Despre Taxi Gratis și alte povești pe roți(2)

Despre proiectul Taxi Gratis, prin care un tânăr bucureștean face voluntariat pe roți, transportând gratuit la spitale pacienți lipsiți de posibilități materiale, am aflat vara trecută pe un blog.

Momentul în care am dat peste povestea lui Alex Bobeș a coincis cu unul de cumpănă pentru mama și mine, în care ea făcea chimioterapie, iar motanul nostru se afla la rândul lui într-o situație critică.

Mâhnirea noastră era amplificată de faptul că unii taximetriști ne refuzau cursa, invocând fie distanța prea mică până la cabinetul veterinar, fie o presupusă alergie la pisici.

Unul dintre aceștia a preluat la un moment dat o cursă de-a mamei de la spitalul oncologic, iar ea, deși este un om de o rară bunătate, l-a întrebat sarcastic: aveți alergie și la cancer?

În cele 86 de zile cât a durat tratamentul lui Kotik am întâlnit atâtea refuzuri  din partea conducătorilor de taxi, încât până la urmă am ales să mergem cu el pe jos până la veterinar și înapoi.

Într-o altă zi, după ce mama s-a externat, am vrut să luăm un taxi de la supermarket și majoritatea șoferilor ne-au refuzat, văzând-o cu o mască chirurgicală la gură pe care o purta pentru a-și proteja organismul de eventuali viruși. Unul dintre șoferi a avut chiar lipsa de delicatețe să o întrebe de ce boală suferă.

Trebuie să recunosc însă că am întâlnit și oameni drăguți care ne-au ajutat să nu facem generalizări negative despre această categorie profesională.

Am cunoscut ieri un astfel de domn, când veneam de la un supermarket, care ne-a întâmpinat cu Șostakovici în surdină, fapt care i-a evocat mamei filmul Ghepardul, iar mie, concertele lui André Rieu.

Domnia sa ne-a povestit cum o femeie în doliu a fost refuzată pe rând de mai mulți colegi de-ai săi pe motiv că era prea scurtă cursa, dar acesta nu numai că acceptat-o, dar nu a taxat-o decât cu un leu. Doamna respectivă, plângând, i-a cerut numele și a promis că o să-l pomenească în rugăciuni.

La scurt timp după această întâmplare, domnul a primit comandă pentru o cursă de 80 de lei. Concluzia domniei sale a fost că restul colegilor și-au alungat norocul.

Întâmplarea de ieri mi-a amintit de voluntarul din București care transportă gratuit la spital oameni nevoiași și care face dovada că se poate face primăvară cu o floare. În inima celui care o primește.

Sursa foto: https://www.iqool.ro/taxi-gratis-transporta-gratuit-persoane-cu-probleme-de-sanatate/

Notă: Aceasta e cea de-a doua versiune a textului Despre Taxi și alte povești pe roți scrisă după ce ieri mi-a dispărut de pe blog prima variantă. L-am scris la furie și la supărare, dar nu m-am lăsat și tot l-am scris. Datorită sfatului Iustinei, pentru care îi mulțumesc, am găsit azi prima variantă și mi-a venit să plâng de bucurie după ce ieri am plâns de nervi.

 

Read Full Post »

Despre Taxi Gratis și alte povești pe roți(1)

Despre proiectul Taxi Gratis, prin care un tânăr bucureștean face voluntariat pe roți, transportând gratuit la spitale pacienți lipsiți de posibilități materiale, am aflat vara trecută pe un blog.

Momentul în care am dat peste povestea lui Alex Bobeș a coincis cu unul de cumpănă pentru mama și mine, în care ea făcea chimioterapie, iar motanul nostru se afla la rândul lui într-o situație critică, în care carnea îi curgea de pe el pe o mare suprafață de corp.

Durerea de a-l vedea într-o asemenea stare ne-a fost amplificată și de faptul că unii șoferi de taxi ori nu acceptau o cursă scurtă, ori pretindeau că sunt alergici la pisici.De unul dintre taximetriști ne amintim în mod expres, pentru că a fost același care a preluat cursa mamei de la spitalul oncologic până acasă. Recunoscându-l, mama, care de obicei e de o rară omenie, l-a întrebat sarcastic dacă nu cumva e alergic și la cancer.

În cele 86 de zile cât a durat tratamentul lui Kotik, pe care îl numeam în glumă Tenerife, pentru că ne-a costat cât o vacanță scumpă, am întâlnit mulți presupuși taximetriști alergici la pisici care refuzau cursa, dar și câțiva oameni cumsecade care mă salvau de la generalizări negative. Pentru că alergicii dominau însă, până la urmă ne-am văzut nevoite să-l transportăm pe motan pe jos pentru a nu mai intra în contact cu aceștia.

De aceea, în tot în acel interval îmi revenea în minte povestea tânărului IT-ist din București care-și pune mașina la dispoziție în mod gratuit celor aflați în nevoi și mă bucuram că există măcar un astfel de om.

A urmat apoi un alt moment dificil în care mi-am amintit de el,  după externarea mamei,  pe când voiam să luăm un taxi de la supermarket spre casă, iar ea purta o mască chirurgicală pe față pentru a-și proteja de eventuali viruși organismul slăbit.

Am fost refuzate pe bandă rulantă de șoferi, ba unul dintre ei a avut chiar lipsa de delicatețe să o întrebe de ce boală suferă. Până la urmă s-a îndurat de noi un domn și ne-a dus acasă. Așa că iar mi-am spus să nu fac generalizări, că oamenii sunt de toate culorile și ar fi incorect să spun despre o întreagă tagmă că e într-un fel anume.

Ieri am avut însă parte de un alt fel de  poveste pe roți, pe drumul de întoarcere de la supermarket. Domnul taximetrist care a preluat comanda asculta în surdină Șostakovici, prilej pentru mama de a-și aminti de filmul Ghepardul, iar pentru mine de a pomeni de André Rieu.

Domnia sa ne-a povestit o întâmplare în care o clientă în doliu a fost refuzată de mai mulți colegi de-ai săi, pe motiv că e o cursă prea scurtă. Domnul respectiv a acceptat cursa și nu i-a luat mai mult de un leu. Femeia l-a întrebat plângând cum se numește, pentru a-l pomeni în rugăciuni. La scurt timp, domnul a avut o cursă în valoare de optzeci de lei. Așa cum bine a  concluzionat domnia sa, colegii săi și-au alungat norocul.

Și iar mi-am amintit de voluntarul bucureștean. Și mi-am dat seama că se face primăvară cu o floare. În inima celui care o primește.

Sursa foto: https://alexandruguzi.ro/taxiul-social-alex-bobes-omul-din-spatele-unui-proiect-cu-suflet-taxi-gratis/

Notă: Aceasta e prima versiune a textului Despre Taxi Gratis și alte povești pe roți, care ieri a dispărut de pe blog, spre disperarea mea. Datorită Iustinei, căreia îi mulțumesc din suflet, l-am recuperat, găsindu-l în email, pentru că sunt abonată la propriul blog.

 

Read Full Post »