Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ștefan cel Mare’

Pentru ora de Istoria artei de azi le-am pregătit celor mici o prezentare powerpoint despre arta lui Rafael.

Azi publicul meu este format din trei fetițe, dintre care două surori și, evident, domnul director.  O a patra copilă preferă să deseneze pe durata activității mele și chiar dacă am un regret că n-am reușit să-i captez atenția și ei, mă bucur că măcar nu-mi perturbă ora.

De la desene animate la pictură

Îmi încep prezentarea la fel ca la ora dedicată artei lui Da Vinci, arătându-le participanților un desen cu Țestoasele Ninja numite după cei patru artiști renascentiști: Michelangelo, Leonardo, Donatello și Rafael.  Aflu de la B., o fetiță din clasa a IV-a, că una dintre colegele ei de școală i-a vorbit despre acest subiect și mă bucur că ora mea de artă a ajuns monedă de conversație între copii.

Îl situez pe Rafael în contextul istoric în care a trăit, acum 500 de ani, și domnul director le spune copiilor cine era domnitor în acea perioadă în Moldova- Ștefan cel Mare. B. este uimită că o operă de artă poate rezista atâtea sute de ani.

O minune privită sub lupă

Apoi, în prezentarea primei lucrări care a purtat semnătura artistului, Logodna Fecioarei Maria, recurg la o lupă pentru a le arăta celor mici locul unde s-a semnat Rafael – pe frontispiciul templului și le povestesc legenda medievală din care s-a inspirat artistul în crearea acestei opere: Fecioara Maria a avut câțiva pețitori, dintre care Iosif a fost ales printr-un semn miraculos – toiagul pe care îl avea a înmugurit. Privim sub lupă minunea, dar și gestul unui pețitor dezamăgit care-și rupe toiagul cu genunchiul.

Le arăt și Madona Sixtină și îi întreb dacă observă ceva neobișnuit la această pictură, având în minte modul în care veșmântul Fecioarei se mișcă de parcă ar fi purtat de vânt. B. mă uimește observând niște detalii pe care eu nu le-am remarcat înainte, și anume mulți îngerași de consistența norilor în partea stângă a tabloului. E unul din acele momente de preț în care se inversează raportul dintre pedagog și elev, în care cel din urmă îl învață ceva pe cel dintâi. Perspectiva mea asupra picturii respective se îmbogățește prin interacțiunea cu B., în urma căreia voi integra și observația fetei în analizarea Madonei Sixtine.

Nu pot vorbi despre Rafael fără să aduc în discuție faptul că a decorat apartamentele papale de la Vatican și le prezint celor mici două fresce importante, și anume Școala din Atena și Eliberarea Sfântului Petru.

A doua frescă ilustrează un miracol: momentul în care un înger a pătruns în celula în care Sfântul Petru era întemnițat și l-a eliberat. Le arăt copiilor că lucrarea prezintă acest miracol într-un mod deosebit, în aceeași pictură, în mijloc, Sf. Petru e reprezentat întemnițat, pentru ca în partea dreaptă să apară liber în afara celulei, însoțit de înger.

Fresca impresionează și prin tipurile diferite de lumină care apar în ea, de la lumina îngerului, până la lumina lunii sau a torței pe care o ține în mână sutașul din stânga.

Continui prezentarea mea cu ipostaza de portretist a lui Rafael și le arăt copiilor tablourile cu cei doi papi pictați de acesta, dintre care Leon al X-lea are în mână o lupă îndreptată spre un manuscris. Glumesc luând lupa mea și o pun peste lupa papei, spunându-le celor mici că am și eu ceva în comun cu papa. Le arăt și portretul bancherului Bindo Altoviti, a cărui înfățișare boemă îi determină pe copii să creadă că e la rândul său un pictor. Despre Doamna cu licornă le spun că lucrările de restaurare au scos la iveală că sub unicorn se afla imaginea unui cățeluș și le enumăr cele trei denumiri ale unuia și același animal care apare în varianta finală a tabloului: licornă, inorog și unicorn. Prezentarea portretului contelui literat Baldassar Castiglione încheie ora  mea de artă de azi despre Rafael.

Răspunsuri de pitici

La final îi întreb pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din tot ce au văzut. Iată răspunsurile lor:

Mie mi-a plăcut că am participat și noi și pentru că am putut memora ușor și am aflat lucruri interesante. Dar cel mai mult mi-au plăcut picturile cu apartamentele papale. (A.B.E.)

Mie mi-au plăcut cel mai mult portretele și portretul lui Papa. ( M.A.)

Mie mi-a plăcut totul, dar mai ales Eliberarea Sfântului Petru.(M. I.)

Când doresc să aflu ce întrebare le-ar pune ei lui Rafael dacă ar fi contemporan cu noi, am surpriza să constat că două fetițe au crezut că artistul e femeie, judecând după autoportretul său cu părul lung și trăsături efeminate.

