Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Shakespeare’

De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.

Evident că am citit și înainte texte din blogosferă, dar fără să dialoghez cu autorii lor, ca acum. Ceea ce mi se pare foarte fain e că rolurile de scriitor și cititor sunt interșanjabile și că din experiența asta fiecare iese  mai îmbogățit un pic decât era.

S-a întâmplat să răsfoiesc un blog, al lui Marius Davidesco, și să găsesc acolo unele poezii cu care am rezonat, fapt care m-a determinat să adaug și o componentă poetică propriului blog, prin postarea unor poezii din studenție însoțite de picturi celebre în concordanță cu textele.

Comentariile pe care le-am primit de la M. m-au ajutat să-mi privesc scrierile dintr-o perspectivă nouă, la care probabil că nu aș fi ajuns pe cont propriu. Reproduc aici observațiile sale: la prima vedere aș fi tentat să le caracterizez drept poeme haiku, dar sunt mai degrabă un soi de maxime și aforisme îmbogățite cu un lirism contagios. Nu știu de ce, dar acest stil îmi este foarte familiar, deși nu îmi amintesc să îl mai fi întâlnit până acum. Cuvântul însoțit de imagine completează perfect actul artistic.

Până la acest feedback, nu credeam că poeziile mele au vreo valoare literară, cu atât mai mult cu cât i le-am arătat unui redactor, precizând că  le-am conceput  ca pe niște picto-poezii și că imaginile trebuie să însoțească textele, la care dumnealui mi-a retezat-o spunând că Shakespeare nu a avut nevoie de imagini ca să scrie.

Aprecierea lui Marius D. a avut asupra mea un efect miraculos: pentru prima dată după 11 ani de pauză am scris o poezie, pe care o public aici, chiar dacă e cam de  entry level:

Împotrivire

Nu te-am lăsat

Să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

La rândul meu m-am delectat cu texte de pe blogul său, primul fiind despre copilăria și tinerețea lui Lucian Blaga, așa cum sunt povestite de poetul-filosof în Hronicul și cântecul vârstelor. Spre surprinderea mea, deși citisem cartea cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, nu-mi mai aminteam decât numele celei care avea să-i devină soție, Cornelia.

Datorită lui Marius, am aflat despre un episod amuzant, dar în același timp plin de profunzime pentru logica unui copil de câțiva ani, și anume cel în care, împreună cu prietenul său Adam, micul Blaga își propune să rupă cerul în două, pentru a vedea îngerii.

După cum remarcă M., copilăria lui Blaga s-a desfășurat sub acest auspiciu al mirării și întrebărilor fără răspuns, al explorării naturii și încercării de a-i înțelege tainele.

Am apreciat la bloger conștiinciozitatea cu care și-a notat momentele esențiale ale biografiei lui Blaga, așa cum sunt ele consemnate  în Hronicul și cântecul vârstelor, trăsătură care mi-a amintit de propriile fișe de lectură de pe vremea studenției.

Despre alte întâmplări din copilăria și tinerețea lui Blaga puteți citi în continuare, pe blogul lui Marius Davidesco.

https://mariusdavidesco.wordpress.com/2017/04/06/copilaria-si-tineretea-lui-lucian-blaga/

Blogul său este unul activ, fără nicio lună de pauză de când a fost creat și până în prezent, și conține, așa cum mărturisește autorul lui, încercări filosofice și literare. Recomand!

gustave-courbet-autoportrait-desespere

Sursa imagine:

Le déséspéré, de Gustave Courbet

http://www.eternels-eclairs.fr/courbet-tableau-le-desespere.php

 

Reclame

Read Full Post »

 

Azi le-am pregătit copiilor o oră de pisicologie – o prezentare powerpoint cu  arta lui  Makoto Muramatsu, artistul japonez septuagenar care a desenat sute de pisici într-o notă comică evidentă.

La lecție participă un grup eterogen -șapte frumoși cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, cam câte unul pentru câte un deceniu de viață al desenatorului topit după mâțe.

