Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Arta pentru copii’

Azi merg din nou la picii de la after-school, după două săptămâni de pauză în care ei au avut vacanță.

Când pătrund în clasă, din toate părțile văd venind spre mine copii cu chipuri vesele dornici de a oferi și a primi afecțiune.

C., voluntara cu care împart ora, și care între timp a devenit o bună prietenă, începe cu mult entuziasm activitățile printr-un joc de cunoaștere, prin care copiii sunt încurajați să-și exprime preferințele. E interesant faptul că la aceeași întrebare, niște micuți de 8-9 ani răspund fie cu mintea, dezvăluindu-ne obiectele de studiu favorite ( ca matematica), fie cu inima( precizând care e animalul de companie preferat). Un răspuns uimitor din partea unei fetițe (M.), mie îmi place totul, cuprinde în el însăși esența copilăriei.

După ce prietena mea le captează atenția, intru eu în joc, cu geanta mea plină de cunoaștere gata să fie împărtășită.

Pentru început, desenăm diverse figuri geometrice, din care realizăm oameni și case.

În continuare fac trecerea către tema de azi, incursiunea în lumea artei lui Pablo Picasso. Pentru a-i familiariza pe cei mici cu opera acestui pictor am la mine un instrument foarte util, și anume albumul Arta pentru copii, cu un șevalet miniatural pe care l-am mai adus când le-am vorbit despre suprarealism.

Ceva-ceva își amintesc ei,  A. face referire la „șaletul”pe care instalez pictura Femeie șezând. N-o fi reținut băiatul bine cuvântul, dar își arată perspicacitatea în clipa următoare. Îi întreb cu ce joc seamănă modalitatea lui Picasso de a combina formele geometrice pentru a realiza portrete, iar A. răspunde tangram, joc ce se apropie într-adevăr de cubism mai mult decât puzzle-ul sugerat de autorii albumului de artă.

Lucrarea stimulează imaginația copiilor, fiecare văzând altceva în ea, un urs, o floare ori un labirint.

Pun o nouă pictură pe șevalet, Portret de femeie. Le arăt legătura dintre ofertele la șampon( două într-unul) și tehnica pictorului de a realiza simultan două chipuri în același portret, unul văzut din față, iar celălalt din profil. Și, să nu uit de gluma care circula despre artist, ferească Dumnezeu să-ți facă portretul Picasso! Într-adevăr, pentru o fată ori o femeie, toate asimetriile portretelor nu sunt tocmai un compliment.

De la figurile geometrice ale cubiștilor trec la cele pe care le folosim azi la atelier, un semicerc și un cerc. La acestea adăugăm forma unei mâini. Veteranii, cu care am realizat anul trecut un curcan din forma mâinilor și a tălpilor, își dau seama imediat că rezultatul va fi o rățușcă.

(Am prevăzut că se va întâmpla acest lucru și inițial nu mă prea încânta ideea că se va pierde surpriza. Dar în cele din urmă m-am gândit că e spre folosul dezvoltării lor să realizeze conexiuni între activități, așa că am rămas la ideea de a crea rățușca.)

Le împart prichindeilor ochișori mobili de plastic care să le însuflețească lucrarea. Vin spre mine cu mâinele făcute căuș. Un băiețel îmi spune comic „vreau ochi”, iar eu glumesc un pic și-i zic: „ai deja ochi, ce-ți mai trebuie alții?”. Mă privește nedumerit și-i dau pace, oferindu-i ochișori pentru rățușcă.

La final îi întreb dacă le-au plăcut activitățile și ei îmi răspund: daaa, mult! 

Reclame

Read Full Post »

 

22 mai 2013

 Pe când finalizam articolul despre atelierul de data trecută, când spuneam în glumă că toate drumurile duc spre arta suprarealistă, mi s-a conturat o idee asupra a ceea ce voi face azi cu ștrumfii la after-school. Iau cu mine o minune de carte, Arta pentru copii, și două reviste despre doi pictori suprarealiști,  Dali și Magritte.

Ca de obicei, nu ascult  timpul probabil( pentru că oricum e doar probabil)și mă îmbrac cât se poate de nepotrivit pentru cerul înnorat: cu noii mei pantaloni bej de la SH și niște pantofi de piele întoarsă asortați. Tot drumul cu autobuzul mi se plimbă prin minte idei realiste, despre cum îmi voi face praf pantofii dacă va ploua, și suprarealiste, dar într-o variantă cuminte, pentru copii, fără aiurelile paranoide ale lui Dali.

