M-am spovedit după multe luni de pauză. M-a bucurat atât de mult dialogul cu Părintele încât mi s-a ridicat vibrația instantaneu. Am venit spre casă zburând.
La avizier erau niște trezvii de mare folos care m-au făcut să-mi dau seama cât de mărunte erau frământările mele. Reproduc aici ideile citite: Trebuie să facem distincția între pretenții și nevoi firești. Dacă mă tulbur în așteptarea pe care o aveam față de aproapele meu înseamnă că a fost o pretenție, nu o nevoie firească. Avem și așteptări față de Domnul, să fim premiați pentru rugăciune, să fie sluga noastră.
Am găsit o felicitare pe care o căutam de multă vreme.
Am găsit prin casă niște materiale pentru mărgelit și am început să meșteresc figurine cu tematica sărbătorilor pentru persoanele dragi.
O sincronicitate minunată: tramvaiul pe care l-am luat pentru a ajunge la clinică avea pe el reclamă fix la acea clinică. Cumva mesajul pe care l-am recepționat e că sunt pe mâini bune.
Întălnirea cu doamna C.C. m-a entuziasmat atât de mult, încât la revenirea acasă am fost atentă la tot spectacolul străzii și mă bucuram de el de parcă aș fi fost într-o excursie în străinătate.
Am început să editez felicitări virtuale pentru prieteni, ceea ce-mi aduce multă bucurie.
Vizitele în camera mea pe care mi le fac pisicile mele pe rând.
Am fost la animația Motanul încălțat. Micuții din sală au avut reacții foarte simpatice, mi-au amintit de vremea când eram de vârsta lor și mergeam aproape zilnic la cinematograful din cartier și vedeam filmele direct de pe scenă, stând întinsă pe burtă la fel cum făceau ceilalți copii. Într-un viitor sper nu foarte îndepărat cinematograful respectiv va fi reabilitat.
Am văzut un husky în parc.
Am admirat bradul de la Ateneu cu globuri roșii, albe și argintii. M-a amuzat un glob țepos, seamănă cu un pește țepos, nu știu care e denumirea lui în română, dar în engleză e sea urcin.
Un vatman purta tichie de Moș Crăciun.
După ce m-am rugat la Mănăstirea Golia am avut bucuria să observ niște copăcei deosebiți, niciunul nu semăna cu altul. De obicei nu remarc aproape nimic când merg pe stradă, dar acum avut un moment de trăire în prezent.
Editarea de felicitări e un mod necesar de a mă centra pe celelalte persoane, și nu pe mine.
Am fost martora unei minuni. Despre acest lucru puteți citi aici
Domnul redactor Ioan M. mi-a publicat textul O minune petrecută într-o zi de marți, 13 pe Cronopedia. Mulțumesc frumos pentru republicare!
Într-o zi foarte friguroasă treceam pe un pod peste Bahlui și îmi spuneam că nu au cum să fie rațe în zona aceea, că e prea frig. Chiar când mă gândeam la întrebarea lui Holden Caulfied despre rațe, că unde se află acestea în anotimpul rece, am văzut un rățoi adorabil învârtindu-se prin stufăriș. Bineînțeles că am sunat-o imediat pe mama să-i povestesc întâmplarea.
După ce am văzut rățoiul am avut un soi de trezvie, că bucuriile provenite de pe urma cumpărăturilor sunt superficiale în comparație cu cele pe care ți le dă o viețuitoare, și că acestea din urmă implică tot sufletul, nu o parte de suprafață.
Draga mea vecină, aflând că mă duc până la Mănăstirea Golia, mi-a povestit că nepoțelul ei de cinci ani(!), văzând acel loc a spus:e atât de frumos, încât m-aș face o piesă de muzeu și aș rămâne aici! Mi s-a făcut așa un dor de copii când am auzit!
