Citate preferate din Evanghelia după Luca(9)

 

Din capitolul 24

Învierea Domnului

„Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă, foarte de dimineață, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră. Și au găsit piatra răsturnată de pe mormânt; dar, odată intrate, trupul Domnului Iisus nu l-au găsit. Și a fost că’n timp ce ele erau nedumerite de aceasta, iată că’n fața lor au stat doi bărbați în veșminte strălucitoare. Și cum ele, înfricoșându-se, și-au plecat fețele la pământ, ei le-au zis: <<De ce pe Cel-Viu Îl căutați între cei morți?; nu aici este, ci a înviat. Aduceți-vă aminte cum v’a vorbit pe când era încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși și să fie răstignit, dar a treia zi să învie.>>Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui.”

„Și întorcându-se de la mormânt, pe toate acestea le-au vestit celor unsprezece și tuturor celorlalți. Iar cele ce spuneau acestea către apostoli erau Maria Magdalena și Ioana și Maria lui Iacob și celelalte împreună cu ele. Dar aceste cuvinte au părut înaintea lor ca o scrânteală și nu le-au crezut.”

„Iar Petru s’a ridicat și a alergat la mormânt; și aplecându-se, a văzut giulgiurile singure odihnindu-se. Și a plecat, mirându-se în sine de ceea ce se petrecuse.”

În drum spre Emaus

„Și iată că’n aceeași zi doi dintre ei mergeau la un sat care era departe de Ierusalim ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și ei vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și a fost că’n timp ce vorbeau și se întrebau între ei, Iisus însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lui erau ținuți ca să nu-L cunoască. Și El le-a zis: <<Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbați între voi mergând? Iar ei s’au oprit și erau triști. >>”

„Și a fost că’n timp ce stătea împreună cu ei la masă, luând pâinea a binecuvântat și, frângând, le-a dat. Și s’au deschis ochii lor și L-au cunoscut; dar El li S’a făcut nevăzut. Și au zis unul către altul: <<Oare nu ardea’ntru noi inima noastră când ne vorbea pe cale și-n timp ce ne tâlcuia Scripturile? >>”

„Și”n ceasul acela sculându-se s’au întors la Ierusalim și I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau că Domnul cu adevărat a înviat și I s’a arătat lui Simon. Și ei au povestit cele petrecute pe cale și cum a fost El cunoscut de ei întru frângerea pâinii. ”

Iisus Li Se arată apostolilor

„Și pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor și le-a zis: <<Pace vouă!>>Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd duh. Și El le-a zis: <<De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele și  picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase așa cum Mă vedeți pe Mine că am. >>Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Și lor, celor încă necrezând de bucurie și minunându-se, El le-a zis: <<Aveți aici ceva de mâncare?>>Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr’un fagure de miere. Și luând, a mâncat în fața lor.”

„Și le-a zis: <<Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am grăit pe când încă eram împreună cu voi, că toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeți și în psalmi trebuie să se plinească.>>Atunci le-a deschis mintea ca să’nțeleagă Scripturile. Și le-a zis că așa este scris și că așa trebuia să pătimească Hristos și a treia zi să învie din morți și întru numele Său să se propovăduiască pocăința și iertarea păcatelor în toate neamurile, începând de la Ierusalim. ”

<<Voi sunteți martorii acestora.>>

<<Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă rămâneți în cetate până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. >>

Înălțarea la Cer

„Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și a fost că-n timp ce-i binecuvânta, S’a depărtat de ei și S’a înălțat la cer. Iar ei, închinându-I-se, s’au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și’n toată vremea erau în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin. ”

Sursa foto: aici

Reclame

3 tablouri de-ale lui Michael Cheval explicate copiilor

Mulțumesc Mariei – Nicoleta Zahariea pentru traducerea titlului  Promises of the Parting Summer  și AneiSylvi pentru traducerea unui rând despre Olandezul zburător.