Ajunsă la after-school, după sesiunea de îmbrățișări care a devenit o tradiție a casei, le aduc aminte kinderilor că azi era ziua în care urmau să-mi facă o surpriză. Îi tachinez, căci știu că trăind mereu în prezent, au uitat de atunci. Ș. confecționează repede și-mi oferă o lalea origami, salvând onoarea clasei.

Apoi îi invit pe copii să ne povestească niște vise pe care le-au avut. Sau visuri?( Fac mereu confuzie între astea două, între ce aspirăm ziua și ce visăm noaptea. Nu că nu s-ar putea și invers, să visăm ziua și să aspirăm noaptea.)

Spre surprinderea mea, unele din visele copiilor sunt foarte apropiate de realitate, cum ar fi acela de a se juca cu prietenii lor, de a cânta pe o scenă(la Românii au talent, evident) de a merge la mare sau de a purta o rochie de prințesă.

Dar sunt și altele apropiate de lecturile SF, de proza fantastică sau de pictura suprarealistă:

S: Eu am visat că am găsit o minge cu dorințe și mi-am dorit să nu se mai termine dorințele mele.

A: Eu am visat că existau două Terra, una era Terra Pământ și alta Terra extraterestră și Terra extraterestră a izbit Terra Pământ și a rămas doar România din tot Globul pământesc.

 R: Eu am visat că am mers la pescuit și am prins un pește foarte, foarte mare și dup-aia am prins două știuci care erau pe jumătate om.

 E: Eu am visat că tot ce îmi doream se împlinea. Mama și tata se chinuiau să facă casa. Eu, văzând că se chinuie, mi-am dorit să fie gata. Când am văzut camera mea m-am minunat. Am zis că mai lipsește ceva și mi-am dat seama. Mi-am dorit să am o cadă fierbinte în cameră și s-a întâmplat.

 Am mai visat că în drum spre biserică am călcat într-o piatră magică. Atunci mi-am dorit să pot zbura. A fost minunat, până când m-am pocnit(!) de un copac. Mi-am revenit și am continuat să merg. Era amuzant. Mi-aș dori să se întâmple asta și în realitate. Asta am gândit eu când m-am trezit.

 I: Eu am visat că sunt un super erou. Era țeavă. (:)

După această introducere în lumea propriilor vise, le vorbesc despre suprarealism  ca despre  o pictură inspirată de vise, amintiri, mituri.

Le captez atenția asamblând un șevalet miniatural pe care ei inițial îl confundă cu litera A. Apoi, când află la ce folosește, își exprimă dorința să construim și noi la atelier unul.

Le expun pe șevalet picturile Metamorfoza lui Narcis și Lebede reflectându-se ca elefanți, realizate de Dali, apoi le vorbesc despre preferința suprarealiștilor pentru imagini ambigue, cum e celebra canapea în formă de buze, creată de Dali, dar și prințesa și preotul care întorși cu susul în jos se transformă într-o femeie urâtă și, respectiv un pirat.

Îi aloc și lui Magritte puțin timp, insistând pe ideea că, în cazul său, inspirația vine din situarea unor obiecte obișnuite în contexte neobișnuite, cum e cazul mărului gigantic din Camera interogatoriului. La vederea unui fruct de asemenea proporții, o fetiță exclamă că ar putea mânca din acel măr o viață întreagă, la care un coleg îi spune că el l-ar mânca în patru secunde.

Nu știu cu ce vor rămâne ei peste ani din ora asta, dar în ce mă privește, remarcile lor mi-au schimbat modul de a privi celebrul măr al lui Magritte. Le arăt și soneriile plutitoare din Vocea eterică, căreia îi inspiră unei fetițe niște ochi închiși, dar și acea stâncă plutitoare în aer deasupra căreia se află Castelul din Pirinei.

Închei ora de suprarealism, căci la after-school e invitată o doamnă voluntar din Honduras, care le vorbește copiilor în spaniolă, învățându-i denumirea fructelor și a unor numere. Intru și eu în joc și număr, ceea ce e un first time pentru mine. Se pune ca a treia limbă în CV dacă am numărat până la 30? Nu? Hm…

La plecare, ploaie în luna lui…mai, iar eu îmi reamintesc de pantofii bej de piele întoarsă.  Și cum la after-school nu ducem niciodată lipsă de idei, împrumut șlapii de schimb ai unui băiețel și ies să înfrunt ploaia cu ei…

Feels like Singing in the rain: Try walking in my shoes….

 

 

Read Full Post »