Interview with the Girl who Lives in Paintings

 

 

How did you get to live in paintings for free?

By practicing my daily admiration towards them up to the point in which, if I accidentally cut my fingers, no blood would flow, but drips of paint. In addition to this, I practiced the gift of invisibility. It is crucial because, if you were visible, you would change the look of the painting in a way the artist wouldn’t want.

 

In which paintings did you feel the best?

Monet’s Water Lilies are good hosts, in Sense of Sight, by Annie Louisa Swynnerton, I glanced at the sky so much that I felt my wings grow.

 

Does living in paintings have its disadvantages?

The paintings are wonderful places where you can spend your time, but it is a different story if you want to eat something, because it is compulsory that you enter a painting with nothing else but your own person. Food is forbidden, as well as a mere blanket that could make you feel warm. I had a rough time with  Arcimboldo’s Summer and Autumn. There were so many juicy fruits and vegetables, but they all  had the same taste: of very old paint. This doesn’t mean that it would be a better experience if the paint is brand new…Anyway…Another painting that kept me off guard was Monet’ Magpie. It was very, very cold in it and I was only dressed in a Romanian blouse and denim skirt!

 

Is there a way you can detect between a genuine painting and a forged one?

I have beautiful dreams when I sleep in an authentic painting. If I fall asleep in Leonardo’s paintings, the night lasts as long as The Renaissance. Other times, I take a short nap on one of Monet’s haystacks. As for a fake painting, it gives me nightmares.

 

How do you spot the next tenants of the masterpieces?

They have a special way of glancing at the exhibits. They use their rollers skates in order to see as many painting as possible in a short period of time. It may look like a shallow approach, but it is not because these tourists almost always have an art book on their nightstand.

 

How are your rectangular shaped hosts?

They are pretty much like people: sometimes they are glad, other times are sad and other times are scared… One day, in May, the light was entering the gallery and  it enlivened all paintings, even those which had dark themes felt spring in their souls.

 

What are the paintings’ greatest fears?

They are sometimes afraid that an art thief might send them away from the eyes of the tourists. They feed on our admiration, the more admirers they have the happier they get. However, when this danger occurs, tenants of the paintings from all over the world come and all live in the same work of art. The painting becomes so heavy, that not even a crane can lift it. And the danger disappears. Yet, the paintings have this fear ever since the tenants were not so well organized as now and didn’t have a NGO to defend art.

 

Does living in paintings help you have access to the minds of the great artists?

For the tenants of the paintings art is a visceral, emotional experience rather than a cerebral one. We are BA in the paintings’ feelings, not in their thoughts.

 

So, their inspiration cannot become yours.

I cannot create paintings, it is true, but inspiration can manifest itself in other ways, for instance, I can write a poem about a certain painting. An art form can be the starting point for another one. In my case, for instance, Sergiu Grapă’s work called Poems’ Hunting inspired me to write a poem.

 

Can you tell us a funny story about your experience as a tenant of paintings?

There are several funny stories, but there’s one that crosses my mind now. I wanted to live in a storm painted by Turner, of whom I knew he tied himself to the ship’s topmast so that he could better capture the nature’s burst. And I caught a severe cold.

 

Thank you!

Thank you too!

The image: Sense of Sight by Annie-Swynnerton

Source: youtube

Read Full Post »

Rafael sau o oră despre miracole

Pentru ora de Istoria artei de azi le-am pregătit celor mici o prezentare powerpoint despre arta lui Rafael.

Azi publicul meu este format din trei fetițe, dintre care două surori și, evident, domnul director.  O a patra copilă preferă să deseneze pe durata activității mele și chiar dacă am un regret că n-am reușit să-i captez atenția și ei, mă bucur că măcar nu-mi perturbă ora.

De la desene animate la pictură

Îmi încep prezentarea la fel ca la ora dedicată artei lui Da Vinci, arătându-le participanților un desen cu Țestoasele Ninja numite după cei patru artiști renascentiști: Michelangelo, Leonardo, Donatello și Rafael.  Aflu de la B., o fetiță din clasa a IV-a, că una dintre colegele ei de școală i-a vorbit despre acest subiect și mă bucur că ora mea de artă a ajuns monedă de conversație între copii.

Îl situez pe Rafael în contextul istoric în care a trăit, acum 500 de ani, și domnul director le spune copiilor cine era domnitor în acea perioadă în Moldova- Ștefan cel Mare. B. este uimită că o operă de artă poate rezista atâtea sute de ani.