Sitografie:

4 More Absurd Artworks Explained by Michael Cheval, 20 septembrie 2016, disponibil la adresa: https://www.parkwestgallery.com/4-absurd-artworks-explained-michael-cheval/, accesat pe 28 septembrie 2019.

 

Să bem o licoare luminoasă împreună cu Michael Cheval!

Săptămâna trecută, la ora de artă dedicată copiilor, l-am prezentat pe artistul rus Michael Cheval, pe numele său real Mikhail Hohlachev, de care unii  dintre prietenii mei reali și virtuali au auzit deja în momentul în care i-am invitat să scrie despre un tablou de-al acestuia la alegere.

La întâlnire au fost prezenți nouă copii cu vârste între 5 și 11 ani, dintre care două fetițe pe care le știam deja de la orele anterioare. Ceilalți mă vedeau pentru prima dată și, cu vreo două excepții, au fost mai puțin îndrăzneți în a răspunde întrebărilor cu care-i i-am tot chinuit.

Am început lecția spunându-le copiilor că numele artistului ar avea drept corespondent în română  denumirea Mihai Cal, pentru a-i ajuta să-l rețină mai ușor, și l-am descris ca pe un pictor contemporan cu noi care poate chiar în timpul lecției noastre realiza o nouă lucrare.

Apoi i-am invitat să observe asemănările și deosebirile din seria tablourilor intitulate Încântați de lumină.

O fetiță a remarcat că în toate tablourile oamenii au niște pahare cu picior, iar alta a fost de părere că sunt niște pahare deosebite pentru că sclipesc ca niște licurici  sau ca o licoare luminoasă aș spune eu. Un băiat a observat că paharele din prima pictură nu luminează atât de tare precum cele din a doua. Același băiat a adăugat că prințesa are mai multă băutură în pahar și prințul are mai puțină – o observație demnă de un detectiv. Se pare că domnul a băut mai mult din licoare decât doamna. Ceea ce m-a surprins la remarcile lor a fost faptul că personajele principale au fost paharele luminoase, și nu cele trei perechi aflate la masă.  Referirile la cei șase protagoniști au fost făcute indirect, prin trimitere la îmbrăcămintea lor, la geaca de epocă, sau la pălăria de pirat. 

Am continuat activitatea arătându-le elementul comun al celor  trei tablouri pe care l-am observat eu: faptul că toți bărbații au zarurile măsluite și le-am explicat prin ce se diferențiază acestea de zarurile obișnuite: pe fiecare parte, zarurile trucate au câte șase puncte, astfel că persoana care le folosește va câștiga de fiecare dată în mod necinstit.  Domnul director s-a amuzat, adăugând: bărbații umblă cu minciuni și păcălesc femeile. 🙂

Pentru că este un pictor rus, Cheval inserează în pictura sa elemente specifice culturii din care provine, cum ar fi samovarul, împletitura de păr purtată de rusoaice sau păpușile Matrioșka.

Despre samovar, domnul director ne-a spus că românii din Republica Moldova au preluat prin filieră rusă această tradiție și ei dimineața fac un ibric cu o concentrație mare de plante, de ceai și fac o esență. Samovarul ține toată ziua apa fierbinte și când vor să bea ceai pun un pic de esență și toarnă apă din samovar.

Copiii au identificat foarte ușor aceste elemente în tablourile pe care le-am propus spre analiză.

Referindu-se la tabloul Enigma generațiilor, inspirat de păpușile Matrioșka, un băiețel a spus că cea mai mică păpușă e ca într-o gaură de șoricel. Remarca lui m-a dus cu gândul la Jerry din clasicele desene animate. 🙂

La un moment dat, A., o fetiță,  a vrut să le ofere colegilor bomboane, dar i-am spus să aștepte până la finalul orei pentru că niciun artist, oricât de talentat ar fi el, nu poate să concureze cu dulciurile. Apoi a avut un moment în care s-a răzgândit și în care a vrut să le mănânce ea pe toate, pe principiul sunt bomboanele mele, deci pot să le mânânc. 🙂

Am continuat cu o nouă activitate, ce a presupus identificarea elementului comun al picturilor de mai jos. Un băiat a văzut asemănarea dintre forma capului doamnei din primul tablou și a domnului din al doilea, ca niște semne de întrebare. 

