Nu știu alții cum sunt, dar eu nu-mi pot imagina viața fără pisici. Încă din primii ani am crescut cu ele în brațe, la fel ca și părinții mei, de altfel. De-a lungul anilor, ne-au bucurat viața zeci de suflețele, de la pâsâna cea mai longevivă, născută în același an cu mine, care a trăit 20 de ani, și până la tandemul nostru pisicesc actual, Kotik și Lemurica. Ce lecții de viață ne transmit cei doi, în rândurile următoare:
- Să lupți necontenit pentru ce ți se cuvine: Kotik, motănelul nostru, a mieunat continuu timp de o noapte și o dimineață, până l-am salvat, mama și cu mine, dintr-un copac. Mai în glumă, mai în serios, privindu-l, mă gândesc că avem o șansă cât de mică de mântuire pentru că n-am fost indiferente la plânsetele lui și pentru că l-am adoptat.
- Nu contează cât de lungi îți sunt urechile sau cât de mare ți-e nasul, tot ai dreptul să fii iubit. Kotik poate să confirme. 🙂
- Partea feminină să vină mai devreme acasă decât cea masculină. 🙂 Lemurica e prima care vine acasă seara și mereu după ea și Kotik, respectând codul bunelor maniere pisicești și omenești.
- Niciodată să nu spui niciodată: după ce am jurat amândouă că nu vom mai adopta pisici pentru a nu mai suferi din nou la dispariția lor, Kotik ne-a dezarmat și niciodată a devenit încă o dată.
- Să ai maniere și să-ți aștepți răbdător porția de papa bun: Kotik așteaptă mereu să mănânce Lemurica prima și abia apoi mănâncă și el.
- Să nu fii gelos pe dragostea oferită celuilalt: Lemurica a acceptat resemnată că motănelul a devenit centrul atenției și că ea a trecut pe planul doi.
- Să ai cel puțin o pereche de pantofi comozi. Atât de comozi, încât Kotik își face adesea siesta pe ei.
( Pe toată durata lecturării cu glas tare a textului de față Kotik a mieunat în continuu.)
clipe de reverie 