mâncat în acea zi.

Revenind la ora de azi, înainte de a le vorbi copiilor despre mașinăriile de tot felul ale lui Leonardo, îi întreb ce ar inventa ei. Iată răspunsurile lor:

Invenția mea s-ar numi tiroliana-robot care este un robot ce face aproape orice și se transformă într-o tiroliană cu care în timp ce te joci te face să fii în confort maxim și poate să se transforme în forma inițială cu o memorie de 70 GB, plus pornire-oprire în mod vocal. ( V.)

Aș inventa mașina zburătoare, un robot ajutător la teme, umbrela plutitoare fără mâner și stiloul care scrie singur. ( F.)

Aș inventa un robot care să îți facă toate mofturile. ( I.)

Aș inventa floarea de parfum și o carte care se citește singură. ( A.)

După acest moment încep ora propriu-zisă dedicată lui da Vinci, menționând câteva curiozități despre acesta, de la felul în care scria în oglindă, până la programul său de somn polifazic, prin care dormea câte 15 minute la patru ore, în total doar o oră și jumătate pe noapte, lucru ce a făcut posibile realizările sale multiple.

Dintre toate invențiile sale mă opresc asupra a trei tipuri: zecile de schițe cu mașini de zbor, aparatele acvatice și invențiile cu caracter militar.

Le precizez copiilor că avioanele, elicopterele, navele spațiale sunt ceva obișnuit în timpurile noastre, dar că în secolul al XV-lea ele nu existau.

Le arăt imaginea unui uliu pentru a le povesti despre acea întâmplare din copilăria geniului pe care el o va considera un semn divin la maturitate, în care pasărea a trecut deasupra leagănului său. Ajuns adult, va studia foarte mult mișcarea păsărilor în timpul zborului și va realiza numeroase schițe ale unor aparate de zbor, din dorința de a fi primul om din istoria omenirii care va zbura. Le spun micuților că dorința lui Leonardo nu s-a împlinit pentru că nivelul atins de tehnică la acea vreme nu se ridica la nivelul cunoașterii și ideilor sale.

Îi întreb dacă au înălțat vreodată un zmeu și un băiat îmi spune că a lansat unul care arăta ca un triunghi cu ciucurei și le spun  că din analizarea îndelungată a zmeielor, da Vinci a realizat schița unui aparat de zbor care seamănă cu deltaplanul modern.

Glumesc cu ei și le arăt o fotografie cu un fan Da Vinci și ei sunt încântați și surprinși să mă vadă fotografiată alături de macheta șurubului aerian. Îi întreb unde cred ei că a fost făcută poza. Unul dintre băieți crede că m-am pozat la Muzeul de Istorie Leonardo da Vinci și este mirat să afle de expoziția de la Palat.

Le mai menționez câte ceva despre ornitopter și despre prima parașută inventată de către da Vinci. Domnul director adaugă că în realizarea unei schițe a unui aparat de zbor geniul s-a inspirat din forma unei libelule.

Le prezint și invențiile pentru uz acvatic, unde au surpriza să afle că Leonardo a inventat primul costum de scafandru din istorie, că a creat mănuși de înot, un submarin, veste și colaci de salvare. V. mă întreabă cum putea respira scafandrul și eu îi arăt țeava pentru respirat, la care el conchide că în zilele noastre se folosește tubul de oxigen.

La final le arăt câteva invenții cu caracter militar și anume podul mobil, fără cuie și funii, și unul dintre băieți aduce în discuție podurile ce existau pe vremuri la castele. Macheta tancului li se pare că seamănă cu un butoi sau cu o căsuță în care nu poți intra.

Și uite-așa se încheie o lecție care-i poartă pe prichindei din văzhuh până în adâncuri.

Momentul cel mai cel al serii vine abia după aceea, când sărbătorim o fetiță a cărei onomastică e azi și îi cântăm la mulți ani și ne delectăm cu bucurii dulci.

Chiar înainte să plec V. vrea să știe ce voi face cu invențiile sale, dacă le voi vinde unei companii el îmi cere 1000 de dolari, dar scap ieftin când află că le voi folosi doar pentru a scrie un articol. 🙂

Bibliografie:
Viața și opera lui Leonardo da Vinci, nr 2, Adevărul, 2009.

