Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Hristos’

 

Cândva am văzut filmul Dincolo de nori(Al di là delle nuvole) al lui Michelangelo Antonioni, alcătuit din mai multe povestiri, dintre care ultima m-a impresionat cel mai mult. E despre un bărbat foarte frumos(Niccolo) care se îndrăgostește de o tânără atrasă de viața ascetică și care urmează să se ducă la mănăstire. Fata, indiferentă la frumusețea lui, se îndreaptă către o biserică, unde se cufundă în rugăciune. Tânărul o urmează până în biserică, o privește și, după slujbă îi spune: păreai că erai moartă, iar ea îi  răspunde: eram moartă. Când, în cele din urmă Niccolo îi mărturisește dragostea lui, ea  îi spune că sentimentele lui ar fi precum o lumânare aprinsă într-o cameră luminată.

La vremea la care am văzut filmul l-am privit ca pe o poveste frumoasă și atât.

Au trecut anii și am avut ocazia să cunosc câteva măicuțe la Centrul de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și povestea mi-a revenit în minte. M-am gândit că maicile au făcut un sacrificiu, acela de a-și nega trupul și că s-au deschis spre un alt gen de frumusețe, acela al iubirii față de Hristos.

La înmormântarea Maicii Rafaela, când am văzut o fotografie cu chipul ei neînsuflețit zâmbind, parcă mi s-a confirmat că există un tip de frumusețe care transcende viața trupească.

Între timp, am cunoscut un băiat care mi-a pus un inel pe deget și care își dorea să rostim repetabila monosilabă la Oficiul Stării Civile.

Doar că, în ultima parte a relației îmi decorasem o tablă școlară cu icoane felurite și, pe măsură ce le priveam, simțeam că acolo e răspunsul pe care-l căutasem de o viață, că acolo e dorința mea cea mai mare, de a fi în preajma lui Hristos, a Maicii Domnului, a Sfântului Nectarie sau  Sfintei Parascheva și că viața mea va dobândi un sens adevărat în solitudine, alături de ei.

Apoi mi-am amintit de filmul lui Antonioni și mi-am dat seama în sfârșit de ce m-a fascinat acea poveste: pentru că ea reflecta în fază latentă dorința mea de a fi cu Hristos, care acum a devenit o certitudine.

Sursa foto:

Scene din filmul Dincolo de nori

 

Reclame

Read Full Post »