Le-am arătat care e numitorul comun al celor trei picturi, colereta, precizând că atunci când mergeam cu motanul la medic, numeam în glumă gulerul pisoiului coleretă.

În tablourile următoare sunt prezente instrumente muzicale ca lăuta, pianul cu claviaturi în trepte sau violoncelul. În primul tablou un băiat vede un spiriduș care stă pe o pernuță, iar o fată identifică un bufon de la curtea regelui.  Le vorbesc despre diferența dintre merele căzute și cel rebel, care e suspendat în aer și către care privește copilul. La al doilea tablou, o fetiță observă un detaliu remarcat și de prietenul de condei Marius Davidescu – păsările de pe coiful prințesei care o acompaniază pe aceasta. În al treilea tablou vedem o prezență feminină ale cărei picioare au fost substituite cu un violoncel. Armonia naturii o însoțește pe cea creată de muzică.

Instrumentele muzicale sunt foarte prezente în arta lui Cheval pentru că, la rândul său,  are 15 chitare la care cântă săptămânal.

Dintr-o predispoziție pentru joc, Cheval pictează și o serie de false instrumente muzicale: o mașină de scris în locul unui pian, o cratiță cu două ochiuri în loc de vioară sau un saxofon care ia formă de pasăre. Mic dejun cu Humpty Dumpty e un omagiu adus pictorului suprarealist Salvador Dali, pe care îl vom mai întâlni și în alte tablouri de-ale artistului.

Tot dintr-un spirit ludic, pictorul include în lucrările sale  zarurile, cărțile de joc sau jonglatul cu lunile.

Personajele sale sunt  jongleri, păpușari, muzicieni ori pictori.

În Muzica eternei străluciri  vedem cum muzicianul se îmbracă în propria-i muzică, foile cu partituri formează pe de o parte o spirală, sugerând spiritualitatea, iar pe de altă parte alcătuiesc rochia fetiței.

În Cântecul de leagăn al unchiului Magritte, Cheval aduce un omagiu celor trei pictori care i-au influențat cel mai mult opera: Magritte, Dali și Picasso, îmbinând simboluri și motive ale unora dintre cele mai renumite lucrări ale acestora. Artistul rus face mai multe trimiteri la Magritte în acest tablou: pipa amintește de Trădarea imaginilor, umbrela deschisă deasupra căreia se află un pahar ne duce cu gândul la Vacanța lui Hegel, iar norii fac aluzie la Magie neagră.  Dali e reprezentat cu mustățile sale celebre cu vârfurile în sus și cu un corp ce pare a fi alcătuit din cașcaval. Pictura face aluzie și la tabloul suprarealistului spaniol Persistența memoriei prin prezența unui ceas care se topește, dar și la altă lucrare în care  elefantul are picioare foarte subțiri. Picasso apare  într-un plan mai îndepărtat, stând sprijinit de un sertar și având o sticlă de vin în față. Sertarul de formă cubică e o sugestie evidentă la cubism.

La finalul orei, i-am întrebat pe copii cum se numește artistul despre care le-am vorbit, iar unul dintre ei mi-a răspuns Mihai Cal, și am repetat cu ei cuvintele noi precum lăută, șevalet sau coleretă.  Le-am oferit câte o  lucrare de-a artistului xeroxată pe care am trecut numele acestuia. De ei depinde dacă lecția mea a fost un punct de plecare pentru a cunoaște mai îndeaproape arta acestui geniu sau dacă îl vor da uitării.