100 de personalități – Leonardo da Vinci, nr. 7, Deagostini, 2007

Leonardo da Vinci și demonii săi

Maşinile lui Leonardo da Vinci vor fi expuse la Muzeul Municipiului Bucureşti

Read Full Post »

Turist și pelerin în propriul oraș

 

Trinita’ del Monte

 

În vara lui 2011 am trăit o experiență cel puțin surprinzătoare, pe care o voi împărtăși cu voi.

În luna iunie, pe când vizitam Muzeul de Istorie din Varna, în calitate de translator al nanei mele,  am fost atât de impresionată de expunerea ghidului de acolo, încât mi-am dorit să devin, la rându-mi, ghid turistic.

Revenită în țară, în aceeași lună am aflat de inițiativa unei agenții de turism de a organiza tururi de oraș gratuite și de a înființa un club de ghizi. Vedeam în acest proiect o oportunitate de a-mi împlini visul exprimat timid în Bulgaria.

A urmat un fel de școală de vară foarte frumoasă, în care în fiecare zi de miercuri descopeream noi fațete nebănuite ale orașului Iași, devenind turist și pelerin în propriul oraș.

După o perioadă de acumulări, am devenit ghid turistic voluntar pe traseul Piața Unirii – Palatul Culturii și de-a lungul Bulevardului Copou, dar și reporter de texte despre obiectivele religioase importante adunate sub titlul Pelerin în propriul oraș.

Acest voluntariat a presupus o mică trădare față de copiii de la after-school pentru câteva luni în care nu i-am mai vizitat, ci m-am specializat pe tururi ghidate pentru copii tocmai pentru a le fi tot lor ghid într-o bună zi.

Am avut șansa să fiu ghid pe Copou pentru un grup de elevi veniți din toate colțurile țării la Olimpiada de matematică, pentru un grup de mici șahiști din Republica Moldova, dintre care unul a remarcat tramvaiul cu pachești din orașul nostru și în cele din urmă pentru copilașii mei de la after-school, moment ce a coincis cu ieșirea mea din Clubul de Ghizi pentru a mă dedica mai departe ștrumfilor.

În ultima vreme mi-am propus să scriu despre acea perioadă, dar pentru că a trecut atât de mult timp de atunci, amintirile s-au estompat și paginile s-au încăpățânat să rămână albe.

Tot ce-mi amintesc e că am gândit tururile pentru copii în așa fel încât să le fie antrenate mai toate simțurile : le-am adus fotografii cu Iașul de altădată, le-am pus Fanfara Liceului Costache Negruzzi la reportofon, le-am vorbit despre Iașul papilelor gustative, de cozonacii oferiți de cucoana Marghiolița săracilor, de cofetăria de pe Cuza Vodă unde Eminescu se delecta cu prăjituri sau de cofetăriile de pe  Ulița Sârbească.

Însă zilele trecute am văzut că ghizii de la o agenție locală de turism organizau un tur pietonal ghidat pe fosta Uliță Mare a boierilor și m-am hotărât să particip pentru a-mi reactiva amintirile uitate despre istoria și arhitectura Iașului meu drag.

Am ajuns în fața Palatului Culturii cu vreo zece minute înainte de ora de întâlnire și m-am așezat pe o bancă, privindu-i pe ceilalți ieșeni sau turiști de pe bănci, încercând să ghicesc care sunt organizatorii. I-am identificat imediat: două tinere și doi tineri, dintre care fetele aveau la ele foi, în cazul în care ar fi avut vreun lapsus pe traseu.

Domnișoarele (I. și A.) și-au început expunerea despre Palatul Culturii, dându-ne o veste bună: că turnul Palatului va putea fi vizitat, fapt care nu era posibil pe durata ghidăriei mele, când edificiul era închis pentru lucrări de reabilitare. Am aflat și o întâmplare cu iz anecdotic,  și anume că în noaptea inaugurării turnului cu ceas arhitectul Berindei și cu copiii săi au tot încercat să regleze ceasul și astfel toată noaptea s-a auzit în oraș Hora Unirii.

