Aceasta e întrebarea care mi-a trecut zilnic prin minte în ultima săptămână. Am aflat că Ateneul ieșean urma să aniverseze un centenar de la nașterea lui Franco Zeffirelli pe data de 12 februarie 2023 prin proiecții gratuite ale filmelor realizate de regizorul italian, printre care și La ceai cu Mussolini.
Și totuși, ceva m-a împiedicat să-mi rezerv bilet imediat. Pentru că sunt o persoană cu handicap, beneficiez periodic de invitații gratuite la film sau la teatru.
Așa că m-am gândit că acum e momentul pentru alte persoane care nu-și permit să iasă în oraș la evenimente să se bucure de un film bun gratuit. Îmi închipuiam că acea persoană ar putea fi un tânăr care abia l-ar fi descoperit pe Zeffirelli sau poate un domn în vârstă care și-ar fi dorit să-i revadă creația.
Aveam în vedere sfatul monahiei Siluana Vlad de a ne face un exercițiu în a ne jerfti plăcerile din iubire pentru Hristos, dar intram aproape zilnic pe site-ul Ateneului să văd câte bilete s-au mai rezervat.
În cele din urmă am decis să aștept până în ziua proiecției și, doar dacă ar mai fi rămas mai multe locuri libere, să-mi iau bilet. Ceea ce s-a și întâmplat: pe lângă biletul ocupat de mine au mai rămas 12 locuri goale.
Așa că, bucuroasă foarte, am fost la Tea with Mussolini.
Așteptând să intru la film, am văzut expoziția de fotografie din cadrul evenimentului Franco Zeffirelli 100, în care regizorul era însoțit de o parte dintre actorii cu care a lucrat, printre care Liz Taylor, Olivia Hussey sau Robert Powell. M-a frapat o imagine cu cel din urmă pe platourile de filmare la Iisus din Nazaret în care actorul ținea o țigară între degete, dând impresia cumva șocantă că cel care are acest viciu e chiar personajul biblic.
La ceai cu Mussolini e pe de o parte povestea anilor formativi ai lui Luca Innocenti, copilul nelegitim al unei croitorese și al unui negustor florentin care nu-l recunoaște oficial, iar pe de altă parte cea a unei comunități de englezoaice din înalta societate iubitoare de artă italiană, aflate într-o aparentă rivalitate cu o colecționară americană de artă interpretată de Cher. Cele două planuri se întrepătrund căci doamnele devin mentorii lui Luca.
Fundalul pe care se desfășoară filmul este cel al Florenței anilor ’30 și al celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind unul dintre motivele pentru care am ales să-l vizionez la cinema, de dragul orașului natal al lui Zeffirelli.
Un alt motiv îl constituie comentariile doamnei Irina – Margareta Nistor, pe care o apreciez și ale cărei intervenții le prețuiesc adesea mai mult decât peliculele în sine. Criticul de film care a îndrăznit să dubleze Iisus din Nazareth în perioada comunistă l-a cunoscut pe regizorul italian și ne-a dezvăluit că, datorită admirației acestuia pentru Shakespeare, era supranumit și Shakespearelli, fiind cunoscut pentru cele trei filme inspirate de marele dramaturg englez – Îmblânzirea Scorpiei, Romeo și Julieta și Hamlet.
Dar preferința regizorului italian pentru Shakespeare transpare și din La ceai cu Mussolini.
Miss Wallace(interpretată de Joan Plowright) îl învață Shakespeare pe Luca cu ajutorul unui teatru de carton pentru copii. În film îi vedem pe cei doi repetând replici din Romeo și Julieta.
De altfel, de-a lungul filmului vor mai fi și alte trimiteri la Shakespeare. În momentul în care se despart de Luca și-l conduc la trenul spre Austria, doamnele englezoaice repetă împreună cu băiatul citate din Henric al V-lea despre monarhul înzestrat cu numeroase virtuți.
Dacă veți urmări filmul, veți afla și prin ce anume un bărbat poate considerat un adevărat gentleman în accepția dramaturgului.
Pe lângă Miss Wallace, un alt personaj feminin care-l formează pe Luca este Arabella, jucată de Judy Dench, cea care-i insuflă băiatului pasiunea pentru artă. Ea e cea care-l conduce la Institutul de Artă din Florența și-i vorbește despre creațiile lui Michelangelo sau Botticelli. Veți vedea cât de mare e pasiunea Arabellei pentru artă din atitudinea pe care o are aceasta față de pictura murală a Sfintei Fina.
Elsa (Cher) este o prezență-cheie în destinul lui Luca și pentru cei care doresc să vizioneze filmul nu aș vrea să divulg mai multe.
Lady Hester Random(Maggie Smith), fosta soție a unui ambasador englez defunct, trăiește din amintirea perioadei în care acesta era în viață și crede, utopic, că vechiul ei statut o va pune la adăpost de istoria nemiloasă.
Între atâtea personaje fictive, filmul face referire și la unul real, și anume dictatorul Mussolini, care iese foarte șifonat și în totală contradicție cu modelul liderului ilustru pe care-l reprezintă Henric al V-lea.
Urmărind pelicula veți afla ce personaj a fost la ceai cu Mussolini, și dacă respectivul eveniment a avut vreo însemnătate în desfășurarea poveștii.
clipe de reverie 