Spre surpriza mea, în drumul de întoarcere spre casă am găsit pe jos o reproducere de-a unei picturi realizate de Joan Miró. O fi vreun mesaj de-al Universului privind protagonistul unei noi lecții de artă?

Sitografie: 

Artist Michael Cheval Talks About His Ideas, Inspirations, and ‘Explaining’ His Art, 19 aprilie 2019, disponibil la adresa: https://www.parkwestgallery.com/michael-cheval-interview-inspiration/, accesat pe 25 septembrie 2019.

Decoding Michael Cheval’s Tribute to Modern Artists, 15 februarie 2017, disponibil la adresa: https://www.parkwestgallery.com/decoding-michael-chevals-tribute-to-modern-artists/40201/?utm_source=twitter&utm_campaign=social&utm_medium=blogpost-cheval, accesat pe 25 septembrie 2019.

De o lună împreună cu Firicel

Azi, pe 4 septembrie 2019, se împlinește exact o lună de când avem un nou locatar, pe motănelul Firicel. Despre modul în care a apărut în viața noastră am mai scris în textul Bucurii de vară 3(2019).

Auzisem un pui de pisică scâncind afară și i-am spus mamei: i-auzi un Kotik care <<pânge>>, iar ea mi-a răspuns lasă-l să <<pângă>>, imitând o formulare din vremea copilăriei mele.

Cu trei ani în urmă un motănel mieunase o noapte întreagă într-un copac și în dimineața următoare l-am salvat și apoi l-am adoptat, dându-i numele Kotik.  

De data aceasta știam că nu puteam face ca în cazul motanului – să mă duc să-l salvez căci mama nu ar mai fi de acord să aducem un nou pui de pisică. Și am început să mă rog: Doamne, te rog ca un om milostiv să salveze pisoiul. În cinci minute mama s-a dus afară și a venit cu micuțul, fără să știe de rugăciunea mea. Un motan adult l-a compostat și l-ar fi ucis dacă nu intervenea ea. L-a salvat la timp.

În săptămâna în care a urmat tratamentul am crezut că-l vom ține în regim de foster, până îi vom găsi o familie, dar în acest timp am dezvoltat un atașament atât de mare față de pisoi că mi-ar fi foarte greu să mă despart de el. Cu atât mai mult cu cât asemănarea cu Kotik e izbitoare și credem că e puiul lui, iar modul duios în care-l tratează motanul adult pare să ne confirme bănuiala. Lemurica e mai ambiguă în atitudinea față de cel mic, oscilează între momente în care-l scuipă și altele în care-l spală.

Micuțul e atât de drăgălaș încât i-am pus, și mama, și eu, porecle din sfera gastronomică: mama îi spune Dovlecel umplut și Papanaș, iar eu îl alint uneori cu apelativul Prăjiturel, dat fiind mirosul lui dulceag. Dar cel mai probabil, dacă vom ajunge cu bine la momentul în care îi vom face carnet de sănătate, îl vom numi oficial Firicel.

Apreciez foarte mult la el faptul că nu are preferințe între mama și mine, cum e cazul pisicilor adulte, ci, asemenea Cocuței pe vremuri, ne implică pe amândouă în jocurile lui.

Dacă noi sau pisicile mari nu suntem disponibile, include în joaca lui orice, de la lumina reflectată de soare pe podea, până la pungi foșnitoare, pixuri sau banale bucăți mototolite de hârtie.

Când mă uit la privirea lui inocentă, când văd că, față de pisicile adulte, el nu se teme de nimic, căci nu știe că în lumea asta există și rele, mă simt un fel de Holden Caulfield care vrea să-i ocrotească inocența cât mai mult timp posibil și să-l apere de orice primedjii.

Bucurii de vară 3(2019)

 

• Andrada mi-a trimis coperta finală a cărții. Arată foarte bine.

 

• Din nou m-a vizitat fauna: o ciocănitoare a venit chiar la copacul din fața ferestrei mele.