Încă din primele minute ale turului am realizat că fetele reprezintă acel model ideal de ghid despre care-mi vorbea domnul Emil Bejan, de la Catedrala Catolică Fecioara Maria Regină. În interviul Un ghid, o poveste pe care mi l-a acordat, domnia sa spunea că trebuie să te îndrăgostești de locul pe care-l prezinți, astfel încât să se creeze o simbioză între  ghid și obiectiv.

Când fetele au vorbit despre expozițiile temporare care au loc la Palat aș fi vrut să intervin să le sugerez participanților să viziteze Mașinile lui Leonardo da Vinci, cu replici ale fabuloaselor sale mașini zburătoare și reproduceri după picturi, dar timiditatea a învins și de data asta și am tăcut mâlc.(Pentru cei interesați invențiile sale vor fi în continuare expuse aici până în ianuarie 2018).

În prezentarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, domnișoara A. a amintit de acele elemente de heraldică despre care le vorbeam și eu copiilor pe când eram ghid, și anume, că felul în care sunt reprezentate picioarele calului oferă indicii despre moartea călărețului.

La Biserica Sf. Nicolae Domnesc am fost impresionată că domnișoara I. știa integral textul pisaniei și un citat din Dimitrie Cantemir despre obiceiul ungerii cu mir al domnitorilor, după stilul ungerii împăraților bizantini.

Casa Dosoftei a fost un prilej pentru mine de a-mi aminti de o extraordinară vizită de documentare aici, unde domnul muzeograf Mirel Cană ne-a dezvăluit că Mitropolitul Dosoftei e primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi. Tot dumnealui, vorbind despre o carte care a aparținut lui Ștefan cel Mare, a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând petele de pe acea carte.

În prezentarea domnișoarei I. despre Gheorghi Asachi am apreciat că nu s-a limitat doar la a descrie statuia acestuia, ci a punctat și principalele contribuții ale cărturarului la dezvoltarea culturii române. Am aflat cu uimire că la primul spectacol susținut în limba română la lumina a câtorva lumânări a participat chiar și Mitropolitul Veniamin Costache. De ce cu uimire? Pentru că la vremea aceea fețelor bisericești nu le era permisă participarea la astfel de evenimente. Să nu uităm că unul dintre motivele pentru care diaconul Creangă a fost exclus din cler a fost acela că mergea la teatru.

La Biserica Trei Ierarhi am remarcat pentru prima dată brâul de marmură neagră, asta și pentru că pe vremea în care eram eu ghid voluntar clădirea era încă în construcție. Mi-am amintit cum la unul dintre tururile cu copii o fetiță și-a luat notițe scriind cu verde despre acest edificiu că este o biserică foarte veche.

A urmat apoi prezentarea a două construcții care se privesc față în față ( Mitropolia și Palatul Roznovanu) și care au în comun același arhitect, pe Gustave Freiwald.

La Palatul Roznovanu, domnișoara I. a adus în discuție minunata magnolie din fața acestei construcții, prilej pentru mine de aducere aminte a unui tur ghidat care s-a încheiat în fața magnoliei înflorite și în care o doamnă profesoară de franceză venită cu elevii ei să redescopere Iașul m-a servit cu prăjituri. Tot aici rememorez povestea de dragoste ilicită dintre Nicolae Roznovanu și Cucoana Marghiolița și vizita pe care am făcut-o cândva în interiorul Primăriei, pe locul unde se țineau faimoasele baluri.

La Catedrala Mitropolitană ghizii ne-au povestit despre influența Renașterii italiene în realizarea acestei construcții și brusc mi-am amintit cum le arătam copiilor o fotografie cu celebra biserică Trinita del Monte din Roma, cu care Mitropolia se aseamănă într-o oarecare măsură. Tot aici le arătam celor mici o fotografie superbă cu mozaicul hramului Întâmpinarea Domnului, la vremea ceea imposibil de văzut din cauza lucrărilor de reabilitare.

