Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Să le oferim unor copilași starea de curcubeu!’

O idee. O mână de oameni care să investească în ea. Un vis împlinit!

Cam ăștia sunt pașii parcurși  pentru concretizarea celor câteva campanii umanitare pe care le-am inițiat până acum pentru kinderi.

Toate proiectele mi-au fost dragi, de toate mă leagă amintiri care-mi încălzesc sufletul, fie că mă refer la campania de colectare de carte, fie la cea de strângere de jucării, fie la căutarea unor sponsori pentru Fotografiază-mi copilăria!

Prima  campanie mi-a dat ocazia să cunosc o familie de oameni generoși care m-au tratat ca pe fiica lor și care le-au donat copiilor, printre altele, multe cărți de  Jules Verne, dar și volume de poezii scrise de fiul lor plecat dintre noi prematur. Am mai cunoscut pe cineva atunci.  Un alt eu, atât de diferit de șoricelul speriat pe care-l știam.  Un eu care bătea la cap reporterii ziarelor locale să-i mediatizeze evenimentul, un eu un pic deplasat, care se trezea vorbind off topic despre campania în derulare la diverse conferințe , în speranța de  a mai găsi donatori, un eu care le-a spus bye bye cărților de beletristică adunate cu atâta sârg în studenție, oferindu-le pentru biblioteca after-school-ului.  Tot de acel eveniment mă leagă amintirea unei mame cu trei copii destul de micuți care a donat multe cărți pe furiș, fără ca fetițele ei să le vadă.

O altă campanie filantropică, numită Să le oferim unor copilași starea de curcubeu!, realizată în preajma sărbătorilor de iarnă, a avut drept scop strângerea de jucării  pentru ștrumfi. Atunci evenimentul a devenit doar un pretext pentru a mă revedea cu prietenii cei mai apropiați,  pe care nu mai reușeam să-i întâlnesc în alte condiții. Pentru a-i bucura pe toți copiii de la after-school, și eu, și mama am pândit din timp multe SH-uri, de unde am luat plușuri cu sacul la prețuri modice. Când în sfârșit am reușit să le ofer copiilor toate jucăriile, o fetiță m-a întrebat: doamna, de unde ați avut bani pentru atâtea jucării?, iar eu am răspuns  cu mândrie: am prieteni generoși.

Cea mai recentă dintre campanii, numită Fotografiază-mi copilăria!, a avut loc la începutul verii care tocmai a trecut și pot spune că e de departe cea mai dragă acțiune pe care am coordonat-o. De data asta mi-am dorit să le ofer altfel de cadouri, mai puțin perisabile  decât cele pe care ei le primesc de obicei. Mi-am dorit pentru ei niște daruri de care să se bucure și peste ani, nu doar acum, pe durata copilăriei.

La atelierul de creație am avut mereu ocazia să surprind instantanee amuzante cu picii mei, fragmente luminoase din copilăria lor nu tocmai ușoară.  Timp de câteva luni mi-am colorat serile realizând colaje fotografice cu fetițe în ipostaze de prințese sau  cu băieți venind din Vestul sălbatic și pentru care se oferea  recompensă de 1 milion de $. Ba, chiar, adăugam efecte speciale, cum ar fi fulgi de zăpadă în clasă, în timpul lecțiilor.

Neavând un număr egal de fotografii pentru fiecare copil în parte, am mers, la sugestia asistentei sociale, într-un parc din apropierea after-school-ului, la o ședință foto. Aici am profitat de ocazie să copilăresc alături de ei, așa că m-am dat în călușei, până când m-am dezechilibrat și am făcut o piruetă nu tocmai de balerină, astfel că la un moment dat eram o…chestie cu un picior în sus și cu capul în jos. Voluntarii au rămas perplecși și în imposibilitatea de a acționa, așa că salvarea a venit din partea celor mici care m-au cules de pe jos și mi-au redat echilibrul. La final, amuzată și un pic încurcată de toată situația, l-am întrebat pe băiețelul salvator: am fost ridicolă?, la care el m-a luat de mână și mi-a spus simplu: nu. Să nu-l adori?

Odată finalizată editarea fotografiilor, am început căutarea sponsorilor fără de care visul meu ar fi rămas doar un proiect. Cu ocazia asta, iar m-am revăzut cu  prietenii mei, care m-au sprijinit financiar, dar am cunoscut și alți oameni care au crezut în cauza mea și i s-au alăturat cu generozitate.

A venit și ziua de 1 iunie și odată cu ea, răsplata muncii mele.  Când am intrat în after-school, pereții clădirii erau înfrumusețați cu fotografiile editate de mine. Am avut un sentiment aparte, că micile mele comori interioare sunt scoase la iveală, pentru a fi văzute și de ceilalți. Emoții, lacrimi abia reținute, și apoi o senzație de electroșoc slab, dar plăcut la auzul aplauzelor pentru inițiativa mea. Aha,  așa s-or fi simțind actorii…

De ziua micuților, când ar fi trebuit să le ofer pozele, mai multe firme s-au luat la întrecere în a-i îndulci și a le oferi jucării. Așa că am mai așteptat câteva zile și abia apoi le-am oferit darul meu.  Reacțiile lor au meritat tot efortul.

Păstrez în minte imaginea lor cu fotografiile în mâini, în drumul spre casă, nevrând să le pună în ghiozdan. Amintirile lor…conținute în amintirea mea!

Reclame

Read Full Post »