Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Mămuca’

concert-extraordinar-de-pa-ti-paula-seling-i145856

Ieri, 14 aprilie 2018, Ateneul ieșean a găzduit un eveniment de vis, susținut de Paula Seling și Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Botoșani, condusă de dirijorul Daniel Manasi. 

În drumul cu tramvaiul spre concert am observat o gâză care intrase pe geam și nu mai găsea ieșirea și, rememorând momentul în care Harap-Alb  a cruțat viața furnicilor nuntașe, am încercat să o eliberez, fără să reușesc însă. Am sperat atunci la o mică minune, că insecta va găsi singură ieșirea.

Când am coborât am văzut o bătrână care vindea narcise galbene și aș fi vrut să cumpăr și eu câteva amintindu-mi cum am venit cu Mămuca la târg când aveam vreo cinci ani și am vândut cu ea lalele în piață. Dar n-aveam la mine decât un leu și i l-am dat bunicii fără să iau vreo floare.

De ce vă spun toate lucrurile astea care n-au nici o legătură cu concertul? Pentru că, ajunsă la Ateneu am avut parte de două mari minuni, dintre care vă voi dezvălui una, și anume faptul că, deși inițial eram printre cei care urmau să stea pe un scaun suplimentar incomod, chiar înaintea începerii concertului o domniță în ținută de epocă m-a invitat să mă așez pe unul din locurile libere rămase în sală și așa m-am trezit pe un nesperat rând doi de unde am spus Tatăl nostru în gând ca să nu fiu ridicată de pe scaun în ultima clipă. Și slavă Domnului, ruga mi-a fost ascultată.

După ani întregi în care am ratat concertele susținute de Paula Seling în Iași a venit și seara binecuvântată în care mi s-a împlinit această mare dorință de a o vedea și auzi cântând la un metru de mine.

Am ascultat deopotrivă melodii străbătute de un fior religios, pe versuri de Mihai Eminescu, Traian Dorz sau Corneliu Coposu, dar și cântece de dragoste, pe versuri de Nichita Stănescu, precum și două melodii al căror text aparține chiar Paulei Seling. O mare bucurie a fost pentru mine faptul că a cântat Trurli, melodie pe care mi-o cânta bunica mea când eram mică.

Artista, când înduioșător de sensibilă, când surprinzător de jucăușă, a știut să-și mențină auditoriul implicat pe toată durata concertului. Noi, cei din public, am cântat împreună cu ea Ce bine că ești, dar și Trurli. Așa cum solista însăși a spus înaintea unui cântec de dragoste iubirea ține lumea laolaltă. Privind la chipurile fericite din sală, mi-am dat seama că exact asta a reușit să facă aseară.

În ceea ce privește Orchestra Filarmonicii de Stat Botoșani, aceasta m-a încântat cu muzică de film fix pe gustul meu. Domnul dirijor Daniel Manasi ne-a întâmpinat cu un Hristos a înviat!, adoptând totuși un ton jucăuș care s-a potrivit perfect cu cel al Paulei Seling. Domnia sa ne-a arătat cum bagheta știe cuvinte și îi învață și pe alții, invitându-ne să cântăm împreună cu orchestra.

Am avut, la acest concert, sentimentul că mai fericită de atât nu pot fi și mi-aș fi dorit să prelungesc clipa într-o eternitate, dar pentru un conținut mai mare decât forma prelungirea unor emoții atât de intense ar fi devenit insuportabilă. Am fost cu corpul în iarnă de  atâta înfiorare, dar cu sufletu-n primăvară  de atâta încântare. Mi-ar fi plăcut ca toți cei dragi mie să fie prezenți ca să ne bucurăm împreună, dar cum acest lucru nu a fost posibil m-am bucurat eu și pentru ei.

Spre final, de la atâta aplaudat simțeam usturimea palmelor și durerea brațelor cum mi s-a întâmplat acum doi ani, când am fost la un concert al Alexandrinei Hristov.