 

• Trezvia zilei: trebuie doar să ies din casă, că bucuriile vin. De exemplu, azi am mângâiat un pisoi foarte drăgălaș, gri cu alb.

 

• Am văzut câteva minute din emisiunea Quebecul văzut de sus de pe Digi World,  care mi-a umezit ochii. Un cuplu de vârstnici saluta navele ce treceau prin dreptul lor arborând steagul național al navigatorilor. În toată viața lor au făcut acest lucru de peste 70.000 de ori, iar steagurile au fost realizate de doamnă. M-au emoționat acei bătrânei aflați în slujba binelui, prin bucuria pe care o fac celor care sunt plecați de mult timp de acasă când văd steagul și aud imnul național.

 

• După ce l-am castrat pe Kotik m-am gândit că e păcat într-un fel că nu avem un urmaș de la el… Acum câteva zile un pui de pisică scâncea afară și i-am spus mamei:  i-auzi un Kotik care pânge, iar mama mi-a răspuns lasă-l să pângă. Știam că nu puteam face ca în cazul motanului – să mă duc să-l salvez căci mama nu ar mai fi de acord de data asta să aducem un nou pui de pisică. Și am început să mă rog: Doamne, te rog ca un om milostiv să salveze pisoiul. În cinci minute mama s-a dus afară și a venit cu micuțul, fără să știe de rugăciunea mea. Un motan adult l-a compostat și l-ar fi ucis dacă nu intervenea ea. L-a salvat la timp. Nu știu dacă vom putea să-l păstrăm, dar măcar va sta cu noi până să mai crească un pic. E leit Kotik, sigur e copilul lui. Pentru cei care vor să aibă grijă de un pui de pisică vă recomand să-i faceți un culcuș din blană naturală care să imite blana mamei. Așa am făcut noi, am renunțat la o glugă de la un cojoc natural și pisicuțului îi place foarte mult să doarmă în ea.

 

• Am fost impresionate că o prietenă de-a mea (A.) s-a oferit să plătească pentru o zi tratamentul pisoiului.

 

• M. a trecut o dată prin carte să vadă eventualele mele scăpări de corectură.  Mulțumesc, M. !

 

• Pomelnicul pus de A.  pentru mama la Mănăstirea Radu Vodă.

 

• Am fost la Planetariul mobil, unde tema de anul acesta a fost aselenizarea. La final, o domnișoară din staff-ul Asociației  Astronomice Pluto din Cluj mi-a oferit un breloc cu calendar pe 50 de ani din partea colegului nostru de la Cluj, domnul coordonator.

 

• Am scris un text despre vizita la Planetariu, dar nu am prea fost mulțumită de el. Am avut trei nopți consecutive de insomnii și asta s-a reflectat și în calitatea textului. Dar cel puțin l-am scris.

 

• Am revăzut-o pe draga de N., căreia i-am oferit două cărți de colorat cu tematica Războiul Stelelor pentru nepoțelul ei.

 

• Micul ajutor dat băiatului care vinde ziare. Într-o perioadă, când aveam cursul cu N. și treceam prin zona lui îi ofeream bani constant, dar din păcate n-am mai ajuns de multă vreme pe acolo. Ar trebui să-mi fac timp special pentru asta.

 

• Emoția puternică a mamei când a văzut din nou caii de la Poliția călare.

 

• Micuțul se vindecă văzând cu ochii. Sper să-l putem păstra. Încerc să mă bucur cât pot de el.

 

• Eram mai deprimată zilele trecute și mi-am spus: trebuie să caut ceva frumos  în jur astăzi. La puțin timp, în tramvai, am călcat pe picioare o fată și, în loc să se uite urât la mine, mi-a zâmbit larg. Am găsit în gestul ei acel ceva frumos pe care-l căutam.

 

• Poznele lui Firicel

 

• Transformarea lui Kotik într-un motan voinic, foarte frumos, după ce ani întregi a fost piele și  os.