O minune privită sub lupă

Apoi, în prezentarea primei lucrări care a purtat semnătura artistului, Logodna Fecioarei Maria, recurg la o lupă pentru a le arăta celor mici locul unde s-a semnat Rafael – pe frontispiciul templului și le povestesc legenda medievală din care s-a inspirat artistul în crearea acestei opere: Fecioara Maria a avut câțiva pețitori, dintre care Iosif a fost ales printr-un semn miraculos – toiagul pe care îl avea a înmugurit. Privim sub lupă minunea, dar și gestul unui pețitor dezamăgit care-și rupe toiagul cu genunchiul.

Le arăt și Madona Sixtină și îi întreb dacă observă ceva neobișnuit la această pictură, având în minte modul în care veșmântul Fecioarei se mișcă de parcă ar fi purtat de vânt. B. mă uimește observând niște detalii pe care eu nu le-am remarcat înainte, și anume mulți îngerași de consistența norilor în partea stângă a tabloului. E unul din acele momente de preț în care se inversează raportul dintre pedagog și elev, în care cel din urmă îl învață ceva pe cel dintâi. Perspectiva mea asupra picturii respective se îmbogățește prin interacțiunea cu B., în urma căreia voi integra și observația fetei în analizarea Madonei Sixtine.

Nu pot vorbi despre Rafael fără să aduc în discuție faptul că a decorat apartamentele papale de la Vatican și le prezint celor mici două fresce importante, și anume Școala din Atena și Eliberarea Sfântului Petru.

A doua frescă ilustrează un miracol: momentul în care un înger a pătruns în celula în care Sfântul Petru era întemnițat și l-a eliberat. Le arăt copiilor că lucrarea prezintă acest miracol într-un mod deosebit, în aceeași pictură, în mijloc, Sf. Petru e reprezentat întemnițat, pentru ca în partea dreaptă să apară liber în afara celulei, însoțit de înger.

Fresca impresionează și prin tipurile diferite de lumină care apar în ea, de la lumina îngerului, până la lumina lunii sau a torței pe care o ține în mână sutașul din stânga.

Continui prezentarea mea cu ipostaza de portretist a lui Rafael și le arăt copiilor tablourile cu cei doi papi pictați de acesta, dintre care Leon al X-lea are în mână o lupă îndreptată spre un manuscris. Glumesc luând lupa mea și o pun peste lupa papei, spunându-le celor mici că am și eu ceva în comun cu papa. Le arăt și portretul bancherului Bindo Altoviti, a cărui înfățișare boemă îi determină pe copii să creadă că e la rândul său un pictor. Despre Doamna cu licornă le spun că lucrările de restaurare au scos la iveală că sub unicorn se afla imaginea unui cățeluș și le enumăr cele trei denumiri ale unuia și același animal care apare în varianta finală a tabloului: licornă, inorog și unicorn. Prezentarea portretului contelui literat Baldassar Castiglione încheie ora  mea de artă de azi despre Rafael.

Răspunsuri de pitici

La final îi întreb pe copii ce le-a plăcut cel mai mult din tot ce au văzut. Iată răspunsurile lor:

Mie mi-a plăcut că am participat și noi și pentru că am putut memora ușor și am aflat lucruri interesante. Dar cel mai mult mi-au plăcut picturile cu apartamentele papale. (A.B.E.)

Mie mi-au plăcut cel mai mult portretele și portretul lui Papa. ( M.A.)

Mie mi-a plăcut totul, dar mai ales Eliberarea Sfântului Petru.(M. I.)

Când doresc să aflu ce întrebare le-ar pune ei lui Rafael dacă ar fi contemporan cu noi, am surpriza să constat că două fetițe au crezut că artistul e femeie, judecând după autoportretul său cu părul lung și trăsături efeminate.

Iată și întrebările lor: Ea când era mică știa să citească? (M.I.) Ea când era mică știa să coloreze(M. A.)?

Dacă l-aș întâlni pe Rafael l-aș întreba cum de este așa de creativ. (A. B. E.)

De la miracolele din artă la cele din viața reală

După ora de Istoria artei jucăm popice, moment în care M., fetița care nu e interesată de artă, se implică foarte mult, așezând de fiecare dată popicele cu o răbdare demnă de toată admirația mea. Iată cum un copil care nu e receptiv la un anumit domeniu devine foarte preocupat de o altă activitate, dovedind că fiecare este înzestrat nativ cu câte un talent. Totul e ca adulții să-l vadă și să-l fructifice la timp. Dacă un copil are această șansă miracolul poate coborî din tablouri în viața reală.

Bibliografie:

Rafael- Art Gallery, nr. 13

Rafael- Mari Pictori, nr 38

Arta de la apogeul Renașterii până în secolul XVIII

http://www.webphoto.ro/destinatii/ apartamentele-de-la-vatican-pictate-de-rafael-sanzio.html

http://literaturapopoarelor.blogspot.ro/2014/06/cateva-picturi-de-celebrul-pictor.html

 

 

 

Read Full Post »