Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Iisus’

thought-bubble-question-mark-sweet-penguin-child-t-shirts-cooking-apron

Azi vă propun să citiți o parte dintre întrebările pe care le-am gândit pentru copii chiar înainte de a începe noul voluntariat dedicat lor. Le-am scris pe parcursul câtorva zile, timp în care m-am simțit la rândul meu copil. Iată întrebările:

1.Ce le-ai spune conducătorilor lumii pentru a opri un război iminent?

2.Cum crezi că ar fi un al cincilea anotimp?

3.Ce calități  ar trebui să aibă cineva care ar participa la un concurs de  frumusețe lăuntrică?

4.Dacă ai primi în dar un ou de dinozaur viu ce ai face cu el?

5.Dacă ai fi invitat la un ospăț al zeilor din Olimp ce dar le-ai aduce?

6.Dacă ar fi să inventezi un lucru nou care ar fi acela?

7.Dacă ar fi să creezi o nouă culoare care ar fi aceea?

8.Ce au în comun Moș Crăciun și peștișorul de aur?

9. Cum ar fi o zi din viața unui unicorn?

10. Cum ți-ai petrece o zi împreună cu personajul de poveste preferat?

11. Dacă ai avea un alt simț decât cele cunoscute care ar fi el?

12. De ce crezi că Iisus a spus că Împărăția Cerurilor va fi accesibilă doar celor asemenea copiilor?

13. Dacă ar fi să locuiești într-un tablou care ar fi acela?

14. Dacă ai fi părinte pentru o zi cum ți-ai petrece timpul cu copilul tău?

15. Ce crezi că ar face oamenii dacă ar înțelege graiul animalelor?

16. Ce crezi că gândesc animalele despre oameni?

17. Dacă ai fi Dumnezeu și ai crea o nouă lume cum ar fi aceasta?

18. Ce este o minune?

19. Dacă ai putea să te preschimbi într-o altă ființă decât cea umană care ar fi aceea?

20. Ce ai face dacă ai găsi o comoară?

21. De ce crezi că le plac copiilor animalele fantastice?

22. Cum ar fi să locuiești în interiorul unui balon de săpun?

23. Dar în interiorul unei pietre prețioase?

24. Dacă ai lucra în domeniul publicitar la ce ți-ar plăcea să faci reclamă?

25.Ce i-ai spune Zmeului care a furat stelele și Luna de pe cer pentru a-l convinge să le pună la locul lor?

26. Dacă ai avea puteri supranaturale care ar fi acestea și ce ai face cu ele?

27. Dacă ai fi un om de zăpadă ce ai face să nu te topești primăvara?

28. Cum ai trece de monstrul care păzește o comoară pentru a avea acces la aceasta?

29. Cum îți imaginezi viitorul omenirii?

30. În ce limbă vorbește Dumnezeu?

31.  De ce cântă și dansează oamenii?

32. De ce ne rugăm?

33. Ce este o lacrimă?

34. Cu ce personaj din povești se aseamănă mama? Dar tata?

35. Ce e sufletul?

36. Ce sunt banii?

37. Ce găsim pe alte planete?

38. Ce ai face dacă un fluture s-ar așeza pe haina ta?

39. Cum ajunge omida fluture?

 40. De ce ne-a creat Dumnezeu?

41. Ce culoare are lătratul unui câine?

42. Ce sunt culorile?

43. De ce nu vorbim toți aceeași limbă?

44Ești iluzionist pe scenă și execuți un număr de magie. Care ar fi acela?

45. Dacă ai avea ocazia să iei masa cu o persoană celebră care ar fi ea?

46. De ce ne jucăm?

47. Ce ai face dacă ai fi regele sau regina unui ținut pentru o zi?

48. Ce este o icoană?

49. De ce poartă doamnele rochii, iar domnii, pantaloni?

50.  Din ce sunt făcute stelele?

Foto: https://www.spreadshirt.co.uk/question+mark+aprons

Va urma

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Ador cărțile. Vă amintiți de Holden Caulfield ? Cel care spunea că i-ar da un telefon scriitorului preferat ? Nici eu nu-s departe. Uneori, când îmi place o carte mult de tot, o strâng pentru o clipă la piept, ca pe un bun prieten. Alteori, îmi doresc să-l/o cunosc pe cel/cea care a scris-o.

La fel s-a întâmplat cu cărțile lui Pera Novacovici. Încă de când le citeam visam la o conferință susținută de autor. Anul acesta, în noiembrie, visul mi s-a împlinit, căci Pera a susținut la Iași conferința Descoperă comoara ascunsă din tine.

Care este această comoară? Vocația noastră, acea chemare care există în fiecare dintre noi și căreia dacă îi dăm curs, vom fi fericiți și vom contribui la fericirea celor din jur.

În ceea ce mă privește, mărturisesc că mă aflu printre cei care și-au descoperit de ceva timp vocația, așa că aș fi putut foarte bine să stau acasă și să las locul liber altcuiva care e încă în etapa căutării unui răspuns. Dar am venit pentru că nu puteam rata întâlnirea cu unul din mentorii mei și în plus știam că întrevederea cu el va avea efectul unei doze de Red bull.

Cred că a fost prima conferință la care am participat în care am experimentat trăirea în prezent în mod permanent, asta poate și pentru că i-am studiat materialele dinainte, dar în mod cert și datorită felului în care și-a condimentat invitatul discursul: cu umor, cu citate inspiraționale, cu trimiteri la cărți și filme de referință, dar și cu povești de viață.

Pera ne-a vorbit despre ce nu e vocațianu e un job unde te uiți mereu la ceas și aștepți să-l vezi pe 59 transformat în fix, și despre ce e vocația – cel mai înalt mod de gândire posibil, care face toate lucrurile suportabile. Ea aduce cu sine starea de flow sau de curgere ori de grație pe care o experimentăm atunci când suntem absorbiți de ceea ce facem.

Autorul a găsit un element comun între Iisus, Charlie Chaplin, dar și persoane din anturajul său, acela că fiecare și-a transformat suferința în ceva nobil, că au făcut din aceasta o cale de a îmbunătăți lumea în care au trăit sau trăiesc.

Așadar, suferința poate avea un efect pozitiv, ea fiind uneori cel mai mare bine care ni se poate întâmpla, căci abia atunci ieșim din zona de confort și începem să mișcăm lucrurile. Subscriu la această idee, într-un moment de cumpănă m-am implicat în niște activități de voluntariat care aveau să-mi aducă cea mai mare împlinire.

Am plecat de la conferință cu două trăiri contradictorii: cu speranța că voi păși pe calea mea cât de curând, dar și cu teama că visul mi s-ar putea strecura printre degete. Iar la final, când am ieșit să înfrunt frigul a mai rămas doar întrebarea: am făcut tot ce am putut pentru visul meu?

Read Full Post »