 

• Vizita de lucru făcută M.  M-am simțit foarte bine la ea, m-am bucurat că mi-a arătat niște setări în Word pe care nu le știam și că am glumit pe marginea subtitlurilor haioase ale cărții mele. Am descoperit la ea  ABC de nutriție, de dr. Mihaela Bilic, pe care am intenția să o cumpăr de ziua mea. Legat de M. am  regretul că va pleca din Iași, ca majoritatea noilor mei prieteni.

 

• Progresele evidente la italiană.

 

• Mica donație făcută Părintelui care se ocupă de copilașii aflați în dificultate.

 

• Am jucat Lo scarabeo d’oro și mi-am notat cuvintele noi.

 

• Descoperirea zilei: poezia  Lumea nouă, scrisă de bloggerul Onișoară Claudiu-Liviu.

 

 

 

 

 

De la Pământ la Lună: 50 de ani de la prima aselenizare

Ieri, pe la orele dimineții i-am cumpărat nepoțelului unei prietene două cărți de colorat cu personaje din Războiul Stelelor, printre care și Roboțelul BB8. Astfel am anticipat tematica spațiului cosmic pe care aveam să o explorez simbolic după-amiază. Cum? Printr-o vizită la Planetariul mobil amplasat de către Asociația Astronomică Pluto din Cluj pe scena Ateneului ieșean.

Dacă anul trecut organizatorii ne-au încântat cu proiecții ghidate despre constelații, Sistemul nostru solar sau despre cei mai importanți astronomi din istorie, anul acesta subiectul propus a fost în ton cu împlinirea a 50 de ani de când omul a făcut primii pași pe Lună.

Pentru că a fost un eveniment creat în special pentru copii, mulți micuți așteptau nerăbdători să intre în domul mobil. Unul dintre ei s-a întrebat dacă sunt fantome în balon, iar un altul cânta Avion cu motor/ Ia-mă și pe mine-n zbor, intuind parcă faptul că ghidul nostru, domnul Dan Colțea, avea să ne vorbească despre zborul în spațiu.

Pe durata expunerii domniei sale am avut câteva bucurii de filolog, prin faptul că ne-a vorbit despre sensul cuvintelor aselenizare și aterizare, dar și pentru că a făcut un joc frumos de cuvinte între Lună(astru) și lună(interval de timp).

Apariția stelelor pe tavanul semisferic al domului mi-a amintit de o ghicitoare: Licurici pe bolta mare, / Apar noaptea când nu-i soare./ Ceru-i ca un giuvaier,/ Dar in ziuă, toate pier, la fel cum prezentarea planetei cu inele Saturn mi-a adus aminte că am scris cândva un text inspirat de aceasta: Poeții/vin/de pe o planetă/logodită/ cu ea însăși./

În prezentarea sa, ghidul nostru a reamintit câteva idei expuse și la evenimentul de anul trecut: despre cele două constelații vizibile din România- Ursa Mare și Ursa Mică- despre planetele sistemului nostru solar, despre secretul Lunii.

Ceea ce am apreciat eu foarte mult au fost glumele marca Asociației Astronomice „Pluto”, referirile gastronomice la asteroizi, numiți cartofii zburători, ori la meteoriți, asemănați cu niște cartofi prăjiți, prin care copiii sunt ajutați să rețină mai bine informația cu ajutorul papilelor gustative. Prin aceasta ideile prezentate se diferențiază net de Enciclopedia Spațiului, carte pe care mi-am cumpărat-o după ce am participat la Planetariul mobil de anul trecut din dorința de a-mi îmbogăți cultura generală cu un nou domeniu de cunoaștere.

Cât timp s-au derulat stelele, constelațiile și planetele pe dinaintea ochilor noștri am privit totul cu încântare, dar din momentul în care a început prezentarea despre aselenizare mi-am dat seama că agenda mea de-o palmă ajunsese la ultima ei filă, iar pixul cu care scriam pe întuneric dădea ultimele semne de viață pe hârtie. Astfel că nu m-am mai putut concentra, gândindu-mă că nu voi avea ideile principale pentru a scrie articolul.

