Ieri, pe la orele dimineții i-am cumpărat nepoțelului unei prietene două cărți de colorat cu personaje din Războiul Stelelor, printre care și Roboțelul BB8. Astfel am anticipat tematica spațiului cosmic pe care aveam să o explorez simbolic după-amiază. Cum? Printr-o vizită la Planetariul mobil amplasat de către Asociația Astronomică Pluto din Cluj pe scena Ateneului ieșean.
Dacă anul trecut organizatorii ne-au încântat cu proiecții ghidate despre constelații, Sistemul nostru solar sau despre cei mai importanți astronomi din istorie, anul acesta subiectul propus a fost în ton cu împlinirea a 50 de ani de când omul a făcut primii pași pe Lună.
Pentru că a fost un eveniment creat în special pentru copii, mulți micuți așteptau nerăbdători să intre în domul mobil. Unul dintre ei s-a întrebat dacă sunt fantome în balon, iar un altul cânta Avion cu motor/ Ia-mă și pe mine-n zbor, intuind parcă faptul că ghidul nostru, domnul Dan Colțea, avea să ne vorbească despre zborul în spațiu.
Pe durata expunerii domniei sale am avut câteva bucurii de filolog, prin faptul că ne-a vorbit despre sensul cuvintelor aselenizare și aterizare, dar și pentru că a făcut un joc frumos de cuvinte între Lună(astru) și lună(interval de timp).
Apariția stelelor pe tavanul semisferic al domului mi-a amintit de o ghicitoare: Licurici pe bolta mare, / Apar noaptea când nu-i soare./ Ceru-i ca un giuvaier,/ Dar in ziuă, toate pier, la fel cum prezentarea planetei cu inele Saturn mi-a adus aminte că am scris cândva un text inspirat de aceasta: Poeții/vin/de pe o planetă/logodită/ cu ea însăși./
În prezentarea sa, ghidul nostru a reamintit câteva idei expuse și la evenimentul de anul trecut: despre cele două constelații vizibile din România- Ursa Mare și Ursa Mică- despre planetele sistemului nostru solar, despre secretul Lunii.
Ceea ce am apreciat eu foarte mult au fost glumele marca Asociației Astronomice „Pluto”, referirile gastronomice la asteroizi, numiți cartofii zburători, ori la meteoriți, asemănați cu niște cartofi prăjiți, prin care copiii sunt ajutați să rețină mai bine informația cu ajutorul papilelor gustative. Prin aceasta ideile prezentate se diferențiază net de Enciclopedia Spațiului, carte pe care mi-am cumpărat-o după ce am participat la Planetariul mobil de anul trecut din dorința de a-mi îmbogăți cultura generală cu un nou domeniu de cunoaștere.
Cât timp s-au derulat stelele, constelațiile și planetele pe dinaintea ochilor noștri am privit totul cu încântare, dar din momentul în care a început prezentarea despre aselenizare mi-am dat seama că agenda mea de-o palmă ajunsese la ultima ei filă, iar pixul cu care scriam pe întuneric dădea ultimele semne de viață pe hârtie. Astfel că nu m-am mai putut concentra, gândindu-mă că nu voi avea ideile principale pentru a scrie articolul.
După ieșirea din Planetariu am scociorât prin poșetă și am găsit încă o agendă și aș fi dat un regat pentru un pix.
Organizatorii au fost foarte drăguți și mi-au permis să particip și la următoarea prezentare, iar domnul Colțea mi-a făcut rost de un pix și mi-a dat sfatul inspirat de a scrie în sala de spectacole, la lumină, și nu în domul întunecat, așa cum făcusem eu.
Am apreciat că anterior discuției despre aselenizare, domnia sa ne-a oferit un exemplu de patriotism prin referirea la sibianul Hermann Oberth, inventatorul primei rachete cu combustibil lichid, fără de care progresele în cucerirea spațiului poate nu ar fi avut loc.
Este amintită competitivitatea dintre ruși și americani în explorarea departelui și faptul că după ce rușii au lansat primul satelit artificial în 1957 și, după ce l-au trimis pe primul om în spațiul cosmic, Yuri Gagarin, americanii se gândeau la un proiect prin care să-i surclaseze pe aceștia și astfel a apărut ideea alunizării.
În acest scop un student de-al sibianului nostru, pe numele său Wernher von Braun, a realizat cea mai mare rachetă construită pe Pământ și, în urmă cu 50 de ani, pe 16 iulie 1969, era lansată Apollo 11, misiunea care i-a dus pe oameni în premieră pe Lună.
Dintr-o prezentare despre aselenizare nu puteau lipsi celebrele cuvinte ale lui Armstrong care a coborât pe Lună rostind “E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.
Am fost încântată să aud că ghidul nostru a ales o melodie de-a lui Erik Satie ca muzică de fundal pentru acest moment istoric.
O impresie personală e că în această frumoasă lecție de astronomie rolul principal nu l-au avut nici rușii, nici americanii, ci însăși Luna, care apare ca un laitmotiv. Despre ea ni se spune că este satelitul natural al Pământului, că face un tur complet în jurul Pământului în doar 28 de zile. Fluxul, mareele, ritmul vieții noastre, toate sunt influențate de Lună. Ea ne arată mereu aceeași față. Pe Lună este liniște totală, e doar gheață și praf, nu este aer, nu bate vântul. Dacă lăsăm acolo o urmă ea va rămâne pentru totdeauna. Când am aflat că pe Lună suntem de șase ori mai ușori m-am gândit că cei care-și doresc să călătorească până la ea sunt niște persoane grăsuțe care vor să se simtă ca niște silfide.
Cireașa de pe tort a fost momentul în care am primit de la o domnișoară un breloc cu calendar pe 50 de ani din partea colegului nostru de la Cluj pentru care-i mulțumesc din tot sufletul meu.
Azi voi merge din nou la Planetariu însoțită de o prietenă și mă voi bucura de întreaga proiecție fără să mai am grija de a-mi lua notițe.
Din toată această experiență am rămas cu un singur regret, acela de a nu putea să mă mut cu totul la Planetariu, să mă bucur de povești despre spațiul cosmic în fiecare zi.
Sursa foto 1: aici
Sursa foto 2: aici
clipe de reverie 