Aseară, am ales, mama și cu mine, să înfruntăm frigul și să traversăm orașul pentru a vedea, la Ateneul din Tătărași, piesa de teatru Ileana, Principesă de România, la care eu mi-am dorit să merg pentru a învăța o pagină necitită de istorie. Aveam așteptări mari în sensul acesta, intuind că va fi o piesă de pe urma căreia aveam să dobândesc multe învățături.
Ceea ce a urmat a depășit, cred, așteptările chiar și celui mai exigent spectator, căci doamna Liana Ceterchi a reușit să creeze impresia că pe scenă e însăși Principesa Ileana, și nu o actriță care interpretează un rol. Prin intermediul domniei sale s-a conturat imaginea unei principese deosebit de altruiste și modeste care și-a dedicat viața celor greu încercați și pentru care iubirea de țară nu a fost o sintagmă patriotardă, ci o realitate trăită cu epiderma.
Proiecțiile video cu fotografii cu domnița Ileana ne arătau o femeie cu o frumusețe blândă, care s-a păstrat și când aceasta a îmbrăcat straiul monahal, în ciuda anilor înaintați.
Mărturisesc că m-am cufundat cu totul în piesă și am trăit în prezent în timpul celor două ore cât a durat spectacolul, fără să-mi fugă gândurile în altă parte, cum se întâmplă uneori. Erau momente în care uitam să respir și, pe alocuri, dintr-o trăire prea intensă, eliberam discret câte o lacrimă pe întuneric și, probabil dacă aș fi fost doar eu în sală aș fi plâns și aș fi suspinat de-a binelea.
M-a impresionat momentul în care personajul mărturisea că are în exil pământ din România, poate și pentru că mi-a evocat un moment din adolescența mea în care, aflată în vacanță pe litoral am luat cu mine marea într-o sticlă de 0,5 l să-mi potolească dorul în lunile în care aveam să fiu departe de țărmul ei. E o imagine teribilă aceasta, să încerci să-ți iei țara dragă într-un geamantan, la fel ca și cea în care a îngrămădit în el portul popular, în fond sufletul românesc. Tricolorul, pe fundalul auster format din ținutele în alb și negru, îți amintea mereu de iubirea Principesei Ileana pentru țara ei.
O iubire concretizată în efortul ei de a ridica spitale, școli de infirmiere, cantine, de a cerși pentru cauze nobile. Toată această dăruire a Principesei Ileana m-a făcut să mă gândesc că dacă noi toți am avea conduita pe care a avut-o ea am fi salvați ca nație.
În timpul piesei jucate numai de doamna Liana Ceterchi mi-am amintit de o altă performanță actoricească impresionantă la care am asistat cândva, când l-am văzut pe regretatul actor Ștefan Iordache în piesa Barrymore, care slăbea câte două kilograme la fiecare reprezentație și juca având salvarea la ușă. Nu am fost surprinsă când, după ce s-a terminat piesa, mama mi-a spus că în doamna Liana Ceterchi ea vede varianta feminină a lui Ștefan Iordache.
Am avut totuși două regrete la piesa de ieri, faptul că această actriță atât de talentată merita un public mult mai numeros decât cel care a fost ieri în sală și faptul că, deși aveam în poșetă mărțișoare pentru toate doamnele Ateneului, am uitat tocmai domniei sale să-i ofer unul. Dar eram prea răvășită de piesă pentru a mă mai gândi la acest lucru. Sper totuși că doamna Liana Ceterchi va considera acest text un mărțișor ceva mai…întârziat.
În drum spre casă m-am gândit la faptul că sunt două tipuri de piese, una precum o sticlă de Cola, pe care o uiți imediat ce ai consumat-o, și piese care te bântuie și după ce le-ai văzut, care trag de tine să te gândești la ele, să le găsești noi și noi sensuri, și despre care știi că vor rămâne cu tine toată viața, pe care îți dorești să le revezi de un număr infinit de ori. Nu e greu de ghicit din care categorie face parte piesa Ileana, Principesă de România.
Sursa foto:
Ileana, Principesă de România se joacă pe 30 ianuarie. Intrarea este liberă.
clipe de reverie 