Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Robert Brault’

18 octombrie 2013

Azi încep Atelierul și cu cei de clasele I-III, după ce săptămâna trecută am avut prima activitate cu a IV-a. Cu cei care mă cunosc deja, lucrurile sunt simple, vin la mine, ne manifestăm afecțiunea pe rând, fapt care a devenit deja un ritual la after-school.

Prichindeii nou-veniți însă îmi aruncă priviri iscoditoare, sunt mai distanți, iar eu la rândul meu îi cercetez cu privirea și mă întreb dacă o să-i cuceresc la fel de ușor ca și pe veterani. Rămâne de văzut.

În ceea ce mă privește, subscriu spuselor lui Robert Brault, lumea redevine nouă cu fiecare copil care intră în viața noastră, și aștept ca propriu-mi univers interior să dobândească alte și alte nuanțe prin prezența noilor pitici.

Ca de obicei, înainte de a începe Atelierul propriu-zis, aloc o parte din timp unei istorisiri din care picii mei să învețe un mod corect de comportament față de ceilalți.

Astăzi le spun o întâmplare la care eu însămi am asistat recent, într-un autobuz, pe când mă întorceam de la lucru. Un om al străzii în vârstă a urcat și s-a așezat pe un scaun. Un nene mare-mare, cu înfățișare de macho, s-a legat de el, spunându-i să se dea jos de pe scaun, numindu-l gunoi și în multe alte feluri. La început, bătrânul a opus rezistență, dar văzând că bădăranul devenea tot mai agresiv, s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre ușă, așteptând să coboare la stația următoare. Din locul în care mă aflam, îl vedeam pe omul străzii din profil. Lacrimi mari îi inundau fața, în timp ce rămânea tăcut. La fel de tăcută era și revolta mea, nu puteam spune nimic, fără să aibă consecințe negative. Așa că am găsit o altă cale de a protesta față de un comportament agresiv : am luat din geantă un bon de masă, i l-am dat bătrânului, la care el mi-a răspuns făcându-și cruce. Am avut grijă și de agresor, l-am privit urât, apoi am coborât.

Nu a stat în puterea mea să schimb destinul acelui om amărat, dar sper cel puțin că i-am schimbat măcar cât de cât starea pe care grobianul i-o provocase. M-am bucurat că, față de alte dăți, când rămâneam împietrită în momentele în care ar fi fost nevoie de ajutorul meu, acum am avut viteză de reacție.

După ce le povestesc această întâmplare copiilor, le spun ceea ce mi s-a imprimat adânc din lecturile lui Pera Novacovici, și anume, că rostul nostru este să facem lumea mai bună. Apoi îi întreb cum fac ei lucrul acesta. Răspunsurile variază de la să dăm altora lucrurile cu care nu avem ce face la să dăruim săracilor din ce avem noi mai bun. Să nu uităm că vorbim aici de niște copii care la rândul lor vin din medii defavorizate!

Dintre toate răspunsurile lor cel mai mult mă impresionează cel al unui băiețel nou-venit la Centru, care spune să nu dăm badjocură celor săraci, [sic], fapt care mă duce la concluzia că au înțeles mesajul povestirii mele.

Continui cu atelierul,  unde, din foi dreptunghiulare facem un pătrat, din pătrat trei triunghiuri, decupăm, chinuim hârtiile (cum ar spune o prietenă de-a mea) pentru ca la sfârșit să rezulte niște minunății de stele.

Cei de clasa I sunt mai stângaci, de aceea trebuie să lucrez cu fiecare în parte. Când văd că unii se descurajează îi întreb dacă vor să le spun un secret și ei îmi răspund în cor: daaaa! Le mărturisesc că, la rândul meu, am încercat de mai multe ori până mi-au ieșit figurinele și că dacă nu ne ies din prima, merită să încercăm până reușim. De altfel, nu e prima dată când îmi arăt propria vulnerabilitate în fața copiilor, pentru a-i încuraja. Nu, noi adulții nu suntem nici pe departe niște Dumnezei atoateștiutori cărora le iese totul bine. Suntem ca și ei. Și e bine ca ei să știe asta!

Încheiem atelierul cu o ședință foto, unde ne fotografiem cu creațiile de azi, cu salata noastră de stele, cum remarcă o fetiță. O alta își pune ghiduș steaua pe cap, pe post de pălărie, un băiețel își face un fel de mască din ea care-i acoperă fața, iar eu, stimulată de imaginația lor, pozez având două stele care să-mi acopere ochii.

Înainte de a pleca, avem parte de o surpriză. Ne vizitează un șir indian de mici cofetari, având pe cap bonete de hârtie și în mâini farfurii cu salam de biscuiți. Sunt colegii de-a IV-a care, în timp ce noi realizam un atelier dedicat văzului, ei participau la un atelier dedicat papilelor gustative.

Trebuie să recunosc că, în fața așa unor delicatese, chiar și stelele noastre pălesc!

Plec de la after-school cu gândul că, poate, într-o zi, voi schimba materia primă din prezent– hârtia, sârma modelatoare și mărgeluțele- cu una mai…comestibilă.

Reclame

Read Full Post »