E brumărel și un sfert, lună în care se împlinesc doi ani de când am creat Atelierul de pe divan. Când l-am început, n-am bănuit nici o clipă ce minune va aduce în viața mea: un sentiment de copleșitoare iubire față de lucrul în sine, dar mai ales față de cei cărora le-au fost destinate acele mici fărâme din mine.
Cu ajutorul tutorialelor de pe youtube mi-am “populat” camera cu steluțe zburlite ori stele ninja mobile, brazi creați din fețe zâmbitoare ori chiar piane cu o întreagă simfonie/pe un petic de hârtie.
Cu adevărat memorabile au fost însă atelierele în care am împărtășit lucrul cu cineva, în care am fost eu ucenică ori, la rându-mi, îndrumător. Așa a apărut pădurea de copaci realizați din perle și sârmă modelatoare adunată de prin…televizoare.
Așa a apărut, în parfum de ceai roșu, și brățara cu pietre de magnezit, sub supravegherea răbdătoare a prietenei mele Anca M., care m-a inițiat în acest meșteșug atât de feminin.
Azi, de ziua ta, Ancuța, îți mulțumesc încă o dată pentru disponibilitatea ta de a mă învăța frumosul! La mulți ani!
Cu drag,
Roxana.
clipe de reverie 