Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Vânătoarea de stele’

Acum trei zile am avut o oră de artă cu copiii despre pictorița mea preferată, Remedios Varo, o artistă suprarealistă de origine spaniolo-mexicană. Aveam emoții pentru că îmi doream din tot sufletul ca lecția să iasă bine, să am o amintire frumoasă legată de ea.

Ceea ce s-a întâmplat mi-a depășit orice așteptare, a fost o oră magică precum cea dedicată artistului japonez Makoto Muramatsu.

Doisprezece năzdrăvani  între șapte și paisprezece ani pe care-i vedeam atunci pentru prima oară m-au întâmpinat cu mult interes, devenind încă din primele clipe niște bureței foarte receptivi care nu mai conteneau cu întrebările despre draga mea Remedios și care au dat niște interpretări tablourilor de-a dreptul încântătoare, care au depășit de departe prezentarea mea.

Le-am povestit cum am aflat despre arta ei, de pe coperta cărții Un veac de singurătate, publicată la Editura Rao, unde era reprodusă pictura Croitorul de dame, între carte și artistă existând o legătură, un personaj din roman purtând numele Remedios.

Women's Tailor

Apoi le-am vorbit despre Paradisul pisicilor, unul dintre tablourile care reflectă afecțiunea artistei față de pisici. Ea s-a înconjurat de acestea mereu și, potrivit nepoatei sale, a adoptat multe pisici vagaboande de-a lungul vieții. În pictură vedem cum și-a imaginat Varo paradisul patrupedelor ei preferate: ca pe un loc de joacă pentru feline.

paradisul

Simpatia este un alt tablou dedicat pisicilor, în care vedem efectul pe care l-a avut o felină atunci când a sărit pe masă și a vărsat laptele. Pictorița sugerează o legătură emoțională puternică între femeia din tablou și animal atât prin titlul tabloului, dar și prin culoarea similară pe care o are chipul acesteia și blana pisicii. Denumirea inițială a picturii, Nebunia pisicii, ar putea trimite la turbare și la faptul că, atingând animalul, femeia se îmbolnăvește la rândul ei. (p. 123)

simpatia

În Vânătoarea de stele personajul feminin are apucături de zmeu mioritic, căci capturează însăși luna de pe cer. Vânătoarea este reprezentată având într-o mână o plasă de prins fluturi, iar în cealaltă ține captivă o semilună într-o colivie. Un mod de a interpreta această pictură este că artistul ne oferă, prin arta sa, luna de pe cer, ajutându-ne să ne ridicăm puțin pe vârfuri, dincolo de lumea cotidiană.

Una dintre fetițe, Ioana, a văzut în Vânătoarea o regină a umbrelor care vrea să te facă cetățean al întunericului. O alta era de părere că femeia din tablou vrea să prindă fluturi ca să nu mai fie singură, iar un alt copil vedea în locul semilunei o coadă de vulpe.

vanatoarea

În Vizită către trecut,  artista pictează o încăpere simplă, sărăcăcios mobilată, în care autoportretul ei se află la intrare. Este o cameră din trecutul ei, în care ulterior au locuit alți chiriași decât ea, dar pe care, când o revede, o simte bântuită de propria-i prezență. Remarcă  aceste fantome ale sale în perete, pe masă, pe scaun. (p.148)

Ce văd copiii în acest tablou? Katy crede că o doamnă fuge dintr-un perete, dintr-un scaun, dintr-o masă. Potrivit altui copilaș, cele trei doamne au încercat să evadeze și un zeu le-a trimis un ajutor să iasă din cameră. Unul dintre copii m-a întrebat ce e scris pe fereastră și eu abia atunci am observat cuvântul  à louer (de închiriat) scris invers. Atunci copilașul vine cu o nouă interpretare, că o doamnă a văzut anunțul, dar când le-a văzut pe cele trei a vrut să fugă.  O fetiță, Maria, crede că cele trei nu vor ca apartamentul să fie închiriat și vor să o sperie cu superputerile lor. Alexandra, de 14 ani, intuiește că e aceeași doamnă în ipostaze diferite.

vizita

În Mimesis norii pătrund în casă prin dulap, obiectele dobândesc atribute umane-piciorul unui scaun este surprins în mişcare, scotocind printr-un sertar, iar elementul uman împrumută la rândul său însuşiri ale obiectelor: chipul femeii are textura sau materialul fotoliului, mâinile iau forma braţelor acestuia. Astfel, fiinţa imită obiectul şi viceversa. Ioana vede în acest tablou o doamnă care ia forma obiectului pe care stă, Katy –o casă fermecată în care lucrurile încearcă să fugă.

mimesis

În  tabloul Chemarea personajul feminin central este singurul cu ochii deschiși, ceilalți din jur fiind reprezentați cu ochii închiși, părând adormiți sau chiar morți. Prin contrast, ea pare să dețină un adevăr inaccesibil oamenilor obișnuiți. Părul ei e conectat la un corp celest, întreaga ei făptură este iluminată. La gât poartă mojarul alchimistului și ține în mână un alambic.