În deschiderea orei, le arăt copiilor Duetul pisicilor atribuit lui Rossini, ca să-i familiarizez cu tema de azi. Spre surprinderea mea, celor mici nu prea le place filmulețul, chiar una dintre fete e de părere că simfonia pisicilor e un nonsens.

Sper să am mai mult succes cu proverbul italian ales ca motto: O casă fericită este o casă care are cel puțin o pisică. Dar și aici un băiat,( V.) are de obiectat, spunând că o casă care are pisici e una nefericită pentrupisicile produc ravagii  și îți zgârie banii. 🙂

Însă pisicile lui Makoto îi cuceresc pe copii, ei izbucnesc în râs la unison când văd slide-urile derulându-se.

Le arăt pisoi umanizați stând pe acoperiș întinși cu burta la soare să-și bronzeze blănița, pisici de bibliotecă, amatoare de o siestă printre cărți de Shakespeare sau Conan Doyle ori feline cititoare, care de atâta citit privesc cruciș întocmai ca un student în sesiune. Văzând atâtea pisici cu trăsături umane, un băiețel (V.) ar vrea să știe dacă ele împrumută ADN-ul de la oameni. 🙂

Când vede un patruped într-o o baie cu spumă și altele două stând confortabil în chiuvetă, un băiat e de părere că de fapt pisicile urăsc apa și că în confruntarea dintre pisică și apă câștigă întotdeauna…apa.

Despre o altă felină care stă picior peste picior într-un fotoliu, copiii spun că se uită la televizor. În privința emisiunii nu se pun de acord, unii cred că privește știrile, iar o fetiță (I.) își imaginează că pisica se uită la Nelu și Costel. Sau cine știe? Poate are gusturi mai rafinate și privește desene animate cu Pisicile aristocrate.

Câteva desene reprezintă feline ce dau târcoale acvariilor cu pești, fapt ce-i aduce aminte unei fetițe(A.) că a avut patru peștișori și că peștișorul de aur i-a murit.

Desenele respective corespund parțial cu decorul de la Centru, unde se află două acvarii cu peștișori. Pentru a corespunde în totalitate desenelor lui Muramatsu ne-ar mai trebui o mâțucă pofticioasă și nu mică ne e mirarea când în încăpere vine de pe-afară o pisică adevărată. Așadar, la lecția despre pisici avem ca participant chiar o pisică! Doar că ea nu e interesată de peștișori, ci caută doar un loc unde să se cuibărească.

De la pisica adevărată trecem înapoi la cele imaginate de Makoto. Una dintre ele, cu strabism, ține în gură câteva foi zgâriate și o fată,(B.E), își imaginează că pe foaia rămasă în imprimantă se află o poezie, prilej pentru mine de a le povesti copiilor despre filmul Paterson în care un câine roade caietul cu poezii al stăpânului.

La finalul orei, aflu și de ce copila și-a imaginat că pe foaie era scrisă o poezie: pentru că, la rândul ei, scrie poezii.

Îi invit pe copii să deseneze câte o pisică umanizată și să-mi spună care desen le-a plăcut cel mai mult.

B.E. desenează o pisică de la fermă care culege porumb, S.- un patruped care încearcă să bea votcă…galbenă cu paiul, V. – un pisoi care citește, dar cei mici, de vârstă preșcolară, au dificultăți în a desena orice fel de pisică și aici prietenul meu îi ajută.

Printre desenele preferate ale copiilor se numără  cel cu trei pisici care stau în copacul cu mii de floricele roz, pisica aceea care dormea cu pisoiul ei ce avea ca trăsătură umană o mamă care doarme cu bebelușul ei sau cea care stă pe o carte dormind, S. recomandându-i pisicii să stea cu burta pe carte.

Închei activitatea de azi oferindu-i fiecărui copil câte un carton cu desene de-ale artistului japonez pentru a-și aminti peste ani de o oră de artă în care s-au amuzat din toată inima, așa cum numai copiii știu.

20171026_172158

Sursa foto:

 

Read Full Post »