Pentru ora de artă de astăzi am ales un alt artist creator de iluzii optice, pe lângă Octavio Ocampo și Salvador Dali despre care am vorbit în lecțiile anterioare, și anume canadianul contemporan Rob Gonsalves, care a fost atât arhitect, cât și pictor și muzician.
Înainte ca ora să înceapă, cei doi copii care au venit azi la Centru, M., o fetiță de vreo șase ani, și V., băiatul de nouă ani pasionat de aproape toate domeniilor cunoașterii, sunt foarte implicați în crearea unui orășel din forme geometrice din lemn. M. îl întreabă pe V. „îmi dai și mie un acoperiș mic-mic?”, eu le admir cooperarea frumoasă, dar sunt nevoită să o întrerup pentru a-i face loc lui Gonsalves în program.
V. mă urmează la prezentarea powerpoint, M. rămâne să se joace în continuare de-a arhitectura miniaturală. Construcțiile din figuri de lemn realizate de cei doi copii par a anticipa discuția despre clădirile ce apar uneori în lucrările lui Rob Gonsalves, pictor a cărui artă a fost influențată de activitatea sa de arhitect.
Îi reamintesc lui V. de ideea de iluzie optică pe care a întâlnit-o la Ocampo și Dali, iar el pomenește de câinele-munte al lui artistului spaniol, desigur referindu-se la tabloul Năluca unei fețe cu platou de fructe pe o plajă.
Gonsalves va fi influențat de arta suprarealiștilor Magritte și Dali și unii critici îl încadrează și pe el în acest curent. La fel ca Magritte însă el se diferențiază de alți pictori suprarealiști prin faptul că tablourile sale sunt un produs al gândirii conștiente.
Artistul e mai degrabă un reprezentant al realismului magic, care are ca punct de plecare imagini realiste, ce însă pe parcurs se transformă în iluzii optice. Așa cum observa Gabriel Todică în Iluzii în gradient, spre deosebire de alți artiști creatori de iluzii optice, la Rob Gonsalves „există <<aparenţa>> inexistenţei iluziei”. Trecerea de la un decor la altul se face treptat, imperceptibil aproape.
Pentru a-l ajuta pe V. să înțeleagă acest lucru, mă folosesc de analogia cu transformarea prin care trece o omidă pentru a deveni fluture, insistând pe ideea că majoritatea tablourilor artistului trec printr-o metamorfoză.
Vederea picturii The Sun Sets Sail, în care un pod se metamorfozează treptat în corăbii, îl determină pe V. să spună că regii ar putea folosi tabloul ca pe un test prin care să identifice gradul de inteligență al supușilor acestora. Privind de la dreapta la stânga, băiatul e de părere că o corabie mare se transformă într-o bărcuță pentru pescari. De altfel, tablourile lui Gonsalves ne oferă această libertate de a le privi de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, de fiecare dată ele putând fi interpretate diferit.
Astfel, în această lucrare podul se metamorfozează treptat în corăbii sau, dacă privim de la dreapta la stânga corăbiile se transformă într-un pod.
În „Light Flurries” un om cu o lanternă apare din partea dreaptă a tabloului. Același Gabriel Todică observă că „ aici iluzia „curge” dinspre decorul oferit de pădure spre „pădurea” de blocuri din stânga imaginii. Iar trecerea dinspre peisajul citadin spre cel forestier (şi invers) se face progresiv, și lent.” Aproape că nu poți preciza unde se termină pădurea și unde încep zgârie-norii.
Îi explic lui V. noțiunile de peisaj citadin și peisaj forestier și am surpriza ca în ultimul caz el să intuiască în mod corect sensul, prin analogia cu termenul englezesc forest.
În tabloul Imagine a Night, V. observă niște doamne care stau în oglinda apei de la brazi. Ba chiar crede că e vorba de o transformare cronologică de la prima făptură-un bebeluș, la o adolescentă, o doamnă și la final o femeie bătrână.
Tabloul următor ne determină să ne punem întrebarea ce a reprezentat artistul: o cascadă ce se transformă într-un grup de oameni cu glugă sau oameni cu glugă se transformă într-o cascadă? Băiatul vede în două dintre personaje două fantome sau Moartea fără coasă și îmbrăcată în alb. El se gândește că dacă ar trece un drumeț însetat pe acolo și ar vrea să bea apă, nu ar putea pentru că în loc de apă sunt niște bărbați care sculptează o cetate.
În următorul tablou întâi se creează iluzia unui observator astronomic. Dar cele două personaje din dreapta ne arată că de fapt este vorba despre niște draperii găurite ce dau impresia unor corpuri cerești. V. e de părere că bărbatul se uită la o înghețată cu caramel cu bucăți de ciocolată lipite de podea în manieră 2D.
Din opera unui artist cu o imaginație ce o concurează pe cea a copiilor, nu puteau să lipsească lucrări dedicate celor mici. De altfel, una dintre temele sale preferate e cea a copiilor care se joacă, Gonsalves fiind totodată și un ilustrator de carte pentru copii.
Pentru că mi-a îmbogățit perspectiva asupra artei pictorului canadian, V. a fost răsplătit cu mai multe reproduceri după lucrările acestuia.
Voi, celor care ați citit acest articol vă recomand cu mare drag să căutați arta lui Rob Gonsalves pe internet și să nu vă limitați la ceea ce am expus eu aici. Veți constata, dacă nu ați făcut-o până acum, că e un artist fabulos.
Sitografie:
https://www.widewalls.ch/artist/rob-gonsalves/
Sursa foto:
Google images
clipe de reverie 