Ce văd copiii aici? Niște oameni care au fost blestemați și au devenit statui, pe Regina Soarelui și niște doamne împietrite. Mario ne spune că femeia vine din soare și ajunge într-o încăpere cu statui, iar obiectul din mână îl toarnă peste statui ca să redevină oameni.

chemarea.png

În  tabloul Fenomen pictorița abordează tema dublului. Umbra este cea care preia conducerea și se deplasează înaintea personajului cu costum și melon, luându-i acestuia și bastonul, iar bărbatul, printr-o inversare, dobândește atributele umbrei, părând neînsuflețit. De la o fereastră vedem un martor care privește această transformare. Mario vede aici o scenă de teatru, când bărbatul era mai tânăr juca teatru, dar acum e bătrân, că poartă baston. Potrivit Ioanei, omul a mers la teatru și în întuneric și-a văzut umbra și a dorit să fie în locul ei.

fenomen

Ultima pictură dinaintea morții artistei, Natura moartă renăscută, este una dintre puținele lucrări care nu are ca subiect oamenii și în care este prezentată renașterea ciclică a naturii. Aici fața de masă, opt farfurii, fructe și o lumânare  sunt animate de o sursă de energie invizibilă. Fructele devin planete ce orbitează în jurul “soarelui” care este reprezentat de lumânare. Unele fructe se ciocnesc și explodează, iar semințele lor cad pe pământ, încolțind și dând naștere la alte plante. (p.182) Acesta e tabloul preferat al mai multor copii. Unul din ei crede că lumânarea are o putere, iar în jurul ei s-a format o galaxie, iar altul e de părere că obiectele au viață.

natura

La finalul orei, ca de obicei, îi invit să scrie impresii despre lecție, despre pictura preferată. Răspunsurile lor atât de uimitoare, premiate cu câte o reproducere după picturile artistei, merită încluse într-un alt articol.

În drumul spre casă îmi revine replica unei fetițe( doamna, vă iubesc) și gestul alteia de a-mi arăta dințișorul căzut.

Începând din acea zi, Remedios nu e numai pictorița adorată, ci și o amintire foarte dragă din care fac parte doisprezece copii incredibili.

Notă: După cum probabil ați aflat, familia mea trece printr-o perioadă de grele încercări. Primul impuls a fost să renunț la orice lucru care îmi aduce mulțumire sufletească, dar când am reflectat mai bine am înțeles că doar lăsând o portiță deschisă bucuriei voi putea face față dificultăților. Așa că m-am adunat și am scris acest articol. În plus, știu că sunt câțiva dintre voi care abia așteptați descrierea acestor lecții.

Bibliografie:

Kaplan, Janet A.  Remedios Varo:  Unexpected Journeys.  Abbeville Press, New York.  2000.  Print.

http://femspective.blogspot.com/2014/04/the-odyssey-of-remedios-varo.html

https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2010/jun/18/surrealist-muses-who-roared-mexico

 

Reclame

Read Full Post »

l_dsc09343

 

A mai trecut un anotimp și odată cu el am mai colecționat câteva bucurii. Iată-le enumerate aici:

 

  • Se pare că am intrat într-o relație de telepatie cu cutiile de bomboane ale mamei pe care urma să le ofere cadou căci din senin mi-am dorit și eu o cutie cu bomboane fără să știu de provizia din geanta ei.

 

  • Un text motivațional al blogerului Prieten de vreme rea mi-a amintit cum într-o vacanță de vară salvam buburuzele căzute în apa mării, le așezam pe prosop la uscat și le botezam bucuruze( adică buburuze bucuroase).

 

 

  • Mama mi-a spus că parcă sunt o fetiță care se uită în vitrina cu prăjituri și le vrea pe toate, referindu-se a dorința mea de a nu rata niciun film bun sau piesă la Ateneu. Și-a amintit că pe vremea cănd era ea elevă, în manualul de franceză era un desen cu o fetiță care avea două prăjituri și se uita în oglindă și se vedeau patru.

 

  • Dialogul cu prietena MeddArtis: Fericirile sunt deosebite. În fiecare Liturghie, îmi pare că atunci când se cântă Fericirile, se deschide poarta spre cer. Ar fi frumos să fim cu toții fericiți. Eu: Adevărat, de aici și aplecarea mea de copil spre ele. Mă uimește că, uitându-mă în trecut la copilăria mea, aveam intuiția a ceea ce e bun și folositor pe care ca adult am pierdut-o. Să nădăjduim să fim fericiți! 

 

  • Azi, în timp ce mergeam cu gândul la durerea de spate, am văzut un puști de vreo zece ani care stătea lângă un copac, privind în sus. Când am ajuns în dreptul lui, am văzut și motivul pentru care  se afla acolo: îndemna un pisoi roșcovan să coboare. M-am alăturat lui și am rostit amândoi vorbe blânde de încurajare, până ce pisicul a coborât din copac. La sfârșit am rostit cu mare bucurie Bravoo! La rândul lui băiatul a strigat Bravooo! Și apoi ne-am văzut fiecare de drum în direcții opuse. Știam că asta avea să fie bucuria zilei. Între timp mi-a trecut și durerea de spate. Întâmplarea aceasta mi-a amintit de o alta pe când făceam voluntariat la after-school când o fetiță pe care nu o cunoșteam avea un iepuraș în brațe și s-a îndreptat spre mine și m-a întrebat foarte firesc dacă vreau să-l țin un pic în brațe. A fost tot o comunicare pe care eu o numesc precum cea din Grădina Raiului.