După concert am luat decizia de a pleca într-o vacanță muzicală de vreo lună, așa că nu mă căutați, de mine nu-ntrebați, voi fi ocupată să-mi procur un rai sonor, ascultând cu nesaț melodiile Paulei Seling. 

După toate minunile care mi s-au întâmplat ieri m-am întrebat dacă femeia în vârstă cu flori nu era cumva o sfântă preschimbată în bătrână care a decis să mă răsplătească pentru bănuțul pe care i l-am dat. Și cum cred cu adevărat în minuni, nădăjduiesc că gâza despre care vă scriam la început a găsit ieșirea pe fereastra întredeschisă.

foto Paula Seling

Fotografie din concert postată cu acordul solistei

Sursa foto: https://www.facebook.com/paulaseling/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

wallpaper-1e110e

 

1. De puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei. E așa de fain când ne citim textele unii altora și apoi le comentăm! Parcă am fi la un cenaclu virtual. De fapt, cred că asta și este. Mi-e dor însă și de cenaclul cu Talpalarii mei dragi, bucuria e și mai mare când oamenii interacționează direct, nu doar virtual.

2.Am citit câteva poezii foarte faine ale unui bloger (https://mariusdavidesco.wordpress.com/2016/11/01/despre-ea/) și din momentul acela am hotărât să adaug și o componentă poetică blogului meu, prin postarea unor poezii din studenție. Aprecierile blogerului m-au cam zăpăcit, sincer nu vedeam în ele mai mult decât un moment trecător de grafomanie.

3. Comentariul lui M.Z. la poeziile mele, care-i evocă timpurile de demult când locuia în Iași și ne citeam reciproc poeziile. Mi-am amintit și eu de momentele acelea din Mall, în care stăteam pe bancă și citeam total absorbită din caietul său de poezii, indiferentă complet la ce se întâmpla în jurul nostru.

4. Expoziția temporară din Sala Pașilor Pierduți, descoperirea unei parodii a tabloului lui Courbet Le Désespéré pe care îl văzusem la profilul unui bloger care a citit niște texte de-ale mele. Am rămas mască în momentul în care am văzut reproducerea, eu credeam că era lucrarea băiatului respectiv. Și mai pretind că-s cunoscătoare în Istoria artei!

5. O bucurie imensă când, privind ilustrația unui artist finlandez, mi-a venit inspirația și am scris o poezie despre Mămuca mea dragă, Domnul să o odihnească în pace. O reproduc aici, poate vă regăsiți și voi:

Ciorăpeii-s gata!
Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.

Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

6. M.N. a realizat o traducere în engleză foarte reușită a poeziei despre bunica mea pentru care-i mulțumesc din tot sufletul. Iată traducerea:

The little knit slippers are ready!

My nan is knitting my childhood:
Forward stich backward stich.

She unravels the yarn in snowballs,
Snowmen

And one horse open sleigh.

She purls so much love
With the needles.

The little knit slippers are ready!

7. L-am contactat pe artistul finlandez Pete Revonkorpi pentru a-i cere permisiunea să postez pe blogul meu o ilustrație de-a lui la poezia mea și el mi-a dat acordul. Ce bucurie!

8. Am scrijelit un text dedicat unei blogerițe care scrie minunat despre bunica ei. Vă pun aici link poate vreți să o citiți https://popesculuminia.wordpress.com.

9. Prietenia, chiar dacă doar virtuală, cu M., o poetă foarte talentată. Am creat  un text despre poeziile de pe blogul ei și am rugat-o să-mi trimită o imagine care o reprezintă. Mi-a trimis o fotografie cu un citat: Dacă ai mult, dă și altora din bunurile tale. Dacă ai puțin, dă din inima ta. Pe moment nu am dat mare importanță imaginii, dar în seara de Crăciun, când întâmplător m-am uitat pentru câteva minute la Singur acasă, am revăzut scena în care puștiul i-a pus în palmă o turturică Femeii cu porumbei. Era exact imaginea ce însoțea citatul! Revelația a fost atât de copleșitoare, că am izbucnit imediat în plâns.

