Nevoia de frumusețe e o nevoie fundamentală a omului, el are înlăuntrul lui o permanentă chemare către aceasta, indiferent de tipul de frumusețe pe care o caută. Poate de aceea Goethe ne îndemna într-unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale: Să nu lași să treacă o zi fără să citești, fără să vezi sau fără să auzi ceva frumos.
Dar mai este valabil citatul marelui scriitor în cazul în care, pentru a avea acces la frumusețe, faci un nevinovat gest reprobabil? Întrebarea asta mi-a răsărit direct din conștiință după ce am avut ieri șansa de a vedea o bijuterie cinematografică, Jupiter’s Moon, în regia lui Kornél Mundruczó, din cadrul Festivalului de Film de la Cannes.
Filmul m-a răvășit îndeajuns încât să-mi rămână într-un colț al sufletului pentru tot restul vieții și să mă facă să-mi pun întrebarea: suntem cu adevărat pregătiți pentru miracole?
Jupiter’s Moon m-a determinat să mă gândesc și la acele persoane care aduc un plus de frumusețe în lume prin arta lor și la nedreptatea care li se face atunci când aceasta e piratată, copiată și multiplicată.
În România oamenii descarcă de cele mai multe ori filme comerciale de pe net pe care, după vizionare, le uită la fel cum uiți că ți-a fost sete după ce ai băut apă. Motivul invocat e sărăcia, nu avem suficienți bani să ne permitem DVD-uri originale.
Când e vorba de un film de duzină, mai treacă-meargă. Dar când e vorba de un film de artă, de frumusețe în stare pură, am realizat cât de păcat e să fim pirați. Mă includ în această categorie, pentru că și eu sunt o hoață de frumusețe care am descărcat filme de pe rețea, fără să am măcar o umbră de vinovăție pentru gestul făcut.
Singurele excepții de la regulă au fost două DVD-uri originale cu filme de-ale lui Nikita Mihalkov. În cazul lui, toată familia mea a făcut un mare efort pentru ca o parte din bani să ajungă și în buzunarul lui creativ.
Motivul pe care-l invocam eu pentru descărcatul de pe net era și mai nesimțit decât acela al sărăciei: pentru că fac voluntariat am tot dreptul la ceva gratuit. Ofer în dar ceva Universului, deci și Universul trebuie, îmi e dator să-mi ofere ceva gratuit. Doar că în cazul ăsta luam ceva cu forța – ceva ce nu-mi aparținea. Nu înțelegeam un lucru fundamental: Universul îmi oferă infinite daruri, dar nu când bat eu din picior, ca domnul Goe, nu la comandă.
Odată apărută această revelație, nu voi mai colecționa copii ale filmelor preferate, nu vreau să mai fiu o hoață de frumusețe, mai bine mă privez de ea sau mă mulțumesc cu ce văd gratuit pe la festivaluri, adică exact cu atât cât îmi îngăduie Universul.
Sursa foto: google images.
clipe de reverie 