Plusul dintre atâtea minusuri

Ieri, 2 iulie 2014, în cadrul cursului de Comunicare susținut de Asociația Europa Socială, ni s-a dat oportunitatea de testare a atitutinii optimiste într-o situație-limită. Jocul presupunea imaginarea unor pierderi pe toate planurile – sănătate, carieră, familie- și modul pozitiv în care le gestionăm.

Jocul a urmat după predarea unei părți pur teoretice, având drept scop destinderea și vederea părții pozitive chiar și în cazul unui scenariu cât de poate de sumbru.

Personal, cred că ar exista o diferență între răspunsurile noastre ipotetice și cele dintr-o situație reală, căci în realitate s-ar putea să ne pară rău chiar și după un stilou pierdut, mai ales cu existența cultului pentru obiecte din zilele de azi.

Răspunsurile participanților au fost dintre cele mai variate, reflectându-le atât personalitatea, cât și sfera preocupărilor. Unele din ele sunt demne de a fi premiate la Gala Premiilor UNITER prin umorul lor (pot amaneta inelul, dormi în natură, apelez la AES pentru recalificare, îmi donez organele, accesez fonduri nerambursabile).

 Alte răspunsuri vin din partea unor persoane preocupate de dezvoltare personală, ale căror răspunsuri ne indică faptul că citesc cărți motivaționale (mă împac cu situația, consider că toate au aceeași cauză – le văd ca pe noi provocări de a evolua, de a deveni mai bun, ma ajută să îmi identific carențele emoționale, obiceiuri rele).

Un răspuns axat pe dimensiunea spirituală a vieții a venit din partea unei doamne cu lecturi duhovnicești, care ne-a împărtășit un citat aparținând Cuviosului Paisie Aghioritul, și anume, Dintr-un rău îngăduit de Dumnezeu iese un bine întreit. De asemenea, doamna a avut o abordare profund creștină asupra încercărilor din viața unui om, considerând că acestea au constituit pentru ea o ocazie de dezvoltare a virtuților.

 Și ni s-a împărtășit și o poveste adevărată. Aici cer eu feedback. 🙂

Exercițiul a fost util în  a stimula intrarea în contact cu  sinele necunoscut din fereastra Johary, acea parte din noi care se manifestă în situații de criză, acea latură necunoscută nici nouă, nici celorlalți.

Concluzia? Experiențele-limită sunt cele din care putem să învățăm cele mai frumoase lecții de viață. Că putem realiza orice ne propunem.

Publicitate

Read Full Post »

Ghid, turist și om cu capu’n traistă în aceeași zi!

 

1 decembrie 2011

Clubul de Ghizi a sărbătorit Ziua națională printre români autentici vorbind despre români autentici.

La ora 10.00 ne-am adunat, cu mic, cu mare în fața anticariatului domnului Grumăzescu. Pentru că turul meu de oraș era programat la ora 12.00, am mai hoinărit puțin cu Maria(cealaltă fată ghid) pe străzi.

Șirul de momente frumoase a început cu cel în care am văzut-o pe Irina cu grupul ei de copii la anticariatele de pe Lăpușneanu. Mogâldețele nu voiau să se mai desprindă de cărți. Plăcută priveliște asta, copii și cărți alături !

În autobuzul spre Copou, altă întâlnire de bun augur legată tematic de evenimentul organizat de noi: cea cu domnul Mitican. Îmi aduc aminte de ziua în care l-am văzut la televizor pentru prima dată. Eram cu mama și ne uitam la Tele M și ea a exclamat “ ce moșneguț simpatic! “ Apoi, nu mică ne-a fost mirarea când, întrebat fiind de reporter cum s-ar caracteriza, dumnealui “i-a furat” vorbele mamei, răspunzând “ sunt un moșneguț simpatic!”

Am ajuns în sfârșit în Parcul Copou. Pe la 12 fără 2 minute nici țipenie de om. I-am zis Mariei: îți spun ție două vorbe, tu-mi spui mie două ( legate de traseu, bineînțeles) și ne ducem fiecare pe la casa cui ne are. Dar la fix 12 Maria strigă victorioasă: vin copiii! Și exact ca pe o victorie am trăit momentul.

Copilașii, însoțiți de două doamne profesoare, sunt foarte dezghețați. La întrebarea mea cine a scris textul imnului național îmi răspund aproape în cor. Încep să am concurență însă. La primul meu tur am avut ca rivală foamea copiilor. Acum, ploaia.

Ne adăpostim și continui să le vorbesc despre Iași. Avem parte și de o mostră din „ Copiii spun lucruri trăsnite.” Aflăm astfel că Junimea vine de la Jules Verne. Nu știu cum o să vi se pară mărturisirea pe care o voi face: pentru astfel de momente ador să fiu în preajma celor mici. Pentru acele replici imprevizibile care te binedispun mai ceva decât un actor de comedie premiat de UNITER.

Dar să revin la tur. Ne-am dus să vizităm Muzeul Universității, cu cele două compartimente ale sale, unul dedicat Civilizației Cucuteni și Muzeul Academic. Proaspătul obiectiv m-a impresionat atât de mult, încât aș fi vrut să pot fi un personaj de-al lui Chamisso, să pun muzeul într-un buzunar și să-l iau acasă.

În sala tezaurului am admirat cele 21 de statuete feminine așezate în cerc și ideea de nuit étoilée. La Muzeul Academic am privit exponate despre diversele etape istorice prin care a trecut învăţământul superior ieşean.

Aici, încă o întâmplare pe care acum o privesc ca pe o amintire dragă : în timp ce le vorbeam copiilor despre sigla universității, ghidul de acolo a ținut împreună cu mine fotografia cu sigla. Era simpatic să vezi doi oameni cum țin un singur petic de hârtie. Din momentul acela m-am decis să încep să fac o colecție de…întâmplări frumoase.

La sfârșitul vizitei le-am arătat copiilor comoara mea cea mai de preț: albumul cu picturi de-ale lui Bălașa cu dedicație din partea artistului. Am vrut să compensez astfel faptul că, de ziua României, Sala Pașilor Pierduți era încuiată. După ce mi-am încheiat rolul de ghid, am intrat în pielea celui de turist și am umblat hai- hui prin târg cu ceilalți ghizi, până la epuizare.

Ajunsă acasă, am făcut bilanțul: pierdut umbrela multicoloră, pierdut telefonul, făcut praf albumul cu Bălașa din cauza ploii. Dar, trăind așa o experiență de frumoasă, m-am desprins, asemenea pelerinului rus, de atașamentul de obiecte și nu am lăsat nimic să-mi spulbere bucuria. Pe care angajații de la Hotel Unirea mi-au sporit-o și mai și când m-au ajutat să recuperez telefonul.

Că tot vorbeam azi de români autentici…

Sursa foto:

https://papioane.ro/papion-tricolor-model-4-butterfly-1780.html

Read Full Post »