Turul ghidat s-a încheiat în fața Teatrului Național, iar când fetele au vorbit despre cortina cu alegoria celor trei vârste ale omului în centru și cu Unirea Principatelor la dreapta m-a cuprins un dor de a revedea interiorul teatrului.

Seara s-a terminat în aplauzele pe deplin meritate de A. și I., doi ghizi autentici de la care chiar ai ce învăța, care au jonglat cu o mare ușurință cu termeni din arhitectură și cu date istorice, atingând măiestria și dând dovadă de umor și de abilități de comunicare deosebite. Felicitări ghizilor! Aștept cu drag un nou tur. 🙂

Read Full Post »

Amintiri legate de Ziua Patrimoniului la Iași, din 2011

 

Anual, pe data de 17 septembrie pretutindeni în Europa se sărbătorește Ziua Patrimoniului. Anul acesta ieșenii au avut  inițiativa de a se ralia evenimentului de anvergură europeană, organizând  cea dintâi ediție a Zilei Patrimoniului. În ce a constat aceasta? Într-un tur pietonal gratuit ce a debutat la ora 9,00 în Piața Unirii și s-a finalizat în jurul orei 11,00 la Palatul Culturii, în vizite ghidate la mai multe obiective turistice din oraș și un concert de orgă susținut la Catedrala Catolică Sfânta Maria, Regină, de către Octavian Bișoc. Ziua Patrimoniului s-a încheiat memorabil, cu un spectacol realizat de Beatrice Oancea, numit  Magia serii în sunet și lumină.

La Catedrala Romano-Catolică de pe bulevardul Ștefan cel Mare amfitrionul nostru, domnul Emil Bejan, ne-a vorbit despre bogata simbolistică a numerelor, cifra 4 simbolizându-i pe cei patru evangheliști, cifra 7 trimițând la cele 7 sacramente sau taine, numărul 10 facând aluzie la cele zece porunci, iar numărul 12, la cele 12 triburi ale lui Israel.

La  Biserica Sfântul Nicolae Domnesc Părintele Sandu  a dezvăluit dimensiunea profund creștină a lui Ștefan cel Mare, povestind că la  Războieni el a cules toate osemintele celor căzuți, chiar și ale adversarilor, și le-a îngropat. Preotul a precizat apoi în ce consta unicitatea acestui edificiu religios pe vremuri. Era singura biserică ce avea trei altare, slujbele ținându-se simultan în limbile română, rusă și greacă. Am fost surprinși să aflăm că la începutul secolului al XVIII-lea biserica a funcționat ca moschee.

La Casa Dosoftei, numită și Casa cu arcade, dedicată istoriei literaturii române vechi domnul muzeograf Mirel Cană ne-a vorbit despre Mitropolitul Dosoftei ca de o personalitate religioasă și culturală de prim rang pentru secolul al XVII-lea. Ierarhul are meritul de a substitui limba slavonă( ca limbă de cult) cu limba română, precum și cel de a fi primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi.

Am întâlnit și aici urme ale lui Ștefan cel Mare, de data asta chiar la sensul propriu, pe una din cărțile care i-au aparținut, un catalog al sărbătorilor religioase. Vorbind de petele prezente pe filele cărții lui Ștefan cel Mare, domnul muzeograf a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând acele pete. De asemenea, domnul Mirel Cană a făcut o dezvăluire tentantă pentru hoții amatori de obiecte culturale: Casa cu arcade păstrează o serie de cărți foarte valoroase, cum ar fi Biblia de la București, originală, evaluată la 300.000 de euro, sau Patericul, unicat în lume.

La Catedrala Mitropolitană, l-am avut ca ghid pe Părintele Dosoftei Șcheiul.  Obiectele specifice din interiorul bisericii reflectă o tendință cosmopolită a vremii, căci candelabrele și vitraliile sunt de proveniență vieneză, catapeteasma a fost sculptată la Kiev, iar moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse în țară din Grecia. Pictorul bisericii este însă român, Gheorghe Tăttărescu, dar și acesta a creat o pictură în ulei de tip occidental, nu în frescă. Părintele a prezentat succint viața Sfintei Parascheva, insistând pe actele de milostenie ale acesteia, cum ar fi cel al schimbării hainelor sale cu ale săracilor. Așa cum botezul la care am asistat la Sfântul Nicolae Domnesc era o invitație la înveșnicirea ființei, vizita la Catedrala Mitropolitană  a fost un îndemn la acțiuni umanitare, prin urmarea modelului de milostenie al Sfintei Parascheva.

