Pot fi lebedele surori gemene cu elefanții?

Această prezentare necesită JavaScript.

Azi îi revăd pe cei mici după o pauză destul de lungă, iar când mă văd, două dintre cele trei fetițe aleargă spre mine și mă îmbrățișează. Cea de-a treia, D., cu care am făcut o lecție unu la unu despre Tonitza, are mai multe cărțulii în mână și îmi spune că le-a luat gratuit de la librărie.

Sunt încântată de interesul ei pentru lectură, vreau și eu cărticele gratuite, așa că fetele mă conduc la librărie de unde îmi iau două. E un moment neprețuit acesta, când un copil îndrumă un adult către librărie și nu invers, cum e de obicei!

Pe drum am bucuria să aflu că D. își amintește numele pictorului despre care i-am vorbit cu multe luni în urmă. Apoi mergem la Centru unde mai așteptăm un sfert de oră să mai vină și alți copii.

Azi le voi prezenta celor mici arta lui Salvador Dali, nu înainte de a le arăta niște iluzii optice cu imagini care pot fi privite în două feluri pentru a-i pregăti astfel pentru  jocurile vizuale elaborate ale artistului. 

Cei mici  interpretează parțial desenele, V. remarcă pocalul, dar nu și cele două chipuri din profil, iar surioara lui de cinci ani observă iepurașul. Când îi spun micuței că aceeași imagine poate fi privită și ca o rață nu mă crede, mă contrazice și e convinsă că e doar vorba de un iepuraș. 🙂

Le arăt o fotografie cu Dali de mustățile căruia sunt atașate acadele chupa chups, fapt ce le stârnește curiozitatea și-i face să se întrebe care e legătura între celebrele dulciuri și artist. Nu e încă momentul să le spun, acesta e un truc pe care-l folosesc pentru a le menține atenția trează.

Le propun să descrie unul dintre visele lor fantastice, însă cele povestite de  copii sunt foarte realiste. Doar unul e mai  neobișnuit și e despre o mașină de spălat care urmărea-l pe copil. Le arăt o planșă cu Ștrumfița îndrăgostită care îl visează pe unul dintre ștrumfi și de aici trec la sursele de inspirație ale artistului suprarealist, care sunt lumea viselor, a copilăriei ori a miturilor.

Când vede Persistența memoriei, un băiat asociază ceasurile cu niște clătite. Sunt surprinsă de comparația lui pentru că, citind despre geneza tabloului, am aflat că artistului i-a venit ideea ceasurilor care se  topesc pe când mânca brânză Camembert care se scurgea. Deci ne situăm tot în zona gastronomică. Glumesc cu copiii și le spun: noi când mâncăm brânză doar mâncăm brânză. Dar  ia uitați-vă la ce s-a gândit un geniu după ce a mâncat brânză – să creeze acest tablou!

În Metamorfoza lui Narcis le prezint cum Dali ne provoacă privirea, cum aceeași imagine poate fi privită drept o figură sau câteva stânci. V. vede în partea stângă a tabloului, acolo unde e chipul lui Narcis, niște planete crăpate, precum și o zonă poluată.

Înainte de a le arăta lucrarea Lebede reflectându-se ca elefanți  îi întreb pe copii dacă primele pot fi surori gemene cu cei din urmă, la care V. spune „categoric nu!”. În tablou băiatul vede un copac cu lebede sculptate lângă el, I. crede că artistul a desenat forma unei urechi, iar lui D. i se pare că vede corpul unui cerb.

Copiii sunt încântați să afle cheia picturii, că cele trei lebede din fața unor copaci desfrunziți se reflectă în lac în așa fel încât gâturile lebedelor devin trompele elefanților, iar copacii devin picioarele acestora. Când pun din nou întrebarea din titlu  răspunsul lor inițial se schimbă.

Obișnuiți deja cu jocurile vizuale ambigue, ei identifică destul de ușor imaginile multiple din Năluca unei fețe cu platou de fructe pe o plajă.

Despre Unicornul vesel V. spune că e o statuetă pentru agățarea plantelor sălbatice, imaginația sa părând să o egaleze pe cea a lui Dali.

Privim împreună și câteva imagini cu activitatea de sculptor a artistului, de creator de bijuterii și aproape de final le dezvălui legătura dintre pictor și acadelele chupa chups: el e cel care a creat logo-ul acestora.

Îi întreb ce ar modifica la creațiile lui Dali, dacă ar elimina sau ar adăuga ceva. Iată răspunsurile lor:

Aș elimina chestiile ciudate din capul copilului care iese din călimară și aș adăuga un fluture gigantic la ultima pictură. (V.)

Aș mai adăuga fluturi și flori, ghiocei și nori. (I.)

Aș elimina dinții și ochiul( D.)- se referă la bijuterii.

La tabloul Unicornul vesel aș adăuga papuci în locul copitelor și aș scoate cornul și copacii. ( D.)

Închei lecția oferindu-le reproduceri de-ale artistului și după bătălia care se dă pe ele ajung la concluzia că începând de azi Salvador Dali mai are câțiva fani.

Bibliografie:

Art Gallery- Dali– nr. 16, Editura De AGOSTINI HELLAS SRL, Atena, 2007.

Mari pictori- Salvador Dali-nr.93, Publishing Services SRL, București, 2001.

Arta pentru copii, Editura Gama, Iași, 2009.

