Am descoperit în sfârșit niște meditații ghidate pe gustul meu, cele de pe canalul La Via della Consapevolezza. Practic împușc doi iepuri dintr-o lovitură: mă relaxez și învăț italiană în același timp.
Trezvia prietenei mele A. E.: Soarele are o regulă. Dimineața răsare. Seara apune. Zi după zi după zi. Nu își schimbă obiceiul, nu amână, nu întârzie, nu se lungește mai mult decât îi e graficul. Doamne ferește dacă ar face după capul nostru, după cheful nostru sau după starea noastră de moment…Soarele răsare. Și apoi apune. Peste bunele și peste relele noastre. Nicio zi bucuroasă nu are mai mult de 24 de ore. Nicio zi îngrozitoare nu are mai mult de 24 de ore.
Mama l-a văzut pe afară pe puiul de pisică dispărut acum câteva săptămâni! Mare, mare bucurie pe noi!
Prietena mea C. mi-a spus despre o carte ale cărei ilustrații sunt asemănătoare cu cele ale Nicolettei Ceccolli și astfel am aflat despre Albă-ca-zăpada ilustrată de Benjamin Lambert, un artist grozav de care uitasem, care ilustrase și cartea Ondine. Am comandat basmul de pe elefant.ro cu numai 8, 25 lei.
A venit cartea Albă-ca-zăpada! Ce minunăție! Dacă aș fi avut posibilitatea de a-mi alege la naștere talentul, acela ar fi fost de ilustrator de cărți pentru copii. Ador pur și simplu lucrările lor, îmi plac mult mai mult decât cele ale artiștilor clasici. Am așezat cartea în mijlocul bibliotecii ca pe un trofeu.
Despre copii și replicile lor surprinzătoare. Mama mi-a povestit că a auzit pe afară pe o fetiță spunându-i tatălui ei: sunt amuzantă și frumoasă. Pe alți copii i-a întrebat unde locuiți? Iar răspunsul lor ne-a uimit: Altundeva.
Prietena mea V. mi-a trimis un link către un site grozav de învățare a limbii italiene prin joc. Pentru cei interesați iată linkul: https://wordwall.net/ O ajut cu corectarea unor texte și asta îmi aduce bucurie și sens, că nu trăiesc numai pentru mine.
Am descoperit o pictură clasică despre care nu știam, Pierre Mignard – Fecioara cu struguri.
Kotik e gelozel pe pisoiii de afară pe care-i hrănește mama. O vreme a urmărit-o să vadă unde se duce, după care, într-o zi, nici mai mult, nici mai puțin mama l-a găsit dormind în culcușul puiuților.
Am citit niște texte mai vechi în care îi spuneam lui Micuț în multe feluri uitate în timp, cum ar fi Leuștean sau Prăjiturel.
Am făcut schimb cu prietena mea de materiale în italiană, printre care și niște cărticele fotografiate.
Datorită bloggerului prieten Mihai mai aflu și eu despre ce cărți incredibile s-au mai publicat în ultima vreme. Dacă vreți să parcurgeți un citat din una dintre ele vă las aici link.
M-am întâlnit cu prietena mea A. și i-am oferit noi cărticele pentru biblioteca școlarilor ei numită atât de inspirat Cărturel. Pentru că în ziua în care ne-am întâlnit era Ziua Cafelei, i-am dăruit o carte despre cafenelele din Paris și o insignă pe care era scris Citește până nu se răcește cafeaua. Ea a fost drăguță și mi-a oferit un aranjament floral.
Iată şi câteva mesaje de la cărturei:„Cărturel m-a ajutat să-mi dau seama că îmi place să citesc, îmi place să fiu într-o lume imaginară, cu întâmplări spectaculoase şi personaje uimitoare.” (Ştefan, clasa a VI-a)
„Eu cred că biblioteca Cărturel este cea mai minunată bibliotecă pe care am văzut-o vreodată. Este foarte colorată şi plină de viaţă, are tot felul de cărţi şi toate sunt interesante,” (Măriuca, clasa a VI-a)
„Lumea lui Cărturel a unit copiii din şcoală. Mie mi-au plăcut multe cărţi. Una dintre preferatele mele este «Pax».” (Raluca, clasa a VI-a)
„M-a fascinat faptul că, într-un timp scurt, s-au adunat atât de multe cărţi, de unde ai ce alege, cărţi de calitate, de toate felurile şi pe toate gusturile. Preferata mea rămâne «Inimă de cerneală” de Cornelia Funke, o carte pe cât de groasă, pe atât de frumoasă.” (Adelin, clasa a VIII-a)
„Eu am citit toată seria «Lumea de cerneală». Sunt trei cărţi spectaculoase. Şi colegilor mei le-a plăcut prima carte. De-abia aştept să le termine pe toate, pentru a putea discuta despre ele.” (Bianca, clasa a VIII-a)
„Cărturel este locul unde m-am regăsit. Una dintre cărţile mele preferate este «Cartea cimitirului» de Neil Gaiman. Pare o carte creepy, dar e atât de frumoasă!” (Denisa, clasa a VIII-a)
„Cărturel m-a învăţat să descopăr cărţile. Până atunci fugeam de cărţi… Dacă începi să citeşti cu sufletul, nu obligat de cineva, e uimitor. E trist, însă, că sunt în clasa a VIII-a. Anul viitor voi pleca la liceu şi nu cred că voi avea timp să mai vin la bibliotecă. Dar Cărturel va fi o legendă în memoria clasei noastre şi ne va fi dor de el şi de şcoala aceasta. ” (Vivi, clasa a VIII-a)
Cea mai mare bucurie a toamnei: faptul că mama și-a revenit după o indigestie cruntă. Slavă, Ție, Doamne, că nu mi-ai luat-o!
Am continuat să citesc compunerile școlarilor prietenei mele A. Despre ele, în partea a doua a bucuriilor.
clipe de reverie 