Bucurii de vară 3(2019)

 

• Din nou m-a vizitat fauna: o ciocănitoare a venit chiar la copacul din fața ferestrei mele.

 

• Trezvia zilei: trebuie doar să ies din casă, că bucuriile vin. De exemplu, azi am mângâiat un pisoi foarte drăgălaș, gri cu alb.

 

• Am văzut câteva minute din emisiunea Quebecul văzut de sus de pe Digi World,  care mi-a umezit ochii. Un cuplu de vârstnici saluta navele ce treceau prin dreptul lor arborând steagul național al navigatorilor. În toată viața lor au făcut acest lucru de peste 70.000 de ori, iar steagurile au fost realizate de doamnă. M-au emoționat acei bătrânei aflați în slujba binelui, prin bucuria pe care o fac celor care sunt plecați de mult timp de acasă când văd steagul și aud imnul național.

 

• După ce l-am castrat pe Kotik m-am gândit că e păcat într-un fel că nu avem un urmaș de la el… Acum câteva zile un pui de pisică scâncea afară și i-am spus mamei:  i-auzi un Kotik care pânge, iar mama mi-a răspuns lasă-l să pângă. Știam că nu puteam face ca în cazul motanului – să mă duc să-l salvez căci mama nu ar mai fi de acord de data asta să aducem un nou pui de pisică. Și am început să mă rog: Doamne, te rog ca un om milostiv să salveze pisoiul. În cinci minute mama s-a dus afară și a venit cu micuțul, fără să știe de rugăciunea mea. Un motan adult l-a compostat și l-ar fi ucis dacă nu intervenea ea. L-a salvat la timp. Nu știu dacă vom putea să-l păstrăm, dar măcar va sta cu noi până să mai crească un pic. E leit Kotik, sigur e copilul lui. Pentru cei care vor să aibă grijă de un pui de pisică vă recomand să-i faceți un culcuș din blană naturală care să imite blana mamei. Așa am făcut noi, am renunțat la o glugă de la un cojoc natural și pisicuțului îi place foarte mult să doarmă în ea.

 

• Am fost impresionate că o prietenă de-a mea (A.) s-a oferit să plătească pentru o zi tratamentul pisoiului.

 

• M. a trecut o dată prin carte să vadă eventualele mele scăpări de corectură.  Mulțumesc, M. !

 

• Pomelnicul pus de A.  pentru mama la Mănăstirea Radu Vodă.

 

• Am fost la Planetariul mobil, unde tema de anul acesta a fost aselenizarea. La final, o domnișoară din staff-ul Asociației  Astronomice Pluto din Cluj mi-a oferit un breloc cu calendar pe 50 de ani din partea colegului nostru de la Cluj, domnul coordonator.

 

• Am scris un text despre vizita la Planetariu, dar nu am prea fost mulțumită de el. Am avut trei nopți consecutive de insomnii și asta s-a reflectat și în calitatea textului. Dar cel puțin l-am scris.

 

• Am revăzut-o pe draga de N., căreia i-am oferit două cărți de colorat cu tematica Războiul Stelelor pentru nepoțelul ei.

 

• Micul ajutor dat băiatului care vinde ziare. Într-o perioadă, când aveam cursul cu N. și treceam prin zona lui îi ofeream bani constant, dar din păcate n-am mai ajuns de multă vreme pe acolo. Ar trebui să-mi fac timp special pentru asta.

 

• Emoția puternică a mamei când a văzut din nou caii de la Poliția călare.

 

• Micuțul se vindecă văzând cu ochii. Sper să-l putem păstra. Încerc să mă bucur cât pot de el.

 

• Eram mai deprimată zilele trecute și mi-am spus: trebuie să caut ceva frumos  în jur astăzi. La puțin timp, în tramvai, am călcat pe picioare o fată și, în loc să se uite urât la mine, mi-a zâmbit larg. Am găsit în gestul ei acel ceva frumos pe care-l căutam.

 

• Poznele lui Firicel

 

• Transformarea lui Kotik într-un motan voinic, foarte frumos, după ce ani întregi a fost piele și  os.

 

• Vizita de lucru făcută M.  M-am simțit foarte bine la ea, m-am bucurat că mi-a arătat niște setări în Word pe care nu le știam și că am glumit pe marginea subtitlurilor haioase ale cărții mele. Am descoperit la ea  ABC de nutriție, de dr. Mihaela Bilic, pe care am intenția să o cumpăr de ziua mea. Legat de M. am  regretul că va pleca din Iași, ca majoritatea noilor mei prieteni.

 

• Progresele evidente la italiană.

 

• Mica donație făcută Părintelui care se ocupă de copilașii aflați în dificultate.

 

• Am jucat Lo scarabeo d’oro și mi-am notat cuvintele noi.

 

• Descoperirea zilei: poezia  Lumea nouă, scrisă de bloggerul Onișoară Claudiu-Liviu.

 

 

 

 

 

Read Full Post »

De la Pământ la Lună: 50 de ani de la prima aselenizare

Ieri, pe la orele dimineții i-am cumpărat nepoțelului unei prietene două cărți de colorat cu personaje din Războiul Stelelor, printre care și Roboțelul BB8. Astfel am anticipat tematica spațiului cosmic pe care aveam să o explorez simbolic după-amiază. Cum? Printr-o vizită la Planetariul mobil amplasat de către Asociația Astronomică Pluto din Cluj pe scena Ateneului ieșean.

Dacă anul trecut organizatorii ne-au încântat cu proiecții ghidate despre constelații, Sistemul nostru solar sau despre cei mai importanți astronomi din istorie, anul acesta subiectul propus a fost în ton cu împlinirea a 50 de ani de când omul a făcut primii pași pe Lună.