Faptul că sunt mai organizată, că iau spovedania mult mai în serios și nu mai scriu „pacatili” cu o zi înainte, ci mi le notez într-o agendă de câte ori îmi vin în minte.
Versurile melodiei de iarnă auzită în tramvai m-au binedispus…Ninge iar și este ger,/ E mai frig ca-n frigider!
Mi-am dorit să mai am câteva revelații colorate pentru a putea participa la Jocul citatelor, de pe site-ul Suzanei, iar la sfârșit de decembrie Doamne Doamne mi-a dăruit cel de-al zecelea citat.
Am găsit Biserica Prapa Doamna deschisă și fără enoriași. Am stat vreo jumătate de oră și m-am rugat în voie.
Bucuria că, în ciuda bolii, mama a împlinit 66 de ani.
Am avut o surpriză uriașă la piesa de teatru Baltagul, cu Maia Morgenstern. Nu mai citisem textul de peste 25 de ani, dar când am văzut pe scenă personajul care dădea în bobi am spus mirată în sinea mea Baba Maranda! După atâția ani creierul a scos această informație din baza lui de date, spre uimirea mea totală.
La o emisiune de-a lui Cătălin Ștefănescu l-am descoperit pe biologul Alexandru N. Stermin, o minune de om cu studii în biologie, teologie, filosofie și psihologie, care, deși cunoaște atât de multe domenii, a rămas un om modest și blând. I-am cumpărat cele două cărți apărute la Humanitas, Călătorie în jurul omului și Căzuți din junglă pe care le citesc împreună cu mama și despre care vorbim dimineața la ceașca de cappuccino. În weekend-uri ne uităm la tot felul de interviuri cu el de pe YouTube. De când am aflat de el mă tot întreb cum se vede lumea prin ochii unui biolog, a unei persoane care știe totul despre plante ori animale.
A găsit mama la bibliotecă o cărticică numită O inimă curată, de Romano Battaglia, despre retragerea unui personaj la o mănăstire timp de 7 zile, interval în care înțelege că activitățile simple ale călugărilor sunt dătătoare de sens. Cel mai mult m-au impresionat descrierile de natură care mi-au amintit de clasele I-IV când, la sugestia domnului învățător, am început să scriu într-un caiet idei interesante din cărți pe care le numeam expresii frumoase. În ce privește cartea lui Battaglia, acste idei se referă în special la natură. Spicuiesc aici câteva: Omul nu a reușit să gândească niciodată nimic care să fie perfect precum natura; „…pe stânci zboară pescărușii, li se aud strigătele. Privindu-i, mi-am amintit o legendă care spunea că fiecare marinar care moare se transformă într-un pescăruș, cu penele gri, dacă a fost rău, și albe, dacă s-a purtat bine în viață. Cei care zboară deasupra mănăstirii au penele imaculate; Pădurea este o lume numai bună de respectat, de descoperit. De fiecare dată când trecem printre copaci, ar trebui să ne facem cruce în semn de respect. Pădurea este o imensă catedrală vie, iar murmurul său este vocea lui Dumnezeu. Deseori, i-am auzit glasul de-a lungul ei și am îngenuncheat să mă rog.
După ce am citit această carte aproape în paralel cu Căzuți din junglă mi-am dat seama că ambele sunt pătrunse de sentimentul sacrului în preajma naturii despre care spunea biologul și scriitorul Alexandru N. Stermin.
Prietena mea V. mi-a făcut o bucurie imensă: mi-a trimis cartea Come funziona la psicologia.
Am găsit câteva mărgele din anii trecuți și am făcut și anul acesta peste 20 de mărțișoare. Mama m-a ajutat să le pun fundițe. E surprinzător cum de-a lungul timpului am reușit să realizez handmade-uri de o complexitate destul de mare, dar, cu toate astea, banala fundiță de mărțișor îmi dă încă de furcă.
Cu mărțișoarele terminate sunt pregătită să întâmpin primăvara.
clipe de reverie 