Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘suprarealism’

Azi, la ora de artă sunt foarte răcită și de aceea o rog pe unica elevă participantă, B., să citească prezentarea powerpoint despre René Magritte în locul meu, iar din când în când, atât cât îmi permite glasul, mai fac niște adăugări explicative.

Pe B. o cunosc de la o lecție anterioară despre Rafael, când a observat niște detalii care mie îmi scăpaseră despre tabloul Madona Sixtină, și anume, prezența mai multor îngerași de consistența norilor în partea stângă a picturii.

Prezentarea se deschide cu o fotografie a pictorului belgian care poartă pe cap binecunoscutul său melon, cu susul în jos însă, fapt ce ne sugerează predispoziția ludică a artistului.

1.png

După o planșă care arată poziționarea Belgiei pe harta Europei urmează una cu picturi cu trei uși care se deschid spre lumea imaginației lui Magritte, dintre care una ne surprinde cu un nor ce pătrunde într-o încăpere prin ușa lăsată întredeschisă.

2

Planșa următoare îl situează pe artist în contextul epocii sale, Magritte fiind unul dintre artiștii suprarealiști, dar care se diferențiază de aceștia prin faptul că lumea sa nu este una fantastică, el nu este inspirat de lumea viselor, ci pictează obiecte obișnuite amplasate în situații neobișnuite.

3

Pictura care a influențat foarte mult viziunea belgianului a fost Cântecul iubirii, de Giorgio de Chirico, în care sunt alăturate obiecte ce nu au nicio legătură unele cu altele. Aceeași abordare o vom vedea ulterior în tablourile lui Magritte.

Untitled

Untitled2.png

Artistul este îndeosebi renumit pentru tablourile-alfabete, în care inserează cuvinte scrise caligrafic într-o manieră școlărească, prin care urmărește să arate că nu există o legătură logică între obiect și numele lui. De altfel, în textul său Les mots et les images( Cuvintele și imaginile), el  scrie: Obiectele nu țin atât de mult la numele lor ca să nu fie posibil să le găsim un altul.

6

De pildă, în Trădarea imaginilor, sub pipa desenată Magritte scrie Aceasta nu este o pipă.  Ce trebuie să înțelegem din acest comentariu este că nu vedem o pipă adevărată, ci reprezentarea ei vizuală.

7

Privind tabloul Dorul de casă, B. e surprinsă la vederea unui înger negru, despre care e de părere că nu există cu adevărat, dar și de faptul că leul nu-l atacă pe acesta.

DORUL DE CASA.png

9.png

Am întrebat-o pe B. ce vede în tabloul următor și am avut surpriza să primesc un dublu răspuns care probabil că i-ar fi plăcut și lui Magritte însuși: fie un om cu patru mâini, fie o persoană care are mai mulți oameni în spatele său. 

8

Planșa următoare oferă cheia tabloului încă din titlul său:

10

În  Regatul luminii, coexistă două momente temporale opuse: ziua și noaptea.  În partea de sus a tabloului, prin cerul cu nori, Magritte creează impresia de zi, iar în partea de jos a picturii, prin clădirea iluminată artificial, artistul creează impresia de noapte.

11.png

În timp ce privim planșa cu siluete aflate cu spatele către privitor, o întreb pe B. de ce crede ea că artistul a optat pentru această modalitate de a-și picta personajele, iar răspunsul ei, pentru a creea o notă de mister, mă face să conchid că a înțeles foarte bine mesajul pe care l-a trimis artistul belgian. În plus, observă o imposibilitate logică în tabloul cu bărbatul ce se privește în oglindă. Este aici tot o opțiune spre joc a pictorului, oglinda ar fi putut să dezvăluie chipul bărbatului, dar el alege ca și reflexia acestuia să fie redată tot cu spatele.

12

Și în tablourile din planșa următoare, pictorul belgian se joacă de-a v-ați ascunselea cu personajele sale, chipul fiind acoperit de un buchet cu viorele, în cazul femeii din Marele Război, ori de un porumbel, și respectiv un  măr, în cazul bărbatului cu melon. De altfel, așa cum scrie în nr. 114 al revistei Mari Pictori dedicat lui Magritte, acesta propune o altă definiție a portretului, privând personajul de personalitatea lui și de orice semne particulare.