10. M. s-a bucurat atât de mult de textul pe care l-am scris despre ea, încât de Moș Neculai mi-a promis că-mi va scrie o poezie, eu doar să-i spun titlul și ideea generală. Cu ajutorul ei, Moș Crăciun mi-a oferit anul ăsta o bucurie de filolog: poezia numită Regăsire: https://meddartis.wordpress.com/2017/12/22/regasire/. E un dar copleșitor, de care mă simt nedemnă!

11. Când domnul redactor-șef Ioan M. a republicat vreo trei sau patru dintre articolele mele pe Cronopedia

12. Momentul în care am aflat că doi blogeri pe care-i citesc formează de fapt o familie(doar o viață și vorbebune).

13. Câțiva blogeri au acceptat propunerea mea de a scrie despre micile lor bucurii, iar eu le-am găzduit pe blog. https://wordpress.com/post/roximoronica.wordpress.com/2879

14. La început de an  mă gândesc la toți blogerii cu care am schimbat impresii ca la noii mei prieteni, chiar dacă virtuali: aancaraluca, domnul Alioșa,  adolescentrebelcom, Adrian, albastru de…, aneangela, apollodor chanelbaicu cristinaacoregrafiaunuisuflet, daurel, doar o viață, Ioan M., katherinemaruta, lymediseasejourney, MariusDavidesco, mcooper801, MeddArtisNoiembrie, Poteci de dorotavadan, Prințesa Albastră, racoltapetru6, Regina Buburuza, scriitordinpopor, Simona PriloganSufletscoalaemilatanasiugaroafa, versuri nemachiatevorbebune, World of Solitaire. Să-mi fie iertat dacă am uitat pe cineva.

Un An Nou plin de inspirație și condei ușor, dragii mei!

Sursa foto:

Read Full Post »

f76c6f9a155274b77668cc0a7c06e825

Împotrivire

Nu te-am lăsat

să numeri

stelele

de pe cerul meu

de teamă

că, numărându-le,

Ele ar putea dispărea…

(Noiembrie 2017)

knitter

Ciorăpeii-s gata!

 Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.

Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

 Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

(12 decembrie 2017)

light-in-the-darkness-871x710-1485708438

Nădejdea

 Nu putem ști
niciodată
câtă tristețe
se consumă
între patru pereți.

 Din cauza ei,
Maștera,
se umple sufletul
de riduri.

 Dar
chiar și cele mai
chinuitoare
Tenebre
sunt până la urmă
inundate
de Lumină.

(17 decembrie 2017)

Sursa imaginilor:

 Violeta de Rosario Cifuentes  https://ro.pinterest.com/pin/386957792968040311/

Pete Revonkorpi (Pesare) – Knitter  https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-16609263

Fotograf necunoscut – Lumină în întuneric http://news.hamlethub.com/ridgefield/politics/54908-candlelight-vigil-sunday-january-29th-5-30pm

 

Read Full Post »

Zilele astea am decis să mă reîntâlnesc cu Mămuca mea pe calea scrisului, după ce, în urmă cu câteva zile, i-am scris o poezie pe care o voi lăsa pentru finalul textului, ca pe cireașa de pe tort.

Dacă există un crâmpei luminos din copilăria mea, acesta i se datorează ei, într-o foarte mare măsură.

Iernile mai ales erau fermecatemă plimba cu sania de sărbători în timp ce urători cu coifuri împărătești și mascați se apropiau de mine, încercând să mă sperie, dar eu nu mă temeam, că doar eram cu Mămuca.