Iată și întrebările lor: Ea când era mică știa să citească? (M.I.) Ea când era mică știa să coloreze(M. A.)?

Dacă l-aș întâlni pe Rafael l-aș întreba cum de este așa de creativ. (A. B. E.)

De la miracolele din artă la cele din viața reală

După ora de Istoria artei jucăm popice, moment în care M., fetița care nu e interesată de artă, se implică foarte mult, așezând de fiecare dată popicele cu o răbdare demnă de toată admirația mea. Iată cum un copil care nu e receptiv la un anumit domeniu devine foarte preocupat de o altă activitate, dovedind că fiecare este înzestrat nativ cu câte un talent. Totul e ca adulții să-l vadă și să-l fructifice la timp. Dacă un copil are această șansă miracolul poate coborî din tablouri în viața reală.

Bibliografie:

Rafael- Art Gallery, nr. 13

Rafael- Mari Pictori, nr 38

Arta de la apogeul Renașterii până în secolul XVIII

http://www.webphoto.ro/destinatii/ apartamentele-de-la-vatican-pictate-de-rafael-sanzio.html

http://literaturapopoarelor.blogspot.ro/2014/06/cateva-picturi-de-celebrul-pictor.html

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

 

 

În vara lui 2011 am trăit o experiență cel puțin surprinzătoare, pe care o voi împărtăși cu voi.

În luna iunie, pe când vizitam Muzeul de Istorie din Varna, în calitate de translator al nanei mele,  am fost atât de impresionată de expunerea ghidului de acolo, încât mi-am dorit să devin, la rându-mi, ghid turistic.

Revenită în țară, în aceeași lună am aflat de inițiativa unei agenții de turism de a organiza tururi de oraș gratuite și de a înființa un club de ghizi. Vedeam în acest proiect o oportunitate de a-mi împlini visul exprimat timid în Bulgaria.

A urmat un fel de școală de vară foarte frumoasă, în care în fiecare zi de miercuri descopeream noi fațete nebănuite ale orașului Iași, devenind turist și pelerin în propriul oraș.

După o perioadă de acumulări, am devenit ghid turistic voluntar pe traseul Piața Unirii – Palatul Culturii și de-a lungul Bulevardului Copou, dar și reporter de texte despre obiectivele religioase importante adunate sub titlul Pelerin în propriul oraș.

Acest voluntariat a presupus o mică trădare față de copiii de la after-school pentru câteva luni în care nu i-am mai vizitat, ci m-am specializat pe tururi ghidate pentru copii tocmai pentru a le fi tot lor ghid într-o bună zi.

Am avut șansa să fiu ghid pe Copou pentru un grup de elevi veniți din toate colțurile țării la Olimpiada de matematică, pentru un grup de mici șahiști din Republica Moldova, dintre care unul a remarcat tramvaiul cu pachești din orașul nostru și în cele din urmă pentru copilașii mei de la after-school, moment ce a coincis cu ieșirea mea din Clubul de Ghizi pentru a mă dedica mai departe ștrumfilor.

În ultima vreme mi-am propus să scriu despre acea perioadă, dar pentru că a trecut atât de mult timp de atunci, amintirile s-au estompat și paginile s-au încăpățânat să rămână albe.

Tot ce-mi amintesc e că am gândit tururile pentru copii în așa fel încât să le fie antrenate mai toate simțurile : le-am adus fotografii cu Iașul de altădată, le-am pus Fanfara Liceului Costache Negruzzi la reportofon, le-am vorbit despre Iașul papilelor gustative, de cozonacii oferiți de cucoana Marghiolița săracilor, de cofetăria de pe Cuza Vodă unde Eminescu se delecta cu prăjituri sau de cofetăriile de pe  Ulița Sârbească.

Însă zilele trecute am văzut că ghizii de la o agenție locală de turism organizau un tur pietonal ghidat pe fosta Uliță Mare a boierilor și m-am hotărât să particip pentru a-mi reactiva amintirile uitate despre istoria și arhitectura Iașului meu drag.

Am ajuns în fața Palatului Culturii cu vreo zece minute înainte de ora de întâlnire și m-am așezat pe o bancă, privindu-i pe ceilalți ieșeni sau turiști de pe bănci, încercând să ghicesc care sunt organizatorii. I-am identificat imediat: două tinere și doi tineri, dintre care fetele aveau la ele foi, în cazul în care ar fi avut vreun lapsus pe traseu.

Domnișoarele (I. și A.) și-au început expunerea despre Palatul Culturii, dându-ne o veste bună: că turnul Palatului va putea fi vizitat, fapt care nu era posibil pe durata ghidăriei mele, când edificiul era închis pentru lucrări de reabilitare. Am aflat și o întâmplare cu iz anecdotic,  și anume că în noaptea inaugurării turnului cu ceas arhitectul Berindei și cu copiii săi au tot încercat să regleze ceasul și astfel toată noaptea s-a auzit în oraș Hora Unirii.

