Așa cum scriam în prima parte a articolului De la blogeri adunate…, de puțin timp în viața mea au apărut noi motive de bucurie: de a descoperi alți blogeri și de a le citi scrierile, de a interacționa cu ei și de a fi citită de ei.
Astăzi vă voi povesti despre o blogeriță medicinistă poetă, MeddArtis, pe care am descoperit-o într-un moment de cumpănă acum fix o lună.
Pe blogul ei ne scrie despre cord, despre organul fizic ca atare, în partea dedicată cardiologiei, dar și despre inimă, despre trăirile ei, în secțiunea consacrată poeziei. Fie că citești textele despre cardiologie ori poeziile, din ambele secțiuni transpare același altruism al autoarei.
În partea despre cord, MeddArtis e o călăuză pentru cei care vor să învețe medicină, practic îi învață cum să învețe și o face cât mai atractiv posibil, comparând de exemplu valva pulmonară cu semnul mărcii TOYOTA și remarcând asemănarea dintre valva aortică și semnul mărcii MERCEDES.
În acest articol mă voi referi la poeta MeddArtis, la care am apreciat în primul rând faptul că nu scrie doar despre propriile trăiri, ci împrumută diverse stări de la cei dragi și le transpune în versuri. Din punctul meu de vedere, care am practicat mereu autofagia pe plan poetic, ușurința ei de pune în versuri stările altor persoane mi se pare cu adevărat remarcabilă.
Un suflet cu ferestrele larg deschise către lume, M. te trece printr-un montagne russe emoțional, de la Rugă, în care cere Domnului milă pentru oamenii care plâng, la Tril de nuntă, dedicat celor ce pășesc sincron spre-aceeași stea.
La finalul fiecărei poezii M. te întâmpină cu un Saluuut! jovial și copilăros care-ți merge direct la suflet și vine cu câteva lămuriri despre poezia pe care tocmai a scris-o. Uneori îmi este greu să aleg ce-mi place mai mult: poezia în sine sau rândurile ce îi urmează. E un fel de dilemă între cine-s mai frumoși: oamenii?…ploaia?
În ceea ce mă privește, una dintre poeziile sale m-a înduioșat într-o așa de mare măsură încât m-a determinat să-l sun pe tatăl meu și să mă împac cu el. Căci, așa cum am citit undeva, acel ce știe să înduioșeze, știe tot.
Relația cu cititorii ei e una foarte vie, le oferă răspunsuri consistente celor care-i comentează creațiile. Așa cum am aflat însă într-unul dintre dialogurile cu un cititor de-al ei poeta mărturisește: Sunt bucuroasă dacă cineva îmi citește creațiile, desigur, dar am o bucurie și mai mare să descopăr creațiile altora.
Sunt norocoasă să fiu unul dintre blogerii citiți de ea, încurajările venite din partea ei sunt ca pâinea caldă pentru mine și-mi dau încrederea de a continua să țin condeiul în mână.
Aș putea să scriu la nesfârșit despre poeziile ei, dar cel mai bine ar fi să-i vizitați blogul și să le citiți. Ca să vă conving, dacă nu am reușit până acum(din pricina neputinței mele), vă voi mai spune doar atât: la finalul unui text, M. își întreabă cititorii: unde e acasă cu adevărat pentru tine? Răspunsul meu e acesta: într-o poezie de-a lui MeddArtis.
Sursa foto:
https://light.sunphoto.ro/photos/normal/95640661_DLCXAXM
doxologia.ro
clipe de reverie 