În nopțile lungi de iarnă, înfofolite în două rânduri de plăpumi, coseam pe etamină, croșetam sau scărmănam pene. Mămuca îmi citea din Luceafărul într-un fel anume, să mă facă să cred că prea frumoasa fată sunt eu (pe atunci chiar eram 🙂 ). Numai Peneș Curcanul mi-a picat greu, mama i-a spus că trebuie să învăț poezii și dintr-un motiv necunoscut mie Mămuca s-a oprit asupra acestei poezii.

Peste ani, Alecsandri avea să-mi devină prima antipatie literară. Dar Mămuca nu se rezuma numai la Eminescu și Alecsandri. O invita pe nepoțica unei vecine la noi să ne citească din cartea de Citire. Și uite-așa, asistam la un adevărat cenaclu rural, primul din viața mea. Fetița ne-a citit Puiul și în timp ce citea plângeam și eu, plângea și Mămuca, nu mai rețin dacă plângea și fata.

Asta îmi amintește de o altă dată când plângeam, nu se știe de ce și Mămuca mi-a spus să nu mai plâng, iar eu am răspuns Lasă fata să pângă, de parcă aș fi vorbit de o altă persoană.

Primăvara ne bucuram de mirosul zambilelor plantate chiar în fața casei sau de lalele, asta până la somnul de amiază, când intrau țiganii în curte și ne furau mândrețe de flori, îndurerând-o din cale-afară pe Mămuca.

Când începeau căpșunile a se coace mă prezentam în inspecție în grădină cu găleata și le mâncam întocmai cum mânca Nică din Amintiri cireșele: crude, coapte, cum se nimereau.

Puii erau crescuți în căciulă, pisicile le deveneau mai apoi mame adoptive, era o armonie între paseri și feline ca-n Grădina Raiului. Numai o cățea, Regina, tulbura liniștea necuvântătoarelor, mușcându-și puii de ochi. Chiar n-am înțeles niciodată de ce Mămuca nu a renunțat la Regina, că ar fi meritat, așa o mamă degenerată cum era cățeaua. Eu însă am avut noroc cu ea.

Odată, când eram foarte mică, am luat niște pernuțe multicolore cu mine și m-am instalat confortabil în cușca mașterei. Mămuca mă căuta înnebunită peste tot, și în veceu a strigat după mine, până când, eu singură am ieșit din cușca regală. 🙂

De-a lungul anilor s-au perindat mulți câini în gospodăria bunicii, dar ea îi numea invariabil Regina dacă erau femele și Tarzan dacă erau masculi. Peste ani, romanul Un veac de singurătate, prin șirul de personaje care purtau aceleași nume, avea să-mi amintească de legea nescrisă de la țară de a le pune animalelor aceleași nume.

Când tăia câte-o găină, Mămuca îmi lăsa mie partea cea mai bună-copănelele, iar eu îngrășam mâțele cu ele, aruncându-le sub masă pulpele, în timp ce  mâncam mămăliga cu ulei.

Nu era foarte pricepută în ale gătitului bunica mea, îmi spunea că face clătite, însă clătitele ei arătau și aveau gust de turte, dar pentru nepoată erau bune și așa, că doar erau făcute de Mămuca. Cel mai mult îmi plăcea când făceam amândouă păsărele din aluat și le puneam pe plită la copt.

Vara ne duceam cu căprițele în pădure, la păscut. Ce nu știa Mămuca era că în meniul lor se aflau și niște delicatese cum ar fi praf de oranjadă și bomboane de ananas. Nu pot să uit privirea aceea îndrăzneață a căprițelor când îmi mâncau din palmă zaharicalele! În pădure alergam după libelule, fără să reușesc să le prind însă.