După ieșirea din Planetariu am scociorât prin poșetă și am găsit încă o agendă și aș fi dat un regat pentru un pix.

Organizatorii au fost foarte drăguți și mi-au permis să particip și la următoarea prezentare, iar domnul Colțea mi-a făcut rost de un pix și mi-a dat sfatul inspirat de a scrie în sala de spectacole, la lumină, și nu în domul întunecat, așa cum făcusem eu.

Am apreciat că anterior discuției despre aselenizare, domnia sa ne-a oferit un exemplu de patriotism prin referirea la sibianul Hermann Oberth, inventatorul primei rachete cu combustibil lichid, fără de care progresele în cucerirea spațiului poate nu ar fi avut loc.

Este amintită competitivitatea dintre ruși și americani în explorarea departelui și faptul că după ce rușii au lansat primul satelit artificial în 1957 și, după ce l-au trimis pe primul om în spațiul cosmic, Yuri Gagarin, americanii se gândeau la un proiect prin care să-i surclaseze pe aceștia și astfel a apărut ideea alunizării.

În acest scop un student de-al sibianului nostru, pe numele său Wernher von Braun,  a realizat cea mai mare rachetă construită pe Pământ  și, în urmă cu 50 de ani, pe 16 iulie 1969, era lansată Apollo 11, misiunea care i-a dus pe oameni în premieră pe Lună.

Dintr-o prezentare despre aselenizare nu puteau lipsi celebrele cuvinte ale lui Armstrong care a coborât pe Lună rostind “E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.

Am fost încântată să aud că ghidul nostru a ales o melodie de-a lui Erik Satie ca muzică de fundal pentru acest moment istoric.

O impresie personală e că în această frumoasă lecție de astronomie rolul principal nu l-au avut nici rușii, nici americanii, ci însăși Luna, care apare ca un laitmotiv. Despre ea ni se spune că este satelitul natural al Pământului, că face un tur complet în jurul  Pământului în doar 28 de zile. Fluxul, mareele, ritmul vieții noastre, toate sunt influențate de Lună.  Ea ne arată mereu aceeași față. Pe Lună este liniște totală, e doar gheață și praf, nu este aer, nu bate vântul. Dacă lăsăm acolo o urmă ea va rămâne pentru totdeauna. Când am aflat că pe Lună suntem de șase ori mai ușori m-am gândit că cei care-și doresc să călătorească până la ea sunt niște persoane grăsuțe care vor să se simtă ca niște silfide.

Cireașa de pe tort a fost momentul în care am primit de la o domnișoară un breloc cu calendar pe 50 de ani din partea colegului nostru de la Cluj pentru care-i mulțumesc din tot sufletul meu.

Azi voi merge din nou la Planetariu însoțită de o prietenă și mă voi bucura de întreaga proiecție fără să mai am grija de a-mi lua notițe.

Din toată această experiență am rămas cu un singur regret, acela de a nu putea să mă mut cu totul la Planetariu, să mă bucur de povești despre spațiul cosmic în fiecare zi.

Sursa foto 1: aici

Sursa foto 2: aici

Bucurii de vară 2(2019)

 

 

• Faptul că mama, după ce a spus inițial că nu o mai bucură nimic, și-a schimbat dispoziția. A început să-și facă bucurii mici, cum ar fi aceea de a-și cumpăra o pălărie, de a-și comanda un parfum sau de a-și  vopsi părul.

 

• Am terminat cartea, mai am de adăugat bibliografia.

 

• A., prietena lui M., mă ajută cu ilustrarea cărții.

