De-a v-ați ascunselea cu Magritte

Azi, la ora de artă sunt foarte răcită și de aceea o rog pe unica elevă participantă, B., să citească prezentarea powerpoint despre René Magritte în locul meu, iar din când în când, atât cât îmi permite glasul, mai fac niște adăugări explicative.

Pe B. o cunosc de la o lecție anterioară despre Rafael, când a observat niște detalii care mie îmi scăpaseră despre tabloul Madona Sixtină, și anume, prezența mai multor îngerași de consistența norilor în partea stângă a picturii.

Prezentarea se deschide cu o fotografie a pictorului belgian care poartă pe cap binecunoscutul său melon, cu susul în jos însă, fapt ce ne sugerează predispoziția ludică a artistului.

După o planșă care arată poziționarea Belgiei pe harta Europei urmează una cu picturi cu trei uși care se deschid spre lumea imaginației lui Magritte, dintre care una ne surprinde cu un nor ce pătrunde într-o încăpere prin ușa lăsată întredeschisă.

Planșa următoare îl situează pe artist în contextul epocii sale, Magritte fiind unul dintre artiștii suprarealiști, dar care se diferențiază de aceștia prin faptul că lumea sa nu este una fantastică, el nu este inspirat de lumea viselor, ci pictează obiecte obișnuite amplasate în situații neobișnuite.

Pictura care a influențat foarte mult viziunea belgianului a fost Cântecul iubirii, de Giorgio de Chirico, în care sunt alăturate obiecte ce nu au nicio legătură unele cu altele. Aceeași abordare o vom vedea ulterior în tablourile lui Magritte.

Artistul este îndeosebi renumit pentru tablourile-alfabete, în care inserează cuvinte scrise caligrafic într-o manieră școlărească, prin care urmărește să arate că nu există o legătură logică între obiect și numele lui. De altfel, în textul său Les mots et les images( Cuvintele și imaginile), el  scrie: Obiectele nu țin atât de mult la numele lor ca să nu fie posibil să le găsim un altul.

De pildă, în Trădarea imaginilor, sub pipa desenată Magritte scrie Aceasta nu este o pipă.  Ce trebuie să înțelegem din acest comentariu este că nu vedem o pipă adevărată, ci reprezentarea ei vizuală.

Privind tabloul Dorul de casă, B. e surprinsă la vederea unui înger negru, despre care e de părere că nu există cu adevărat, dar și de faptul că leul nu-l atacă pe acesta.

Am întrebat-o pe B. ce vede în tabloul următor și am avut surpriza să primesc un dublu răspuns care probabil că i-ar fi plăcut și lui Magritte însuși: fie un om cu patru mâini, fie o persoană care are mai mulți oameni în spatele său. 

Planșa următoare oferă cheia tabloului încă din titlul său:

În  Regatul luminii, coexistă două momente temporale opuse: ziua și noaptea.  În partea de sus a tabloului, prin cerul cu nori, Magritte creează impresia de zi, iar în partea de jos a picturii, prin clădirea iluminată artificial, artistul creează impresia de noapte.

În timp ce privim planșa cu siluete aflate cu spatele către privitor, o întreb pe B. de ce crede ea că artistul a optat pentru această modalitate de a-și picta personajele, iar răspunsul ei, pentru a creea o notă de mister, mă face să conchid că a înțeles foarte bine mesajul pe care l-a trimis artistul belgian. În plus, observă o imposibilitate logică în tabloul cu bărbatul ce se privește în oglindă. Este aici tot o opțiune spre joc a pictorului, oglinda ar fi putut să dezvăluie chipul bărbatului, dar el alege ca și reflexia acestuia să fie redată tot cu spatele.

Și în tablourile din planșa următoare, pictorul belgian se joacă de-a v-ați ascunselea cu personajele sale, chipul fiind acoperit de un buchet cu viorele, în cazul femeii din Marele Război, ori de un porumbel, și respectiv un  măr, în cazul bărbatului cu melon. De altfel, așa cum scrie în nr. 114 al revistei Mari Pictori dedicat lui Magritte, acesta propune o altă definiție a portretului, privând personajul de personalitatea lui și de orice semne particulare.