Read Full Post »

Un Dali, un Magritte și niște șlapi mărimea 31, te rog!

 

22 mai 2013

 Pe când finalizam articolul despre atelierul de data trecută, când spuneam în glumă că toate drumurile duc spre arta suprarealistă, mi s-a conturat o idee asupra a ceea ce voi face azi cu ștrumfii la after-school. Iau cu mine o minune de carte, Arta pentru copii, și două reviste despre doi pictori suprarealiști,  Dali și Magritte.

Ca de obicei, nu ascult  timpul probabil( pentru că oricum e doar probabil)și mă îmbrac cât se poate de nepotrivit pentru cerul înnorat: cu noii mei pantaloni bej de la SH și niște pantofi de piele întoarsă asortați. Tot drumul cu autobuzul mi se plimbă prin minte idei realiste, despre cum îmi voi face praf pantofii dacă va ploua, și suprarealiste, dar într-o variantă cuminte, pentru copii, fără aiurelile paranoide ale lui Dali.

Ajunsă la after-school, după sesiunea de îmbrățișări care a devenit o tradiție a casei, le aduc aminte kinderilor că azi era ziua în care urmau să-mi facă o surpriză. Îi tachinez, căci știu că trăind mereu în prezent, au uitat de atunci. Ș. confecționează repede și-mi oferă o lalea origami, salvând onoarea clasei.

Apoi îi invit pe copii să ne povestească niște vise pe care le-au avut. Sau visuri?( Fac mereu confuzie între astea două, între ce aspirăm ziua și ce visăm noaptea. Nu că nu s-ar putea și invers, să visăm ziua și să aspirăm noaptea.)

Spre surprinderea mea, unele din visele copiilor sunt foarte apropiate de realitate, cum ar fi acela de a se juca cu prietenii lor, de a cânta pe o scenă(la Românii au talent, evident) de a merge la mare sau de a purta o rochie de prințesă.

Dar sunt și altele apropiate de lecturile SF, de proza fantastică sau de pictura suprarealistă:

S: Eu am visat că am găsit o minge cu dorințe și mi-am dorit să nu se mai termine dorințele mele.

A: Eu am visat că existau două Terra, una era Terra Pământ și alta Terra extraterestră și Terra extraterestră a izbit Terra Pământ și a rămas doar România din tot Globul pământesc.

 R: Eu am visat că am mers la pescuit și am prins un pește foarte, foarte mare și dup-aia am prins două știuci care erau pe jumătate om.

 E: Eu am visat că tot ce îmi doream se împlinea. Mama și tata se chinuiau să facă casa. Eu, văzând că se chinuie, mi-am dorit să fie gata. Când am văzut camera mea m-am minunat. Am zis că mai lipsește ceva și mi-am dat seama. Mi-am dorit să am o cadă fierbinte în cameră și s-a întâmplat.

 Am mai visat că în drum spre biserică am călcat într-o piatră magică. Atunci mi-am dorit să pot zbura. A fost minunat, până când m-am pocnit(!) de un copac. Mi-am revenit și am continuat să merg. Era amuzant. Mi-aș dori să se întâmple asta și în realitate. Asta am gândit eu când m-am trezit.

 I: Eu am visat că sunt un super erou. Era țeavă. (:)

După această introducere în lumea propriilor vise, le vorbesc despre suprarealism  ca despre  o pictură inspirată de vise, amintiri, mituri.

Le captez atenția asamblând un șevalet miniatural pe care ei inițial îl confundă cu litera A. Apoi, când află la ce folosește, își exprimă dorința să construim și noi la atelier unul.

Le expun pe șevalet picturile Metamorfoza lui Narcis și Lebede reflectându-se ca elefanți, realizate de Dali, apoi le vorbesc despre preferința suprarealiștilor pentru imagini ambigue, cum e celebra canapea în formă de buze, creată de Dali, dar și prințesa și preotul care întorși cu susul în jos se transformă într-o femeie urâtă și, respectiv un pirat.

Îi aloc și lui Magritte puțin timp, insistând pe ideea că, în cazul său, inspirația vine din situarea unor obiecte obișnuite în contexte neobișnuite, cum e cazul mărului gigantic din Camera interogatoriului. La vederea unui fruct de asemenea proporții, o fetiță exclamă că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg îi spune că el l-ar mânca în patru secunde.

Nu știu cu ce vor rămâne ei peste ani din ora asta, dar în ce mă privește, remarcile lor mi-au schimbat modul de a privi celebrul măr al lui Magritte. Le arăt și soneriile plutitoare din Vocea eterică, căreia îi inspiră unei fetițe niște ochi închiși, dar și acea stâncă plutitoare în aer deasupra căreia se află Castelul din Pirinei.

Închei ora de suprarealism, căci la after-school e invitată o doamnă voluntar din Honduras, care le vorbește copiilor în spaniolă, învățându-i denumirea fructelor și a unor numere. Intru și eu în joc și număr, ceea ce e un first time pentru mine. Se pune ca a treia limbă în CV dacă am numărat până la 30? Nu? Hm…

La plecare, ploaie în luna lui…mai, iar eu îmi reamintesc de pantofii bej de piele întoarsă.  Și cum la after-school nu ducem niciodată lipsă de idei, împrumut șlapii de schimb ai unui băiețel și ies să înfrunt ploaia cu ei…

Feels like Singing in the rain: Try walking in my shoes….

 

 

Read Full Post »