15 mai 2013
Într-adevăr, azi la atelier ne-au invadat fluturii, nu doar galbeni, ca în romanul lui Marquez, ci de toate culorile. Am ales să corelez tema de astăzi cu de cea de data trecută-crearea omizilor, pentru că-mi place să fac legături mai evidente sau mai subtile între lucruri, dar și pentru a le îmbogăți copiilor vocabularul cu un nou cuvânt- crisalidă, desemnând perioada aceea intermediară între omidă și fluture. Spre bucuria mea, o fetiță(S.) știe deja răspunsul și pronunță victorioasă cuvântul.
(Acum, scriind pe blog, îmi dau seama că voluntariatul, activitățile de la afterschool, au fost pentru mine un fel de trecere de la starea de omidă (cea a depresiilor) la cea de fluture care sunt când mă aflu în preajma celor mici.)
Pe lângă confecționarea fluturilor, azi le propun un exercițiu pentru a testa gradul de încredere pe care-l au unii față de alții și toți față de mine. Exercițiul constă în împărtășirea unui secret de față cu toată lumea. Unii sunt entuziasmați de idee, alții se uită cu un aer poznaș la mine și-mi spun că nu vor să împărtășească nimănui secretele lor. Când îi asigur că le voi dezvălui la rândul meu un secret, miza jocului crește și devin mai dispuși să se deschidă, dar nu în totalitate. Îmi trece prin minte să le spun despre o zi petrecută la Atelier, când am uitat cum să confecționez un monstru de hârtie și m-am dus în biroul învățătoarei să mă uit repede pe youtube și să-mi amintesc. Dar, gândindu-mă că nu e un exemplu bun de urmat pentru că se aseamănă cu trișatul la lucrări și teze, am optat în cele din urmă pentru un exemplu din copilărie, când tatăl meu îmi impunea să mănânc borș, ceea ce mie nu-mi plăcea, și cum am găsit o strategie, un truc, pentru a scăpa de așa un supliciu, și anume, turnând borșul într-un pahar și ascunderea lui în bibliotecă, în spatele cărților. Acum, că am dezvăluit secretul meu, haideți să vedem care sunt răspunsurile lor.
Cheltuirea unor bani în alt scop decât cel indicat de părinți, de obicei pe suc sau înghețată, aruncatul unui pisoi într-un butoi cu apă rece, îndrăgostirea unei fetițe de clasa a II-a și alte câte-n lună și-n stele.
După dezvăluirea reciprocă a secretelor, continui cu o activitate inspirată de cartea lui Steve Chandler, 100 de căi spre automotivare. Autorul povestește cum fiica lui de 12 ani a participat la un cenaclu unde fiecare dintre elevi trebuia să creeze un poem minciună despre cât erau ei de grozavi. Le propun copiilor crearea unui astfel de poem, în care ei să-și imagineze cele mai nebănuite calități, care să treacă și de barierele realului. Ca sugestie, le amintesc de capacitatea savanților din Călătoriile lui Gulliver de a extrage raze de soare din castraveți, idee la care ei râd la unison.
Reproduc aici răspunsurile lor pline de savoare.
S: Eu aș putea călări un cal cu 10 capuri, 100 piciuare(!) și trei cozi care poate merge pe curcubeu și e omnivor și poate trăi 1000 de ani și e verde cu buline mov.
Aș putea să mă duc pe soare fără să mă ard și l-aș mânca, apoi aș fi eu soarele.
Aș putea să fiu un doctor care face experimente pe animale ca să fac, de exemplu, un porc cu cap de dinozaur.
D: Eu aș putea călări o vacă de 100 de m, dar dacă nu m-ar lăsa s-o călăresc aș bate-o. Măr!
M: Eu când o să fiu mare o să mă fac profesoară de balet și o să sară elevele până la stele. Eu sunt capabilă să fac cursuri când voi fi în clasa a VI-a și să fiu foarte bună la balet. Să ajung până la cer și pe nori, dar nu pe nori negri. Sper că o să fac și balet pe gheață și să dansez pe un cal cu 100 de ochi.
?Când o să am 10 ani o să locuiesc la mare. Acolo o să mă joc cu prietenele mele și cu prietenii mei. Când am rămas cu prietena mea am sărit geamul și ne-am dus să sărim pe mașini.
L: Pot să zbor. Să scot un iepure din gât. Pot să sar din casă în casă. Pot să înot până la 50 de m. Pot să scot diamante prin ochi. Pot să fac lumea din dulciuri. Pot să fac telefoane.
S: Să scot dintr-o roșie un ac. Să scot un „claon” dintr-o cutie mică. Să scot un fluture dintr-o pungă cu fasole. Să scot 5 iepuri din pălărie. Să scot dintr-o pungă mică un topor.
G: Eu cred că voi fi astronaut și chir acum sunt, îmi pornesc nava spațială și am ajuns în spațiu, am văzut o stea galbenă și foarte strălucitoare și băgat-o în nava spațială. Apoi am ajuns la planeta Juliver(!),am coborât din navă și am văzut un extraterestru foarte verde și extraterestrul a vrut să mă fure, dar eu am fugit în navă și am plecat acasă cu gândul că nu mai merg niciodată în spațiu. Sfârșit.
A: Să fumez 2000 de țigări pe minut. Să alerg 20 000 de km. Să mănânc un infinit de pizze.
A:Eu m-am bătut cu un câine turbat și l-am învins, iar eu nu aveam nicio zgârietură,apoi m-am bătut cu un monstru cu 10 000 de ochi, 30 000 de gheare, 100 de cozi, 9999 picioare și dintr-o atingere l-am pus la pământ pe acel monstru imens, gigant, foarte, foarte mare, iar eu eram pe lângă el un microbel (!) mic și l-am învins foarte ușor, dar, sincer, i-am scos toți ochii pe care îi avea în cap singură,fără ajutor.
Apoi le spun că, de vreme ce și-au imaginat că sunt capabili de lucruri mărețe, ei chiar sunt capabili, chiar dacă doar în sfera realului. Le-am sugerat să-și caute un hobby căruia să le dedice cel puțin o oră pe zi pentru că în timp vor deveni foarte buni în a face acel ceva ales de ei.
Acum în încheiere, reluând în minte cele trei teme abordate azi la atelier, îmi vine o idee năstrușnică ca data viitoare să le îmbinăm pe toate trei, rezultatul fiind un poem minciună în care cineva spune un secret despre o invazie de fluturi. Pe moment nu văd niciun motiv pentru a propune o astfel de activitate, decât unul poate pur ludic, dar revin asupra ideii și-mi spun că poate fi un exercițiu util de a lega între ele lucruri fără nicio legătură cu alta…
Și uite-așa toate drumurile duc spre arta suprarealistă….
clipe de reverie 