Îi propun lui B. un joc de imaginație și o întreb cum crede ea că arată personajele cu spatele, iar ea îmi dă un răspuns destul de surprinzător pentru cei zece ani pe care-i are, și anume că au o expresie facială artistică. 

Inspirată de artistul belgian, am realizat cândva un powerpoint denumit Mici momente de fericire, în care am alăturat o fotografie personală cu chipul acoperit de lăcrămioare cu pictura Marele război a lui Magritte, în care este reprezentată o femeie cu fața acoperită de viorele. Când le-am arătat planșa respectivă copiilor de la after-school unul dintre băieți m-a întrebat dacă mă mușcase câinele de față, el explicându-și în acest fel faptul că-mi acoperisem chipul.

Personajul recurent al picturii lui Magritte, bărbatul cu melon, fie că apare cu spatele spre noi, fie că ne privește, este probabil un autoportret al artistului însuși.

Deși opera sa cuprinde multe personaje, se pare că lui Magritte i-a plăcut mai mult să picteze diferite obiecte, unele dintre ele supradimensionate. Îmi amintesc că atunci când am avut ora despre Magritte la copiii de la after-school, la vederea mărului gigantic din Camera interogatoriului, o fetiță a spus că ar putea mânca din acel măr o lună întreagă, iar un băiat, spre a nu fi mai prejos, a afirmat că îl poate mânca într-o secundă. Desigur, atunci nu le-am vorbit copiilor despre diferența dintre un măr și reprezentarea sa plastică așa cum am făcut azi.

În privința tabloului Oglindă falsă, în care este reprezentat un ochi cu un cer plin de nori, B. are trei interpretări: se poate vedea fie un ochi în care se reflectă imaginea cerului, fie un ochi ce are o viziune sau care poate visează cu ochi deschiși.

Mulțumită de felul cum a decurs ora, o premiez cu trei reproduceri după picturile lui Magritte și așa mai trece o oră de Istorie a artei.

Bibliografie:

Mari Pictori- René Magritte nr 114

Sitografie:

https://artavizuala21.wordpress.com/tag/rene-magritte/

http://adevarul.ro/cultura/arte/rene-magritte-pictorul-opere-celebre-poata-furate-1_59b683735ab6550cb810015f/index.html

The Magician by Rene Magritte

https://www.dcnews.ro/la-50-de-ani-de-la-disparitia-genialului-artist-ren-magritte-pictura-lui-isi-pastreaza-inca-misterul_554508.html

Read Full Post »

Rafael sau o oră despre miracole

Pentru ora de Istoria artei de azi le-am pregătit celor mici o prezentare powerpoint despre arta lui Rafael.

Azi publicul meu este format din trei fetițe, dintre care două surori și, evident, domnul director.  O a patra copilă preferă să deseneze pe durata activității mele și chiar dacă am un regret că n-am reușit să-i captez atenția și ei, mă bucur că măcar nu-mi perturbă ora.

De la desene animate la pictură

Îmi încep prezentarea la fel ca la ora dedicată artei lui Da Vinci, arătându-le participanților un desen cu Țestoasele Ninja numite după cei patru artiști renascentiști: Michelangelo, Leonardo, Donatello și Rafael.  Aflu de la B., o fetiță din clasa a IV-a, că una dintre colegele ei de școală i-a vorbit despre acest subiect și mă bucur că ora mea de artă a ajuns monedă de conversație între copii.

Îl situez pe Rafael în contextul istoric în care a trăit, acum 500 de ani, și domnul director le spune copiilor cine era domnitor în acea perioadă în Moldova- Ștefan cel Mare. B. este uimită că o operă de artă poate rezista atâtea sute de ani.

O minune privită sub lupă

Apoi, în prezentarea primei lucrări care a purtat semnătura artistului, Logodna Fecioarei Maria, recurg la o lupă pentru a le arăta celor mici locul unde s-a semnat Rafael – pe frontispiciul templului și le povestesc legenda medievală din care s-a inspirat artistul în crearea acestei opere: Fecioara Maria a avut câțiva pețitori, dintre care Iosif a fost ales printr-un semn miraculos – toiagul pe care îl avea a înmugurit. Privim sub lupă minunea, dar și gestul unui pețitor dezamăgit care-și rupe toiagul cu genunchiul.