Mămuca era fericită cu mine, de aceea îmi cânta adesea romanțe din tinerețea ei: La căsuța albă și Trurli, Trurli, dragă…

Se întâmpla uneori și câte un incident, ca atunci când voiam să-mi fac o căsuță și mi-a căzut o piatră în cap. Când m-a văzut bunica mea cu fruntea toată însângerată mi-a acordat primul ajutor imediat, improvizând și legându-mă cu o izmană în lipsa unor pansamente. 🙂

Făceam multe pozne, nu degeaba Mămuca mă alinta Satană. Satană-nesatană, când a venit preotul de sărbători la noi eu m-am ascuns “pa soba” (după sobă, adică) și n-am ieșit de acolo decât după ce a plecat.

Toate poveștile astea m-au înveselit, mi-au amintit de cea mai frumoasă perioadă a copilăriei mele, cea petrecută la Mămuca.

Închei textul despre aceste momente magice cu o poezie pe care am scris-o acum câteva zile pentru draga mea bunică pe care parcă o văd  împletind ciorăpei de lână pentru nepoata nărăvașă.

 

Ciorăpeii-s gata!

Mămuca
împletește
copilăria mea:
un ochi pe față
unul pe dos.
Destramă ghemul în
bulgări de nea,
oameni de zăpadă
și
sanie cu zurgalăi.

Adaugă
multă dragoste
între andrele.

Ciorăpeii-s
gata!

knitter

Ilustrație: https://pesare.deviantart.com/art/Knitter-166092633

I  give my special thanks to Mr Pete Revonkorpi who allowed me to post one of his marvelous works on my blog.

Read Full Post »

76-gaetano-bellei
Voiam de multă vreme să scriu despre bunica mea paternă, chiar înainte de a scrie despre Îngerii mei, dar cumva credeam că amintirile legate de ea sunt mult prea personale pentru a fi publicate pe blog.

M-am răzgândit însă când am descoperit povestirile unei blogerițe, Scriitordinpopor, care-și păstrează vii amintirile despre bunica ei scriind despre ea.

În descrierile ei o văd pe bunica mea și și o citesc sperând să recuperez din propriile amintiri despre Mămuca, cum la fel cred că li se întâmplă și celorlalți cititori.

Când am descoperit blogul scriitordinpopor cu multe texte despre bunica autoarei am plâns cuminte la toate istorisirile despre Buna, căci ele se suprapuneau peste rememorările mele, le stârneau, le căutau.

Atunci când Lucuța a mers pentru prima dată la o înmormântare și a dobândit conștiința propriei morți și a bunicii, vorbele Bunei au fost cântec de alinare: Nu-ț’ hie frică, puică. Dumnezău are grijă și de puiul ceal de șarpe…

Tot Buna era cea care o ducea duminica la biserică primenind-o frumos cu rochiță albă și colțuni, și care avea grijă ca nepoțica să aibă papucii de lac șterși de colb la intrarea în sfântul locaș.

În altă povestire Luminița scrie despre plita lor cu bunătăți care îmi evocă plita noastră pe care puneam amândouă aluatul de forma unor păsărele, plimbările ei cu bunica prin pădure îmi aduc aminte de mersul cu Mămuca în dumbravă, când fugeam după libelule și mă necăjeam că nu le pot prinde.

Povestirile Luminiței despre o bunică și-o nepoată rămân cu mine multă vreme după ce le-am citit și le rememorez  în cele neașteptate momente.

Eram într-o zi la cinematograf și vedeam un film despre viața și opera sculptorului Rodin și într-una dintre scene personajul Rodin scrie o scrisoare la lumina lămpii de gaz. Scena aceasta m-a dus imediat cu gândul la iernile Lucuței și ale bunicii sale petrecute la lumina lămpii cu gaz și la ritualul din prezent al nepoatei, care o aprinde din când în când de dorul unei suflet de bunică.

Aș putea continua să povestesc despre Lucuța și împărăteasa ei, dar condeiul meu nu e atât de priceput și e mai bine să citiți voi despre ele direct de pe blogul https://popesculuminia.wordpress.com.

Pictură: Bunică și copil, Gaetano Bellei (1857-1922)

 

Read Full Post »