Încă din primele minute ale turului am realizat că fetele reprezintă acel model ideal de ghid despre care-mi vorbea domnul Emil Bejan, de la Catedrala Catolică Fecioara Maria Regină. În interviul Un ghid, o poveste pe care mi l-a acordat, domnia sa spunea că trebuie să te îndrăgostești de locul pe care-l prezinți, astfel încât să se creeze o simbioză între  ghid și obiectiv.

Când fetele au vorbit despre expozițiile temporare care au loc la Palat aș fi vrut să intervin să le sugerez participanților să viziteze Mașinile lui Leonardo da Vinci, cu replici ale fabuloaselor sale mașini zburătoare și reproduceri după picturi, dar timiditatea a învins și de data asta și am tăcut mâlc.(Pentru cei interesați invențiile sale vor fi în continuare expuse aici până în ianuarie 2018).

În prezentarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, domnișoara A. a amintit de acele elemente de heraldică despre care le vorbeam și eu copiilor pe când eram ghid, și anume, că felul în care sunt reprezentate picioarele calului oferă indicii despre moartea călărețului.

La Biserica Sf. Nicolae Domnesc am fost impresionată că domnișoara I. știa integral textul pisaniei și un citat din Dimitrie Cantemir despre obiceiul ungerii cu mir al domnitorilor, după stilul ungerii împăraților bizantini.

Casa Dosoftei a fost un prilej pentru mine de a-mi aminti de o extraordinară vizită de documentare aici, unde domnul muzeograf Mirel Cană ne-a dezvăluit că Mitropolitul Dosoftei e primul poet cult, care a realizat o serie de inovații poetice, prefigurându-i pe Eminescu și Arghezi. Tot dumnealui, vorbind despre o carte care a aparținut lui Ștefan cel Mare, a glumit spunând că am putea afla ADN-ul domnitorului analizând petele de pe acea carte.

În prezentarea domnișoarei I. despre Gheorghi Asachi am apreciat că nu s-a limitat doar la a descrie statuia acestuia, ci a punctat și principalele contribuții ale cărturarului la dezvoltarea culturii române. Am aflat cu uimire că la primul spectacol susținut în limba română la lumina a câtorva lumânări a participat chiar și Mitropolitul Veniamin Costache. De ce cu uimire? Pentru că la vremea aceea fețelor bisericești nu le era permisă participarea la astfel de evenimente. Să nu uităm că unul dintre motivele pentru care diaconul Creangă a fost exclus din cler a fost acela că mergea la teatru.

La Biserica Trei Ierarhi am remarcat pentru prima dată brâul de marmură neagră, asta și pentru că pe vremea în care eram eu ghid voluntar clădirea era încă în construcție. Mi-am amintit cum la unul dintre tururile cu copii o fetiță și-a luat notițe scriind cu verde despre acest edificiu că este o biserică foarte veche.

A urmat apoi prezentarea a două construcții care se privesc față în față ( Mitropolia și Palatul Roznovanu) și care au în comun același arhitect, pe Gustave Freiwald.

La Palatul Roznovanu, domnișoara I. a adus în discuție minunata magnolie din fața acestei construcții, prilej pentru mine de aducere aminte a unui tur ghidat care s-a încheiat în fața magnoliei înflorite și în care o doamnă profesoară de franceză venită cu elevii ei să redescopere Iașul m-a servit cu prăjituri. Tot aici rememorez povestea de dragoste ilicită dintre Nicolae Roznovanu și Cucoana Marghiolița și vizita pe care am făcut-o cândva în interiorul Primăriei, pe locul unde se țineau faimoasele baluri.

La Catedrala Mitropolitană ghizii ne-au povestit despre influența Renașterii italiene în realizarea acestei construcții și brusc mi-am amintit cum le arătam copiilor o fotografie cu celebra biserică Trinita del Monte din Roma, cu care Mitropolia se aseamănă într-o oarecare măsură. Tot aici le arătam celor mici o fotografie superbă cu mozaicul hramului Întâmpinarea Domnului, la vremea ceea imposibil de văzut din cauza lucrărilor de reabilitare.

Turul ghidat s-a încheiat în fața Teatrului Național, iar când fetele au vorbit despre cortina cu alegoria celor trei vârste ale omului în centru și cu Unirea Principatelor la dreapta m-a cuprins un dor de a revedea interiorul teatrului.

Seara s-a terminat în aplauzele pe deplin meritate de A. și I., doi ghizi autentici de la care chiar ai ce învăța, care au jonglat cu o mare ușurință cu termeni din arhitectură și cu date istorice, atingând măiestria și dând dovadă de umor și de abilități de comunicare deosebite. Felicitări ghizilor! Aștept cu drag un nou tur. 🙂

Read Full Post »