Le arăt și Madona Sixtină și îi întreb dacă observă ceva neobișnuit la această pictură, având în minte modul în care veșmântul Fecioarei se mișcă de parcă ar fi purtat de vânt. B. mă uimește observând niște detalii pe care eu nu le-am remarcat înainte, și anume mulți îngerași de consistența norilor în partea stângă a tabloului. E unul din acele momente de preț în care se inversează raportul dintre pedagog și elev, în care cel din urmă îl învață ceva pe cel dintâi. Perspectiva mea asupra picturii respective se îmbogățește prin interacțiunea cu B., în urma căreia voi integra și observația fetei în analizarea Madonei Sixtine.

Nu pot vorbi despre Rafael fără să aduc în discuție faptul că a decorat apartamentele papale de la Vatican și le prezint celor mici două fresce importante, și anume Școala din Atena și Eliberarea Sfântului Petru.

A doua frescă ilustrează un miracol: momentul în care un înger a pătruns în celula în care Sfântul Petru era întemnițat și l-a eliberat. Le arăt copiilor că lucrarea prezintă acest miracol într-un mod deosebit, în aceeași pictură, în mijloc, Sf. Petru e reprezentat întemnițat, pentru ca în partea dreaptă să apară liber în afara celulei, însoțit de înger.

Fresca impresionează și prin tipurile diferite de lumină care apar în ea, de la lumina îngerului, până la lumina lunii sau a torței pe care o ține în mână sutașul din stânga.

Continui prezentarea mea cu ipostaza de portretist a lui Rafael și le arăt copiilor tablourile cu cei doi papi pictați de acesta, dintre care Leon al X-lea are în mână o lupă îndreptată spre un manuscris. Glumesc luând lupa mea și o pun peste lupa papei, spunându-le celor mici că am și eu ceva în comun cu papa. Le arăt și portretul bancherului Bindo Altoviti, a cărui înfățișare boemă îi determină pe copii să creadă că e la rândul său un pictor. Despre Doamna cu licornă le spun că lucrările de restaurare au scos la iveală că sub unicorn se afla imaginea unui cățeluș și le enumăr cele trei denumiri ale unuia și același animal care apare în varianta finală a tabloului: licornă, inorog și unicorn. Prezentarea portretului contelui literat Baldassar Castiglione încheie ora  mea de artă de azi despre Rafael.

Răspunsuri de pitici

La final îi întreb pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din tot ce au văzut. Iată răspunsurile lor:

Mie mi-a plăcut că am participat și noi și pentru că am putut memora ușor și am aflat lucruri interesante. Dar cel mai mult mi-au plăcut picturile cu apartamentele papale. (A.B.E.)

Mie mi-au plăcut cel mai mult portretele și portretul lui Papa. ( M.A.)

Mie mi-a plăcut totul, dar mai ales Eliberarea Sfântului Petru.(M. I.)

Când doresc să aflu ce întrebare le-ar pune ei lui Rafael dacă ar fi contemporan cu noi, am surpriza să constat că două fetițe au crezut că artistul e femeie, judecând după autoportretul său cu părul lung și trăsături efeminate.

Iată și întrebările lor: Ea când era mică știa să citească? (M.I.) Ea când era mică știa să coloreze(M. A.)?

Dacă l-aș întâlni pe Rafael l-aș întreba cum de este așa de creativ. (A. B. E.)

De la miracolele din artă la cele din viața reală

După ora de Istoria artei jucăm popice, moment în care M., fetița care nu e interesată de artă, se implică foarte mult, așezând de fiecare dată popicele cu o răbdare demnă de toată admirația mea. Iată cum un copil care nu e receptiv la un anumit domeniu devine foarte preocupat de o altă activitate, dovedind că fiecare este înzestrat nativ cu câte un talent. Totul e ca adulții să-l vadă și să-l fructifice la timp. Dacă un copil are această șansă miracolul poate coborî din tablouri în viața reală.

Bibliografie:

Rafael- Art Gallery, nr. 13

Rafael- Mari Pictori, nr 38

Arta de la apogeul Renașterii până în secolul XVIII

http://www.webphoto.ro/destinatii/ apartamentele-de-la-vatican-pictate-de-rafael-sanzio.html

http://literaturapopoarelor.blogspot.ro/2014/06/cateva-picturi-de-celebrul-pictor.html

 

 

 

Read Full Post »