Pentru că a fost un eveniment creat în special pentru copii, mulți micuți așteptau nerăbdători să intre în domul mobil. Unul dintre ei s-a întrebat dacă sunt fantome în balon, iar un altul cânta Avion cu motor/ Ia-mă și pe mine-n zbor, intuind parcă faptul că ghidul nostru, domnul Dan Colțea, avea să ne vorbească despre zborul în spațiu.

Pe durata expunerii domniei sale am avut câteva bucurii de filolog, prin faptul că ne-a vorbit despre sensul cuvintelor aselenizare și aterizare, dar și pentru că a făcut un joc frumos de cuvinte între Lună(astru) și lună(interval de timp).

Apariția stelelor pe tavanul semisferic al domului mi-a amintit de o ghicitoare: Licurici pe bolta mare, / Apar noaptea când nu-i soare./ Ceru-i ca un giuvaier,/ Dar in ziuă, toate pier, la fel cum prezentarea planetei cu inele Saturn mi-a adus aminte că am scris cândva un text inspirat de aceasta: Poeții/vin/de pe o planetă/logodită/ cu ea însăși./

În prezentarea sa, ghidul nostru a reamintit câteva idei expuse și la evenimentul de anul trecut: despre cele două constelații vizibile din România- Ursa Mare și Ursa Mică- despre planetele sistemului nostru solar, despre secretul Lunii.

Ceea ce am apreciat eu foarte mult au fost glumele marca Asociației Astronomice „Pluto”, referirile gastronomice la asteroizi, numiți cartofii zburători, ori la meteoriți, asemănați cu niște cartofi prăjiți, prin care copiii sunt ajutați să rețină mai bine informația cu ajutorul papilelor gustative. Prin aceasta ideile prezentate se diferențiază net de Enciclopedia Spațiului, carte pe care mi-am cumpărat-o după ce am participat la Planetariul mobil de anul trecut din dorința de a-mi îmbogăți cultura generală cu un nou domeniu de cunoaștere.

Cât timp s-au derulat stelele, constelațiile și planetele pe dinaintea ochilor noștri am privit totul cu încântare, dar din momentul în care a început prezentarea despre aselenizare mi-am dat seama că agenda mea de-o palmă ajunsese la ultima ei filă, iar pixul cu care scriam pe întuneric dădea ultimele semne de viață pe hârtie. Astfel că nu m-am mai putut concentra, gândindu-mă că nu voi avea ideile principale pentru a scrie articolul.

După ieșirea din Planetariu am scociorât prin poșetă și am găsit încă o agendă și aș fi dat un regat pentru un pix.

Organizatorii au fost foarte drăguți și mi-au permis să particip și la următoarea prezentare, iar domnul Colțea mi-a făcut rost de un pix și mi-a dat sfatul inspirat de a scrie în sala de spectacole, la lumină, și nu în domul întunecat, așa cum făcusem eu.

Am apreciat că anterior discuției despre aselenizare, domnia sa ne-a oferit un exemplu de patriotism prin referirea la sibianul Hermann Oberth, inventatorul primei rachete cu combustibil lichid, fără de care progresele în cucerirea spațiului poate nu ar fi avut loc.

Este amintită competitivitatea dintre ruși și americani în explorarea departelui și faptul că după ce rușii au lansat primul satelit artificial în 1957 și, după ce l-au trimis pe primul om în spațiul cosmic, Yuri Gagarin, americanii se gândeau la un proiect prin care să-i surclaseze pe aceștia și astfel a apărut ideea alunizării.

În acest scop un student de-al sibianului nostru, pe numele său Wernher von Braun,  a realizat cea mai mare rachetă construită pe Pământ  și, în urmă cu 50 de ani, pe 16 iulie 1969, era lansată Apollo 11, misiunea care i-a dus pe oameni în premieră pe Lună.

Dintr-o prezentare despre aselenizare nu puteau lipsi celebrele cuvinte ale lui Armstrong care a coborât pe Lună rostind “E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Am fost încântată să aud că ghidul nostru a ales o melodie de-a lui Erik Satie ca muzică de fundal pentru acest moment istoric.

O impresie personală e că în această frumoasă lecție de astronomie rolul principal nu l-au avut nici rușii, nici americanii, ci însăși Luna, care apare ca un laitmotiv. Despre ea ni se spune că este satelitul natural al Pământului, că face un tur complet în jurul  Pământului în doar 28 de zile. Fluxul, mareele, ritmul vieții noastre, toate sunt influențate de Lună.  Ea ne arată mereu aceeași față. Pe Lună este liniște totală, e doar gheață și praf, nu este aer, nu bate vântul. Dacă lăsăm acolo o urmă ea va rămâne pentru totdeauna. Când am aflat că pe Lună suntem de șase ori mai ușori m-am gândit că cei care-și doresc să călătorească până la ea sunt niște persoane grăsuțe care vor să se simtă ca niște silfide.

Cireașa de pe tort a fost momentul în care am primit de la o domnișoară un breloc cu calendar pe 50 de ani din partea colegului nostru de la Cluj pentru care-i mulțumesc din tot sufletul meu.

Azi voi merge din nou la Planetariu însoțită de o prietenă și mă voi bucura de întreaga proiecție fără să mai am grija de a-mi lua notițe.

Din toată această experiență am rămas cu un singur regret, acela de a nu putea să mă mut cu totul la Planetariu, să mă bucur de povești despre spațiul cosmic în fiecare zi.

Sursa foto 1: aici

Sursa foto 2: aici

Read Full Post »