 

  • Eu și M.Z. ne ajutăm reciproc cu traducerile, ne dăm sugestii privind alegerea unui cuvânt sau altul. Și simt că acolo, în faptul că ținem cont de sugestiile celuilalt și că textul fiecăruia conține cuvinte propuse de celălalt e o întâlnire a noastră în spirit, care anulează distanțele fizice.

 

  • Creațiile deosebite ale doi blogeri, Iluzii de mătase, a Iustinei, și Spirit călător, scris de Petru.

 

  • Potecuța m-a învățat pașii pe care trebuie să-i urmez pentru a participa la Miercurea fără cuvinte. Mulțumesc, Potecuță!

 

  • Am participat la Miercurea fără cuvinte și m-am întristat că nu am reușit să scriu mesaje pe blogurile celor care au comentat pe pagina mea. O doamnă foarte drăguță, Carmen, mi-a trimis o poză cu explicațiile ce trebuie urmate pentru a reuși totuși să scriu pe blogul domniei sale. M-au impresionat perseverența și amabilitatea domniei sale.

 

  • M-am bucurat că am ajuns cu conspectatul din Evanghelia după Matei la scena Învierii chiar când a avut loc sărbătoarea de Înviere!

 

  • Au înflorit toporașii!

 

  • Kotik stătea azi tolănit în iarbă.

 

  • Kotik e îndrăgostit de o tigruță!

 

  • M-am dat cu umbreluțele de la bâlci ca pe vremea copilăriei. Un moment din acelea inefabile.

 

 

  • Concert Cel mai mare Gulliver cu Ada Milea, Bobo Burlăcianu și Anca Hanu. Omuleții ăștia sunt geniali!

 

  • Azi am văzut-o din nou pe bunicuța care vindea flori în ziua concertului. De data asta am avut bani la mine, slavă Domnului! Cu un singur buchet  de narcise galbene am bucurat trei persoane:  pe bătrânica de la care am cumpărat, pe doamna căreia i le-am oferit și pe mine că m-am bucurat de bucuria lor.

 

  • Am trecut pe lângă niște salcâmi înfloriți și mi-am amintit cum în copilărie mâncam florile acestor pomi.

 

  • Cinci minute de copilărie la prețul de 3 lei, asta în traducere înseamnă că m-am dat iar în umbreluțe.  Ca să nu ai rău de înălțime e esențial să privești în sus, nu în jos. Cred că așa e și în viață, dacă privești spre pământ ești pierdut, dar dacă te uiți în sus, spre Doamne, ești salvat!

 

  • Doi copii, B. și V., m-au făcut să văd arta cu ochii lor și deși am fost eu cea care le-a vorbit despre artiști, simt că de fapt eu am avut cel mai mare câștig, căci perspectiva lor m-a îmbogățit.

 

  • Iustina m-a ajutat să-mi salvez blogul, motiv pentru care-i mulțumesc.

 

 

  • Așteptam autobuzul în stație și voiam să citesc din agenda cu propoziții în italiană, când, în spatele meu aud vorbind doi italieni. Știu că nu e frumos să tragi cu urechea, dar  dacă e la mijloc e limba italiană cred eu că am circumstanțe atenuante.  Și uite așa aveam parte de un mini curs despre limba mea preferată.

 

  • Am văzut azi o pasăre cu un penaj deosebit, cu albastru și cafeniu, nemaiîntâlnită de mine până acum.

 

  • Ieri, după ce am reașezat cărțile în bibliotecă mi-am spus în sinea mea că merit ca premiu o înghețată. La scurt timp, mama, ghicindu-mi gândul, mi-a cumpărat două înghețate.

 

  • Cât timp am așteptat-o pe M.B. să intrăm împreună la Palatul Culturii am devorat toate cele trei cărticele franțuzești pentru copii.

 

  • O doamnă bibliotecară minunată m-a ajutat să fac un împrumut interbibliotecar și să pot citi în sfârșit cartea Vânătoarea de stele, de Zoé Valdés, în care pictorița mea preferată e personaj. Îmi spuneam cu nerăbdare că vine Remedios de la București tocmai pentru mine, de parcă ar fi venit artista însăși, și nu o carte despre ea.

 

  • Cartea primită în dar de la A.R. despre Ștefan Iordache

 

  • Toți blogerii care mă citesc și cu care comunic ( nu-i voi enumera aici, de teamă să nu uit pe cineva). Dar voi vă știți care sunteți. Vă salut cu drag.

 

Acestea sunt o parte dintre bucuriile primăverii lui 2018, aștept cu nerăbdare să văd ce  îmi va aduce vara. 🙂

Read Full Post »