Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Renașterea’

1-sense-of-sight-annie-louisa-swinnerton

Cum ai ajuns să locuiești fără chirie în operele de artă?

Exersându-mi zilnic admirația față de ele până în punctul în care, dacă mă tai accidental la deget, n-o să curgă sânge, ci picturi. În paralel, mi-am exersat darul invizibilității. E esențial pentru că, vă dați seama, dacă ești vizibil, schimbi aspectul tabloului într-un mod nedorit de artist.

În care picturi te-ai simțit cel mai bine?

Nuferii lui Monet sunt gazde bune, în Sense of Sight, de Annie Louisa Swynnerton, am privit atât de mult Cerul încât am simțit că-mi cresc aripi…

Locuitul în operele de artă presupune și neajunsuri?

Tablourile sunt locuri minunate în care să-ți petreci timpul, dar altfel stau lucrurile dacă vrei să iei masa în ele, asta pentru că trebuie să respecți cu sfințenie o regulă: nu ai voie să ai asupra ta nimic decât propria-ți persoană. Fără mâncare, fără o pătură în cazul în care ți se face frig. Am avut de furcă cu Vara și Toamna lui Arcimboldo. Atâtea fructe și legume zemoase și toate cu același gust: de vopsea, veche de sute de ani. Nu că dacă ar fi o vopsea proaspătă lucrurile ar sta mai bine…În sfârșit…Și Coțofana de Monet m-a prins cu garda jos, era un frig în pictură de crăpau pietrele și eu eram îmbrăcată în ie și fustă de blugi.

Ai vreo modalitate anume de a  recunoaște un tablou autentic de unul fals?

În cel autentic visez frumos. Dacă adorm în picturile lui Leonardo, noaptea durează cât Renașterea. Alteori, picotesc zece-cinșpe minute pe câte o căpiță de-a lui Monet. În schimb într-o pictură contrafăcută am coșmaruri.

Cum identifici viitorii chiriași ai capodoperelor de pe simeze?

Au un mod aparte de a privi exponatele. Aleargă cu rolele prin galerii, din dorința de a vedea cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Poate părea o abordare superficială, dar nu e, pentru că de obicei acești  turiști au mai mereu câte un album de artă pe noptieră. Astfel, ei se reîntâlnesc cu operele, nu le văd pentru prima oară în muzee. De aici  până la a deveni chiriaș fără plată în tablouri e doar un pas.

Cum sunt gazdele tale de formă dreptunghiulară?

Sunt ca și oamenii: uneori se bucură, alteori se întristează, alteori li se face teamă…Într-o zi de mai lumina pătrundea în galerie și le însuflețea pe toate, chiar și cele cu subiecte sumbre simțeau în suflet primăvara.

Ce temeri au tablourile?

Se tem uneori că vreun hoț de artă le va duce departe de ochii turiștilor. Ele se hrănesc cu admirația noastră, cu cât sunt privite de mai mulți oameni, cu atât sunt mai fericite. Când totuși apare pericolul ca vreun tablou să fie înstrăinat, chiriașii picturilor din toată lumea vin și locuiesc toți în același tablou. El devine atât de greu, încât nicio macara nu-l mai poate ridica. Și pericolul înstrăinării dispare. Dar picturile au rămas cu teama asta de pe vremea în care chiriașii nu erau atât de bine organizați ca acum și nu aveau un ONG care să apere arta.

Locuitul în tablouri te ajută să ai acces la mintea marilor creatori?

Pentru chiriașii tablourilor arta este o experiență emoțională, viscerală și prea puțin una cerebrală. Noi suntem licențiați în stările trăite de pictori, nu în gândurile lor.

Așadar, inspirația lor nu poate deveni și a ta…

 Nu pot crea, la rându-mi, picturi, dar inspirația se poate manifesta altfel, scriind, de exemplu, o poezie despre un anumit tablou. Ai ca punct de plecare o formă de artă pentru a ajunge la alta. A fost și cazul tabloului Poems’ Hunting, de Sergiu Grapă, care m-a inspirat în scrierea unei poezii.

 Ne poți spune o întâmplare amuzantă legată de experiența ta  de chiriașă în tablouri?

Sunt mai multe, dar una îmi vine acum în minte. Am vrut să locuiesc într-o furtună de-a lui Turner, despre care știam că s-a legat de  catargul vaporului pentru a surprinde mai bine dezlănțuirea naturii. Și m-am ales cu o răceală zdravănă.

 Îți mulțumesc!

Mulțumesc și eu.

 

 

 

Read Full Post »