Îi propun lui B. un joc de imaginație și o întreb cum crede ea că arată personajele cu spatele, iar ea îmi dă un răspuns destul de surprinzător pentru cei zece ani pe care-i are, și anume că au o expresie facială artistică. 

Inspirată de artistul belgian, am realizat cândva un powerpoint denumit Mici momente de fericire, în care am alăturat o fotografie personală cu chipul acoperit de lăcrămioare cu pictura Marele război a lui Magritte, în care este reprezentată o femeie cu fața acoperită de viorele. Când le-am arătat planșa respectivă copiilor de la after-school unul dintre băieți m-a întrebat dacă mă mușcase câinele de față, el explicându-și în acest fel faptul că-mi acoperisem chipul.

corespondențe.png

13.png

Personajul recurent al picturii lui Magritte, bărbatul cu melon, fie că apare cu spatele spre noi, fie că ne privește, este probabil un autoportret al artistului însuși.

14.png

Deși opera sa cuprinde multe personaje, se pare că lui Magritte i-a plăcut mai mult să picteze diferite obiecte, unele dintre ele supradimensionate. Îmi amintesc că atunci când am avut ora despre Magritte la copiii de la after-school, la vederea mărului gigantic din Camera interogatoriului, o fetiță a spus că ar putea mânca din acel măr o lună întreagă, iar un băiat, spre a nu fi mai prejos, a afirmat că îl poate mânca într-o secundă. Desigur, atunci nu le-am vorbit copiilor despre diferența dintre un măr și reprezentarea sa plastică așa cum am făcut azi.

15.png

În privința tabloului Oglindă falsă, în care este reprezentat un ochi cu un cer plin de nori, B. are trei interpretări: se poate vedea fie un ochi în care se reflectă imaginea cerului, fie un ochi ce are o viziune sau care poate visează cu ochi deschiși.

The-False-Mirror-Painting-by-Rene-Magritte.

Mulțumită de felul cum a decurs ora, o premiez cu trei reproduceri după picturile lui Magritte și așa mai trece o oră de Istorie a artei.

Bibliografie:

Mari Pictori- René Magritte nr 114

https://artavizuala21.wordpress.com/tag/rene-magritte/

http://adevarul.ro/cultura/arte/rene-magritte-pictorul-opere-celebre-poata-furate-1_59b683735ab6550cb810015f/index.html

https://sararedeghieri.wordpress.com/2013/11/21/the-magician-by-rene-magritte/

https://www.dcnews.ro/la-50-de-ani-de-la-disparitia-genialului-artist-ren-magritte-pictura-lui-isi-pastreaza-inca-misterul_554508.html

Reclame

Read Full Post »

22 mai 2013

 Pe când finalizam articolul despre atelierul de data trecută, când spuneam în glumă că toate drumurile duc spre arta suprarealistă, mi s-a conturat o idee asupra a ceea ce voi face azi cu ștrumfii la after-school. Iau cu mine o minune de carte, Arta pentru copii, și două reviste despre doi pictori suprarealiști,  Dali și Magritte.

Ca de obicei, nu ascult  timpul probabil( pentru că oricum e doar probabil)și mă îmbrac cât se poate de nepotrivit pentru cerul înnorat: cu noii mei pantaloni bej de la SH și niște pantofi de piele întoarsă asortați. Tot drumul cu autobuzul mi se plimbă prin minte idei realiste, despre cum îmi voi face praf pantofii dacă va ploua, și suprarealiste, dar într-o variantă cuminte, pentru copii, fără aiurelile paranoide ale lui Dali.

Ajunsă la after-school, după sesiunea de îmbrățișări care a devenit o tradiție a casei, le aduc aminte kinderilor că azi era ziua în care urmau să-mi facă o surpriză. Îi tachinez, căci știu că trăind mereu în prezent, au uitat de atunci. Ș. confecționează repede și-mi oferă o lalea origami, salvând onoarea clasei.