Am mers apoi la Palatul Roznovanu, situat pe fosta Uliță Mare, în prezent bulevardul Ștefan cel Mare. Aici pe vremuri se țineau cele mai frumoase baluri și tot aici a fost găzduit și însuși regele Carol. Doamna Anca Zota ne-a delectat cu povestea de dragoste inedită dintre proprietar și cucoana Marghiolița, acesta răpind-o pe iubita sa de mai multe ori de la soțul ei. De asemenea, am aflat un amănunt amuzant, legenda că Palatul Roznovanu ar fi fost bântuit, când de fapt era vorba despre niște hoți care umblau cu cearșafuri în cap. În sala de consiliu, fosta sală de bal, am văzut potretele primarilor ieșeni de-a lungul timpului, realizate de Dan Hatmanu. Am rămas puțin dezamăgită de aceste tablouri, ele trădând o disproporționalitate evidentă între bustul somptuos și capetele care par mult prea mici. Dar e posibil ca exact aceasta să fi fost intenția artistului și în cazul ăsta critica mea să nu mai aibă niciun temei.

La Mănăstirea Golia, am urcat în turn, numărând treptele circulare pentru a ne convinge că sunt 120, am admirat clopotele de la Golia donate de Carol I, amintindu-ne de poeziile eminesciene în care sunt evocate bătăile clopotelor.  Aflați în Turnul Goliei ne-am imaginat scenele “sângeroase” în care Creangă împușca ciorile.

Ultima vizită ghidată a avut loc la Mănăstirea Trei Ierarhi, unde ne-a fost ghid domnul Horia Nichita.

Și acest spațiu ecleziastic, ca și Golia, este legat de personalitatea domnitorului Vasile Lupu, el fiind ctitorul mănăstirii. Ca o mulțumire pentru donațiile sale, patriarhia de la Constantinopol i-a oferit ctitorului moaștele Sfintei Parascheva. Acestea s-au odihnit în mănăstire până la incendiul din 1888, când au fost mutate la Catedrala Mitropolitană. Acum se mai păstrează la Trei Ierarhi mandibula Sfântului Vasile cel Mare. Ghidul ne-a vorbit despre aspectul mănăstirii așa cum era ea pe vremuri, cu ziduri de apărare, ca la Golia, cu multe chilii și construcții, cu o clopotniță care a fost desființată, precum și cu acoperișuri rotunde.

Am vizitat și fosta trapeză a ansamblului, Sala Gotică, numită astfel datorită bolților interioare în ogivă. Aici am văzut o serie de obiecte religioase, cum ar fi icoane reprezentându-i pe cei trei părinți capadocieni, sau o cruce în filigran de argint cu lemn din Sfânta Cruce. De o deosebită valoare sunt fragmentele de frescă din pictura originală, executată de iconari ruși, tabloul votiv care-l redă pe Vasile Lupu, dar și acoperămintele de mormânt brodate  ce îi înfățișează pe doamna Tudosca, soția voievodului, și pe fiul său Ioan.

A urmat apoi concertul de orgă de la Catedrala Sfânta Maria, Regină, susținut de un matematician foarte talentat la muzică, domnul Octavian Bișoc. Evenimentul a  fost pentru mine un culoar sonor către trecut, către excursia la Brașov în care am fost cu părinții mei pe când aveam cinci ani, și din care îmi amintesc doar Biserica Neagră, unde am asistat pentru prima dată la un concert de orgă.

Cât despre spectacolul realizat de Beatrice Rancea, “ Magia serii în sunet și lumină”, ce l-a avut ca invitat de onoare pe dirijorul clujean Cristian Sandu, nu vreau să spun prea multe. Pentru că, atunci când întâlnesc frumusețea prefer să las o pagină albă…

Read Full Post »