 

• M-am bucurat cum a perceput M.N.Z. capitolul despre sincronicități. Aveam îndoieli dacă să-l includ sau nu în carte, dar mi-am dat seama vorbind cu ea că aș ciunti o parte din mine dacă nu l-aș insera.

 

• C. m-a ajutat să scap de reclamele de pe net. Mulțumesc, C.!

 

• Un detaliu amuzant în basmul Zoril, Zoril di Zâuî, cules de fostul meu profesor de folclor, domnul Ion H. Ciubotaru: Zmăul dă mâna cu Zoril și îl pune la masă înainte de a se lupta cu el.

 

• Prima zi în care am purtat rochia multicoloră cu saboții roșii și pălărie bej. Îmi place mult combinația asta veselă.

 

• Zmeurăăăă și plăcinteee!

 

• Comentariile uimitoare ale lui M. la cartea mea și sentimentul că am făcut o treabă bună scriind-o.

 

• Trei sincronicități ce-l au ca protagonist pe Părintele Paisie Aghioritul – citatul despre animale, cartea găsită de prietenul de condei M. și un nou citat-dedicație din cartea Războiul nevăzut, primită în dar de la O.

 

 

• Schimbul de rugăciuni cu O.- care s-a rugat Sf. Modest pentru sănătatea motanului meu atât de greu încercat, iar eu m-am rugat la Sf. Nectarie pentru reușita lui O. la facultate.

 

• Răbdarea pe care o are M.L. cu mine. E o persoană minunată!

 

• Emoția pe care pagina de Mulțumiri i-a stârnit-o A.G. Ce suflețel sensibil!

 

• M-am îmbrăcat cu rochița verde cu imprimeuri multicolore. Culoarea a fost dintotdeauna terapeutică pentru mine, nu-mi imaginez viața fără ea și de aceea prefer orice  color – fie film, fie fotografie – chiar dacă înțeleg că adesea imaginile alb-negru au un plus de expresivitate.

 

• Andrada a realizat prima copertă a cărții mele. E superbă, mi-a depășit orice așteptări. Încet-încet visul meu nebun prinde contur. Doamne-ajută!

 

 

• O emisiune văzută pe TV5 în care un ornitolog imita trilurile păsărilor și felul în care acestea îi răspundeau. Interesant e că el nu putea înțelege limbajul păsărilor și prin asta sunetele lui mimetice nu erau diferite de cele ale unui papagal, care imită sunete fără să le priceapă. Dar nici nu e nevoie ca omul să le știe pe toate, trebuie să-și păstreze și natura misterul său, doar e o ea, nu?

 

• Pe 6 iulie s-au împlinit 3 ani de când Kotikuț e la noi.

 

• Trezvia mamei: veșnicia-i aparține lui Dumnezeu. Noi suntem doar suflete de împrumut. Devenim veșnici prin ceea ce facem, nu prin ceea ce suntem. (7 iulie 2019)

 

• Ziua prietenei care are chipul copilăriei mele.  N-am inspirație niciodată la urări, în schimb mama, da. Reproduc aici mesajul pe care i l-a trimis: Dumnezeu te-a binecuvântat cu daruri alese: frumusețe, înțelepciune, bunătate. Mă închin Lui și-L rog să-ți dea sănătate, pace și armonie.

 

• Mama mi-a arătat un citat din cartea pe care o citește, Peștera, de José Saramago: Este foarte adevărat că nici tinerețea nu știe ce poate, nici bătrânețea nu poate cât știe.

 

• Percepția Mariei B. privind coperta creată de Andrada m-a făcut să văd lucrurile într-o lumină nouă.

 

• Operația lui Kotik a fost o reușită. Ce ne mai certa că l-am „părăsit” pentru o noapte la clinică! Și apoi, câtă bucurie pe el când a ajuns acasă și totul îi era familiar! Torcea continuu, mititelul!

 

 

Sursa foto 1:aici

Sursa foto 2: aici

Sursa foto 3: Andrada Stancu

Sursa foto 4: arhivă personală.