Apoi îi invit pe copii să ne povestească niște vise pe care le-au avut. Sau visuri?( Fac mereu confuzie între astea două, între ce aspirăm ziua și ce visăm noaptea. Nu că nu s-ar putea și invers, să visăm ziua și să aspirăm noaptea.)

Spre surprinderea mea, unele din visele copiilor sunt foarte apropiate de realitate, cum ar fi acela de a se juca cu prietenii lor, de a cânta pe o scenă(la Românii au talent, evident) de a merge la mare sau de a purta o rochie de prințesă.

Dar sunt și altele apropiate de lecturile SF, de proza fantastică sau de pictura suprarealistă:

S: Eu am visat că am găsit o minge cu dorințe și mi-am dorit să nu se mai termine dorințele mele.

A: Eu am visat că existau două Terra, una era Terra Pământ și alta Terra extraterestră și Terra extraterestră a izbit Terra Pământ și a rămas doar România din tot Globul pământesc.

 R: Eu am visat că am mers la pescuit și am prins un pește foarte, foarte mare și dup-aia am prins două știuci care erau pe jumătate om.

 E: Eu am visat că tot ce îmi doream se împlinea. Mama și tata se chinuiau să facă casa. Eu, văzând că se chinuie, mi-am dorit să fie gata. Când am văzut camera mea m-am minunat. Am zis că mai lipsește ceva și mi-am dat seama. Mi-am dorit să am o cadă fierbinte în cameră și s-a întâmplat.

 Am mai visat că în drum spre biserică am călcat într-o piatră magică. Atunci mi-am dorit să pot zbura. A fost minunat, până când m-am pocnit(!) de un copac. Mi-am revenit și am continuat să merg. Era amuzant. Mi-aș dori să se întâmple asta și în realitate. Asta am gândit eu când m-am trezit.

 I: Eu am visat că sunt un super erou. Era țeavă. (:)

După această introducere în lumea propriilor vise, le vorbesc despre suprarealism  ca despre  o pictură inspirată de vise, amintiri, mituri.

Le captez atenția asamblând un șevalet miniatural pe care ei inițial îl confundă cu litera A. Apoi, când află la ce folosește, își exprimă dorința să construim și noi la atelier unul.

Le expun pe șevalet picturile Metamorfoza lui Narcis și Lebede reflectându-se ca elefanți, realizate de Dali, apoi le vorbesc despre preferința suprarealiștilor pentru imagini ambigue, cum e celebra canapea în formă de buze, creată de Dali, dar și prințesa și preotul care întorși cu susul în jos se transformă într-o femeie urâtă și, respectiv un pirat.

Îi aloc și lui Magritte puțin timp, insistând pe ideea că, în cazul său, inspirația vine din situarea unor obiecte obișnuite în contexte neobișnuite, cum e cazul mărului gigantic din Camera interogatoriului. La vederea unui fruct de asemenea proporții, o fetiță exclamă că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg îi spune că el l-ar mânca în patru secunde. Nu știu cu ce vor rămâne ei peste ani din ora asta, dar în ce mă privește, remarcile lor mi-au schimbat modul de a privi celebrul măr al lui Magritte. Le arăt și soneriile plutitoare din Vocea eterică, căreia îi inspiră unei fetițe niște ochi închiși, dar și acea stâncă plutitoare în aer deasupra căreia se află Castelul din Pirinei.

Închei ora de suprarealism, căci la after-school e invitată o doamnă voluntar din Honduras, care le vorbește copiilor în spaniolă, învățându-i denumirea fructelor și a unor numere. Intru și eu în joc și număr, ceea ce e un first time pentru mine. Se pune ca a treia limbă în CV dacă am numărat până la 30? Nu? Hm…

La plecare, ploaie în luna lui…mai, iar eu îmi reamintesc de pantofii bej de piele întoarsă.  Și cum la after-school nu ducem niciodată lipsă de idei, împrumut șlapii de schimb ai unui băiețel și ies să înfrunt ploaia cu ei…

Feels like Singing in the rain: Try walking in my shoes….

 

Read Full Post »